De la bun inceput vreau sa afirm ca, personal, sunt sustinatorul programelor de biotehnologie si genetica ce vizeaza studiile cu privire la expansiunea etativa dincolo de
limitarea Hayflick, in principal studiile pe
telomeri si telomeraza. Din cate stiam eu se obtinusera rezultate satisfacatoare pe celenterate (in speta hidra de apa dulce) si nematode, alaturi de studiile pe celulele neoplazice, pornind de la ideea nemuririi inregistrata pe
cultura endoteliala HeLa (biopsie de celule de cervix carcinogene) si numai anul acesta s-a luat
Nobel-ul in medicina/fiziologie tocmai pentru descoperirea functiei structurilor telomerice (de catre cercetatorii Elizabeth H.Blackburn - Carol W.Greider - Jack W.Szostak).
Asadar consider ca, nefiind utopic in speranta la poetica viata eterna din celulele HeLa, pana la finele secolului prezent speranta de viata umana va ajunge undeva in intervalul 160-200 de ani prin tratamente pe baza de derivati ai telomerazei si adjuvanti biochimici. Desigur este de discutat aici, alaturi de inerenta problema demografica si etica, si calitatea vietii.
Se mai vehicula ideea-teorie conform careia moartea este un proces programat spre a preintampina aparitia erorilor genetice de replicare inexorabile procesului de diviziune celulara (mitotica in principal) in prezenta radicalilor de reactii biochimice si nu numai, dar tocmai de asta pusesem accentul pe acea "calitate a vietii".
Ca tot pomenisem de legatura "diviziune infinita" - linie neoplazica cu potential carcinogen, o alta realizare majora a secolului prezent va fi descoperirea unui 'leac' al cancerului. Apoi SIDA, Parkinson, Alzheimer, etc.
Voi reveni cu mai multe date pe linia propusa de discutie, mai ales fata de ubicuitara problema: fezabilitatea programelor de cercetare si management-ul proiectelor.
