Rezolvare de probleme / teme pentru acasă > Fizică

Un semnal luminos văzut din două referențiale

(1/11) > >>

ilasus:
Problema Nr.2

Consider două sisteme de referință inerțiale S, S’, aflate în mișcare rectilinie uniformă cu viteza constantă v=ac unul față de altul, unde c este viteza luminii în vid (c=299.792.458m/s), iar a este un număr real pozitiv subunitar (0<a<1). Notez cu O, O’ originile sistemelor de referință S și respectiv S‘ și presupun că acestea coincid în momentul initial t=t’=0, adică se află în același loc initial x=x’=0. De asemenea, presupun că începând din momentul inițial, pe direcția comună a axei absciselor sistemelor S, S’, din originea comună O=O’ a acestora este lansat un semnal luminos (o rază laser) R, astfel că în raport cu O, O' și R se deplasează în același sens, iar în raport cu O', O și R se deplasează în sensuri opuse. Presupunâmd că a=0.2 (deci v=0.2c), care este lungimea semnalului R (care sunt distanțele parcurse de R) în raport cu originile O, O’ ale sistemelor de referință S și respectiv S’, după un timp t=20 secunde? Dar după un timp t’=20 secunde?


ilasus:
Stimați fizicieni, vă rog să fiți amabili să-mi spuneți care este rezolvarea corectă a Problemei Nr. 2 mai sus enunțată. Cred că răspunsul nu e prea complicat. Mulțumesc anticipat.

PS. Intr-un alt forum de fizică, răspunsul dat de moderator a fost următorul. ”Semnalul laser odată lansat (când originile celor două sisteme erau suprapuse) nu mai are nici o legătură cu sursa de lansare. Deci distanța parcursă de lumină în cele 20 secunde este d=20c. Ținând cont că cele două sisteme se mișcă cu viteze diferite, după 20 de secunde sistemul care se mișcă mai repede va fi mai apropiat de frontul de undă laser decât sistemul care se mișcă mai încet”.

ilasus:
Văd că nimeni nu riscă să dea un răspuns. Dacă problema pare prea abstractă, pot să concretizez, adică pot să presupun că originile O, O’ ale sistemelor S, S’ sunt de fapt două nave spațiale. Totodată, pot să presupun că din ambele nave și în permanență sunt emise semnale luminoase (raze laser), astfel că fiecare dintre observatorii celor două nave spațiale vor presupune că semnalul R a fost lansat (în locul initial si în momentul inițial) de pe nava proprie aflată în repaus relativ. Ca urmare, observatorii de pe nava O vor considera că nava O’ și semnalul R se deplasează în același sens în sistemul lor de referință S cu originea O, iar observatorii de pe nava O’ vor considera că nava O și semnalul R se deplasează în sensuri opuse în sistemul lor de referință S’ cu originea O’.

Electron:

--- Citat din: ilasus din August 04, 2020, 08:48:43 p.m. ---[...] vă rog să fiți amabili să-mi spuneți care este rezolvarea corectă a Problemei Nr. 2 mai sus enunțată.
--- Terminare citat ---
Ai incercat sa rezolvi problema si nu ai reusit? Daca prezinti aici ce ai incercat si unde te-ai impotmolit, eu sunt dispus sa incerc sa te ajut sa o rezolvi.


e-

A.Mot-old:

--- Citat din: ilasus din August 03, 2020, 10:08:12 a.m. ---Problema Nr.2

Consider două sisteme de referință inerțiale S, S’, aflate în mișcare rectilinie uniformă cu viteza constantă v=ac unul față de altul, unde c este viteza luminii în vid (c=299.792.458m/s), iar a este un număr real pozitiv subunitar (0<a<1). Notez cu O, O’ originile sistemelor de referință S și respectiv S‘ și presupun că acestea coincid în momentul initial t=t’=0, adică se află în același loc initial x=x’=0. De asemenea, presupun că începând din momentul inițial, pe direcția comună a axei absciselor sistemelor S, S’, din originea comună O=O’ a acestora este lansat un semnal luminos (o rază laser) R, astfel că în raport cu O, O' și R se deplasează în același sens, iar în raport cu O', O și R se deplasează în sensuri opuse. Presupunâmd că a=0.2 (deci v=0.2c), care este lungimea semnalului R (care sunt distanțele parcurse de R) în raport cu originile O, O’ ale sistemelor de referință S și respectiv S’, după un timp t=20 secunde? Dar după un timp t’=20 secunde?

--- Terminare citat ---
DR=20c unde DR este distanța parcursă de semnalul luminos R.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

Du-te la versiunea completă