De ce crede lumea in Dumnezeu?

[Adi]

De ce exista cel putin jumate din oameni care cred in Dumnezeu? Biologii evolutionisti raspund ca asa a evoluat specia. Ca acei indivizi care aveau legaturile neuronale de asa maniera incat sa favorizeze credinta intr-o fiinta supranaturala care are grija de ei mereu si care le ofera viata dupa moarte le oferea mai multa liniste si concentrare in viata si atunci se puteau reproduce mai mult.

Am publicat pe site o recenzie al unei carti pe tema aceasta.

RECENZIE CARTE DE STIINTA: De ce nu dispare Dumnezeu – Stiinta creierului si biologia credintei

[florin_try]

Ceea ce nu poti explica il percepi ca supranatural, ca mistic.

Ce puteau intelege oamenii primitivi? Mai nimic. Pina si un fulger era pentru ei un fenomen supranatural fara o explicatie naturala.
Probabil totul era mistic in jurul oamenilor primitiv caci ce stiinta aveau ei atunci sa inteleaga?

Asadar inradacinarea in creier a tendintei de a crede este cred eu inevitabila de vreme ce pentru milioane de ani primatele ce evoluau in specii inteligente nu aveau explicatie rationala si stiintifica a fenomelelor din jur.

Mi se pare normal asadar sa avem creierul "hard wired" catre credinta si misticism mai degraba decit epistemologie si ateism. In fond e vorba de milioane de ani de evolutie, in care, repet. acele primate nu aveau explicatie pentru mai nimic din jurul lor si de aici cale libera catre mistic.

[Adi]

De acord. Stiinta a aparut acum 2500 de de ani in Grecia Antica. Atunci au inceput sa se caute primele explicatii rationale si naturale asupra fenomentelor naturii.

[ana bescheru]

Eu cred ca pe langa explicatia biologica, mai exista una, filozofica, care, parerea mea, este motivul principal pentru care religia rezista de atatea milenii.
Teama de moarte, dreptatea pe care deseori nu o gasim in viata reala, sensul vietii- pentru toate astea, existenta lui Dzeu constituie cel mai important suport. Tine de filozofia fiecaruia sa credem ca totul depinde de noi si ca ne putem ajuta singuri, sau ca exista o forta superioara care sa ne vegheze.

[AlexandruLazar]

De acord. Stiinta a aparut acum 2500 de de ani in Grecia Antica. Atunci au inceput sa se caute primele explicatii rationale si naturale asupra fenomentelor naturii.

Francis Cornford are o carte foarte buna, "De la religie la filosofie" ( From Religion to Philosophy: A Study in the Origins of Western Speculation ) despre felul cum au trecut grecii la explicatiile rationale. E o perspectiva foarte interesanta, foarte bine documentata si foarte solid argumentata despre procesul asta.

Mie unuia argumentul pur biologic mi se pare destul de tras de par si mai degraba promovat de dragul de a da la gioale creationistilor. De la aparitia primilor oameni la primele credinte in divinitati individualizate s-a trecut prin mai multe etape culturale, in care sacrul si divinul au avut multe alte imagini neindividualizate.

[Adi]

Mie unuia argumentul pur biologic mi se pare destul de tras de par si mai degraba promovat de dragul de a da la gioale creationistilor. De la aparitia primilor oameni la primele credinte in divinitati individualizate s-a trecut prin mai multe etape culturale, in care sacrul si divinul au avut multe alte imagini neindividualizate.

Daca argumentul asta explica de ce toti oamenii sunt susceptibili la credinta, atunci ce ii face pe unii credinciosi si pe unii atei? Educatia pe care o primesc cand sunt mici? Autoeducatia pe care si-o fac mai tarziu?

[AlexandruLazar]

Da, e vorba de contextul cultural. Nu cred ca problema se poate pune in mod direct pe baza biologica, oricat de confortabila ar fi explicatia asta. Eu nu stiu de niciun copil care sa se fi nascut ateu sau credincios.

Mi-e foarte greu sa explic subiectul asta intr-un singur post, de-asta am si recomandat cartea aceea in postul meu de mai sus. Ideea e ca religiozitatea este o componenta extrem de importanta din cultura umanitatii; indiferent cum am intoarce-o, ea raspunde in mod adecvat la multe nevoi.

Cea mai importanta dintre ele este aceea de a oferi un sens, de a da o armonie lumii in care oamenii traiesc. Explicarea fenomenelor naturii este doar ceva superficial; nu cred ca pe vremea grecilor existau mai multi oameni interesati de mecanismul fulgerelor decat exista acum, de exemplu (curiosi suntem, desigur, cu totii, pe la cinci-sase ani, dar pe urma nu chiar toata lumea ajunge sa studieze fulgerele). Problema explicarii fenomenelor naturii s-a pus in sensul de a da acestor fenomene un sens.

Chiar daca pentru cineva ca mine sau ca tine, nevoia asta poate fi foarte bine satisfacuta de stiinta (sau nu e asa stringenta -- depinde de fiecare evident), pentru majoritatea oamenilor asta nu cred ca e valabil. Simtul sacrului este educat de la bun inceput si se formeaza, cumva, in sanul societatii noastre, pentru fiecare. De asta si sunt oamenii de stiinta atat de interesati de copiii abandonati prin padure care nu au contact cu oamenii timp de ani si ani la rand, crescand fara contact cu ei -- pentru a putea vedea ce componente ale comportamentului si culturii noastre sunt innascute, si ce componente sunt perpetuate in interiorul societatilor noastre.

Atata timp cat religia va continua sa raspunda nevoilor la care raspunde, ea nu se va pierde din interiorul societatii pentru ca va fi in permanenta perpetuata de membrii ei. E la fel cum se intampla si cu salutul: nu cred ca e o gena responsabila cu salutatul, si toti parintii se chinuie luni la rand sa isi invete copiii sa salute politicos. Aceasta nevoie se grefeaza insa si pe un substrat instinctual -- copiii invata, de exemplu, sa isi recunoasca parintii si se bucura la revederea acestora mai inainte sa invete cum sa salute; deci nevoia de a comunica aceasta senzatie exista, iar forma instinctuala imediata de a o manifesta se transforma ulterior in salut.

Incearca sa faci rost de cartea aceea; ce am scris aici nu e nici macar un rezumat al ei, sunt doar unul sau doua principii desprinse din contextul mai larg al antropologiei culturale si aplicate pe scurt.

[florin_try]

Explicarea fenomenelor naturii este doar ceva superficial;

Superficial? Dar cele mai luminate minti de cind e lumea si pina azi tot nu au reusit sa descifreze fenomenele naturii.
Intuitii fantastic de geniale a a lui Einstein au fost necesare pentru a intelege anumite aspecte legate de relativitate si de structura spatiului si timpului.
Dar azi exista mai mult intrebari decit raspunsuri.
Pai daca ar fi fost superficial am fi avut demult raspunsul la legile naturii. Si maimulele l-ar fi gasit daca era asa de superficial.

Crede-ma, e o splendoare sa calatoresti cu puterea mintii (atit cit e posibil) in tainele acestor legi ale universului urmind calea stiintifica si logica (epistemologica). Cum poti spune ca explicarea fenomeleor naturii e superficiala?
OK. numeste-o profanare, profanare a misticului daca vrei, dar nu o numi superficialitate.

Biblia si misticii spun ca universul cu legile lui au fost create de D-zeu, da? Pai atunci a creat D-zeu ceva doar asa superficial de intelegerea lui este doar superficiala? 

[Adi]

Frumoase posturi. Importanta tema de discutie, intr-adevar.

[RaduH]

Daca exista si paranormalul e de neimaginat cat poate ajuta regligiozitatea.
Problema e ca acuma suntem globalizati si orice incercare de reoficializare a religiozitatii e potentiala generatoare de razboi

[AlexandruLazar]

Explicarea fenomenelor naturii este doar ceva superficial;

Superficial? Dar cele mai luminate minti de cind e lumea si pina azi tot nu au reusit sa descifreze fenomenele naturii.
[...]
Biblia si misticii spun ca universul cu legile lui au fost create de D-zeu, da? Pai atunci a creat D-zeu ceva doar asa superficial de intelegerea lui este doar superficiala? 

Ah, nu, ai înțeles greșit ce vroiam să spun. Explicarea fenomenelor naturii este ceva superficial în sensul că ea, ca nevoie umană, este doar o manifestare a nevoii de sens la care religia răspunde. Nu vreau să înțelegi că e ceva superficial în sensul că e banal (rahat, cred că n-aș mai fi pe forumul ăsta dacă ar fi cazul ), ci în sensul că nu nevoia de a explica fenomenele naturii sau în general, nu nevoia de explicații în sine, a stat la baza primelor forme de religiozitate. Procesul de individualizare a oamenilor s-a făcut foarte încet și chiar cele mai vechi informații pe care le avem de la filosofii greci ne arată că pe vremea lor nu se încheiase definitiv. Chiar și unii ca Anaximandru sau Pitagora, pe care oamenii sunt obișnuiți să-i dea azi exemplu de pionieri ai științei, au fost foarte departe de a se fi îndepărtat de fundamentele religioase. în niciun caz apariția religiilor, chiar a celor cu zeități individualizate, nu s-a făcut printr-un proces de genul "mă întreb ce tună și nu știu ce altceva ar putea fi, deci sigur e un fel de om mai mare sus acolo care tună".

[sumalan dorin]

Salutare.

Îmi voi exprima şi eu punctul de vedere,încerc să fiu cât mai scurt.
 
Păi credinţa în dumnezeu, a fost trasmisă de-a lungul secolelor prin diferite mijloace cum ar fi: pictură, poezie,muzică.Dacă ceva este trasmis cu insistenţă ,odată intrat în mentalul colectiv, iese cam greu.De ce mai crede lumea în dumnezeu? ,păi de exemplu dacă cineva ne face un rău de exemplu ( ne fură ceva,şi nu putem demonstra) atunci vom spune "dumnezeu o să îl pedepsească" ,dacă de exemplu dăm peste o nenorocire ,în minte ne vine automat întrebarea " ce am făcut eu doamne de mă pedepseşti? ",pe timplul regimului comunist în România se facea educaţie ateistă,acum nu se mai face,poate acum numai avem nevoie de o astfel de educaţie,mă gândesc că trebuie să avem un punct de referinţă-dumnezeu,dacă e ceva în neregulă ,să punem întrebări,şi să aşteptăm răspunsuri.

[Mishulanu]

Ca sa gasim raspuns la acesta intrebare trebuie sa ne gandim ce nevoi safisface ideea de Dumnezeu. Prima este nevoia da a intelege lumea in care traim. Dumnezeu si religia ofera o explicatie simpla si la idemana oricui. A doua nevoie este inlaturarea fricii de moare. Dumnezeu si religia promit viata vesnica celor care in viata s-au dovedit vrednici de aceasta. A treia nevoie este atenuarea sentimentului de singuratate. Chiar daca suntem fiinte sociale, in mintea noasta suntem doar noi cu noi insine + Dumnezeu, care se zice ca este mereu alaturi de noi, si ne iubeste orice ar fi, idee care te incurajeaza in momentele mai dificile ale vietii.
Deci, daca poti gasi explicatii rationale pentru lumea in care traiesti, nu-ti doresti viata vesnica si pot sa accepti ideea ca intr-o zi totul se va termina si esti constient de faptul ca atunci cand te afli intr-o situatie dificila, ajutorul poate sa vina doar de la tine sau de la cei din jurul tau, Dumnezeu nu prea mai safisface nici o nevoie.

[Adi]

Deci, daca poti gasi explicatii rationale pentru lumea in care traiesti, nu-ti doresti viata vesnica si pot sa accepti ideea ca intr-o zi totul se va termina si esti constient de faptul ca atunci cand te afli intr-o situatie dificila, ajutorul poate sa vina doar de la tine sau de la cei din jurul tau, Dumnezeu nu prea mai safisface nici o nevoie.

Bine punctat. Cam asta e situatia mea.

[ioana.m]

Eu va propun altceva: daca nu crede lumea in Dumnezeu nu crede totusi in ceva? Orice...crede in stiinta, crede in apa, crede in aer sau in extraterestrii (asta ultima e deplasata deocamdata). Acum intrebarea mea este: este sau nu si aceasta credinta o forma de credinta in ceva care sa ne dea speranta, alinare etc etc? Poate nu sunt eu tocmai on topic acum dar asa cum percep eu ideea de divinitate, cu totii credem in ceva si poate acel ceva sa devina Dumnezeul nostru.

Edit: Oamenii sunt indoctrinati de mici de aceea cred. Odata ce ti se baga ideea asta in cap e greu sa o scoti. E ca o lupta launtrica sa zic asa. Poate ca unora le e pur si simplu frica sa nu creada. Multi nu admit ideea ca ateii ar putea sa aiba punctele lor de vedere.