In mod normal, bozonul Higgs ar putea aparea in urma ruperii de simetrie a vidului sau... a quasi-vidului. Astfel, se considera campul Higgs ca fiind generat de potentiale simetrice; adica avem un potential de stanga si un potential de dreapta diferite de zero (avem doua stari la nivelul cel mai scazut de energie, dar diferit de zero). Daca ar exista un singur potential care ar trece prin zero, fermionii ar avea masa zero. In acest fel, in urma ruperii de simetrie a vidului, se considera unul din potentiale, iar campul oscileaza. Campul Higgs poate sa vibreze cu o frecventa data; aceste oscilatii sunt cuantificate, cuante detectate ca fiind particule Higgs. Chestia e ca daca bozonul Higgs este foarte masiv, e nevoie de o energie foarte mare pentru a determina campul sa oscileze. Adica, amplitudinea oscilatiilor e invers proportionala cu masa fermionilor. Bineinteles, bozonul Higgs s-ar putea observa indirect in urma coliziunilor dintre fermioni, avand in vedere ca, intr-adevar, campul Higgs este cuplat cu campul fermionic, astfel ca primul va reactiona la astfel de coliziuni, si va incepe sa oscileze.