@Valangjed,
Iti multumec chiar foarte mult ca te-ai aplecat asupra celor scrise de mine.
Pentru cineva care probabil ca din vina modului sau de exprimare si a multor greseli tot de exprimare -astea fiind cireasa de pe tort pe care cand si cand le mai coretez dar cine revine ulterior pe un text de al meu in afara de "electron" ca sa-mi spuna ca nu e corect si nu are dreptate caci cat timp nu intervin pe fond ci inlocuiesc "caci-ul" anterior destul de vulgar cu un "pentruca" mult mai elevat sau altele de acest fel, este corect. Modul meu de exprimare cu fraza foarte lungi probabil ca s-a format asa din cauza multor texte de filozofie citite sau de exemplu scrierea unui Faulkner si pe deasupra si datorita unei structuri mentale educata in contactul destul de amplu cu o literatura straina si scrisa in franceza (limba in care citesc cursiv) dar si in engleza limba in care am citit fortat de profesie multe texte de specialitate care recunosc, ar fi trebuit sa ma trimita spre formulari mai scurte si cu mai putine paranteze contextuale si desigur daca scriu ceva ca sa public la nivel mai ridicat decat pentru un forum(blog) pe care te mai si relaxezi si pe care eu unul doresc sa ajung mai aproape de o oralitate mai putin simandicoasa. Dar in fine, passons.
Acum iti atrag atentia ca nu este pozitia mea in a dori sa pun intrebarea asta pentuca continui cu ideea ca
este o intrebare in care regresiv te izbesti de zidul transcendent prin care forma mentins innascuta te-a programat sa te izbesti. Si ca sa fie mai clar ce spun citez din logicianul matematician si filozof, respectatul si regretatul acad Mircea Malita(+ 21 mai 2018) care scrie in 2014(la 87 ani):
"Aş vrea, pe scurt, cu permisiunea dvs., să lămuresc ce înţeleg prin
„forma mentis”. Forma mentis înseamnă starea minţii. A cărei minţi? Aindividului? Nu aceea a unui singur individ, dar a unui număr suficientde mare de indivizi ca să putem vorbi de o stare colectivă. Există aşaceva? Peste tot unde vedem că lumea se comporta la fel:
un milion detineri îşi pun simultan blugi, eventual, uzaţi sau rupţi, lumea se supunemodei, există mode intelectuale şi filosofii la modă, nemaivorbind de produsele cerute masiv de cumpărători în era reclamelor, a consumis‑mului deşănţat. Forma minţii e deci un indicator bun ca să explicăm sau să anticipăm anumite idei în stare să influenţeze societatea."
Consider ca aici dl Malita vulgarizeaza oarecum sintagma pe care eu o folosesc in sensul ei filozofic fundamental innascut asa cum stiu ca unii mari logicieni folosesc termnul de philosophia perennis adica prime idei esentiale despre fiinta pe care le-au intuit oamenii.
Dar fiindca am ajuns la acest artiol simplu si oarecum in topicul cestei discutii cred ca nu-ti va diaspace sa citesc ce copiez aici si care este intreg articolul dlui foarte scurt de altfel caci nu batea campii :
" O amintire, dacă îngăduiţi. Era în secolul trecut. Anii ’60. A fost avântul unui deceniu în care a înflorit economia, buna stare, a favorizat
pe multe minţi dar, ceea ce a surprins lumea, a fost avântul tehnologiilor noi. Se instalau aparate casnice pentru apă fiartă şi pentru apă
îngheţată, intra televiziunea în casă, se produceau automobile de toatedimensiunile. În curând, s‑a vorbit în Europa despre tehnologizarea
lumii drept complot american, ca s‑o domine. Pe scurt, intelectualii, aceşti neobosiţi slujitori ai ideilor, au spus că tehnologia susţinuse o
sfidare a omului şi a societăţii. În aceşti ani, s‑au auzit cuvintele: „civilizaţia noastră prezentă este bazată material pe o extraordinară şi de
succes tehnologie şi spiritual, pe nimic”. Era un laureat al premiuluiNobel, Denis Gabor, care a fost şi unul din iniţiatorii Clubului de le
Roma. Îl cunoşteam şi pe el şi Clubul în care am intrat şi eu şi care pornea de la deviza: c
reşterea economică în sine nu mai este un obiectiv suficient de general. Când Raportul Clubului de la Roma s‑a publicat, a apărut în mai mult de 10 milioane de exemplare şi mai mult de 20 delimbi. Asta înseamnă că,
forma mentis colectivă a confirmat un decalaj
între creşterea economică şi tehnologică şi societate.N‑am vrut să accept niciodată că tehnologia este de vină. Ea nu face decât să prelungească capacitatea omului de a construi unelte
şi de a‑şi mări slabele forţe şi competenţe prin mijloace artificiale, create de el.
Problema e alta şi mai veche: tensiune a existat întotdeauna în civilizaţii, între materie şi spirit, între artificial şi natural, între ştiinţă
şi religie, între cunoaştere şi credinţă.Nu pentru a căuta precursori la tema mea, invoc aceste cuvinte. Ci dimpotrivă. Astăzi trăim din nou o revoluţie tehnico‑ştiinţifică,de data aceasta cu o singură maşină de calcul în discuţie: computerul care dă alarma. Era lui a început în 1965 şi
de atunci creşte în progresie geometrică. S‑ar părea că ceea ce este îngrijorător este efectul computerului asupra copiilor care nu se desprind de el, îşi
strică ochii şi nu mai învaţă nimic sau digitalizarea tuturor produ‑ selor electronice care duce la numărul exorbitant de ore petrecute de
adulţi în faţa ecranului TV.
Nu putem însă să nu remarcăm succesele informaticii în schimbarea spaţiului şi timpului în existenţa umană, când o conexiune
instantanee ne leagă prin satelit de un interlocutor din Australia, când vezi viteza uriaşă cu care un computer prelucrează date, nu zeci câte
putem noi fără el, ci milioane şi miliarde de date simultan.
Alta este problema noastră.
Nu noi suntem jenaţi de computer,ci mintea noastră. Trăim într‑o perioadă de efort intens al creierului
şi minţii şi primim deocamdată informaţii parţiale asupra felului în care lucrează cutia miraculoasă ce o purtăm pe umeri. S‑a dovedit că
mintea nu face parte din familia calculatorului, nu este ca el o maşină
de calcul. Şi iarăşi:
ce rău e în asta?Partea îngrijorătoare este aceea că mintea prelucrează cu alte regiuni ale creierului informaţia transmisă prin net, reţeaua informatică, decât cele prin literele scrise de mână sau imprimate cu vechea maşină de scris. Începând să servească pe noii veniţi, lasă regiu‑
nile active pentru cei vechi în părăginire şi devine mai puţin aptă în
tratarea raţionamentului clasic.
Teama că circuite nefolosite se pot dizolva prin neglijare este temperată de alţii care se bazează pe proprietăţile de plasticitate ale
creierului. În concluzie, aş spune că dezbaterea fenomenelor legate de intrarea computerului pe scena minţii noastre este încă în curs de
desfăşurare şi că ne aşteaptă date şi descoperiri noi.Nu tot aşa se întâmplă cu o altă primejdie adusă de computer, care este de data aceasta reală şi justificat definit îngrijorătoare.
Ea provine dintr‑o limitare netă şi inevitabilă a computerelor de a nu putea înregistra şi trata decât ceea ce este măsurabil în fenomenele studiate de ştiinţă.
O primă dificultate a fost
incapacitatea sa de a trata continuitatea. O poate ajunge doar prin aproximări care pot satisface cerinţele
(nota mea: cantitative)cercetării. Dar
pentru nenumărabil, în sens matematic,nu are nici o metodă de abordare.Spaţiul nemăsurabililor este imens. Dacă raţiomamentul se supune unei logici matematizate,
intuiţia nu este acoperită. Tot ce
intră în compoziţia cunoaşterii din partea afectelor, a experienţelor deviaţă, a convingerilor, a relaţiilor umane, a inspiraţiei, a erorilor, acci‑
dentelor nu este tratabil prin recurgerea la computer.
]Lumea computerelor este una plată, bidimensională. Reţine doar ce se vede la suprafaţă şi se numără. Adâncimea nu este explorată. Or, în această a treia dimensiune, a cauzelor şi motivaţiilor, a rădăcinii plantelor de pe stratul ordonat al grădinii vizibile, se ascunde sursa a ceea ce vedem, numărăm şi ordonăm. O
civilizaţie a formei se constituie, în timp ce fondul rămâne marginalizat, nesocotit, ignorat. (
nota mea: si asa reapare in noi haine revopsite corectitudinea politica noul marxism perfid al zilelor noatre)Această civilizaţie a început să se răspândească şi devină doctrină oficială. Se bazează pe date numerice, care crescând peste orice limită,
naşte birocraţia şi confuzia. Să luăm, sine ira et studio, cazul Uniunii Europene, deşi autoare fără rival a titlului de campioană a instituţiilor
birocratice. Citiţi la întâmplare ce idei urmăreşte un proiect susţinut de ea! Domină termenii următori: evidenţă, control, comparare,
monitorizare, tendinţe, grupări, relaţii, progrese, regrese, dirijare, conducere.
Dar unde este substanţa?
Se caută răspuns la întrebarea cine şi cum. Dar lipsesc ce şi de ce. (nota mea: textual am scris si eu aceasta fraza demult, cu peste 50 de ani inainte la gazetea studentilor din facultatea unde invatam-
deh un fel de precursor).
Această civilizaţie este pentru moment la modă şi deci sortită degradării şi dispariţiei.
Pe măsură ce sfera informaţiilor de suprafaţă creşte, creşte şi aria întrebărilor fără răspuns şi a problemelor fără soluţii.Să sperăm, deci, că cel puţin generaţia care urmează celei deja intoxicate va restaura lumea celor trei dimensiuni în care se situează
omenirea şi interesele ei de supravieţuire "
Asa va fi Domnule Pofesor! Eu promit!
