Este corectă teoria relativităţii restrânse?

[HarapAlb]

Da, ştiu că TRR se explică cel mai bine într-un spaţiu Minkovski cu signatură (+1,-1,-1,-1) sau (-1,+1,+1,+1), cum preferi. Însă faptul că rezultatele experimentale indică că acest tip de spaţiu se potiveşte cel mai bine realităţii, este oare SUFICIENT? Sigur nu mai există şi alte tipuri de spaţiu care se potrivesc la fel de bine cu experimentele, poate chiar mai bine? Vreau să spun că nu există o demonstraţie a alegerii acestui tip de spaţiu ci doar o "potriveală".

Ca sa vorbim de TRR trebuie sa folosim spatiul Minkowski, altfel construim alta teorie care face alte predictii si are alte interpretari. Ai incercat sa refaci calculul prezentat de tine ?
In general, fizica este o potriveala cu experimentul. Avem multe modele care descriu rezultatele experimentale cu precizie mai mare sau mai mica, de aceea le folosim in functie de necesitati.

Raspunsul al intrebarea topicului este afirmativ pentru ca nu s-au gasit neconcordante intre modelul teoretic si rezultatele experimentale.

[Electron]

Păi, diferenţa e foarte mare.

Mie personal nu mi se pare.

- Dacă presupunem că timpul curge mai lent chiar în sistemul măsurat, atunci el ar trebui să aibă două "curgeri" dacă acelaşi fenomen îl măsurăm din două sisteme de referinţă diferite

Ce intelegi prin "in sistemul masurat" ? Cum masori un sistem (de referinta) ?

Teoria relativitatii afirma ca orice fenomen care se misca fata de observator, se observa ca petrecandu-se intr-un timp "dilatat" (adica mai lent) decat daca nu s-ar misca. Acest fapt a fost verificat si confirmat experimental. Desigur ca pentru fenomenul respectiv, timpul curge absolut normal, nu depinde de cine il observa din alt sistem de referinta. Timpul "propriu" este neinfluentat. Ceea ce difera este masurarea acelui timp din alte sisteme de referinta (in miscare fata de acesta), deoarece duratele nu sunt absolute ci relative. Iar daca ne aflam intr-un sistem de referinta in miscare fata de fenomenul observat, avem la dispozitie transformarile lui Lorentz pentru a calcula care este timpul masurat din orice alt sistem de referinta, inclusiv din unul in repaus fata de fenomenul respectiv.

(sau din acelaşi sistem de referinţă dar care se mişcă cu viteze diferite în cele două cazuri);

Viteza cu care se misca un sistem de referinta (fata de un altul, desigur) nu influenteaza evenimentele masurate fata de cel dintai.

cel puţin pentru mine, aşa ceva nu are logică. Cum ar putea ceasul de la mâna mea să se "mişte" diferit în funcţie de cine mă priveşte???

Ceasul tau de la mana se misca pentru tine intr-un anumit fel, indiferent cine si din ce sistem de referinta il priveste. Ceea ce difera este ce observa fiecare alt observator, din acele sisteme de referinta diferite.

- Dacă presupunem că timpul "curge" de fapt uniform în toate sistemele de referinţă (lucru de bun simţ)

"Bunul simt" e alt nume pentru "intuitiv", si se pare ca "bunul nostru simt" nu e bun la interpretari despre spatiul si timpul real. Acest fapt e dovedit teoretic si verificat practic.

atunci înseamnă că valorile măsurate de noi (şi care concordă cu calculele!) sunt afectate de procesul de măsurare;

Pai asta spune teoria relativitatii: timpul (curgerea timpului adica) e relativ la cine (din ce sistem de referinta) il masoara.

iar asta nu mi se pare deloc fără logică pentru că se aplică tuturor sistemelor de referinţă cu excepţia celui în care are loc fenomenul măsurat (care este deci fix faţă de observator).

Nu exista nici o exceptie. Daca ar exista, atunci nu ar fi toate sistemele de referinta echivalente pentru a observa Universul.

De fapt se aplică şi sistemului fix însă pentru că viteza faţă de fenomen e zero şi efectul de "alterare" a măsurătorii este tot zero.

"Alterare" fata de ce? Care e referinta absoluta?

Aşa cum spuneam, eu nu contest, în acest caz, rezultatul experimentelor ci pe al interpretării.

Cele doua interpretari sunt echivalente si deci a contesta una si a o accepta pe cealalta e chestiune de filozofie si preferinte personale. Daca iti place mai bine a doua, n-ai decat.

e-

[Skolon]

... Desigur ca pentru fenomenul respectiv, timpul curge absolut normal, nu depinde de cine il observa din alt sistem de referinta. Timpul "propriu" este neinfluentat. Ceea ce difera este masurarea acelui timp din alte sisteme de referinta (in miscare fata de acesta), deoarece duratele nu sunt absolute ci relative. ...

Asta era ce vroiam să îmi confirmi pentru că am văzut tot felul de alte păreri.
Adică nu e vorba de o modificare a timpului (de o încetinire efectivă a curgerii lui) ci doar există o diferenţă între timpul măsurat de un observator şi cel real.

Cum de altfel nu există nici o creştere a masei sistemului aflat în mişcare ci doar a valorilor masei măsurate de un observator. Afirmaţia "masa unui corp creşte spre infinit odată cu creşterea vitezei lui către valoarea c" arată de fapt o confuzie, nu?

Referitor la timp, un efect asemănător are loc şi în cazul TRG ("încetinirea" curgerii timpului în apropierea maselor, efect ce este mult mai puternic în vecinătatea găurilor negre) ? Adică un observator care măsoară un fenomen ce are loc în apropierea unui corp cu masă mare sesizează "o dilatare" a timpului din "interiorul" fenomenului studiat, dilatare care se fapt nu există?

[Electron]

Adică nu e vorba de o modificare a timpului (de o încetinire efectivă a curgerii lui) ci doar există o diferenţă între timpul măsurat de un observator şi cel real.

Este o confuzie in ce ai inteles din ce am spus eu. Ai uitat ca orice observator are dreptul sa declare masuratorile sale "reale", nu exista unul mai special decat ceilalti. Pentu fiecare timpul are o curgere diferita, exact la fel de reala. Repet, nu e vorba de "iluzie", asta se masoara si daca se masoara atunci efectul e real din punct de vedere fizic.

Cum de altfel nu există nici o creştere a masei sistemului aflat în mişcare ci doar a valorilor masei măsurate de un observator. Afirmaţia "masa unui corp creşte spre infinit odată cu creşterea vitezei lui către valoarea c" arată de fapt o confuzie, nu?

Nu e nici o confuzie. Masa depinde de sistemul de referinta din care se masoara (sau evalueaza/calculeaza) tocmai pentru ca si energia (cea cinetica) depinde de sistemul de referinta din care e evaluata. Iar daca masa e echivalenta cu energia, atunci aceasta "variatie" este la fel de reala pentru orice observator, fie el in repaus fata de obiect sau in miscare. Teoria relativitatii nu e o teorie a iluziilor, ci a realitatii.

Referitor la timp, un efect asemănător are loc şi în cazul TRG ("încetinirea" curgerii timpului în apropierea maselor, efect ce este mult mai puternic în vecinătatea găurilor negre) ? Adică un observator care măsoară un fenomen ce are loc în apropierea unui corp cu masă mare sesizează "o dilatare" a timpului din "interiorul" fenomenului studiat, dilatare care se fapt nu există?

"Dilatarea" e masurabila (din exterior) si ca atare exista pentru cel care o masoara. Din "interior" nu se percepe nici o modificare a curgerii timpului in acel loc. Daca nici ceea ce percepem si masuram in mod consistent nu e real, atunci ce e?

e-

[Skolon]

"Realitatea depinde de observator. Dacă doi observatori se mişcă unul faţă de altul, atunci percep realităţi diferite ale lumii care îi înconjoară."
Cam asta e concluzia explicaţiilor tale, dacă am înţeles corect.

[Electron]

"Realitatea depinde de observator. Dacă doi observatori se mişcă unul faţă de altul, atunci percep realităţi diferite ale lumii care îi înconjoară."
Cam asta e concluzia explicaţiilor tale, dacă am înţeles corect.

Nu as fi de acord intru totul cu aceasta formulare. Din felul in care te referi la "lumea care ii inconjoara", pare sa insinuezi ca de fapt exista "o singura lume care ii inconjoara, reala, absoluta", pe care cei doi o observa diferit, deformat. Aceasta exprimare duce la confuzii, pentru ca mai e doar un pas pana la "spatiul absolut" si "timpul absolut", concepte care desi sunt intuitive pentru omul secolului nostru s-au dovedit in mod stiintific a fi himere, falsitati.

Eu as formula altfel: Doi observatori care se misca unul fata de altul percep lumea care ii inconjoara in mod real. Nici unul nu poate avea pretentia ca realitatea sa e mai "corecta" decat a celuilalt, pentru ca nu exista observator preferential. Daca vrei, poti spune ca exista tot atatea realitati cati observatori, toate la fel de corecte. Faptul ca putem trece in mod coerent de la ce observa un observator la ce observa altul (prin transformari cunoscute) confirma ca aceste realitati sunt relationate, desi neintuitiv.

Asa cum spunea Einstein, cel mai de neinteles lucru despre Univers este ca mintea umana poate sa-l inteleaga. (A nu se deduce de aici ca oricine si poate sa o faca. Intuitia -- gresita -- e uneori un dusman imbatabil, pe care nimic, nici macar ratiunea sau experienta practica, nu-l poate indupleca.)

e-

[Skolon]

Multumesc, o să "meditez" o perioadă la ideea asta cu toate că (sau poate tocmai pentru că) intuiţia de care pomeneai e total împotriva ei.

Ciudat este că această idee se aseamănă izbitor cu una dintre ideile care rezultă din mecanica cuantică: realitatea ia naştere doar odată cu procesul observării/măsurării ei (efect al "colapsului funcţiei de undă"). Concluzie cu care nici măcar Einstein nu a fost niciodată de acord, ce să mai pomenesc de amărâta mea de intuiţie!

[Electron]

Ciudat este că această idee se aseamănă izbitor cu una dintre ideile care rezultă din mecanica cuantică: realitatea ia naştere doar odată cu procesul observării/măsurării ei (efect al "colapsului funcţiei de undă").

Ciudat ca tu gasesti o asemanare izbitoare aici. TR este determinista, pe cand mecanica cuantica se bazeaza pe probabilitati. Este chiar cauza incompatibilitatii celor doua teorii.

Concluzie cu care nici măcar Einstein nu a fost niciodată de acord, [...]

Einstein spera sa se ajunga la teorii compatibile, deoarece el avea niste principii epistemologice foarte bine definite si exprimate in lucrarile sale. Fiind autorul TR, era normal sa respinga din principiu o teorie probabilistica (desi a fost unul din cei care a pus bazele teoriei cuantice prin introducerea conceptului de foton).

e-

[Skolon]

Ciudat este că această idee se aseamănă izbitor cu una dintre ideile care rezultă din mecanica cuantică: realitatea ia naştere doar odată cu procesul observării/măsurării ei (efect al "colapsului funcţiei de undă").

Ciudat ca tu gasesti o asemanare izbitoare aici. TR este determinista, pe cand mecanica cuantica se bazeaza pe probabilitati. Este chiar cauza incompatibilitatii celor doua teorii.

Mă refeream la cele două concluzii ale teoriilor şi nu la teoriile înseşi. Aceste concluzii sunt izbitor de asemănătoare: "realitatea este diferită pentru observatori diferiţi" (TRR), respectiv "realitatea există doar în prezenţa unui observator" (cuantică). Ideea comună care se desprinde din cele două este "Ce este (atunci) realitatea?".

Concluzie cu care nici măcar Einstein nu a fost niciodată de acord, [...]

Einstein spera sa se ajunga la teorii compatibile, deoarece el avea niste principii epistemologice foarte bine definite si exprimate in lucrarile sale. Fiind autorul TR, era normal sa respinga din principiu o teorie probabilistica (desi a fost unul din cei care a pus bazele teoriei cuantice prin introducerea conceptului de foton).

Ceea ce spui e adevărat şi exact la asta mă refeream. Einstein nu acceptat concluziile mecanicii cuantice (cu toate că a acceptat rezultatele sale în explicarea dinamicii cuantice) pentru că nu i-a acceptat premisele, aşa cum spuneai şi tu.

[Electron]

Mă refeream la cele două concluzii ale teoriilor şi nu la teoriile înseşi.

Eu cred ca mai corect ar fi sa spui ca te referi la interpretarile tale personale ale celor doua teorii, si nu la teoriile insasi.

"realitatea există doar în prezenţa unui observator" (cuantică).

Aceasta o fi una din interpretarile filozofice ale mecanicii cuantice, dar nu e singura, iar eu nu subscriu la ea.

Argumentul meu: Fizica spune ca pana nu masuram (observam) caracteristicile unui sistem cuantic, nu stim in ce stare se afla (desi avem distributia de probabilitate calculabila precis). In fond e o tautologie: pana nu masuram, nu stim ce valoare vom masura (din evantaiul de posibilitati). Eu nu accept ca pana nu facem masuratoarea, caracteristicile masurate "nu exista". Ele au o valoare inainte de masurare, iar in urma interactiunii din procesul de masurare vor avea o alta valoare (pe care o vom cunoaste). Faptul ca am perturbat sistemul pentru a-l masura si faptul ca nu putem deduce (determinist) ce valoare avea inainte de masurare, nu inseamna, repet, pentru mine, ca "realitatea exista doar in prezenta unui observator".

Ideea comună care se desprinde din cele două este "Ce este (atunci) realitatea?".

Asta depinde de cum defineste fiecare "realitatea". Fizica (si in general stiinta) defineste realitatea ca fiind ceea ce percepem in mod consistent si verificabil. Daca doi observatori masoara acelasi segment si gasesc in mod verificabil doua lungimi diferite, din punct de vedere fizic aceasta este realitatea, oricat de contraintuitiv ar fi acest fapt. La fel cu "simultaneitatea" care nu exista in mod absolut. La nivel cuantic, problema "perceperii realitatii" este ca prin insusi procesul de perceptie afectam ceea ce percepem, in mod iremediabil. Asta nici macar nu e o concluzie surprinzatoare, eu o vad ca fiind tautologica.


e-

[HarapAlb]

Mă refeream la cele două concluzii ale teoriilor şi nu la teoriile înseşi. Aceste concluzii sunt izbitor de asemănătoare: "realitatea este diferită pentru observatori diferiţi" (TRR), respectiv "realitatea există doar în prezenţa unui observator" (cuantică).

In TRR observatorii masoara aceeasi valoare, asta se poate vedea cand se iau in considerare transformarile intre sistemele de coordonate.
In mecanica cuantica "colapsul functiei de unda" este doar o modalitate simplificata de a descrie interactia unui sistem cuantic cu un aparat de masura clasic. Daca luam in considerare configuratia sistem cuantic si aparat de masura descris tot cuantic nu vom mai avea "colaps al functiei de unda".

Discutia pe marginea ideii ca realitatea depinde de observator mi se pare mai mult de natura filosofica.

[Electron]

Discutia pe marginea ideii ca realitatea depinde de observator mi se pare mai mult de natura filosofica.

Buna observatie. Sunt curios acum daca Skolon a pus intrebarea din titlul acestui topic din punct de vedere stiintific (adica fizic) sau din punct de vedere filozofic?

Stiintific teoria relativitatii a fost confirmata deja, chiar foarte precis, ceea ce confera incredere in valabilitatea ei.

Ca nu e "perfecta" si ca poate fi imbunatatita? Desigur, nimic nu e perfect pe lumea asta. Dar asa cum teoria newtoniana e corecta pe un domeniu dat al realitatii, asa si teoria relativitatii e corecta pe domeniul sau.

Preferintele filozofice sunt alta mancare de peste si argumentarile respective ies repede din perimetrul stiintific. Poate o clarificare din partea lui Skolon ar fi de ajutor.

e-

[Skolon]

Discutia pe marginea ideii ca realitatea depinde de observator mi se pare mai mult de natura filosofica.

Buna observatie. Sunt curios acum daca Skolon a pus intrebarea din titlul acestui topic din punct de vedere stiintific (adica fizic) sau din punct de vedere filozofic?

Filozofic? Nu. Cu toate că personal consider că direcţiile în ştiinţă ar trebui date de filozofie şi nu de ceea ce se înţelege azi prin "cercetare fundamentală". Însă azi, din păcate, ideea de filozof / filozofie sună a "erezie" pentru cercetătorii ştiinţifici, uitat fiind faptul că filozofia este generatorul ştiinţelor exacte (şi nu numai) ea însăşi fiind o ştiinţă.

Intenţia mea iniţială a fost asta:

Îmi propun să prezint aici câteva observaţii asupra teoriei relativităţii restrânse (TRR) a lui Einstein. Nu doresc ca acestea să se constituie într-o critică efectivă ci doar vreau să prezint unele dintre problemele pe care le ridică concluziile acestei terorii. Nu ştiu dacă ele sunt probleme reale sau doar confuzii ale modului meu de analiză. De aceea vreau să vă cer părerea si ajutorul în găsirea unor răspusuri coerente.

Am încercat de fapt să evidenţiez faptul că efectele TR (dilatarea timpului, contracţia lungimilor sau creşterea masei şi energiei) nu au loc în mod real "în interiorul" unui sistem care se deplasează cu viteză foarte mare (o navă cosmică, de ex.) ci sunt doar rezultatele pe care le obţine un observator atunci când analizează acel sistem în mişcare. A interpreta aceste rezultate ca o "realitate" a sistemului analizat consider că este incorect şi reprezintă o eroare des întâlnită.

O discuţie (precum şi o clarificare) a termenului de "realitate" este obligatorie în fizică, după umila mea părere,  pentru că ea spre deosebire de matematică este (sau se vrea) o ştiinţă a "concretului". Însă clarificarea acestui concept (realitatea) implică, cred, o clarificare prealabilă a altor concepte precum spaţiu, timp, viteză, etc. E nevoie de aceea de un demers filozofic? Nu ştiu şi nu cred că sunt în măsură să afirm eu. Conceptele fundamentale au nevoie de clarificare? Pentru ştiinţa "oficială" de azi nu, ele fiind considerate foarte clare. Mie însumi îmi sunt necesare aceste clarificări (nu pot accepta idei precum Daca vrei, poti spune ca exista tot atatea realitati cati observatori, toate la fel de corecte., aşa cum afirmă stimabilul Electron) şi nu sunt singurul, există multe discuţii referitoare la acest aspect.

De ce sunt necesare clarificări ca cele pe care le pomeneam mai sus? Aş vrea să dau un singur argument: în ciuda imensului efort depus pentru a unifica TRG cu mecanica cuantică nu s-au obţinut rezultate (permiteţi-mi să nu iau în seamă soluţii matematice extrem de complexe care au fost propuse pentru că, până acum cel puţin, ele nu adus dovezi "concrete"). De ce nu s-au obţinut rezultate? Poate pentru că există o înţelegere greşită a conceptului de gravitaţie. Poate că ea nu este o forţă "în sine" ci doar un efect al topologiei Universului. Şi atunci o încercare de "unificare a forţelor" este superfluă (adică nu are obiect).

Ca o concluzie: Este corectă teoria relativităţii restrânse?
Conform rezultatelor experimentale (şi interpretării lor oficiale) răspunsul este: DA.
Este interpretarea rezultatelor TRR corectă? Răspunsul meu personal este: NU.

[graethel]

Am încercat de fapt să evidenţiez faptul că efectele TR (dilatarea timpului, contracţia lungimilor sau creşterea masei şi energiei) nu au loc în mod real "în interiorul" unui sistem care se deplasează cu viteză foarte mare (o navă cosmică, de ex.) ci sunt doar rezultatele pe care le obţine un observator atunci când analizează acel sistem în mişcare.

Pai asa este. Tocmai asta e si ideea, ca un obiect ramane fata de el insusi identic, ca sa spun asa, dar este observat diferit de diferiti observatori in sistemele lor, adica viteza, masa, lungimea sunt relative, depind de sistem.

[Electron]

Cu toate că personal consider că direcţiile în ştiinţă ar trebui date de filozofie şi nu de ceea ce se înţelege azi prin "cercetare fundamentală".

Am subliniat cu albastru o nuanta in exprimare care desi o gasesc corecta, cred ca ti-a scapat chiar si tie. Filozofia are "dreptul" sau "privilegiul" de a marca directiile in stiinta, dar nu poate avea pretentia sa stabileasca si rezultatele. Adica, filozofic se poate stabili daca o teorie e mai "acceptabila" decat alta, desi amandoua explica aceeasi arie de rezultate, dar a nega rezultatele sau a pretinde altele diferite, doar pe baze filozofice, este o eroare epistemologica grava.

Dau ca exemplu teoria Pamantului plat, care plecand de la preferinta filozofica pentru anumite scripturi luate in sens literal, ignora rezultate stiintifice (de la masuratori topografice pana la zboruri cu nave spatiale) doar pentru ca interpretarea preferata include "necesitatea" formei plate a Pamantului. Dau acest exemplu pentru a arata riscul care exista daca punem filozofia inaintea stiintei, atunci cand e vorba de rezultate.

Însă azi, din păcate, ideea de filozof / filozofie sună a "erezie" pentru cercetătorii ştiinţifici, uitat fiind faptul că filozofia este generatorul ştiinţelor exacte (şi nu numai) ea însăşi fiind o ştiinţă.

Da, filozofia este o stiinta, dar nu este o stiinta exacta, si ca atare nu poate fi impusa in fata metodei stiintifice. Ceea ce filozofia presupune si prefera, stiintele exacte (cum e fizica prin excelenta) decid despre realitate.

Am încercat de fapt să evidenţiez faptul că efectele TR (dilatarea timpului, contracţia lungimilor sau creşterea masei şi energiei) nu au loc în mod real "în interiorul" unui sistem care se deplasează cu viteză foarte mare (o navă cosmică, de ex.) ci sunt doar rezultatele pe care le obţine un observator atunci când analizează acel sistem în mişcare. A interpreta aceste rezultate ca o "realitate" a sistemului analizat consider că este incorect şi reprezintă o eroare des întâlnită.

Sa nu mi-o iei in nume de rau, dar eroarea este a ta. Rezultatele sunt interpretate ca fiind reale, in sistemul de referinta din care se fac masuratorile si observatiile, nici un om de stiinta serios, sau care are o educatie in logica cat de cat, nu poate afirma ca cele masurate sunt reale in alt sistem de referinta decat al observatorului. Ceea ce multi nu pot intelege este ca pe cat de real este tot ceea ce percepe un observator in nava spatiala, exact la fel de real este ceea ce observa alt observator din alt sistem de referinta. Relativitatea e usor de "afirmat in cuvinte" si greu de acceptat in sensul ei fizic.

O discuţie (precum şi o clarificare) a termenului de "realitate" este obligatorie în fizică, după umila mea părere,  pentru că ea spre deosebire de matematică este (sau se vrea) o ştiinţă a "concretului".

Eu am propus o "clarificare" a conceptului de realitate, si anume fiind totalitatea observatiilor consistente si verificabile pe care le putem face. Ai vreo obiectie pentru care nu accepti o astfel de definitie? Este o definitie "operationala" asa cum se cuvine pentru o stiinta a "concretului".

Însă clarificarea acestui concept (realitatea) implică, cred, o clarificare prealabilă a altor concepte precum spaţiu, timp, viteză, etc.

De unde rezulta implicatia asta? De ce nu se pot face observatii consistente si verificabile, daca nu stim care este "esenta ultima" a spatiului si a timpului? Important este sa se defineasca sensul care e dat acestor concepte, (asa cum sunt date axiomele in matematica), iar apoi teoriile obtinute isi vor verifica consistenta logica prin ratiune si consistenta fizica prin comparare cu realitatea.

E nevoie de aceea de un demers filozofic? Nu ştiu şi nu cred că sunt în măsură să afirm eu.

Acest demers filozofic a fost facut ca metoda din oficiu, si s-a vazut ca filozofia in sine nu poate ajunge la nici un rezultat final. De aceea s-a ajuns la modele matematice (unele destul de abstracte), care se valideaza prin experiment, deoarece a verifica filozofia este imposibil si ca atare o pierdere de timp.

Conceptele fundamentale au nevoie de clarificare? Pentru ştiinţa "oficială" de azi nu, ele fiind considerate foarte clare.

Mi-e teama ca nu prea cunosti pozitia oficiala despre conceptele fundamentale. O sa fii surprins probabil sa aflii ca stiinta oficiala nu afirma ca ar cunoaste "esenta fundamentala a materiei" sau "esenta fundamentala a energiei" sau "esenta fundamentala a fortelor" sau "esenta fundamentala a timpului" etc etc. Fizica se ocupa in principal si as spune eu exclusiv de "cum functioneaza, cum se relationeaza marimile masurabile", deoarece deducerea "esentelor fundamentale" este dincolo de instrumentele logice implicate in metoda stiintifica.

Mie însumi îmi sunt necesare aceste clarificări (nu pot accepta idei precum Daca vrei, poti spune ca exista tot atatea realitati cati observatori, toate la fel de corecte., aşa cum afirmă stimabilul Electron) şi nu sunt singurul, există multe discuţii referitoare la acest aspect.

Daca am inteles corect, respingi punctul meu de vedere citat aici de tine, pe baze pur filozofice. Ai ceva argument stiintific impotriva?

De ce sunt necesare clarificări ca cele pe care le pomeneam mai sus? Aş vrea să dau un singur argument: în ciuda imensului efort depus pentru a unifica TRG cu mecanica cuantică nu s-au obţinut rezultate (permiteţi-mi să nu iau în seamă soluţii matematice extrem de complexe care au fost propuse pentru că, până acum cel puţin, ele nu adus dovezi "concrete"). De ce nu s-au obţinut rezultate? Poate pentru că există o înţelegere greşită a conceptului de gravitaţie. Poate că ea nu este o forţă "în sine" ci doar un efect al topologiei Universului. Şi atunci o încercare de "unificare a forţelor" este superfluă (adică nu are obiect).

S-ar putea. O demonstratie intr-un sens sau altul ar fi binevenita. Faptul ca inca lipseste demonstreaza ca inca mai avem multe de inteles despre Universul nostru drag.

Ca o concluzie: Este corectă teoria relativităţii restrânse?
Conform rezultatelor experimentale (şi interpretării lor oficiale) răspunsul este: DA.

Fizica e bazata pe confirmare experimentala. De aceea, cel putin eu, sustin si sunt interesat de partea stiintifica a teoriilor care se vehiculeaza pe aici.

Este interpretarea rezultatelor TRR corectă? Răspunsul meu personal este: NU.

Ei bine, "interpretarea rezultatelor" este chestie de filozofie, mai ales cand se aluneca pe panta "cauzelor si scopurilor" cum face religia in cazul Big-Bang-ului.
In cazul e fata, nu am prea inteles care e problema cu interpretarile teoriei relativitatii. Daca interpretarile sunt consistente logic si confirmate practic, ce altceva ai nevoie?

e-