Daca noi (un observator localizat departe de o gaura neagra) observam un obiect ducindu-se catre o gaura neagra, de fapt il vom vedea ca tinde asimptotic catre "event horizon" dar ca nu il va atinge niciodata aceasta linie imaginara numita "event horizon".
Da, asta este ce
vedem (adica percepem) noi, din exterior. Orice semnale ar trimite calatorul la intervale egale de timp (pentru el), noi le-am percepe tot mai rare. Timpul dintre semnalele primite de noi va tinde spre infinit pe masura ce se apropie calatorul de "orizont", iar cele trimise de dincolo de orizont nu vor ajunge niciodata la noi (pentru ca nu pot trece de orizont din interior spre exterior).
Calatorul catre gaura neagra vede altceva: in timp finit atinge singularitatea si bye!
E corect, dar nu e chiar asa de simplu. Calatorul catre gaura neagra va vedea si spatiul curbat din ce in ce mai mult si va fi distrus de fortele mareice mult inainte sa ajunga la singularitate (dar posibil dupa ce trece de orizont, in functie de dimensiunea gaurii negre). Dar e corect, timpul pentru el va curge "perfect normal" si din punctul sau de vedere ar fi nevoie de un timp finit pana la distrugerea sa.
Relativitatea timpului in acest caz e extrema si intuitia noastra despre duratele calatoriei (de genul: "pai cum, pentru calator timpul e finit, iar pentru noi infinit?!?") este foarte nepotrivita si gresita.
Intrebarea mea e urmatoarea: Exista in acest moment vre-un atom de materie dincolo de "event horizon" sau toata materia e ingramadita linga event horizon si niciodata in timpul acestui univers nu va trece de event horizon?
Intrebarea asta nu are sens, daca nu specifici la ce sistem de referinta te referi. Atomii trec fara grija de orizont (in sistemul lor de referinta), doar ca noi (din exterior) vom percepe acest lucru doar la sfarsitul timpului, ca sa zic asa.
Cu alte cuvinte, din perspectiva noastra gaura neagra ar trebui sa fie "goala - seaca" adica sa nu contina nimic in ea caci nimic nu a avut inca timp (si nu va avea niciodata) sa treaca de "event horizon".
Fals. Gaurile negre nu se formeaza prin "aspirarea materiei din exterior". Asta e o imagine tipica si foarte eronata despre gaurile negre. Ca atare ele nu sunt "goale/seci", ci contin materia care a colapsat pentru a forma acea gaura neagra. Daca nu ar contine nimic nu ar produce un camp gravitational si nu ar avea cum sa ajunga sa fie gaura neagra. Logic, nu?
e-