Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

O Alta teorie a efectului fotoelectric

Creat de calahan, Mai 03, 2020, 12:58:48 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

calahan

Princehansolo
Imi aduc aminte ca prin fisier se arata ca impulsul electric de inductie electromagnetica apare in urma amortizarii bruste, considerata pe o perioada a fotonului Tf, cand se face un calcul al tensiunii induse. Spune pe undeva ca in acest mod ar aparea forta electromotoare, care inpinge electronii in circuitele cu panouri fotovoltaice. Despre incalzirea materialelor, sub influienta radiatei solare, se pomeneste in ultima fraza a articolului.
CitatCredem ca mecanismul impulsului de inductie aparut din spargerea undei stationare a fotonilor insinuati in metal (in substanta) ar explica si incalzirea materialelor expuse la radiatia solara si emisia termoelectronica si aparitia potentialului de electrod, in urma reactiilor chimice de la electrozi, din pilele electrochimice si probabil explica si efectul tunel, cand unii electroni din material depasesc spontan bariera de potential.
Cum am spus si mai inainte, eu imi imaginez ca mecanismul separarii semiundelor, dupa polaritate lor, ar fi posibil doar in conditiile unei densitati energetice foarte mari, care se gaseste doar in adancul substantei, in vecinatatea nucleelor si se produce doar in cursul procesului dinamic de contractie si longitudinala si transversala, a fotonului incident. Densitatea energetica gigantica nu se poate realiza la nivel macroscopic, in conditii de laborator si deci nu se poate realiza experimental separarea semiundelor fotonului, care ar duce la injumatatirea frecventei fotonilor emergenti derivati.   

princehansolo

Calahan, eu văd lumina ca pe o undă. Apa, care propagă undele mecanice, nu are două polarități (negativ și pozitiv) decât față de o poziție de echilibru. Tot așa înțeleg eu și undele electromagnetice (deci nu două semiunde ci o undă). Așa se comportă creierul nostru: încercăm să ne imaginăm lucrurile nevăzute, dar de fapt imaginația este comparația cu lucrurile cunoscute, iar partea mecanică a fenomenelor este cea mai palpabilă și cunoscută. Dacă vrei să continuăm discuția, pune-mi întrebări punctuale despre cum îmi imaginez eu lucrurile nevăzute și îți răspund cu plăcere.
Toate-s vechi și noi sunt toate

calahan

Princehansolo
Eu am vazut prin fisiere ca se sustine o alta teorie a luminii, foarte originala. Fotonii, atomii sau cuantele de lumina, sunt vazuti ca niste motoare electrice liniare, nu ca unde. Am vazut ca la aceasta modelare a fotonilor s-a ajuns dupa descifrarea sensului fizic al constantei de actiune, a  lui h. De unde se scoate masa, curentul si tensiunea si puterea fiecarei semiunde, precum si o serie de inca multi alti parametri fizici ai fotonului, vazut ca motor electric liniar. Si este argumentat cu niste socoteli simple ca forta electromagnetica propulsoare a fotonului este, la nivelul fiecarei semiunde, egala cu forta de inertie. La fel se gaseste ca puterea electrica este egala cu puterea mecanica. Acest echilibru dinamic asigura translatia uniform rectilinie a fotonilor. Translatia uniforma si structura periodica, de curenti eterici transversali, fac aspectul ondulator (de unda) al fotonului. Dar sinfazarea campului electric cu campul magnetic si lipsa retroradiatiei, arata clar ca fotonul nu este unda si ca in vidul cosmic neinertial si inelastic nu poate functiona mecanismul undelor. Mecanism care cere transformarea succesiva a unei forme de energie in alta. Deci fotonul nu este decat un relief electromagnetic care luneca hidrodinamic prin spatiu cu viteza luminii in vid c. Cred asta fiindca este demonstrat intrun fisier ca forta electromagnetica ar fi un efect hidrodinamic in eter, de tip Magnus. Despre lucruri nevazute nu am nicio idee ce sa spun. Toata stiinta mea este bazata doar pe ceeace gasec prin fisiere.

calahan

Princehansolo
Vazand aceasta postare a dumitale:
CitatDacă vrei să continuăm discuția, pune-mi întrebări punctuale despre cum îmi imaginez eu lucrurile nevăzute și îți răspund cu plăcere.
Mi-a venit ideea sa vad ce raspunzi dumneata la aceasta intrebare, pe care imi pare ca am mai pus-o pe undeva. Daca energia fotonului este data de relatia Wf=h.f. Iar f fiind frecventa fotonului, contine informatia asupra evenimentelor petrecute in unitatea de timp, intro secunda, informatia asupra duratei fotonului (adica asupra dimensiunii temporare a fotonului) este sau nu continuta in constanta de actiune? Mie imi este clar ca de la raspunsul la aceasta intrebare s-a gasit descifrarea constantei de actiune.

princehansolo

Calahan, nu știu ce înțelegi prin constanta de acțiune. Probabil constanta lui Planck. La link-ul următor am găsit cum s-a dedus această constantă: https://en.wikipedia.org/wiki/Planck_constant#Origin_of_the_constant
Inițial constanta h a fost folosită de Planck pentru a echilibra ecuația emisiei de temperatură de către corpul negru. Wien are și el mari contribuții în studiul energiei emise de corpurile solide și gazoase. Asta era pe la sfârșitul secolului 19 - începutul secolului 20. Relația Planck-Einstein este E=h*f, dar valoarea lui h este extrasă din ecuațiile radiației corpului negru:

Nu știu exact cum a ajuns Einstein la relația Planck-Einstein, dar din ce îmi aduc aminte este ceva legat de efectul fotoelectric și dependența efectului fotoelectric de frecvența fotonilor incidenți.

Frecvența fotonului eu o văd diferită de durata fotonului, dar nu știu destulă matematică pentru a calcula durata fotonului și câte semiunde are fotonul și care este diferența de durate dintre fotonii cu diferite energii. Constanta lui Planck este o constantă ce nu conține durata fotonului, ci este dedusă din ce am scris mai sus.
Toate-s vechi și noi sunt toate

calahan

Princehansolo
Eu habar nu am cum a fost dedusa constanta de actiune h, din formula postata de dumneata. S-a intamplat ca am vazut o polemica pe tema asta, pe undeva si am facut o obsesie sa vad care este raspunsul corect la aceasta intrebare. Savantii la care m-am adresat, nu mi-au dat niciun raspuns. Si am ajuns la concluzia ca nu se poate avea nicio baza pe savantii nostri. Daca nu pot sa raspunda simplu si clar la o intrebare concreta asa de simpla. Dintrun fisier cu constanta de actiune am inteles ca raspunzand la aceasta intrebare a reusit descifrarea constantei de actiune h. Si cu h-ul descifrat a modelat, intrun fel, fotonii si particulele elementare. De asta mi se pare foarte important de stabilit daca rationamentul urmat este corect. Un domn profesor, care ma tot sacaia cu teoria informatiei, m-a asigurat ca rationamentul este perfect logic. Fiindca h.f-ul descrie un fenomen de foarte scurta durata, de cam 10^-9 s. Pe cand f-ul descrie tot ce se intampla intro secunda. Si atunci este clar ca informatia asupra duratei fotonului este continuta  numai in structura constantei de actiune. De la descifrarea lui h a rezultat ca durata unui singur foton ca si a tuturor fotonilor ar fi cam de 10^-11 s. Dupa ce a gasit durata fotonului oarecare, care trebuie sa fie tot o constanta, a gasit si relatia care da numarul de unde componente ale fotonului.

princehansolo

Calahan, eu cred că pagina în engleza pe care ti-am recomandat-o: https://en.wikipedia.org/wiki/Planck_constant#Origin_of_the_constant conține descrirea descoperirii constantei Planck. Am înțeles de aici că constanta Planck este dedusă din graficele privind energia emisă de corpurile solide. Corpurile solide (metalele de obicei) au un grafic asemănător între corpuri în ce privește energia electromagnetică emisă la anumite temperaturi. Emiterea radiației de către corpul negru este de fapt idealizarea emiterii de radiație electromagnetică (raze infraroșii, vizibile și ultraviolete) de către corpurile solide. Nu știu cum s-a măsurat energia emisă de corpurile solide în infraroșu și ultraviolet la sfârșitul sec.19 - începutul secolului 20 pentru a face graficele respective.

În pagina Wikipedia recomandată este și un grafic referitor la lungimile de undă emise de corpul negru la diferite temperaturi. Folosind aceste grafice a lungimilor de undă emise de corpul negru s-a dedus formula funcției pe care am lipit-o. Deci din grafice s-a dedus și formula, și h (constanta Planck). Apoi a venit Einstein și a spus E=h*f...

Cât de corectă este constatarea temperaturii corpului negru în funcție de temperatură poți să o apreciezi singur: temperatura de la suprafața Soarelui este calculată folosind aceste formule: radiația corpului negru corespunde radiației Soarelui la suprafață (sau invers). Temperatura suprafeței solare ar fi de 6000 K pentru că așa ar fi temperatura unui corp negru care emite radiație de aceeași culoare. Nu știu cum s-a aflat temperatura coroanei solare, care este de milioane de grade...
Toate-s vechi și noi sunt toate

calahan

Princehansolo
Ce spui dumneata este in perfect acord cu ce este scris in manuale. Eu am facut o obsessie pentru teorii care nu apar in manuale, dar incearca sa explice, foarte rational, fenomenele fizice. In articolul de pe internet, se dau vreo sase formule pentru h. Formule in care apar diverse constante, de care nu am habar. Faptul acesta sustine ideea ca h-ul este compus din mai multe constante. Iar relatia (formula) lui h, data intrun fisier, contine doar constante ale electronului ca: masa, sarcina, raza si frecventa. De aceea este usor de retinut. Cu datele de la descifrarea constantei de actiune (a lui h) si de la identitatea dimensionala masa-sarcina, au fost modelate particulele elementare, de la fotoni la nucleoni, precum si mecanismul, foarte subtil, al gravitatiei. Acestea sunt chestiuni care nu se gasesc in manuale, dar pe mine m-au atras foarte puternic. Imi aduc aminte ca pe undeva, pe la efectul fotoelectric, se deducea h-ul din panta unei drepte, care apare intrun grafic al energiei initiale a electronilor, functie de frecventa fotonilor incidenti. Dar din formula radiatiei, lipita de dumneata, habar nu am cum se poate scoate o relatie pentru h. 

princehansolo

Calahan
Abordezi 2 idei:
1) utilizarea surselor de inspirație altele decât manualele
2) deducerea h din formule (sau din graficele funcțiilor)

1) Sursele de inspirație altele decât manualele folosesc formulele din manuale pentru a deduce ce susțin aceste surse de inspirație. Spui: "intrun fisier, contine doar constante ale electronului ca: masa, sarcina, raza si frecventa.". Care constante ale electronului au fost măsurate și care au fost calculate? Sarcina - masurată de Millikan în 1910. Raza - calculată, frecvența - depinde de viteză - calculată și ea și nu-i constantă, masa - nu știu sigur dar cred că și ea este calculată. Deci dacă aste sunt constantele folosite pentru calculul lui h - care sigur a fost folosit tocmai pentru a calcula aceste așa-zis constante - dă-mi voie să mă îndoiesc de corectitudinea calculelor. Este ca și cum un câine fuge în jurul lui pentru a-și prinde coada...

2) Max Planck a dedus formula pe care am postat-o pentru funcția B cu 2 variabile: lambda și T. Lambda (lungimea de undă) a radiației emise de corpurile solide nu știu cum a fost măsurată - asta ziceam într-o postare anterioară. La începutul anilor 1900 aveau mult mai puține aparate sensibile la diferitele lumgimi de undă, dar nefiind contrazis nici astăzi - să zicem că a avut dreptate. Deci prin calcule matematice savante (eu de exemplu nu știu să ridic la putere folosind exponent cu virgulă) a ajuns să genereze funcția B pentru mai multe temperaturi T. Așa a fost calculat prima dată h. Abia apoi a fost Einstein care a venit cu utilizarea lui h pentru a explica graficul cu dreapta frecvenței fotonilor incidenți. Einstein a folosit formula E=h*f și a găsit explicațiile pentru a susține această formulă, fapt pentru care a primit și Nobelul. De ce E=h*f? Sigur nu a fost măsurat E, h a fost calculat cum am spus mai sus, f probabil a fost măsurat. Deci pentru confirmarea lui E=h*f rămâne la latitudinea cititorului să aprecieze valoarea de adevăr a formulei. Tot așa și cu E=m*c2. Dar sună interesant... și câte calcule savante nu se pot face folosind formule nemăsurabile?
Toate-s vechi și noi sunt toate

calahan

#39
Princehansolo
Intradevar formulele inspirate se bazeaza pe formulele din manuale. Numai dupa ce le-am comparat si le-am verificat, cu formulele din manual, m-am convins ca sunt corecte si am cutezat sa le postez. Un domn profesor m-a atentionat ca nu am nicio cadere sa il verific pe dl inginer. Si cam asa este. Uite de exemplu lucrarea aia mare a d-lui inginer Ioan Virgil, cu similitudinea sistemelor macro si micro, nu pot de loc sa o verific, fiindca nu am carti cu formule ca acelea. Si d-lui a gasit o relatie originala pentru h, care nu se gaseste in manual. Vad ca dumnealui s-a mutat pe -forumul de cercetare-, ca sa contribuie la  dezbateri stiintifice mai serioase, mai consistente. Relatia lui h, din fisier, care se poate verifica usor este: h=(k.qe2)/(re.ffae) sau h=(k.qe.me)/(de.ffae). Unde k, qe, me si ffae sunt date in tabele si sunt considerate niste constante stabile, arhicunoscute si bine determinate.  Frecventa ffae este frecventa fotonului gama electronic de la anihilarea electronului cu pozitronul. Frecventa aceea a undei materiale, variabila cu viteza electronului, din formula lui de Broglie, pentru electronul accelerat, devine frecventa ffae, cand electronul ajunge la viteza c. Lungimea de, zisa elementara, este egala cu 1,602.10-26 m. Si a gasit ca poate fi data de relatia  de= re/(2.pi2.k).  Este dedusa pe o cale originala si nu se gaseste prin manuale. Este interesant ca folosind aceeasi formula, scrie si masa si sarcina electronului, cu aceleasi constante, numai schimband exponentii lui re si de intre ei. Si asta este tot ceva foarte original, care nu se gaseste in niciun manual. In formula masei si sarcinii electronului apare in plus inversul constantei de structura fina -alfa-, care este interpretat ca indicele de refractie atomic  nalfa.