Welcome, Guest. Please login or register.

Mesaje Recente

Pagini: [1] 2 3 4 5 6 7 8 ... 10
1
Cum funcționează creierul?

Răspunsul la această întrebare i-a frământat mult pe cercetători. Pavlov a fost un deschizător de drumuri.

Se cunoaște felul în care se formează reflexele salivare ale câinelui (prima oară descris de Pavlov): https://ro.wikipedia.org/wiki/Ivan_Pavlov. Cum funcționează creierul și cum funcționează neuronii pentru ca creierul să furnizeze răspunsul corect la un stimul extern?

Felul de construcție și de funcționare a unui neuron:
Neuronul este o celulă cu un corp care are 2 tipuri de prelungiri: dendritele și axonul. Corpul celular are o membrană polarizată electric. În cazul depolarizării membranei, se declanșează un impuls electric ce se transmite la celulele țintă pe care este conectat axonul. Dendritele sunt prelungiri ale corpului celular. Ele permit unui singur neuron să se învecineze cu alți neuroni din altă parte a rețelei nervoase (alți neuroni care nu sunt vecini cu corpul celular). Axonul este o prelungire unică a corpului celular, care emite terminații nervoase (butoni terminali) ce se conectează pe celule țintă (alți neuroni sau alte celule). Butonii terminali sunt parte a sinapsei nervoase, ei conținând mediatorii chimici. Mediatorii chimici (neurotransmițătorii) sunt substanțe care ajunse pe o membrană celulară țintă determină apariția unui răspuns din partea celulei țintă. Răspunsul din partea celulelor țintă poate fi: depolarizarea membranei (fenomen electric) și alte fenomene importante - detalierea mai jos.

Un neuron funcționează asemănător cu o diodă: impulsul electric ajuns la dendrite sau la corpul celular este transmis mai departe spre neuronii conectați la butonii terminali ai axonului. Sinapsele nervoase sunt dispozitivele biologice de legătură între butonii terminali ai axonului și neuronii următori din rețea (sau alte celule țintă). Impulsul electric merge unidirecțional: de la dendrite sau corpul celular prin axon spre celulele țintă. Neuronul funcționează după legea "tot sau nimic": depolarizarea membranei corpului celular se transmite spre celulele țintă (conectate la sinapse) deodată. Toate sinapsele sunt excitate și transmit mai departe impulsul electric corespunzător corpului celular. Neuronul are nevoie de un timp de refacere, timp în care nu răspunde, indiferent cât de puternic ar fi noul stimul. După timpul de refacere neuronul poate răspunde la un nou stimul (și doar la unul).

Creierul este o rețea de celule încărcate electric, ce își transmit informațiile sub formă de impulsuri. Ideea de bază este că rețeaua trebuie să rămână în echilibru.

Fiecare neuron are o activitate electrică intrinsecă, periodică, specifică fiecărui tip de neuron. Această afirmație este valabilă în cazul în care neuronii sunt izolați. Cum se modifică activitatea electrică periodică a neuronului? Prin semnalizare chimică. Neurotransmițătorii au două roluri: sunt substanțe care 1) depolarizează membrana celulară - deci participă activ la transmiterea impulsului electric între celule. Dar un lucru la fel de important este și 2) rolul de a modifica frecvența de activitate periodică intrinsecă a neuronilor țintă.

Pentru a exemplifica modul în care lucrează neurotransmițătorii, voi lua ca și celule țintă celulele musculare (seamănă din punct de vedere al comportamentului electric cu neuronii). Acetilcolina determină contracția celulei musculare (fenomen de depolarizare a membranei), iar pe mușchiul cardiac determină încetinirea frecvenței pulsului (fenomen de modificare a activității intrinseci).
În exemplul dat mai sus, acetilcolina are efect dublu pe celula musculară: depolarizează membrana celulară (determină contracția) și inhibă activitatea intrinsecă (scade pulsul). Inhibarea activității intrinseci are ca și efect luarea sub control a celulei țintă, care înainte de acetilcolină avea o activitate intrinsecă mare, iar după acetilcolină celula țintă va avea contracții doar dacă va avea membrana depolarizată din exterior.

Mai rămâne un aspect de explicat: migrarea celulelor în creier. Voi încerca să exemplific apariția neuronilor de asociație și migrarea acestora. Să luăm un exemplu: zeama de lămâie ajunge pe limbă. Celulele senzitive de pe limbă vor determina excitarea unei zone din ce în ce mai mare din creier până când ajunge să fie stimulată zona de glande salivare - care determină scăderea excitației inițiale. Se realizează o primă asociere între zona senzitivă de la limbă și glandele salivare. După un timp asocierea se întărește. Neuronii de asociere vor migra spre un loc cât mai îndepărtat față de cele 2 zone implicate în asociere. Deci trebuie să fie o structură care stă la ascultare pentru a vedea dacă este vorba de stimuli care își întind zona de excitare, iar în caz afirmativ - să genereze neuroni de asociație care migrează apoi cât mai departe de zona inițială.

Fenomenul de feedback este esențial. Creierul este controlorul și optimizatorul răspunsurilor - care permit menținerea homeostaziei organismului.

Nu am menționat rolul celulelor gliale: izolatori biologici între neuroni. Dar în cazul în care cineva încearcă simularea pe calculator a unui sistem nervos artificial, nu are nevoie de a izola în acest fel neuronii. De asemenea, nu am studiat moartea celulară.
2
Poate si aseta merita sa le  postez si aici:
- https://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blog-catalina-curceanu/8705-existenta-unui-univers-paralel-din-materie-intunecata-ar-putea-explica-misterul-constantei-lui-hubble.html

Oare? Cine stie?

-https://www.scientia.ro/stiri-stiinta/85-univers/5548-cum-putem-masura-marimea-universului.html /   2013
Am vorbit cred ca si in textul scris aici ativa ani de de mine dar nu e rau sa repet:
În cazul în care sunteţi curioşi, orizontul final pentru noi pare a se afla la aproximativ 63 de miliarde de ani-lumină (distanţă „comoving"). Şi ce se află dincolo de această distanţă, nu vom putea afla niciodată.


-https://www.scientia.ro/univers/47-astronomie/8685-universul-se-afla-in-expansiune-dar-acesta-nu-se-extinde-pretutindeni.html /  2022
- Universul se află în expansiune, dar acesta nu se extinde pretutindeni

Universul este enorm și se extinde în mod accelerat. Dar dacă spațiul devine mai mare, înseamnă că acesta este generat din sine însuși în mod continuu. Cum este posibil așa ceva? Se extinde spațiul chiar și în interiorul galaxiilor? [video]

Ideea principală,  mai  degrabă rară în lumea fizicienilor este: spațiul nu se extinde în zonele în care materia este prezentă în abundență. Cum ar fi zona din spațiu ocupată de o galaxie.

Opinia mai des întâlnită este aceea că spațiul se extinde pretutindeni, dar în segmentele din univers cu multă materie interacțiunea gravitațională face ca distanța dintre obiectele cosmice să rămână constantă. Același lucru se întâmplă inclusiv la nivelul particulelor de materie, cum ar fi un atom, care nu se dilată ca urmare a expansiunii universului.

Iată principalele idei prezentate:
• după ce Einstein a finalizat teoria generală a relativității, 4 fizicieni au rezolvat în mod independent ecuația cu privire la întregul univers, denumită metrica Friedman-Lemaitre-Robertson-Walker sau metrica FLRW. Această metrică este un fel de sistem de coordonate pentru o porțiune de univers.
• metrica FLRW presupune că universul este omogen (distribuție uniformă a materiei) și izotropic (arată la fel în toate direcțiile). Dar asta este valabil doar la scară foarte mare. Dacă iei o anume galaxie și spațiul din jurul acesteia, lucrurile stau diferit, în sensul că galaxia are un procent de materie mult mai mare decât spațiul (aproape) gol care-o înconjoară.
• forma spațiu-timpului din proximitatea obiectelor cosmice masive nu corespunde metricii FLRW, pentru că materia nu este distribuită uniform. Lângă un corp masiv descrierea corectă a spațiu-timpului este dată de metrica Schwarzschild.
• în metrica Schwarzschild spațiul nu se extinde însă. În fapt, spațiul este curbat, fiind însă static în timp, nu în expansiune.
• așadar, spațiul dintr-un sistem cuplat gravitațional, ca o galaxie sau un sistem solar, nu este afectat de expansiunea spațiului din afara acestora.
• asta se întâmplă pentru că, în fapt, câmpul gravitațional nu este ceva ce coexistă cu spațiu-timpul, ci reprezintă chiar fundamentul spațiu-timpului, este chiar spațiu-timpul.
• nu avem o teorie acceptată cu privire la „ceva-ul” din care este alcătuit spațiul. Einstein s-a gândit toată viața la acest lucru. Citește ce spune Einstein despre natura spațiului în articolul nostru: Spațiul nu are o existență în sine
- conform teoriei generale a relativității, spațiul poate fi divizat la infinit. De aceea este posibil să începi cu un univers de câțiva centimetri și să ajungi la unul de dimensiunile celui al nostru.
 există un cel mai mic segment posibil de spațiu, definit de „lungimea Planck”, care este funcție de constanta gravitațională, constanta lui Planck și viteza luminii. Continua generare a spațiului nu schimbă această dimensiune.
- spațiul se poate recrea la infinit, chiar dacă el conține energie, denumită „energie întunecată”, căci nu-i cunoaștem natura. Pe măsură ce spațiul se extinde, fiecare segment de spațiu își păstrează aceeași cantitate de energie. Ceea ce înseamnă că, în fapt, energia universului crește „din nimic”, pe măsură ce se extinde.


Nota mea: Intersanta observatia ultima care corespunde calculului facut de mine care indica faptul ca masa universului deci enegia sa totala conform relatiei einsteiniene masa /energie creste si intrun fel confirma si ipoteza lui Hoyle de creare continua a materiei.(Teoria descrie un univers în expansiune ca şi teoria Big Bang. Dar, deoarece expansiunea duce la scăderea densităţii universului în timp, teoria stării de echilibru implică crearea continuă a materiei pentru a menţine densitatea constantă)
 
- https://www.scientia.ro/univers/47-astronomie/8679-si-totusi-exista-un-sistem-de-referinta-universal.html /   2022
Și totuși există un sistem de referință universal...
După faimosul experiment Michelson-Morley din 1887, care a discreditat ideea de „eter”, ca mediu necesar pentru a explica propagarea undelor de lumină și după inventarea teoriei relativității de către Albert Einstein - ne-am trezit într-un univers în care spațiul nu mai este fix, ci „elastic”, iar timpul nu este imuabil, ci relativ, influențat de locul din univers.

Dar există totuși un sistem de referință fundamental care poate fi observat și la care te poți raporta oriunde ai fi în univers: radiația cosmică de fond.
Radiația cosmică de fond este o „mare” de fotoni prezentă în tot universul, cu o temperatură de 2,73 K, temperatură care scade pe măsură ce universul se extinde.
Radiația cosmică de fond poate fi utilizată ca un sistem de referință universal pentru că ne putem raporta în mod precis la aceasta.
De exemplu, putem măsura (și chiar am făcut-o!) viteza relativă a galaxiei noastre în raport cu această radiație. Ne deplasăm cu circa 630 km/s în raport cu această radiație, stabilită ca sistem de referință.

Detectând frecvența radiației cosmice de fond, radiație care ne „lovește” din toate direcțiile, putem stabili modul în care ne mișcăm noi în raport cu aceasta.
Pe măsură de universul s-a extins, spațiul în sine s-a extins. Una dintre consecințe a expansiunii universului este aceea că lungimea de undă a fotonilor care formează radiația cosmică de fond s-a mărit
Nu cred ca am spus  acestea in lucrarea prezentata la acest fir  dar acest articol este recent, adica din 2022

- https://www.scientia.ro/univers/8424-ce-este-si-cat-de-mare-e-universul-observabil-dar-volumul-hubble.html  2021
Ce este și cât de mare e universul observabil? Dar volumul Hubble?
Redam integral acest text foarte important :

Universul observabil este ce putem „vedea” din univers, pornind de la două aspecte: a) lumina călătorește cu apx. 300.000 km/s și b) universul are vârsta de 13,8 miliarde ani.

Un telescop poate, așadar, capta fotoni de la obiecte cosmice aflate până la 93 de miliarde de ani-lumină. În fapt obiectele cosmice a căror lumină o captăm cu ajutorul telescoapelor azi au emis acea lumină pe când se aflau la distanțe mult mai mici decât se află ele astăzi. Noi includem aceste obiecte în universul observabil, dar nu mai primim informații despre ce se întâmplă astăzi cu ele.

Altfel spus, universul observabil este o proiecție a noastră, bazată pe lumina captată de la obiecte care au emis această lumină pe când se aflau la distanțe mult mai mici decât cele la care credem (pe baza calculelor) că se află azi.

Astăzi putem vedea lucruri din univers nu mai vechi de 13,8 miliarde de ani (care corespunde, firește, cu vârsta universului), pentru că doar lumina acestor obiecte ar fi putut ajunge la noi.

Dar de ce este universul observabil de circa 93 de miliarde de ani-lumină? Pentru că universul este în expansiune accelerată; vedem lucruri care, la momentul emiterii fotonilor erau la o distanță, dar astăzi, când noi captăm acești fotoni, pe fondul expansiunii universului, se află la o cu totul altă distanță!

Trebuie înțeles că utilizarea telescopului reprezintă o activitate pasivă, nu te poți „infiltra” cumva în adâncimea spațiului, ci doar captezi lumină transmisă de corpurile din univers.

→ Citește și: Cum funcționează telescopul

Universul observabil este „elastic”, adică se modifică în fiecare secundă. El nu rămâne fix în niciun fel. Devine mai mare, pentru că fotonii de la un obiect cosmic îndepărtat, care în clipa asta sunt la 1 an-lumină de noi, vor ajunge la telescoapele noastre peste un an, deci universul observabil va fi mai mare, pentru că am putut observa obiecte aflate la mai mare distanță cu un an-lumină (la momentul în care au fost părăsite de fotonii tocmai captați).

Iată un exemplu : lumina de la galaxia GN-z11, cel mai îndepărtat obiect cosmic identificat vreodată, a părăsit galaxia acum 13,4 miliarde ani, pe când universul avea 3% din vârsta prezentă. Luând în calcul expansiunea universului, aceasta este acum la 32 miliarde de ani-lumină.

Volumul Hubble

Mai este un concept util în legătură cu ce putem vedea din univers: „volumul Hubble”.

Ce este acest acesta? Volumul Hubble reprezintă regiunea sferică din univers care înconjoară un observator dincolo de care obiectele se depărtează de observator cu o viteză mai mare decât viteza luminii, ca efect al expansiunii accelerate a universului.

Da, universul se poate mări cu o viteză mai mare decât viteza luminii.

Așadar, un foton într-un „cub” (imaginat) de spațiu care se deplasează față de noi cu o viteză mai mare decât viteza luminii (din nou, pe fondul expansiunii universului), nu va ajunge niciodată la noi.

Raza volumului Hubble este de 14,4 miliarde ani-lumină. Obiectele cosmice aflate acum la limita universului Hubble, nu vor mai fi vizibile, odată ce trec această limită.

Aceste obiecte aflate la limita universului Hubble, deși sunt în universul observabil (înțeles ca spațiul care conține obiecte cosmice de la care putem primi fotoni), nu vor mai fi vizibile. Nu e un paradox. Noi primim lumină de la obiecte aflate acum la, să zicem, 32 de miliarde de ani-lumină, dar care, la momentul emiterii fotonilor, erau mult mai aproape.

Dar obiecte cosmice mult mai apropiate (decât cele 32 de miliarde de ani-lumină), care încep să emită azi, dacă sunt în afara volumului Hubble, nu vor fi văzute niciodată pe Terra.

Așadar, astăzi putem observa obiecte care între timp au ieșit din volumul Hubble, pentru că lumina pe care o captăm azi a fost emisă pe când aceste obiecte erau în interiorul volumului Hubble.

După cum vedeți, ambele concepte, de „univers observabil” și „univers Hubble”, sunt concepte dinamice, ce necesită, pentru a fi înțelese, o bună familiarizare cu mecanismului universului și cu relația complicată dintre corpurile cosmice și detecția acestora, prin intermediul luminii, de către om.



3
Erata:  Analizand posibilitatea de corelare  intre constantele ce intra in calcule consider ca nu este posibila o corelatie intre constanta Hubble care depinde de varsta universului si evolueaza odata cu aceasta asa cel putin asta stim azi, si cea a lui Planck o constanta neschimbabila. Calculele privind o masa minima in univers sunt lipsite de sens.
4
Nota importanta: Analizand posibilitatea de corelare  intre constantele ce intra in calcule consider ca nu este posibila o corelatie intre constanta Hubble care depinde de varsta universului si evolueaza odata cu aceasta, cel putin asta stim azi, si cea a lui Planck o constanta neschimbabila conirata si de el ca atare, calculele privind o masa minima in univers fiind lipsite de sens.
5
Electron! am revenit si incerc sa-ti explic cum se calculeaza de catre mine, Mu, adica  masa universului care determina in teoria celor n corpuri atratia care le tine in echilibru dinamic  in miscarile lor cosmice pe toate din univers, desi ar i suficient prin analogie daca te uiti la celalat fir unde am dat relatia de calcul a masei minime din univers de 10-32 ori mai mica decat se chinuie azi fizicienii sa limiteze in sus valoarea masei neutrinului adica in zona unui eV(vezi postarile mele referitoare la aceste evaluari)  este posibil ca ce am gasit eu sa fie o alta limita de masa adica sa spunem metaforic atomul lui Democrit cu o dimensiune data sa spunem de lungimea Planck aunci la inceputul Universului in care si noi ne petrecem cei cativa anisori de existenta desul de mizerabila dar si mareata in acelasi tim, adica depinzand de animalul sau supraomul din noi.
Asadar , fara sa mai cer si aici Nobelul pentru 21.11.1983, iata calcului regasit dar si refacut de mine chiar inainte de a-l regasi in 2017 cand se pare ca te-am speriat. Daca iti trece acum sperieura si esti undeva in acest timp bine si sanatos poate revii.

Asadar inainte de a face constanta gravitatonala G egala cu unu utilizam aplicand ideia lui Planck din 1899 referitoare la valoare naturala unitara a constantelor fundamentale universale, unitarizarea  constantei lui Hubble, H0 adica de fapt a inversului ei respectiv varsta Universului T  dupa Big Bang pe care il acceptam ca ipoteza aici si acum, precizand insa ca nu am eliminat inca nici ipoteza lui Hoyle.

Deci avem valorile luate atunci(1983) si acum de noi ca fiind:

a) H0=71,33 km/sec/MPc=2,309*10-18 sec^-1 sau T=1/H0= 0,433 *1018 sec=13,7 ani
Atunci vom conveni normalizarea dupa modelul Planck ca y*T =1sec  si ca deci y=T^-1= 2,309*10-18 sec^-1
b) c=2,9979*108 m/sec= 2,9979*108 (x*L) *(Y*T)^-1=1*L*T unde L dimnsiuna unversului la momentul T si cand are masa Mu obtinand relatia:
2,9979*108x/y=1 sau 2,9979*108^x^0433*1018=1  rezultand x=0.77*10-26 m
Normalizand G si tinad cont ca 1kg=zMu, 1sec= xL si 1m=xL   avem: G=6,6743^10-11*z^-1x^3^y^-2=1 si dupa inlocuiri obtinem valorea lui z,
 z= 0,5715 *10-53 care ne conduce la valoarea pentru Mu, adica :
Mu=1/z=  1,74* 1053KG=1,74 1056gr .
Anterior am prezentat succint alte modalitati de evaluae a lui Mu si cum am remarat toate valorile gasite de altii corespund calculuuil meu?
Hei, Electron aici s-ar cere o contributie a matale sau a altui fizician ?
6
Am scris intr-o postare mai veche (16 aprile 2021) urmatoarele reluat acum cu  niste modificari in exprimare:
" Sa observam ca doar schimbarea unitarizarei constantei universale  Planck (h) cu cea a lui Cavendish(G) in calculul facut pentru masa ne duce sa  constatam  ca unitarizarea aceasta  ne duce de la o masa minima in Univers iar invers la masa maxima adica chiar la cea a Universului.
Ce ar semnifica acest aspect? Este o intrebare care ma framanta de ani de zile si careia cred ca filozofic i-am gasit un raspuns valabil si fizic.
Astfel aici in acest punct din Univers si in acest moment de timp adica la aceasta varsta conform constantei lui Hubble toate masele existente in Univers(sau a caror existenta influenteaza oricat de infinitezimal campul gravitational, au valoarea insumata rezultata din calculul meu in conditia cantitativa  ca constanta atractiei universale sa fie unu, viteza propagarii undelor electromagnetice(a luminii) unu si varsta universului unu,  si miracol! rezulta tocamai masa calculata de altii prin socoteli de cantarire a tuturor partilor sale ceea ce este cu totul altceva decat ce am facut eu.

Asupra acestui aspect fantastic de important care ar putea duce chiar la marea unificare poate ca voi reveni

Dar deocamdata merg la celalalt fir sa-i explic mai clar lui Electron cum este cu Masa universului desi daca ne uitam chiar si aici putem intelege  ce am facut in 83 si pentru aceasta valoare, nu stiu daca pe atunci evaluata precum astazi, mie iesindu-mi de atunci foarte "exact" intr-un mod evident si azi inca original (imi da cineva Nobelul pentru 1983? :)
7
Am scris intr-o postare mai veche (16 aprile 2021) urmatoarele reluate acum cu niste modificari in exprimare:
" Sa observam ca doar schimbarea unitarizarei constantei universale  Planck (h) cu cea a lui Cavendish(G) in calculul facut pentru masa ne conduce sa  constatam  ca unitarizarea si a acesteia ne duce de la o masa minima in Univers  la masa maxima adica chiar la cea a Universului.
Ce ar semnifica acest aspect? Este o intrebare care ma framanta de ani de zile si careia cred ca filozofic i-am gasit un rapuns valabil si fizic.
Astfel aici in acest punct din Univers si in acest moment de timp adica la aceasta varsta conform constantei lui Hubble toate masele existente in Univers(sau a caror existenta influenteaza oricat de infinitezimal campul gravitational, au valoarea insumata rezultata din calculul meu in conditia cantitativa  ca constanta atractiei universale sa fie unu, viteza propagarii undelor electromagnetice(a luminii) unu si varsta universului unu, si miracol! a rezultat tocamai masa calculata de altii mai tarziu prin socoteli de cantarire a tuturor partilor sale ceea ce este cu totul altceva decat ce am facut eu.

Asupra acestui aspect fantastic de important care ar putea duce chiar la marea unificare poate ca voi reveni

Dar deocamdata merg la celalalt fir sa-i explic mai clar lui Electron cum este cu Masa universului desi daca ne uitam chiar si aici putem intelege  ce am facut in 83 si pentru aceasta valoare, nu stiu daca pe atunci evaluata precum astazi, mie iesindu-mi de atunci foarte "exact" intr-un mod evident si azi inca original (imi da cineva Nobelul pentru 1983? :)
8
Virgil imi permiti sa dau cartea ta, adica linkul unor persoane cu pretentii din zona Academiei Romaniei? Pe mine nu ma pot refuza sa emita o parere.
9
Virgil imi permiti sa dau cartea ta, adica linkul unor persoane cu prtentii din zona Academiei Romaniei? Pe mine nu ma pot refuza sa emita o parere.
10
Dragilor, ma gandesc cu oarece nostalgie la Electron care in 2017 era bine mersi pe aici si parca, parca se pregatea sa se infrunte cu mine in problema in care eu am mers intru salvarea onoarei lui  Legendre si desigur si pntru gloria mea de geometru starnindu-i invidia(pacat)  dand noi demonstratii pentru teorema lui Euclid cum de altfel si am spus-o clar in 2018-2019, o facuse mult inaintea mea inca de la incepuul scolului 19 marele geometru francez Adrien-Marie Legendre al arui nume francezii l-au ingropat pentru posteritate, alaturi de altele tot asa de ilustre, in fundatia turnului Eiffel,  fara din pacate  ca el sa fi insistat in a-si afirma pana la capat aceasta realizare asa cum cei ce au urmarit postarile mele mai noi de pe acest forum  au aflat.
Spun teorema lui Euclid caci nu-i mai pot spune postulat unui adevar geometric demonstrabil folosind alte postulate primare adica primele patru ale maretului Euclid si deigur si probleme rezolvate de acesta in cadrul geometriei plane euclidiene neutrale adica in spatiul de curbura nula si  fara sa apeleze suplimentar la postulatul V.

Renind la Electron spun ca ma mir caci stiin ca pretentiil lui mergeau in spcial catre fizica si mai ales fizica cosmoului,  a tacut malc si s-a fcaut ca nu observa cantarirea Universului respetiv determinaea masei acesuia in kg facuta de mine intr-un mod forte elegant si simplu si lucru miraculos obtinand o valoare similara cu cele calculate sau evaluate prin mijloace teoretice mai sofisticate cosmologic asa cum se vede din postarea mea de mai sus reluata integral mai tarziu si de A.Mot ca sa declare foarte surt ca nu picepe nimic eu neasteptandu-ma ca el sa priceapa...:)

Asadar Electron daca mai poti vedea ce-ti sciu acum manifesta-te dragule, ca eu te-am iertat cum este crestineste sa-ti ierti aproapele si ti-am intels si frustrarea...:)
Pagini: [1] 2 3 4 5 6 7 8 ... 10