Despre Materie

[calahan]

Dl Virgil

Cred ca masa poate definita ca o masura a energiei interne a unei particule care de fapt este o energie potentiala capabila sa se transforme in energie cinetica prin dezintegrarea particulei conform relatiei lui Einstein; m.c^2=h.f ; in care ; m este masa unei particule elementare, c este viteza luminii, h este constanta lui planck iar f este frecventa lungimii de unda Compton care duce la nasterea particulei.
Deci m=h.f/c^2;

Ce spui aici este exact ce am spus eu, ca masa este forma de energie potentiala, este o forma de stocare a energiei in universul fizic. Insa energia cinetica data de rotatia particulelor este abia fractiunea 137 din energia cinetica a fotonului incident. Restul energiei cinetice a fotonului incident, cred ca se gaseste in patratul inductiei magnetice a structurii dinamice nascute din interferenta constructiva a fotonului incident. Fiindca am gasit ca densitatea masica este data de patratul inductiei magnetice. (r0~B^2). Relatia asta este data si la: -magnetic reconection. Eu nu cred ca un electron accelerat la un potential de un volt, poate sa devina un foton gama de mare energie. Dar accelerat la potentialul de 511 KV , da electronul s-ar converti in foton gama cu frecventa de 1,23726*!0^20 Hz, daca este franat cumva.

[Virgil]

Virgil,
Inteleg ce scrii dar nu stiu daca asta raspunde strict intrebarii mele.
Dar in alta ordine de idei raspund partial la cele scrise de tine la #128 si anume: 
Referitor la faptul ca respectiv constanta Hubble nu rezulta azi chiar a fi constanta folosind diferite metode de masura si insrumente optice, explicatii sunt mai multe, dar nu intru in discutarea lor pe ca am mai facut-o in ampla lucrare asupra teoriei BB  acum niste ani, preluand un fir creat de userul Mircea Hodor desi desigur ca cele  de atunci nu sunt la nivelul posibil azi.
Ce este destul  de cert este ca legea lui Hubble de forma: viteza de recesie a galaxiilor fata de noi este proportionala cu distanta la care acesta  se aflau fata de noi cand a plecat lumina  de la ele spre noi. Si atunci este asigurata linaritatea adica proportionalitatea relatiei viteza- disitanta, factorul de proportionaliate reprezentand inversul varstei universului fata de  BB  si desigur ca acum cateva miliarde  de ani daca ipoteza constantei legii lui Hubble este valabila de la BB incoace atunci desigur ca constanta lui Hubble care scade in timp era mai mare pentruca timpul spre trecut sa scada cum este corect. Aceasta variatie a constantei adica constanta legii lui Hubble  este poate mai importanta decat diferentel actuale dintre diferitele masuratori din zilele noastre.

Eu am gasit o explicatie interesanta ca raspuns la viteza de deplasare a galaxiilor care poate depasi viteza luminii si anume;
daca luam un elastic si il gradam in mm, si consideram ca fiecare gradatie reprezinta o galaxie, dupa care il intindem va creste distanta intre diviziunile marcate, apoi vom da drumul unui capat, tinand celalalt capat fix in care ne aflam noi, vom constata ca viteza de contractie a elasticului (Ve) este cu mult mai mare decat viteza de contractie deintre doua diviziuni consecutive (Vec);
adica Ve=Vec. n; in care (n) ar fi numarul de galaxii aflate pe o axa pornind de la observator la cea mai indepartata galaxie.  Deci desi viteza unei galaxii indepartate de noi fata de o galaxie vecina este mai mica decat viteza luminii, viteza aceleiasi galaxii de la capatul elasticului fata de noi este data de insumarea numarului de gradatii (galaxii) pana la noi inmultita cu viteza relativa dintre doua gradatii (galaxii) alaturate. In felul acesta se poate justifica faptul ca viteza luminii este depasita de catre galaxiile aflate la granita universului observabil considerand ca spatiul are o constanta de elasticitate careia ii corespunde o  crestere a vitezei relative dintre doua galaxii succesive aflate la o anumita distanta medie. Astfel constanta lui Hubble Ho=71,33 km/s/MPc reprezinta chiar constanta de elasticitate a universului. Desigur variabilitatea acestei constante depinde de distanta medie dintre doua galaxii succesive care nu este strict o constanta.

[Virgil]

Dl Virgil

Cred ca masa poate definita ca o masura a energiei interne a unei particule care de fapt este o energie potentiala capabila sa se transforme in energie cinetica prin dezintegrarea particulei conform relatiei lui Einstein; m.c^2=h.f ; in care ; m este masa unei particule elementare, c este viteza luminii, h este constanta lui planck iar f este frecventa lungimii de unda Compton care duce la nasterea particulei.
Deci m=h.f/c^2;

Ce spui aici este exact ce am spus eu, ca masa este forma de energie potentiala, este o forma de stocare a energiei in universul fizic. Insa energia cinetica data de rotatia particulelor este abia fractiunea 137 din energia cinetica a fotonului incident. Restul energiei cinetice a fotonului incident, cred ca se gaseste in patratul inductiei magnetice a structurii dinamice nascute din interferenta constructiva a fotonului incident. Fiindca am gasit ca densitatea masica este data de patratul inductiei magnetice. (r0~B^2). Relatia asta este data si la: -magnetic reconection. Eu nu cred ca un electron accelerat la un potential de un volt, poate sa devina un foton gama de mare energie. Dar accelerat la potentialul de 511 KV , da electronul s-ar converti in foton gama cu frecventa de 1,23726*!0^20 Hz, daca este franat cumva.

Masa nu este o forma a energiei potentiale, dar poate avea o legatura cu energia potentiala. Este ca si cum am avea un rezervor cu benzina care contine o anumita cantitate de energie potentiala, si as spune ca benzina este o forma a energiei potentiale, cand de fapt este un combustibil ce contine aceasta energie.
   Densitatea masica nu este data de patratul inductiei magnetice. Conform relatiilor de echivalenta intre unitatile de masura electrice cu unitatile de masura mecanice, inductia magnetica este echivalenta cu inversul unei lungimi. A se vedea aceasta echivalenta pe tabelul de la sfarsitul referatului meu;
https://drive.google.com/file/d/13JWVyJRD6t3UjdLycGF0Om-nth3f45IZ/view?usp=sharing

[calahan]

Dl Virgil

Cred ca masa poate definita ca o masura a energiei interne a unei particule care de fapt este o energie potentiala

Dar acum spui ca:

Masa nu este o forma a energiei potentiale,

Iar dincoace spui ca:

inductia magnetica este echivalenta cu inversul unei lungimi.

. Pai lungimea este un element metafizic, fiindca nu produce niciun efect fizic. Nu. Inductia magnetica B, dupa cum am inteles eu, este frecventa de rotatie a turbionului magnetic din jurul unui curent, al unei cilrculatii laminare a materiei inponderale. Iar patratul acestei inductii face densitatea masei ro. Densitate care inmultita cu volumul da masa particulei. Astea sunt consideratii elementare, care pentru dumneata ar fi o bagatela sa le verifici. Am mai spus ca masa ca parametru fizic al substantei, este efectul si totodata dovada interactiunii structurilor dinamice ale substantei, cu spatiul fizic, materializat de materia inponderala. Aceasta interactiune a substantei cu spatiul fizic face ancorarea substantei pe nivelul de miscare, adica inertia substantei. 

[atanasu]

Virgil,
Iti voi raspunde separat la cele scrise in #136 de azi, dar deocamdata termin cu raspunsul la #128 asa cum am spus ieri, raspuns  care face o incursiune a posibilitatilor(ipotezelor posible logic)  pe care le vad eu in ceea ce priveste istoria (evolutia) universului fara sa apelez la multivers sau universuri paralele -din materie normala si din materie intunecata, tangente unul la celalalt  dar nu amesecate la care cum vad ca mai nou se apeleaza pentru a explica diferentele  gasite permanent  in masuratorile constantei Hubble(de la 67 la 77 unitati de masura specifice) si care din cauza presupusei precizii a masuratorilor nu pot fi explicate in fizica standard.
In ipotezele mele(impropriu numite ca fiind ale mele)apare  si ipoteza ta privind caracterul pulsatoriu al evolutiei universale (caracterul pulstoriu al evolutiei care este  sustinut si de filozofia veche indiana(punctul Bindu care se dilata si se comprimma in cadrul marilor perioade cosmice,  cred ca numite Marile Pralaya de catre  vechii indieni). 

Asadar vom continua zilele astea

[Virgil]

Dl Virgil

Cred ca masa poate definita ca o masura a energiei interne a unei particule care de fapt este o energie potentiala

Dar acum spui ca:

Masa nu este o forma a energiei potentiale,

Iar dincoace spui ca:

Virgil a raspuns;
Masa ca o masura a energiei potentiale trebuie inteleasa ca si cum un kg de carbune are o anumita putere calorica, dar asta nu inseamna ca masa este o forma de energie, ci contine in mod intrinsec o cantitate de energie. ma rog fiecare intelege ce vrea.

inductia magnetica este echivalenta cu inversul unei lungimi.

. Pai lungimea este un element metafizic, fiindca nu produce niciun efect fizic. Nu. Inductia magnetica B, dupa cum am inteles eu, este frecventa de rotatie a turbionului magnetic din jurul unui curent, al unei cilrculatii laminare a materiei inponderale.

Virgil a raspuns;
Eu am prezentat mai de mult acest referat pe care v-am invitat sa-l cititi si sa-mi spuneti daca ceva nu este in regula din punct de vedere al rationamentului si mi-ati spus ca totul este Ok.
Mentionez ca echivalenta acestor unitati de masura nu inseamna identitate, ci ajuta la identificarea corecta a relatiilor matematice. Modul arbitrar de interpretare a inductiei magnetice pe care il abordati dvs nu are la baza nimic stiintific.

Iar patratul acestei inductii face densitatea masei ro. Densitate care inmultita cu volumul da masa particulei. Astea sunt consideratii elementare, care pentru dumneata ar fi o bagatela sa le verifici. Am mai spus ca masa ca parametru fizic al substantei, este efectul si totodata dovada interactiunii structurilor dinamice ale substantei, cu spatiul fizic, materializat de materia inponderala. Aceasta interactiune a substantei cu spatiul fizic face ancorarea substantei pe nivelul de miscare, adica inertia substantei.

[calahan]

Dl Virgil

Modul arbitrar de interpretare a inductiei magnetice pe care il abordati dvs nu are la baza nimic stiintific.

Interpretarea inductiei magnetice B ca frecventa, este cat se poate de stiintifica. Fiindca este o deductie logica, care se bazeaza pe legile fizicii si pe concluziile care rezulta de la identitatea dimensionala masa-sarcina, pe care dumneata nu poti sa o admiti. Desi formulele spun clar acest lucru. Formulele lui Newton si a lui Coulomb sunt identice. De asemenea este demonstrat ca constantele interactiunilor electrice si gravifice sunt adimensionale. Deci intru cat efectele fizice produse de masa si de sarcina si formulele interactiunilor respective sunt identice si constantele fizice din fata formulelor sunt adimensionale, rezulta fara niciun dubiu ca masa si sarcina au aceeasi dimensiune fizica. Din aceasta identitate dimensionala rezulta ca universul fizic este bidimensional si ca toate marimile fizice sunt masuri ale miscarii si se pot scrie ca relatii simple intre spatiu si timp.

[atanasu]

Doamne , Doamne , o groaza de ipoteze ca nu se pot numi inca teorii si niciuna care sa propuna un experiment esential(crucial) de confirmare  si care deci sa poata trece prin proba falsificarii.
SAPRISTI!

[Virgil]

Dl Virgil

Modul arbitrar de interpretare a inductiei magnetice pe care il abordati dvs nu are la baza nimic stiintific.

Interpretarea inductiei magnetice B ca frecventa, este cat se poate de stiintifica. Fiindca este o deductie logica, care se bazeaza pe legile fizicii si pe concluziile care rezulta de la identitatea dimensionala masa-sarcina, pe care dumneata nu poti sa o admiti. Desi formulele spun clar acest lucru. Formulele lui Newton si a lui Coulomb sunt identice. De asemenea este demonstrat ca constantele interactiunilor electrice si gravifice sunt adimensionale. Deci intru cat efectele fizice produse de masa si de sarcina si formulele interactiunilor respective sunt identice si constantele fizice din fata formulelor sunt adimensionale, rezulta fara niciun dubiu ca masa si sarcina au aceeasi dimensiune fizica. Din aceasta identitate dimensionala rezulta ca universul fizic este bidimensional si ca toate marimile fizice sunt masuri ale miscarii si se pot scrie ca relatii simple intre spatiu si timp.

Sustineti in continuare niste erori stiintifice grave. Nu exista nici o egalitate intre masa si sarcina si nu exista nici un experiment stiintific care sa dovedeasca acest lucru.

[calahan]

Atanasu

Doamne , Doamne , o groaza de ipoteze ca nu se pot numi inca teorii si niciuna care sa propuna un experiment esential(crucial) de confirmare  si care deci sa poata trece prin proba falsificarii.

Poti sa faci o lista cu acele ;-o groaza de ipoteze?  Eu nu am facut decat o singura ipoteza, aceea a identitatii dimensionale masa-sarcina. Iar valabilitatea acestei ipoteze este data de faptul ca explica simplu, fara metafizica relativista, rezultatele experimentelor celebre;  Fizeau,  Michelson-Morlei si Shtern-Gerlach. Experimente care valideaza structurile dinamice ale particulelor elementare, deduse pe baza concluziilor la care duce aceasta identitate dimensionala. Deductiile au fost facute respectand legile cunoscute ale fizicii si deci nu se pune problema falsificarii acestor legi, care sunt la baza fizicii si nu au fost falsificate niciodata. Orice alta experienta care sa demonstreze existenta fluxului eteric de aspiratie al planetei, este interzisa cu desavarsire de catre ierarhii sistemului stiintific international.

[calahan]

Dl Virgil

Sustineti in continuare niste erori stiintifice grave. Nu exista nici o egalitate intre masa si sarcina si nu exista nici un experiment stiintific care sa dovedeasca acest lucru.

Dumnneata faci mereu afirmatiile astea, fara sa argumentezi vreo data cu ceva. Care sunt acele erori stiintifice grave? Si chiar nu ai inteles ca masa si sarcina produc in spatiul din imediata vecinatate, acelasi efect fizic de acceleratie? Deci dupa dumneata, sarcina in campul electric nu sufera nicio acceleratie. La fel masa in campul gravific nu sufera nicio acceleratie. Si integrarea acceleratiei pe suprafata inchisa nu este o masura a miscarii. Si deci nu este nicio identitate dimensionala masa-sarcina. Dar paralelismul formulelor lui Newton si Coulombe, arata clar acest lucru. Fiindca in ambele formule avem in stanga forta F iar in dreapta fractia care are la numitor patratul distantei, iar la numarator produsele maselor si respectiv al sarcinilor. Constantele aditionale  G si  k  dinaintea fractiilor, sunt dovedite ca sunt adimensionale fizic si nu afecteaza dimensiunile fizice ale sarcinii sau masei. Dupa cum am mai aratat, cu concluziile de la aceasta identitate si cu sensul fizic exact al constantelor fizice si cu legile cunoscute ale fizicii, am putut sa modelez structurile dinamice ale particulelor elementare si mecanismul subtil al gravitatiei. Pentru dumneata fixarea in dogmele si prejudecatile sistemului teoretic al fizicii este baza stiintei. Iar cercetarea, cu legile fizicii, in afara dogmelor si prejudecatilor este doar eroare stiintifica.

[atanasu]

Virgil,
Am scris mai inainte ca iti voi raspunde la observtiile tale scrise in #136 dar si ca voi termina cu raspunsul la #128, raspuns  care face o analiza succinta   a posibilitatilor(ipotezelor posible logic)  pe care le vad eu in ceea ce priveste istoria (evolutia) universului.
Dar deocamdata  prezint aici si cu niste observatii personale, cred ca cea mai buna si sintetica pezentare facuta  un cercetator roman dl Nicolai Sfetcu 

https://www.telework.ro/ro/dovezi-observationale-despre-big-bang-legea-lui-hubble-si-expansiunea-spatiului/
"Imaginea [big bang] este prea ferm bazată pe date din fiecare zonă pentru a fi dovedită nevalidă în caracteristicile sale generale."
Lawrence Krauss   
Nota mea: Un motto superb
Cele mai vechi și cele mai directe dovezi observaționale ale validității teoriei sunt expansiunea universului în conformitate cu legea lui Hubble (așa cum este indicată de deplasarea spre roșu a galaxiilor), descoperirea și măsurarea radiației cosmice de fond și cantitățile relative ale elementelor ușoare produse de nucleosinteza Big Bang. Mai multe dovezi recente includ observațiile de formare a galaxiei și evoluția și distribuția structurilor cosmice la scară largă. Acestea sunt numite uneori ,,cei patru patru piloni" ai teoriei Big Bang.
Modelele precise moderne ale Big Bang fac apel la diferite fenomene fizice exotice care nu au fost observate în experimentele de laborator terestre sau încorporate în modelul standard al fizicii particulelor. Dintre aceste caracteristici, materia întunecată este în prezent supusă la cele mai active investigații de laborator. Problemele rămase includ problema halo-urilor și problema galaxiilor pitice a materie rece întunecată. Energia întunecată este, de asemenea, o zonă de interes intens pentru oamenii de știință, însă nu este clar dacă va fi posibilă detectarea directă a energiei întunecate. Inflația și bariogeneza rămân trăsături speculative ale modelelor actuale Big Bang. Sunt căutate încă explicații cantitative viabile pentru astfel de fenomene. Acestea sunt în prezent probleme nerezolvate în fizică.
Legea lui Hubble și expansiunea spațiului
Observațiile galaxiilor și quasarilor îndepărtate arată că aceste obiecte sunt deplasate spre roșu – lumina emisă de ele a fost deplasată la lungimi de undă mai lungi. Acest lucru poate fi văzut prin observarea unui spectru de frecvență al unui obiect și potrivirea modelului spectroscopic al liniilor de emisie sau al liniilor de absorbție corespunzătoare atomilor elementelor chimice care interacționează cu lumina. Aceste deplasări spre roșu sunt uniform izotropice, distribuite uniform între obiectele observate în toate direcțiile. Dacă deplasarea spre roșu este interpretată ca o deplasare Doppler, poate fi calculată viteza recesională a obiectului. Pentru unele galaxii, este posibil să se estimeze distanțele prin măsurarea distanțelor cosmice. Atunci când vitezele recesionale sunt trasate în funcție de aceste distanțe, se observă o relație liniară cunoscută sub numele de legea lui Hubble: v = H0D, unde v este viteza recesională a galaxiei sau a altui obiect îndepărtat, D este distanța comobilă față de obiect, și H0 este constanta lui Hubble, măsurată astfel încât să fie de 70,4+1,3-1,4 km/s/Mpc de sonda WMAP.
Legea lui Hubble are două explicații posibile. Fie suntem în centrul unei explozii de galaxii – care este inacceptabilă având în vedere principiul copernican – sau universul se extinde uniform peste tot. Această expansiune universală a fost prezisă din relativitatea generală de Alexander Friedmann în 1922  și Georges Lemaître în 1927, cu mult înainte de Hubble care a făcut analiza lui și observațiile în 1929, și rămâne piatra de temelie a teoriei Big Bang ca dezvoltată de Friedmann, Lemaître, Robertson și Walker.
Teoria presupune relația v = HD ca fiind valabilă în orice moment, unde D este distanța comobilă,v este viteza recesională, și v, H și D variază în timp ce universul se extinde (aici vom scrie H0 pentru a desemna "constanta" Hubble actuală). Pentru distanțe mult mai mici decât dimensiunea universului observabil, deplasarea spre roșu Hubble poate fi gândită ca deplasarea Doppler corespunzătoare vitezei de recesiune v. Cu toate acestea, deplasarea spre roșu nu este o deplasare Doppler adevărată, ci mai degrabă rezultatul expansiunii universul între momentul în care a fost emisă lumina și timpul în care a fost detectată.(nota mea: Voi da pentru  mai buna intelgere  intelegere, in traducere, textul indicat la https://arxiv.org/abs/0808.1081 si intitulat ,,The kinematic origin of the cosmological redshift": ,,O credință comună despre cosmologia big-bang este că deplasarea cosmologică spre roșu nu poate fi privită în mod corespunzător ca o schimbare Doppler (adică ca o dovadă a unei viteze de recesiune), ci trebuie privită în termeni de întindere a spațiului. Susținem că, contrar acestui punct de vedere, cea mai naturală interpretare a deplasării spre roșu este ca o deplasare Doppler, sau mai degrabă ca acumularea multor deplasări Doppler infinitezimale.
Interpretarea întinderii spațiului ascunde o idee centrală a relativității, și anume că este întotdeauna valid să alegem un sistem de coordonate care este local Minkowskian. Arătăm că o schimbare de frecvență observată în orice spațiu-timp poate fi interpretată fie ca o schimbare cinematică (Doppler), fie ca o schimbare gravitațională, imaginând o familie adecvată de observatori de-a lungul căii fotonului. În contextul universului în expansiune, interpretarea cinematică corespunde unei familii de observatori comobili și, prin urmare, este mai naturală."
Acest spațiu se află în expansiune metrică, după cum arată dovezile direct observaționale ale principiului cosmologic și ale principiului Copernican, care, împreună cu legea lui Hubble, nu au altă explicație. Deplasările spre roșu astronomice sunt extrem de izotropice și omogene, susținând principiul cosmologic că universul arată la fel în toate direcțiile, împreună cu multe alte dovezi. Dacă deplasările spre roșu ar fi fost rezultatul unei explozii dintr-un centru aflat la distanță de noi, nu ar fi atât de asemănătoare în direcții diferite.
Măsurătorile efectelor radiației cosmice de fundal a microundelor asupra dinamicii sistemelor astrofizice îndepărtate în anul 2000 au dovedit principiul copernican, că, la scară cosmologică, Pământul nu este într-o poziție centrală . Radiația din Big Bang a fost evident mai caldă la începuturi în univers. Răcirea uniformă a fundalului cosmic cu microunde (CMB) de-a lungul a miliarde de ani este explicabilă numai dacă universul se confruntă cu o expansiune metrică și exclude posibilitatea că suntem aproape de centrul unic al unei explozii.
În 1964, Arno Penzias și Robert Wilson au descoperit CMB, un semnal omnidirecțional în banda cu microunde. Descoperirea a oferit o confirmare substanțială a previziunilor Big Bang de către Alpher, Herman și Gamow în jurul anului 1950. În anii 1970, radiația s-a dovedit a fi aproximativ compatibilă cu un spectru de corp negru în toate direcțiile; acest spectru a fost redistribuit de expansiunea universului și astăzi corespunde la aproximativ 2,725 K.(nota mea: curba spectrului  dat de Cobe pentru microundele cosmice(intensitate-frecventa) se suprapune foarte bine peste acelsi tip de curba in cazul corpului negru ) Aceasta a determinat echilibrul dovezilor în favoarea modelului Big Bang, iar Penzias și Wilson au primit un premiu Nobel în 1978.
Suprafața ultimei împrăștieri corespunzătoare emisiei CMB are loc la scurt timp după recombinare, perioada când hidrogenul neutru devine stabil. Înainte de aceasta, universul cuprindea o mare de plasmă fierbinte fotoni-barioni , în care fotonii au fost rapid împrăștiați din particulele încărcate libere. În vârstă de aproximativ 372 ± 14 kyr, calea medie liberă pentru un foton devine suficient de lungă pentru a ajunge în ziua de azi și universul să devină transparent.
În anul 1989, NASA a lansat satelitul Cosmic Background Explorer (COBE), care a făcut două progrese majore: în 1990, măsurătorile spectrului de înaltă precizie au arătat că spectrul de frecvență CMB este un corp negru aproape perfect, fără deviații la un nivel de 1 parte în 104, și a măsurat o temperatură reziduală de 2,726 K (măsurătorile mai recente au revizuit această valoare ușor până la 2,7255 K); apoi în 1992, alte măsurători COBE au descoperit fluctuații minuscule (anisotropii) la temperatura CMB de-a lungul cerului, la un nivel de aproximativ o parte din 105. John C. Mather și George Smoot au primit Premiul Nobel pentru Fizică din 2006 pentru rolul lor de lideri în cazul acestor rezultate.
În decursul următorului deceniu, anizotropiile CMB au fost investigate în continuare printr-un număr mare de experimente la sol și balon. În anii 2000-2001, mai multe experimente, mai ales BOOMERanG, au constatat că forma universului este aproape plană spațială prin măsurarea dimensiunii unghiulare tipice (dimensiunea de pe cer) a anizotropiilor.
La începutul anului 2003, primele rezultate ale Wilkinson Microwave Anisotropy Probe (WMAP) au fost publicate, producând ceea ce erau la momentul respectiv cele mai exacte valori pentru unii dintre parametrii cosmologici. Rezultatele au respins câteva modele specifice de inflație cosmică, dar sunt în concordanță cu teoria inflației în general. Sonda spațială Planck a fost lansată în mai 2009. Alte experimente CMB la sol și balon sunt în desfășurare.

[Virgil]

Apreciez munca ta de a culege aceste informatii din divese surse pe care le-ai adunat in acest referat bine documentat. Imi ramane neclar insa fenomenul de intindere a spatiului ca si deformarea lui prevazuta de Einstein, ca si cum spatiul ar fi un gaz inert care isi creste volumul continuu fara nici o sursa initiala. In aceste conditii cred ca spatiul este tot o forma de existenta a materiei, o forma subtila cu proprietati ascunse care se refera la intinderea radiatiei de fond si cresterea lungimii de unda a emisiei hidrogenului de la inceputurile B-B incoace. Totodata deformarea spatiului din jurul corpurilor ceresti deformare pe care eu o interpretez cu totul altfel  pe baza teoriei mele, ca fiind structurat pe niveluri cosmice ce evolueaza continuu de la mic la mare si de la simplu la complex. Astfel spatiul gravitational contine toate celelalte spatii inferioare precum spatiul electromagnetic, spatiul subcuantic si spatiul hipocosmic. Toate aceste subspatii sunt populate de particule, subparticule, hipoparticule care ar putea fi bosonii cunoscuti cu campurile lor, campuri ce reprezinta starea energetica oscilatorie a acestora. Astfel in jurul fiecarei particule evolueaza toate celelalte subparticule ale sub-spatiilor inferioare generand proprietatile particulelor respective. Daca consideram ca fiecarui sub-spatiu ii corespunde o stare energetica marcata de o anumita frecventa fundamentala asemanator radiatiei de fond, atunci in jurul unei particule are loc o modificare treptata a frecventei in functie de patratul distantei. Astfel interpretez eu deformarea spatiului, si ceva asemanator se petrec lucrurile si la nivel gravitational.
Ca exemplu intuitiv, sa presupunem ca apa oceanului reprezinta spatiul in care moleculele de apa vibreaza cu o anumita frecventa corespunzator unei temperaturi sa zicem de10 grade Celsius. Undeva in apa se afla un aisberg a carui temperatura interioara este de minus 10 grade, iar la delimitarea intre apa si si gheata temperatura este de zero grade, unde moleculele de apa oscileaza pe o frecventa mai scazuta decat a apei oceanului. In jurul aisbergului se formeaza un camp cu temperatura apei in crestere cu patratul distantei pe masura ce ne departam de acesta. Acest camp termic de temperatura variabila din jurul aisbergului reprezinta deformarea spatiului prevazuta de Einstein, camp ce faciliteaza interactiune dintre particule sau corpuri care se regasesc la distante ce pot relationa intre ele.
Este suficient ca in relatiile lui Coulomb sau Newton sa exprimam masele sau sarcinile electrice cu frecventele corespunzatoare si vom regasi fortele de interactiune dintre acestea ceia ce eu am si determinat.

[calahan]

Dl Virgil

Apreciez munca ta de a culege aceste informatii din divese surse pe care le-ai adunat in acest referat bine documentat

Eu am inteles ca aceste informatii au fost culese de fapt de dl Nicolaie Sfetcu, cercetator si membru la -Academia Romana-.

Este suficient ca in relatiile lui Coulomb sau Newton sa exprimam masele sau sarcinile electrice cu frecventele corespunzatoare si vom regasi fortele de interactiune dintre acestea ceia ce eu am si determinat.

Eu am ajuns la concluzia ca sarcinile ar avea frecventa de  10^20  Hz, iar masele ar avea frecventa cam de  10^23 Hz. Insa in sanul maselor ar fi prinse mai multe sarcini, de ambele semne, care se compenseaza reciproc, incat in camp electric apar neutre. Totusi daca faci paralelismul intre relatiile lui Newton si Coulomb, stiind ca factorii  G  si  k  sunt adimensionali, asa cum rezulta din demonstratiile matematice si respectand logica matematica, se vede imediat ca masa si sarcina trebuie sa aiba aceeasi dimensiune fizica.  Pe -Forumul de cercetare- apare un comentariu, referitor la lucrarea (la cartea mea de fizica), in care se spune ca eu fac teoria FOIP-ului. Eu am vrut doar sa fac o explicatie mecanicista a mecanismului subtil al gravitatiei, bazat pe dinamica nucleonilor, care am inteles ca pompeaza si aspira materia inponderala, care materializeaza spatiul fizic, sediul si suportul miscarii, generand astfel fluxul de aspiratie al materiei inponderale, inspre substanta. Aspiratie care creaza depresiunea, care ancoreaza substanta in spatiu. Aceasta depresiune, din jurul maselor, naste atractia gravifica dintre corpuri. Nu se poate spune ca asta este o teorie pusch-gravity. Acest flux de aspiratie al materiei inponderale, de catre masa Pamantului, ar putea explica simplu si orbitarea satelitilor si caderea libera a corpurilor, inspre Pamant, cu aceeasi viteza, dar si aparitia fluxului mareic al oceanului planetar. 

[Virgil]

Dl Virgil
Totusi daca faci paralelismul intre relatiile lui Newton si Coulomb, stiind ca factorii  G  si  k  sunt adimensionali, asa cum rezulta din demonstratiile matematice si respectand logica matematica, se vede imediat ca masa si sarcina trebuie sa aiba aceeasi dimensiune fizica. 

Sa verificam aceasta afirmatie;
Relatia lui Newton; F=G.m^2/R^2; adica F= m. a; se masoara in [kg.m/s^2];
daca consideram G=1 adimensional, atunci termenul din dreapta relatiei devine;
m^2/R^2 care se masoara in [Kg^2/m^2];
deci trebuie sa existe egalitatea; [kg.m/s^2]=[Kg^2/m^2];
Daca simplificam kg, si metri din stanga si dreapta ne ramane ca;
1)   [kg]=[m/s^2].[m^2]=[m^3/s^2];
Adica masa se exprima ca un volum raportat la secunda la patrat.
Daca facem acelasi rationament pentru relatia lui Coulomb vom avea sarcina exprimata in Coulombi [C] si ajungem la;  [kg.m/s^2]=[C^2/m^2];
adica 2)   [kg]=[C/m^2].[s^2/m]=[C.s^2/m^3];
Daca impartim relatia 1 la rel. 2 rezulta ca;
[kg/kg]=[m^3/m^3]. [s^2/s^2].[1/C] ; deci [C=1];

Ceia ce contrazice afirmatia d-ta ca masa este echivalenta cu sarcina.
In concluzie sustineti o eroare fizica impardonabila.