Chimie, biologie, medicină şi antropologie > Originea si evolutia vietii
Evolutionism si creationism
Adi:
proSPIN a raspuns pe 20 martie: Cine si ce nu intelege
Stimate d-le Adrian! M-aţi încurcat rău de tot! Afirmaţiile pe care le faceţi sunt în contradictoriu cu colegul dvs de la StiintaAzi, Raul Sandu care afirmă faptul că: teoria evoluţiei speciilor nu are nimic de a face cu teoria hazardului (cu toate că eu am specificat nu teoria ci legile hazardului, ale întâmplării, ale dezordinii), pe când dvs., afirmaţi că hazardul are un rol bine determinat, punctual şi factual, în teoria evoluţiei speciilor. Cu toată stima pe care v-o port, nu ştiu pe cine să cred, pe dvs sau pe Raul!? N-ar fi trebuit să vă puneţi totuşi de acord cu afirmaţiile pe care le faceţi ca să nu se creeze penibilul situaţiei ??
În altă ordine de idei, orice licean, student, masterand şi cu atât mai mult un doctorand este învăţat că orice afirmaţie pe care o face în legătură cu o idee, concept, noţiune, teorie, judecată de valoare etc., trebuie să se fundamenteze, structureze şi cristalizeze pe o documentaţie bine pusă la punct care să conţină: o biobliografie selectivă cu titluri de manuale, tratate, studii ale unor renumiţi savanţi, editura, oraşul, anul apariţiei şi pagina unde se găseşte respectivul citat care să ne susţină afirmaţia în domeniul abordat, să prezinte aceste citate din cărţile acestora, să aibă note de subsol cu argumentaţii personale sau susţinute de alţi autori, menţionaţi autorii etc, deoarece, nu putem face afirmaţii fără susţinere, pentru că nu noi am inventat roata.
Folosiţi afirmaţii, pe care nu le puteţi dovedi, şi anume că eu nu înţeleg corect ce rol are hazardul în teoria evoluţiei speciilor ! Pe ce vă bazaţi această afirmaţie ? Aţi observat că, de fiecare dată când am făcut o anumită disertaţie în legătură cu subiectul în discuţie, am folosit citate şi am menţionat autorii, cărţile lor etc., de asemenea am afirmat faptul că nu sunt ideile mele ci ale renumiţilor savanţi evoluţionişti, eu doar mi le-am însuşit şi le-am dat crezare, nepunându-le la îndoială faptul că nu au înţeles corect subiectul pe care-l descriu sau că scriu aberaţii.
Afirmaţi că: “Unii zic gresit ca teoria evolutiei zice ca a aparut viata prin hazard. Dar nu a aparut prin hazard, ci prin cauze naturale, pe care noi inca nu le stim”. Cine sunt acei „unii” ? Vă referiţi sper la marii savanţi evoluţionişti care au scris despre lucrul acesta. Permiteţi-mi să vă redau un mic citat al epopeii apariţiei vieţii prin hazard, scris de un mare savant evoluţionist: “Oceane immense şi calde. Continente masive şi neacoperite. O atmosferă de nerespirat şi greoaie. O linişte stranie! Şi apoi, tumulturi înfricoşătoare. Bubuituri subterane, convulsii, vomismente de lavă, stânci enorme şi incandescente proiectate în spaţiu, un ocean cu valuri colosale, ploi diluviene, fulgere imense tăind cerul, tunete asurzitoare propagându-se la nesfârşit, flăcări gigantice şi, în toate punctele orizontului, licăriri fulgurante. O viziune de spaimă şi de apocalipsa, pe care însă nici un ochi nu a văzut-o. Căci pământul nu poartă încă nici o fiinţă vie. Iar tumulturile şi liniştile apăsătoare se succed. O luptă continuă între apă şi ţărmuri. Un potop căzând din nori pe solul pustiu şi ridicându-se din nou sub formă de vapori în atmosferă, pentru a cădea iarăşi. Distrugeri şi construiri. Munţi nivelaţi şi alţii apărând încet, ca prin farmec, din gropi adânci. Fluxuri şi refluxuri gigantice. Şi reluări ale ciclului, fără sfârşit ! Mileniile se scurg. Apoi ale milenii le succed. Şi, totdeauna, această balansare continuă a lucrurilor, care ar fi putut continua astfel, fără martori, la nesfârşit. Dar iată că apare o flacără misterioasă în această dezolare şi ariditate, în această oscilaţie nesfârşită. Venită nu se ştie de unde, neastâmpărată, se va stinge oare în acest HAOS înspăimântător, în această conjunctură de energii prodigioase ? În aparenţă, puţin deosebită de forţele fizico-chimice de unde pare să fi izvorât, ea se exprimă mai întâi printr-o gelatină fragilă cu contururi nesigure, fără o individualitate clară. Mediul său: lacune puţin sărate. Apoi apar structuri fine; complicaţii vin să diversifice suportul său iniţial şi iat-o invadând continentele, înserându-se în roci, luându-şi zborul în văzduh, cucerind lumea. Căci ea este VIAŢA. Aceasta este privită în timp, lunga sa ascensiune, extraordinara sa epopee, trecerea sa prin formele cele mai diferite, adesea monstruoase, uneori neviabile şi, în sfârşit, după multe încercări, nenumărate tatonări, fericite şi nefructuoase, minunata sa reuşită: omul, încarnarea spiritului” (R. TOCQUET, Aventura vieţii, Paris, 1967, pag. 5-6. R. S. ROMER, Evoluţia animal, a 2-a ediţie, 1973, 2 volume). Este doar un exemplu de susţinere a teoriei evoluţiei în legătură cu apariţia VIEŢII prin hazard. Spuneţi-mi pe ce vă bazaţi când spuneţi că: “Unii zic gresit ca teoria evolutiei zice ca a aparut viata prin hazard. Dar nu a aparut prin hazard, ci prin cauze naturale, pe care noi inca nu le stim”? Daţi-mi alţi autori evoluţionişti care afirmă astfel şi atunci poate vă voi da crezare afirmaţiilor dvs. Până atunci ar fi bine ca să nu facem afirmaţii gratuite şi neverosimile, nefundamentate pe nici un argument plauzibil!
În legătură cu teoria evoluţiei speciilor şi mutaţiile genetice sau scris foarte multe tratate. Aşi dori, pentru cititorii acestei pagini din ŞtiinţaAzi, să sintetizez aceste noţiuni în idei comprehensive pentru a nu umple zeci de pagini cu ele, mai cu seamă să le prezint punctele lor slabe care nu au cum să ateste un proces evolutiv într-o lume atât de organizată şi finalitară ca a noastră. Sistematica se ocupă cu noţiunea de specie.
Întreaga natură vie se prezintă sub o formă foarte complexă. Naturaliştii au încercat să găsească o formă de clasare (taxonomia –clasarea fiinţelor vii într-o perspectivă evoluţionistă) a formelor mai mult sau mai puţin asemănătoare şi să descopere legăturile de rudenie. J. Ray (1685), cu un secol de Linné diferenţiase deja 18.655 de specii. Mai târziu Linné (1737) a redus acest număr la 7000. S-a încercat apoi a se defini această noţiune de specie. E Mayr a pus în evidenţă faptul că se deosebesc la biologi cinci accepţiuni diferite ale acestui termen (E. Mayr, „Sistematica şi originea speciilor”, Dover, New-York,1964, cap. V, p.102. El distinge mai ales: a. Conceptul practic de specie; b. Conceptul morfologic de specie; c.Conceptul genetic – definiţia lui LOTSY, 1918: „La organismele ce reproducere sexuală, specia poate fi definită ca ansamblul tuturor indivizilor homozigoţi care au aceeaşi constituţie ereditară”; d. Conceptul bazat pe sterilitate: două animale ce aparţin la două specii diferite nu se fecundează reciproc; e. Definiţia biologică).
Sistematica are drept scop să clasifice toate vietăţile după asemănarea lor, după obiceiurile lor şi după mediul de viaţă. Unitatea elementară a acestei clasificări este specia. Speciile sunt grupate apoi în genuri, genurile în familii, familiile în ordine, ordinele în clase, clasele în încrengături sau filum-i, iar acestea în regnuri: regnul animal şi vegetal. Astfel, datorită sistematicii, întreaga natură poate fi repartizată în aşa fel încât să formeze un enorm arbore genealogic, având la bază Bacteriile, Flagelatele şi Protozoarele, iar la vârf Omul, trecând prin Reptile, Peşti, Mamifere şi Primate.
Putem observa imediat avantajul pe care teza evoluţionistă încearcă să-l obţină din această întocmire a formelor, clasate după complexitatea lor (de la simplu la complex) într-un arbore care poate părea genealogic: astfel, toate vietăţile par a avea o origine comună şi, de-a lungul timpurilor genealogice apare o perfecţionare şi o complexificare crescândă (aşa numita: ortogeneză), care se sfârşeşte cu dezvoltarea sistemului psihic uman. Diferitele teorii: lamarkismul, darwinismul, mutaţionismul şi neo-darwinismul modern, s-au străduit să caute un mecanism adecvat fenomenului de speciaţie. După cum vom observa, dintre toate aceste teorii, numai teoria sintetică a putut sugera (prin această teorie ispititoare dar speculativă) un astfel de proces, datorită cuplului mutaţie-selecţie naturală.
Biologii au încercat să aşeze definiţia speciei şi pe o bază mai modernă, făcând apel la imunologie (R. HOVASSE, Probleme de evoluţie, în J. ROSTAND şi A. TETRY, Biologie, M.R.F., Paris, 1965). Sa constatat, în urma experienţelor că, sângele cimpanzeului reacţionează imunologic asemănător ca şi cel al omului. Gorila ceva mai puţin, iar urangutanul şi gibonul şi mai puţin. Procedeul ar permite să se măsoare d.p.d.v. chimic, gradul de asemănare între organisme diferite. Pentru evoluţionişti, el ar permite astfel să se confirme arborele genealogic care a fost stabilit cu mult înainte. R. HOVASSE (opera citată, p. 1586) îşi exprimă însă îndoiala, textual: “Sistematica, construită fără vreo prejudecată teoretică de vreaun anume fel, permite ea oare să fie luată drept sprijin de doctrina evoluţiei, servind ca bază pentru ceea ce se numeşte filogeneză ?” Dimpotrivă, este normal ca organisme identice, îndeplinind aceleaşi funcţii la fiinţe morfologic asemănătoare să reacţioneze în acelaşi fel. Dar aceasta nu are nimic comun de a face o dovadă a unei filiaţii între ele. Tot ce este peste aceasta, este speculaţie, imaginaţie.
Mutaţionismul a avut ca iniţiator pe savantul francez de Maupertuis (1745-1781), care “se amuza creând specii noi prin acumularea diferitelor rase” (S.S. FPRNEY, citat de E. GUYENOT, „Variaţia ”, Paris, 1950, p.49), şi constata caracterul neaşteptat al micilor variaţii care apăreau în sânul unei populaţii date. Tot astfel, Is. Geoffroy Saint-Hilaire (1837) opuse fixităţii speciilor-variabilitatea lor, capabilă să dea naştere unor noi rase. Botanistul olandez, Hugode Vries (1901) a fost cel care a avut meritul de a efectua observaţii experimentale asupra acestor variaţii, pe care le-a numit „mutaţii”. Observaţiile sale asupra plantei “Oenothera Lamarckiana”, atraseră în mod deosebit atenţia contemporanilor săi. E. GUYENOT îl citează în lucrarea sa Originea speciilor, Paris, 1947, p. 47. Aici, însuşi autorul, introduce cuvântul de specie între ghilimele. Despre Teoria mutaţiilor genetice vom continua într-un alt post. În legătură cu Hazardul care stă la baza teoriei evoluţiei speciilor, referitor la mutaţii, prof. J. MONOD scrie: Noi spunem că aceste alteraţii sunt accidentale, că au loc la întâmplare. Şi pentru că ele constituie singura sursă posibilă de modificări ale textului genetic, singurul care depozitează la rândul său structuri ereditare ale organismului, urmează în mod necesar că hazardul singur este izvorul oricărei noutăţi, al oricărei creaţiuni în biosferă. Hazardul pur, numai hazardul, libertatea absolută dar oarbă, stând chiar la rădăcina prodigiosului edificiu al evoluţiei(atenţie domnule RAUL SANDU!)-J. MONOD, Hazardul şi necesitatea, Le Seuil, Paris, 1970, p. 127. Vă mulţumesc pentru atenţia cu care mă urmăriţi în aceste prezentări. Cu respect!
Adi:
proSPIN a raspuns pe 21 martie: Teoria mutatiilor genetice ne da asigurarea procesului evolutiv al speciilor ?
În legătură cu teoria mutaţiilor genetice doresc să vă vorbesc despre experienţele lui Morgan şi echipa sa de cercetători făcute pe Drosopfile (adică musculiţe de oţet; ele se reproduc foarte iute, de unde şi interesul pentru acestea). Au ajuns la constatări foarte interesante pe care le voi rezuma din Th. H. MORGAN, “O critică a teoriei evoluţiei”, Princenton, University Press, 1919. Mutaţiile pe care ei le observară au dus la următoarele distruţii: 1. Aripile, acestea au devenit scobite, trunchiate, anchilozate, balonate, recurbate în sus sau în jos; anormal enervate etc. 2. Culoarea sau forma ochilor: a virat de la galben intens la alb; de la roz la purpuriu, de la rubiniu la sepia şi la vermillon (marou închis); ochii au devenit uneori atrofiaţi, rugoşi; etc. 3.Culoarea corpului: a devenit galbenă, neagră, abanos etc. De aici dorim să extragem câteva puncte ale teoriei mutaţioniste: a. Mutaţiile se observă în natură ? În natură mutaţiile sunt rare, o mutaţie la sută sau la mie. Cuénot oferă două motive: “Mai întâi, deoarece consagvinitatea este puţin frecventă şi apoi pentru că obişnuita lor vitalitate slabă nu le îngăduie niciodată să trăiască până la vârsta reproducerii” (L. Cuénot şi A. Tetry, “Evoluţia biologică”, Paris, 1951, p.151). În regnul vegetal, au fost înregistrate peste 400 mutaţii la porumb. S-au mai întâlnit mutaţii la alge şi ciuperci. În regnul animal, la Nevertebrate, s-au întâlnit mutaţii la Protozoare, Moluşte, Crustacee cu ochii negrii, roşii, albi şi cu corpul alb sau verde şi însfârşit la Insecte. Printre peşti, cei de acvariu, roşii, negrii etc., ne sunt foarte familiari. Diferite mutaţii afectează găinile. Se întâlnesc în Africa de Nord, la noi în Carpaţi şi în Madagascar găini cu gâtul golaş şi roşu (L. CUÉNOT şi A. TETRY, op.cit., p.156); s-a notat, de asemenea, prezenţa găinilor fără târtiţă, cu picioare penate sau cu cioc încrucişat (E. GUYENOT, op. cit. p. 79).
Arii geografice determinate par să favorizeze unele mutaţii. Am văzut cazul găinilor şi iată pe acela al oilor şi al pisicilor nu mai puţin curios. În Algeria şi în Insulele Hebride apar oi cu patru coarne. Pisicile cu coadă scurtă se nasc în insulele Man, în Crimeea, Persia, Japonia, Malacca sau Sumatra (Cuénot şi Tetry, op.cit., p.156). Cuénot (ibid, p.158) menţionează că mutaţii asemănătoare pot apare la specii apropiate. Astfel, blana de angora se poate regăsi la pisică, la câine, la capră, oaie, cobia sau iepure. Configuraţia facial buldog se întâlneşte tot aşa de bine la câine ca şi la boul ñato. Aspectul arborilor plângători şi răsuciţi se regăseşte la frasin, fag, ulm şi alun.
Studiind originea raselor umane, Cuénot crede că “este probabil că primii oameni să fi avut pielea mai mult sau mai puţin colorată în maron curat” (op. cit., p.156), că mutaţia melanică ar fi fost condiţionată de factori multipli şi că blondismul ar fi fost iniţial localizat în regiunea baltică.
b. Mutaţiile sunt uneori letale, mortale ? Cel mai adesea ele sunt nocive, incompatibile cu o dezvoltare normal şi antrenează moartea mutantei (2/5 la Drosophila).
c. Mutaţiile sunt neaşteptate şi de amplitudine foarte diferită ? Nu se cunosc cauzele exacte ale mutaţiilor. Ele sunt spontane şi apar la întâmplare, în orice sens, afectând organelle cele mai diferite cu o amplitudine oarecare. Unele interesează doar părul, altele modifică şi chiar suprimă organe.
d. Mutaţiile au un character de sustragere , de micşorare ? Numeroşi autori au remarcat că niciodată nu s-a întâlnit vreo mutaţie ce să creze un organ nou. Cel mult ele adaugă un organ de acelaşi gen cu altul existent (J. ROSTAND, op. cit., Paris, 1951, p. 188; P. GRASSE şi M. ARON, op. cit., Paris, 1948, p. 1772), acestea pot fi: găini cu 6 degete; cobai cu 4 şi 5 urechi, oi cu 4 coarne, drosophile tetraptere…Unele mutaţii suprimă ochii, altele modifică părţi din corp: aripi, cozi, gâturi, ciocuri etc.
Care sunt concluziile pe care le putem trage de aici ? 1. Mutaţiile nu creiază organe noi. Să ne gândim la Drosophila are 10.000 de gene. Întrucât mutaţiile sunt uneori de origine genică (vom vedea aceasta când vom studia legile mutaţioniste în teoria sintetică actuală), să presupunem că s-ar petrece 10 la puterea 10 000 combinaţii genotipice diferite în sânul unei populaţii date. În realitate, toate aceste combinaţii nu apar, căci după cum am văzut, mutaţiile sunt în general letale, patologice şi regresive. Cu toată această cifră astronomică, nu se vorbeşte încă de geneza genelor noi prin mutaţie ( P. GRASSE, Paris, 1971, p.116, cf. P. GRASSE şi M. ARON, op. cit., Paris, p. 71). Aceasta înseamnă că în ciuda bogăţiei de combinaţii genotipice în sânul unei populaţii, ceea ce oferă specificitate absolută fiecărui individ de la creaţiune şi până la sfârşit, nu s-a găsit niciodată o genă nouă care să îmbogăţească sau să modifice capitalul genetic al unei specii. Gena este ereditară, “nemuritoare”, am putea spune, şi asigură în consecinţă stabilitatea specie. J. ROSTAND scrie în această privinţă: “Mutaţia nu crează niciodată, nu inovează în mod real, ea nu adduce niciodată pe plan organic vreo îmbogăţire substanţială” (op.cit., p.188).
Bounoure scrie la rândul lui: „Vom fi de acord că este un adevărat rămăşag să pretinzi a întemeia un mecanism de evoluţie şi de perfecţionare a speciilor pe un fenomen care, de regulă, micşorează valoarea şi vitalitatea organismului” (în „Determinism şi finalitate”, Paris, 1953, p.30). Acţiunea sa se mărgineşte la modificări ale caracterelor „ minime, accesorii, superficiale” (J. Rostand, „Ceeace cred”, GRASSE, Paris, 1953, p. 30). Toate aceste afirmaţii făcute de specialişti eminenţi arată că mutaţia “nu depăşeşte niciodată cadrul speciei” (L. Bounoure, op.cit., p.71), adică nu se prea vede cum, prin mutaţii, chiar de ordinul “miilor” (J. Rostand, op.cit., p.31) s-ar putea trece de la Reptile la Păsări prin achiziţie de noi organe: pene, aripi, saci aerieni, homeotermie (constanţă a temperaturii interne, oricare ar fi cea a mediului exterior), etc. (P. GRASSE şi M. ARON, op.cit., p. 1172). 2. Mutaţiile, fenomen întâmplător, nu explică geneza organelor complexe. Chiar şi Darwin, gândindu-se la organul ochi, îi scria prietenului său Asa Gray: „Când mă gândesc la ochi mă apucă febra” (Darwin, scrisoare către Asa Gray, citată de Th. DOBZANSKI şi E. BOESIGER, “Eseuri asupra evoluţiei”, Mason, Paris, 1968, p.155). Biologii contemporani împărtăşesc aceeaşi nelinişte, pentru că mutaţiile sunt incapabile de a explica apariţia unui organ atât de complex. Astfel, P. GRASSE şi M. ARON afirmă: “Ne putem imagina că la origine, prin variaţii bruşte şi întâmplătoare, unele cellule tegumentare – cele ale ţesuturilor care acoperă corpul animalelor- au devenit fotosensibile, fotoreceptive şi că posesorii lor au luat locul indivizilor nemodificaţi. Noi mutaţii au făcut să apară noi părţi care s-au potrivit unele cu altele. Dar problema devine mult mai arzătoare cînd aflăm că ochiul rezultă din evoluţia coordonată a două schiţe, una ectodermică (cornee şi cristalin) alta nervoasă (retină) şi că dezvoltarea şi structurarea ochiului se desfăşoară în parallel cu a encefalului. Calitatea vederii Primatelor ţine atât de structura fotoreceptorului cât şi de extinderea luată în scoarţa cerebral de ariile vizuale. Trebuie să ne reprezentăm atunci că mutaţiile au fost atât de numeroase şi de natură atât de variată, încât printer ele părură să se găsească acelea cari, în mod sigur, erau folositoare. Dar ar mai fi trebuit ca mutaţia necesară să se producă chiar la timp…” (P. GRASEE şi M. Aron, op.cit., p. 1179).
Eminentul biolog, J. ROSTAND însuşi, nu poate împăca puterea ce se atribuie mutaţiilor de a crea noi organe, cu caracterul întâmplător al mutaţiilor: “Poate fi satisfăcătoare această explicaţie prin hazard ? Putem crede oare că lumea vie rezultă dintr-o sumă de erori, dintr-un cumul de lapsus-uri ? Mărturisesc că, asupra acestui punct, mă simt teribil de încurcat, când este vorba să dau răspunsul, căci nu reuşesc să-mi formez o părere fermă despre gradul de uimire care stă să mă încerce când stau în faţa ei” (J. ROSTAND, op. cit., p.33). Pe scurt, am văzut că mutaţiile, variaţii uneori letale şi diminuante în majoritatea cazurilor, şi în plus întâmplătoare, nu pot fi considerate la originea organelor noi, şi nici nu explică geneza organelor foarte complexe ca ochiul, urechea internă sau creierul. Ajungând la aceleaşi concluzii, Bounoure a putut să scrie următoarele (în op. cit., p. 76): “Dacă mutaţia, variaţia minimă, întâmplătoare, oarbă şi fără continuitate, NU este capabilă nici de o geneză organic, nici de soluţii finalizate, este cu atât mai mult neputincioasă de a da naştere tuturor pieselor fiinţelor organizate, de tip nou, implicând formarea unor sisteme complexe şi ineditede corelaţie. În efortul său de a lumina mecanismul evolutiv şi a prezenta evoluţia ca fiind verosimilă, mutaţionismul a eşuat tot atât de complet ca şi lamarckismul şi darwinismul”!
Pentru cei interesaţi, cu o proximă ocazie, voi continua cu marile linii ale teoriei sintetice şi legile mutaţiilor genetice. Până atunci vă doresc toate cele bune! Cu respect!
Adi:
Eu i-am raspuns lui proSPIN pe 21 martie.
Domnule proSPIN, vad ca discutia continua si dumneavoastra scrieti foarte mult. Si continua pe subiect de teoria evolutiei/creationism la un articol despre fizica particulelor elemementare. Mai mult, eu din partea de administrator a siteului vad ce comentarii noi apar, dar cititorii stiinta azi oare se uita la comentarii pe articole de mai jos? Ma stradui sa pun articolul sa apara sus in pagina ca poate poate vor vedea si ei comentariile si atunci dumneavoastra nu veti fi scris in van. De aceea propun sa mutam discutia pe forumul Stiinta Azi. Acesta este si rolul formului, de atlfel.
Dar sa va raspund pe scurt deocamdata.
1. Eu si Raul Sandu nu trebuie sa avem aceeasi opinie, identica, proprie Stiinta Azi ca sa nu inducem cititorii in eroare. In principiu suntem doua persoane distincte care scriu pe Stiinta Azi. E un dialog intre noi toti, nu intre Stiinta Azi si cititori. De cele mai multe ori, eu si Raul credem acelasi lucru, pentru ca credem in aceeasi stiinta si o intelegem la fel. In cazul de fata, am crezut un pic diferit. Parerea mea este ca Raul a vrut sa zica ceea ce am zis eu, dar nu a exprimat chiar corect. Am dorit sa aduc o clarificare lui Raul. Dvs nu aveti decat sa studiati ce zice stiinta oficiala pentru a vedea care e adevarul.
2. Noi scriem aici in timpul liber. Nu avem timp sa dezvoltam chiar cu fiecare cititor in parte un dialog la care fiecare afirmatie sa fie insotita de biografie. Dvs vad ca aveti timp si screiti lung si cu citate, dar scrieti despre un singur subiect. Noi pe langa scoala, viata privata si restul,a vem de pus articole pe site, de raspuns pe forum si asa mai departe. Sper ca intelegeti de ce nu putem nici macar citi tot ce scrieti, daramite sa va si raspundem.
3. Noi va putem fi ghid, sa va exprimam in cateva cuvinte ce zice stiinta, ca sa stiti pe ce poteca sa studiati mai departe. Nu va putem povesti aici pe site tot ce zice stiinta pe tema cutare, caci nu suntem specialisti pe tema cutare. Eu sunt pe fizica particulelor, va pot povesti in acel domeniu, dar chiar si asa tot ar trebui sa studiati si dvs.
Asadar, va invitam sa studiati stiinta oficiala si noi vom incerca sa va ajutam pe cat putem. Numai bine!
Navigare
Du-te la versiunea completă