În faza hadronică, la temperaturi scăzute şi densitate scăzută, toţi cuarcii sunt “confinaţi” în interiorul hadronilor. La temperaturi foarte înalte, hadronii “se topesc”, formând o plasmă de cuarci şi gluoni (QGP): stare care a existat în primele câteva microsecunde după Big Bang şi care a putut fi reprodusă în experimentul de la CERN (coliziuni de nuclee de Pb) şi RHIC. În QGP, cuarcii şi gluonii se pot mişca liber în întreg volumul ocupat de sistem, dar la densitate foarte mare (de peste 10 ori mai mare decât densitatea nucleelor atomice) şi temperatură relativ scăzută (sub 10
12 Kelvin) cuarcii formează perechi (interacţii pairing) similare perechilor de electroni Cooper din metale – şi se condensează. Fenomenul este în parte asemănător cu supraconductivitatea din metale la temperaturi joase; de aici termenul “superconductivity”, iar pentru diferenţiere s-a ales caracteristica de “culoare”: (cred eu) având în vedere rolul gluonilor care, pe de-o parte, sunt mediatori ai forţei tari (interacţia între cuarci), iar pe de altă parte au ei înşişi sarcină de culoare, deci participă la interacţia de culoare, ceea ce mediatorii-fotoni nu fac într-o plasmă electromagnetică (fiind neutri din punct de vedere electric).
În natură, faza de “color superconductivity” poate fi prezentă în miezul unor stele compacte (neutronice).
Explicaţii şi diagrame:
http://www.conferences.uiuc.edu/bcs50/PDF/Alford.pdfP.S. De ce mi-aţi şters contul?
Răilor! Nesuferiţilor!
Of! cum au trecut 120 de zile ...
