Einstein se considera liber cugetator (freethinker), concept apropiat de ateism, dar nu identic cu acesta, pentru ca nu exclude total acceptarea ideii de divinitate. Se pare ca nu rezulta de nicaieri ca Einstein ar fi respins orice concept al divinitatii.[/b]
Referinta:
http://atheism.about.com/od/einsteingodreligion/tp/Was-Einstein-an-Atheist-.htm
Multi oameni de stiinta se declara atei. Acest lucru este pertinent din punct de vedere al stiintei si al filzofiei.
A fi om de stiinta nu implica necesitatea negarii existentei lui Dumnezeu (ateism, fie tare fie slab) din moment ce existenta divinitatii nu face parte din stiinta.
De asemenea, a fi o persoana religioasa nu implica refuzul studiului stiintific sau a negarii acestuia.
Georges Lemaitre a aratat fara echivoc ca o persoana profund religioasa (el fiind preot romano-catolic) poate fi un om de stiinta remarcabil.
Am şi eu o zicere, mult mai bine ştiută:
Errare humanum est, sed perseverare diabolicumA continua cu CITATE SCOASE DIN CONTEXT, culese de pe net, în condiţiile în care ne sunt la îndemână scrierile lui Einstein, mi se pare o abordare cel puţin lipsită de onestitate.
Iar de data asta voi fi mult mai directă: nu comentez ce înseamnă a fi o „persoană religioasă”. Dar nici nu pot accepta că TOŢI oamenii de ştiinţă care
nu au negat fără echivoc şi
în mod public existenţa divinităţii pot fi contabilizaţi de partea taberei religioşilor, mai mult sau mai puţin insidios. Unii vor fi căutat să menajeze sensibilităţi (aşa cum mulţi o fac), alţii de teama unor repercusiuni pentru imaginea lor publică (a se citi: obţinerea de fonduri pentru cercetare) ori pentru că problema nu-i interesa deloc, socotind-o un aspect cu totul nerelevant în respectivul domeniu, iar alţii, probabil, drept o chestiune care ţine de convingeri intime, pe care nu le clamezi în piaţa publică. Şi câte altele! Pentru fiecare dintre ei poate fi o alegere, pe care urmează să o considerăm şi să o respectăm ca atare, iar nu folosindu-ne de aserţiuni cu presupusă (şi pretinsă) valabilitate generală!
Prin urmare, nu voi face greşeala ca dintr-o „tehnică” practicată în cadrul unor discuţii pe acest forum (ştiinţific) să trec la o caracterizare globală. Nu am habar dacă este vorba de o
directivă sau dacă este o iniţiativă personală (de altfel, la ce mi-ar folosi?). Important mi se pare că în această dezbatere se folosesc argumente bazate pe un „adevăr” falsificat, distorsionat şi manipulator, valorificabil pe scară tot mai largă. Citatele culese de pe net sunt accesibile oricui, pe sute şi mii de pagini ori site-uri. Rupte din context, alteori mincinoase de-a dreptul (cum ar fi
legenda care circulă pe seama unui Einstein-elev, umilindu-şi cică profesorul cu demonstraţia existenţei lui Dumnezeu, nemaivorbind că demonstraţia în sine este un
non sequitur), ele pot influenţa gândirea unuia sau altuia. Mai puţin probabil ca toţi cei care iau cunoştinţă în acest mod despre aşa-zisa religiozitate (raţionamentul
per a contrario!) a lui Einstein să şi ajungă vreodată să-i citească textele cu pricina (din lipsă de timp, de interes sau de bani pentru cărţi). Unui număr oarecare dintre ei li se va imprima convingerea că Einstein chiar a fost un om religios, convingere cu care vor rămâne de-acum înainte şi pe care, de bună credinţă, o pot transmite şi altora.
Dacă până şi Einstein a crezut ... , nu? Căci nu întâmplător a fost ales Einstein, personalitate emblematică a umanismului şi, desigur, pentru
gândirea ştiinţifică. Extrem de util pe deasupra, fiindcă nu poate reacţiona în faţa măsluitorilor internauţi. Asistăm astfel la propagarea exponenţială a unei minciuni, iar cei care
ştiu că nu este aşa se trezesc puşi în faţa unei dileme: cum să-i împiedice difuzarea fără a fi acuzaţi de
cenzură, fără a li se reproşa că încalcă libertatea de exprimare?
Eu una consider că, în asemenea cazuri particulare, această nouă faţetă a propagandei religioase este încă şi mai subversivă, mai dăunătoare adevărului, decât „tradiţionala” propovăduire – făţişă, deci ONESTĂ – a credinţei în Dumnezeu. Au existat atâţia martiri care, mărturisindu-şi credinţa, au înţeles să dea glas unui ADEVĂR al lor, deasupra acestei lumi. Ar fi absurd ca în aceste vremuri să le pretindem credincioşilor o jertfă egală. La fel de absurd mi s-ar părea însă ca utilizatorii de aici să năvălească pe forumul Patriarhiei sau al Seminarului teologic ca să înceapă să demonteze
Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul. Ba, şi mai şi, să-i măsluiască scrierile, prin jumătăţi de adevăr. Suntem datori să respectăm ORICUI convingeri religioase şi credinţe, precum şi libertatea de a le practica, împărtăşi sau răspândi. Dar putem emite măcar pretenţia ca vestitorii Împărăţiei Domnului, dacă tot sosesc aici, să se comporte
onest.
Bibliografie utilă (pentru unii):
Vladimir Volkoff,
Tratat de dezinformare (de la Calul Troian la Internet).
Piotr Wierzbicki,
Structura minciunii.
