Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

SpaceAlliance.ro : Primul portal romanesc de tehnologii aerospatiale

Creat de Adi, August 06, 2008, 11:33:55 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

bbb


bbb


s.p.a.c.e

A fost lansat un nou satelit de telecomunicatii

Sambata 24 aprilie o racheta Proton operata de International Launch Services a ridicat pe orbita o noua platforma pentru compania SES World Skies-satelitul SES 1.

Acest zbor comercial face parte dintr-un contract mai amplu castigat de operator cu grupul SES (contract care prevede un numar de 5 zboruri in perioada scurt urmatoare).

Compania ILS (International Launch Services) cu sediul in Virginia, SUA, si al carei actionar majoritar este compania ruseasca Khrunichev Space Center-constructorul rus al rachetei Proton, are drepturi de exclusivitate pentru comercializarea serviciilor de transport catre operatori de sateliti comerciali din intreaga lume.

Plecata de la baza Baikonur la ora 11 :19 GMT, intr-o misiune complexa dar care a fost favorizata de masa relativ scazuta a incarcaturii, Proton M Breeze a reusit sa plaseze noul satelit cateva ore mai tarziu la ora 20 :17 GMT direct pe orbita geostationara si nu pe o orbita de transfer cum se procedeaza in alte cazuri similare.

Proton este o racheta de 58.2 m lungime si cantarind 705 tone in configuratie normala. Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere, cu lungimea de 42.3 m si diamentrul variind intre 4.1 si 7.4 m. Acestora li se adauga sistemul aditional Breeze M care dezvolta o forta suplimentara de pana la 20 kN si care este echipat cu un sistem de stabilizare triaxiala, un sistem de navigatie si un calculator de bord, fiind direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a transportului. In cazul acestuia, cantitatea de combustibil incarcata depinde de specificul misiunii si este variata pentru a optimiza performanta zborului.
Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 276 care furnizeaza un total de 11 MN. Treapta a doua este alimentata de 3 motoare de tip RD 210 plus un motor de tip RD 211 furnizand o forta totala de 2.4 MN. Treapta a treia este propulsata de un motor de tip RD 213 cu forta de tractiune 583 kN, iar controlul si dirijarea zborului sunt realizate cu un sistem de avionica triplu redundant care comanda un motor de 31 kN cu 4 ajutaje. In aceasta echipare racheta este capabila sa inscrie intr-o orbita de transfer geostationara o masa de pana la 6360 kg.

SES1 construit in urma unui contract semnat in mai 2007 cu Orbital Sciences Corporation este primul dintr-o serie de 3 sateliti (cu o optiune pentru inca alti doi) ce urmeaza sa fie trimisi in perioada urmatoare pe orbita pentru a reimprospata flota SES (SES2 undeva in anul 2011 si SES3 in anul 2012).

SES1 spre exemplu este destinat serviciilor de telecomunicatii si de televiziune HD de pe teritoriul Statelor Unite si va trebui sa inlocuiasca la pozitia orbitala 101 grade vest 2 sateliti mai vechi : AMC2 si AMC4 construiti in trecut de compania Lockheed Martin pe platforme A2100A de 2.7 tone si respectiv A2100AX de 3.8 tone, ambii echipati cu 24 de transpondere in banda C si alte 24 de transpondere in banda Ku.
AMC2 a fost lansat in ianuarie 1997 si AMC4 in noiembrie 1999, ambii apropiindu-se de consumarea resursei tehnice de 15 ani si dand semne de oboseala (in ultimul timp performanta electrica a panourilor solare a scazut semnificativ).

Ca si precedentele, SES1 vine echipat in aceeasi configuratie –cu 24 de transpondere in banda C si 24 de transpondere in banda Ku functionand la frecventa de 36 MHz, dar tot acest echipament auxiliar este montat pe o platforma noua Orbital- Star 2.4.

Pe viitor SES2 va gazdui suplimentar un experiment al armatei americane-'Commercially Hosted InfraRed Payload' sau CHIRP-un senzor cu camp vizual foarte larg care de la inaltimea orbitei geostationare va supraveghea in permanenta activitatea de la sol fiind integrat in sistemul de detectie si aparare antiracheta.

Revenind la actualul satelit, acesta are 3152 kg la lansare si o durata de viata garantata de producator la 15 ani. Este un satelit stabilizat triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie monopropelant pe baza de hidrazina.

Energia electrica este generata cu ajutorul a patru panouri solare in tehnologia Ga-As si este inmagazinata in doua baterii Li-Ion cu capacitatea de 4840 Ah pentru a deservi consumul ridicat al antenelor (care poate ajunge in total si la 5000 W). 

Dupa ce satelitul va folosi propriile motoare pentru a se plasa precis la slotul orbital dorit, va incepe o campanie de teste si de pregatire a echipamentelor pentru operare nominala, urmand ca activarea si intrarea oficiala in flota SES sa se produca in circa o luna.

SES World Skies este compusa din SES Americom si SES New Skies si detine printre altele SES Astra si SES Sirius in Europa.
Cu o flota de 41 de sateliti si avand 550 de clienti la nivel global, in peste 100 de tari, SES acopera 99.9% din teritoriul Pamantului si ofera servicii de televiziune (1200 de canale TV din care 85 HD), servicii de telecomunicatii, internet sau transfer de date securizate pentru organisme guvernamentale.

credit Orbital & SES

video lansare

articol original Space Alliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Rusia lanseaza al doilea satelit militar din 2010

Pe 27 aprilie la ora 01:05 GMT (05:05 ora Moscovei) Rusia a trimis pe orbita la bordul unei rachete Kosmos 3M cel de al doilea satelit militar din anul 2010.

Lansarea a avut loc de la hangarul 132 al bazei spatiale din Plesetsk in nordul tarii. Separarea a avut loc o ora mai tarziu 01 :08 GMT iar centrul de operatiuni Titov a stabilit contactul cu noul satelit dupa cateva minute, la ora 01 :41 GMT.

Daca in precedentul zbor de care aminteam intr-un articol recent, era vorba despre un satelit de spionaj cu durata de viata scurta de cateva luni, de data aceasta discutam despre un satelit de navigatie si telecomunicatii ce va fi folosit de ministerul rus al apararii pentru o perioada cuprinsa intre 18 si 24 de luni.

Desi cum se intampla in astfel de cazuri informatiile furnizate presei sunt extrem de sarace, se pare ca noul satelit face parte din clasa Parus si va purta indicativul Cosmos 2463.

Reteaua americana U.S SpaceTrack a furnizat deja primele informatii cu privire la orbita si amplasamentul noului satelit. Acesta a fost plasat intr-o orbita aproape circulara cu apogeul la 1030 km si perigeul la 990 km si inclinatia de 82.9 grade, realizand o rotatie completa in jurul Pamantului in 105 minute- o configuratie clasica pentru satelitii Parus.

Constelatia Parus este o conceptie destul de veche, un satelit de 825 kg bazat pe platforma KAUR-1, construita ca raspuns la prima generatie de sateliti americani de navigatie-Transit. Proiectarea constelatiei a inceput in anul 1971, urmata de lansarea primului satelit in 1974 – Cosmos 700 si declararea ca retea operationala in anul 1976. Datele satelitilor urmau sa fie folosite in special de flota rusa si in particular de submarinele nucleare care trebuiau sa isi ghideze focoasele nucleare de la bord si sa obtina astfel o mai buna precizie de lovire.

Reteaua –asa cum a fost gandita initial-cuprindea 6 sateliti aflati intr-o orbita aproape circulara undeva la 1000 km altitudine si cu inclinatia planului orbital de 83 de grade, cu sateliti separati simetric in planul orbital si avand o precizie de pozitionare cuprinsa intre 100 si 300m.

Ea trebuia sa functioneze in conjunctie cu o alta retea de 4 sateliti Tsykada a caror orbita era in asa fel calculata incat sa asigure completarea vizibilitatii pentru utilizatorii de la sol.

Aceasta este lansarea cu numarul 99 pentru un satelit din clasa Parus, precedentul zbor inregistrandu-se anul trecut pe 21 iulie 2009 atunci cand a fost activat Cosmos 2454.

In toate aceste lansari a fost folosit cu succes (doar 5 ratari) acelasi tip de racheta Kosmos 3M- un lansator in doua trepte, folosind combustibil lichid, avand montate 2 motoare de tip RD216M in prima treapta si 1 motor RD219 in treapta a doua. Racheta care a intrat in serviciul Rusiei inca din anul 1967 a realizat de atunci mai mult de 410 de zboruri, fiind capabila sa transporte o sarcina utila de pana la 1500 kg (LEO), in diferite tipuri de misiuni- fie ca vorbim de orbite joase, medii sau inalte, dar ministerul rus al apararii a anuntat recent ca intentioneaza sa o pensioneze la sfarsitul acestui an (se pare ca mai sunt programate inca 2 zboruri).

orbita satelitului

video lansare

articol original Space Alliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

b12mihai

Am reusit azi sa public eu ultimele doua articole. Multumim.
Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Galaxy 15 in continuare in deriva

Intr-un articol al lunii aprilie aminteam de un incident care a afectat unul din satelitii flotei Intelsat-respectiv Galaxy 15. Atunci, aparent in urma unei intensificari a activitatii solare de pe 3-5 aprilie, Intelsat a pierdut complet controlul asupra satelitului-mai precis transponderele acestuia au continuat sa functioneze dar orice incercare de comandare a satelitului a fost nereusita.

Galaxy 15 este construit de compania Orbital Sciences Corporation aceeasi care a mai furnizat inca 5 sateliti asemanatori pentru Intelsat, a fost trimis pe orbita in octombrie 2005 si avea o resursa de zbor estimata pana in 2022.

Este realizat ca si predecesorii pe o platforma STAR 2 considerata de producator mai usoara, mai compacta si mai ieftina fata de cele oferite de companiile concurente si nu in ultimul rand cu capacitate modulara-fiind capabila sa gazduiasca cele mai multe din configuratiile de comunicatie existente astazi pe piata.

Satelitul are o greutate de 1892 kg, beneficiind de aportul a doua panouri solare amplasate de o parte si de alta a platformei, fiecare alcatuit din 4 elemente bazate pe tehnologia Ga-As. Energia generata este inmagazinata in doua sisteme de baterii Li-Ion cu capacitatea de 4840 Wh.

Stabilizarea se realizeaza triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie monopropellant bazat pe hidrazina iar pentru manevrele orbitale se foloseste un sistem bipropelant.

Echipat cu 24 de transpondere in banda C si cu un transponder in banda L, satelitul furnizeaza servicii media pentru operatorii din America de Nord si respectiv Autoritatea Aeronautica Americana.

In luna aprilie Intelsat anunta ca pentru a preintampina posibile intreruperi in retea, s-a decis mutarea temporara a unei platforme mai vechi Galaxy 12, lansat in aprilie 2003 si echipat aproape identic cu 24 de transpondere in banda C (dar fara transponderul in banda L folosit pentru aviatia commerciala)- de la slotul orbital 123 grade vest la 133 grade vest acolo unde opera Galaxy 15.

Instalat in noua pozitie inca din 14 aprilie, acesta a preluat sarcinile platformei defecte pana la investigarea problemei tehnice si solutionarea ei.

Fara a avea toate detaliile, speculam la acea data asupra posibilelor defectiuni si a solutiilor tehnice de care inginerii dispun pentru a o depasi-spuneam asadar ca defectiunea ar putea fi localizata fie la nivelul decoderului antenei fie la nivelul procesorului de bord care sub influenta unui flux energetic ridicat ar putea avea software-ul corupt (defectiune care se rezolva printr-un 'update' clasic de software dupa ce imaginea curenta aflata la bord este descarcata si comparata la sol cu imaginea corecta).
Pentru a ajunge in acel punct, inginerii trebuiau insa sa preia controlul satelitului adica sa forteze calculatorul satelitului sa execute comenzile trimise de la sol.
Deoarece astfel de situatii s-au intamplat de nenumarate ori in istoria spatiala, proiectantii au grija inca de la inceputul unei platforme sa asigure un minim de functionalitate –adica asa cum aminteam in articolul precedent, executia comenzilor se poate realiza fie pe calea clasica via software, fie in cazuri exceptionale cand acesta din urma nu mai raspunde (cum este si cazul de fata) via interfete hardware care pot reseta direct fizic circuitele de bord.
Aceste din urma comenzi denumite si 'high priority' sunt executate rapid, o data cu receptia lor, si cum spuneam nu mai trebuie sa urmeze logica algoritmilor de bord.

Teoretic cel putin, aceste comenzi ar trebui sa rezolve situatiile clasice de comunicatie cu satelitul (si nu numai) dar se pare ca in cazul de fata problema este mai complexa pentru ca dupa teste intense si trimiterea a aproape 200.000 de comenzi Intelsat nu a reusit sa preia controlul.

Mai mult, fara receptia comenzilor de la sol, asa numitele 'station keeping commands', satelitul s-a pus in miscare si a inceput sa se deplaseze spre est unde la pozitia orbitala 131 grade vest va intalni incepand cu 23 mai satelitul SES Astra AMC 11.

Daca deplasarea va continua la aceeasi viteza Galaxy 15 va parasi aria lui AMC 11 undeva pe 7 iunie. In toata aceasta perioada insa, transponderele active ale lui Galaxy 15 ar putea crea probleme celuilalt operator, care pentru anumite programe tv foloseste aceeasi gama de frecvente.

De aceea, intr-o incercare disperata de a rezolva situatia, Intelsat a decis pe 3 mai trimiterea unor pulsuri radio puternice pentru a forta sistemul de putere al satelitului sa cedeze si sa inchida transponderele active.
Pentru ca acest gen de operatiuni este periculos pentru restul platformelor aflate in zona, s-au luat masuri comune cu acordul ambilor operatori astfel incat AMC 11 sa nu fie afectat in scurta perioada de 30 de minute de teste (incluzand manevre de indepartare).

Teoretic, dupa indepartarea de AMC 11, Intelsat ar putea sa mai incerce o sesiune de teste pentru ca slotul orbital 129 grade vest este nepopulat momentan si chiar mai departe drumul lui Galaxy 15 va trece prin apropierea unor alti sateliti Intelsat deci coordonarea actiunilor va fi strict o problema interna a companiei.

Nu este clar insa ce anume s-ar mai putea face in aceste conditii si momentan, in lipsa de alte idei Intelsat a anuntat ca a luat decizia, ca in paralel cu sprijinul acordat de producatorul satelitului, Orbital Sciences, sa caute ajutor si la alti operatori si producatori din domeniu.

Din pacate desi serviciile de telecomunicatii suportate de Galaxy 15 au fost transferate cu succes, nu acelasi lucru se poate spune si despre serviciul WAAS GEO al FAA (Federal Aviation Administration).

WAAS GEO sau 'Wide Area Augmentation System (WAAS) broadcasting satellites (GEOs)' este un serviciu prin care FAA furnizeaza cu ajutorul satelitilor geostationari corectii ale semnalului GPS pentru aviatia comerciala sau utilizatorii de la sol.

In urma pierderii unuia dintre cei doi sateliti GEO folositi pentru acest serviciu FAA a anuntat intreruperea serviciului pentru utilizatorii din Alaska. In aceasta situatie FAA are la dispozitie o varianta pe termen scurt –revenirea la folosirea satelitului Inmarsat 3 aflat la 178 grade vest si care a mai fost folosit in trecut inaintea lui Galaxy 15 si grabirea perioadei de intrare in functiune a lui Inmarsat 4-F3 un satelit aflat momentan in teste de compatibilitate la pozitia 98 grade vest (teste care ar urma sa se sfarseasca in decembrie 2010).

Intelsat este una dintre cele mai mari companii de profil si un pionier in domeniu (trebuie amintit ca in 1965 Intelsat a lansat primul satelit comercial de telecomunicatii din lume) ce furnizeaza inca de la fondarea in anul 1964 servicii prin satelit, incluzand aici telecomunicatii, media - servicii video, de date si de voce in aproximativ 200 de tari, pentru aproximativ 1800 de clienti.
De atunci Intelsat si-a inscris numele de mai multe ori in istorie prin realizarile tehnice- spre exemplu in 1969 cand se stabilea prima transmisie tv directa la nivel global a aselenizarii misiunii Apollo 11 sau in 1974 cand se puneau bazele primei retele internationale de comunicatii digitale prin satelit.

Cu o flota moderna ce numara aproape 50 de sateliti si 8 statii de sol, cu un personal de 1100 de oameni si cu birouri in Brazilia, China, Franta, Germania, India, Singapore, Africa de sud, Emiratele arabe unite, Anglia si Statele Unite, Intelsat a inregistrat incasari de 2.4 miliarde de dolari la sfarsitul anului 2008, consolidandu-si pozitia pe piata telecomunicatiilor globale.

credit Intelsat

articol original SpaceAlliance

orbita Galaxy 15

orbita AMC 11
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Multe multumiri Ioanei Moldoveanu care a pus articolul pe site la Stiinta Azi.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Ariane 5 din nou pe orbita

Ieri, vineri 21 mai, dupa o intarziere de 2 luni de la data initiala programata pentru lansare, Ariane 5 a efectuat cu success zborul cu numarul 50 din istoria rachetei.

Asa cum aminteam in articolul lunii aprilie, lansarea a fost amanata datorita unor probleme tehnice care au aparut in ultimul moment inaintea lansarii, iar ulterior pentru evitarea unor neplaceri Arianespace a comandat un audit independent pentru evaluarea situatiei. Toate acestea au condus evident la o amanare care a pus si mai multa presiune pe companie, mai ales in conditiile actuale cand echipele de integrare din centrul spatial Guiana Franceza sunt prinse pe mai multe fronturi (in acelasi timp se pregateste integrarea noilor platforme Vega si Soyuz).

Ariane 5 este astazi preferata lansarilor comerciale datorita fiabilitatii demonstrate pe parcursul timpului (din decembrie 2002 atunci cand versiunea ECA a fost introdusa in uz si cand zborul inaugural al acesteia s-a terminat deasemenea cu pierderea satelitilor incarcati la bord -Stentor si Hot Bird 7- racheta are un record impresionant de 35 de zboruri fara greseala).

Numai anul trecut, in 2009, Ariane 5 a reusit 6 zboruri (5 in versiunea ECA si unul in versiunea 5GS) si lansarea a 14 sateliti: Hot Bird 10/NSS-9/Spirale A/Spirale B in februarie 2009, Herschel/Planck in mai 2009, TerreStar-1 in iulie, JCSat 12 / Optus D3 in august, Amazonas 2 / COMSATBw-1 pe 1 octombrie, NSS-12 / Thor-6 pe 29 octombrie si in sfarsit Helios 2B pe 18 decembrie despre majoritatea acestor misiuni SpaceAlliance relatand in articole separate in 2009.

Lansarea de ieri a avut loc de la hangarul ELA3 la ora 22 :01 GMT si a purtat indicativul V-194, cu Ariane 5 folosita din nou in versiunea ECA si facand uz de capacitatea sa speciala care ii permite lansari duale GEO. De aceasta data obiectivul a fost plasarea simultana pe o orbita geostationara a doi sateliti masivi : Astra 3B si ComsatBw.

Separarea celor doi sateliti s-a facut la T0+27 :00 (Astra 3B) si respectiv T0+33 :00 (ComsatBw) ambii find plasati in orbitele dorite.

Astra 3B este un satelit de telecomunicatii operat de SES Astra si care va inlocui la pozitia orbitala 23.5 grade est 2 sateliti mai vechi-Astra 1E si Astra 1G. Pentru minim 15 ani el va furniza servicii de televiziune DTH (direct-to-home) in Europa si comunicatii bi-directionale in Orientul Mijlociu. SES Astra estimeaza ca va transmise 400 de canale radio si tv pentru un numar de pana la 3 milioane de utilizatori (o parte insemnata fiind in estul Europei inclusiv Romania).

Satelitul de 5472 kg a fost construit de compania Astrium pe o platforma Eurostar 3000 in baza unui contract semnat in noiembrie 2006 (fiind al treilea satelit construit de Astrium pentru Astra dupa Astra 1M si Astra 2B). Noul satelit vine echipat cu 60 de transpondere in banda Ku (12 transpondere in banda B- 11.45-11.70 GHz, 20 de transpondere in banda E- 11.70-12.10 GHz, 20 de transpondere in banda F- 12.10-12.50 GHz si 12 transpondere in banda G- 12.50-12.75 GHz) si cu 4 transpondere in banda Ka (21.40-22.00 GHz).

ComsatBw 2 este al doilea satelit din seria ComsatBw, primul fiind lansat pe 1 octombrie 2009 asa cum aminteam mai devreme, deasemenea intr-un zbor al rachetei Ariane 5 (atunci copasager la bord fiind satelitul Amazonas). Este vorba de o serie de sateliti militari care asigura comunicatii (voce/date/video) si suport pentru armata germana-German Bundeswehr- angrenata activ in campuri de operatii din diverse locatii ale globului, putand acoperi o arie larga de la teritoriul Americii, Europei,Africii si Orientului Mijlociu.

Satelitii de 2440 kg si cu dimensiunile de 2.8 x 1.8 x 2.9 m sunt construiti de compania Thales Alenia Space in colaborare cu aceeasi EADS Astrium pe baza platformei comerciale SpaceBus 3000B2 si au o durata de viata de 15 ani si un cost total (inclusiv costurile de operare) de aproximativ 950 milioane de euro. Ei sunt dotati cu 4 transpondere SHF si 5 transpondere UHF. Noul satelit va fi activat la 13.2 grade longitudine est.

Clientul final –"Federal Office for Information Management and Information Technology of the Bundeswehr" (IT-AmtBw) este deservit prin intermediul companiei MilSat Services GmbH (MSS) un consortiu stabilit intre Astrium EADS divizia Friedrichshafen (74.9% din actiuni) si ND SatCom Defence (NDD) (restul e 25.1%).

Urmatorul zbor al unei rachete Ariane 5 ar trebui sa aiba loc in luna iunie atunci cand pasageri vor fi satelitii Arabsat 5A si COMS 1.

credit Arianespace

video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Constelatia GPS modernizata inca o data

Constelatia GPS a suferit o noua modernizare dupa ce astazi 28 mai, ora 03:00 GMT hangarul 37B de la Cape Canaveral a gazduit lansarea celei mai noi platforme GPS si prima din versiunea a patra a celei de a doua generatii Navstar 2.

Navstar 2 sau Block II a carui proiectare a inceput de la inceputul anilor 80 fost introdusa in serviciu incepand cu anul 1989 si a suferit in decursul timpului mai multe modificari oficial catalogate in mai multe versiuni: 2A,2R,2RM si in sfarsit acum 2F.

Daca versiunea precedenta fusese construita de Lockheed Martin (despre ultimii doi sateliti din serie 2R20 si 2R21 am relatat in articole speciale in anul 2009) acum contractorul principal s-a schimbat si noile platforme vor fi construite de Boeing in baza unui contract semnat in anul 1996. Initial acest contract prevedea realizarea a 33 de sateliti dar in anul 2001 el a fost revizuit si s-au pastrat comenzi pentru doar 12 platforme.

Primul satelit din versiunea 2F aduce modificari notabile fata de ceea ce US Air Force a operat pana acum. Platforma a fost redusa de la 2032 kg la 1545 kg aceasta in principal datorita faptului ca, o data cu iesirea din uz a rachetei Delta 2 sarcina plasarii in orbita a fost transferata mai puternicelor Delta 4 si Atlas 5.

Acestea, spre deosebire de Delta 2 sunt capabile sa transfere satelitii direct pe orbita inalta dorita (circulara cu inaltimea de 20200 km si inclinatie 55 de grade)–totul in decursul unui zbor de 3 ore si jumatate- si nu sa lase incarcatura intr-o orbita de transfer urmand ca motoarele orbitale ale satelitului sa finalizeze inscrierea in traiectoria dorita–de obicei in decursul unor manevre care durau zile, asa cum se intampla pana acum.

Prin urmare noua versiune de sateliti GPS nu mai este nevoita sa care la bord un motor de transfer orbital si combustibilul aferent.

In plus durata de viata a crescut la 12 ani, satelitul este echipat cu procesoare si memorii imbunatatite, are posibilitatea de a fi mult mai reprogramabil pe orbita-lucru essential pentru a asigura flexibilitatea ulterioara, aduce un semnal mult mai puternic rezistent la interferente externe pentru aplicatii militare-cunoscut sub indicativul "M-code", aduce o imbunatatire a preciziei de pozitionare datorita digitalizarii ceasului atomic de la bord si nu in ultimul rand preia in serie semnalul experimental care a fost folosit pentru prima oara de GPS 2R-20.

Atunci, experimentul principal a fost instalarea unui nou echipament electronic care permite generarea, pe langa clasicele semnale GPS si a unui nou semnal numit L5 care umeaza sa fie folosit de aviatia civila pentru imbunatatirea acuratetii si performantelor sistemului de navigatie de la bordul avioanelor de linie.

Inginerii erau de fapt interesati de capabilitatea sistemului si de eventualele interferente pe care noul echipament le-ar putea cauza asupra functionarii sistemului GPS clasic.

Din pacate la acea vreme s-a constatat ca experimentul nu este unul reusit satelitul fiind trecut ulterior in stand-by pentru culegerea de date suplimentare dar nefiind folosit activ in constelatia GPS pentru a nu afecta precizia sistemului. (mai multe detalii in articolul din 2009 link)

Acesta a fost zborul cu numarul 349 al unei rachete Delta de la intrarea lor in activitate in anii 60 si al 50-lea zbor avand la bord un satelit GPS. In paralel, pentru constelatia GPS, acesta a marcat satelitul cu numarul 61 lansat in spatiu.

Zborul a fost amanat de mai multe ori, prima data pe 20 mai dupa ce o piesa din echipamentul de sol folosita la turnurile de sustinere a trebuit sa fie inlocuita, apoi pe 21 mai atunci cand s-a pierdut telemetria de la satelit datorita unei probleme de comunicatie intre echipamentul de bord si echipamentul de la sol si in sfarsit ultima data luni atunci cand cronometrul s-a oprit cu cateva secunde inaintea momentului T0 din cauza unei defectiuni detectate la sistemul de control al boosterelor (2 motoare de tip GEM 60 cu combustibil solid) care initiaza lansarea.

A fost nevoie de o reverificare a sistemelor si de readucerea rachetei din nou pe rampa de lansare dar de aceasta data totul a decurs conform planului de zbor.

Racheta Delta 4 a fost folosita in versiunea M+ avand un motor RS68 pentru prima treapta ce furnizeaza 3312 kN la un timp de ardere de 259 secunde si un motor RL-10B2 pentru treapta a doua ce furnizeaza 110kN la un timp de ardere intre 850 si 1125 secunde.

Ambele motoare functioneaza pe baza de hidrogen si oxygen lichid (LH2/LOX) in tehnologie criogenica.
In aceasta configuratie, racheta este capabila sa transfere o incarcatura cu masa de 10430 kg intr-o orbita LEO sau 1611 kg intr-o orbita GEO.

Asa cum aminteam anterior, initiata la ora 03:00 GMT, arderea celor doua boostere auxiliare a fost facuta pana la T0+94 secunde, iar 6 secunde mai tarziu ele s-au desprins de corpul rachetei si au cazut in ocean.
Sarcina a fost preluata de motorul treptei intai care a continuat sa functioneze pana la T0+00:04:05 (asa numitul MECO sau "main engine cutoff") urmata 6 secunde mai tarziu de separarea acestuia. La momentul T0+00:04:26 treapta a doua a intrat in actiune pentru prima ardere care a durat aproape 8 minute pana la T0+00:12:11-momentul SECO1 sau "second engine cutoff" atunci cand intregul ansamblu s-a oprit temporar intr-o orbita de parcare (Intre timp la T0+00:04:36 capsula protectoare a satelitului s-a desfacut dupa traversarea zonei critice a atmosferei).
Cea de a doua ardere a treptei a doua a avut loc intre T0+00:21:17 si T0+00:24:34-SECO2 urmata de a treia manevra intre T0+03:20:44 si T0+03:22:22-SECO3.
6 secunde mai tarziu motorul treptei a treia a inceput sa se roteasca pentru a imprima satelitului o miscare controlata de rotatie necesara unei bune stabilizari dupa injectia pe orbita.
2 secunde dupa separare racheta a inceput o manevra de indepartare de satelit si de parcare intr-o pozitie orbitala care sa nu puna in pericol alte platforme aflate in zona.

Noul satelit GPS 2F-1 care a costat USAF (US Air Force) 121 de milioane de dolari va ocupa slotul 2 din planul orbital B, inlocuind mai vechiul GPS 2A-27 un satelit lansat in anul 1996 si care trebuia inlocuit anul trecut de GPS 2R-20 asa cum aminteam mai devreme. In continuare echipamentul electronic de la bord va intra in operare nominala in constelatie in circa 3 luni, dupa ce toate testele vor fi facute de echipa de ingineri de la sol.

Cel de al doilea satelit din seria 2F va fi lansat la bordul unei rachete Atlas 5 undeva spre sfarsitul anului dar nu mai devreme de noiembrie.

credit Boeing

video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

China extinde constelatia sa de navigatie prin satelit

Dupa ce saptamana trecuta relatam despre lansarea unei noi platforme modernizate GPS, iata ca acum este randul Chinei sa raspunda prin trimiterea in spatiu a unui nou satelit de navigatie.

Intr-o incercare de miercuri 2 iunie, baza spatiala din XiChang din provincial Sichuan in sud-vestul Chinei a gazduit la ora 15:53 UTC lansarea ultimului satelit din seria Compass Navigation Satellite System (CNSS) sau Beidou- echivalentul chinez al sistemului GPS si considerat o etapa strategica pentru independenta tehnologica a tarii.
Aceasta este a doua lansare a unui satelit de navigatie chinez pe anul 2010 (primul satelit al anului Compass G1 fiind lansat pe 16 ianuarie) si reusita cu numarul 125 in istoria spatiala nationala.

Racheta folosita pentru lansarea lui Compass G3 a fost Chang Zeng CZ-3C aflata la al patrulea zbor operational dupa intrarea in flota chineza odata cu lansarea satelitului TianLian1 in anul 2008. Constructia versiunii 3C a inceput inca din anul 1999 dorindu-se completarea capabilitatilor de transport ale versiunilor 3A si 3B.
Racheta a carei masa la decolare este de 345 de tone, are trei trepte capabile sa transporte pe o orbita de transfer geostationara o incarcatura de pana la 3800 kg.

Asa cum spuneam mai devreme, noul satelit face parte din programul chinez de pozitionare globala Beidou (in traducere in limba engleza "Big Dipper") redenumit CNSS sau Compass Navigation Satellite System, mai exact a doua generatie Beidou 2 care doreste sa asigure independenta tarii fata de sistemele echivalente ale concurentei: GPS-ul American, Galileo- sistemul european, Glonass- sistemul rusesc si nu in ultimul rand IRNSS programul Indian (Indian Regional Navigational Satellite System).

Interesul Chinei fata de tehnologia de navigatie si pozitionare cu ajutorul satelitilor a aparut pentru prima data undeva la sfarsitul anilor 60. Urmand exemplul sistemului American GPS, la mijlocul anilor 80 China reusea dezvoltarea unui concept de navigatie regionala numit "Twin Star" si care a fost mai apoi testat practic in zbor pe doua platforme de telecomunicatie DFH-2A in anul 1989.

Testul a aratat ca precizia sistemului se apropia de precizia serviciului public a sistemului American GPS fapt care a mobilizat autoritatile chineze sa deblocheze noi fonduri pentru cercetare si dezvoltare.

Prima generatie Beidou a cuprins satelitii Beidou 1A lansat pe 30 octombrie 2000, Beidou 1B lansat pe 20 decembrie 2000, Beidou 1C lansat pe 24 mai 2003 si Beidou 1D lansat pe 2 februarie 2007. Dupa lansarea celui de al treilea satelit, sistemul a devenit operational la inceputul anului 2004, facand din China cea de a treia tara din lume avand propriul sistem de pozitonare prin satelit. Sistemul de referinta folosit era Beijing 1954 cu timpul aliniat dupa ora Beijingului.

Primii doi sateliti au fost plasati la pozitia orbitala 80 de grade est si respectiv 140 de grade est. Al treilea si al patrulea satelit constituiti ca o rezerva au fost instalati la 110.5 grade est respectiv 58.7 grade est (acesta din urma recuperat dupa o problema majora atunci cand dupa lansare panourile solare nu au putut fi desfacute decat cu mari eforturi din partea operatorilor de la sol).

In aceasta configuratie Beidou1 reusea sa acopere regiunea intre 70-140 de grade est longitudine si 5-55 grade nord longitudine si avea o precizie de 100 m folosind doar cei doi sateliti principali, acuratete care putea urca pana la 20 m cand se facea uz de toti cei 4 sateliti si de statiile de sol. In total 150 de utilizatori puteau fi deserviti simultan.

Principiul de functionare presupunea asa numita tehnica "dual way transmission", un sistem oarecum complicat: terminalele de la sol receptioneaza semnalul unuia dintre cei doi sateliti, apoi raspund transmitand inapoi un semnal catre ambii sateliti. Acest semnal este transmis mai departe catre statia de sol care pe baza diferentei de timp intre cele doua semnale poate calcula pozitia in plan a terminalului de sol. Prin compararea acestei pozitii cu o baza de date tridimensionala ingloband harti teritoriale amanuntite ale regiunilor chineze se poate determina pozitia in spatiu. Aceasta pozitie este transmisa pe urma de statia de sol inapoi catre satelit iar acesta o transmite incriptat catre terminalul de sol, operatorul acestuia primind coordonatele spatiale.
In paralel utilizatorii sistemului pot transmite mesage text incriptate catre statia de sol.

Cum se poate observa sistemul era unul destul de primitiv avand multe inconveniente: limitarea numarului de utilizatori, necesitatea folosirii unor antene de putere mare pentru transmisia semnalului terminalului catre satelit (si implicit de dimensiuni mari), si nu in ultimul rand riscul implicarii active a unei statii de sol pentru buna functionare (spre exemplu in caz de conflict militar aceasta fiind expusa).

Generatia a doua cuprinde platformele Beidou2 M1 lansat pe 13 aprilie 2007, Beidou2 G2 lansat pe 14 aprilie 2009 si predecesorul satelit G1.

Constelatia Compass va cuprinde in final 35 de sateliti intr-o arhitectura unica ce combina 5 sateliti geostationari si 30 de sateliti orbitand Pamantul in orbita medie grupati in 3 planuri orbitale.
Spre exemplu primul satelit MEO respectiv BD2 M1 a fost plasat pe o orbita eliptica circularizata cu apogeul la 21545 km, perigeul la 21519 km si o inclinatie de 55.26 grade.

Semnalele transmise vor fi in 4 bande de frecvente: 1195.14-1219.14Mhz, 1256.52-1280.52Mhz, 1559.05-1563.15Mhz si 1587.69-1591.79Mhz unele din ele suprapuse peste semnalele GPS si Galileo. Cum legislatia internationala reglementata de ITU (International Telecomunication Union) prevede ca primul operator care va emite in banda respectiva va avea prioritate va fi interesant de urmarit daca chinezii vor reusi sa ocupe frecventele inaintea sistemului european Galileo. In orice caz vor trebui facute teste suplimentare care sa dovedeasca ca cele trei sisteme functionand in paralel nu vor interfera semnalele transmise.

Satelitii Beidou2 sunt bazati pe platforma DFH 3 (Dong Fang Hong), au dimensiunile 2.2 x 1.72 x 2.0 m, cu o anvergura a panourilor solare de 18.1 m si cantaresc 2200 kg din care 1100 kg combustibil. Durata de viata estimata initial la 5 ani pentru satelitii comerciali, a fost acum extinsa la 8 ani pentru variantele militare.

DFH 3 este o platforma derivata din varianta americana GE Astro Space 5000 (in speciala partea de control de atitudine) tehnologie suplimentara fiind furnizata si de firma Daimler Benz Aerospace AG (in cazul componentelor de comunicatie si a mecanismului de desfacere a panourilor solare).
BD2 G3 este stabilizat triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie cu combustibil lichid avand un motor principal de tip FY 25 pentru manevre orbitale si mentinerea orientarii catre statia de sol. Tehnologia respectiva a fost initial importata de China de la firma germana MBB cu care s-a stabilit un parteneriat commercial, fiind mai apoi extinsa de specialistii chinezi.
Sistemul de putere furnizeaza pana la 1700 W in current continuu. Platforma poate integra instrumente cantarind pana la 170 kg si avand un consum de pana la 900 W.

In prima faza acoperirea sistemului se va limita doar la teritoriul chinez si tarile invecinate urmand ca mai tarziu serviciul sa se extinda la nivel global.
Ca si restul sistemelor de navigatie prin satelit Compass va avea doua componente- una civila cu o acuratete de pozitionare de 10 m, de viteza de 0.2 m/s si de timp de 50 ns si una pentru aplicatii militare mult mai precisa.

video

articol original Space Alliance

Credit CNSA





http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Orientul Mijlociu are un nou satelit de telecomunicatii

Lansarea celei mai noi platforme care va deservi reteaua Arabsat-satelitul cu numele Badr5, a avut loc pe 3 iunie de la hangarul 39 al bazei spatiale Baikonur la ora 22:00 UTC si a marcat a 25-a lansare a anului 2010, noul satelit primind indicativul 36592.
Pentru lansare a fost folosita o racheta Proton in configuratie BreezeM operata de compania ILS.

ILS (International Launch Services) cu sediul in Virginia, SUA, si al carei actionar majoritar este compania ruseasca Khrunichev Space Center-constructorul rus al rachetei Proton, are drepturi de exclusivitate pentru comercializarea serviciilor de transport catre operatori de sateliti comerciali din intreaga lume.

Recent compania a anuntat ca a reusit sa ajunga la un acord cu divizia Gazprom Space Systems pentru lansarea a doi sateliti de telecomunicatii rusesti- Yamal 401 si Yamal 402 in perioada 2012-2013.

Racheta Proton, intrata in operare sub indicativul UR500 si-a facut debutul intr-un zbor din 16 iulie 1965. De atunci a reusit sa efectueze 350 de zboruri cu scenarii dintre cele mai complexe: a fost folosita pentru lansarea misiunilor rusesti interplanetare catre Luna, Marte, Venus si cometa Halley, a transportat incarcaturi catre statiile Mir in trecut si catre ISS azi si nu in ultimul rand a transportat sateliti comerciali si militari pe orbita.

Proton este o racheta de 58.2 m lungime si cantarind 705 tone in configuratie normala. Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere, cu lungimea de 42.3 m si diamentrul variind intre 4.1 si 7.4 m. Acestora li se adauga sistemul aditional Breeze M (aflat in versiunea Phase 3 in timpul acestui zbor) care dezvolta o forta suplimentara de pana la 20 kN si care este echipat cu un sistem de stabilizare triaxiala, un sistem de navigatie si un calculator de bord, fiind direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a transportului. In cazul acestuia, cantitatea de combustibil incarcata depinde de specificul misiunii si este variata pentru a optimiza performanta zborului.

Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 276 care furnizeaza un total de 11 MN. Treapta a doua este alimentata de 3 motoare de tip RD 210 plus un motor de tip RD 211 furnizand o forta totala de 2.4 MN. Treapta a treia este propulsata de un motor de tip RD 213 cu forta de tractiune 583 kN, iar controlul si dirijarea zborului sunt realizate cu un sistem de avionica triplu redundant care comanda un motor de 31 kN cu 4 ajutaje. In aceasta echipare racheta este capabila sa inscrie intr-o orbita de transfer geostationara o masa de pana la 6360 kg.

Scenariul de zbor a fost unul clasic pentru racheta Proton si in final lipsit de probleme tehnice, cu 5 activari succesive ale modulului Breeze M care au dus satelitul initial intr-o orbita circulara, apoi intr-o orbita intermediara eliptica, o orbita de transfer intermediara si in final intr-o orbita de transfer geostationara. Separarea a avut loc la T0+09:13:00 iar compania EADS in grija careia a fost lansarea a confirmat succesul misiunii.

Asa cum se intampla in astfel de cazuri, in urmatoarea perioada satelitul va face mici manevre de corectie cu ajutorul motoarelor de la bord pentru a atinge pozitia orbitala finala, apoi echipamentul electronic va fi activat si se vor face teste inainte de intrarea in operare nominala si de transmiterea oficiala a responsabilitatii de la EADS catre Arabsat.

Badr5 este un satelit masiv construit de EADS Astrium si avand ca subcontractor principal compania Thales Alenia Space (cea care s-a ingrijit de realizarea partii de comunicatie) pe o platforma Eurostar 3000 care cantareste 5420 kg si este echipat cu 4 transpondere in banda Ka si 46 de transpondere in banda Ku ce vor opera pentru urmatorii 15 ani la pozitia orbitala 26 de grade est alaturi de predecesoarele platforme Badr4 si Badr6 (lansati in noiembrie 2006 si respective iulie 2008).
De acolo va mari capacitatea companiei Arabsat in tehnologia DTH si HDTV pentru Orientul Mijlociu si nordul Africii, compania araba sperand sa transmita cu ajutorul sau peste 700 de canale TV.

Alaturi de Arabsat 5A care asteapta lansarea de luna aceasta in Kourou la bordul unei rachete Ariane 5 si care va fi plasat la slotul orbital 30.5 grade est, Badr5 face parte dintr-o noua generatie de sateliti de telecomunicatii, a cincea a companiei arabe, mult mai avansata tehnologic fata de precedentele.

Arabsat sau Arab Satellite Communication Organization este o companie cu sediul in Riyadh, Arabia Saudita, si ofera de 34 de ani servicii TV, de internet sau comunicatii prin satelit pentru mai mult de 100 de milioane de utilizatori din 21 de tari ale Orientului Mijlociu si Africii. Compania avea licenta castigata pentru doua pozitii orbitale- la 26 de grade est si respectiv la 30.5 grade est si recent a primit acceptul si pentru 20 de grade est. Desi momentan nu are decat 3 sateliti operationali (Badr4, Badr6 si Arabsat2B), intr-un plan agresiv de expansiune, Arabsat spera sa aduca, o data cu generatia a cincea de sateliti un numar de 130 de transpondere operand in benzile, Ku, Ka si C si sa isi asigure pentru urmatorii ani pozitia de leader in Orientul Mijlociu.

credit Arabsat

video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Romania va participa in 2014 intr-o misiune spatiala europeana spre Luna

Intr-o decizie politica foarte importanta- sansa oferita de agentia spatiala europeana in perspectiva integrarii Romaniei in randurile sale, doua din institutiile de invatamant din Bucuresti, respectiv Universitatea Politehnica din Bucuresti si Universitatea Bucuresti au fost incluse pe lista centrelor de cercetare care vor contribui la dezvoltarea programelor ESMO si ESEO.

Trebuie subliniat ca este pentru prima data cand institutii din Romania sunt implicate la un asemenea nivel, de obicei, din lipsa infrastructurii si experientei in domeniul spatial, Romaniei fiindu-i oferita doar posibilitatea de a avea acces si de a procesa anumite date culese de satelitii ESA.

Perspectiva aceasta onoranta pune insa in discutie capacitatea celor doua institutii care vor trebui, dincolo de contractul incheiat cu agentia europeana, sa se achite de obligatiile asumate, fara depasirea termenelor prevazute.

ESEO sau European Student Earth Orbiter este al treilea satelit dezvoltat in cadrul programului "Education Satellite Programme"- un microsatelit care de la nivelul unei orbite LEO va capta imagini ale Pamantului, va masura nivelul radiatiilor si va testa noi tehnologii spatiale (o camera stelara si un asa numit "reaction wheel").



In principiu satelitul va fi lansat in decursul anului 2012 la bordul unei rachete Vega, avand durata de viata calculata pentru un minim de 6 luni.

ESEO este un satelit ce va cantari sub 100kg si care va avea un volum maxim impus de 100x100x100 cm. Alimentat de panouri solare a caror putere medie va fi de 100W (cu un maxim de 180W) si sustinute de un banc de baterii LiIon cu capacitatea de 190Wh, satelitul va avea o magistrala de putere nestabilizata cu tensiunea variind intre 24 si 32 V curent continuu.

Controlul termic al platformei se va face fie pasiv prin utilizarea unor straturi speciale de materiale izolatoare, fie activ prin folosirea unor retele de termistori.

Dotat cu 2 senzori solari, 2 magnetometre, 3 giroscoape, 3 "magnetorquers" si 1 "momentum wheel" carora li se vor adauga experimentele stiintifice amintite mai sus, noul satelit va fi capabil sa comunice cu solul in banda S la frecventele 512 kbps si 38.4 kbps.

In acest proiect UPB va trebui sa dezvolte partea de structura.

ESMO sau European Student Moon Orbiter va fi primul satelit educational trimis spre Luna cu tehnologie inspirata de cea folosita de misiunea Smart1 si al patrulea satelit din programul "Education Satellite Programme". Contractorul principal este Surrey Satellite Technology Limited din Anglia, iar subcontractanti sunt mai multe universitati din tari membre sau aflate in colaborare cu ESA.



Este vorba despre un satelit cu dimensiunile 120x110x100, cantarind 265kg din care 93 kg de combustibil, propulsat de un sistem de 4 motoare bipropelant, capabile sa dezvolte o forta de 22N la un impuls specific de 285s.

Sistemul de putere este alimentat de 2 panouri solare in tehnologie GaAs dezvoltand nominal 170 W si alimentand o magistrala nestabilizata de 24-29 V si mai departe un sistem de baterii LiIon cu capacitatea de 15 Ah.

Sistemul de management al datelor de bord este deservit de 2 procesoare tip Leon2 in configuratie de back-up si de o magistrala de date CAN.
4 statii de sol vor asigura comunicatia cu satelitul : Vilafranca, Raisting, Kourou si Perth- comunicatie care se va efectua omni-directional la rata de 8kbps in cazul telemetriei si 4kbps in cazul telecomenzilor.

Satelitul va fi pus pe o orbita de transfer geostationara undeva la sfarsitul lui 2013-inceputul lui 2014 (o data concreta de lansare va trebui sa fie stabilita ulterior, momentan fiind prematur sa se avanseze informatii de acest gen considerand ca satelitul nu este inca nici in faza de proiectare ci doar de stabilire a cerintelor tehnice).

De acolo, pentru a evita transferul direct catre orbita dorita in jurul Lunii si implicit consumul mai ridicat de combustibil, satelitul isi va activa motoarele si va calatori prima data spre punctul Lagrange L1 al sistemului Soare-Pamant/Luna (o calatorie de aproximativ 3 luni la viteza dezvoltata de propulsoarele de bord) si mai apoi spre orbita lunara.

La bord vor fi instalate urmatoarele experimente stiintifice:
-Narrow Angle Camera
-LunaNet
-Radiation Monitor
-Radar
-Microwave Radiometric Sounder

Romania este prezenta in proiect prin Universitatea Politehnica Bucuresti-responsabila pentru 2 din subsistemele satelitului (ADCS si structura) si prin Universitatea Bucuresti responsabila pentru dezvoltarea experimentului care vizeaza monitorizarea radiatiei.

Dintrea acestea, cel mai complicat pare sistemul ADCS sau "Attitude Determination and Control System" care include definirea cerintelor de zbor, dezvoltarea legilor de control, simulari, integrarea tuturor senzorilor ce fac parte din sistem si in final transcrierea acestor legi si algoritmi de zbor in codul propriu zis ce urmeaza a fi instalat in computerul de bord si care va coordona intreaga activitate de control si pozitionare a satelitului pe orbita.
Sistemul ADCS de pe ESMO va cuprinde 4 senzori solari, 2 camere stelare, 2 IMU ("inertial measurement unit"), 4 "reaction wheel" si 4 motoare.

Desi vor beneficia de sprijinul contractorului SSTL (o firma cu vechi state in industria aerospatiala) precum si de suportul tehnic si de infrastructura ESA (incluzand aici punerea la dispozitie pentru teste a laboratoarelor din ESTEC) se anunta un proiect pe cat de interesant, pe atat de greu si ramane de vazut cum se va descurca Romania in conditii concrete de lucru, mai ales in lumina conditiilor precare care au afectat dramatic invatamantul romanesc in ultimii 20 de ani.
Vom urmari asadar cu interes evolutia acestui proiect si speram intr-o mai mare deschidere a celor 2 institutii de invatamant (in privinta popularizarii in presa prin comunicate oficiale a rezultatelor obtinute).

amanunte in comunicatul oficial de pe pagina ESA

Credit ESA

articol original promovat de SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Coreea de Sud esueaza inca o data

In luna august a anului trecut relatam intr-un articol special cum Coreea de Sud a incercat sa intre in clubul restrans al tarilor capabile sa isi lanseze singure satelitii pe orbita- club din care fac parte momentan doar SUA, Rusia, Franta, Japonia, China, India, Anglia, Israelul si mai nou Iranul.

Pe 25 august ora 09:00 GMT racheta coreeana KSLV1 a parasit baza spatiala Naro cu intentia de a plasa incarcatura experimentala de la bord-satelitul STSAT2 intr-o orbita eliptica inalta cu apogeul la 1500km si perigeul la 300km.

STSAT-2 (Science and Technology Satellite-2) era un satelit experimental de 100kg si care intentiona sa efectueze pentru doi ani doua tipuri de masuratori : LIST (Lyman- alpha Imaging Solar Telescope)-masuratori ale atmosferei solare si SLR (Satellite Laser Ranging)-respectiv masuratori ale distantei dintre statia de sol si satelitul aflat pe orbita.

Din pacate insa zborul de test s-a dovedit un esec sau mai exact un semiesec asa dupa cum a fost declarat oficial. Dupa lansare statiile de sol au incercat sa ia legatura cu satelitul dar nu a fost primit nici un fel de semnal ceea ce a condus la verdictul final : pierderea lui.

In zborul de atunci inginerii au observat o rasucire necontrolata a treptei a doua imediat dupa momentul cand capsula ar fi trebuit sa se desprinda. Calculatorul de bord a incercat sa compenseze acest moment de rotatie prin arderi suplimentare de corectie dar nu a reusit. Momentul de rotatie parazit a fost cauzat atunci de una din calotele care compun capsula protectoare care nu s-a desprins corect de racheta (cel mai probabil unul din bolturile componente nu a fost distrus corect)-ramanand atasata acesteia si inducand o perturbatie majora in aerodinamica zborului- perturbatie care a condus la imposibilitatea realizarii orbitei dorite, satelitul reintrand in atmosfera.

Trebuie mentionat ca incepand cu anul 1992 Coreea de Sud a lansat 11 sateliti in spatiu dar toti de pe teritorii straine, folosind rachetele altor operatori. Tot in aceeasi perioada Coreea de Sud a inceput constructia unor rachete experimentale KSR1 si KSR2 alimentate cu combustibil solid si mai tarziu in 2002 a rachetei KSR3 alimentata cu combustibil lichid- in ideea dezvoltarii unui lansator indigen. Tinta initiala era realizarea rachetei din componente fabricate exclusiv pe teritoriul national cu termen limita pana in anul 2005, insa dificultatile tehnologice au schimbat complet programul de proiectare.

In octombrie 2004 in timpul unei vizite oficiale ruse din care faceau parte si reprezentanti ai companiei Khrunichev s-a decis preluarea pentru prima treapta a rachetei KSLV a motorului de productie rusa Angara UM RD-191 iar mai tarziu in anul 2005 contractul oficial a fost semnat intre cele doua parti.

Motorul RD191 a fost construit initial pentru familia de rachete rusesti Angara (ce va intra in operare probabil in 2012) pornind de la motoarele RD171 si RD180 care au propulsat rachetele Zenit si Atlas, dar mai tarziu, datorita dificultatilor economice ale companiei constructoare tehnologia a fost cedata si altor parti in baza unor contracte comerciale. Oricum interesant de consemnat ca RD191 isi va face debutul intr-un zbor de test strain. De altfel designul gandit modular inca de la inceput pentru a fi adaptabil viitoarelor Angara ce urmau sa deserveasca o gama larga de incarcaturi, a permis integrarea cu usurinta si pe alte platforme ocazie cu care si-a castigat si renumele de 'Universal Rocket Module'. Motorul propriu zis cantareste 10 tone (gol), are o forta de 2094.7kN si un timp de ardere de 300s. Foloseste pentru tractiune un amestec de oxigen lichid (LOX) si cherosen.

Treapta a doua este construita in totalitate in Coreea de Sud pe baza tehnologiei de la predecesoarele KSR1 si foloseste combustibil solid oferind un control precis triaxial. Motorul propriu zis cantareste 100kg, are un timp de ardere de 25s si dezvolta 86.2kN.

Pentru intregul program s-au cheltuit aproape 500 de milioane de dolari dintre care 400 de milioane au fost platiti numai partii ruse pentru transferul de tehnologie. In versiunea actuala racheta cu lungime de 30m si un diametru de 3.9m are o masa de 140 de tone fiind capabila sa injecteze o incarcatura de pana la 100kg intr-o orbita joasa LEO cu altitudinea de 300km si o inclinatie de 38 de grade.

Momentan Coreea de Sud mai are in dezvoltare si generatiile care ii vor urma lui KSLV1- respectiv KSLV2 (o racheta tot in doua trepte dar folosind pentru etajul al doilea un motor de tip KSR3 cu combustibil lichid reusind sa mareasca capacitatea de transport pana la 1500kg in orbita joasa) si KSLV3 (o racheta cu 3 trepte folosind ambele combinatii autohtone-un motor KSR3 pentru treapta a doua si un motor KSR1 pentru treapta a treia).

Stationata la baza Naro Space Center din insula Oenaro situatata in sud-vestul peninsulei coreene, sub coordonarea Korea Aerospace Research Institute (KARI) prima racheta sud coreeana Naro1 (cunoscuta si sub numele de KSLV1 sau Korea Space Launch Vehicle) a revenit saptamana trecuta pe rampa pentru a doua incercare de zbor, dupa cea din august 2009.

Pe 9 iunie la ora 08:01 GMT racheta s-a desprind de la sol, dar 137 de secunde mai tarziu, centrul de comanda a pierdut datele de telemetrie. Aparent racheta a deviat de la traiectorie si a explodat in aer.

Ca si data trecuta cand partea sud coreeana si cea rusa si-au pasat responsabilitatea incidentului de la una la alta, si de aceasta data, rusii s-au grabit sa se disculpe spunand ca desi explozia s-a produs in timpul ascensiunii treptei intai (inaintea desfacerii conului protector) nu ar fi de fapt vorba de o problema de tractiune ci de control al zborului de care ar fi responsabila o parte de avionica dezvoltata de sud coreeni.

Ramane insa de vazut ce va stabili ancheta oficiala, iar aceasta se pare ca va fi ajutata de faptul ca multe din partile rezultate in urma exploziei s-au prabusit in mare si au fost sau vor fi recuperate zilele urmatoare.
Pana atunci pentru statistica ramane consemnat insa numai un nou esec inregistrat de Coreea de Sud.

articol orginal SpaceAlliance

video lansare
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Hayabusa a revenit pe Pamant

Dupa ce in luna mai isi sarbatorise al saptelea an de la lansare, satelitul japonez Hayabusa s-a reintors duminica pe Pamant in ciuda evenimentelor care l-au insotit in complicata sa misiune in spatiu-stabilind astfel o premiera aerospatiala- pentru prima data in istorie fiind reusita prelevarea unor probe de pe o suprafata atat de mica cum este cea a unui asteroid (pana acum singurele probe prelevate care au ajuns pe Pamant fiind cele de pe Luna).

Hayabusa, denumita initial Muses C a fost lansata pe 9 mai 2003 de la baza spatiala Kagoshima la bordul unei rachete MV5 cu scopul declarat de a investiga asteroidul Itokawa (identificator 25143 sau 1998 SF36 mai tarziu redenumit dupa Hideo Itokawa parintele programului spatial japonez) ce zboara undeva la 300 milioane de km de Pamant.

Misiunea era una ambitioasa care presupunea trimiterea satelitului spre micul asteroid (540 x 270 x270 m), intalnirea, apropierea de acesta, coborarea unui mic lander, prelevarea de probe si apoi inscrierea pe o traiectorie care ar urma sa il aduca inapoi pe Pamant impreuna cu acestea.

Hayabusa nu este primul satelit din aceasta clasa stiintifica- si alti sateliti au explorat suprafetele unor asteroizi cum ar fi Galileo lansat in 1989 (care a investigat asteroizii 951 Gaspra si 243 Ida) si Near lansat in 1996 care a studiat asteroizii 433 Eros si 253 Mathilde) dar asa cum spuneam ar fi pentru prima data cand fragmente din solul acestora s-ar putea reintoarce pe Pamant.
Era o continuare a programului Muses care mai avusese pana atunci inca doua platforme lansate: Muses A (Hilten) un satelit lansat in anul 1990 si Muses B (Halca) lansat in anul 1997, ambele experimentale al caror tel principal era testarea unor noi tehnologii in conditiile defavorabile din spatiul cosmic.

Ca si aceste doua platforme mentionate anterior si Hayabusa era un satelit inovator din punct de vedere tehnologic preluand solutia cu propulsie ionica pentru calatoriile interplanetare de la misiunile NASA anterioare, avand un sistem autonom de navigatie ("autonomous optical navigation and guidance"), avand un mecanism automat de colectare a datelor ("automated sampling mechanism") si o capsula de reintrare in atmosfera (direct reentry of recovery capsule).

Dezvoltarea misiunii Hayabusa a suferit pe parcursul timpului numeroase modificari. Initial satelitul trebuia lansat in iulie 2002 avand ca tinta asteroidul 1989 ML, dar ulterior tinta a fost modificata pentru asteroidul 4660 Nereus. In anul 2000, luna februarie, din cauza pierderii satelitului Astro E s-a decis suspendarea lansarilor folosind racheta MV si drept urmare fereastra deschisa pentru studierea lui Nereus a disparut. In consecinta s-a decis schimbarea tintei in favoarea lui Itokawa.
De asemenea, initial era prevazuta participarea NASA prin laboratorul JPL care urma sa contribuie cu experienta sa tehnologica la dezvoltarea unui mic rover numit Muses-CN, dar ulterior in noiembrie 2000 aceasta s-a retras din cauza unor probleme de finantare a proiectului. JAXA a trebuit sa preia initiativa si sa dezvolte din resurse proprii acest rover.
In sfarsit lansarea prevazuta pentru decembrie 2002 a trebuit amanata pentru mai 2003 din cauza unor noi probleme aparute la sistemul de control al rachetei.

MV este o racheta derivata din mai vechea varianta M-3SII, construita in trei trepte toate bazate pe combustibil solid si care a zburat in diferite configuratii in functie de tipul de misiune executat. In greutate totala de aproximativ 200 de tone, racheta este propulsata de trei motoare: un motor de tip M14 pentru treapta intai, furnizand o forta de 3800 kN, un motor de tip M24 sau M25 (in functie de scenariul lansarii) in treapta a doua furnizand 1245 kN sau respectiv 1350kN, si un motor de tip M34 furnizand 327 kN pentru treapta a treia. Acestora li se adauga un modul de control si insertie orbitala KM-V1 cu o tractiune de 51.9 kN care realizeaza plasarea pe orbita finala a satelitului.

Hayabusa al carei cost de program s-a situat undeva intre 12-18 miliarde de yeni japonezi (aproximativ 100-170 milioane de dolari la nivelul anului 2003) are dimensiunile de 1.5 x 1.5 x 1.05 m si a cantarit la lansare 530 kg dintre care 115 kg combustibil (50 kg de combustibil conventional si 65 kg de xenon).

Controlul satelitului pe orbita se realizeaza fie cu ajutorul propulsiei clasice orbitale pe baza de N2O4/N2H4 furnizand 22N fie cu ajutorul a patru motoare ionice (purtand indicativele A,B,C,D) furnizand intre 5.3 si 23.6mN la un consum energetic de 1kW.
Pentru corectii fine exista si un ansamblu de "reaction wheels" operand in cele trei directii ortogonale, care furnizeaza un moment maxim de 4Nm la o rotatie de 5100 rpm si lucreaza in conjunctie cu un accelerometru si un senzor de referinta inertiala.
In plus sistemul de navigatie dispune si de o camera stelara cu un CCD de 266 x 384 pixeli si cu o rezolutie de 375 arcsec si de 4 LRF "laser range finders".

Sistemul electric este intretinut de 2 panouri solare pe baza de GaAs, cu o suprafata totala de 12 m2 si o anvergura de 5.7 m, generand aproximativ 700kW (nominal la o distanta de 1 AU). Mai departe energia este inmagazinata intr-un sistem de baterii pe tehnologie Ni-MH cu o capacitate totala de 15Ah.

Antena principala cu diametrul de 1.6 m a fost montata pe un mecanism cu doua grade de libertate, in afara structurii propriu zise si a asigurat comunicatia in banda X cu statiile de sol, avand o putere de transmisie de pana la 20W si la o rata de pana la 8192 bps (rezultand un maxim de 5MB pe zi). Separat au existat si antene secundare-2 MGA (medium gain antenna) si 4 LGA (low gain antenna), capabile sa preia comunicatia fie in banda S fie in banda X.
Frecventa nominala de comunicatie cu satelitul a fost de 7156 MHz pentru transmiterea comenzilor si 8408 pentru descarcarea telemetriei.

Sistemul de management central al satelitului (asa numitul "data handling subsystem") este contruit in configuratie dubla (pentru a asigura protectia in cazul unor defectiuni) si este conectat la un hard disk (DR sau "data recorder") pentru stocarea datelor achizitionate in timpul periodelor de non-vizibilitate cu operatorii de pe Pamant.

Partea cea mai interesanta si spectaculoasa este insa achizitia succesiva a 2 mostre de pe suprafata asteroidului. Echipat cu un cap pirotehnic special de 40 cm lungime sonda urma sa produca explozii controlate prin ejectarea la viteza de 200-300 m/s a unor proiectile de 10 grame care prin penetrarea suprafetei asteroidului ar produce un mic "nor" de praf si particule ce urmau sa ajunga in camere speciale de stocare

La bordul satelitului au fost montate mai multe instrumente stiintifice:
-LIDAR (Light Detection and Ranging) este un radar altimetru care masoara in permanenta distanta intre satelit si suprafata asteroidului prin evaluarea intervalului de timp intre emiterea unui puls radar spre suprafata si receptia lui inapoi la bord
-NIRS (Near Infrared Spectrometer) este un spectrometru in infrarosu in care lumina este redirectata spre un fotodetector pe baza de InGaAs. Cu ajutorul lui se poate face o analiza a compozitiei minerale a asteroidului.
-XRS (X-ray fluorescence spectrometer) este un spectrometru care scaneaza in gama x cu ajutorul a 4 CCD-uri special construite reusind detectarea compozitiei chimice si distributia elementelor componente in masa asteroidului.
-ONC-W (Optical navigational Wide view Camera) este o camera folosita de sistemul de navigatie a satelitului
-AMICA (Telescopic Camera) este o camera operand in spectrul de radiatie vizibil, infrarosu apropiat, si ultraviolet apropiat construita in jurul unui CCD de 1024 x 1024 pixeli.
-Target Marker este un sistem folosit de sistemul de navigatie in faza de descindere finala la suprafata asteroidului

In plus exista o capsula de colectare si transport a datelor (Sampler and Reentry Capsule) si un mini rover (Small Rover Minerva).
Capsula ce urma sa se reintoarca pe Pamant, poate cea mai importanta parte a intregului ansamblu, are 40 cm in diametru si o inaltime de 25 cm, cantarind 16.5 kg.

Atasata dispozitivului de colectare a mostrelor de sol, are o forma convexa special adaptata scenariului la care trebuie sa reziste in timpul descinderii in atmosfera terestra, acolo unde va atinge viteze de pana la 13 km/s, acceleratii de 25 g si temperaturi de cateva zeci de ori mai mari decat ale capsulei Apollo. De aceea a fost protejata termic prin montarea unui scut de protectie cu grosimea de 3 cm.

"Landerul" Minerva in greutate de 591g cu forma cilindrica 10 x12 cm, a fost proiectat sa produca imagini detaliate ale suprafetei asteroidului si sa le transmita mai departe sondei mama care trebuia sa le redirecteze spre Pamant.

Scenariul initial de zbor era unul extrem de complex.
Motoarele ionice trebuiau activate in mai 2003 reusind pana in iunie sa plaseze satelitul pe o orbita de intalnire cu asteroidul. Aceasta urma sa se produca in teorie in iunie 2005.
Pentru o perioada de timp satelitul ar fi trebuit sa ramana intr-o orbita heliocentrica in apropierea asteroidului dupa care ar fi trebuit sa coboare la o altitudine de 20 km ("approach phase") de unde timp de trei luni ar fi trebuit sa faca observatii asupra suprafetei solului.
Mai tarziu in noiembrie 2005, altitudinea ar fi trebuit scazuta si mai mult pentru a permite observatii amanuntite ("gate position" intre 10 si 20 km si "home position" intre 3 si 10 km) si in final prelevarea celor 3 mostre de sol. Fiecare achizitie insemna deplasarea satelitului de la distanta de observatie nominala pana in apropierea suprafetei asteroidului si apoi contactul scurt (1s) a capului pirotehnic urmata de indepartarea de sol si revenirea la traiectoria initiala.
In tot acest timp satelitul ar fi trebuit sa fie controlat in exclusivitate de sistemul autonom de navigatie comunicatia cu Pamantul fiind dificila din cauza non-vizibilitatii.
In final in aprilie 2007, satelitul urma sa isi reporneasca motoarele, sa se indeparteze de Itokawa si sa se reinscrie pe o traiectorie ce l-ar aduce in apropierea Pamantului undeva la o departare maxima de 300.000-400.000 km de acesta. Teoretic de la aceasta distanta operatorii de sol ar fi trebuit sa intervina pentru corectarea traiectoriei si apropierea ei de Pamant, iar ulterior o data cu traversarea atmosferei, capsula aflata la bord ar urma sa fie ejectata la o viteza relativa de 0.2 m/s si o frecventa de rotatie de 0.2 Hz, si sa intre pe o traiectorie balistica in iunie 2007 urmand sa aterizeze undeva pe teritoriul australian de unde ar trebui recuperata. La o inaltime de 8-12 km o parasuta atasata sistemului ar trebui sa se desfasoare automat si sa limiteze viteza de coborare pana la valoarea de 6 m/s. La atingerea solului, pentru ca suprafata unde aceasta ar putea cadea este estimata intr-o arie de 150 x 20 km, deci facand destul de dificila cautarea, capsula ar trebui sa emita un semnal special la frecventa de 242 Mhz care ar trebui in principiu sa usureze localizarea si recuperarea ei.

video 1

In practica insa, problemele care au urmarit misiunea inca din faza de proiectare nu au ocolit-o nici pe orbita, astfel ca scenariul initial a trebuit adaptat din mers.
In 2003, in timp ce Hayabusa se afla in traiectoria sa spre Itokawa, o furtuna solara a stricat o buna parte din celulele panourilor solare, reducand substantial nivelul de electricitate pe care acestea puteau sa il furnizeze la bord.
Pe 19 mai 2004, Hayabusa a folosit gravitatia terestra pentru intrarea intr-o orbita ce i-ar fi permis apropierea de asteroid. Atunci a trecut cel mai aproape de Pamant la o distanta de 3700 km deasupra Oceanului Pacific si a folosit din plin puterea furnizata de motoarele sale pentru a accelera si a modifica cursul traiectoriei. Cu acest prilej instrumentele stiintifice au fost folosite pentru a fotografia Pamantul si Luna si deopotriva pentru a fi calibrate.
Cu toate acestea, datorita defectiunii electrice de care aminteam anterior, subalimentate, motoarele ionice au subperformat la randul lor astfel ca drumul spre asteroidul Itokawa s-a desfasurat la o viteza redusa si in consecinta a durat mai mult cu aproximativ 3 luni (atingerea tintei finale a fost amanata din iunie pana in septembrie 2005).
In septembrie 2005, satelitul a ajuns la asteroidul Itokawa si a inceput campania de observatii. Au fost realizate investigatii de la diferite altitudini (variind intre 3 si 20 km) ce au vizat forma, terenul, reflectanta, compozitia minerala, gravitatia etc informatii care au furnizat indicii despre procesul de formare al asteroizilor.
Pentru ca fereastra de zbor era una fixa si satelitul trebuia sa paraseasca asteroidul la o data fixa in luna noiembrie, in practica timpul petrecut pentru observatii a trebuit diminuat de la ceea ce se dorea initial (in fapt doar 2 din cele 3 descinderi la suprafata au putut fi realizate).
Mai mult in iulie si octombrie 2005 doua dintre "reaction wheels" instalate la bord s-au stricat lasand satelitul fara posibilitatea de control fin in jurul a doua axe. Intregul scenariu de zbor a trebuit regandit in asa fel incat sa foloseasca cele doua motoare ionice pentru controlul pozitiei.
In sfarsit, pe 12 noiembrie s-a incercat coborarea mini-roverului la suprafata asteroidului pentru a putea colecta imagini de aproape. Din pacate comanda de coborare a roverului din satelit a interferat cu sistemul automat de control orbital al satelitului. Acesta setat pe modul "home position" adica pastrarea unei distante constante fata de suprafata asteroidului a primit masuratori de la altimetru care indicau scaderea altitudinii de croaziera la numai 44 m si autonom a comandat activarea celor doua motoare si marirea altitudinii de zbor. Din pacate aceasta manevra a avut un impact direct asupra roverului acesta desprinzandu-se la o altitudine mai mare decat cea planificata, iar cum suprafata asteroidului este una mica, acesta a scapat atractiei gravitationale fiind pierdut definitiv in spatiu.
Pe 19 noiembrie Hayabusa a incercat pentru prima data aterizarea pe asteroid si colectarea de particule de la suprafata insa JAXA nu a putut confirma 100% ca acest lucru s-a reusit pentru ca statiile de sol au pierdut contactul cu satelitul. Daca initial s-a crezut ca satelitul s-a oprit la circa 10m de suprafata, ulterior prin analizarea telemetriei de bord s-a stabilit ca de fapt acesta a coborat complet dar pentru ca unul din senzori a semnalizat aparitia unui obstacol in traiectoria descendenta softwareul de bord a trecut din modul nominal de coborare intr-o subrutina "safe mode" care a inhibat observatiile stiintifice astfel ca este greu de crezut ca secventa ce urma sa activeze proiectilul a mai fost executata. Totusi specialistii au sperat ca macar prin atingerea capului pirotehnic de sol cateva particule au ramas atasate acestuia si au putut trece in camera de colectare.
Mai tarziu, pe 25 noiembrie, sub presiunea inchiderii ferestrei orbitale care ar fi permis reintoarcerea sondei pe Pamant, JAXA a avut o a doua tentativa dar si de aceasta data satelitul a trecut in "safe hold mode" (din cauza unei scurgeri de combustibil din sistemul de alimentare al motoarelor) si proiectilele de la bord nu au fost activate.
In primavara lui 2006 in timp ce satelitul se indeparta de asteroid problemele tehnice s-au inmultit, satelitul trecand prin perioade de pierdere a comunicatiei cu solul datorita unui spin necontrolat cauzat de pierderi ale combustibililului de bord. Cu doar 2 dintre cele 4 motoare active si cu 7 baterii ramase din setul de 11 de care dispunea initial, Hayabusa avea totusi resursa suficienta pentru o reintoarcere cu success pe Pamant.
Echipa de control a folosit mai multe artificii tehnice pentru a suplini situatia de fapt incluzand aici eliberarea voluntara a unor cantitati de xenon pentru suplinirea lipsei de propulsie, repornirea partiala a unuia din motoarele defecte sau folosirea lor in completare, reusind in octombrie 2009 sa corecteze traiectoria si sa plaseze satelitul intr-o stare de rotatie controlata care sa ii asigure stabilitatea pozitiei de zbor, iar mai tarziu in noiembrie 2009 sa ii creasca viteza pana la aproape 2000 m/s pentru inscrierea in traiectoria finala.

De curand motoarele ionice de la bord au fost oprite pentru a permite calcularea exacta fara alte interferente aditionale pe care tractiunea motoarelor le-ar putea aduce traiectoriei curente de zbor. Pe urma, in urma unei succesiuni de manevre orbitale- TCM sau "trajectory correction maneuvers"(TCM 0 intre 4 si 6 aprilie, TCM 1 intre 1 si 4 mai, TCM 2 intre 24 si 27 mai, TCM 3 intre 3 si 5 iunie si TCM 4 pe 9 iunie), gratie actiunii motoarelor care a vizat o decelerare si o scadere a vitezei de zbor, distanta s-a redus substantial- mult in interiorul predictiei necesare pentru inscrierea in traiectoria de interceptare a Pamantului care facea posibila recuperarea capsulei de bord - faza finala a misiunii.

Acest lucru s-a intamplat duminica atunci cand satelitul a reintrat in atmosfera Pamantului asemenea unui asteroid si a dat drumul capsulei cu circa 3 ore inainte de aterizare si la o distanta de aproximativ 70.000 km.
Ambele corpuri atat capsula cat si satelitul propriu zis si-au continuat traiectoriile independent iar statiile de sol le-au monitorizat in paralel pentru inca doua ore, pana la pierderea vizibilitatii.
Cu 6 minute inainte de aterizare/finalul misiunii, s-a produs intrarea in atmosfera, la o altitudine de 200 km si cu o viteza de peste 12 km/s, totul in umbra Pamantului pentru a facilita o mai buna observatie. La altitudinea de 100 km cele doua asemenea unor meteoriti au inceput sa arda in atmosfera avand o magnitudine de -5 foarte buna pentru observatorii din Australia.
Satelitul neprotejat termic s-a dezintegrat in timp ce capsula si-a continuat drumul spre sol.
La aproximativ 10 km altitudine scutul termic al capsulei s-a desprins si parasuta de decelerare a fost activata, urmata de desfacerea antenei radio si mai tarziu aterizarea la sol in aria desemnata din Australia, undeva la ora 14:11 GMT.
40 de minute mai tarziu, unul din elicopeterele de cautare a receptionat semnalul de localizare al capsulei.
Echipele de specialisti au gasit capsula in stare aparent buna asa dupa cum dovedesc primele poze oferite publicului de agentia spatiala japoneza.

video 2

In urmatoarele saptamani, capsula va fi transferata in laboratoare speciale unde va fi deschisa si continutul analizat. Se spera ca in interior sa fie gasite probe materiale culese de pe asteroid, probe care ar avea o importanta stiintifica deosebita.

In ciuda problemelor cu care s-a confruntat in decursul timpului, Hayabusa s-a dovedit in final o misiune de succes reusind sa treaca peste multe momente grele si sa furnizeze multe informatii folositoare pentru comunitatea stiintifica. Intoarcerea capsulei pe Pamant -un eveniment asteptat cu interes de intreaga lume a sporit si mai mult prestigiul agentiei spatiale japoneze.

video 3

credit JAXA

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale