Limbajul matematicii... hmm
La fel de „universal” precum cel al muzicii. Nu întâmplător „discul de aur” (de fapt, dintr-un aliaj de Cu şi Au) cu care au fost dotate sondele Voyager 1 şi 2 poartă înregistrări cuprinzând nu mai puţin de 90 de minute de muzică! pe lângă cele 118 fotografii de pe Pământ, zgomote ("Sunete", între care „Muzica sferelor”), saluturi în 55 de limbi (începând cu akkadiana) şi altele. Cu toţii am aflat că aceste imagini şi sunete au fost selectate de Carl Sagan, după părerea mea cel mai dăruit Cosmosului şi Comunicării dintre toţi oamenii de ştiinţă (chiar dacă imaginea lui de
Mesager pare să fi rămas mai adânc întipărită în conştiinţa noastră decât cea de cercetător). Dar cineva trebuie să şi COMUNICE pentru ca alţii să poată înţelege sau măcar să încerce să se apropie de CUNOAŞTEREA înfăptuită de ei.
Cam asta face şi Mario Livio în cartea lui. Una dintre figuri (nu o pot reproduce, dar e sugestivă imaginea lui Frank Drake despre „mathematical definitions” de pe Golden Record
http://voyager.jpl.nasa.gov/spacecraft/images/image003.gif) reproduce modul în care pitagoricienii materializau magia pe care ei o descopereau în legăturile dintre numere, cer şi muzică, prin modul în care reprezentau numerele cu ajutorul pietricelelor sau al punctelor. De pildă, aranjau numerele naturale 1, 2, 3, 4... în ansambluri care să formeze triunghiuri; primele patru (dispuse într-un triunghi cu 10 pietricele) formau un
tetraktys (adică pătrar sau „cuaternitate”), care simboliza desăvârşirea, întreaga natură a Universului, dar şi însuşirile care o presupun.
Pornind de la
tetraktys, pitagoricienii au mai descoperit raporturile matematice care stau la baza armoniei gamei muzicale (căci împărţirea unei corzi la întregi consecutivi produce armonice şi intervale), de aici şi concluzia lor că în sine, cosmosul („frumoasa ordine a lucurilor”) este guvernat de armonie. „Totul e potrivit după număr”, dictonul lui Pitagora, ajunge astăzi, aparent redus, la „Doar 6 numere” – mă refer la titlul cărţii lui Lee Smolin. Dar acestea sunt esenţiale pentru ca noi să EXISTĂM şi să aşteptăm, cu ochii către cer, răspunsuri de dincolo de el.
Limbajul matematic nu îmi va fi niciodată accesibil, din păcate. Dar îmi place să citesc despre el, aşa cum mi-l explică un astrofizician ca Mario Livio şi, mai ales, să ascult muzică.
http://re-lab.net/welcome/http://voyager.jpl.nasa.gov/spacecraft/goldenrec.html