Aparitia vietii pe Terra

[atanasu]

Si ca sa-mi dau un motiv pentru o urare acum intre ani, urare  de  AN Nou si cu sanatate si mai putini morti in bombardamente ca altele nu le poti evita dar mortii si ranitii astia tin doar de ticalosie si prostie, va spun ca regret ca nu am terminat textul documentar ref. "Aparitia  vietii pe Terra" asa ca asta se va intampla intr-una  din primele  zile ale  noului 2024.
Repet : LA MULTI ANI 2024, Scientiei si Dvs tuturor!

[atanasu]

                Cu sanatate, pace  si bucurii in 2024!

https://ro.wikipedia.org/wiki/Abiogenez%C4%83
Abiogeneza sau în mod informal originea vieții, este procesul natural prin care viața a apărut din materie nevie, cum ar fi compușii organici simpli. În timp ce detaliile acestui proces sunt încă necunoscute, ipoteza științifică prevalentă este că tranziția de la entități care nu trăiesc la entități vii nu a constat într-un singur eveniment, ci a fost un proces evolutiv de creștere a complexității care a presupus auto-replicarea moleculară, autoasamblare, autocataliză și apariția membranelor celulare.Deși apariția abiogenezei este necontroversată în rândul oamenilor de știință, mecanismele sale posibile sunt slab înțelese.
Există mai multe ipoteze despre cum s-ar fi putut produce abiogeneza.
Cercetătorii studiază abiogeneza printr-o combinație de biologie moleculară, paleontologie, astrobiologie, oceanografie, biofizică,   geochimie și biochimie și urmăresc să determine modul în care reacțiile chimice anterioare vieții au dus la apariția vieții. Studiul abiogenezei poate fi geofizic, chimic sau biologic, abordări mai recente care încearcă sinteza tuturor celor trei, odata  ce viața a apărut în condiții care astăzi sunt diferite de cele de atunci de pe Pământ. Viața funcționează prin chimia de specialitate a carbonului și a apei și se bazează în mare parte pe patru familii cheie de substanțe chimice: lipide (pereți celulari grași), carbohidrați (zaharuri, celuloză), aminoacizi (metabolismul proteinelor) și acizi nucleici (ADN și ARN).
Orice teorie de succes a abiogenezei trebuie să explice originile și interacțiunile acestor clase de molecule. Multe abordări ale abiogenezei investighează modul în care a apărut auto-replicarea moleculelor sau a componentelor lor. În general, cercetătorii cred că viața actuală descinde din Lumea ARN, https://ro.wikipedia.org/wiki/Ipoteza_lumii_ARN, deși este posibil ca alte molecule automultiplicate să fi precedat ARN-ul respectiv : "Sintagma "lumea ARN" a fost prima oară folosită de câștigătorul premiului Nobel Walter Gilbert în 1986. Conform ipotezei, lumea ARN a fost succedată de dogma centrală a biologiei moleculare (conform căreia ADN-ul este transcris in ARN, care este translatat în proteine), trecând printr-o fază intermediară a enzimelor ribonucleoproteice. Această ipoteză este susținută de faptul că proteinele suficient de mari pentru a se auto-plia au apărut numai după apariția ARN-ului, care a putut astfel cataliza legarea peptidelor și polimelizarea aminoacizilor. Se pare că ADN-ul a preluat rolul de stocare a datelor al ARN-ului, deoarece este mult mai stabil, în timp ce proteinele, mai variate prin natura aminoacizilor, au preluat rolul ARN-ului în biocataliză. ARN-ul este o moleculă similară cu ADN-ul. Un strand ARN și un strand ADN pot forma un dublu helix. De aceea, ARN-ul poate stoca informații în mod similar cu ADN-ul. Cu toate acestea, ARN-ul este mai puțin stabil.
Ipoteza lumii ARN este susținută de mai multe surse independente, cum ar fi faptul că ARN-ul este esențial în procesul de translație și de faptul că sARN-ul (small ARN) poate cataliza toate procesele în care se transferă informația necesară vieții.
Una dintre provocările studiului abiogenezei este aceea că toate sistemele de reproducere și metabolism din lumea vie implică trei tipuri distincte de molecule (ADN, ARN și proteine). Acest fapt sugerează că viața așa cum a arată ea, a fost precedată de niște sisteme mai simple. Acest concept se regăsește în alticolele lui Francis Crick și Leslie Orgel, dar și în cartea lui Carl Woese intitulată The Genetic Code (Codul genetic). În 1962 biologul molecular Alexander Rich, de la Massachusetts Institute of Technology, a propus aceeași ipoteză.
În 1924, biochimistul sovietic Aleksandr Oparin a declarat că oxigenul atmosferic împiedică sinteza anumitor compuși organici care sunt blocuri necesare vieții. În cartea sa, Originea vieții, a propus că ,,generația spontană a vieții" care fusese atacată de Louis Pasteur s-a produs de fapt o dată, dar acum era imposibilă, deoarece condițiile găsite pe Pământul timpuriu s-au schimbat și organismele preexistente vor consuma imediat orice organism generat spontan. Oparin a susținut că o ,,supă primordială" de molecule organice ar putea fi creată într-o atmosferă fără oxigen prin acțiunea luminii solare. Acestea s-ar combina în moduri tot mai complexe până la formarea picăturilor coacervate. Aceste picături ar ,,crește" prin fuziunea cu alte picături și s-ar ,,reproduce" prin fisiune în picături fiice și astfel apare un metabolism primitiv. Multe teorii moderne despre originea vieții iau încă ideile lui Oparin ca punct de plecare.
În această perioadă, Haldane (1929)a sugerat că oceanele prebiotice ale Pământului (cu totul diferite de oceanele de astăzi) ar fi format o ,,supă fierbinte diluată" în care s-ar fi putut forma compuși organici. Bernal a numit această idee biopoiesis sau biopoesis, procesul de materie vie evoluând din molecule autoreplicante(nota mea: vezi autoreplicarea virusurilor), dar care nu sunt vii, și a sugerat ca biopoiesis să treacă printr-o serie de etape intermediare.
Chimistul american Robert Shapiro(1987) a rezumat ipoteza ,,supa primordială" a lui Oparin și J.B.S. Haldane în ,,forma sa matură" după cum urmează:
- Pământul timpuriu a avut o atmosferă reducătoare.
- Această atmosferă, expusă energiei sub diferite forme, a produs compuși organici simpli (,,monomeri").
- Acești compuși s-au acumulat într-o ,,supă" și ar putea fi concentrați în diferite locuri (iazuri de coastă, guri de evacuare oceanice etc.).
- Prin transformare ulterioară, în supă s-au dezvoltat polimeri organici mai complecși, și în cele din urmă viață.

Cel mai important suport experimental pentru ipoteza ,,supei" a venit în 1952, când chimiștii americani Stanley L. Miller și Harold C. Urey au efectuat un experiment care a demonstrat modul în care moleculele organice s-ar fi putut forma spontan din precursori anorganici în condiții atmosferice propuse de Oparin și Haldane. Faimosul experiment Miller–Urey a folosit un amestec extrem de redus de gaze — metan,amoniac și hidrogen, precum și vapori de apă — pentru a forma monomeri organici simpli, cum ar fi aminoacizii
Asadar experimentul clasic Miller-Urey din 1952 și cercetări similare au demonstrat că majoritatea aminoacizilor, constituenții chimici ai proteinelor utilizate în toate organismele vii, pot fi sintetizați din compuși anorganici în condiții destinate să reproducă pe cele existente pe Pământul timpuriu. Oamenii de știință au propus diverse surse externe de energie care ar fi putut declanșa aceste reacții, inclusiv fulgere și radiații.
Alte abordări (ipoteze ,,prim-metabolism") se concentrează pe înțelegerea modului în care cataliza în sistemele chimice de pe Pământul timpuriu ar fi putut furniza moleculele precursoare necesare auto-replicării.
Ipoteza alternativă a panspermiei speculează că viața microscopică a apărut în afara Pământului prin mecanisme necunoscute și s-a răspândit pe Pământul timpuriu prin praf spațial și meteoriți. Se știe că moleculele organice complexe apar în Sistemul Solar și în spațiul interstelar și este posibil ca aceste molecule să fi furnizat materiale de pornire pentru dezvoltarea vieții pe Pământ.
O speculație extremă este că biochimia vieții ar fi putut începe la 17 milioane de ani după Big Bang, într-o epocă locuibilă și că viața poate exista în întregul univers.
Pământul rămâne singurul loc din univers cunoscut pentru adăpostirea vieții iar dovezi fosile de pe Pământ se afla la baza celor mai multe studii despre abiogeneză.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_mai_timpurii_forme_de_via%C8%9B%C4%83                  "În noiembrie 2017, un studiu realizat de Universitatea din Edinburgh, a sugerat că viața pe Pământ își poate avea originea de la particulele biologice aduse de praful cosmic.
În Ianuarie 2018, un studiu a constatat că meteoriții vechi de 4.5 miliarde de ani care au fost găsiți pe Pământ conțineau apă sub formă lichidă și substanțe organice complexe care au putut fi ingredientele pentru viață" Cele mai vechi forme de viață de pe Pământ sunt niște microorganisme fosilizate găsite în fisuri hidrotermale. Au putut apărea mai devreme decât s-a crezut până acum, adică cu mai mult de 3.77 miliarde de ani în urmă, posibil și mai vechi de atât, cu 4.28 miliarde de ani în urmă, nu cu mult timp după ce oceanele planetare s-au format, adică cu 4.41 miliarde de ani în urmă și nu cu mult timp după ce Pământul s-a format cu aproximativ 4.54 miliarde de ani în urmă. Cele mai vechi dovezi directe ale existenței vieții pe Pământ sunt niște fosile ale unor microorganisme premineralizate într-o rocă din Australia, Pilbara Craton care datează de acum 3.465 miliarde de ani în urmă. Potrivit biologului american Stephen Blair Hedges, "Dacă viața a apărut relativ repede pe Pământ ... atunci ar putea fi comună în univers".Totuși, viața extraterestră inteligentă din punct de vedere tehnic, spre deosebire de viața microbiană mai simplă la care face referire Hedges, poate fi atât de rară încât vecinii apropiați ai omenirii ar putea fi dincolo de posibilitatea de a ne contacta vreodată.

Localizarea cea mai des acceptată ca rădăcină a arborelui vieții este între domeniul monofiletic Bacteria și o cladă formată de Archaea și Eukaryota (Bacteria-regnul Monera  si regnul Arachaea compun Prochariotele) ceea ce este denumit ,,arborele tradițional al vieții", bazat pe mai multe studii moleculare începând cu biofizicianul Carl Woese.O minoritate foarte mică de studii s-au încheiat în mod diferit, și anume că rădăcina se află în domeniul Bacteria, fie în încrengătura Firmicutes, fie că încrengătura Chloroflexi este baza cladei cu Archaea +Eukaryota și restul bacteriilor, așa cum a propus cercetătorul englez Thomas Cavalier-Smith
In momentul presupus a fi emergenta prin care apare viata  vom avea in vedere ceeace  se numeste azi momentul LUCA, vezi http://stirifeldefel.ro/luca-stramosul-comun-al-tuturor-formelor-de-viata-de-pe-pamant/  :
Dar este capital sa observam in final si asa se cosidera azi, ca asemănările dintre toate speciile cunoscute din prezent chiar indică faptul că provin prin procesul de evoluţie de la un strămoş comun numit abreviat LUCA.

"Charles Darwin este cel care a lansat primul teoria ca toate formele de viata de pe Pamant si-ar putea avea originea intr-o creatura misterioasa din care s-a nascut viata asa cum o cunoastem noi astazi. "Probabil ca toate fiintele organice care au trait vreodata pe acest Pamant au descins dintr-o forma primordiala in care a fost suflata viata pentru prima oara" scria el in Originea Speciilor in 1859." Termnul acesta de "viata suflata" este  unul si miraculos si minunat.

Astfel de asemanari (celua vegtala si cea animala) si  altele vor marca acest fantastic drum al evolutiei de la LUCA si pana la ce are sansa sa devina regnul noetic, emergenta a lui Homo sapiens sapiens.

Legat de plante, de celula vegetala cateva cuvinte privind o idee deosebita atat filosofic cat si biologic si anume coceptul de celula vegtala ca fiind d fapt un amimal primar, un animal in principiu, un animl abstract  o noua sinteza emergenta fundamentala pe drumul vietii. 
https://philpapers.org/rec/DECMGE
Morfologia genética em Schleiden e Grant: a célula vegetal e o animal elementar
Revista de Filosofia Aurora 25 (36):217 (2013)   
Je présente l'étude, la discussion et la synthèse du concept de cellule végétale de M. J. Schleiden et du concept d'animal élémentaire que j'ai développé à partir de l'idée d'« animal abstrait » suggérée par R. E. Grant. L'élaboration et l'interprétation qui conduisent à cette synthèse élargissent l'idée du développement comme principe régulateur, proposée par E. Cassirer. Je conçois une telle idée comme l'expression d'une rationalité morphologique génétique. Le résultat général obtenu est que la cellule végétale et l'élément animal présentent de la même manière deux variations qui présentent une relation structurale-fonctionnelle intime, se manifestant empiriquement dans deux modalités essentielles de la vie, l'une simple et singulière et l'autre complexe et plurielle. L'interaction des deux rend intelligents les phénomènes fondamentaux de la vie végétale et animale à partir d'une matrice génétique commune.


Domeniul (sau supraregn) -https://ro.wikipedia.org/wiki/Domeniu_(biologie), este un grup taxonomic care reprezintă cel mai înalt nivel din clasificarea științifică a organismelor vii. Domeniul constă în unul sau mai multe regnuri. Termenul a fost propus în 1990 de către Carl Woese, care a împărțit toate organismele vii în trei domenii: Bacteria (Eubacteria) Archaea (Archaebacteria), si Eukaryota (Eukarya)
Pentru domeniul bacterii vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Bacteria unde  se explica faptul ca: Bacteriile sunt microorganisme procariote și alcătuiesc regnul Bacteria   
Bacteriile au fost printre primele forme de viață care au apărut pe Pământ și sunt prezente în majoritatea habitatelor existente. Se regăsesc în sol, apă, izvoare termale,deșeuri radioactive, chiar și la adâncimi mari din scoarța terestră.
Prezintă de cele mai multe ori o lungime de câțiva micrometri, dar sunt foarte diverse din punct de vedere morfologic, regăsindu-se sub formă sferică, alungită sau spiralată (elicoidală). 
Bacteriile trăiesc în relații de simbioză sau sunt uneori paraziți ai plantelor și animalelor. Majoritatea acestora nu au fost caracterizate, iar aproximativ doar jumătate dintre încrengăturile bacteriene cuprind specii care pot fi crescute în laborator. Știința care se ocupă cu studiul bacteriilor se numește bacteriologie și este o ramură a microbiologiei.
Într-un gram de sol se regăsesc aproximativ 40 milioane de celule bacteriene, iar într-un mililitru de apă dulce se regăsesc aproximativ 1 milion de celule bacteriene. Un calcul ar indica faptul că pe Pământ există circa 5×1030 bacterii, așadar acestea alcătuiesc o biomasă cu mult mai mare decât cea corespunzătoare plantelor și animalelor la un loc. Bacteriile sunt organisme vitale în multe cicluri ecologice, având rolul de circulare al nutrienților, precum este cazul fixării azotului din atmosfera terestră. Un alt exemplu este descompunerea cadavrelor, bacteriile fiind responsabile de etapele de putrefacție ale acestui proces.
Nu de mult a fost demontat mitul conform căruia numărul de celule bacteriene din corpul uman îl depășește pe al celulelor umane în raport de 10:1. Aproximativ 39 de bilioane (39·1012 sau 3,9·1013) de celule bacteriene se află în microflora normală a unei persoane de referință de gen masculin, ce cântărește 70 kg și are o înălțime de 170 cm, numărul total de celule umane fiind de 30 de bilioane (30·1012). Așadar, deși numărul de bacterii este mai mare, acesta este doar cu 30% mai mare, nu cu 900% cum  credea in trecut.
Strămoșii bacteriilor care trăiesc în ziua de azi erau microorganisme unicelulare, cel mai probabil primele forme de viață de pe Pământ, și au apărut acum aproximativ 4 miliarde de ani. Timp de 3 miliarde de ani, majoritatea organismelor vii erau microscopice, iar bacteriile și arhebacteriile erau formele dominante de viață. Deși au fost identificate bacterii fosile, precum sunt stromatolitele, acestea nu oferă niciun detaliu distinctiv legat de morfologia lor, ceea ce duce la imposibilitatea de a examina istoria evolutivă a bacteriilor. Totuși, secvențele de gene pot fi folosite pentru reconstrucția filogeniei bacteriene, iar aceste studii indică faptul că bacteriile au evoluat din ramura arhebacterii/eucariote.
Deși erau considerate ca făcând parte din regnul Plantae, alcătuind clasa Schizomycetes, în prezent se consideră că bacteriile sunt organisme procariote. Spre deosebire de celulele eucariote, care sunt specifice organismelor vegetale și animale, bacteriile nu prezintă nucleu celular și rareori prezintă organite celulare delimitate de membrană. Chiar dacă în mod tradițional se considera că termenul de bacterie făcea referire la toate procariotele, a fost dezvoltată o nouă clasificare științifică, după descoperirea în anii 1990 a faptului că procariotele reunesc două grupuri distincte de organisme care au evoluat de la un strămoș comun. Cele două domenii au primit denumirile de Bacteria și Archaea
Spre deosebire de organismele pluricelulare, pentru organismele unicelulare creșterea în dimensiune a celulei și reproducerea prin diviziune celulară sunt procese strâns legate. Bacteriile cresc până la o anumită dimensiune, iar apoi se reproduc prin fisiune binară sau diviziune simplă, care este o formă de reproducere asexuată. În condiții potrivite, o bacterie Gram-pozitivă se poate divide odată la fiecare 20-30 de minute, iar o bacterie Gram-negativăodată la 15-20 de minute, iar după aproximativ 16 ore numărul de celule al unei colonii care a proliferat dintr-o singură celulă poate atinge 5.000 de milioane. În condiții optime de viață, bacteriile sunt organisme care cresc și se divid extrem de rapid, astfel că fiecare populație bacteriană se poate dubla, pentru anumite specii, chiar extraordinar de rapid , adica cateva minute
În urma diviziunii celulare are loc producerea a două celule fiice identice. Unele bacterii, deși prezintă și modul de reproducere asexuată prin diviziune directă, prezintă structuri reproductive mult mai complexe care ajută la dispersarea celulelor fiice nou formate.Exemple includ: formarea corpilor de fructificație ce produc spori la speciile de Myxobacteria, formarea hifelor la speciile de Streptomyces și înmugurirea. Multiplicarea prin fragmentare se întâlnește la bacteriile filamentoase, cu dezvoltare hifală (Actinomycetes), în care alungirea se face prin adăugarea de material nou numai la extremități și la locul de origine al ramificațiilor. După un timp are loc fragmentarea în porțiuni scurte și egale. Înmugurirea (engleză budding) presupune formarea pe corpul celulei mamă a unei protuberanțe, de obicei de formă sferică, din care ulterior se vor dezvolta una sau mai multe celule fiice, mult mai mici în dimensiune.
Fiind organisme cu reproducere asexuată, bacteriile prezintă o copie identică a genomului părinte, astfel că celulele fiice pot fi considerate a fi clonele lor. Totuși, bacteriile dispun de o capacitate ridicată de a evolua prin producerea unor schimbări la nivelul materialului genetic, acestea fiind cauzate prin procesele de recombinare genetică și de mutație. Mutațiile provin din erori care s-au produs în timpul replicării ADN-ului sau în urma expunerii la agenți mutageni. Mutația reprezintă o schimbare în cadrul structurii ADN-ului sau ARN-ului, produse fie în cadrul meiozei, fie din cauza unui agent extern, precum iradierea sau virusurile., https://ro.wikipedia.org/wiki/Muta%C8%9Bie
Ritmul în care au loc mutațiile variază foarte mult între diferitele specii bacteriene, chiar și în cadrul diferitelor clone ale aceleași specii bacteriene. Schimbările care se produc la nivelul genomului bacterian provin ori din mutații aleatorii ce au loc în timpul diviziunii, ori din mutații cauzate de stres, astfel că genele implicate într-un anumit proces limitator al creșterii au o rată crescută de mutații
De asemenea, unele specii bacteriene prezintă metode speciale de transfer al materialului genetic, iar acest transfer poate avea loc în trei moduri diferite. În primul rând, bacteriile pot importa ADN exogen de la alte celule din mediu, printr-un proces cunoscut sub denumirea de transformare bacteriană. Pentru multe specii preluarea de ADN de la alte celule este un proces natural, însă unele pot face asta doar prin alterări chimice. S-a constat faptul că dezvoltarea unor abilități este, în mod natural, asociată cu condițiile solicitante de mediu și că este o adaptare ce facilitează procesele de reparare ale AND-ului.
A doua metodă de transfer al materialului genetic la bacterii este transducția, care are loc prin integrarea unui ADN străin în cromozomul bacterian prin intermediul bacteriofagilor. Există o mare varietate de bacteriofagi, unii infectând și apoi lizând celula bacteriană gazdă, în timp ce alții inserează ADN-ul direct în cromozomul bacterian. Bacteriile rezistă la infecția bacteriofagilor utilizând sistemele de restricție și de modificare, care au rolul de a degrada ADN-ul străin și utilizând un sistem care utilizează secvențele CRISPR pentru a reține fragmente din genomul fagilor cu care bacteria a venit în contact în trecut, ceea ce permite blocarea replicării virale printr-o formă de interferență ARN.
A treia metodă de transfer genetic este conjugarea, un fenomen de parasexualitate bacteriană prin care ADN-ul este transferat în urma contactului direct dintre celule, realizat prin intermediul pililor. În condiții obișnuite, transducția, conjugarea și transformarea presupun transferul de ADN între bacteriile individuale aparținând aceleași specii, dar ocazional transferul poate ava loc între indivizi de specii diferite, ceea ce poate avea consecințe semnificative, precum transferul genelor de rezistență la antibiotice. În asemenea cazuri, transferul de gene de la o altă bacterie sau din mediu poartă numele de transfer orizontal de gene, și poate fi un proces comun în condiții naturale
  Cu toate acestea, conjugarea nu este totusi numai un mijloc de reproducere și nu se limitează la membrii aceleiasi specii – există cazuri în care bacteriile transferă ADN la plante și animale.
Conjugarea este o modalitate de transfer de material genetic de la o celulă donoare, la una receptoare, prin intermediul unei legături celulare directe. Procesul este condiționat de existența, în celula donoare, a unei plasmide cu funcție de conjugon (transferon sau plasmidă conjugativă), care trebuie sa codifice structurile necesare realizării contactului celular, iar pe de altă parte, sa pregătească transferul în celula receptoare, adică sa fie o plasmida mobilizabila. Absența uneia sau a ambelor funcții, semnifică existența plasmidelor neconjugative și/sau nemobilizabile)
Pe de altă parte, transformarea bacteriană este în mod clar o adaptare pentru transferul ADN-ului între bacteriile aceleiași specii. Transformarea bacteriană este un proces complex care implică produsele a numeroase gene bacteriene și poate fi privită ca o formă bacteriană de sex. Acest proces are loc în mod natural la cel puțin 67 de specii procariote (în șapte filumuri diferite). 
Este posibil ca reproducerea sexuală la eucariote să fi evoluat din aceasta  transformarea bacteriană.
În ciuda organizării lor aparent simplă, bacteriile sunt capabile să formeze asociații complexe cu alte organisme. Aceste relații simbiotice pot fi plasate în sfera parazitismului, mutualismului sau comensalismului
În prezent se pune întrebarea dacă primele organisme procariote care au apărut au fost bacteriile sau arheele. Unii oameni de știință sunt de părere că domeniul Bacteria este mai vechi decât domeniul Archaea și că domeniul Eukarya a derivat de la acesta, in timp ce alții consideră că domeniul cel mai vechi este Archaea. Se crede că cel mai recent strămoș comun al bacteriilor și arhebacteriilor este un organism hipertermofil care a trăit acum 2,5-3,2 miliarde de ani. În schimb, alți savanți susțin faptul că ambele domenii sunt relativ recente (de aproximativ 900 de milioane de ani) și că au evoluat pornind de la o bacterie Gram-pozitivă (cel mai probabil o actinobacterie), care a dat naștere cladei Neomura prin înlocuirea peretelui de peptidoglican cu un perete glicoproteic si nota mea: suntem inca in domeniul multiplelor ipoteze
Bacteriile au luat parte la a doua divergență evolutivă majoră, anume cea a arhebacteriilor și eucariotelor.
Cat espre domeniul Archaea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Archaea) acesta si el este unul dintre cele trei domenii ale vieții, alături de Bacteria și Eucaria, si include un singur regn - Archaea (Arhee). Este constituit din organisme unicelulare, anucleate și care nu au organite despărțite de membrane. Archaea au fost clasificate ca bacterii și au primit titlul de "archaebacteria", dar această clasificare este acum depășită. Celulele archaea au proprietăți diferite de celulele bacteriilor sau ale eucariotelor. Archaea se împart în patru încrengături. Clasificarea lor este dificilă pentru că archaea sunt rareori studiate în laborator și sunt analizate doar  la nivelul acizilor nucleici, din mostre prelevate din mediul înconjurător.
Archaea au fost caracterizate prima oară ca un grup diferit de procariote în anul 1977 de către Carl Woese și George E. Fox, cu ajutorul arborilor filogenetici ( Arborele filogenetic, numit și dendrogramă, este diagrama ce reprezintă grafic relațiile de rudenie dintre diferite organisme (specii, genuri, familii, ordine, etc.) în funcție de strămoșii lor comuni.  Această reprezentare realizează o clasificare științifică a organismelor, ținând cont de cercetările din domeniile anatomiei comparate, embriologiei, biologiei  moleculare, geneticii, cladisticii și paleontologiei) construiți pe baza secvențelor de ARN ribozomic. Woese a argumentat că Archaea sunt un grup de organisme fundamental diferite de organismele cunoscute până atunci. Pentru a sublinia diferențele, Woese a propus un nou sistem de clasificare al organismelor vii, care cuprinde trei domenii: Eucaria, Bacteria și Archaea,
Archaea și bacteriile au în general aceeași formă și mărime, desi unele archaea au forme ciudate, precum celulele pătrate ale Haloquadratum walsbyi. In ciuda similarității vizuale cu bacteriile, archaea au gene și căi metabolice care sunt mai asemănătoare cu eucariotele decât cu bacteriile, cum a fi enzimele implicate în procesele de transcripție și translație. Alte aspecte ale biochimiei archaea sunt unice, cum ar fi prezența lipidelor eter în membrana celulară.
Archaea folosesc mai multe surse de energie decât eucariotele. Acestea variază de la compuși organici, cum ar fi zaharurile, până la amoniu, ioni metalici sau chiar hidrogen. Archaea halofile (tolerante la săruri) folosesc lumina solară ca sursă de energie, iar alte specii de archaea fixează carbon. Spre diferență de plante și algele albastru verde, nici o archaea nu desfășoară ambele procese menționate mai sus
Archaea au fost inițial descrise ca organisme extremofile, care trăiesc în medii de viață extreme cum ar fi izvoarele termale sau lacurile sărate, dar mai nou au fost descoperite într-o arie largă de habitate, cum ar fi solul, oceanele, colonul uman sau în ombilicul uman. Archaea sunt numeroase în oceane, iar archaea din plancton ar putea reprezenta unul dintre cele mai bogate grupuri de organisme de pe planetă.
Archaea reprezintă o mare parte a vieții de pe Terra și poate avea roluri importante atât în circuitul carbonului în natură cât și în circuitul azotului în natură. Nu se cunosc cazuri de agenți patogeni aparținând domeniului Archaea, iar de obicei sunt organisme în relații de comensalism sau mutualism. Un astfel de exemplu îl reprezintă organismele metanogene care trăiesc în intestinele omului sau în rumenul animalelor, unde contribuie la digestie
Archaea se reproduc asexuat prin fiziune binară, reproducere fragmentară sau înmugurire. Spre deosebire de bacterii, nicio specie cunoscută de archaea nu produce spori.

Iar pentru domeniul Eucaria urmarim  https://ro.wikipedia.org/wiki/Eukaryota unde vedem ca  in sistemele de clasificare noi (2015 - 2017) cu 7 regnuri și 3 domenii, regnurile eucariote sunt 5(din cele 7)  : Chromista(Alge) Fungi(Ciuperci) , Protista(Protozoare), Plantae, Animalia. Dintre eucariote, organisme unicelulare sunt unele ciuperci și protozoarele, iar pluricelulare sunt în totalitate animalele și plantele. Celulele eucariotelor conțin organite citoplasmatice, așa cum sunt mitocondriile, cloroplastele etc. respectiv spre deosebire de procariotele,  ( regnul Monera și regnul Archae) care nu au organite celulare protejate de membrane, așa cum ar fi aparatul Golgi și alte structuri complexe intracelulare cat si 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_evolutiv%C4%83_a_vie%C8%9Bii
In ceea ce privste aparitia domeniului Eucaria  se crede ca in cazul organismelor eucariote evoluția a avut loc prin asocierea endosimbiotică a bacteriilor. Acest fenomen a însemnat ingerarea de către celulele proto-eucariote a unor simbionțialfa-proteobacterieni, ceea ce a dus la transformarea acestora în organite precum mitocondrii sau hidrogenozomi, încă prezente în celulele eucariote. Ulterior, unele celule eucariote care deja conțineau mitocondrii au ingerat organisme de tip cianobacterii, ceea ce a dus la formarea cloroplastelor la alge și la plante. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de endosimbioză primară. Prin fenomene ulterioare de endosimbioză secundară, au apărut organisme autotrofe eucariote, organisme cheie în dezvoltarea vieții marine.
Covorele microbiene de bacterii şi arhee coexistente au fost forma dominantă de viaţă în Arhaicul timpuriu şi se crede că multe dintre etapele majore ale evoluţiei timpurii au avut loc în acest mediu.
Evoluţia fotosintezei, acum aproximativ 3,5 miliarde de ani, a condus în cele din urmă la acumularea de produs rezidual, oxigen, în atmosferă, ceea ce duce la evenimentul de Marea Oxigenare, care începe acum aproximativ 2,4 miliarde de ani. Cele mai vechi dovezi ale eucariotelor (celule complexe cu organit celular) datează de acum 1,85 miliarde de ani şi, deşi este posibil să fi fost prezente mai devreme, diversificarea lor s-a accelerat când au început să utilizeze oxigen în metabolismul lor. Mai târziu, acum aproximativ 1,7 miliarde de ani, au început să apară organisme multicelulare, celulele diferenţiate îndeplinind funcţii specializate.
Vom vedea ca prin Euglena si Paramecium, protozoarele aduc pe masa evolutiei ceva fantastic pentru problema hranirii vietuitoarelor deci pentru consnervarea indiviului si anume fotositeza care creaza plantele,  putand apare animalele ierbivore si in final si pcele carnivore, omnivorele fiind animale care se pot hrani mixt asa cum sunt genul homo si destule altele.
Demenea  prin paramecium se incepe evoluti sexualitatii si a imultirii sexuate .

Marea majoritate a animalelor, plantelor, fungilor se reproduc sexual.
De fapt inmultirea sexuata este inventata de natura aproape de la inceputul vietii pe Terra,  sexul  odata cu Parameciul, dupa cum la fel si fotosinteza am vazut ca a fost invnta odata cu Euglena Virdis
Caracteristicile definitorii ale reproducerii sexuale la eucariote sunt meioza și fertilizarea si există multă recombinare genetică în acest tip de reproducere, în care descendenții primesc 50% din genele lor de la fiecare părinte,în contrast cu reproducerea asexuată, în care nu există recombinare. Reproducerea sexuată,  implică fuziunea celulelor reproductive masculine şi feminine (gameţi) pentru a crea un zigot într-un proces numit fertilizare este, spre deosebire de reproducerea asexuată, principala metodă de reproducere pentru marea majoritate a organismelor macroscopice, inclusiv aproape toate eucariotele (care includ animale şi plante).Cu toate acestea, originea şi evoluţia reproducerii sexuale rămân un puzzle pentru biologi, ea evoluând dintr-un strămoş comun care era o specie eucariotă unicelulară. Taxonul Bilateria, animale având partea stângă şi dreapta, care sunt imagini oglindite una cu cealaltă, a apărut acum 555 milioane de ani în urmă.
Există dovezi puternice că reproducerea sexuată a apărut la începutul istoriei eucariotelor si că genele care o controlează s-au schimbat foarte puțin de atunci. Cum a evoluat și a supraviețuit reproducerea sexuală este un puzzle nerezolvat.
Vom prezenta succint cateva regnuri mai nou introduse in clasificarea eucariotelor si anume:

Regnul   Chromista (https://fr.wikipedia.org/wiki/Chromista) este un regn de organisme eucariote uni și multicelulare care reunește grupe formate din vietuitoare genetic aproape identice si care includ toți descendenții unui ultim strămoș comun (grup monofiletic). considerați istoric ca protozoare (Foraminifere, Radiolariens, Ciliates etc.), ca ciuperci (Oomycetes, Labyrinthulomycetes etc.) și ca  alge(alge brune, diatomee). Ca mai veche fosila cunoscuta se crede ca este in precambtian  acum cca 700  mil. ani.

Regnul Protista (https://ro.wikipedia.org/wiki/Protista, https://www.telework.ro/ro/protiste)
este un grup parafiletic eterogen de microorganisme eucariote cu organizare celulară simplă. Acestea pot fi fie organisme unicelulare, fie pluricelulare; nu prezintă țesuturi specializate superioare. În arborele filogenetic al organismelor eucariote, protistele au format grupuri monofiletice separate, sau au inclus membrii care sunt strâns înrudite cu oricare din celelalte 4 regnuri de eucariote. Termenul a fost propus de Ernst Haeckel în 1866 pentru a caracteriza toate organismele fără o structură complexă, care nu puteau fi clasificate nici ca animale, plante sau fungi. Dar se aseamana unel cu plantele altel cu fungii si altele cu animalele.
Dintre cele asematoare cu plantele remarcam foarte importantele  euglene . Euglenele sunt specii mixotrofe, adică acestea se pot hrăni atât heterotrof, prin fagocitoză, cât și autotrof, prin fotosinteză. Substanțele hrănitoare pătrund prin osmoză pe toată suprafața corpului.
Majoritatea protistelor sunt organisme microscopice, unicelulare, care sunt abundente în sol, în apă dulce, în mediile salmastre și marine. De asemenea, sunt frecvente în tractul digestiv al animalelor și în țesuturile vasculare ale plantelor. Altele invadează celulele altor protiste, animale și plante. Nu toate protistele sunt microscopice. Unele au celule uriașe, macroscopice, cum ar fi plasmodiile (amibe gigantice) ale mucegaiului mixomicet sau alga verde marină Caulerpa, care pot avea celule unice cu dimensiuni de câțiva metri. Unele protiste sunt multicelulare, cum ar fi algele marine roșii, verzi și maro. Printre protiste se regăsește multitudinea de moduri prin care organismele pot crește.

  https://ro.wikipedia.org/wiki/Protozoa
Protozoarele (din greacă πρωτόζωο[ν], protózoo - primul animal; "protos"-primul, "zoon"-animal) sunt cele mai simple organisme eucariote. Sunt unicelulare, ele fiind cuprinse în regnul Protista.
Protozoarele sunt importante în studiul teoretic pentru că ele fac legătura dintre plante și animale. Unele din consecințele practice ale existenței lor într-un ecosistem sunt: curăță mediile acvatice în care trăiesc și reprezintă hrană pentru alte animale.
Protozoarele sunt foarte numeroase, adaptate la cele mai variate medii și moduri de viață. Foarte multe sunt acvatice iar unele sunt edafice (traiesc in sol).
Ele se hrănesc în principal cu substanțe organice sau cu alge unicelulare, sunt deci organisme heterotrofe, dar unele grupe (de exemplu euglenele) în prezența luminii se hrănesc prin fotosinteză, deci autotrof.Acestea se hrănesc în timpul nopții cu substanțe organice din apă, fiind deci mixtotrofe (se hranesc si cu alge si cu substanțe organice) . Digestia se realizează cu ajutorul vacuolelor digestive..
Reproducerea se realizează prin diviziune (longitudinală sau transversală). si se inmultesc asexuat prin  diviziune binara (longitudionala si transvensala) cat si sexuat prin copulatie (izogama si anizogama) sau conjugare.
Locomoția protozoarelor se realizează cu ajutorul organitelor specializate, cum ar fi flagelul la flegelate (de ex. euglena) sau cilii la ciliate (de ex. parameciul). Amiba se deplasează cu ajutorul pseudopodelor (picioare false) .Protozoarele sunt foarte numeroase, adaptate la cele mai variate medii și moduri de viață. Foarte multe sunt acvatice iar unele sunt edafice (traiesc in sol).
Parameciul ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Parameci)reprezinta cel mai evoluat dintre protistele animaloide  Reproducerea parameciului este asexuată, prin fisiune binară cat si prin conjugare. La ciliați precum Paramecium, conjugarea este un fenomen sexual care are ca rezultat recombinarea genetică și reorganizarea nucleară în interiorul celulei. În timpul conjugării, doi Paramecium de tip împerechere compatibil se reunesc și formează o punte între citoplasmele lor. Micronucleii lor respectivi suferă meioză, iar micronucleii haploizi sunt schimbati peste punte. După conjugare, celulele se separă. Vechii macronuclei sunt distruși, iar ambii post-conjuganți formează noi macronuclei, prin amplificarea ADN-ului în micronucleii lor. Conjugarea este urmată de una sau mai multe ,,diviziuni exconjugante".
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fungi
Regnul Fungi (ciupercile) https://ro.wikipedia.org/wiki/Fungi, formează al treilea mare regn al organismelor eucariote alături de Regnul Animalia și Regnul Plantae , cu peste 100.000 de specii cunoscute. Sunt sedentare, ca și plantele la care au fost incluse de mult timp, dar nu pot practica fotosinteza. Prin urmare, ele trebuie să se hrănească ca animalele prin asimilarea substanțelor organice (heterotrofie), pe care însă le absorb din mediu într-o formă dizolvată. Conform cunoașterii actuale, ciupercile sunt mai strâns legate de animale decât de plante. Regnul include organisme multicelulare din încrengătura Basidiomycota, dar și organisme unicelulare, cum ar fi drojdia precum forme sincitice cu mulți nuclei celulari, dar fără o subdiviziune celulară.Fungii se reproduc prin spori atât asexuat, cât și sexuat.

Continuam succint evolutia filogenetica a viteuitoarelor de pe Terra,  cu cele mai evoluate ,adica plante si  animale subiect biologic foarte interesant dar care excede cadrul temei tratate aici  prccizand numai  ca  animalele sunt definite ca  eucariote multicelulare și se disting de plante, alge și ciuperci prin lipsa pereților celulari.
Toate animalele sunt mobile, unele insa doar  în anumite etape ale vieții si cu excepția bureților, au corpuri diferențiate în țesuturi separate, inclusiv mușchii, care mișcă părți ale animalului prin contractare și țesutul nervos, care transmite și procesează semnale.     
În noiembrie 2019, cercetătorii au raportat descoperirea a Caveasphaera, un organism multicelulargăsit în roci vechi de 609 milioane de ani, care nu este ușor de definit ca animal sau non-animal și care poate fi legat de unul dintre primele cazuri de evoluție  animala.   Studiile fosile ale Caveasphaera au sugerat că dezvoltarea embrionară asemănătoare a animalelor a apărut mult mai devreme decât cele mai vechi fosile animale clar definite și poate fi în concordanță cu studii care sugerează că evoluția animalelor ar fi putut începe cu aproximativ 750 de milioane de ani în urmă.
Cu toate acestea, primele fosile de animale acceptate pe scară largă sunt cnidarii cu aspect destul de modern (grupul care include meduze, anemone de mare și hidre), posibil de acum aproximativ 580 de milioane de ani, deși fosilele din Formația Doushantuo pot fi datate doar aproximativ. Prezența lor implică faptul că filiațiile cnidare și bilateriene deja divergeau.
Biota din Ediacaran, care a înflorit în ultimii 40 de milioane de ani înainte de începerea Cambrianului, a reprezentat primele animale cu mai mult de câțiva centimetri lungime. Multe erau plate, aveau un aspect ,,matlasat" și păreau atât de ciudate încât a existat o propunere de a le clasifica drept un regn separat, Vendozoa. Altele au fost interpretate ca moluște timpurii (Kimberella), echinoderme (Arkarua) și artropode (Spriggina, Parvancorina). Există încă dezbateri cu privire la clasificarea acestor exemplare, în principal deoarece caracteristicile de diagnostic care permit taxonomiștilor să clasifice organisme mai recente, cum ar fi similitudinile cu organismele vii, sunt în general absente la animalele din Ediacaran. Totuși, există îndoială că Kimberella a fost cel puțin un animal bilaterian triploblastic, cu alte cuvinte, un animal semnificativ mai complex decât cnidarii.
În anii 1970 a existat o dezbatere cu privire la faptul dacă apariția filelor moderne a fost ,,explozivă" sau treptată, dar ascunsă de lipsa de fosile de animale precambriene. Cu toate acestea, există încă multe discutii cu privire la faptul ca dacă explozia cambriană a fost cu adevărat explozivă  cum și de ce s-a întâmplat și de ce apare unică în istoria animalelor.

Un domeniu deosebit este cel al insectelor  si in care insectele sociale sunt remarcabile deoarece marea majoritate a indivizilor din fiecare colonie sunt sterili. Acest lucru pare contrar conceptelor de bază ale evoluției, cum ar fi selecția naturală și gena egoistă. De fapt, există foarte puține specii de insecte eusociale: doar 15 din aproximativ 2.600 de familii de insecte conțin specii eusociale și se pare că eusocialitatea a evoluat independent doar de 12 ori printre artropode, deși unele linii eusociale s-au diversificat în mai multe familii. Cu toate acestea, insectele sociale au avut un succes spectaculos; de exemplu deși furnicile și termitele reprezintă doar aproximativ 2% din speciile de insecte cunoscute, ele formează peste 50% din masa totală a insectelor. Abilitatea lor de a controla un teritoriu pare să fie baza succesului lor.
Sacrificiul oportunităților de reproducere de către majoritatea indivizilor a fost mult timp explicat ca o consecință a neobișnuitei metode haplodiploide de determinare a sexului a acestor specii, care are consecința paradoxală că două fiice lucrătoare sterile ale aceleiași regine împărtășesc mai multe gene între ele decât ar face cu descendenții lor dacă ar putea să se reproducă. E.O. Wilson și Bert Hölldobler susțin că această explicație este defectuoasă: de exemplu, se bazează pe selecția de rude, dar nu există dovezi de nepotism în coloniile care au mai multe regine. În schimb, scriu ei, eusocialitatea evoluează doar la speciile care se află sub presiunea puternică a prădătorilor și a concurenților, dar în mediile în care este posibil să se construiască ,,cetăți"; după ce coloniile au stabilit această securitate, câștigă alte avantaje prin hrănirea prin cooperare. În sprijinul acestei explicații, ei citează apariția eusocialității la șobolanii-cârtiță, care nu sunt haplodiploizi.
Cele mai vechi fosile de insecte au fost găsite în rocile devoniene timpurii de acum aproximativ 400 de milioane de ani, care au prezervat doar câteva soiuri de insecte incapabile de zbor. Patul fosil Mazon Creek din Carboniferul târziu (aproximativ 300 milioane de ani) imclude aproximativ 200 de specii, unele gigantice după standardele moderne,
Termitele și furnicile sociale apar pentru prima dată în Cretacicul timpuriu, iar albinele sociale avansate au fost găsite în rocile Cretacicului târziu, dar nu au devenit abundente până în Cenozoicul mijlociu.

In finalul trecerii in revista  a evolutiei vietii pe Terra putem conchide ca elemntele fundamentale privind conservarea vietii si a  individului (hranirea) sunt inmultirea, cea sexuata creind si posibilitati enorme evolutiei speciilor si asimilatia clorofiliana pentru producerea hranei primare la plante  odata cu aparitia clorofilei . De fapt inmultirea sexuata este inventata de natura aproape de la inceputul vietii pe Terra , sexul  odata cu Parameciul, dupa cum la fel si fotosinteza odata cu Euglena virdis.

Update in 08.01.2024

Am scris la incput ca acum cca 3,7- 4 mlrd ani a fost LUCA considerat unic datorita  unitatii materiei vii pe Terra unitate evidenta la speciile de potozoare, de unicelulare cunoscute.
Desigur ca fara a incepe nu exista nimic.
Dar atunci cum se explica  in lipsa inmultirii sexuate ci doar prin diviziune(clonare naturala) aparitia diversitatii de specii de monocelulaare eucariote fiecare de fapt fiind o copie la nesfrsit(un fel de a spune) a  unui singur individ initial un fel de LUCAi diferit de LUCAj suficient ca sa fie bagat intr-o specie sau  gen diferit in care poate evolua darwinist? Apare asadar  o emergenta specifica, p care nu o putem inca motiva decat poate prin variabilitata bacteriilor prin mutatii  la cele care nu au  nici macar o inmultire pseudosexuala  de forma recombinarii genetice unde totusi se amesteca punandu-se in comun  niste materiale genetice si  care poate provoca schimbari ereditare la urmasi  dar fiind vorba de un proces credem ca aleatoriu si doar pe seama unor conditii de mediu in schimbare cu o viteza permitand dar si impunand evolutia darwinista si eventual un (,,posibil?")salt de emergenta, de izolare sexuala  neputand  fi  inca vorba?

PS: VIRUSURILE
Un capitol deosebit sunt virusii care u sunt forme vii dar st ificil sa le icadzi in materia moarta. Ei sunt o materie parazita pe materia vie  si prezentam cateva elemente spcifice
https://www.telework.ro/ro/virusi/

https://www.telework.ro/ro/ce-a-fost-mai-intai-virusul-sau-celula/
Extraodinara lucrare dar titlul ei este lasat cumva in aer.
Adica ce a fost mai intai? cam in stilul intrebarii cu oul si gaina ? dar totusi altceva.
Dar totusi logica ne spune ca daca asa cum se pare ca deja am sti, adica virusii nu pot exista fara celula pe care sa o paraziteze sau cum spune Wu in 2020: "Virușii se "Virușii se reproduc doar în interiorul celulelor vii ale organismelor, (Wu 2020):" atunci rapunsul este unul sigur si este evident.(vezi si ce spune mai jos Medlife)

https://www.medlife.ro/articole-medicale/cum-se-inmultesc-virusii.html
Constatarile, publicate in revista "eLife", aduc un model fundamental in virologie, sugerand ca un genom de virus intra intr-o singura celula si se multiplica, iar apoi se muta la alte celule pentru a se reproduce din nou.
Virusii care au capacitatea de a se multiplica reprezinta sisteme virale intrigante deoarece genomul lor este impartit in mai multe segmente, iar fiecare este inchis intr-o particula distincta a virusului.
In trecut, se credea ca toate segmentele genomului trebuie sa se deplaseze impreuna de la celula la celula pentru a provoca o infectie. Totusi, studiul actual demonstreaza ca lucrurile nu stau asa.
"Sansele ca un virus, care se multiplica, sa piarda un segment genomic esential in timpul transmisiei sunt foarte mari, astfel ca a fost pusa la indoiala capacitatea virusului de a provoca o infectie. Noi ne-am propus sa testam o posibilitate indrazneata: poate acest virus sa infecteze gazda cu succes, chiar daca segmentele genomului nu sunt impreuna in celulele individuale?", declara Anne Sicard, autorul principal al studiului, de la Institutul National pentru Cercetari Agricole din Franta

https://philpapers.org/rec/NICCAF
Ce a fost mai întâi: virusul sau celula?
O retrospectivă a dezbaterilor privind originea vieții: virusul sau celula? Virusul are nevoie de celulă pentru replicare, în schimb celula este o formă mai evoluată pe scara evoluționistă a vieții. Virușii par să fi jucat un rol în evenimente precum originea vieții celulare și evoluția mamiferelor. Chiar și cea mai simplă bacterie este mult prea complexă pentru a fi apărut spontan la începutul evoluției. Ulterior, evoluția a putut produce sisteme din ce în ce mai complexe. Prima celulă adevărată este posibil să fi fost deja un produs al evoluției, rezultată din o comunitate primordială 
https://www.telework.ro/ro/virusi/
Virușii sunt entități parazitare necelulare care nu pot fi clasificate în niciun regn. Ei pot infecta organisme la fel de diverse precum bacteriile, plantele și animalele. De fapt, virușii există într-un fel de lume de jos între un organism viu și o entitate nevie. Ființele vii cresc, metabolizează și se reproduc. În schimb, virușii nu sunt celulari, nu au metabolism sau cresc și nu se pot diviza prin diviziune celulară. Virușii se pot copia sau replica singuri(autoreplicare); cu toate acestea, ei sunt complet dependenți de resursele derivate din celulele lor gazdă pentru a produce viruși descendenți – care sunt asamblați în forma lor matură. Nimeni nu știe exact când sau cum au evoluat virușii sau din ce sursă ancestrală, deoarece virușii nu au lăsat o evidență fosilă. Unii virologi susțin că virușii moderni sunt un mozaic de fragmente și bucăți de acizi nucleici preluați din diverse surse de-a lungul căilor lor evolutive respective.
Deși biologii au o cantitate semnificativă de cunoștințe despre modul în care virușii actuali se mută și se adaptează, se știe mult mai puțin despre modul în care virușii au apărut în primul rând. Când explorează istoria evolutivă a majorității organismelor, oamenii de știință se pot uita la înregistrările fosile și la dovezi istorice similare. Cu toate acestea, din câte știm, virușii nu se fosilizează, așa că cercetătorii trebuie să extrapoleze din investigațiile despre cum evoluează virușii de astăzi și prin utilizarea informațiilor biochimice și genetice pentru a crea istorii speculative de virus.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că virușii nu au un singur strămoș comun și nici nu există o singură ipoteză rezonabilă despre originile virusului. Există scenarii evolutive actuale care pot explica originea virușilor. O astfel de ipoteză, ,,devoluția" sau ipoteza regresivă, sugerează că virușii au evoluat din celule cu viață liberă sau din paraziți procarioți intracelulari. Cu toate acestea, multe componente ale modului în care ar fi putut avea loc acest proces rămân un mister. O a doua ipoteză, cea de evadare sau ipoteza progresivă, sugerează că virușii provin din molecule de ARN și ADN, sau entități autoreplicabile similare transpozonilor sau altor elemente genetice mobile, care au scăpat dintr-o celulă gazdă cu capacitatea de a intra în alta. O a treia ipoteză, prima ipoteză a virusului, sugerează că este posibil ca virușii să fi fost primele entități cu auto-replicare înaintea primelor celule. În toate cazurile, virușii probabil continuă să evolueze împreună cu celulele pe care se bazează ca gazde.
Pe măsură ce tehnologia avansează, oamenii de știință pot dezvolta și rafina ipoteze suplimentare pentru a explica originile virusurilor. Domeniul emergent numit sistematica moleculară a virusului încearcă să facă exact asta prin comparații de material genetic secvențial. Acești cercetători speră într-o zi să înțeleagă mai bine originea virușilor – o descoperire care ar putea duce la progrese în tratamentele pentru afecțiunile pe care le produc.

[princehansolo]

Atanasu,
Ai prezentat o enciclopedie despre apariția vieții pe Terra. Dar tot nu am înțeles care a fost primul: oul sau găina?

An nou cu bucurii, voie bună și sănătate!

[atanasu]

si multumesc !

[atanasu]

Update: La concluzia scrisa inaintea  Ps-ului dedicat virusurilor am mai adaugat acestea:

Scriam ca la ,,inceput", acum cca 3,7- 4 mlrd ani a fost LUCA considerat unic datorita  unitatii materiei vii pe Terra, unitate evidenta la speciile de potozoare, de unicelulare cunoscute.
Desigur ca fara a incepe nu exista nimic.
Dar atunci cum se explica  atunci in lipsa inmultirii sexuate ci doar prin diviziune(clonare naturala) aparitia diversitatii de specii de monocelulare eucariote fiecare de fapt fiind o copie la nesfrsit(un fel de a spune) a  unui singur individ initial un fel de LUCAi diferit de LUCAj suficient ca sa fie bagat intr-o specie sau  gen diferit in care poate evolua darwinist? Apare asadar  o emergenta specifica, p care nu o putem inca motiva decat poate prin variabilitata bacteriilor prin mutatii  la cele care nu au  nici macar o inmultire pseudosexuala  de forma recombinarii genetice unde totusi se amesteca punandu-se in comun  niste materiale genetice si  care poate provoca schimbari ereditare la urmasi  dar fiind vorba de un proces credem ca aleatoriu si doar pe seama unor conditii de mediu in schimbare cu o viteza permitand dar si impunand evolutia darwinista si eventual un (,,posibil?")salt de emergenta, de izolare sexuala  neputand  fi  inca vorba?

[Virgil]

Atanasu,
Ai prezentat o enciclopedie despre apariția vieții pe Terra. Dar tot nu am înțeles care a fost primul: oul sau găina?

An nou cu bucurii, voie bună și sănătate!

Primul a fost oul unei alte pasari, care suferise o mutatie genetica viabila datorita cumularii modificarilor unor factori de mediu precum; (hrana, clima, radiatii solare, radiatii telurice, pradatori, etc). Orice specie noua se naste dintr-o specie anterioara ca o necesitate a adaptarii in salturi la noile modificari ale mediului inconjurator.

[atanasu]

Ma bucur Virgil,
Vad ca nu m-am inselat asupra ta . Esti singurul ce a intels sia asta si printre multi  specialatate cu care am interactionat ce sutin eu  ba mai mult mult  ai si exprimat simplu pe intelesul tuturor , dar aici primul si e vorba de momentul initial al vietii, acel LUCA care evident este un salt fantastic , o emegenta mircloasa si azi inca necunoscuta.
Printul a facut si el o glumita si nu trebuie sa o iei ad literam si desigur ca "ne radem" la ea, dar ...atat...

[Virgil]

Ma bucur Virgil,
Vad ca nu m-am inselat asupra ta . Esti singurul ce a intels sia asta si printre multi  specialatate cu care am interactionat ce sutin eu  ba mai mult mult  ai si exprimat simplu pe intelesul tuturor , dar aici primul si e vorba de momentul initial al vietii, acel LUCA care evident este un salt fantastic , o emegenta mircloasa si azi inca necunoscuta.
Printul a facut si el o glumita si nu trebuie sa o iei ad literam si desigur ca "ne radem" la ea, dar ...atat...

Ceva totusi nu-mi este clar si nu cred ca se cunoaste raspunsul. Cele mai simple "fiinte" sunt virusii care cred ca au aparut primii pe pamant. Dar cum s-au inmultit din moment ce ei nu se pot inmulti singuri si apeleaza sau mai bine zis violeaza fiintele superioare pentru inmultire. Insa pana la aparitia fiintelor superioare a fost cale lunga in care virusii probabil au "hibernat" pana cand au aparut mai intai niste fiinte inferioare "proto-bacterii" ce probabil contineau un nucleu primitiv bazat numai pe ARN, fiind lipsite de de ADN nuclear, si prin gazduirea virusilor au dat nastere la bacterii asemanatoare celor din ziua de azi. Nu cred ca au aparut mai intai bacteriile si apoi virusii.

[atanasu]

Intrebarea asta sper ca ai vazut ca este pusa explicit  si partial gasesti raspunul si in ce am prezentat si pot reveni cu o discutie suplimentara  dar logic cat timp virusul este numai un parazit el nu poate apare inaintea subiectului prazitarii sale

[Virgil]

Intrebarea asta sper ca ai vazut ca este pusa explicit  si partial gasesti raspunul si in ce am prezentat si pot reveni cu o discutie suplimentara  dar logic cat timp virusul este numai un parazit el nu poate apare inaintea subiectului prazitarii sale

Virusul nu cred ca este un parazit ci mai de graba o fiinta neimplinita, fiind cea mai mica si simpla entitate din lumea viului, avand dimensiunile mai mici decat nucleul celular, fiind lipsita de posibilitatea de inmultire autonoma. Pe scara evolutiei se afla pe primul nivel evolutiv al materiei vii, dupa care urmeaza proto-bacteriile, tot forme primitive de viata. Jonctiunea dintre virusi si proto-bacterii a dat nastere la al doilea nivel evolutiv al bacteriilor. Desigur este logic ca virusii nu pot exista in afara fiintelor gazda, dar in supa primordiala probabil au aparut in stare latenta de 'hibernare" cam in aceiasi perioada cu alte formatiuni unicelulare, care le-au permis pentru inceput inmultirea. Ar fi interesant sa aflam parerea unui specialist in domeniu.

[atanasu]

Intri pe taramul presupunerilor introduse cu verbul a crede si oarecum iesim de pe taramul stiintei .
Despre virus este cert doar ca este format din materie care se doveeste a fi organica, putem poate spune vie? dar inainte ca virusul sa paraziteze ceva organic el nu exista, asa ca nu stim sa separam substanta lui de restul substantelor organice, ci doar atunci cand apare viul si deasmenea este cert ca virusul nu traieste fara fiinte vii (celule) pe care sa le paraziteze. Restul sunt supozitii unele cam fortate ca si asta cu aparitia si conervarea in asteptare care mi se pare astfel, dar pe care o putem carmi  cumva, pentruca in lunga istorie a aparitiei vietii este posibil sa fi aparut simultan niste substante anume care intra in compozitia virusului dar nu sunt inca ceva deplin viu, ele au coexistat si cu altele in care nu stim cum si prin ce emergenta miraculoasa apare viul(celula LUCA) si atunci substantele care compun virusurile isi intra in functie si iarasi nu stim prin ce alta emergenta se produce acest fenomen si aici poate ca apare ceva important, o contributie a lor, adica a virusurilor la chimismul evolutiei vietii si desigur ca pot apare ipoteze in continuare, pe care nu le fac eu aici si acum, caci nu am nici pofta si nici mai ales pregatirea necesara.
PS Oricum se pare ca dupa prima mea observatie te-ai mai apropiat de ce spun mai sus si este OK.
Si  repet ceva esential aflat  in textul meu initial din 5 01 2024:

Virușii sunt entități parazitare necelulare care nu pot fi clasificate în niciun regn. Ei pot infecta organisme la fel de diverse precum bacteriile, plantele și animalele. De fapt, virușii există într-un fel de lume de jos între un organism viu și o entitate nevie. Ființele vii cresc, metabolizează și se reproduc. În schimb, virușii nu sunt celulari, nu au metabolism sau cresc și nu se pot diviza prin diviziune celulară. Virușii se pot copia sau replica singuri(autoreplicare); cu toate acestea, ei sunt complet dependenți de resursele derivate din celulele lor gazdă pentru a produce viruși descendenți – care sunt asamblați în forma lor matură. Nimeni nu știe exact când sau cum au evoluat virușii sau din ce sursă ancestrală, deoarece virușii nu au lăsat o evidență fosilă. Unii virologi susțin că virușii moderni sunt un mozaic de fragmente și bucăți de acizi nucleici preluați din diverse surse de-a lungul căilor lor evolutive respective.

[atanasu]

PS Am mai gasit un link
https://www.telework.ro/ro/ce-a-fost-mai-intai-virusul-sau-celula/
care pare mai complet decat cel pe care m-am bazat inainte (https://www.telework.ro/ro/virusi/) dar care nu cred ca imi schimba prea mult optica si rezervele.

[Virgil]

PS Am mai gasit un link
https://www.telework.ro/ro/ce-a-fost-mai-intai-virusul-sau-celula/
care pare mai complet decat cel pe care m-am bazat inainte (https://www.telework.ro/ro/virusi/) dar care nu cred ca imi schimba prea mult optica si rezervele.

Foarte interesant acest articol, din care am desprins ideia ca initial virusii se puteau replica, dar si-au pierdut aceasta capacitate printr-o involutie dupa aparitia celulelor vii, care au permis o replicare si raspandire de mii de ori mai mare. Faptul ca virusii pot fi "construiti" de la zero in laborator ma face sa cred ca au fost prima si cea mai simpla forma de viata, ce s-a adaptat la o viata parazitara la fel ca miceliile.

[atanasu]

Toate aceste ipoteze sunt desigur ca permise dar important si miraculos este ca la un moment dat a aparut acel LUCA de la care apoi viata nu si-a mai oprit marsul pe Terra. Virusul este pe marginea acestui drum si exista si pot aparea unii noi chiar si azi, adica daca apar azi de ce sa  nu apara si in trecut?
Dar odata cu LUCA incepe cu siguanta si evolutia si probabil ca genetica va lamuri problemele multe si neclare care mai sunt. Pentu noi problema este sa nu distrugem viata pe care natura poate ca nu ar mai putea-o crea din nou altele fiind condiiile actuale.

[Virgil]

Toate aceste ipoteze sunt desigur ca permise dar important si miraculos este ca la un moment dat a aparut acel LUCA de la care apoi viata nu si-a mai oprit marsul pe Terra. Virusul este pe marginea acestui drum si exista si pot aparea unii noi chiar si azi, adica daca apar azi de ce sa  nu apara si in trecut?
Dar odata cu LUCA incepe cu siguanta si evolutia si probabil ca genetica va lamuri problemele multe si neclare care mai sunt. Pentu noi problema este sa nu distrugem viata pe care natura poate ca nu ar mai putea-o crea din nou altele fiind condiiile actuale.

Daca omenirea va distruge natura, inseamna ca natura insasi s-a autodistrus dand nastere aceastei specii prin care s-a autocunoscut. Cred totusi ca scopul materiei vii este de a se extinde oriunde are conditii de vietuire, iar omului sau urmatoarei specii umanoide se pare ca ii revine aceasta sarcina.