Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

SpaceAlliance.ro : Primul portal romanesc de tehnologii aerospatiale

Creat de Adi, August 06, 2008, 11:33:55 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.


s.p.a.c.e

Debutul anului spatial 2011

Anul 2011 a inceput in forta cu o dubla lansare pe data de 20 ianuarie atunci cand un satelit American si unul rus au fost pe plasati pe orbite in jurul Pamantului.

Prima lansare s-a efectuat de la complexul 45 din Baikonur la ora 12:29 GMT. O racheta Zenit 3F a pus pe orbita intr-un scenariu complex de 9 ore primul satelit Electro-L – o noua serie de observatoare meteo de mare altitudine construite in Rusia.
Electro-L 1 care cantareste 1766 kg, va fi parcat intr-o orbita geostationara deasupra Ecuatorului la slotul 76 grade longitudine est undeva deasupra Oceanului Indian, de acolo de unde timp de 10 ani senzorii sai vor face observatii meteorologice.
Satelitul care va fi operat de agentia spatiala rusa Roscosmos a fost construit de firma NPO Lavochkin dar va fi integrat in reteaua internationala International Meteorological Satellite System.
La bord se afla cateva experimente:
-MSU-GS sau Multispectral Scanner Geostationary
-GGAK-E sau Heliogeophysical Complex on Electro-L un instrument complex ce contine mai multe module:
    -SKIF-6 sau Corpuscular Radiation Spectrometer
    -SKL-E sau Solar Cosmic Rays Spectrometer
    -GALS-E sau Detector of galactic cosmic rays
    -ISP-2M sau Solar constant sensor
    -VUSS-E sau Solar UV radiation sensor
    -DIR-E sau Solar X-ray radiation flux sensor
    -FM-E sau Magnetometer instrument
-GEOS&R sau Geostationary Search and rescue system
Urmatorul satelit Electro-L va fi lansat undeva in anul 2012 dar aceeasi platforma tehnica va fi reutilizata in mai multe misiuni spatiale ale Rusiei, printre ele si Phobos-Grunt cea care va zbura spre Marte.
In prezent Rusia mizeaza pe serviciile meteo ale unui singur satelit-Meteor M1, dar pana in 2015 si-a propus sa aiba pe orbita o retea meteo compusa din 3 sateliti SSO si 3 GEO.


A doua lansare despre care discutam a avut loc de la complexul 6 al bazei aeriene Vandenberg California.
Pentru prima data de acolo, o racheta Delta 4 in versiunea "heavy" a plecat la ora 21:10 GMT pentru a ridica pe orbita un satelit de spionaj pentru agentia americana NRO-US National Reconnaissance Office.
Desi, ca si in precedentele cazuri, foarte putine detalii au razbatut in presa, noul satelit despre care se stie doar ca va avea indicativul NROL L-49 este cel mai probabil un satelit de observatie din clasa Keyhole KH-11 care va inlocui pe orbita mai vechea platforma USA-161 lansat in 2001. NROL L-49 este un satelit masiv de 15 tone, practic pastrand mult din designul telescopului spatial Hubble dar care spre deosebire de acesta va produce imagini de inalta rezolutie asupra tintelor de la sol. Mai departe imaginile care merg pana la rezolutii de 10 cm sunt stocate si procesate de operatorii de la NGA-National Geospatial Intelligence Agency pentru culegerea de informatii strategice.
Satelitii din aceasta clasa opereaza in orbite SSO cu perigeul la 200 km, apogeul la 1000 km si inclinatii aproape polare, in jur de 97.8 grade.
Seria Keyhole a inceput sa opereze pentru prima data in anii 60 marea majoritate a platformelor fiind construite de Lockheed Martin cu un cost individual estimat la 2 miliarde de dolari.
Ea ar fi trebuit inlocuita de o serie noua FIA, in baza unui contract acordat concurentului Boeing Satellite Systems, dar programul s-a dovedit un esec din punct de vedere managerial, inregistrandu-se multe intarzieri. Pusa intr-o postura nefericita NRO a decis suspendarea contractului cu Boeing si atribuirea lui catre mai vechiul sau partener Lockheed Martin dar pana la intrarea in operare estimata undeva in 2017 s-a preferat trimitea pe orbita a unor platforme vechi care si-au dovedit fiabilitatea in timp.
Separat de satelitii Keyhole NRO mai opereaza si alte clase: sateliti Lacrosse, DSP-Defense Support Program ce va fi inlocuit in scurta vreme de succesorul SBIRS-Space Based Infrared System, SDS-Satellite Data System, DSCS-Defense Satellite Comunication System, Milstar sau DMSP-Defense Meteorological Satellite Program.

Zborul acesta, cu numarul 352 in istoria rachetelor Delta, a fost de fapt a treia lansare a unei rachete Delta 4 de la baza din California dar, asa cum spuneam, primul al versiunii "heavy" si in acelasi timp a fost folosit ca test fiind primul cand aceasta versiune este folosita pentru o orbita LEO. El vine dupa modernizarea majora a spaceportului Vandenberg care a fost construit la inceputul anilor 60 si a deservit pe rand navetele spatiale si mai tarziu lansatoarele medii americane.
Urmatoarea misiune NROL va fi lansata in februarie (L-66) tot de la baza din California dar la bordul unei rachete Minotaur 1 in timp ce urmatoarea lansare Delta 4 va avea loc in aprilie cu satelitul NROL L-27 de la baza Cape Canaveral.
In 2010 USA a avut un numar de 15 lansari, in scadere fata de anii precedenti, fiind egalata pentru prima data de China, ocazie cu care aceasta si-a stabilit si un nou record national.
Copyright © SpaceAlliance.ro, 2011

credit Roscosmos & NRO

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Rusia la o noua lansare esuata

Marti 1 februarie Rusia a incercat lansarea pe orbita a unui nou satelit. Acesta, cu indicativul GEO-IK2 1 este prima platforma a unei noi generatii GEO-IK sateliti ce sunt folositi pentru observatii geodezice cu aplicatii deoportiva civile cat si militare.

Primii sateliti au fost lansati inca de pe timpul Uniunii Sovietice (1981), erau sateliti de 1.5 tone, cu o durata de viata intre 1 si 2 ani, care zburau in orbite aproape circulare la altitudinea de 1500 km si la 2 tipuri de inclinatii ale planului orbital 73.6 grade sau 82.6 grade. Ei erau lansati de la cosmodromul Plesetsk de rachete Tsiklon3. In total 14 astfel de sateliti au fost lansati si 13 plasati cu succes pe orbita (exceptand primul zbor care a fost un esec), cu o ultima misiune ce a avut loc in 1994.

Ca si acestia, noua generatie zboara in orbite LEO circulare dar inclinatia planului orbital s-a modificat (astfel ca pentru o acoperire la nivel global s-a trecut la 99.4 grade), iar altitudinea de zbor a scazut la 1000 km.
Satelitii, construiti acum de ISS Reshetnev (Information Satellite Systems Academician Reshetnev) pe o platforma Uragan-M sunt stabilizati triaxial, cantaresc 1.4 tone si sunt echipati cu 3 instrumente stiintifice :
•    SADKO radar altimeter
•    Laser retro reflectors
•    GLONASS and GPS receiver
Cu ajutorul acestor instrumente ei vor fi capabili sa efectueze observatii cu natura la forma Pamantului, evolutia pozitiei polilor, campul gravitational sau fenomene seismice. Printre altele aceste observatii vor ajuta la actualizarea modelului gravitational ce este folosit pentru zborul rachetelor balistice.

Lansarea s-a facut cum spuneam marti 1 februarie 2011 la bordul unei rachete Rockot KM.
Rockot KM este o racheta in 2+1 trepte : o treapta intai propulsata de 3 motoare de tip RD233 si un motor RD234, o treapta a doua propulsata de un motor RD235 si 4 motoare RD236 si treapta a treia compusa din ansamblul Breeze-KM capabil sa zboare pana la 7 ore cu 6 manevre diferite de injectie orbitala (corespunzator a 6 secvente de tip 'start-on/off'). Performantele sale-1950 kg incarcatura maxima pentru o orbita LEO sau 1200 pentru o orbita SSO- o plaseaza in clasa micilor lansatoare internationale.

In aceasta configuratie, racheta a intrat in operare in anul 2000 ca o derivata a versiunii militare UR100N si de atunci a efectuat 15 zboruri. Zborurile sunt oferite de compania Eurockot Launch Services la un pret mediu de 14 milioane de dolari pe lansare.

Pana la incidentul de acum lansatorul a mai fost implicat intr-un accident celebru in anul 2005 cand prima misiune Cryosat a ESA a fost distrusa in timpul lansarii. Atunci, la momentul separarii treptelor doi si trei la o altitudine de 200km acestea au ramas cuplate in loc sa se detaseze si ca o consecinta intregul ansamblu a capatat o traiectorie balistica reintrand in atmosfera cu o viteza de aproximativ 5km/s si distrugand in totalitate satelitul, resturile acestuia cazand undeva la 100km de Polul Nord. In urma acelui incident, ESA a renuntat la serviciile lansatorului Rockot inlocuindu-l cu Dnepr.

Sa revenim insa la actualul eveniment. Plecata la ora 14:00 GMT de la cosmodromul din Plesetsk racheta trebuia sa puna satelitul 90 de minute mai tarziu in orbita dorita. Secventa de zbor includea doua activari ale modulului Breeze-KM.

Dupa separarea de racheta, la momentul achizitiei primei telemetrii 15 :35 GMT, echipa de lansare de la sol a constat ca nu are nici un fel de semnal de la satelit. In paralel radarele retelei americane USTRACK si mai tarziu cele rusesti (odata cu declararea unei urgente si activarea lor) au gasit satelitul intr-o cu totul alta pozitie decat cea asteptata dupa lansare. Aparent a doua activare a motoarelor Breeze-KM a fost insuficient de lunga (sub cele 150 de secunde teoretice) astfel ca satelitul a fost lasat intr-o orbita intermediara  319 km x 1053 km x 99.46 grade inclinatie fata de Ecuator dar totusi, din fericire, separat de modulul Breeze care a fost localizat intr-o orbita 356 km x 993 km x 99.45 grade. Cunoscand aceasta noua pozitie si reusind sa reorienteze antenele de sol catre satelit, echipa de ingineri a reusit sa restabileasca legatura cu satelitul.

Din pacate insa, datorita faptului ca vorbim de un satelit relativ mic si care a fost proiectat pentru o operare scurta, resursa de hidrazina de la bord (dupa unele surse sub 100kg) este insuficienta pentru a efectua o manevra de tip 'apogee burn maneuver' sau in alte cuvinte o circularizare a orbitei- pentru care ar fi necesar un aport suplimentar de viteza de 150-200 m/s. Acest lucru inseamna ca satelitul nu va fi niciodata repus in orbita pentru care a fost proiectat si, datorita specificului misiunii, in cazul in care nu i se va gasi o alta intrebuintare, va fi cel mai probabil considerat o pierdere si abandonat in spatiu. Din punct de vedere comercial misiunea poate fi considerata dauna totala, dar incet-incet incep sa iasa la iveala si alte aspecte care par sa confirme recentele concluzii ale comisiei de investigatii care tocmai si-a terminat activitatea in cazul accidentului din decembrie 2010 atunci cand agentia spatiala rusa Roskosmos a pierdut 3 sateliti Glonass. Potrivit acestor zvonuri satelitul rus a intrat sub incidenta tehnologiilor militare secrete, dar in acelasi timp, acest lucru a avut si un aspect negativ pentru ca polita de asigurare incheiata a fost doar partiala si a inclus despagubiri doar pentru distrugerea complexului de lansare sau in cazul unor defectiuni aparute la prima treapta a rachetei. Cu alte cuvinte, daca se dovedeste ca defectiunea a aparut din cauza modulului Breeze-KM agentia spatiala rusa Roskosmos nu va recupera nimic din acest accident. In acest caz, si in lumina ultimei anchete despre care vorbeam pozitia presedintelui Roskosmos Anatoly Perminov este serios amenintata.

Pentru a aminti detaliile anchetei recent incheiate, pe 5 decembrie racheta Proton plecata de la cosmodromul din Baikonur, si avand la bord 3 noi sateliti din constelatia Glonass -Kosmos 2470, 2471 si 2472, dintr-o grava eroare a depasit cu 1-1.5 tone cantitatea de oxidant necesara Blok DM-03, iar datorita acestei supraincarcari traiectoria finala a fost una gresita si a dus la pierderea celor 3 sateliti. Acest lucru a fost posibil datorita unor deficiente grave in procedurile de pregatire a zborurilor spatiale. Ca si acum s-au gasit si aspecte politice si de coruptie, asigurarea incarcaturii fiind facuta de catre Sputnik Insurance Center in al carei consiliu de administratie se regasesc fiii actualului si fostului sef al agentiei spatiale ruse Roskosmos.
Investigatia a scos in evidenta si probleme mult mai grave. La aproape 50 de ani de la zborul lui Gagarin programul spatial rus sufera de deficiente majore de management.
Racheta Angara este in continuare doar la stadiul de proiect, cosmodromul Svobodnyy nu este inca deschis, proiectele deja incepute sufera amanari importante si se investeste foarte putin in tehnologie noua. Cel mai rau sta insa programul de navigatie prin satelit Glonass, in ciuda sumelor mari de bani investite in el. Intr-o piata globala de navigatie estimata la 60-70 miliarde de dolari anual, Rusia tintea o nisa de 15% (adica 9-10 miliarde si mai mult decat vanzarile de armament) dar abia a reusit sa se mentina la 1% mult sub asteptarile sale.

Va fi asadar interesant de urmarit evolutia evenimentelor si ce alte demiteri/schimbari vor avea loc la nivelul managementului din industria spatiala.

credit Roskosmos

Copyright © SpaceAlliance.ro, 2011

http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20110202094819
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Vorbeste acum in direct primul cosmonaut roman, Dumitru Prunariu, la Antena2. Puteti vedea live la http://www.antena2.ro/live

Am scris si eu in text ce au vorbit in emisiune pe pagina noastra de facebook.

http://www.facebook.com/StiintaAzi.ro
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

2011 continua cu o noua lansare militara

O noua lansare militara a avut loc duminica 6 februarie de la hangarul numarul 8 al bazei aeriene Vandenberg. Satelitul lansat de aceasta data se numeste Rapid Pathfinder Program si apartine agentiei americane NRO- National Reconnaissance Office in al carei nomenclator a primit indicativul NROL66.
Lansarea vine la doar 2 sapatamani fata de precedenta lansare de pe 20 ianuarie- lansare despre care SpaceAlliance a relatat la vremea respectiva.


Denumirea oficiala sub care noul satelit va opera va fi insa USA225. In ciuda faptului ca nu au fost date informatii publice se stie ca noul satelit va fi unul de spionaj de dimensiuni reduse, fiind lansat de cel mai mic lansator de care dispune agentia americana respectiv Minotaur1.

Orbita din care va opera va fi una de tip SSO (sun-synchronous orbit) sau polara.
Lansarea care trebuia sa aiba loc initial sambata 5 februarie, a fost amanata datorita unor probleme tehnice ale echipamentului de sol astfel ca in final racheta s-a desprins de sol la ora 12 :26 UTC.

Secventa de transfer orbital a fost una scurta caracteristica lansatorului, cu un zbor in jur de 12 minute. Minotaur 1 este o racheta in 4 trepte avand capacitatea de a transporta o incarcatura de pana la 550 kg intr-o orbita LEO. Ea a fost reconvertita de operatorul Orbital Sciences Corporation din vechile rachete balistice Minuteman 2 ce au fost operate de armata americana intre 1964 si 1987. Prima treapta a rachetei este propulsata de un motor M55E1, a doua de un motor SR19AJ1, a treia de un motor Orion50XL si in sfarsit ultima de un motor Orion38.

Orbital mai detine inca 3 lansatoare Minotaur : seriile 2 si 3– rachete in 3 trepte care sunt folosite pentru zboruri suborbitale de test si seria 4 care a intrat recent in operare pentru orbite LEO, zborul de test avand loc in noiembrie 2010.

In proiectare se gaseste si seria a 5-a care intentioneaza sa se pozitioneze ca un lansator comercial capabil sa depaseasca granita orbitelor LEO. Daca totul decurge conform planului ea va intra in operare in anul 2013 cu un transfer orbital spre Luna –respectiv lansarea platformei LADEE apartinand NASA.

NRO opereaza racheta Minotaur1 –mult mai mica decat lansatoarele obisnuite Delta 4 si Atlas 5-din 4 facilitati de lansare : Cape Canaveral, Kodiak Island, Vandenberg si Wallops Island. Pana la aceasta data alte 8 lansari fusesera operate.
Urmatoarea lansare a unei rachete Minotaur1 se va produce cel mai probabil in luna aprilie cand pasager la bord va fi satelitul ORS1 sau Operationally Responsive Space Satellite 1 primul satelit din noul program ORS dezvoltat de armata americana.

Anul trecut agentia NRO aflata in jurisdictia Departamentului Apararii a avut un buget de aproximativ 15 miliarde de dolari adica 19% din bugetul total de 80 de miliarde de dolari alocat agentiilor de informatii din SUA.

credit NRO

http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20110210114913
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

b12mihai

Articolul 2011 continua cu o noua lansare militara a fost publicat pe site. Va multumim!
Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

s.p.a.c.e

#321
Satelitul american Wise isi incheie pentru moment misiunea

Pe 17 februarie 2011, dupa mai mult de un an de operare in spatiu, satelitul american Wise si-a incheiat oficial misiunea. La ora 20:00 GMT centrul de control a trimis o secventa de comenzi care au pus satelitul in stare de hibernare pana la viitoare ordine.

Desi complet functional din perspectiva echipamentului de bord, la momentul actual satelitul este nefolositor din punct de vedere stiintific. Intreaga misiune este bazata pe sensibile observatii in infrarosu iar pentru acest lucru satelitul are nevoie de racirea detectoarelor (racire care se face cu ajutorul hidrogenului lichid circulat prin instalatii speciale criogenice). Misiunea avea initial o durata de viata proiectata de 10 luni, timp in care trebuia sa realizeze 1.5 scanari complete ale sferei celeste si aproximativ 2.7 milioane de imagini, dar in luna mai 2010, in perspectiva consumarii resursei de hidrogen lichid si prin prisma faptului ca satelitul functiona foarte bine in continuare, o comisie speciala a luat in discutie o posibila extensie de 3 luni. La acea data s-a considerat ca nejustificata operarea misiunii dupa scenariul clasic care ar fi adus la bugetul misiunii cheltuieli de 6.5 milioane de dolari fara un aport stiintific semnificativ. S-a gasit insa o solutie de compromis in sensul ca in conditiile in care cel putin 2 din detectoarele de bord pot fi folosite cu suces fara o racire criogenica satelitul putea fi folosit in continuare pentru cautarea potentialelor amenintari la adresa Pamantului asa numitii 'near Earth asteroids'.
In aceasta faza aditionala "NEOWISE Post-Cryogenic Mission" care a costat NASA doar 400.000 de dolari/luna, satelitul a fost capabil sa isi indrepte atentia asupra cometelor si asteroizilor din sistemul nostru solar, reusind sa descopere 20 noi comete si mai mult de 33500 de asteroizi din care 134 au orbite ce ar putea pune in pericol Pamantul.
Primul catalog cu datele colectate de misiunea Wise (incluzand primele 14 saptamani petrecute in spatiu) va fi facut public in aprilie 2011, dar mult mai interesant va fi catalogul complet care va aparea in martie 2012, iar el va confirma sau infirma in buna masura speculatiile care au aparut in lumea astronomica privind existenta asa zisei planete Tyche.

Mai jos citam articolul original care a aparut pe SpaceAlliance in decembrie 2009 la lansarea telescopului spatial Wise.

Seria observatoarelor in gama infrarosu s-a marit prin lansarea satelitului Wise pe 15 decembrie 2009.

Lansarea s-a efectuat de la baza Vandenberg la ora 14:09 GMT marcand al 92-lea succes consecutiv al unei rachete Delta 2 incepand cu mai 1997. Prima treapta a functionat timp de 4 minute si 39 de secunde, urmata de o ardere in doi timpi a treptei a doua. Aceasta a functionat initial pana la T0+10:26 aducand satelitul intr-o pozitie de parcare intermediara pe o orbita cu inclinatia de 97.5 grade, apogeul la 553 km si perigeul la 185 km. Cea de a doua corectie orbitala s-a facut printr-o scurta ardere de 8.5 secunde ce a avut loc la T0+51:40 urmata la T0+55:57 de separarea satelitului care a confirmat si succesul misiunii.

Intreaga secventa de zbor a fost coordonata cu ajutorul sistemului TDRS (Tracking and Data Relay Satellite System).

Timp de 16 zile satelitul va pastra protectia care acopera oglinda telescopului, iar intr-o luna adica la mijlocul lui ianuarie, dupa ce toate calibrarile instrumentale au avut loc, va incepe sa functioneze si sa livreze primele date stiintifice.

Wise sau "Wide field infrared survey explorer" a pornit initial in anul 2004 sub numele de NGSS ("Next generation sky survey") ca al saselea satelit din clasa Midex (Medium Class Explorer) ce urma sa fie dezvoltat de NASA si lansat la bordul unei rachete Taurus.
Ulterior lansatorul a fost schimbat in favoarea unei rachete Delta2 de tip 7320. Aceasta este echipata cu 3 boostere cu combustibil solid de tip GEM-40 si doua trepte active: un motor RS-27A pentru prima treapta si un motor AJ-10-118K-ITIP pentru treapta a doua. Configurata in versiunea de zbor 10C racheta este capabila sa transporte o sarcina de 2703kg in cazul unei orbite joase sau 1579kg in cazul unei orbite "sun synchronous".

Satelitul apartinand NASA va fi coordonat de JPL pe latura tehnica si de specialisti UCLA si Caltech pe partea stiintifica-o echipa care a fost implicate si in proiectele COBE/WMAP/Spitzer. Principalul contractor a fost divizia Ball Aerospace iar partea de instrumentatie stiintifica a fost construita de compania Space Dynamics Laboratory.

Intregul contract a costat agentia americana in jur de 320 de milioane de dolari si a fost dezvoltat in mai putin de 5 ani (in august 2004 proiectul a fost selectat de NASA dintre mai multe initiative similare iar in aprilie 2005 a inceput constructia propriu zisa).
Satelitul este construit in jurul unei platforme RS300 stabilizata pe trei axe si echipata cu panouri solare fixe asezate pe una din fete-cea care este expusa Soarelui si are rol si de scut termic. Are dimensiunile de 2.85m (inaltime) x 1.73m (diametru) si cantareste 661kg fiind realizata dintr-o structura de tip figure de Al.

Sistemul de control al stabilitatii trebuie sa asigure o pozitionare perfecta pentru observatii din aceasta cauza cerintele impuse sunt foarte stricte. El este echipat cu doua camere stelare montate in conjunctie de o parte si de alta a platformei in asa fel incat sa minimizeze efectul perturbatiilor induse de obiectele cu magnitudine vizuala mare aflate in vecinatatea satelitului (Pamant, Luna si Soare). Controlul activ se face folosind un sistem compus din 4 "reaction wheels".

Instrumentul include un telescop cu diametru de 40 cm conectat la 4 detectori in gama infrarosu fiecare continand 1 milion de pixeli. Telescopul contine 10 oglinzi curbe si 2 plate construite din aluminiu acoperit cu un strat de aur pentru a le mari caracteristica reflexiva. Una din oglinzi, asa numita "scan mirror" se misca in directia opusa miscarii satelitului la o viteza egala in asa fel incat sa compenseze efectul deplasarii si sa asigure o suprapunere perfecta a imaginilor succesive. Campul vizual astfel obtinut de sistemul optic este de 47 arcmin.

Cei 4 detectori functioneaza la lungimi de unda diferite (3.4, 4.6 si 12 µm cu o rezolutie de 6 arcsec si respectiv 22 µm cu o rezolutie de 12 arcsec) si dupa 4 scenarii prestabilite:"one frame", "one orbit", "two orbits" si "many orbits".

Detectorul in sine inglobeaza tehnologii de ultima generatie. Spre exemplu cele din gama 3.4 si 4.6 sunt realizate dintr-un aliaj de Te, Hg si Ca care sub influenta radiatiei luminoase de la stele elibereaza electroni ce sunt mai departe captati de electronica instrumentului. Detectoarele din gama 12 si 22 sunt bazati pe un semiconductor din Si dopat cu As.

Pentru ca Wise este destinat captarii radiatiei infrarosii provenite de la obiecte reci aflate in spatiu, este important ca atat telescopul cat si detectorii sa fie tinuti la o temperatura cat mai scazuta pentru a nu fi contaminati de propria emisie termica.
In acest sens cerintele impuse au fost stricte: 12K pentru telescop, 8K pentru detectorii in banda 12 & 22 si 32K pentru detectorii operand in benzile scurte 3.4 & 4.6.

Pentru a asigura aceste conditii de operare, atat telescopul cat si detectorii au fost plasati intr-un gigant termos- un sistem criostatic creat de compania Lockheed Martin si alimentat din doua rezervoare care contin hidrogen lichid. Temperatura este mai apoi reglata prin circularea elementului cryogenic printr-un sistem special de conducte sau in cazul in care se doreste incalzirea locala prin activarea unui sistem de termistori.

Wise va asigura o observatie completa a cerului sperandu-se crearea unui atlas in gama infrarosu dupa mai bine de 26 de ani de la predecesorul experiment efectuat de NASA in acest spectru-misiunea IRAS (Infrared Astronomical Satellite). In comparatie cu misiunile anterioare sensibilitatea a crescut de aproximativ 500 de ori fata de COBE (care observa in gama 3.5-4.9µm), iar in comparatie cu IRAS de aproximativ cateva sute de ori (12-25µm) (probabil cea mai buna caracteristica care reflecta saltul tehnologic este numarul de pixeli ai detectorului care a crescut asa cum spuneam de la 62 in cazul lui IRAS la 1 milion in cazul lui Wise). Datele catalogate de Wise vor fi folosite mai departe la viitoarea misiune JWST.

Cum se incadreaza insa noul satelit in gama observatoarelor in infrarosu deja aflate in orbita avand in vedere ca instrumentele sale sunt totusi modeste in comparatie cu alti sateliti? Wise este in primul rand un satelit din categoria "wide view surveyor" adica un "sky mapper" in sensul ca va genera observatii permanente complete asupra sferei celeste. Pe baza acestor informatii acumulate astronomii pot cere mai departe investigatii punctuale (asupra unei portiuni de cer ce le atrage interesul) cu instrumente mult mai puternice. Printre acestea si uriasul telescop aflat la bordul satelitului european Herschel.
Acesta este echipat cu o oglinda cu diametrul de 3.5 m adica de 4 ori mai mare decat predecesoarele telescoape in infrarosu si de 1.5 ori mai mare decat cea a lui Hubble.
Cu aceste caracteristici telescopul lui Herschel este capabil sa capteze spre exemplu de 12 ori mai multa radiatie luminoasa decat predecesorul ISO din care a fost inspirat.

Aceasta nu este singura diferenta fata de Wise ci mai ales spectrul folosit adica lungimi de unda ceva mai ridicate intre 60 si 670 µm.

In plus cele doua platforme au si orbite diferite: o orbita Lissajous cu amplitudinea de 800.000km in jurul punctului Lagrange L2 pentru Herschel si o orbita circulara "sun synchronous" cu inaltimea de 500 km in jurul Pamantului pentru Wise.
Orbitele Lissajous in jurul punctelor Lagrange sunt mai nou preferate celor in jurul Pamantului pentru ca asigura o stabilitate termica mult mai buna (mergand pana la cateva grade K fata de 30-40K in celalalt caz) si un drift al orbitei mai mic ( 0.1 AU/an pentru un observator in orbita heliocentrica). O misiune tranzitand L2 este insa mult mai costisitoare iar din punct de vedere al nisei acoperite (un observator spatial de rezolutie medie care sa inlocuiasca impedimentele observatiilor terestre) Wise a facut compromisul mergand pe o orbita LEO.

Wise va orbita asadar in jurul polilor urmand linia de separare dintre noapte si zi cu telescopul indreptat in directia opusa Pamantului spre spatiu. Partea expusa radiatiei solare va fi protejata de scutul termic in timp ce cealalta va beneficia de temperatura naturala scazuta indusa de conditiile de eclipsa.

Satelitul va avea aproape 15 orbite pe zi dintre care 4 vor fi folosite pentru descarcarea datelor produse de instrumentatia stiintifica.
Gravitand in jurul Pamantului si insotindu-l in orbita naturala in jurul Soarelui, satelitului ii va lua jumatate din perioada orbitala adica 6 luni pentru a realiza o harta completa a cerului. Spre comparatie rezerva criogenica de la bord este calculata la 10 luni ceea ce ar permite practic o dublare pentru inca jumatate din observatii.

Wise va gasi cele mai luminoase galaxii din Univers, va face observatii asupra celor mai apropiate stele de Soare, asupra asteroizilor si cometelor din apropierea Pamantului (se asteapta sa se descopere pana la 100.000 de noi obiecte), va permite studii despre evolutia planetelor sau formarea stelelor in galaxii, va face investigatii asupra stelelor foarte reci asa numitele "brown dwarfs"etc.

Cu o rata de achizitie de 1 imagine la fiecare 11 secunde, la sfarstul misiunii se asteapta ca Wise sa fi colectat un numar de 1.500.000 de poze acoperind intregul cer.

La 6 luni de la incheierea misiunii impusa de terminarea rezervei crigenice, primele date consolidate ar trebui puse la dispozitia astronomilor (prima versiune a mult asteptatului atlas infrarosu) urmand ca versiunea finala sa apara undeva la 17 luni dupa sfarsitul operarii.

credit NASA

articol original Wise
articol Herschel-Planck
Wise si posibila planeta Tyche

http://www.spacealliance.ro/articles/view.aspx?id=20110221095726
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

b12mihai

Am publicat articolul. Va multumim.
Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

s.p.a.c.e

Sistemul rusesc de navigatie prin satelit Glonass ajunge la generatia K

Primul prototip al noii generatii de sateliti Glonass- versiunea K, a fost trimis cu succes pe orbita in weekend confirmand determinarea autoritatilor de la Moscova pentru stabilirea unui sistem de navigatie prin satelit cu acoperire globala.

Din anul 2001 sistemul de navigatie Glonass a costat Rusia 4.7 miliarde de dolari si inca nu este la capacitate maxima desi este un element strategic pentru guvernul rus.
Intr-o piata globala de navigatie estimata la 60-70 miliarde de dolari anual, Rusia tintea o nisa de 15% dar abia a reusit sa se mentina la 1% mult sub asteptarile sale.
Pentru a tine pasul cu evolutia sistemelor concurente de navigatie prin satelit sistemul Glonass urmeaza sa beneficieze de o investitie de 2.6 miliarde de dolari sperandu-se sa se ajunga la nivelul anului 2011 la un numar de 30 sateliti operationali.

Lansarea vine intr-un moment oportun si da o gura de oxigen agentiei spatiale ruse Roskosmos care inregistrase 2 esecuri majore intr-o perioada scurta de numai cateva luni.
Pe 5 decembrie SpaceAlliance relata despre un accident in care Rusia pierdea 3 sateliti Glonass, intr-o lansare in care s-a folosit baza din Baikonur si o racheta Proton Block DM3. Doua luni mai tarziu, pe 1 februarie relatam despre incidentul care a avut in prim plan GEO-IK2 1- prima platforma a unei noi generatii GEO-IK sateliti ce sunt folositi pentru observatii geodezice cu aplicatii deoptriva civile cat si militare. Cu aceasta ocazie s-a folosit baza din Plesetsk si o racheta Rockot Breeze-KM.
Ambele incidente au fost urmate de anchete amanuntite asupra agentiei spatiale ruse dar si asupra principalilor actori din sectorul aerospatial rus si a conditiilor contractuale- anchete ale caror rezultate spuneam ca ameninta pozitia presedintelui Roskosmos Anatoly Perminov.

Revenind la evenimentul din weekend, spre deosebire de lansarile satelitilor din blocul M care se faceau din Baikonur la bordul rachetelor Proton (in general cate trei sateliti pe lansare), platformele K, datorita integrarii unui concept modern si scaderii greutatii, pot fi lansate la bordul versiunii mult mai usoare Soyuz2-1b/Fregate de la cosmodromul din Plesetsk. In aceste conditii, lansand cate 2 sateliti odata, agentia spatiala rusa poate face o economie de pana la 50% din costul inscrierii pe orbita.

Prima lansare a generatiei K (satelitul Kosmos 2470) a fost initial amanata cu 2 zile si a avut loc in final sambata 26 februarie la ora 03:07 GMT, satelitul fiind lasat in orbita dorita (19100 km x 19100 km x 64.8 grade) cateva ore mai tarziu la 06:41 GMT. Succesul misiunii a fost confirmat cateva minute mai tarziu cand antenele de la sol au reusit sa receptioneze primele date.

Satelitul este construit de ISS Reshetnev pe o platforma noua Ekspress-1000A, este stabilizat pe trei axe si cantareste aproximativ 750 kg. Pe langa semnalele clasice de navigatie el va furniza si servicii auxiliare in programul Cospas-Sarsat pentru alerta in situatii de urgenta.

In ciuda faptului ca incarcatura transportata a fost un singur satelit, racheta a zburat in configuratie completa, cu o capsula protectoare adaptata special la volumul a 2 sateliti de aceste dimensiuni, pentru a pregati echipa de ingineri de sol in perspectiva momentului cand zborurile satelitilor Glonass K vor deveni o rutina.
Un alt satelit prototip din generatia K urmeaza sa fie trimis pe orbita in decursul acestui an, dar deocamdata el este in faza de constructie si nu se stie exact cand va fi gata de zbor. Dupa ce cele 2 platforme vor confirma testele pe orbita, Rusia va trece la faza a doua a proiectului, cea in care, asa cum aminteam anterior satelitii Glonass K vor inlocui oficial blocul M. Pentru a se distinge de cele 2 prototipuri ei vor fi denumiti generic K2. 

Sistemul Glonass ar avea astazi conform informatiilor oficiale 26 sateliti pe orbita (plus cel lansat acum). Teoretic numarul este suficient pentru o acoperire completa a teritoriului Federatiei Ruse (minim 18 sateliti) si mai mult pentru extinderea serviciilor la nivel global (unde trebuie sa opereze simultan 24 de sateliti). Trebuie spus insa ca din acestia 4 sateliti sunt in mentenanta tehnica si 2 sunt deocamdata tinuti ca back-up (toti cu minim 2 ani vechime), deci doar 20 ar fi complet operationali.

Sistemul Glonass ("Globalnaya Navigationnaya Sputnikovaya Sistema" sau "Global Orbiting Navigation Satellite System") a fost pus in functiune pentru prima data in septembrie 1993 cu un grup de 12 sateliti si a ajuns la numarul proiectat de 24 de sateliti pentru o acoperire globala, in decembrie 1995. Totusi datorita problemelor financiare din acea perioada si datorita lipsei unor noi investitii, o parte din sateliti au fost retrasi din activitate, fara a fi inlocuiti.

Sistemul consta din 3 planuri orbitale, separate la 120 de grade si satelitii din acelasi plan orbital separati la 45 de grade. Fiecare satelit efectueaza o orbita circulara la o inaltime de 19100 km si o inclinatie de 64.8 grade si are o perioada orbitala de 11 ore si 15 minute. Satelitii sunt identificati unic de asa numitul 'slot number' : primul plan orbital contine sloturile 1-8, al doilea sloturile 9-16 iar al treilea sloturile 17-24.
In anul 2007 s-a decis modificarea numarului de sateliti ai constelatiei de la 24 la 30- insemnand astfel 8 sateliti operationali plus 2 de rezerva pentru fiecare plan orbital.
In acest fel siguranta utilizarii sistemului creste, eliminand riscul unor posibilie disfunctionalitati sau intreruperi a serviciului (si implicit nemultumirile viitorilor clienti).

Fiecare satelit transmite doua tipuri de semnale unul standard accesibil aplicatiilor comerciale si unul codificat de inalta precizie folosit de aplicatiile militare.
Este vorba de fapt de 25 de canale separate de 0.5625 MHz in asa numitele benzi de frecventa L1: 1602.5625 - 1615.5 MHz si L2: 1240 - 1260 MHz.

Conform informatiilor oficiale, atunci cand sistemul va fi complet, se va ajunge la o eroare maxima de pozitionare de pana la 70 m atat pe orizontala cat si pe verticala, iar eroarea de viteza se va situa la valoarea de 15cm/s (in cazul sistemului civil), eroarea scazand pana la 10-20m in cazul sistemului militar.

credit Roskosmos

video lansare

Copyright © SpaceAlliance.ro, 2011
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Programul stiintific al NASA afectat de o noua pierdere

Vineri 4 februarie, programul stiintific al NASA a suferit o noua pierdere importanta atunci cand satelitul sau Glory nu a atins orbita dorita dupa lansare.
NASA nu s-a ocupat direct de misiunea Glory ci a subcontractat-o companiei Orbital Sciences Corporation- atat partea de proiectare si constructie a satelitului cat si lansarea propriu zisa care a fost asigurata de subdivizia Orbital Launch System Group. Intregul program a costat agentia americana 424 de milioane de dolari din care lansarii i-au revenit 54 de milioane.


Nu este insa primul incident de acest fel, ci al doilea consecutiv care implica compania Orbital, dupa ce pe 24 februarie 2009 intr-un articol SpaceAlliance relatam despre pierderea satelitului OCO (Orbiting Carbon Observatory) care costase NASA 273 milioane de dolari (trebuie amintit deasemenea ca in 2001 racheta a mai inregistrat un insucces atunci cand 4 sateliti au fost pierduti la lansare: OrbView4, QuikTOMS, SBD si Celestis05).
Statistic asadar cifrele nu par foarte bune, din cele 8 zboruri realizate 3 fiind esecuri.
Racheta folosita atunci a fost ca si acum Taurus XL, iar esecul a fost pus pe seama unei defectiuni aparute la sistemul ce ar trebui sa separe automat capsula protectoare a incarcaturii de bord de restul rachetei. Aparent aceeasi defectiune s-a repetat si in lansarea de vineri pentru ca separarea nu s-a produs si in aceste conditii injectia orbitala a fost imposibila, toti satelitii aflati la bord prabusindu-se in Oceanul Pacific.
Dupa incidentul din 2009, ca o contramasura, Orbital a schimbat complet solutia folosita pentru sistemul de separare, imprumutand designul de la rachetele sale Minotaur4. Pare insa ca fara a avea succes, pentru ca noua solutie, desi testata intens la sol a produs inca o nereusita si o cadere de imagine pentru Orbital.

Taurus XL este versiunea lansata de la sol a rachetei aeriene Pegasus, impartind aceeasi configuratie cu 3 trepte (bazate pe motoarele Orion 50SXLG, Orion 50XL si Orion 38) plus o prima treapta suplimentara (Castor 120) pentru accelerarea de la sol. Toate motoarele folosesc combustibil solid. Racheta a debutat in 1994 si inregistra pana astazi, asa cum aminteam mai devreme, un numar de 5 lansari reusite cu 10 sateliti plasati in orbita.
Cu o masa de 73 de tone si o inaltime de 28 de metri, racheta este capabila sa transporte intr-o orbita joasa a Pamantului, incarcaturi de pana la 1300kg.

Cateva cuvinte despre satelitul Glory. Acesta este un satelit mediu, cantarind 545 de kg si avand dimensiunile de 1.9 x 1.4 m, construit pe o structura octogonala de aluminiu.
Parte a programului 'Earth observation' el ar fi trebuit sa furnizeze dintr-o orbita LEO sun-synchronous cu altitudinea de 705 km, date stiintifice ce pot fi folosite pentru studiul atmosferei si schimbarilor climatice. Orbital a construit satelitul pe o platforma LEOStar preluata de la un alt program ce a fost anulat in 2000-satelitul VCL (Vegetation Canopy Lidar).
Sistemul electric al satelitului este deservit de 3 panouri solare (2 externe si un al treilea montat pe fetele structurii) fiind capabil sa furnizeze pana la 766 W suficient pentru consumul de bord estimat la 400W (din care 150W ceruti de instrumentatia stiintifica).
Sistemul AOCS (attitude and orbit control system) asigura o stabilizare triaxiala in zbor cu ajutorul unei propulsii 'monopropelant' compuse din 4 motoare furnizand fiecare o forta de 4N si avand o rezerva de 45kg de combustibil.
Timp de minim 3 ani (durata de viata proiectata) si mergand pana la 5 ani (atat cat s-a estimat ca performantele platformei ar putea sa ii asigure functionalitatea) satelitul ar fi trebuit sa furnizeze observatii stiintifice ca parte a constelatiei 'A-train' in care NASA a mai grupat satelitii Aqua, CloudSat, Calipso si Aura.
La bord se aflau 3 instrumente: APS (Aerosol Polarimetry Sensor), CCS (Cloud Camera Sensor) si TIM (Total Irradiance Monitor) preluat de la vechiul satelit SORCE (SOlar Radiation and Climate Experiment).
APS construit de Raytheon Inc. din El Segundo, California este un senzor capabil sa culeaga observatii de la aerosoli si nori, observatii ce vor fi folosite de comunitatea stiintifica sa determine distributia globala a aerosolilor naturali sau a celor creati de industrie, impactul lor in nivelul de radiatie si efectul lor in schimbarile climatice.
CCS construit de Ball Aerospace and Technologies Corporation (BATC) din Boulder, Colorado este un radiometru de inalta rezolutie ce calculeaza distributia norilor in atmosfera. Masuratorile sale sunt folosite in conjunctie cu cele de la APS.
TIM construit de University of Colorado's Laboratory for Atmospheric and Space Physics in Boulder, Colorado este un radiometru care inregistreaza totalul radiatiei solare. Este montat pe o platforma care se poate roti independent de structura satelitului asigurand permanenta pozitionare a instrumentului catre Soare. In partea luminata a orbitei va realiza masuratori asupra energiei solare, aceste masuratori urmand sa fie folosite pentru calcularea unor valori medii zilnice.

Revenind la lansarea propriu zisa, aceasta a avut loc la ora 10:09GMT de la complexul 576E al bazei aeriene Vandenberg din California. Ea a venit la aproape 2 saptamani de la data prevazuta initial pentru lansare (23 februarie 2011)-anulata din cauza unor probleme aparute la echipamentul de sol. Zborul ar fi trebui sa fie unul scurt sub 15 minute.
Treapta intai a rachetei ar fi trebuit sa propulseze intregul ansamblu pentru 85 de secunde. Treapta a doua ar fi trebuit sa preia sarcina pentru alte 85 de secunde urmata de treapta a treia pentru 79 de secunde. La T0+02 :58 capsula protectoare ar fi trebuit sa se desprinda, iar la T0+04:11 treapta a treia ar fi trebuit sa se opreasca din functionare lasand ansamblul intr-o orbita intermediara de transfer. La T0+09 :58 cea de a patra treapta ar fi trebuit sa se activeze pentru cresterea altitudinii perigeului si circularizarea orbitei, care ar fi trebuit sa se termine la T0+11 :10 prin detasarea motorului Orion38.
Imediat ar fi trebuit sa aiba loc injectia in orbita a satelitului principal Glory la T0+13 :05 urmata la T0+13 :15 de separarea celor 3 mici sateliti Cubesat.
Din pacate planurile au fost stricate definitiv atunci cand inginerii de zbor au constatat esecul detasarii capsulei protectoare si in scurta vreme reintrarea in atmosfera.

Pe langa satelitul Glory, racheta Taurus XL a avut la bord alte 3 platforme experimentale: E1P, Hermes si KySat1.
E1P sau Explorer 1 Prime este un nanosatelit de tip Cubesat construit de SSEL-Space Science and Engineering Laboratory al Montana State University cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la misiunea Explorer1 (care a descoperit electronii captati de campul magnetic al Pamantului).
Hermes este un alt Cubesat, de aceasta data construit de Universitatea din Colorado in timp ce KySat1 este un Cubesat construit in Kentucky.

Dupa acest incident racheta Taurus XL nu este asteptata sa revina in operare prea curand- urmatoarea lansare fiind planificata in acest moment pentru 2013 atunci cand ar trebui sa ridice pe orbita un satelit inlocuitor pentru cel pierdut in 2009-OCO.
Orbital insa va avea o alta lansare la bordul rachetei sale Minotaur1 in mai atunci cand ar trebui sa deserveasca satelitul ORS-1.
credit NASA

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Prima pagina in limba romana pe site-ul ESA

Site-ul ESA are de acum, la fel ca si in cazul celorlati membrii ai agentiei, o sectiune dedicata de stiri si articole in limba romana. Cititorii din Romania vor putea sa urmareasca de acum in propria lor limba cele mai importante evenimente ale industriei aerospatiale la nivel european sau national.



credit ESA
Copyright © SpaceAlliance.ro, 2011
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Wow, asta e o veste minunata! Iata deja avantaje concrete in a fi membri cu drepturi depline ai ESA!
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

STRaND primul satelit smartphone din lume

In acest articol SpaceAlliance.ro vom vorbi despre un proiect interesant al SSTL (Surrey Satellite Technology Limited) care in colaborare cu University of Surrey construieste prima misiune de tip 'smartphone' ce va zbura in spatiu.
Noul satelit denumit STRaND-1 adica 'Surrey Training, Research and Nanosatellite Demonstrator' se doreste un experiment ce va ingloba componente COTS (commercial off-the-shelf) si va testa posibilitatea de a folosi un smartphone in conditiile neprielnice din afara atmosferei Pamantului.


Nu ar fi primul experiment de acest fel, daca este sa amintim ca numai in vara lui 2010 un balon solar construit de o echipa de studenti a reusit sa zboare in atmosfera inalta a Pamantului si sa produca poze utilizand o banala camera comerciala. Deasemenea in 2006 misiunea japoneza Cute-1.7 reusea sa zboare in spatiu 2 circuite provenite de la PDA-uri obsinuite.

Ar fi totusi pentru prima data cand un smartphone complet functional ar fi folosit de la nivelul unei orbite LEO.

SSTL are o traditie veche in constructia de platforme mici si parte a strategiei sale comerciale incearca in permanenta sa depaseasca limitele constructive impuse in industria aerospatiala. Trebuie subliniat din start ca din punct de vedere tehnic nu este nici un fel de plus, noua platforma neaducand noutati sau inovatii majore, dar o eventuala reusita ar schimba raportul de forte in domeniul nanosatelitilor (dominat pana acum de platformele Cubesat) si ar aduce un capital de imagine si o potentiala nisa pe piata aceasta experimentala pentru compania britanica.

Cubesat-urile preferate astazi de majoritatea universitatilor pentru programele lor educationale au constrangeri majore in ceea ce priveste tehnologiile ce pot fi incorporate la bord –constrangeri dictate obiectiv de dimensiunile fizice ce impun o miniaturizare excesiva si care, impreuna cu constrangerile de a pastra costurile cat mai joase, limiteaza direct posibilitatea de alegere a componentelor.

Ideea este simpla. Smartphone-urile de astazi inglobeaza foarte multe componente si au ajuns deja la maturitate avand capabilitati ce se apropie din ce in ce mai mult de cele ale computerelor normale. Procesoarele ruleaza deja la frecvente peste 1GHz dar in acelasi timp a scazut substantial consumul de energie. Camerele au ajuns la rezolutii foarte bune, wireless sau GPS sunt componente standard intr-un smartphone actual. Deasemenea datorita competitiei agresive dintre companii costul lor este in continua scadere iar miniaturizarea a mers pana la cote extreme reducand greutatea si dimensiunile. Piata aplicatiilor pentru smartphone-uri este la randul ei foarte dinamica si aduce profituri considerabile in fiecare an fiind un factor ce impinge si mai mult dezvoltarea acestui segment.

Drept urmare intrebarea pe care initiatorii proiectului STRaND si-au pus-o –poate fi operat cu succes un astfel de smartphone in spatiu si poate aduce beneficii comerciale pentru viitor- este justificata. In conditiile in care tehnologia celulelor solare a ajuns la eficiente de 30%, in conditiile in care componentele MEMS (micro-electro-mechanical systems) sunt tot mai prezente, noii nanosateliti par gata de a ingloba astazi smartphone-urile.

Cum se prezinta asadar acest nou nanosatelit din punct de vedere tehnic ?
STRaND-1 este un nanosatelit in greutate de 4 kg, sub forma unui cub cu latura de 30 cm. Este un satelit complet in sensul ca inglobeaza toate sistemele clasice dar in ciuda acestui fapt SSTL afirma ca totusi costul lui nu va depasi pretul unui automobil normal.
Are un sistem activ de control al zborului folosind motoare de corectie si roti volante, si senzori GPS pentru determinarea pozitiei in spatiu.
Noutatea consta asa cum spuneam mai devreme ca in plus la bord va fi montat un smartphone de serie (cotat la cateva sute de euro) cu un procesor ARM 1GHz si ruland sistemul de operare Android. Acesta este dupa cum se stie un sistem 'open source' iar inginerii de la SSTL vor avea sarcina sa creeze interfata intre Android si proriul sistem de operare al satelitului rezolvand astfel problema protocolului de comunicatie.

Cele trei incercari majore pe care va trebui sa le treaca sistemul in spatiu sunt cele legate de doza de radiatii, de pastrarea temperaturii in limite normale de functionare si de conditiile de la lansare (vibratii si acceleratiile induse de racheta). Daca pentru cea mentionata la urma au fost facute teste intensive in laborator, pentru rezolvarea primelor doua smartphone-ul a fost plasat in interiorul satelitului beneficiind (pana la un anumit punct) de straturile speciale de izolare. Camera insa nu va fi obturata ci va avea un orificiu special prin care va putea realiza poze ale Pamantului vazut dintr-o orbita LEO.
Temperatura bateriei va fi monitorizata in permanenta si in caz de scadere o rutina speciala va putea fi rulata –rutina care va forta procesorul sa functioneze la capacitatea maxima, sa se incalzeasca si sa radieze caldura mai departe spre baterie.

In prima faza a misiunii satelitul va fi operat in forma clasica –in sensul ca propriul computer de bord va fi responsabil pentru asigurarea functiilor vitale dar in plus smartphone-ul, conectat ca 'backup' va fi folosit pe post de instrument stiintific. Computerul de bord va executa operatii speciale pentru operarea telefonului in spatiu va colecta datele furnizate de acesta, le va monitoriza cu atentie si le va trimite sub forma de telemetrie inapoi catre statia de sol.
In faza a doua a misiunii daca totul decurge bine si se dovedeste ca microprocesorul smartphoneului este suficient de sigur/stabil in operare, acesta va prelua functia de conducere a satelitului. Computerul de bord va fi pus in 'stand-by' iar toate functiile clasice vor fi executate folosind smartphone-ul.

Cum spuneam si la inceputul articolului SSTL nu aduce nici un fel de progres tehnic prin aceasta aplicatie, dar castiga un foarte mare capital de imagine si poate atrage sume considerabile de bani pe viitor din genul acesta de misiuni, cu atat mai mult cu cat interesul pentru accesul la spatiu si tehnologiile adiacente este in crestere in ultimii ani.

SSTL are o traditie veche in piata satelitilor mici. Aceasta traditie incepe in anii 70 cu constituirea unui mic grup de cercetare, grup consolidat oficial in 1979 odata cu fondarea SSC (Surrey Space Centre) in cadrul universitatii din Surrey, continua in 1981 cu desprinderea de lumea academica si fondarea companiei (1985) si merge  pana in prezent cand SSTL se mandreste cu lansarea in spatiu a 34 de platforme si cu alte 7 in lucru. Compania cu baza in Guildford, Marea Britanie si care are in prezent 300 de angajati (carora li se adauga 80 de colaboratori/cercetatori in universitate) a fost cumparata in 2008 in proportie de 99% de EADS Astrium, universitatea din Surrey pastrand simbolic 1% din actiuni. Tot de atunci ca o afirmare a noii strategii de management care vizeaza pozitionarea companiei la nivel global, SSTL are o subsidiara in Statele Unite- Surrey Satellite Technology LLC cu sediul in Denver/Colorado.

SSTL detine, in afara facilitatilor normale de productie, integrare si teste, propriul centru de comanda a misiunilor si incepand din 2006, odata cu achizitia companiei SIRA Electro-Optics, propriul departament de optica.

In cadrul colaborarii cu mediul academic in domeniul tehnologiilor avangardiste-colaborare pe care o mentionam anterior- trebuie amintite misiunile 'University of Surrey satellite' UoSAT- 1 din anul 1981 si UoSAT-2 din 1984 (ambii construiti si lansati cu sprijin NASA) serie continuata mai tarziu in anii 90 cu platformele 3,4,5 si 12, si SNAP-1 (Surrey Nanosatellite Applications Platform) din 2000. Tot pe partea de nanosateliti experimentali compania mai are deasemenea in derulare programele PalmSat si PCB-Sat.

SSTL are si alte numeroase programe de cercetare derulate cu agentiile mari spatiale ESA si NASA. Pentru Romania este de interes direct spre exemplu participarea in cele doua programe spatiale destinate universitatilor din Europa : ESEO si ESMO.
ESEO sau European Student Earth Orbiter este al treilea satelit dezvoltat in cadrul programului "Education Satellite Programme"- un microsatelit care de la nivelul unei orbite LEO va capta imagini ale Pamantului, va masura nivelul radiatiilor si va testa noi tehnologii spatiale (o camera stelara si un asa numit "reaction wheel").
ESMO sau European Student Moon Orbiter va fi primul satelit educational trimis spre Luna cu tehnologie inspirata de cea folosita de misiunea Smart1 si al patrulea satelit din programul "Education Satellite Programme".
In ambele programme, sponsorizate de ESA, SSTL are rolul de leader al consortiului de universitati si trebuie sa coordoneze activitatea colaboratorilor si sa raporteze direct agentiei europene situatia actuala/evolutia proiectului.

credit SSTL

contributia Romaniei la ESMO si ESEO

Copyright © SpaceAlliance.ro, 2011

http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Statele membre ESA isi reafirma interesul pentru statia spatiala internationala

Consiliul ESA ce s-a desfasurat la Paris pe 16 si 17 martie si care a reunit reprezentantii tuturor tarilor membre ale agentiei spatiale europene a ajuns la o concluzie unanima privind interesul european in privinta operarii ISS pana cel putin la sfarsitul lui 2020. Pe langa decizia politica, mult mai concreta este convenirea unui buget intermediar de 550 milioane de euro care ar trebui sa acopere costurile europene in proiectul ISS pana in anul 2012 atunci cand va avea loc urmatorul consiliu al ministrilor de resort ai ESA. In acest fel agentia europeana va fi capabila sa isi achite obligatiile ce ii revin (contributie care se ridica la 8% din cheltuielile statiei) si sa ofere industriei europene posibilitatea de a isi continua proiectele spatiale.

Pe termen scurt insa, mai ales prin prisma ultimelor evolutii din Statele Unite (ne referim aici la retragerea navetei spatiale) un punct sensibil va ramane capacitatea ESA de a deservi ISS. Cele 3 zboruri ATV care au fost contractate momentan sunt insuficiente pentru orizontul lui 2020 si probabil ele vor trebui suplimentate. In plus, datorita schimbarii specificului misiunii in care ele vor fi angrenate (se va pune in scurt timp problema de a fi capabile sa transporte inapoi pe Pamant rezultatele unor experimente si chiar astronautii de pe statie) este de asteptat ca ATV sa sufere modificari majore de design.
Ramane de vazut cum aceste probleme vor putea fi rezolvate-cert este ca anticipand evolutia evenimentelor, ESA a alocat deasemenea pana in 2012 un buget de 220 milioane de euro in sectorul lansatoarelor europene, bani din care cea mai mare parte va merge pentru racheta Ariane 5.


Mai jos un scurt sumar al ISS realizat de SpaceAlliance.ro

Statia spatiala internationala sau ISS a fost constituita oficial pe 20 Noiembrie 1998 atunci cand a fost instalat modulul Zarya (primul modul ISS). Misiunea a fost proiectata sa functioneze pana in anul 2016 si recent a fost pusa serios in discutie utilitatea pastrarii ei pe termen mai lung si implicatiile tehnice si economice ale unei extensii (mai ales prin prisma bugetelor in scadere pe care le au la dispozitie agentiile spatiale internationale). Avand in vedere anvergura proiectului si efortul care a fost depus pentru a o contrui, cat si semnificatia ei pentru publicul larg, o decizie politica de deorbitare a statiei nu este asteptata insa prea curand.

model virtual al statiei spatiale internationale

Lansator
Primul modul –Zarya a fost lansat folosind o racheta Proton-K
La momentul actual statia internationala este vizitata de:
-naveta americana Space Shuttle (retrasa din activitate)
-naveta Soyuz
-naveta Progress
-ATV (ESA)
-HTV (JAXA)

video 1

Orbita
Orbita statiei internationale este mentinuta la o altitudine cuprinsa intre 278 km si 460 km deasupra Pamantului cu o altitudine nominala de 350km si realizand 15.7 orbite pe zi cu o viteza orbitala de aproximativ 7.7 km/s. Cu toate acestea exista si anumite limitari spre exemplu in cazul misiunilor de andocare a lui Soyuz este impusa o altitudine maxima de 425 km. Inclinatia orbitei efectuate de statie este de 51.6 grade in raport cu Ecuatorul.

video 2

Operarea statiei
Sistemul de control termic al statiei este proiectat sa mentina echilibrul termic la bordul statiei. Fara nici un fel de control termic, temperatura va oscila in mod natural intre 120 de grade Celsius pe fata expusa luminii Soarelui si -157 de grade Celsius pe fata aflata in umbra. Sistemul face uz de doua concepte : controlul pasiv si controlul activ. Controlul pasiv consta in folosirea unor straturi succesive de izolare care joaca un dublu rol- pe de o parte de a reflecta radiatia solara exterioara si pe de alta parte de a impiedica pierderile termice spre spatiul exterior mult mai rece ; deasemenea puntile termice care pot aparea intre diferitele staturi de izolatie sunt rupte prin folosirea unor materiale speciale cum ar fi Mylar si kevlar. Controlul activ (constand in trei functii : colectarea caldurii, transportul ei si eliminarea) este organizat intre :
-sistemul de control termic activ intern (IATCS)
-sistemul de control termic activ extern (EATCS)
-sistemul de control termic fotovoltaic (PVTCS)
-sistemul de control termic activ extern in faza initiala a misiunii (EEATCS)

ISS foloseste deasemenea panouri solare pentru a putea produce energia electrica necesara la bord. Aceste panouri solare sunt mobile in sensul ca dispun de un mecanism care permite rotatia lor dupa Soare in acest fel reusind sa alinieze perpendicular razele solare pe celulele fotovoltaice si sa obtina maximul de putere. Acest tip de mecanism permite realizarea unor niveluri de energie de pana la 84kW. In plus, in timpul eclipselor, panourile solare pot fi reorientate in asa fel incat sa fie redus efectul rezistentei la inaintare (acest lucru este important daca se are in vedere suprafata foarte mare pe care aceste panouri solare o au si implicit valorile rezistentei atmosferice pe care acestea o presupun in cazul unei incidente perpendiculare pe directia orbitala).

In completare, baterii utilizand tehnologia nickel-hidrogen sunt folosite pentru a stoca energia necesara statiei pentru perioadele de eclipsa, ele permitand functionarea pana la 35 de minute. Datorita degradarii lor constante si a cerintelor stricte de mentinere a performantelor aceste baterii sunt inlocuite periodic.
Voltajul la bordul statiei variaza intre 28V DC si 180V DC. Puterea obtinuta este apoi stabilizata si distribuita la 160V DC iar mai apoi convertita la 124V DC (acest voltaj ridicat asigurand o minimizare a liniilor de putere si a greutatii).
Statia este echipata cu un sitem de control al pozitiei stabilizat triaxial. In mod curent, orientarea statiei este mentinuta folosind un sistem de giroscoape pentru controlul momentului, dar cand aceste giroscoape devin saturate un sistem de motoare intervine in mod automat.

Deasemenea cand o nava vizitatoare este andocata la statie, se pot folosi motoarele acesteia pentru a realiza manevre de corectie (fie ele corectii de orbita sau pur si simplu de pozitie). In particular trebuie mentionat ca manevrele de orbita trebuie realizate periodic, daca se tine seama ca datorita rezistentei aerodinamice atmosferice, statia isi micsoreaza altitudinea cu o viteza de aproximativ 2.5km/luna.

Gama senzorilor aflati la bord cuprinde senzori de orizont care realizeaza alinierea sistemului inertial prin folosirea emisiei infrarosii a Pamantului si a partii superioare a atmosferei, senzori solari care determina pozitia Soarelui in coordonatele interne ale senzorului mai apoi aceasta pozitie putand fi transformata in coordonatele proprii ale statiei, camere stelare care sunt folosite pentru determinarea inertiala a pozitiei statiei prin identificarea stelelor din campul vizual , magnetometre care realizeaza masurarea campului magnetic al Pamantului si receptoare Glonass/GPS.
Software-ul pentru controlul pozitiei cuprinde cateva moduri de operare pentru a maximiza puterea si pentru a minimiza efectele termice negative :
- axa x mentinuta paralela cu vectorul vitezei orbitale
- sau axa x paralela cu vectorul momentului unghiular H
- sau axa y  mentinuta paralela cu vectorul vitezei orbitale

Statia spatiala are deasemenea un sistem special in traducere libera 'Sistemul de control al mediului inconjurator si de mentinere a vietii' care controleaza caracteristicile fundamentale pentru mentinerea vietii la bordul statiei (de exemplu monitorizeaza nivelul oxigenului si al celorlalte gaze, presiunea atmosferica necesara respiratiei, apa, prevenirea incendiilor etc). Acest sistem are practic 5 componente majore :

-Controlul si mentinerea atmosferei
Furnizeaza oxigenul si nitrogenul , gaze folosite in experimente si pentru alte scopuri , precum si presiunea atmosferica. Mentine deasemenea nivelul oxigenului si nitrogenului in proportiile regasite la nivelul marii (21% oxygen, 78% nitrogen).
Segmentul rusesc al lui ISS a fost responsabilul principal pentru toate aceste functii in timpul perioadei initiale de asamblare a statiei.
Oxigenul va fi furnizat in principal de sistemul de electroliza Elektron, care separa moleculele de apa in oxigen si nitrogen. SUA vor incepe furnizarea aditionala de oxigen, nitrogen si servicii de mentinere a presiunii prin rezervoare reincarcabile la sfarsitul fazei 1 de asamblare folosind conducte de la bordul segmentului american
-sistemul de reimprospatare a atmosferei
Inlatura dioxidul de carbon si restul praticulelor contaminante in paralel cu monitorizarea nivelurilor oxigenului si nitrogenului. Materiale speciale absorbante sunt folosite pentru colectarea dioxidului de carbon care este mai apoi eliminat in spatiu.

-controlul temperaturii si uniditatii
Recircula aerul, inlatura umiditatea si mentine temperatura de la bord constanta. Piesa centrala a acestui subsistem este camera comuna de recirculare a aerului care trage aerul din statie prin filtre speciale, racindu-l si scazand umiditatea, iar  mai apoi trimitand inapoi acest aer recirculat. Apa obtinuta din acest proces de recirculare este trimisa catre subsistemul de management si recuperare a apei.

-sistemul de management si recuperarea apei
Recupereaza si recicleaza apa provenita din dusuri, toalete, condensare, celulele de combustibil etc. Un sistem de procesare a apei potabile transforma apa reziduala in apa potabila. Calitatea apei este permanent monitorizata de un proces de control si mentinere a calitatii apei.

-sistemul de detectie si de stingere a incendiilor
Consta in detectoare de fum, alarme si sisteme de inchidere automata, stingatoare portabile de incendiu, masti de gaz si butelii de oxigen. In fiecare modul presurizat sunt instalate cate doua detectoare de incendiu in paralel cu ansamblul de ventilare a echipamentelor de bord (care asigura ventilarea corespunzatoare a echipamentului electronic).
Sistemul de telecomunicatii trebuie sa furnizeze linkuri bidirectionale audio si video atat intre echipajul ISS, cat si intre echipaj si centrul de comanda si intre echipaj si cercetatorii de pe Pamant, toate acestea in gama de frecvente Ku, S si UHF.
Deasemenea permite echipajului sa trimita comenzi direct  catre operatorii ISS sau sa le dirijeze catre naveta spatiala si invers, in paralel cu furnizarea catre centrul de comanda si centrul de operatiuni pentru instrumente a datelor provenite de la sisteme, experimente si instrumentele de la bord.

Date
Masa : 455.000 kg (in stadiul final dupa montarea completa)
Dimensiuni :58.5 x 30.5 m (panourile solare complet desfacute masoara 108.5 x 72.8 m)
Costul misiunii : 100 miliarde de euro- pentru intreaga perioada de 30 de ani considerand proiectarea, montarea si costuri de exploatare pentru cel putin 10 ani (costuri impartite intre tarile participante la misiune)

Module
-Destiny Laboratory Module
-Columbus Module
-Kibo Japanese Experimental Module
-Express Logistics Carrier
-Multipurpose Laboratory Module

constructia statiei spatiale internationale

Centre de control
-NASA Lyndon B. Johnson Space Center, Houston, USA
-Kenedy Space Center, USA
-RKA mission control center, Korolyov Rusia
-Mobile Servicing System Control and Training, Saint-Hubert, Quebec, Canada
-Columbus Control Center, Oberpfaffenhofen, Germania
-ATV Control Centre, Toulouse, Franta
-HTV Control Center,Tsukuba, Japonia

video 3


centrele spatiale


Obiective stiintifice
Unul principalele obiective ale lui ISS este de a furniza un mediu corespunzator pentru realizarea unor experimente speciale care necesita una sau mai multe conditii ne-reproductibile pe Pamant. Principalele directii de cercetare au in vedere :

-biologie (incluzand cercetare biomedicala si biotehnologica)

-fizica (incluzand fizica fluidelor,stiinta materialelor si fizica cuantica)
Experimentele ISS studiaza mediul inconjurator in spatiu si cum expunerea pe termen lung la vacuum si particulele din spatiu afecteaza materialele. Aceasta cercetare va furniza viitorilor constructori din domeniul spatial si cercetatorilor in general cunostiinte noi cu privire la natura spatiului si implicit va spori calitatile viitoarelor platforme proiectate.
Unele experimente vor studia fortele de baza ale naturii (cuprinse in capitolul general de fizica fundamentala) facand uz de imponderabilitate pentru a analiza fortele mici care sunt dificil de analizat in prezenta gravitatiei terestre si care ar putea sa explice evolutia Universului; chiar investigatii folosind laserul pentru a raci atomi aproape de temperatura de 0 grade Kelvin ne vor putea ajuta sa intelegem insasi gravitatia terestra.

-astronomie (incluzand cosmologie)

-meteorologie
Vor fi incluse observatii la scara larga asupra Pamantului, schimbarile pe termen lung in ceea ce priveste clima, studii cu privire la paduri,oceane si munti, impactul meteoritilor, uragane si taifunuri si efectele vulcanice. Se vor studia efectele poluarii aerului si a fumului din marile orase. Distrugerea padurilor si poluarea apei sunt cel mai bine vizibile din spatiu si vor fi captate in imagini de mare rezolutie, imposibil de realizat pe Pamant.

-efectele pe termen lung ale micogravitatiei la oameni
Aceste experimente vor furniza informatii folositoare in perspectiva viitoarelor calatorii in spatiu. Analiza efectelor gravitatiei ne poate conduce la o mai buna intelegere a corpului uman si a interactiunii cu mediul de pe Pamant. Unii cercetatori cred ca chiar ISS insasi poate fi folosita pentru transportul intre Pamant si Marte.

-incurajarea dezvoltarii aplicatilor comerciale in domeniul spatial

-stabilirea unor noi puncte de referinta in istoria spatiala printr-un numar record de iesiri in spatiu precum si realizarea unor noi generatii de roboti spatiali

Concluzii
ISS este cel mai mare si mai complex proiect stiintific din istoria umanitatii, jucand un rol major printr-o colaborare atat de extinsa in comunitatea stiintifica internationala. Un alt avantaj indirect derivat din aceasta colaborare a fost posibilitatea impartirii costurilor enorme ale acestui proiect intre diferitele state participante altfel greu de asumat de catre o singura tara.

video 4

Credit
http://www.esa.int
http://www.nasa.gov

Copyright © SpaceAlliance.ro, 2011


http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Goliat, primul satelit romanesc intra in linie dreapta pentru lansare-mai putin de 6 luni ramase pana cand Romania va avea prima sa misiune spatiala

Intr-o conferinta de presa tinuta recent directorul ArianeSpace, Jean-Yves Le Gall a facut publice planurile companiei pe 2011. Ca si in anul trecut se anunta o agenda incarcata cu nu mai putin de 12 lansari programate (dublu practic fata de 2010).
La fel ca pana acum principala piesa de rezistenta va fi veterana Ariane 5, dar parte a noii strategii de management, ArianeSpace se va reorienta si pe segmentele lansarilor medii si mici venind astfel in intampinarea cerintelor clientilor sai din intreaga lume. Se spera astfel ca parte din operatiuni sa se transfere treptat spre aceste nise si astfel sa se depaseasca recordul setat anul trecut cand au fost acoperite aproximativ 60% din totalul lansarilor de sateliti de telecomunicatie geostationari la nivel global.
Perspectivele de altfel sunt foarte bune- numai in 2010 alte 12 contracte pentru transfer geostationar fiind semnate (ceea ce inseamna un procent de 63% din piata comerciala internationala).



Deasemenea, procedurile tehnice ce stau in spatele acestor zboruri sunt la cele mai inalte standarde (lucru dovedit de cele 3 lansari succesive din octombrie, noiembrie si decembrie 2010-toate la aproximativ o luna distanta), iar racheta Ariane 5, datorita fiabilitatii demonstrate a devenit astazi preferata lansarilor comerciale (din decembrie 2002 atunci cand versiunea ECA a fost introdusa in uz si cand zborul inaugural al acesteia s-a terminat cu pierderea satelitilor incarcati la bord -Stentor si Hot Bird 7- racheta are un record impresionant de 36 de zboruri fara greseala).
Ariane 5 are trei versiuni constructive: GS, ES si ECA.
Versiunea ECA este singurul lansator comercial capabil sa ridice incarcatura totala de 9.6 tone compusa din 2 platforme diferite (satelitii impreuna cu echipamentul de integrare si protectie aferent).
In 2009, Ariane 5 a reusit 6 zboruri (5 in versiunea ECA si unul in versiunea GS) si lansarea a 14 sateliti: Hot Bird 10/NSS-9/Spirale A/Spirale B in februarie 2009, Herschel/Planck in mai 2009, TerreStar-1 in iulie, JCSat 12 / Optus D3 in august, Amazonas 2 / COMSATBw-1 pe 1 octombrie, NSS-12 / Thor-6 pe 29 octombrie si in sfarsit Helios 2B pe 18 decembrie despre majoritatea acestor misiuni SpaceAlliance relatand in articole separate in 2009.

In 2010 toate cele 6 zboruri efectuate de Ariane5 au fost in versiunea ECA: Astra 3B si ComsatBw 2 in martie, Arabsat 5A si COMS 1 in iunie, Nilesat 201 si RASCOM-QAF 1R in august, Eutelsat W3B si BSat 3b in octombrie, Intelsat 17 si Hylas 1 pe 26 noiembrie si in sfarsit Hispasat 1E si Koreasat 6 pe 29 decembrie.

Anul 2011 a debutat deasemenea fericit atunci cand pe 16 februarie un nou modul ATV a fost ridicat pe orbita cu destinatia finala statia spatiala internationala ISS intr-un zbor istoric ce a purtat indicativul v200 din lunga traditie a rachetelor Ariane.
Alte 4 lansari ATV sunt contractate pentru anii urmatori, asigurand astfel accesul Europei la proiectul ISS.

Revenind la agenda lui 2011 trebuie spus ca din cele 12 zboruri programate (9 avand loc din Guiana Franceza si 3 din Kazahstan) 6 vor fi operate de Ariane 5, 5 de Soyuz si 1 de Vega dupa cum urmeaza :
•    30 martie - Yahsat 1A & Intelsat New Dawn - Ariane 5
•    11 mai - ST 2 & GSAT-8(INSAT-4G) - Ariane 5
•    mai - Globalstar (6 sats) –Soyuz (Kazahstan)
•    iunie-august - Astra 1N - Ariane 5
•    iunie-august - BSAT-3c/JCSAT-110R - Ariane 5
•    iulie -Globalstar (6 sats) –Soyuz (Kazahstan)
•    1 septembrie - LARES & 9 Cubesats - Vega
•    septembrie -Globalstar (6 sats) –Soyuz (Kazahstan)
•    sfarsitul lui septembrie - Galileo-IOV (2sats)- Soyuz
•    octombrie - Arabsat 5C - Ariane 5 ECA
•    noiembrie - SES-2 - Ariane 5
•    decembrie - Atlantic Bird 7 - Ariane 5
•    octombrie-decembrie - Pléiades-1 & ELISA (4 sats) & SSOT - Soyuz

Pe viitor perspectivele sunt foarte bune daca tinem cont de semnarea in februarie 2009 a unui contract pentru 35 de noi unitati Ariane5 (cu o valoare de 4 miliarde de euro), dar si de cele 18 lansari Soyuz pe care se mizeaza.

Desi ArianeSpace a dorit sa transfere acest capital pozitiv de imagine catre noile sale lansatoare, din pacate agenda de teste pentru Vega si Soyuz s-a dovedit nesustenabila pentru ca operatiunile de constructie/modernizare a infrastructurii bazei spatiale din Kourou s-au prelungit peste termenul propus initial.
Aceasta cu atat mai mult cu cat inginerii au tebuit sa lucreze pe mai multe fronturi, pe langa pregatirea obisnuita a zborurilor Ariane5, fiind necesare eforturi suplimentare pentru aducerea in stare operationala a noilor veniti Vega si Soyuz.
Lucrurile par insa sa intre in grafic incet-incet.

Conform ultimelor informatii primul zbor al rachetei Vega va avea loc, asa cum mentionam anterior, pe 1 septembrie dar datele de lansare sunt orientative si se pot schimba in orice moment in functie de mersul pregatirilor.

Relatam recent intr-un articol SpaceAlliance.ro despre documentul VERTA-'Vega Research and Technology Accompaniment Program' cel care pune bazele productiei de serie pentru componentele noului lansator-acoperind in prima faza 5 noi misiuni in afara zborului de test (pe lista sponsorizarii pentru acest program aflandu-se  satelitii europeni ADM Aeolus, Lisa Pathfinder, constelatia Swarm si IEV –'Intermediate Experimental Vehicle'). Spuneam atunci ca proiectul Vega se muta astfel din faza de proiectare si dezvoltare in cea de exploatare propriu zisa.

In aceasta mare operatiune numita Vega sunt implicate direct 7 tari europene (Italia, Franta, Spania, Belgia, Olanda, Elvetia si Suedia) prim contractor fiind compania italiana ELV SpA ale carei actiuni sunt detinute de Avio SpA (70%) si Agentia Spatiala Italiana ASI (30%).
Grupul va fi reprezentat de ArianeSpace cea care va oferi spre comercializare serviciile noii rachete si va avea grija de operatiunile de lansare.


Vega intentioneaza sa se pozitioneze pe nisa lansatoarelor mici, undeva sub Ariane5 (lansatorul de clasa mare al lui ArianeSpace) si noul venit- versiunea modernizata Soyuz (care va opera in segmentul mediu).
ArianeSpace nu avea un lansator pe aceasta nisa astfel dar se estimeaza ca Vega va deservi in medie cel putin 2 lansari pe an.

Racheta care are o masa de 137 tone, o lungime de 30m si un diametru de 3m, este una in patru trepte- un motor de tip P 80 folosind combustibil solid pentru prima treapta- cu o forta maxima dezvoltata de 3040kN si un timp de ardere de 107s, un motor de tip Zefiro 23 alimentat tot de combustibil solid-cu o forta maxima de 1200kN si un timp de ardere de 71s, ca si treapta a treia unde actioneaza un motor de tip Zefiro 9-cu o forta dezvoltata de 213kN si un timp de ardere de 117s, si o treapta finala a patra alimentata de combustibil lichid si propulsata de un motor de tip AVUM – Attitude and Vernier Upper Module-u o forta de 2.45kN si un timp de ardere de pana la 315s.
In ceea ce priveste performantele tehnice, lansatorul este capabil sa inscrie pe o orbita circulara cu altitudinea de 700 km o masa de pana la 1500 kg (de obicei segmentul satelitiilor stiintifici de observare a Pamantului).

Vega va folosi in spaceportul din Guiana Franceza complexul ELA-1 care a deservit intre 1979 si 1989 rachetele Ariane1 si Ariane3. Acesta insa a trebuit sa fie modernizat, incepand de la hangarul propriu zis si continuand cu sistemele de alimentare electrica, de protectie, de control si nu in ultimul rand cu sistemele mecanice de transport (lifturi, macarale etc). In plus, este vorba si despre o noua platforma mobila care va tranporta racheta, si care va avea o inaltime de 50m si o viteza de 5m/minut fiind capabila sa acopere o distanta de 80m intre pozitia operationala si locul de parcare.
Perioada de pregatire a unui zbor - asa numita "launch campaign" - a fost marita de asemenea de la 2-3 saptamani la 42 de zile pentru a asigura ca fiecare zbor este supervizat corespunzator fara presiunea timpului, mai ales ca ESA isi doreste pe viitor o serie de minimum 4 lansari anuale ale noii rachete.


Romania, aflata la prima sa experienta spatiala cu satelitul Goliat, va intra astfel in linie dreapta in perspectiva lansarii.
Proiectul Goliat a fost initiat in anul 2005 de agentia spatiala romana ROSA beneficiind de un buget de 1.500.000 de RON (declarat in 2005). Tot ROSA s-a ocupat de managementul si coordonarea consortiului de firme private care au beneficiat de contracte in cadrul acestui proiect.




Este vorba de un nanosatelit de 1kg si 10x10x10 cm bazat pe standardul american Cubesat, avand la bord o serie de experimente stiintifice: determinarea fluxului de meteoriti (SAMIS), masurarea dozei de radiatii cosmice la nivelul orbitei terestre (Dose-N) si captarea de imagini cu suprafata Pamantului folosind o camera de observatie de 3 mega pixeli instalata la bord si cu o rezolutie la sol de aproximativ 21x28m.

Goliat va fi lansat intr-o orbita eliptica cu inaltimea variind intre 357 si 1447 km si inclinatie de 71 de grade si va fi operat cu ajutorul a doua statii de sol-una situata la Magurele si cealalta la Marisel, langa Cluj.
Proiectului romanesc si altor 8 sateliti din aceeasi categorie li s-a oferit sansa de a fi lansati gratis in zborul inaugural de test al rachetei europene Vega (o parte dintre ei venind din tari ce se afla in faza de preaderare la agentia spatiala europeana, asa cum este si cazul Romaniei, si care incep prin aceste prime programe nationale sa isi manifeste interesul fata de domeniul spatial) :

-SwissCube (École Polytechnique Fédérale de Lausanne, Switzerland)
-Xatcobeo (University of Vigo and INTA, Spain)
-UNICubeSAT (University of Rome, Italy)
-Robusta (University of Montpellier 2, France)
-AtmoCube (University of Trieste, Italy)-e-st@r (Politecnico di Torino, Italy)
-OUFTI-1 (University of Liège, Belgium)
-PW-Sat (Warsaw University of Technology, Poland)

Acesti 9 sateliti Cubesat se vor adauga incarcaturii principale LARES (LAser RElativity Satellite) si unui alt satelit italian- ALMASat (prescurtare de la ALma MAter SAtellite) o misiune demonstrativa dezvoltata incepand cu anul 1993 de Facultatea de inginerie din cadrul Universitatii din Bologna, care ca si predecesoarele programe realizate in Italia (Unisat1 si Unisat2) are la baza un concept modular capabil sa integreze pe viitor o gama larga de experimente stiintifice la un pret de constructie scazut.





Linkuri relevante:

video orbita

model virtual al primului satelit romanesc

galerie de imagini cu primul satelit romanesc


Articol ce poate fi preluat numai citand sursa orginala SpaceAlliance.
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale