Ideea este ca trebuie sa se ajunga la acelasi rezultat independent de modul cum se analizeaza experimentul.
Tocmai. Iar analogia mea cu pendulul incearca sa arate, cel putin dupa cum vad eu problema, de ce analiza implicand "conservarea momentului cinetic" nu este de asteptat sa explice ce se intampla.
Spre deosebire de exemplul cu pendulul, in experimentul propus de Feynman discul si solenoidul trebuie sa formese un singur sistem. Altfel am avea aceeasi situatia cu pendulul si Pamantul: daca solenoidul nu este atasat de disc, campul electric generat in urma intreruperii curentului ar roti discul. In acest caz avem o forta externa discului care-l pune in rotatie. Practic nu am avea nici un paradox.
In schimb, daca bobina este atasata de solenoid avem un sistem asupra caruia nu actioneaza nici o forta din exterior, dar avem interactiune intre subsisteme (disc, bobina, camp electric...). De aceea se poate folosi ca argument legea conservarii momentului cinetic: in final discul (ca subsistem) se pune in miscare de rotatie, ceea ce implica faptul ca o alt subsistem a preluat/generat moment cinetic, asta pentru ca in total momentul cinetic trebuie sa fie zero. De aici se naste paradoxul, trebuie sa vedem care subsistem preia/genereaza moment cinetic, eu ma gandesc la campul electromagnetic. Chestia asta nu este evidenta si de aceea trebuie sa facem un calcul cantitativ, adica sa calculam momentul cinetic al campului electric "circular" care apare.
Cu aceste precizari, daca luam in discutie momentul cinetic al electronilor din bobina, tu te astepti ca in conditiile initiale (in care curentul e constant), viteza de rotatie datorata acestora sa fie constanta, sau variabila?
Odata ce s-a stabilit regimul stationar, adica
I=constant, viteza de rotatie electronilor ramane constanta.
Insa m-am lamurit ca rotatia electronilor nu este esentiala pentru experimentul nostru, si se poate sa nu o luam in consideratie.