1La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
2Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
3Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
4Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
5Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
Intrebari:daca dumnezeu s-a apucat acum 7445 de ani sa faca cerul si pamantul ce a fost totusi mai inainte?
care ceruri? cum adica "lumina era buna"? daca lumina era rea numai era lumina?
In primul rand Biblia nu este un tratat stiintific. Exista concordanta intre Teoria Big Bang si cosmologia biblica (evident cea interpretata corect si nu interpretarea ad litteram).
1. La inceput - nu este vorba de un inceput in spatiu-timp, cu este vorba de un inceput cauzal. Spatiul, timpul, materia, legile stiintei au aparut din singularitatea initiala. Stiinta nu poate spune cauza. Teologia Ortodoxa crestina spune ca Dumnezeu este cauza (legilor stiintei, spatiului, timpului, materiei... pe care le-a facut din nimic).
2. Pamant se refera la materia din univers in acel pasaj dar si la Planeta Pamant. Explozia Big Bang nu a fost una luminoasa, fotonii nu se puteau deplasa prin universul timpuriu.
3.Abia mai pe urma pe baza legilor stiintei a fost posibila aparitia luminii...
4. Lumina se propaga cu vinteza constanta, fotonii sunt cuante de energie. Astfel este posibil ca sa existe zone luminoase si intunecate in univers, iar in cazul planetei Pamant este posbila existenta "zilei" cand primim lumina de la Soare si existenta noptii...
5. Nu se specifica sistemul de referinta pentru masurarea zilei, deci nu se poate vorbi de o durata temporala fixa pentru zi.
Teologia ortodoxa crestina considera ca nu e putea masura timpul primelor zile ale creatiei (nu o sa reiau argumentele Sfantului Ioan Damaschin spre exemplu). Cei aproximativ 7 mii de ani de la "facerea lumii" sunt doar o durata aproximativa si sunt de fapt calculati doar de la iesirea lui Adam din rai (nu o sa intru in amanunte, daca suntei interesat studiati hronografele Bisericii).
Pentru mai multe informatii despre concordanta intre cosmogonia biblia si teoria Big Bang va recomand sa studiati corespunzator acest subiect. Reamintesc ca Biserica Romano-Catolica sustine oficial atat teoria Big Bang cat si teoria evolutionista (pe care o considera parte a planului divin).
De asemenea si in Biserica Ortodoxa este sustinuta si interpretarea alegorica a creatiei. Cultele protestante si neoprotestante au o predilectie pentru interpretare ad litteram a creatiei Biblice (si nu numai, ci si a altor pasaje), evident cu rezultate dezastruase in unele cazuri.
Te rog,explica-mi de ce oameni de stiinta pot pica in ridicol cand abordeaza subiecte teologice?
Teologia nu este mit, nu este poveste deci nu se face "dupa socotinta fiecaruia". Teologia este pragmatica are un rezultat clar: cunoasterea lui Dumnezeu intr-un mod inechivoc. Evident ca aceasta cunoastere inseamna o comuniune activa cu divinitatea, bazata pe comunicare reciproca.
Asa cum in stiinta daca cineva face un experiment care unora le reuseste, dar el nu reuseste (ca face anumite greseli) si spune ca stiinta nu este buna pentru ca el nu a reusit, asa este si cu teologia. Trebuie studiata si mai ales traita corespunzator.
Teologii care nu au cunostinte stiintifice dar "se aventureaza" in discutii in acest domeniu sunt ridicoli. Nu poti vorbi despre ceea ce nu intelegi. Sunt de-a dreptul jenanti teologii carora li se pare ca inteleg stiinta... si mai ies si in pubilc cu afirmatiile lor. E trist. Intocmai este si cu oamenii de stiinta care vor sa discute subiecte teologice, dar pe care sa nu le inteleg si nu le abordeaza corespunzator.