Asta asa crezi tu, sau iti bazezi aceste afirmatii pe ceva concret? Sau e o speranta de-a ta, ca "toate rasele de pe pamant" au astfel de obiective comune?
Asa cred desigur, nimeni nu cred ca s-a apucat sa faca o ierarhizare a obiectivelor diferitelor grupuri de oameni la o scara globala. Insa, exact ca si tanarul autist care nu face socoteli matematice, insa vede raspunsul corect fara sa-l calculeze constient, cam in mod similar uneori citesc raspunsul la o intrebare fara ca sa fac si
calculele...
Desi, la o adica s-ar putea face un studiu statistic pe un esantion reprezentativ al populatiei, iar rezultatul ar putea fi extins la intreaga populatie cu o marja de eroare acceptabila, nu am la cunostinta despre asemenea studii.
In fine, cred ca la scara globala oamenii au preocupari/obiective care pina la urma se inscriu pe un schelet comun, nu suntem asa de diferiti precum s-ar putea crede la o prima analiza. Avem aceleasi nevoi, instincte, dorinta de cunoastere, chiar daca intre indivizi sunt diferente mari pe aceasta linie.
Scopul vietii? Poate viata sa aiba scop? Au de exemplu valurile marii scop? Au in general manifestarile naturii scop?
Uneori este greu sa recunosti acest scop si acesta poate exista fara ca tu sa-l constientizezi. De ex. f. multe animale se adapteaza la mediul in care traiesc, isi schimba culoarea/aspectul ca sa fie observate mai greu, intre plante si animale se creaza o simbioza care este uluitoare sau intre plante si insecte intre micro-organisme si organisme complexe etc. Scopul poate fi clar desi neconstientizat. Viata si scopul cred ca este o problema f. interesanta si nu cred ca raspunsul este simplu, monosilabic.
Referitor la valurile marii/alte manifestari naturale - am sa ma mai gandesc sa vad daca pot gasi conexiuni. Deocamdata n-am raspuns, dar trebuie poate schimbat modul de privire asupra problemei.
Asa cum un sculptor da viata unui bloc de marmura, poate la fel stiinta da un sens scopului.
Cu analogia asta eu nu sunt de acord, nici macar ipotetic. Stiinta ofera "uneltele" pentru atingerea unui tel, tel stabilit prin cu totul alte mijloace. Stiinta nu are cum stabili telul. In analogia ta, stiinta e dalta cu care se modeleaza blocul (natura), forma finala a sculpturii tine de inspiratia, de imaginatia, de dorintele mai mult sau mai putin evidente si constiente ale sculptorului. Iar cand "sculptorul" nu e o unitate cu scop bine definit, ci un conglomerat pestrit de miliarde de indivizi, forma finala e foarte aproape de ce vedem azi pe Pamant: haos.
Interesant. Haosul pare dezordinea suprema, in care telul, scopul, patternul n-au ce cauta. Totusi, ordinea isi are originea in haos. Acolo este locul unde se naste, in mijlocul haosului. Poate ca societatea este haotica in comportament, insa in acea dezordine se nasc principiile dupa care ne calauzim. Nu este numai literatura aceasta afirmatie. Este matematica pura.
In aceasta analogie, scopul devine un "strange attractor".
"Where chaos begins, classical science stops"
James Gleick author of CHAOS: MAKING A NEW SCIENCE
"But just over a decade ago, a few scientists in the United States and Europe began to find a way through disorder. They were mathematicians, physicists, biologists, chemists--all seeking connections between different kinds of irregularity. Physiologists found a surprising order in the chaos that develops in the human heart. Ecologists explored the rise and fall of gypsy moth populations. Economists dug out old stock price data and tried a new kind of analysis. The insights that emerged led them to parallels in the natural world--the shapes of clouds, the paths of lightning, the microscopic intertwining of blood vessels, the galactic clustering of stars."
Ordinea (scopul) se naste din dezordine si se metamorfozeaza una in alta. Nu le poti separa. Sunt doua fatete ale aceleiasi realitati.
