A fost corect castigul Argentimei dar formidabil si neasteptata si revenirea Frantei dar pe o cadere tot asa a Argentinei .
Si undeva am scris la un comentariu acestea pe care cred ca mrita sa le transcriu in partea finala s aici:
Virgil a scris;
Desi nu sunt microbist am privit meciul, si mai jucam cate un sah pe laptop. Nu stiu de ce, dar parca m-am bucurat ca a castigat Argentina, desi s-a intamplat sa castige doar prin departajare la trasul la poarta. Atunci mi-am amintit de Ducadam al nostru care a reusit sa apere trei lovituri din cinci.
Referitor la Adam si Eva gemeni homozigoti:
Vom vedea daca va fi sau nu confirmat in viitor ca o teorie adevarata si atunci va lua desigur un Nobel, azi repet fiind doar o ipoteza personala bine motivata dar totusi doar o ipoteza.
Virgil a raspuns;
Probabil a fost o colonie de extraterestri care se numea "Eden", unde se faceau diferite experimente pentru ameliorarea speciei umane de pe pamant. Banuiesc ca a fost un esec si s-au lasat pagubasi, sau au urmarit in timp rezultatele dovada ca s-a stiut ca fii lor au trait cu femei din lume, si ca au avut la randul lor fii si fice si ca Abel a fost omorat de Cain, asa cum scrie in biblie, doar din invidie. Nu vad ce s-ar putea dovedi stiintific din aceasta istorie biblica.
Si cum spune ion nicolescu, ii citez o superba poezie care ii este propriul epitaf el plecand dintre noi in 2012, februarie 17
mă cunoaşteţi lume
ăla-s care scrie
ăla ce-ndulceşte
lemnul de sicrie
ăla ca deşertul
şi ca arabescu
suflet de cămilă
ionnicolescu
fac negoţ cu moartea
ochii mei sunt hoţii
care fură fluturi
din neantul nopţii
ăla spânzuratul
teatrul de paiaţe
de-un simbol de paie
gata să se-agaţe
ăla cu iluzii
trist antropofag
sunt sătul de oameni
şi mă cam retrag
mi-am trăit mumia
şi cred că-i firesc
cu o crizantemă
să vă mulţumesc
am iubit odată
marea şi mareea
m-am ales cu sarea
şi cu de aceea
scriu aceste rânduri
şi vă las cu bine
nu ştiu ce-o să faceţi
însă fără mine
fără ca deşertul
şi ca arabescu
suflet de cămilă
ionnicolescu
Virgil a scris;
N-am mai scris de mult o poezie pentru ca sunt prins mereu in probleme casnice, mai cu sanatatea, mai cu facebook si cu forumurile.
Am sa-ti atasez o poezie care sper sa-ti placa;
UN DOR DE VIATA.Sunt purtatorul tainelor de mult,
Din ancestrale vremuri adunate,
Pe cand in lume nu erau ce sunt,
Nici pajişti verzi, nici flori înmiresmate.
Eram pe-atunci o banuială,
Doar o parere de lumină,
Un fulger doar, un smarc de smoală,
Vulcani aprinşi, şi-o mare atât de goală.
Acesta-mi fu laboratorul,
Din care singur m-am născut,
Şi-n taină mi-am ţesut fuiorul,
Cu fulgerul m-am intrecut.
Mi-e greu acum, să-mi amintesc,
Cum rând pe rând m-am adunat,
Dintr-un şirag de perle cresc,
Vrajite fiind, si răsucite-n fald.
Eram, fără să ştiu că sunt,
Prima creaţie divină,
Şirul de perle răsucit,
Vrăjit cu aripi de lumină.
Of Doamne, cât a mai trecut,
În munca mea neobosită,
Când rând pe rând m-am întrecut,
Să-mi ţes fuiorul ce m-animă.
Şi-n micul meu laborator,
Am început a mă culege,
Din noi şiraguri într-un nor,
Atât de mic, şi timpul aşa trece.
Lumini şi umbre se-mpleteau,
În frig, şi zloată fără vină,
Însă nimic nu m-abăteau,
De la osânda mea divină.
Astfel cu greu m-am întrecut,
M-am invelit intr-o capsidă,
M-am întărit cu propiul scut,
În primul strop, de viaţă plină.
Nu am cuvinte să descriu,
Ce am simţit atunci pe cand,
Din mine-un nou strop apăru,
La fel de dornic de lumină.
Prin veacuri eu am izbândit,
O clipă n-am avut răgaz,
Când m-am temut, tot am clădit,
Clădit-am tot si la necaz.
M-am strecurat prin anotimp,
Prin soare arzător sau frig,
M-am înmulţit în contratimp,
Am cucerit, şi pot sa strig.
Acum când mă privesc ce sunt,
În astă pajişte cu flori,
În colţ de rai m-am prefacut,
Din smârcuri pline de noroi.
Nu sunt decât acel ce sunt,
Un suflet bland şi iubitor,
O lacrimă pe chipu-ti sfânt,
Un dor de viată, ah ce dor.
I.V. 24.03.2017.