Nu stiu daca este legat de subiect, dar nu am vrut sa deschid unul nou.
Eu cred ca ideea de clonare poate aduce omenirii un soi de nemurire.
Ca specie, traitoare pe acest pamant, suntem cumva in perioada adolescentina, cea in care incepem sa mijim ochii spre orizonturi mult mai largi, orizonturi ce nici nu existau ca idee acum 100 de ani. Vad ca nimeni nu isi pune serios problema nemuririi, probabil si pentru ca are de luptat cu atatea preconceptii, pe de o parte, iar pe de alta parte pentru ca este greu de abordat un astfel de subiect.
Am citit un articol destul de cuprinzator, dupa parerea mea, despre amenintarea asteroizilor. Incep prin a povesti despre acest subiect pentru ca m-a frapat fragilitatatea evolutiei vietii pe suprafata unei planete. Evolutia spre o forma de inteligenta superioara este un proces de durata, insa de multe ori se `reseteaza`datorita impactului cu un corp strain: asteroid, cometa care poate sterge absolut orice(cu exceptia vietii unicelulare, primare) pe o perioada foarte lunga de timp. Cumva noi am reusit in zilele noastre sa ne punem la adapost impotriva acestei amenintari de `resetare`, iar daca nu am reusit in proportie de 100%, cred eu o vom face in urmatoarele zeci de ani. Viata si evolutia actuala a stiintei si barierele pe care incet-incet le depasim sunt consecinte fireste ale atingerii unei mase critice a populatiei(in primul rand cantitativ, iar mai apoi calitativ). Am pierdut atatea mii de ani in stagii incipiente tocmai datorita faptului ca am fost putini. La ora actuala omenirea a atins o mare densitate, varietate, iar in plus fata de asta o viteza superioara(datorata si internetului) de schimb al informatiei. Ne aflam la momentul in care putem `exploda` ca specie.
Revenind la subiectul initial, asa cum multe lucruri ce pareau de domeniul fantasticului acum 100 de ani, astazi sunt de o banalitate uluitoare. Ma gandesc cumva la viitor, la faptul ca vom trebui, firesc spun eu, sa evoluam ca specie, sa ne maturizam ca specie a Universului. Mi se pare cumva absurd, ceea ce se intampla la ora actuala, privind din aceasta perspectiva. Viata unui om este limitata la o durata, sa spunem de 70 de ani, din care aproape jumatate sunt dedicati insusirii de atribute, cunostiinte, informatii ce ne vor fi folositoare pe mai departe; ca durabilitate, ca rezistenta suntem extrem de fragili pentru o specie ce se doreste a cucerii universul apropiat. Cumva daca vrem sa devenim maturi va trebui sa inlaturam acest neajuns, sa spargem bariera ce ne leaga de acest ciclù: invatare, acumulare si ulterior disparitie, iar noua generatie sa reia procesul acesta.
Astept idei pe aceasta tema, cu cat mai multe si diversificate, cu atat mai bine!
