Am incercat de doua ori sa redactez un post in care sa explic cam care sunt ideile principale despre inceputurile religiei dar de fiecare data am esuat -- e pur si simplu prea mult pentru a putea sa il reduc atat de mult incat sa fie si interesant pentru toata lumea, si usor de inteles, si suficient de complet ca sa nu provoc niste idei gresite. As vrea numai sa punctez cateva dintre conceptiile gresite despre acest subiect, ca sa pot macar sa sugerez cat de complexa si de interesanta e tema si sa ii incit pe cei interesati sa-l studieze mai pe indelete din niste surse mai avizate decat mine.
a) Credinta in zei individuali este extrem, extrem de tarzie. Societatea primitiva se diferea foarte mult de cea de acuma prin trei elemente esentiale:
1. Simtul individual al oamenilor era mult mai putin dezvoltat. Ramasite din asta au ramas pana tarziu in Grecia antica; nu e o curiozitate sucita faptul ca rolul suprem al individului era acela de rotita in angrenajul orasului-stat caruia, apartinandu-i, se desavarsea. Este ceva comun la toate societatile antice. Nu existau concepte ca libertate personala, initiativa personala -- acestea erau nu numai straine pentru cei mai multi, dar si descurajate profund. Chiar si azi raman diverse forme ale acestei atitudini. Conservatorismul extrem al oamenilor fara educatie provine tot de aici, si tot de aici vin o multime de expresii. Cand spun de exemplu despre un motor ca e facut foarte bine, romani spun ca e facut "ca lumea", englezii ca e "as it ought to be" s.a.m.d..
2. Prima fateta a unui inceput de individualitate cu care oamenii au avut de a face a fost aceea a moralitatii. Moralitatea acestor societati primitive se raporteaza la doi poli: pe de-o parte la limitele a ceea ce este permis, pe de alta parte la ceea ce este corect sa fie facut in interiorul acestor limite. Ordinea aceasta era una naturala -- ea nu exista prin faptul ca era data de un zeu sau de o persoana, ci era implicit asumata a fi dreapta si corecta pentru ca era aceea a naturii.
3. Sentimentul de apartenenta era unul mult mai puternic decat acum, atat de apartenenta la un grup uman, cat si de apartenenta la un cadru natural. De exemplu, atunci cand membrii unui clan totemic se imbracau ca animalul lor totemic, ei nu simteau in asta o imitatie, ci o identitate: nu imitau cangurii sau tigrii, ci erau canguri sau tigri. Diferentele la nivel fizic nu erau atat de relevante fiindca sentimentul de apartenenta exista indeajuns de bine. La fel, cei care dansau ca sa aduca ploaia, la inceput nu imitau fenomenul ploii si nici nu simteau ca indupleca norii sau pe zeul ploii, ci ca realmente, prin miscarile lor, ei fac ploaia.
4. Fundamentul initial nu a fost acela al intelegerii ci al senzatiei. Faimoasele misterii nu protejau de fapt, prin probele masive de initiere, niste cunostinte exceptionale, ci o stare care, pentru a fi atinsa, necesita initiere. Asta a fost o faza tarzie a dezvoltarii primelor forme religioase: initial, cand sentimentul de apartenenta era suficient de puternic, oamenii nu aveau nevoie de pregatiri si de exercitii speciale pentru a putea atinge starile acestea.
Eu imi reinnoiesc recomandarea de a consulta "De la religie la filosofie" a lui Francis Cornford, este cea mai compacta si mai concisa lucrare care explica fenomenul acesta de evolutie de la cele mai vechi forme de organizare religioasa la incercarile de intelegere rationala. Un subiect tangent atinge si "O scurta istorie a mitului" ("A short history of myth") a lui Karen Armstrong, care e mult mai accesibila (e scrisa undeva la nivel de popularizare), dar mult mai putin completa.
