Hibele teoriei Big-Bang-ului,si ipoteze sau sugestii alternative.

[Virgil]

Idem ca la Big Bang dar sper ca fara interventii perverse care sa schmbe tema firului

Ca sa abordam teoria Big-Bang trebuie sa stim care au fost conditiile de dinaintea lui, altfel apelam la magie si decretam ca dintr-un punct numit singularitate fara  dimensiuni, continea concentrata intreaga energie a universului actual care de fapt reprezinta doar 5% din intreaga masa masa a universului restul fiind materia intunecata. Dar pe ce se bazeaza aceasta afirmatie? pe observatia ca unele galaxii foarte indepartate dispar din campul vizual cu viteza luminii, si asta se intampla in toate directiile in care privim. O alta observatie consta in faptul ca exista o radiatie de fond care vine din toate directiile cu lungimea de unda de 1,9 mm, si se presupune ca aceasta a fost radiatia hidrogenului initial din care s-au format toate stelele universului si care odata cu expansiunea spatiului s-a dilatat si lungimea de unda initiala.

[atanasu]

Am tiparit acestea eronat si pe firul Big_Bang desi locul lor din punctu meu de vedere este aici

Dar pana atuci contiui cu informarea dvs si un ajutor memorie pentru mine:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/telescopul-webb-a-descoperit-o-galaxie-care-seamana-cu-calea-lactee-si-care-contrazice-tot-ce-se-stia-despre-evolutia-galaxiilor-2580313    19.11.23

Sistemul îndepărtat, numit ceers-2112, a fost observat de o echipă internațională folosind telescopul spațial James Webb. La fel ca galaxia noastră, ceers-2112 este o galaxie în spirală, iar acum este cea mai îndepărtată galaxie de acest fel observată vreodată. La fel ca galaxia noastră, are în centrul structurii o bară formată din stele. Ceers-2112 s-a format la scurt timp după crearea universului, care se estimează că are o vechime de 13,8 miliarde de ani, iar structura galaxiei exista deja 2,1 miliarde de ani mai târziu..... ,,În mod neașteptat, această descoperire dezvăluie că galaxiile care se aseamănă cu ale noastre existau deja în urmă cu 11.700 de milioane de ani, când Universul era la doar 15% față de cât este acum", a spus autorul principal al studiului, Luca Costantin, astrofizician la Centro de Astrobiologia din Madrid.
...Astronomii credeau că galaxiile în spirală barate, cum este Calea Lactee, nu au apărut până când universul a atins cel puțin jumătate din vârsta sa actuală, deoarece se credea că a fost nevoie de câteva miliarde de ani de evoluție galactică înainte ca stelele din galaxii să poată forma bare centrale. Barele iau forma atunci când stelele din galaxiile în spirală se rotesc în mod ordonat, așa cum se întâmplă în Calea Lactee. Până acum, astronomii nu credeau că galaxiile timpurii aveau suficientă stabilitate pentru ca barele să se formeze sau să reziste. Dar descoperirea lui ceers-2112 sugerează că această evoluție a durat doar aproximativ 1 miliard de ani sau chiar mai puțin, a spus de la Vega.

Nota mea: Sa vedem daca dimensiunile ocupate de acestea nu vor depasii spatiul presupus a-l avea Univrsul la acele vechi timpuri.


https://www.digi24.ro/stiri/externe/asa-arata-500-000-de-stele-nasa-publica-imagini-nemaivazute-din-inima-galaxiei-calea-lactee-2587007 20.11.23
   ,,Telescopul Webb ne dezvăluie o cantitate incredibilă de detaliu și ne permite să studiem formarea stelelor în acest tip de mediu, lucru care nu era posibil înainte", a adăugat el. ,,Centrul galactic este cel mai extrem mediu din galaxia Calea Lactee, putem testa cel mai riguros teoriile despre formarea stelelor", a adăugat profesorul Jonathan Tan. Printre cele 500.000 de stele din imagine este și un ,,mănunchi" de proto-stele, aștri care încă se formează și obțin masă și strălucesc ca un foc de tabără în mijlocul unui nord negru....
Aflat la aproximativ 25.000 de ani-lumină de Pământ, centrul galaxiei este suficient de aproape încât să ne permită să studiem stele individuale folosind telescopul James Webb. Aceste imagini permit astronomilor să obțină informații fără precedent cu privire la formarea stelelor și cum depinde acest proces de mediul cosmic, mai ales când e comparat cu alte regiuni ale galaxiei.


https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/marele-inel-o-megastructura-cosmica-nou-descoperita-pune-la-indoiala-teoriile-despre-univers-2646599    13.01.24

Aşa-numitul Big Ring are un diametru de aproximativ 1,3 miliarde de ani-lumină, fiind una dintre cele mai mari structuri observate vreodată. Aflat la peste 9 miliarde de ani lumină de Pământ, este prea slab pentru a fi văzut direct, dar diametrul său pe cerul nopţii ar fi echivalent cu 15 luni pline.
În teorie, mărirea universului ar trebui să dezvăluie o întindere vastă, fără caracteristici. Cu toate acestea, Marele Inel este una dintre structurile de dimensiuni neaşteptat de mari, aflate pe o listă din ce în ce mai mare. Printre altele se numără şi Arcul Gigant, care apare chiar lângă Marele Inel şi care a fost de asemenea descoperit de Lopez în 2021. Astronomii au calculat că limita teoretică actuală a dimensiunii structurilor este de 1,2 miliarde de ani lumină, dar Marele Inel şi Arcul Gigant, care se întinde pe o suprafaţă estimată la 3,3 miliarde de ani lumină, încalcă această limită.
În mod curios, cele două structuri se află la aceeaşi distanţă de Pământ, în apropierea constelaţiilor lui Boötes the Herdsman, ceea ce ridică posibilitatea ca ele să facă parte dintr-un sistem cosmologic conectat. ,,Aceste ciudăţenii continuă să fie ascunse, dar cu cât găsim mai multe, va trebui să ne confruntăm cu faptul că poate modelul nostru standard trebuie regândit", a declarat Lopez. ,,Avem nevoie de o teoremă complet nouă a cosmologiei".
Big Ring a fost descoperit prin analiza datelor din Sloan Digital Sky Survey (SDSS), un catalog de quasari îndepărtaţi. Aceste obiecte sunt atât de strălucitoare încât pot fi văzute de la miliarde de ani lumină distanţă şi acţionează ca nişte lămpi gigantice şi îndepărtate, luminând galaxiile intermediare pe care lumina lor le traversează pe drum şi care, altfel, ar rămâne nevăzute.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/misterioasele-unde-radio-care-vin-din-spatiu-devin-din-ce-in-ce-mai-ciudate-261613717  , 12.2023

Undele radio rapide, niște străfulgerări luminoase de unde radio de o milisecundă, sunt unul dintre cele mai mari mistere ale cosmosului, iar în ultima vreme au devenit și mai ciudate, relatează CNN

Primele unde radio rapide, sau FRB, au fost descoperite în 2007. De atunci, sute dintre aceste evenimente rapide și intense au fost detectate, venind din puncte îndepărtate din univers. Într-o miime de secundă, exploziile pot genera la fel de multă energie cât soarele într-un an sau chiar mai mult. Dar astronomii nu înțeleg ce provoacă aceste explozii de unde radio.
Multe FRB-uri eliberează unde radio care durează cel mult câteva milisecunde înainte de a dispărea, ceea ce face ca exploziile radio FRB să fie dificil de observat. Dar se știe că unele unele sunt repetitive și eliberează explozii ulterioare, care au permis astronomilor să urmărească semnalele până la galaxii îndepărtate. La început, exploziie FRB 20220912A păreau similare cu altele cunoscute. Fiecare explozie detectată a trecut de la frecvențe mai mari la frecvențe inferioare. Dar o privire mai atentă a semnalului a dezvăluit ceva nou: o scădere vizibilă a frecvenței centrale a exploziilor. Scăderea a devenit și mai evidentă atunci când cercetătorii au convertit semnalele în sunete, folosind note pe un xilofon. Notele înalte corespund începutului exploziilor, notele joase acționând ca tonuri de încheiere.
...Astronomii bănuiesc că unele explozii FRB pot proveni din magnetari, nucleele puternic magnetizate ale stelelor moarte. Dar alte cercetări au sugerat că ciocnirile dintre stelele neutronice dense sau stele moarte, numite pitice albe, pot fi cauza. ,,Reducem sursa FRB la obiecte extreme, cum ar fi magnetarii, dar niciun model existent nu poate explica toate proprietățile care au fost observate până acum",

https://www.scientia.ro/stiri-stiinta/9016-ce-a-fost-intai-galaxiile-sau-gaurile-
negre.html dec. 2023

Într-o lucrare publicată recent în revista Nature Astronomy astronomii anunță identificarea unei găuri negre care s-a format la circa 500 de milioane de ani după Big Bang (vârsta universului este estimată la circa 13,8 miliarde ani). Descoperirea s-a bazat pe analiza datelor furnizate de Observatorul în raze X Chandra (Chandra X-ray Observatory) și Telescopul Spațial James Webb (James Webb Space Telescope).
Problema cu acest tip de găuri negre, care au apărut după Big Bang până la 700 de milioane de ani, este că încă nu este cunoscut mecanismul formării lor, ceea ce duce la punerea sub semnul întrebării a modelului Big Bang însuși de către unii fizicieni.

Suplimentar, cercetătorii au descoperit că gaura neagră timpurie are o masă similară cu restul galaxiei în care se găsește, ceea ce este neobișnuit. Spre comparație, gaura neagră din centrul Căii Lactee, Sagittarius A*, are circa 0,1% din masa galaxiei.
Simulări computerizate arată că ar fi posibil ca nori enormi de gaz cosmic primordial să fi colapsat, sub acțiunea gravitației, în universul timpuriu și să fi creat găuri negre masive, cu mase de circa 100 de mii de ori masa Soarelui.
Odată cu descoperirea acestei găuri negre străvechi, apare întrebarea legitimă: ce s-a format întâi - galaxiile sau găurile negre? Cu alte cuvinte, întâi materia s-a aglutinat sub forma galaxiilor, care ulterior au dat naștere găurilor negre, sau colapsarea norilor de gaz primordial a dus direct la formarea de găuri negre, care au permis ulterior formarea galaxiilor?

[atanasu]

 Ori am inebunit ori nu am inebunit.
Ori eram mai demult deja nebun ori nu eram  nebun
Deci ori sunt ori nu sunt nebun!
Tetium non datur!
Niciodata 2 fara 1 dar nici unu fara doi. Asta este toata aritmetica si logica care una sunt.
Voi explica ceva mai traziu si veti (poate) intelege ce spun?
Dar desigur ca pana aunci si apoi voi contiua cuminte sa postez ce voi mai gasi interesant.

Cu toate ca interventia mea pe acest fir incepand din 2015, constat ca din 2016 linkul reerit mi jos  exista  ceea ce ar fi facut poate inutil efortul meu destul de amplu  pe acest fir dar poate ca nu este asa  si altii  pot evalua mai bine  acest aspect.

Voi cita cele gasite da mine azi - nu e o intamplare ca doar dupa atatia ani, si sunt convins si cred ca la mine ce este important ajunge uneori intr-un anume moment peste  vointa mea exoresa dar nu peste o ALTA vointa expresa! 

Cele citate sunte in engleza( https://www.wtamu.edu/~cbaird/sq/2016/01/20/where-is-the-edge-of-the-universe/ dar le prezint in franceza preferand respectiva exprimare:


Où est la limite de l'univers ?
Publié : 20 janvier 2016

Pour autant que nous puissions le constater, l'univers n'a aucune limite. L'espace s'étend à l'infini dans toutes les directions. De plus, les galaxies remplissent tout l'espace de tout l'univers infini. Cette conclusion est obtenue en combinant logiquement deux observations.

Premièrement, la partie de l'univers que nous pouvons voir est uniforme et plate à l'échelle cosmique. L'uniformité de l'univers signifie que les groupes de galaxies sont répartis plus ou moins uniformément à l'échelle cosmique. La planéité de l'univers signifie que la géométrie de l'espace-temps n'est pas courbée ou déformée à l'échelle cosmique. Cela signifie que l'univers ne s'enroule pas et ne se connecte pas à lui-même comme la surface d'une sphère, ce qui conduirait à un univers fini. La planéité de l'univers est en réalité le résultat de l'uniformité de l'univers, puisque des collections concentrées de masse provoquent une courbure de l'espace-temps. Les lunes, les planètes, les étoiles et les galaxies sont des exemples de collections concentrées de masse et, par conséquent, elles déforment effectivement l'espace-temps dans la zone qui les entoure. Cependant, ces objets sont si petits par rapport à l'échelle cosmique que les déformations spatio-temporelles qu'ils provoquent sont négligeables à l'échelle cosmique. Si vous faites la moyenne de toutes les lunes, planètes, étoiles et galaxies de l'univers afin d'obtenir une expression à grande échelle de la distribution de masse de l'univers, vous constatez qu'elle est constante.

La deuxième observation est que notre coin de l'univers n'est ni spécial ni différent. Puisque la partie de l'univers que nous pouvons voir est plate et uniforme, et que notre coin de l'univers n'est pas spécial, toutes les parties de l'univers doivent être plates et uniformes. La seule façon pour que l'univers soit plat et uniforme littéralement partout est qu'il soit infini et sans bord. Cette conclusion est difficile à comprendre pour nos petits esprits humains, mais c'est la conclusion la plus logique compte tenu des observations scientifiques. Si vous pilotiez un vaisseau spatial en ligne droite à travers l'espace pour toujours, vous n'atteindriez jamais un mur, une frontière, un bord ou même une région de l'univers sans groupes de galaxies.

Mais comment l'univers pourrait-il n'avoir aucun avantage s'il a été créé lors du Big Bang ? Si l'univers était initialement de taille finie, ne devrait-il pas encore l'être ? La réponse est que l'univers n'a pas commencé avec une taille finie. Le Big Bang n'était pas comme une bombe posée sur une table, explosant et se dilatant pour remplir une pièce de débris. Le Big Bang ne s'est pas produit à un moment donné de l'univers. Cela s'est produit partout dans l'univers en même temps. C'est pour cette raison que les restes du Big Bang, le rayonnement cosmique de fond micro-onde, existent partout dans l'espace. Même aujourd'hui, nous pouvons regarder n'importe quel coin de l'univers et voir le rayonnement cosmique des micro-ondes. L'expansion explosive de l'univers n'était pas le cas d'un objet physique se dilatant dans l'espace. Il s'agissait plutôt d'une expansion de l'espace lui-même. L'univers a commencé comme un objet infiniment grand et est devenu un objet infiniment grand encore plus grand. Bien qu'il soit difficile pour les humains de comprendre l'infini, il s'agit d'un concept mathématique et scientifique parfaitement valable. En effet, c'est un concept scientifique tout à fait raisonnable qu'une entité de taille infinie augmente en taille.

Notez que les humains ne peuvent voir qu'une partie de l'univers entier. Nous appelons cette partie « l'univers observable ». Puisque la lumière se déplace à une vitesse finie, il lui faut un certain temps pour parcourir une distance spécifique. De nombreux points de l'univers sont tout simplement si éloignés que la lumière provenant de ces points n'a pas encore eu suffisamment de temps depuis le début de l'univers pour atteindre la Terre. Et comme la lumière se déplace à la vitesse la plus rapide possible, cela signifie qu'aucun type d'information ou de signal n'a eu le temps d'atteindre la Terre depuis ces points éloignés. De tels emplacements se situent actuellement fondamentalement en dehors de notre sphère d'observation, c'est-à-dire en dehors de notre univers observable. Chaque endroit de l'univers possède sa propre sphère d'observation au-delà de laquelle il est impossible de voir. Puisque notre univers observable n'est pas infini, il présente un avantage. Cela ne veut pas dire qu'il existe un mur d'énergie ou un gouffre géant aux confins de notre univers observable. Le bord marque simplement la ligne de démarcation entre les endroits que les Terriens peuvent actuellement voir et les endroits que nous ne pouvons pas actuellement voir. Et bien que notre univers observable ait une limite, l'univers dans son ensemble est infini et n'a aucune limite.

À mesure que le temps passe, de plus en plus de points de l'espace ont eu le temps que leur lumière nous parvienne. Par conséquent, la taille de notre univers observable augmente constamment. Vous pensez donc peut-être qu'après une éternité, l'univers entier sera observable par les humains. Il existe cependant une complication qui empêche cela. L'univers lui-même est toujours en expansion. Même si l'expansion actuelle de l'univers n'est pas aussi rapide que lors du Big Bang, elle est tout aussi réelle et importante. En raison de l'expansion de l'univers, tous les groupes de galaxies s'éloignent continuellement les uns des autres. De nombreuses galaxies sont si éloignées de la Terre que l'expansion de l'univers les fait s'éloigner de la Terre à une vitesse supérieure à celle de la lumière. Bien que la relativité restreinte empêche deux objets locaux de se déplacer plus vite que la vitesse de la lumière l'un par rapport à l'autre, elle n'empêche pas deux objets distants de s'éloigner l'un de l'autre plus vite que la vitesse de la lumière en raison de l'expansion de l'univers. Puisque ces galaxies lointaines s'éloignent de la Terre à une vitesse plus rapide que la lumière, la lumière de ces galaxies ne nous parviendra jamais, peu importe combien de temps nous attendons. Par conséquent, ces galaxies seront toujours en dehors de notre univers observable. Une autre façon de dire cela est que même si la taille de l'univers observable augmente, la taille de l'univers réel augmente également. Les limites de l'univers observable ne peuvent pas suivre l'expansion de l'univers, de sorte que de nombreuses galaxies échappent éternellement à notre observation. Malgré cette limitation des capacités d'observation, l'univers lui-même n'a toujours aucun avantage.

Sujets : Big Bang, bord de l'univers, univers

Cum am ajuns la acest linck?
Cautand niste informatii referitoare la un aspect pe car nu l-am urmarit suficient adica acum l-am gasit cu cuvantul chieie :planeitatea Universului, azi intelgand ca pntru Big Bng este un aspect major dar care de fapt poate ca transcede problema acestui prim moment uiversal.

[atanasu]

Acesta este linkul care m-a condus la cel prezentat mai inainte:
https://www.descopera.ro/stiinta/20371656-test-de-cultura-generala-unde-este-centrul-universului (2023)

si unde se mai afla si o idee descrisa mai jos referitoare la centrul universului

https://www.livescience.com/62547-what-is-center-of-universe.html(2018):

The universe, in fact, has no center. Ever since the Big Bang 13.7 billion years ago, the universe has been expanding. But despite its name, the Big Bang wasn't an explosion that burst outward from a central point of detonation. The universe started out extremely compact and tiny. Then every point in the universe expanded equally, and that continues today. And so, without any point of origin, the universe has no center.

One way to think about this is to imagine a two-dimensional ant that lives on the surface of a perfectly spherical balloon. From the ant's point of view, everywhere on the surface looks the same. There is no center on the sphere's surface, nor is there an edge.

Evident ca acest linck est cel esential fiind destul de des updatat: https://ro.wikipedia.org/wiki/Univers

vezi si excelenta sinteza a sintezelor din wiki: https://www.telework.ro/ro/problema-planeitatii-in-teoria-big-bang/

(Geometria generală a universului este determinată de faptul dacă parametrul cosmologic Omega este mai mic, egal sau mai mare decât 1. Se arată de sus în jos un univers închis cu curbură pozitivă, un univers hiperbolic cu curbură negativă și un univers plat cu curbură zero.)

Problema planeității (cunoscută și sub numele de problema vechimii) este o problemă observațională asociată cu o metrică Friedmann-Lemaître-Robertson-Walker (FLRW). Universul poate avea curbură spațială pozitivă, negativă sau zero, în funcție de densitatea sa totală de energie. Curbura este negativă, dacă densitatea ei este mai mică decât densitatea critică; pozitivă dacă este mai mare; și zero la densitatea critică, caz în care spațiul se consideră plat.

Problema este că orice mică deviere de la densitatea critică crește cu timpul și totuși astăzi universul rămâne foarte aproape de plat. (Strict vorbind, energia întunecată sub forma unei constante cosmologice conduce universul către o stare plată; cu toate acestea, universul nostru a rămas aproape plat timp de câteva miliarde de ani înainte ca densitatea energiei întunecate să devină semnificativă.) Având în vedere că un timp natural pentru îndepărtarea de la planeitate ar putea fi timpul Planck, 10-43 secunde, faptul că universul nu a atins nici o moarte termică, nici un Big Crunch după miliarde de ani, necesită o explicație. De exemplu, chiar și la o vârstă relativ târzie de câteva minute (timpul nucleosintezei), densitatea universului trebuie să fi fost o parte din valoarea sa critică de 1014, sau nu ar exista așa cum există astăzi.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu) si, nota mea, un filmulet interesant

Si pe wiki mai gasim si pe acestea  rcente si foarte utile temei noastre :

https://www.descopera.ro/stiinta/20336539-universul-are-forma-unei-gogosi-nu-a-unei-clatite-sugereaza-un-studiu (martie 2023) este traducerea celui de dedesubt.

https://www.livescience.com/the-universe-might-be-shaped-like-a-doughnut-not-like-a-pancake-new-research-suggests  (martie 2023)
https://arxiv.org/abs/2210.11426 (Feb. 2023)

si mai indicam si alte texte telework:

https://www.telework.ro/ro/big-bang-si-evolutia-universului/
https://www.telework.ro/ro/teoria-corzilor-in-cosmologia-big-bang/
https://www.telework.ro/ro/teoria-corzilor-din-gravitatia-cuantica-pentru-teoria-inflatiei-cosmice-din-cosmologie-inflaton/
https://www.telework.ro/ro/dovezi-observationale-despre-big-bang-legea-lui-hubble-si-expansiunea-spatiului/
https://www.telework.ro/ro/probleme-legate-de-teoria-big-bang-asimetria-barionica-energia-intunecata-si-materia-intunecata/

https://www.telework.ro/ro/teste-cosmologice-pentru-confirmarea-relativitatii-generale/

Si in continuare ca sa nu mai deschid o noua postare adaug si cateva linkuri cu cerctari recente :

Cercetătorii au dezvoltat, în premieră, un nou mod de căutare a materiei întunecate
www.descopera.ro

Energia întunecată a Universului ar putea să ducă la un al doilea Big Bang, arată un studiu
www.descopera.ro

Găurile negre supermasive ar putea fi motorul expansiunii Universului
www.descopera.ro

Două găuri negre s-au unit întâmplător și au creat ceva nemaivăzut până acum
www.descopera.ro

Undele gravitaționale ar putea rezolva un mister important despre Big Bang
www.descopera.ro

Two Black Holes Met by Chance, And It Created Something Never Seen Before : ScienceAlert
www.sciencealert.com.ro

[2302.03710] Bouncing cosmology from nonlinear dark energy with two cosmological constants
arxiv.org

Dark energy could lead to a second (and third, and fourth) Big Bang, new research suggests | Live Science
www.livescience.com

Trei sori alimentați de materie întunecată, descoperiți la începuturile Universului
www.descopera.ro


Telescopul Webb a detectat pentru prima dată o moleculă crucială pentru viață
www.descopera.ro

Oamenii de știință au observat primele lumini din Universul timpuriu
www.descopera.ro

Începutul sfârșitului: Universul a intrat deja în era sa finală
www.descopera.ro

,,Murmurul" din Univers a fost auzit pentru prima dată
www.descopera.ro


Astronomers find first direct evidence of gravitational wave background
interestingengineering.com

Clamor of gravitational waves from universe's | EurekAlert!
www.eurekalert.org

Astrofizicienii au găsit o galaxie fără materie întunecată
www.descopera.ro

Wits researchers pioneer a new way of searchi | EurekAlert!
www.eurekalert.org

Un nou telescop spațial va studia materia întunecată a Universului
www.descopera.ro

Gravitational waves could show us the first minute of the universe
phys.org

[2401.04388] Using gravitational waves to see the first second of the Universe
arxiv.org

https://www.descopera.ro/galerii/20537777-
undele-gravitationale-ne-ar-putea-arata-cum-a-fost-primul-minut-al-universului

[atanasu]

Si cum am scris mai devreme si ma citez:
Ori am inebunit, ori nu am inebunit.
Ori eram mai demult deja nebun, ori nu eram  nebun
Deci ori sunt, ori nu sunt nebun!
Tetium non datur!

De ce spun acestea? Pai pentruca azi dimineata am realizat ca daca lasam studiul cosmologic al Universului deoparte adica studiul care face obiectul acestui fir  si  ne gandim la firele subordonate unde discutam originea vietii si speciatia dar cu dirctie catre originea lui Homo sapiens sapiens si voi posta si acolo acest text,  poate ca  ne izbeste  urmatorul adevar ipotetic referitor la acste emergente miraculoase.
Ele nu pot fi decat efectul actiunii unei transcendente divine sau al unei inteligente extraterestre care pentru nivelul nostru tot divina ar apare. Sigur ca putem spune ca materialistii agnostici,, ca sunt doar evenimente necesare in evolutia materiei in Univers.
Daca acceptam interventia exterioara evolutiei naturale drept cauza a  aparitiei emrgentei viului in neviu si a nousului in animalul evoluat din una din speciile genului homo atunci putem considera ca astfel pe Terra s-au produs doua actiuni  de INSAMANTARE ininteligibile in resorturile lor interne dar evidente pentru observator.

[atanasu]

Voi incepe o continuare  a  serialului scris de mine timp de cativa ani aici pe acest fir, adica intre 2015-2018  urmat doar de  anuntarea unor linkuri postate aici, fiind in topic si ca sa fie cumva luate in evidenta, iar acum zilele trecute v-am anuntat noi linkuri  pe baza carora, dar structurandu-le tematic si cronologic voi continua ce am inceput in 2015 .
Desigur ca vor fi poate si redundante dar nu se va repeta mecaanic o informatie fiindca vor fi rezultate obtinute in momente si locuri diferite si de cercetatori diferiti iar in acest caz  redundanta ar trebui sa ne mareasca increderea.
In final folosind toate aceste informatii inclusiv cele deja prezentate in trecut  voi face o sinteza aratand ce este azi fata de ce am scris deja  si in ce  sens s-au confirmat acelea in continuare si in ce sens nu, asadar  care  ar fi nivelul actual al studiului facut  de mine.

STRUCTURA UNIVERSULUI
https://ro.wikipedia.org/wiki/Structura_%C8%99i_arhitectura_universului
Universul ar avea o vechime de cca 15 miliarde de ani iar după Stephen Hawking[1] vârsta sa ar fi de 13,7 miliarde de ani. Nota: este posbil ca daca constanta Hubble a variat in timp varsta universului sa fie mai mare. Adica  dupa 380000 ani  lumina depaseste  toate barierele si este posibil ca varsta sa fie  in domeniul 15 miliarde ani si atunci este posibil ca sa intalnim si galaxii matusalemice mai batrane de13 mlrd. ani dupa cum vom vedea.

Universul are în compunerea sa materia vizibilă (galaxii, stele, planete, asteroizi, praf) care reprezintă cca 10 % din masa totală a sa precum și materia întunecată și energia întunecată care ar reprezenta cca 90% din masa universului.
Nota: aceste proportii se schimba mereu dar ttousi se mentine in acest domeniu

Componenentele masei universului

Mai puțin de o sutime din masa universului o reprezintă masa tuturor stelelor pe care le putem vedea în galaxia noastră și alte galaxii și care formează universul vizibil.
Materia întunecată pe care n-o putem vedea direct dar despre care știm că trebuie să fie acolo datorită influenței atracției gravitaționale asupra stelelor care orbitează în oricare galaxie reprezintă cam o zecime din cantitatea de materie din univers.
Alte forme de materie întunecată ce n-au fost încă detectate [de ex neutrinii ce interacționează foarte slab cu materia au o infimă masă, deci pot constitui o formă de materie întunecată].
În ultimii ani au apărut noi observații care au permis fizicienilor să postuleze existența unei substanțe încă neidentificate ca atare - energia întunecată(afirmația aparține lui St. Hawking și este consemnată la pag 76 a cărții ,,O mai scurtă istorie a timpului" apărută la ed Humanitas în 2007).
Materie și antimaterie
În Univers există și antimaterie. În 1932 s-a confirmat existența antielectronului iar în 1955 a fost descoperit antiprotonul. În Univers nu există o simetrie a numărului de particule de materie și antimaterie pentru că acestea s-ar anihila reciproc și n-ar mai fi fost nimic. Dar în loc de nimic, există materie (cea detectabilă) și materie neagră (nedetectabilă, neradiantă, sau masa neagră a Universului). Deci, la nașterea Universului a existat o asimetrie în favoarea materiei. Aceasta nu exclude și un Univers paralel, format din Big Bang – ul unui antiholon, în care există preponderent antimaterie și unde existența materiei este improbabilă fizic.
Există convingerea că nu sunt cunoscute încă toate formele și posibilitățile de manifestare ale materiei.

Energiile de legătură determinante în structurarea universului
În natură se evidențiază forțele de legătură care sunt:
[b- ]legăturile electromagnetice [/b]ce determină stabilitatea sistemului ce-l constituie atomul de hidrogen – format din două particule: electronul și protonul. Masa însumată a electronului și protonului este mai mare decât masa atomului de hidrogen cu 13,6 electro-volți; această diferență de masă (a suta milioana parte ) este emisă sub formă de energie ( un foton ultraviolet) în momentul combinării și caracterizează forța electromagnetică la nivelul structurilor atomice și moleculare.. Fotonul părăsește atomul transportând departe echivalentul energetic al acestei ,,mase lipsă".
-legăturile nucleare ce determină stabilitatea sistemului ce-l constituie atomul de hidrogen greu (deuteronul ). Luați separat, protonul și neutronul sunt mai grei decât sistemul legat format de aceste două particule (deuteronul ). Diferența de masă este eliberată sub formă de energie (o rază gama ) în momentul combinării; această diferență de masă, aproape a mia parte, caracterizează forțele nucleare.
-legăturile între quarcuri – nucleonii sunt sisteme legate, constituite din trei quarcuri. Energiile de legătură sunt mult superioare celor din cadrul sistemelor nucleare și sunt în curs de determinare.
-legăturile gravifice ce determină păstrarea sistemelor cosmice – sistemul Pământ – Lună, sistemul solar, galaxiile, roiurile și superroiurile. Luate separat, Pământul și Luna sunt mai grele decât sistemul legat Pământ – Lună (Luna se află pe orbită în jurul Pământului).
Diferența de masă a fost emisă sub formă de căldură în momentul formării sistemului solar. Această diferență, care este de un miliard de tone, reprezintă de fapt 3 x 10-14 din masele combinate ale Pământului și Lunii și este mult mai mică decât valorile arătate mai sus. De asemeni Soarele este mai ușor decât norul interstelar ai cărui atomi i-a moștenit. Energia câștigată a fost transformată în parte în radiații. Cealaltă parte a servit la încălzirea lui.

Ordonarea spatiala, cu distanta a Universului

Limitele Universului observabil ar fi de 15 miliarde de ani-lumină(adica spatiul parcurs de lumina in 15 mlrd de ani cat este posibila varsta) pentru că la această distanță galaxiile (quasarii) se deplasează cu 85-90% din viteza luminii, ceea ce înseamnă că ce-i dincolo de ei / ele nu putem fizic vedea ( viteza de deplasare a luminii = 300,000 km / sec.)
Deci  vedem cu telescoapele cele mai performante ooar orizontul universal sau cosmologic.

Universul vizibil ar fi constituit din cca 1019 de stele cuprinse în cca 1011 de galaxii de mărimea Căii Lactee si este format din:
Galaxii ce conțin milioane de stele; distanța între galaxii este de un milion de ani-lumină. Formarea galaxiilor și a stelelor s-a datorat scăderii căldurii inițiale (micșorarea temperaturii a fost un efect al expansiunii universului) care a facilitat apariția forței gravitației. Aceasta, la rândul ei, a determinat condensări masive în interiorul materiei ce vor transforma o parte din energia lor în căldură internă, apărând astfel stelele calde și strălucitoare.
Stelele pot fi de tipul: normale (ca Soarele); uriașe roșii; pitice albe; pitice negre; nove; supernove; pulsari(stele neutronice); găuri negre.
Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12 – 15 miliarde de ani, adică vârsta (vechimea) Universului;
Soarele are o vechime de 5 miliarde de ani și peste alți 5 miliarde de ani devine un uriaș roșu; prin creșterea dimensiunii și creșterea permanentă a temperaturii va îngloba corpurile astrale învecinate și va deveni apoi o stea pitică albă. Sistemul solar este compus din 9 planete. Pământul (Terra ) este a 5-a planetă ca mărime și are o vechime de cca 4,6 miliarde de ani iar viața pe Pământ a apărut acum cca 3,5 miliarde de ani.
Roiuri de galaxii format din grupuri de galaxii; galaxia Calea Lactee face parte din Grupul Local de galaxii ce are o dimensiune de 5 milioane de ani-lumină.
Calea Lactee are o vechime de 10 - 12 miliarde de ani - este socotită drept o galaxie tânără – și are 4x1012 de corpuri astrale (inclusiv planetele); este de formă lenticulară cu un diametru de 100.000 de ani-lumină și o grosime de 5 ani-lumină.
Superroiuri ale căror dimensiuni se măsoară în zeci de milioane de ani-lumină;
Quasarii care sunt socotiți drept cele mai depărtate galaxii situate la cca 12 miliarde de ani-lumină, deci la orizontul cosmologic.Quasarii sunt corpuri cvasi-stelare, probabil galaxii și care se află la limita universului observabil; sunt extrem de luminoase, emit lumină în domeniul lungimilor de undă vizibile și sunt foarte puternice surse de unde radio.
Uneori reziduurile stelare devin mai dense decât o stea neutronică, caz în care forța de gravitație foarte mare împiedică să emane lumină; astfel de obiecte poartă numele de ,,găuri negre".

[atanasu]

Si pentru a se intelge mai bine ce voi face doresc sa spun ca dupa ce voi posta elemntele documentare gasite poate si cu eventuale comentarii gasite odata cu informatia respectiva si poate si cu note persoale voi face analize conform structurii tematice prezentate mai sus si ca exemplu voi prezenta anterior intregii acestei operatii discutarea problemei celei mai importante in toata cosmologia actuala si aume Constanta(parametrul) Hubble lung referita si in studiul de pe acest fir si lung disutat si in intreaga Cosmologie :

Textul in limba romana din wiki se prezinta integral:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constanta_Hubble

Constanta Hubble (H0) este numele dat, în cosmologie, constantei de proporționalitate care există astăzi între distanța și viteza de recesiune aparentă a galaxiilor în Universul observabil. Ea este, prin urmare, legată de legea lui Hubble descriind expansiunea Universului. Ea dă rata expansiunii actuale a Universului. Numele constantei a fost dat în onoarea astronomului american Edwin Hubble care a fost primul care l-a pus în evidență, în mod clar, în 1929, grație observațiilor efectuate la Observatorul Mont Wilson.

Deși denumită ,,constantă", acest parametru cosmologic variază în funcție de timp. Prin urmare, el descrie rata expansiunii Universului la un moment dat.

Terminologie[modificare sursă]
Strict vorbind, se cuvine să se distingă constanta Hubble, parametrul Hubble și rata expansiunii.

Constanta Hubble este valoarea actuală a parametrului Hubble.

Rata expansiunii este expresia, în procentaj, a valorii parametrului Hubble.

Notație[modificare sursă]
Constanta Hubble este notată H0, notație compusă din litera latină H majusculă, inițială a numelui patronimic al lui Edwin Hubble și simbol uzual al parametrului Hubble, urmat, în dreapta și în indice, de cifra arabă zero.

Dimensiune și unități[modificare sursă]
Dimensiunea constantei Hubble este cea a inversului unui timp.

Unitatea sa în SI este secunda la puterea minus unu (s-1).

Este totuși în uz să se exprime în kilometri pe secundă pe megaparsec (km/s/Mpc sau km⋅s-1⋅Mpc-1), sub forma următoare:

{\displaystyle H_{0}=100\,h\,\mathrm {km\,s^{-1}\,Mpc^{-1}} } {\displaystyle H_{0}=100\,h\,\mathrm {km\,s^{-1}\,Mpc^{-1}} },
unde {\displaystyle h} {\displaystyle h} este rata expansiunii.

Valoarea și interpretarea constantei Hubble[modificare sursă]
Istoric al valorilor reținute pentru constanta Hubble[modificare sursă]
La începutul primei jumătăți a secolului al XX-lea, valoarea constantei Hubble era estimată între 50 și 100 km/s/Mpc. Apoi, în anii 1990, ipotezele modelului Lambda-CDM / modelului ΛCDM au ajuns la o valoare apropiată de 70 km/s/Mpc.

Observațiile realizate la începutul anilor 2010 concordă aproximativ cu aceată valoare tinzând în jurul valorii de 70 km/s/Mpc. Mai precis, în primăvara lui 2013, analiza observațiilor făcute de satelitul Planck a dat valoarea de 66,9 km/s/Mpc[1]; valoarea afinată 67,4±0,5 km/s/Mpc după publicarea finală a datelor obținute de satelitul Planck în 2018.[2] În 2015 apoi 2016, două serii de măsurători au dat valori de 73,2 apoi 71,9 km/s/Mpc.[1] Viitoarele mari telescoape a căror punere în serviciu este prevăzută în anii 2020 vor permite să se stabilească noi valori mai precise.[1] În 2019, valoarea sa a fost măsurată la 74,03 ± 1,42 km/s/Mpc grație observării unor cefeide din Marele Nor al lui Magellan prin telescopul spațial Hubble.[3]

În timpul Congresului de Cosmologie reunit, în iulie 2019, la Santa Barbara, California (S.U.A.), astrofizicienii au prezentat mai multe măsurători ale ratei expansiunii Universului cuprinse între 69,8 (Wendy Freedman) și 76,5 km/s/Mpc, o divergență calificată de cei mai mulți participanți de ,,problemă" sau ,,tensiune".[4]

Semnificația cosmologică a constantei Hubble[modificare sursă]
O valoare de 70 km/s/Mpc pentru constanta Hubble semnifică faptul că o galaxie situată la 1 megaparsec (circa 3,26 milioane de ani-lumină) de observator, care se îndepărtează prin expansiunea Universului (și prin urmare în afara efectului de mișcare proprie a obiectului, neglijabilă la foarte mare distanță) la o viteză de circa 70 km/s. O galaxie situată la 10 Mpc se îndepărtează cu o viteză de 700 km/s etc.

O consecință a priori surprinzătoare a legii lui Hubble este că o galaxie care ar fi situată la peste 4.000 Mpc (14 miliarde de ani-lumină) s-ar îndepărta de noi cu o viteză superioară vitezei luminii. Acest lucru indică pur și simplu că interpretarea în termeni de mișcare a galaxiilor în spațiu devine improprie la distanță foarte mare. Relativitatea generală explică faptul că trebuie să se ia în considerare că ne aflăm în prezența unei expansiuni a spațiului însuși.

Ecarturile dintre diferitele valori indicate mai sus, pentru constanta Hubble, sunt modeste; însă dacă această diferență provine dintr-o accelerare a expansiunii Universului și nu din aproximările măsurătorii, ea poate repune problema modelului cosmologic a devenirii Universului. La precedentele ipoteze: Big Bounce, Big Crunch și Big Chill s-ar adăuga posibilitatea unui Big Rip deja luat în considerare de astrofizicianul american Robert Caldwell, în anii 1990.

Articol principal: Expansiunea Universului.
Măsurarea constantei Hubble[modificare sursă]
Valoarea constantei Hubble este estimată pornind de la măsurarea a doi parametri care privesc obiecte îndepărtate. Pe de o parte, deplasarea spre roșu (în engleză, redshift) permite să se cunoască viteza la care galaxiile îndepărtate se depărtează de noi (la mare distanță se poate neglija mișcarea proprie). Pe de altă parte, se măsoară distanța acestor galaxii. Această a doua măsurătoare este delicat de realizat, ceea ce cauzează mari incertitudini asupra valorilor constantei Hubble. În cea mai mare parte a celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, {\displaystyle H_{0}} {\displaystyle H_{0}} era estimat între 50 și 90 (km/s)/Mpc. De atunci, măsurătorile au fost perfecționate, iar constanta Hubble a fost dedusă din diferite tipuri de observații. Dacă valorile obținute sunt relativ apropiate, acestea sunt totuși incompatibile, ținând cont de estimarea incertitudinilor măsurării.

În 2019 nu se știa încă dacă această incompatibilitate este datorată unei subestimări a incertitudinilor sau dacă ea este o reală semnificație astrofizică.[5]

Modelul Lambda-CDM / Modelul ΛCDM[modificare sursă]
Măsurătorile recente ale constantei Hubble se sprijină pe diferitele versiuni ale Modelului Lambda-CDM / Modelului ΛCDM care, combinat cu datele observațiilor roiurilor de galaxii îndepărtate în raze X și microunde (cu ajutorul efectului Sunyaev-Zeldovich), cu măsurări de anizotropie ale fondului difuz cosmologic și cu observații optice, permit să se obțină estimări precise ale constantei Hubble. Toate aceste diferite metode converg spre o valoare în jurul a 73 km/s/Mpc pentru constanta Hubble. Măsurători încă mai recente, făcute de Florian Beutler (în Australia), pornind de la calcule asupra roiurilor de galaxii, au precizat această constantă evaluată, în vara anului 2011, la 67,0 ± 3,2 km/s/Mpc. În 2020 această valoare este precizată la 67,4 ± 0,5 km/s/Mpc.[6]

Date obținute de Telescopul spațial Hubble[modificare sursă]
Un grup de cercetători a utilizat Telescopul spațial Hubble pentru stablirea celei mai precise valori a constantei Hubble, în domeniul optic, în mai 2001.[7] Aceasta este egală cu 72 ± 8 (km/s)/Mpc.

Metoda utilizată presupune două etape. Mai întâi, măsurători foarte precise ale telescopului spațial asupra cefeidelor, care permit să se determine distanța numeroaselor galaxii pe o rază de 30 Mpc. Cefeidele fiind stele simple, ele nu pot fi observate la foarte mari distanțe, în tot cazul nu la distanțe adaptate unei măsurători a {\displaystyle H_{0}} {\displaystyle H_{0}}. În a doua etapă datele precedente sunt utilizate pentru a se calibra măsurătorile distanțelor asupra galaxiilor mult mai îndepărtate (pe o rază de 400 Mpc), obținute prin metode diferite:

măsurarea luminozității supernovelor;
măsurarea luminozității globale a galaxiilor spirale și punerea în raport cu viteza lor de rotație (legea Tully-Fisher);
măsurarea luminozității globale a galaxiilor eliptice și punerea în raport cu viteza lor de dispersie (utilizarea planului fundamental pentru măsurarea distanțelor);
etc.
În sfârșit distanța acestor galaxii foarte îndepărtate și măsurarea vitezei lor de eliberare (pe care o considerăm pe această scară numai datorită extinderii Universului) prin metoda deplasării spre roșu / redshift dau o valoare aproximativă a {\displaystyle H_{0}} {\displaystyle H_{0}}.

Date obținute de satelitul WMAP[modificare sursă]
Estimările cele mai precise făcute pornind de la măsurătorile pe fondul difuz cosmologic au fost obținute grație datelor obținute de satelitul WMAP și dau mai multe valori:

71 ± 4 (km/s)/Mpc. Pornind de la datele din 2003, la un an după punerea în serviciu a satelitului.
70,4+1.5
−1.6 (km/s)/Mpc. Datele din 2006 după 3 ani de exploatare a satelitului.[8]
Măsurările publicate în 2008 dau o valoare de 71,9+2.6
−2.7 (km/s)/Mpc.[9]
Datele finale ale WMAP după 9 ani de măsurători: 69,32 ± 0,80 (km/s)/Mpc, date din 20 decembrie 2012.[10]
Aceste valori sunt obținute punând în raport datele obținute de WMAP cu alte date cosmologice într-o versiune simplificată a modelului ΛCDM. Versiunile rafinate ale modelului tind spre o valoare mai mică a {\displaystyle H_{0}} {\displaystyle H_{0}}, dar cu incertitudini mai mari: tipic în jurul a 67 ± 4 (km/s)/Mpc, iar unele modele prevăd chiar valori apropiate de 63 (km/s)/Mpc.[11]

Date obținute de telescopul de raze X Chandra[modificare sursă]
În august 2006, o echipă a NASA, utilizând datele obținute de telescopul spațial Chandra, a permis să se evalueze valoarea actuală a constantei:

77 ± 11,55 (km/s)/Mpc, cu o incertitudine de 15%.[12]
Note[modificare sursă]
^ a b c Serge Brunier et Mathilde Fontez, « Un jour le temps va s'arrêter », article publié dans le magazine Science et Vie, n° 1200, septembre 2017, encart de la page 63.
^ ,,Planck 2018 results. VI. Cosmological parameters". Accesat în 18 iulie 2018.
^ ,,Large Magellanic Cloud Cepheid Standards Provide a 1% Foundation for the Determination of the Hubble Constant and Stronger Evidence for Physics Beyond ΛCDM" (PDF), accepté pour publication dans The Astrophysical Journal (în anglais).
^ ,,Expansion de l'univers : un problème de vitesse", Pour la science (507).
^ ,,A measurement of the Hubble constant from angular diameter distances to two gravitational lenses", Science (în anglais), 365 (6458).
^ ,,Gravitational-lensing measurements push Hubble-constant discrepancy past 5σ", Physics Today (în engleză).
^ ,,Final Results from the Hubble Space Telescope Key Project to Measure the Hubble Constant" (PDF), Astrophysical Journal (în engleză), 553, pp. 47–72, 2001. Preprint disponible ici.
^ ,,Three-year Wilkinson Microwave Anisotropy Probe (WMAP) Observations: Implications for Cosmology" (PDF), Astrophysical Journal Supplement Series (în engleză), 170, pp. 377–408, 2007
^ en LAMBDA: WMAP Cosmological Parameters (five-year data release) Arhivat în 30 august 2009, la Wayback Machine.
^ ,,Nine-Year WMAP Observations: Final Maps and Results". Accesat în 3 octombrie 2018.
^ Rezultatele evaluării lui {\displaystyle H_{0}} {\displaystyle H_{0}} precum și a altor parametri cosmologici obținuți combinând diferite versiuni ale modelului ΛCDM cu o varietate de date observaționale sunt disponibile pe site-ul LAMBDA (Legacy Archive for Microwave Background Data Analysis) de la NASA: en WMAP Cosmological Parameters Model/Dataset Matrix.
^ en Chandra independently determines Hubble constant pe site-ul de actualități Spaceflight Now
Vezi și[modificare sursă]
Legea lui Hubble
Raza lui Hubble
Tabelă de constante și parametri astrofizici

[atanasu]

La cele deja spuse putem adauga si elemente din

https://universulnostru.weebly.com/varsta-si-destinul-final-al-universului.html

1 Există trei metode de determinare a vârstei Universului:

Determinarea constantei din legea lui Hubble.

Măsurarea conținutului de elemente radioactive din stele.

Determinarea vârstei celor mai bătrâne stele

2 Există mai multe teorii despre soarta Universului.

- S-ar putea dilata la nesfârșit, dispărând pur și simplu.

- S-ar putea opri din dilatare și să rămană ca atare

- Ar putea atinge o dimensiune maximă, iar apoi să se contracte până la prăbușirea datorită gravității - teoria Big Crunch

- Ar putea trece prin faze alternative de dilatare și contracție la nesfârșit.

- Ar putea izbucni un nou Big Bang care va crea la rândul lui un alt Univers

Un simplu  calcul aproximativ consierand varsta univrsuli inversul lui Ho si tinand cont de aceste valori prezentate mai sus
1 megaparsec [Mpc] = 3,08567758128E+22 metru [m] =3,08567758 +19[km]
H=100km/s/Mpc=10+2/3.08567758+19 s-1= 3.2407793x10 +(-19)s-1
t=1/H=0.30857x1019/0.31.536.000x108=0,097464x1011 ani=9.7 x 109 ani=9,7mlrd ani
daca Ho=70 atunci T=13,923 mlrd ani
daca Ho=60 atunci T= 16,17  mlrd ani
daca Ho=80 atunci T= 12,125  mlrd ani
Asadar cu datele de astazi putem considera ca varsta univerului este intre 12-16 mlrd de ani media fiind  de cca 14 mlrd de ani destul de apropia de  cea de 13,79 mlrd cu care este creditat universul
Update: 04.02.2024 , cu relatia T= 978/Ho din cap 8.2. de la #241 obtinem valori apropiate
Vom veda ce date mai gasim pentru aprecieri diferite a varstei unor ccrpuri ceresti foarte indepartate sau foarte vechi chiar si din galaxia noastra . e fapt se gasec multe date si am dat si linkuri in  acest sens in 17 ianurie varsta clor mai btrn tele fiin i irval indiat mai sus
Cea mai batrana stea se afla chiar in Galaxia noastra: 
Steaua Methuselah, cu numele științific HD 140283, se află la o distanță de 200 de ani-lumină și i-a uluit pe experți în momentul descoperirii.(Calea Lactee)
Analize au arătat că steaua conține foarte puțin fier, ceea ce sugera că s-a format într-o perioadă când fierul nu se găsea din abundență în Univers. În plus, cercetătorii au datat steaua ca având o vechime de 14,5 miliarde de ani, cu 0,7 miliarde de ani mai bătrână decât estimarea acceptată a Big Bang-ului.
Discrepanța a sugerat că ar putea fi necesar un nou model al Universului și a provocat îngrijorări că unul din cele două seturi de date ar fi incorect.
Însă ,,acum avem un răspuns cu care Planck și ACT sunt de acord", afirmă Simone Aiola, un cercetător de la Centrul pentru Astrofizică Computațională al Institutului Flatiron și autor principal al uneia dintre cele două noi lucrări.
,,Asta arată că aceste măsurători dificile sunt de încredere", a adăugat Aiola.
Adaug: Măsurătorile ACT sugerează o constantă Hubble de 67.6 kilometri pe secundă pe megaparsec. Când calculezi ce înseamnă asta pentru vârsta Universului, obții aproximativ 13.8 miliarde de ani, plus o cifră complet compatibilă cu tot ceea ce știm despre stele( https://itigic.com/ro/what-is-the-age-of-the-universe-and-how-have-we-calculated-it/)

Dar totusi vedem cat de variabile sunt acestvalori  pentruca mai recent, în mai 2021, un alt grup de astronomi a revizuit cele mai bune estimări pentru vârsta și masa lui Matusalem și, după ce au modelat modul în care stelele se schimbă în timp, au descoperit că vârsta acesteia este de 12 miliarde de ani. Asta incă face ca HD 140283 sa fie extrem de vechi (soarele, prin comparație, este doar un copil la 4,6 miliarde de ani), dar plasează bine și cu adevărat vârsta stelei în epoca acceptata a universului.

Azi dupa ultimele cercetari in wiki https://ro.wikipedia.org/wiki/Univers,  gasim varsta universului  fiind de cca 13,799 ± 0,021 miliarde ani, valoare care acopera si varstele  celor mai vechi si indepartate corpuri ceresti, stele sau galaxii.
Evident sunt si articole care indica  si varste mai mari de peste 20mlrd ani dar sunt destul de incerte. Oricum estimarile vor continua mult timp si de acum inainte

[atanasu]

Mircea Hodor, sunt covarsit citind acum dupa o pauza de cativa ani cele scrise in 2o17-2018.
Ce sinteza documentara senzationala si ma indoiesc  ca voi mai putea adauga ceva meritoriu la cele deja scrise "

[atanasu]

Am mai  adaugat niste elemente care cred ca puteau si sa lipseasca nefiind necesare si fata de cele  9 capitole pulicate  pana in 2018 nu vad cum  anum cele nou publicate ar scadea cu ceva valorea lor informationala si nici ce elemente noi vor adauga care sa schimbe cu ceva limitele esentiale prezentate pe atunci.
Poate ca lamuriri suplimentare referitoare la materia si energia neagra sa aduca mai muita lumina in toate acestea dar deocamdata totul ramane in stadiul ipotetic de atunci si daca va fi cazul vom mai reveni. Dar doresc sa subliniez incaodata valoarea deosebita a acestui studiu documentar efectuat in cei trei patru  ani incepand din 2015 si terminand in 2018.

Numai bine tuturor cititorilor!

[atanasu]

PS Ramane valabila intrebarea de la cap IV de la Răspuns #259 : Februarie 28, 2018, 03:26:52 p.m. »

[atanasu]

https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-26914760-astronomii-descoperit-cel-mai-stralucitor-obiect-din-univers-quasar-care-mananca-soare.htm

Extras: Lumina acestuia este de 500 de miliarde de ori mai strălucitoare decât soarele nostru, spun cercetătorii. Masa sa este de aproximativ 17 miliarde de ori mai mare decât cea a soarelui sistemului nostru solar, el devorând echivalentul unui soare pe zi, scrie The Guardian. Lumina obiectului ceresc a călătorit timp de mai bine de 12 miliarde de ani pentru a ajunge pe Pământ....Autorul principal, profesorul asociat ANU Christian Wolf, a spus că este cel mai luminos obiect cunoscut din univers și că rata sa incredibilă de creștere a însemnat o ,,eliberare uriașă de lumină și căldură" – și că se îndoiește că recordul său va putea fi bătut vreodată."

Nota mea: Sa retinem distanta si momentul cand lumina vazuta azi  pleaca spre noi: peste 12 mird a.l.(peste 12 mlrd ani adica estul de aproape de Big Bang)

[princehansolo]

Nota mea: Sa retinem distanta si momentul cand lumina vazuta azi  pleaca spre noi: peste 12 mird a.l.(peste 12 mlrd ani adica estul de aproape de Big Bang)

Atanasu, știi cumva dacă există o metodă mai recentă de aproximare a distanței până la stelele de prin Cosmos? Ce știu eu este aproximarea prin măsurarea cefeidelor. Pe Wikipedia în română (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cefeid%C4%83) am găsit:

Cefeidele joacă un rol foarte important ca etaloane ale scărilor distanței în Univers mulțumită relației perioadă-luminozitate care le caracterizează: cu cât o cefeidă este mai luminoasă cu atât mai mult perioada sa de strălucire este mai lungă. Dacă se cunoaște perioada unei cefeide, măsurabilă cu ușurință, relația perioadă-luminozitate permite să se determine strălucirea intrinsecă a acestei stele. Printr-o simplă comparație cu strălucirea sa, se deduce distanța ei, și, prin urmare, cea a galaxiei care o adăpostește.

De altfel, când se determină luminozitatea unei cefeide pornind de la relația perioadă-luminozitate, trebuie știut că galaxiile, și deci cefeidele pe care acestea le conțin, nu sunt identice, ci diferite prin compoziția lor chimică. Ceea ce a apărut în cursul acestor ultimi ani cu analiza unui foarte mare număr de cefeide detectate în două galaxii vecine, Micul și Marele Nor al lui Magellan.

Nu am găsit o metodă asemănătoare cu cea a paralaxei - care este sigură dar ineficientă pentru distanțe astronomice. Nu îmi dau seama cum se aproximează strălucirea - pe baza căreia se calculează distanța.

[atanasu]

Am scris despre masurarea distantelor cosmice chiar pe acest fir si desigur ca de atunci este posibl sa fi progresat procedeele  masura. Paralaxa est cea cu care se incepe pentru stele apropiate si din aproape in aproape se avaseaza . si am dat cum nu mult timp la inceputul anului sumedenie de linkuri unele poate referinu-se si la asta.  Oricum mai dau unul mai scolaresc : https://www.planetastronomy.com/articles/mesure-distance.htm
cat si o semnalare recenta pentru obictul cosmic MACS1149-JD1:
https://en.wikipedia.org/wiki/MACS1149-JD1
MACS1149-JD1este una dintre cele mai îndepărtate de pamant galaxii cunoscute. Galaxia a fost descoperită în 2014 și confirmată în 2018.  Galaxia JD1 se află la o deplasare spre roșu de aproximativ z=9,11 sau la aproximativ 13,28 miliarde de a.l. (4,07 miliarde pc) distanță de Pământ.
Vezi si  revista Nature https://www.nature.com/articles/s41586-023-05994-w Combinația dintre telescopul spațial James Webb (JWST) și lentilele gravitaționale arată că această galaxie ultra-slabă (MUV = −17,35)  cu o varsta de cca 480000 ani dupa Big Bang este foarte indepartata, are o atmosfera compacta si o deplasare spre rosu care indica un z de cca 10 — cu o luminozitate tipică surselor responsabile de reionizarea cosmică.

Legea lui Hubble astazi mult mai bine calibrata ca valori, poate pe baza redshiftului z sa permta un calcul de distante dar acesta este un calcul indirect si deasmeni si acest mod  de calcul l-am folosit in trecut pe acest fir si o varietate de posibile viteze de recesiune în funcție de deplasare spre roșu, inclusiv relația liniară simplă v = cz ; cat si o varietate de forme posibile din teorii legate de relativitatea generală; și o curbă care nu permite viteze mai mari decât lumina, în conformitate cu relativitatea specială.
Toate curbele sunt liniare la deplasări mici spre roșu curbandu-se cu crestrea deplasarilor spre rosu

...https://hmn.wiki/ro/Comoving_and_proper_distances#Uses_of_the_proper_distance
Comoving și distanțe adecvate
În cosmologia standard , distanța mobilă și distanța adecvată sunt două măsuri de distanță strâns legate , utilizate de cosmologie pentru a defini distanțele dintre obiecte.
Distanța adecvată corespunde aproximativ cu locul unde s-ar afla un obiect îndepărtat într-un anumit moment altimpului cosmologic , care se poate schimba în timp datorită expansiunii universului .
Distanța comving determină expansiunea universului, dând o distanță care nu se modifică în timp din cauza expansiunii spațiului (deși acest lucru se poate schimba din cauza altor factori locali, cum ar fi mișcarea unei galaxii într-un cluster).
Distanța comovă și distanța adecvată sunt definite a fi egale în prezent. Alteori, expansiunea Universului are ca rezultat schimbarea corespunzătoare a distanței, în timp ce distanța comoving rămâne constantă.
Deși relativitatea generală permite formularea legilor fizicii folosind coordonate arbitrare, unele alegeri de coordonate sunt mai naturale sau mai ușor de lucrat.
Coordonatele comoving sunt un exemplu de alegere a coordonatelor naturale. Ei atribuie valori constante de coordonate spațiale observatorilor care percep universul ca izotrop . Astfel de observatori sunt numiți observatori ,,comoving" deoarece se mișcă odată cu fluxul Hubble .
Un observator comoving este singurul observator care va percepe universul, inclusiv radiația cosmică de fond cu microunde , ca fiind izotrop.
Observatorii care nu se mișcă vor vedea regiunile cerului deplasate sistematic spre albastru sau spre roșu . Astfel, izotropia, în special izotropia radiației cosmice de fond cu microunde, definește un cadru local special de referință numit cadru comoving . Viteza unui observator în raport cu cadrul comoving local se numește viteza particulară a observatorului.
Cei mai multi bulgări mari de materie, cum ar fi galaxiile, sunt aproape comode, astfel încât vitezele lor specifice (datorită atracției gravitaționale) sunt scăzute.
Timpul comoving de coordonate este timpul scurs de la Big Bang în conformitate cu un ceas al unui observator comoving și este o măsură a timpului cosmologic. Coordonatele spațiale mobile indică unde are loc un eveniment, în timp ce timpul cosmologic spune când are loc un eveniment. Împreună, ele formează un sistem de coordonate complet , oferind atât locația cât și ora unui eveniment.

[atanasu]

De stiut:
https://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blog-catalina-curceanu/9072-fizicienii-au-reusit-masurarea-gravitatiei-la-scara-cuantica.html
...Într-un articol recent publicat în revista Science Advances, sunt prezentate rezultatele unei măsurători a forței de atracție gravitaționale la scară microscopică; practic, o forță de atracție gravitațională de doar 30 de attonewtoni (10-18 N). Acest rezultat este important, deoarece ne duce un pas înainte spre studiul unui posibil regim cuantic al gravitației...