Religie, Stiinta, Cunoastere...

[sceptic]

Deschid acest topic pentru a continua o dezbatere lansata in alta parte pe tema religiei, si eventual pentru a stabili ce rol joaca religia in procesul cunoasterii. De asemenea cred ca ar fi interesant sa aflam pe ce pozitii se situeaza religia si stiinta in cadrul acestui proces.

In topicul despre epistemologie am ajuns la o "polemica" cu Electron (care si-a manifestat interesul de a participa la subiectul de fata) pe tema credibilitatii si concordantei informatiilor obtinute prin "metoda" revelatiei. Polemica a fost generata, in opinia mea, de faptul ca nu s-a inteles exact termenul de revelatie.
Eu as defini revelatia ca fiind o descoperire facuta de Creator unor "subiecti" alesi cu scopul de a oferi lumii unele raspunsuri, sau de a "jalona" calea catre "Adevarul  Suprem".

Luand ca exemplu Biblia, am afirmat ca nu exista neconcordante intre scrierile sale. De remarcat ca Scriptura este o culegere de texte realizate in diverse perioade, incepand cu Moise (cca. 1500 i.c.) si incheind cu Ioan (anul 90 d. c.). Neconcordantele pot aparea in cazul in care diversi "exegeti" dau interpretari diferite acestor scrieri. Interpretarile "oficiale" au fost efectuate imediat dupa "intrarea in legalitate" a crestinismului, la primele sinoade (concilii), incepand cu anul 312. De asemenea, in primele secole crestine nu au existat mari conflicte dogmatice (cu exceptia arianismului care poate fi considerat un caz izolat), lucrurile fiind asadar destul de clare.
Am putea concluziona deci ca disensiunile au aparut odata cu Marea Schisma (anul 1053), adica la 700 de ani de la stabilirea dogmelor.

Ma opresc aici cu incursiunea in Istoria Bisericii, nu sunt specialist, am vrut doar sa ofer un raspuns documentat lui Electron si sa pun o baza pentru viitoarele discutii.

Subiectul topicului nu se limiteaza doar la religia crestina, se pot aduce in discutie si altele, dar eu am vrut in acest fel sa-mi declar optiunea.

Deasemenea, vreau sa-mi cer scuze inca de la inceput pentru cazul in care nu voi raspunde prompt diverselor postari, dar nu am foarte mult timp liber la dispozitie.

[Adi]

Tocmai bun acest subiect, chiar azi primisem pe email de la cineva acest link pe care recomanda sa il citim ...

http://studenticrestini.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=78&Itemid=1

[Electron]

Polemica a fost generata, in opinia mea, de faptul ca nu s-a inteles exact termenul de revelatie.
Eu as defini revelatia ca fiind o descoperire facuta de Creator unor "subiecti" alesi cu scopul de a oferi lumii unele raspunsuri, sau de a "jalona" calea catre "Adevarul  Suprem".

Este foarte bine ca ai identificat punctul de la care au aparut neintelegerile. Avand expusa clar definitia ta, cred ca ne va da sansa se ne intelegem pana la urma, chiar daca nu vom fi reciproc de acord.

Asadar, prima data voi aduce obiectiile mele definitiei de mai sus, si apoi voi explica mai pe indelete care este definitia mea pentru "revelatie".

1)

Eu as defini revelatia ca fiind o descoperire facuta de Creator unor "subiecti" alesi cu scopul de a oferi lumii unele raspunsuri, sau de a "jalona" calea catre "Adevarul  Suprem".

a) Faptul ca informatia/revelatia/inspiratia/cunoasterea/etc vine de la un "Creator" este nefalsificabil, prin metoda stiintifica. Cu asta vreau sa spun ca in forma actuala, definitia implica existenta a ceva ce nu s-a dovedit (si probabil nici nu se poate dovedi) ca exista, respectiv un "Creator capabil si dornic sa comunice ceva unor alesi". Cu alte cuvinte, pana nu definim clar ce inseamna "Creator" si ce caracteristici are, si pana nu verificam in mod repetabil existenta (sau inexistenta) sa, aceasta definitie porneste de la o credinta nefalsificabila (si ca atare nefiabila in sens stiintific).

b) De ce comunica presupusul "Creator" doar cu anumiti subiecti "alesi"? Nu-ti face griji, nu astept raspuns la asta, deoarece am auzit de prea multe ori argumentul: "Noi nu putem intelege motivele si deciziile Creatorului". Este un exemplu foarte reusit de argument teologic nefalsificabil, deoarece tocmai asta spune: noi nu putem stii, nu putem verifica, trebuie sa credem cutare lucru fara dovezi.

c) Ultima presupunere nefalsificabila este ca respectivele comunicari duc spre "Adevarul Suprem" (considerat ca ceva bun, dezirabil), si nu spre altceva (nociv, indezirabil). Asa cum poate exista (pentru ca nu putem dovedi contrariul) un "Creator" care vrea sa ne ajute, tot asa poate exista un "Destructor" care vrea sa ne insele si sa ne conduca spre "Minciuna Suprema" si sa ne distruga. Ce dovezi exista ca avem incredere in "revelatorul" corect?

Ca o mini concluzie, si fara intentia sa te jignesc sau atac, definitia mi se pare bazata pe credinta irationala. Ai tot dreptul sa o folosesti, dar trebuie sa intelegi de ce un sceptic ca mine nu o accepta ca atare. (Ironia face ca tocmai tu ai aliasul "sceptic" desi nu prea dai dovada de scepticism cand vine vorba de religie in general si Crestinism in particular. Repet, ai dreptul sa urmezi ce cale de cunoastere dorest, eu doar contrastez pozitia ta si a mea.)

2) Pentru ca definitia ta mi se pare prea irationala, si tocmai pentru ca tu singur ai facut analogia cu stirile cu surse "oficiale" si "pe surse", eu folosesc urmatoarea definitie a "revelatiei":
Revelatia este calea de a obtine informatii din surse neverificabile.

Observatii:
a) Definitia mea nu presupune nimic despre sursa "ultima" a revelatiei. Poate fi umana, supra-umana, imaginata, reala, etc. Sursa poate fi bine intentionata, sau rau intentionata, oricum nu putem stii, bazandu-ne doar pe mesajul in sine. Faptul ca mesajul contine si ideea ca "eu ca sursa spun adevarul si vreau sa ajut" nu valideaza intentiile respective, deoarece sunt neverificabile.

b) Definitia nu se vrea peiorativa, ci face doar distintctia dintre mesajele/sursele verificabile si cele neverificabile. Asa cum am mai spus, in principiu este posibil ca mesajul sa fie corect (sa ne apropie de "Adevarul Suprem") si sursa sa fie bine intentionata. Poate ca informatiile sunt cu atat mai valoroase cu cat tehnica si metodele noastre de verificare actuale sunt mult prea inferioare si limitate. Dar asta nu elimina faptul ca sursa ramane neverificabila.

Problema pe care sper sa o clarificam pe parcursul discutiei este cat de fiabile si de incredere sunt aceste "revelatii" din surse neverificabile.

Luand ca exemplu Biblia, am afirmat ca nu exista neconcordante intre scrierile sale. De remarcat ca Scriptura este o culegere de texte realizate in diverse perioade, incepand cu Moise (cca. 1500 i.c.) si incheind cu Ioan (anul 90 d. c.). Neconcordantele pot aparea in cazul in care diversi "exegeti" dau interpretari diferite acestor scrieri. Interpretarile "oficiale" au fost efectuate imediat dupa "intrarea in legalitate" a crestinismului, la primele sinoade (concilii), incepand cu anul 312. De asemenea, in primele secole crestine nu au existat mari conflicte dogmatice (cu exceptia arianismului care poate fi considerat un caz izolat), lucrurile fiind asadar destul de clare.
Am putea concluziona deci ca disensiunile au aparut odata cu Marea Schisma (anul 1053), adica la 700 de ani de la stabilirea dogmelor.

Ma opresc aici cu incursiunea in Istoria Bisericii, nu sunt specialist, am vrut doar sa ofer un raspuns documentat lui Electron si sa pun o baza pentru viitoarele discutii.

Apreciez datele aduse, si daca vrei sa aduci mai multe, ma intereseaza in special ce a produs Marea Schisma. Daca Crestinismul este calea spre Adevarul Suprem, de ce au aparut atunci doua factiuni, si de ce avem azi atatea altele, care tot de la tulpina "Crestinismului" au pornit. (Lasam deocamdata deoparte religiile care nu au de-a face cu Crestinismul).

Subiectul topicului nu se limiteaza doar la religia crestina, se pot aduce in discutie si altele, dar eu am vrut in acest fel sa-mi declar optiunea.

Poate pe parcurs vom ajunge sa vorbim de mai multe religii, in masura interesului si al cunostintelor participantilor.

Deasemenea, vreau sa-mi cer scuze inca de la inceput pentru cazul in care nu voi raspunde prompt diverselor postari, dar nu am foarte mult timp liber la dispozitie.

Nu e nici o problema. Nimeni nu poate garanta disponibilitate nelimitata pe un forum de discutii.


e-

[Electron]

Tocmai bun acest subiect, chiar azi primisem pe email de la cineva acest link pe care recomanda sa il citim ...

http://studenticrestini.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=78&Itemid=1

Am citit articolul, si mi se pare o propaganda religioasa mai mult sau mai putin "inocenta".

Am putea lua si comenta fragmente si idei din articol, deoarece mi se pare destul de la subiect in acest topic, mai ales in prima parte a sa.


e-

[Coesite]

Deschid acest topic pentru a continua o dezbatere lansata in alta parte pe tema religiei, si eventual pentru a stabili ce rol joaca religia in procesul cunoasterii.

Pai eu zic ca pentru a putea sa ne intelegem ar fi bine sa definim niste termeni, precum "cunoastere"... De la cunoastere ajungem la adevar/sau a stii, deci...

Exista multe tipuri de cunoastere cea mai relevanta in cazul de fata este cunoastere religioasa... pe urma avem cunoasterea spirituala, si pe urma cea stiintifica pe care o stiti cu totii.

Despre care discutam?

[AlexandruLazar]

Eu as defini revelatia ca fiind o descoperire facuta de Creator unor "subiecti" alesi cu scopul de a oferi lumii unele raspunsuri, sau de a "jalona" calea catre "Adevarul  Suprem".

Eu am o singură problemă cu definiția asta. Dacă adevărul suprem l-ar revela Dumnezeu în persoană, coborând frumos pe un nor la Vatican, să zicem, şi explicând totul într-o conferință de presă, totul ar fi ok, aş fi în stare şi să cred că Pământul e fix, imobil şi în centrul Universului.

În momentul în care revelația asta e a unei singure persoane (alese, desigur...), cât e ea de credibilă?

Mie revelația mi se pare un argument extrem de periculos, nu numai în ştiință, ci în general. Dacă eu mă trezesc într-o dimineață cu revelația că profesorul meu de electronică este satana în persoană şi trebuie să îl ard pe rug... trebuie să o fac, e o... revelație... şi vine de la Creator, nu?

Morala, pentru mine, e alta: granița între revelația unui sfânt şi minciuna unui impostor e foarte subțire.

Ca fapt divers:

Luand ca exemplu Biblia, am afirmat ca nu exista neconcordante intre scrierile sale. De remarcat ca Scriptura este o culegere de texte realizate in diverse perioade, incepand cu Moise (cca. 1500 i.c.) si incheind cu Ioan (anul 90 d. c.). Neconcordantele pot aparea in cazul in care diversi "exegeti" dau interpretari diferite acestor scrieri. Interpretarile "oficiale" au fost efectuate imediat dupa "intrarea in legalitate" a crestinismului, la primele sinoade (concilii), incepand cu anul 312. De asemenea, in primele secole crestine nu au existat mari conflicte dogmatice (cu exceptia arianismului care poate fi considerat un caz izolat), lucrurile fiind asadar destul de clare.

Dap. Niciuna: http://www.infidels.org/library/modern/jim_meritt/bible-contradictions.html . Şi dacă la unele mai merge spus că-i vorba de interpretare, sunt altele la care nu ține. http://www.infidels.org/library/modern/jim_meritt/bible-contradictions.html#last_words .

[Coesite]

1. De ce ne raprotam numai la Crestinism?
2. Eu nu cred ca scopul unei revelatii (ce tine de spiritualitate) este acela de a fi transmisa mai departe...

Mie revelația mi se pare un argument extrem de periculos, nu numai în ştiință, ci în general.

Si daca intr-o dimineata ai o revelatie ce iti da o formula ce este verificata de orice experiment dar nu poate fi demonstrata? Si ti se spune ca vine de la Creator? Ce faci? nu crezi? Sau traiesti cu impresia ca puterea ta intelectuala este atat de mare incat poate crea o serie intreaga de experminete si le poate interpreta rezultatele fara macar sa aiba o hartie si un pix?

[sceptic]

Coesite, apreciez interesul tau pentru acest subiect. Incerc sa raspund pe scurt (din lipsa de timp, binenteles) la unele din observatiile tale.
Cred ca am stabilit deja ca religia opereaza cu "teorii" si concepte nefalsificabile si care nu pot fi "abordate" in mod stiintific. Nu asta era subiectul polemicii. Ceea ce am afirmat eu e faptul ca DACA acceptam ideea ca revelatia este o metoda de cunoastere (si am inteles ca exista un oarecare consens asupra acestui lucru), atunci informatiile/adevarurile biblice sunt concordante intre ele. Credibilitatea informatiilor respective reprezinta o alta problema. In cazul revelatiei, asa cum spunea si Electron, credibilitatea informatiei oferite depinde de credibilitatea celui care aduce informatia, dar si de disponibilitatea fiecaruia de a crede ceea ce i se spune. Si aici am ajuns la credinta.
Exista intr-adevar o credinta irationala-de fapt orice credinta are o doza de "irationalitate", altfel nu ar mai fi credinta-dar totusi crestinismul nu cere adeptilor sai o credinta oarba (excluzand aici unele secte sau "factiuni crestine"). El ofera un set de dogme ("corespondete" ale axiomelor din stiinta), stabilite asa cum spuneam, prin dezbateri in cadrul primelor sinoade, dogme ce decurg din revelatie si care stabilesc cadrul "institutional" in care evolueaza credinta.

In legatura cu Marea Schisma, eu stiu (dar te rog sa verifici), ca s-a produs tocmai pentru faptul ca Patriarhul Romei (papa) a dorit sa modifice dogmele. Din cate stiu a introdus, printre altele, dogma "infailibilitatii papei", prin care papa incerca sa obtina primatul in fata Sinodului si a celorlalti patriarhi (biserica apostolica a fost organizata in 4 patriarhii, iar papa era considerat "primul intre egali", un titlu mai mult onorific).

Acum trebuie sa plec. Incerc sa revin cat mai repede cu alte raspunsuri la observatiile tale.

[HarapAlb]

Mie revelația mi se pare un argument extrem de periculos, nu numai în ştiință, ci în general.

Si daca intr-o dimineata ai o revelatie ce iti da o formula ce este verificata de orice experiment dar nu poate fi demonstrata? Si ti se spune ca vine de la Creator? Ce faci? nu crezi? Sau traiesti cu impresia ca puterea ta intelectuala este atat de mare incat poate crea o serie intreaga de experminete si le poate interpreta rezultatele fara macar sa aiba o hartie si un pix?

Ar fi un caz interesant de "revelatie" in stiinta daca am relaxa conditiile. Presupunem ca o persoana lucreaza intens si de mult timp la o problema, acumuleaza cunostinte si practic ar ajunge "sa se gandeasca chiar si in timpul somnului". Intr-o dimineata ii vine in minte solutia problemei, sau cel putin un indiciu care sa-l conduca la un rezultat (negativ sau pozitiv). E greu de spus ca avem o revelatie, pe de alta parte este la fel de greu de demonstrat ca a fost ceva predictibil pentru ca procesul gandirii nu este unul formal (sa poata fi descris printr-un algorim clar, precis).

[Coesite]

@sceptic, de ce ne raportam numai la crestinism? Este o mare eroare, spiritualitate/credinta/religia nu poate fi inteleasa numai uitandu-te la un caz particular al acestora.

Multumesc pentru raspuns, apreciez efortul!

@HarapAlb, cea ce spui tu este un fapt dovedit... puterea creierului de a procesa informatie in mod inconstient. Dar daca persoana respectiva nu poseda experienta si informatia necesara aflarii acelui rezultat prin deductie logica?

[Electron]

Exista multe tipuri de cunoastere cea mai relevanta in cazul de fata este cunoastere religioasa... pe urma avem cunoasterea spirituala, si pe urma cea stiintifica pe care o stiti cu totii.

Despre care discutam?

Ok, intrebare care se pune este urmatoarea: este "cunoasterea spirituala" la fel de credibila si obiectiva precum "cunoasterea stiintifica"? Care este mai fiabila? De ce ?

1. De ce ne raprotam numai la Crestinism?

Nu ne raportam numai la Crestinism. Pana acum doar autorul acestui topic a dorit sa dea un exemplu de religie si sa aplice conceptul de "revelatie" unui caz concret, cel al Crestinismului. Ceilalti participanti, tu inclusiv, sunt invitati sa aduceti exemple si pareri referitoare oricaror alte religii.

2. Eu nu cred ca scopul unei revelatii (ce tine de spiritualitate) este acela de a fi transmisa mai departe...

Ok, atunci ce utilitate au ele in cunoastere in general, si in cea stiintifica in particular (daca au vreuna) conform parerii tale?

Si daca intr-o dimineata ai o revelatie ce iti da o formula ce este verificata de orice experiment dar nu poate fi demonstrata? Si ti se spune ca vine de la Creator? Ce faci? nu crezi? Sau traiesti cu impresia ca puterea ta intelectuala este atat de mare incat poate crea o serie intreaga de experminete si le poate interpreta rezultatele fara macar sa aiba o hartie si un pix?

Daca o idee, oricat de "inspirata" (adica neintuitiva) este verificata de experimente in mod repetabil, atunci este o "bucatica de cunoastere" acceptata de stiinta. Problema se pune: cum putem sti de la cine (sau ce) a venit acea inspiratie? Si mai concret: este util sa atribuim inspiratia unei surse despre care nu stim nimic tangibil, si sa-i atribuim automat caracteristici de "inteligenta", "intentionalitate", "bunatate" etc ?

@sceptic, de ce ne raportam numai la crestinism? Este o mare eroare, spiritualitate/credinta/religia nu poate fi inteleasa numai uitandu-te la un caz particular al acestora.

Este optiunea fiecaruia sa se raporteze la exemplul dorit si cunoscut de ei. Chiar incurajam alti participanti sa aduca exemple diferite, cunoscute de ei. Asteptam cu interes sa raportezi subiectul si la alte religii.


e-

[Coesite]

este "cunoasterea spirituala" la fel de credibila si obiectiva precum "cunoasterea stiintifica"

Comparatia e absurda! Nu poti sa le compari.

Pana acum doar autorul acestui topic a dorit sa dea un exemplu de religie si sa aplice conceptul de "revelatie" unui caz concret, cel al Crestinismului.

Eu nu ii impartasesc punctul de vedere, dar de amorul artei spuneam ca ar fi frumos sa isi sustina punctul de vedere cu exemplificari si din alte religii. Acesta era scopul intrebarilor melelegatede crestinism.

Ok, atunci ce utilitate au ele in cunoastere in general, si in cea stiintifica in particular (daca au vreuna) conform parerii tale?

Eu sunt o persoana spirituala (nu religioasa!) si eu cred (nu stiu!) ca in anumite situatii evolutia se face la persoana 1.

Daca o idee, oricat de "inspirata" (adica neintuitiva) este verificata de experimente in mod repetabil, atunci este o "bucatica de cunoastere" acceptata de stiinta. Problema se pune: cum putem sti de la cine (sau ce) a venit acea inspiratie? Si mai concret: este util sa atribuim inspiratia unei surse despre care nu stim nimic tangibil, si sa-i atribuim automat caracteristici de "inteligenta", "intentionalitate", "bunatate" etc ?

Creea ce am spus eu atunci era adresat dl AlexandruLazar, pt ca la urma urmei scopul stiintei este sa keep an open mind.
Ai dreptate de unde stim de unde vine? O intrebare foarte pertinenta, dar sunt sanse foarte mari ca sursa sa fie neidentificabila.

Si mai concret: este util sa atribuim inspiratia unei surse despre care nu stim nimic tangibil, si sa-i atribuim automat caracteristici de "inteligenta", "intentionalitate", "bunatate" etc ?

[/quote]

Eu cred ca tot Universul este inteligent, cat despre daca este bun sau rau, e cam irelevant din punctul meu de vedere.  Si nu, nu este util, dar cand ai epuizat toate alternativele? Dar totusi nu m-as grabii sa ii zic "bun" sau "rau" sau chiar "intentionat"

[Adi]

Eu cred ca tot Universul este inteligent ...

Cum poate avea universul imaterial o inteligenta? Are el o constiinta? Poti elabora, te rog?

[Coesite]

Cum poate avea universul imaterial o inteligenta? Are el o constiinta? Poti elabora, te rog?

Tu vrei o explicatie logica pentru ceva ilogic  . Este ceva ce eu cred, este credinta mea si nu ti-o pot demonstra matematic. Dar da-mi voie sa te intreb, trebuie sa fi material ca sa ai constiinta? Eu zic ca nu.

Nu pot (si sincer nici nu prea vreau) sa discut despre ceea ce cred eu intr-un loc public.

Pps: Pot sa te intreb ceva, Adi? Tu crezi in ceva? (un raspuns simplu, "da" sau "nu")

[Electron]

Ceea ce am afirmat eu e faptul ca DACA acceptam ideea ca revelatia este o metoda de cunoastere (si am inteles ca exista un oarecare consens asupra acestui lucru), atunci informatiile/adevarurile biblice sunt concordante intre ele.

Ok, sceptic, dar trebuie sa tii cont ca acelasi lucru se poate spune despre toate religiile in parte, fie ca au legatura cu Crestinismul sau nu. Sper ca nu o sa aperi aici in mod exclusiv religia ta preferata (ca exemplu e ok, dar nu ca demonstratie unica), deoarece asta se poate incadra in propavaduire religioasa, lucru pe care dorim sa-l evitam pe acest forum.

Credibilitatea informatiilor respective reprezinta o alta problema. In cazul revelatiei, asa cum spunea si Electron, credibilitatea informatiei oferite depinde de credibilitatea celui care aduce informatia, dar si de disponibilitatea fiecaruia de a crede ceea ce i se spune.

Ma bucur ca ne-am inteles pana aici. De aici trebuie sa vedem si imaginea in ansamblu. Intrebarea este: Cum putem sa acordam credibilitate unei surse religoase in particular, cand avem atatea diferite care au pretentia ca sunt cele "adevarate" ?

Si aici am ajuns la credinta.
Exista intr-adevar o credinta irationala-de fapt orice credinta are o doza de "irationalitate", altfel nu ar mai fi credinta-dar totusi crestinismul nu cere adeptilor sai o credinta oarba (excluzand aici unele secte sau "factiuni crestine"). El ofera un set de dogme ("corespondete" ale axiomelor din stiinta), stabilite asa cum spuneam, prin dezbateri in cadrul primelor sinoade, dogme ce decurg din revelatie si care stabilesc cadrul "institutional" in care evolueaza credinta.

Ok, acum ca stim asta, ce putem spune despre dogmele celorlalte religii, sa zicem Islamismul? Cum putem alege pe cine sa credem?

In legatura cu Marea Schisma, eu stiu (dar te rog sa verifici), ca s-a produs tocmai pentru faptul ca Patriarhul Romei (papa) a dorit sa modifice dogmele. Din cate stiu a introdus, printre altele, dogma "infailibilitatii papei", prin care papa incerca sa obtina primatul in fata Sinodului si a celorlalti patriarhi (biserica apostolica a fost organizata in 4 patriarhii, iar papa era considerat "primul intre egali", un titlu mai mult onorific).

Scopul meu nu este sa te contrazic, ci tocmai sa subliniez ca dorinta de a "schimba dogmele" (in religii) duce de obicei la schisme. Cine doreste schimbarea acestor dogme? Cei care le dau glas, sau "sursele" din care s-au inspirat ei? Cum putem stii de unde vine dorinta de schimbare? Revenim din nou la faptul ca "alesii" nu pot fi verificati in vreun fel, atata timp cat vin cu mesaje diferite. Si diferite nu doar ca interpretare, ci suficient de diferite incat sa produca schisme intre factiuni bisericesti.

Evit sa ma leg de eventualele "motivele politice", deoarece acestea sunt evident de sorginte umana, si nu au "surse" speciale. Ma refer la motivele profunde, din cauza carora un crestin si un musulman, sau un buddhist si un hindus sau orice combinatie luam, nu se vor putea pune de acord reciproc asupra "dogmelor" celorlalti.


Ideea pe care doresc sa o transmit este urmatoarea: data fiind natura neverificabila a "revelatiilor", exista potentialul sa intervina o deformare intentionata (sau neintentionata) a mesajului din cauza "intermediarului" uman. Pe de alta parte, daca intr-adevar toate revelatiile ar veni de la aceeasi sursa, mult superioara puterii umane, atunci mesajele tuturor alesilor trebuie sa fie compatibile. Nu doar in interiorul Crestinismului, ci al tuturor religiilor simultan! Simplul fapt ca religiile nu se pun de acord, arata ori ca "sursele" nu sunt de acord (ce ne facem atunci?), ori ca mesajul obtinut prin revelatie nu este de incredere, si ca nu putem alege "mesagerul" cinstit cu mesajul corect. Ca atare, "valoarea" informatiilor obtinute este foarte scazuta, pentru cunoasterea "adevarului" ultim.

Este pentru mine un motiv suficient sa pun baza si sa prefer cunoasterea stiintifica. O fie ea intrinsec limitata, dar macar e de incredere, fiind verificabila.


e-