Da, e vorba de contextul cultural. Nu cred ca problema se poate pune in mod direct pe baza biologica, oricat de confortabila ar fi explicatia asta. Eu nu stiu de niciun copil care sa se fi nascut ateu sau credincios.
Mi-e foarte greu sa explic subiectul asta intr-un singur post, de-asta am si recomandat cartea aceea in postul meu de mai sus. Ideea e ca religiozitatea este o componenta extrem de importanta din cultura umanitatii; indiferent cum am intoarce-o, ea raspunde in mod adecvat la multe nevoi.
Cea mai importanta dintre ele este aceea de a oferi un sens, de a da o armonie lumii in care oamenii traiesc. Explicarea fenomenelor naturii este doar ceva superficial; nu cred ca pe vremea grecilor existau mai multi oameni interesati de mecanismul fulgerelor decat exista acum, de exemplu (curiosi suntem, desigur, cu totii, pe la cinci-sase ani, dar pe urma nu chiar toata lumea ajunge sa studieze fulgerele). Problema explicarii fenomenelor naturii s-a pus in sensul de a da acestor fenomene un sens.
Chiar daca pentru cineva ca mine sau ca tine, nevoia asta poate fi foarte bine satisfacuta de stiinta (sau nu e asa stringenta -- depinde de fiecare evident), pentru majoritatea oamenilor asta nu cred ca e valabil. Simtul sacrului este educat de la bun inceput si se formeaza, cumva, in sanul societatii noastre, pentru fiecare. De asta si sunt oamenii de stiinta atat de interesati de copiii abandonati prin padure care nu au contact cu oamenii timp de ani si ani la rand, crescand fara contact cu ei -- pentru a putea vedea ce componente ale comportamentului si culturii noastre sunt innascute, si ce componente sunt perpetuate in interiorul societatilor noastre.
Atata timp cat religia va continua sa raspunda nevoilor la care raspunde, ea nu se va pierde din interiorul societatii pentru ca va fi in permanenta perpetuata de membrii ei. E la fel cum se intampla si cu salutul: nu cred ca e o gena responsabila cu salutatul, si toti parintii se chinuie luni la rand sa isi invete copiii sa salute politicos. Aceasta nevoie se grefeaza insa si pe un substrat instinctual -- copiii invata, de exemplu, sa isi recunoasca parintii si se bucura la revederea acestora mai inainte sa invete cum sa salute; deci nevoia de a comunica aceasta senzatie exista, iar forma instinctuala imediata de a o manifesta se transforma ulterior in salut.
Incearca sa faci rost de cartea aceea; ce am scris aici nu e nici macar un rezumat al ei, sunt doar unul sau doua principii desprinse din contextul mai larg al antropologiei culturale si aplicate pe scurt.