Dar pana cand s-a demonstrat ca fotonul este tot particula a mai trecut timp: 1923, efectul Compton.
Fotonul se poate comporta ca o particula, dar obiectul cuantic nu este nici particula si nici unda. (In timp ce unda pare a arata o continuitate sugerand ideea de miscare, particula pare a arata o discontinuitate sugerand ideea de stabilitate, deci este foarte greu sa acceptam ca o un obiect poate avea in acelasi timp doua proprietati antagonice.)
În mecanica cuantică toate obiectele microscopice au o proprietate de unda şi o proprietate de particulă dar nu sunt nici una nici alta. Aceasta dualitate unda-particulă se explica prin faptul ca obiectul cuantic respectiv este perceptibil prin proprietățile deținute şi nu ca un tot unitar (pentru moment nu exista nici un cuvânt pentru a desemna acest tot unitar).
Dificultatea rezida în faptul că noțiunea de undă este antinomica noțiuni de particulă, percepția la nivel macroscopic face să se creadă ca o particula est un obiect "solid" iar unda este o forma de "energie", ceva în mișcare deci contrara principiului material, solid, fix. Acest sens etimologic ne face sa admitem cu dificultate ca un corp poate sa aibă aceste doua proprietăți "unda-particula" în același timp.
Astfel, aceasta dualitate trebuie interpretată în modul următor: atâta timp cat obiectul cuantic nu este măsurat este considerat ca o probabilitate de undă, după ce a fost măsurat este considerat ca o particula cu o valoare fixă.
Aceasta dualitate «unda-particulă» rămâne o problemă de actualitate întrucât fenomenele de măsura la nivel cuantic se lovesc pe deplin de modul de percepție al realități la nivel macroscopic. Pentru a ieși din impas, au fost propuse câteva soluţii precum, «Interpretarea de la Copenhaga» prin care se susține ca fizica cuantică nu descrie realitatea în ea însăși ci tot ce se poate cunoaște despre realitate».
Astfel, in prezent cea mai potrivita teorie stiintifica pentru demonstrarea discontinuitatii materiei (viziunea atomista a filozofilor greci) este teoria cuantica.