Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Determinarea radonului rezidenţial în 16 judeţe din România

Creat de DTiberius, Septembrie 30, 2013, 01:13:25 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

DTiberius

Radonul este un gaz radioactiv, rezultat din dezintegrarea uraniului, omniprezent în diverse concentraţii în atmosfera tuturor locuinţelor. Deoarece principala sursă este reprezentată de sol, este mult mai probabil ca în case sau la parterul blocurilor să găsim cele mai ridicate valori. Majoritatea studiilor internaţionale de tip caz-martor sau metanaliză indică faptul că radonul este, după fumat, principala cauză în apariţia cancerului pulmonar. Astfel, între 10 – 25 % din decesele prin cancer pulmonar pot fi atribuite expunerii la radonul din locuinţe. Pentru România, acest lucru se traduce prin 1000 - 2000 de cazuri de cancer pulmonar anual.

În acest context, se impune o monitorizare riguroasă a radonului din locuinţe (radonul rezidenţial). Universitatea ,,Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca – Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului – a câştigat un important grant naţional (RAMARO 73/2012) privind elaborarea unei hărţi de radon în România. Ca o primă etapă în realizarea acestei hărţi naţionale de radon, echipa de cercetare doreşte să implementeze acest proiect în 16 judeţe (Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare sau Timiş) în colaborare cu Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca şi cu Institutul de Cercetări Ambientale din Bistriţa. Programul se bazează pe măsurarea acestui gaz, RADON, în locuinţe, prin amplasarea unor detectori (CR-39) ce integrează cantitatea de radon pe o perioadă de 3-4 luni, respectiv prin măsurători complementare la faţa locului a conţinutului de radon din sol şi din apa potabilă.

Dacă doriţi să aflaţi nivelul radonului la care sunteţi expuşi în casa dumneavoastră şi locuiţi în unul din judeţele amintite vă rugăm să ne trimiteţi un e-mail la adresa: tiberius.dicu@gmail.com pentru a vă oferi toate informaţiile legate de modalitatea de efectuare a măsurătorii.

Măsurătorile sunt gratuite, toate costurile fiind suportate de echipa de cercetare!

Campania de monitorizare se va efectua în perioada: martie 2013 – martie 2015.
Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul: radon.com.ro

virgil 48

 Galatiul este pe lista judetelor pe care le monitorizati? Ati observat cresteri
ale concentratiei radonului acolo?

DTiberius

În judeţul Galaţi, grupul nostru de cercetare (Grupul de Radioactivitatea Mediului - Cluj-Napoca) a efectuat 12 măsurători. Media aritmetică pentru rezultatele obţinute este de 53 Bq/m3, în comparaţie cu 126 Bq/m3, medie obţinută pentru restul judeţelor monitorizate (în special din Transilvania). De asemenea, valoarea maximă obţinută pentru judeţul Galaţi este de 104 Bq/m3, sub limita recomandată de majoritatea forumurilor internaţionale din domeniu.

Pentru mai multe detalii: http://rpd.oxfordjournals.org/content/155/3/343.long

virgil 48

 Eram curios daca aveti masuratori in legatura cu activitatea seismica
  din acest judet. Masuratorile le efectuati numai in locuinte?

DTiberius

Nu avem informaţii legate de activitatea seismică. Măsurătorile din judeţul Galaţi sunt în locuinţe, dar în cadrul proiectului amintit mai sus vor fi efectuate măsurători în case, sol şi apă (pentru cele 16 judeţe din listă).

virgil 48

 Daca ati efectua masuratori si in atmosfera, de activitatea voastra ar putea
beneficia si seismologia si ati prezenta interes sporit. Dar nu cred ca nu v-ati
pus deja aceasta problema.

GeoP

Buna seara,
Exsita studii pentru concentratiile de radon in judetul Ilfov?
Cum pot sa comand un test specific in Mogosoaia, la o casa construita in 2005-2006, cu subsol partial?
Care sunt costurile?
Multumesc,

puriu

Importanta este constructia locuintei, cantitatea de beton si sursa pietrisului, izolatia fundatiei si a peretilor, aerisirea naturala, etc. Important este ca radonul sa nu patrunda in incaperi si sa se nu se acumuleze. O mare cladire construita in anii 50 cu pietris din valea Bistritei este cunoscuta prin numarul mare de decese ale angajatilor din cauza cancerului.