Ştiinţă şi tehnologie. Noutăţi, dezbateri pe subiecte ştiinţifice de actualitate > Energii alternative/criza energetica

Masina cu apa

<< < (14/14)

DEM:
Bună dimineaţa,
În sfârşit, pe lângă micile ofuscaţii generate de "prezumţia că ai ştii ceva" au apărut şi elemente originale.
Nu mă adresez în mod special cuiva, scriu pentru oricine doreşte să afle şi o altă faţetă a ştiinţei. Cunoaşterea este limitativă în perioada de învăţare - şcoala, ulterior liberă, adevărată când rămâi pe cont propriu şi nu îţi mai dă nimeni note.
Ştiinţa oficială este întotdeauna în urma cunoaşterii adevărate, uneori cu peste o jumătate de secol. Să vă dau un exemplu. N Tesla a transmis energie pe un singur conductor(fără utilizarea masei, a "pământului") încă din 1890. Cu toate acestea, energia electrică se distribuie monofazat şi trifazat(cu 2 sau 3 fire, plus împământarea). Abia în 2002, un alt român a putut redescoperi principiul transmiterii energiei pe un singur fir şi îl foloseşte în aplicaţii deja comerciale. Ştiinţa oficială nu acceptă ca posibilă această realizare, deşi ea se vinde şi funcţionează de aproape 10 ani.
Gândirea pe baza definiţiilor din dicţionare este puţin spus păguboasă, este prostească, limitativă şi iroseşte vieţi şi energii. Mă refer aici la discuţiile interminabile despre "perpetuum mobile". De acord, oficial, ele nu pot exista.
Există în schimb realizări care valorifică "incorect" alte forme de relaţii ale câmpurilor cunoscute, inclusiv al şase-lea.

Prin urmare, am rugămintea să renunţaţi la acest stil, de "berbece", acceptaţi că nimeni nu le poate cunoaşte pe toate şi nici măcar nu avem dreptul să ne pronunţăm atât timp cât nu valorificăm realizările înaintaşilor noştri, trecute intenţionat în derizoriu. Pila Karpen, aerodina lui Coandă, automobilul lui Tesla şi multe alte realizari de acum peste 100 de ani, conţin informaţii de o excepţională valoare pe care lumea ar trebui să le cunoască şi nu să le nege în discuţii sterile, contradictorii despre perpetuum-uri.

Oamenii se împart în două categorii producători de inteligenţă(informaţie reală, utilă) şi consumatori de inteligenţă.
Vă invit, dacă tot sunteţi pe acest forum să deveniţi preponderent din prima categorie.
Oricât ar spune unii cu deficit neuronal că aţi fi "aburitori". Brainstroming-ul se foloseşte din anii 1942 incoace iar "Şcoala" de la Iaşi a demostrat pe deplin utilitatea şi eficienţa pentru nevoile umanităţii. 

În ceea ce priveşte cunoaşterea mea în ale "ştiinţelor", aveţi dreptate. Ştiu că nu ştiu, problema este că nu găsesc pe cineva cu care să imi pot lămuri problemele neclare din ştiinţa oficială şi asta deoarece un asemenea om nu poate exista.
Din simplul motiv că ştiinţa "recunoscută" este depăşită de cunoaşterea unor "neica nimeni".
dem

   

Electron:

--- Citat din: DEM din Martie 28, 2011, 08:34:21 p.m. ---@electron
[...] haide să vedem unde greşim.
--- Terminare citat ---
Te adresezi cumva proriei persoane la plural? Sau vrei sa insinuezi ca gresesc si eu in observatiile pe care le-am facut?
Ar trebui sa-ti asumi eroarea si chiar sa o corectezi, nu sa vii cu alte abureli.


--- Citat ---Din definirea acceptabilă a randamentului, ca fiind raportul dintre valoarea de intrare şi cea de ieşire, înţelegând aici că putem discuta de întreaga gamă de sisteme care consumă orice formă de energie, cu scopul de a satisface nevoile oamenilor.
--- Terminare citat ---
Care e sensul acestei fraze?


--- Citat ---În cvasitotalitatea sistemelor cunoscute(mecanice, electrice, etc.) randamentul este redus, şi a devenit aproape clar pentru oricine că nu se poate depăşi pragul ideal 1, am contrazice legile acceptate de ştiinţa oficială.
--- Terminare citat ---
Pentru tine este clar sau nu? Mai sustii aberatiile despre existenta "randamentelor supraunitare"?



--- Citat ---Hai să ne gândim la o afacere ca la un sistem mecanic. E abureală, aberaţie, nu-i aşa?
--- Terminare citat ---
Care este relevanta afacerilor in acest context? Noi vorbim despre randament in context stiintific, nu despre alte abureli.
 

--- Citat --- Hai să gândim fractalic, la scară şi să integrăm cunoaşterea pentru a obţine soluţii
--- Terminare citat ---
Ce inseamna "a gandi fractalic" ?


--- Citat ---Impresia că limbajul sec(?), de maxim[ concizie, este comunicarea perfectă între scientişti este greşită.
--- Terminare citat ---
De ce este gresita? Si cum poti tu argumenta ca a folosi aiurea termenii consacrati, se ajunge la o comunicare mai eficienta decat cea in care se folosesc termenii cu maxima precizie (adica in mod corect) ?


--- Citat ---Fiecare trebuie să spună lucrurilor în limbajul în care percepe realitatea, fiecare accesează informaţia doar în măsura în care are acces la sensurile subtile ale acesteia.
--- Terminare citat ---
Asa cum observa si alt interlocutor mai sus, asta este o aberatie. Daca nu vorbesti folosind termeni in sensul lor consacrat, degeaba vorbesti in "limbi straine" pe care nu le intelege nimeni. Cand afirmi ca cerul e verde pentru ca tu tocmai ai redefinit termenul de "verde" dupa bunul tau plac, emiti o aberatie, nu comunici nimic relevant, oricat ar fi asta "limbajul in care percepi tu realitatea". Invata sa folosesti corect limbajul stiintific si apoi vino sa emiti pretentia ca faci afirmatii relevante pentru acest forum.


--- Citat --- Poate ai auzit de "unitatea în diversitate" , de clusteri şi rolul reţelelor neuronale. Orice informaţie contează, cu atât cu cât este mai diversificată, analiza şi sinteza au materie primă şi pot extrage informaţia ştiinţifică autentică.
--- Terminare citat ---
Da, dar asta nu se aplica la definitii aiurea si aberatiile scoase pe seama lor.


e-

DEM:
@ Electron
"Şi-am zis verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru...."
Nichita Stănescu

Acestea, în definiţia ta sunt abureli.
Esţi simpatic şi distractiv cu prezumţia ......mă opresc pentru a nu mai primi încă o atenţionare. Nu am nicio vină că ai o percepţie limitată, de ceea ce probabil te caracterizează. Ce nu pricepi oare, ce este aşa de greu să înţelegi că sinergia ideilor este dată tocmai de semantică şi natura cuvintelor, de sugestii sau ideile subliminale. Dacă nu înţelegi măcar o poezie a lui Arghezi, Bacovia ori extraordinarul Nichita Stănescu, evident ai probleme cu limba română şi atât mai mult cu imaginaţia.
Nu o spun la modul peiorativ ci din respectul pentru un dialog constructiv. Nu am nicio vină că vrei musai să vorbesc sec. Aşa mă exprim eu, cei care au un handicap la modul meu de comunicare, au dreptul firesc de a mă evita.

Încearcă să vezi dincolo de cuvinte, citeşte ideile şi păstrează doar informaţia utilă. Dacă nu o descoperi, nu-i bai, fie o vei înţelege mai târziu, fie niciodată, pământul se va roti în continuare, mâine va fi o altă zi.
Ai grijă de gândurile tale şi nu ţi pierde timpul să îmi arăţi ce incorect ştiinţific gândesc eu, totul are un scop şi vreau să sper că nu ţi-ai propus să mă "corijezi" ori să mă aduci pe "calea cea dreaptă" în calitate de moderator.

Nu ştiu câţi ani ai, nu ştiu ce pregătire ai, nu ştiu cu ce te ocupi sau ce vise te animă. Şi nici nu mă interesează. Valabil reciproc. Activitatea forumistică este utilă întotdeauna celorlalţi, cei care au ce învăţa, afla sau dezavua polemica în interiorul subiectelor.

Suntem off topic, subiectul referitor la apă este epuizat, însă prin virulenţa lui a ridicat "la fileu" alte câteva posibile subiecte, pe care cred că trebuie să le privim din prisma dorinţei de cunoaştere şi nu al orgoliilor unora dintre noi.
Încă te mai poţi schimba ca şi comportament, spre binele tuturor.
dem ;)

morpheus:

--- Citat din: DEM din Martie 29, 2011, 12:46:32 p.m. ---"Şi-am zis verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru...."
Nichita Stănescu

Acestea, în definiţia ta sunt abureli.

--- Terminare citat ---

Iti citesc de doua zile postarile, dem.
Inca nu am dat peste o explicatie riguroasa a vreunui concept ori idei.

Daca esti pasionat de poezie, in genere, si de scriitura lui Nichita, in special, eu sunt gata sa accept micimea-mi in domeniu si te rog sa ne oferi interpretarea proprie a versurilor citate de mai sus.

Ce conexiuni crezi ca s-au nascut intre neuronii ploiesteanului cand, lovit de inspiratie, a lasat mostenire umanitatii
aceste ganduri abstracte?

Scriu cu speranta ca vei da un raspuns concret de data aceasta, desi, cu intrebarea mea, contribui la
mentinerea pe off-topic a dialogului deja de multa vreme deraiat de la tema initiala...

Electron:
Pentru cei interesati, DEM va lua o pauza de 5 zile pentru moment. Atitudinea sa nestiintifica nu este compatibila cu acest forum.


--- Citat din: DEM din Martie 29, 2011, 12:46:32 p.m. ---@ Electron
"Şi-am zis verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru...."
Nichita Stănescu

Acestea, în definiţia ta sunt abureli.
--- Terminare citat ---
Daca nu iti dai seama unde te afli, te rog sa fii mai atent de acum inainte. Acesta este un forum dedicat stiintei, iar sectiunea de fata este cu atat mai serioasa. Nu te afli pe un forum de bancuri si folozofii sterile, nici la sectiunea de aberatii fara sfarsit.

Comentariul pe text al poeziilor este irelevant aici.


--- Citat ---Esţi simpatic şi distractiv cu prezumţia ......mă opresc pentru a nu mai primi încă o atenţionare.
--- Terminare citat ---
De data asta primesti chiar o suspendare de 5 zile. Pe viitor sa-ti masori cu mai mare grija afirmatiile pe acest forum.


--- Citat --- Nu am nicio vină că ai o percepţie limitată, de ceea ce probabil te caracterizează.
--- Terminare citat ---
Multumesc pentru "aprecieri". Data viitoare cand mai folosesti atacul la persoana vei fi banat definitiv.


--- Citat --- Ce nu pricepi oare, ce este aşa de greu să înţelegi că sinergia ideilor este dată tocmai de semantică şi natura cuvintelor, de sugestii sau ideile subliminale.
--- Terminare citat ---
Aici ne aflam intr-un spatiu dedicat stiintei, iar in metoda stiintifica, definirea clara si inechivoca a termenilor este esentiala. Abureli si aberatii pe seama redefinirii aiurea a termenilor nu sunt relevante, asa ca esti rugat sa nu mai insisti cu atitudinea aceasta. Daca vrei sa discuti in mod nestiintific, cauta alta sectiune sau la limita alt forum.


--- Citat --- Dacă nu înţelegi măcar o poezie a lui Arghezi, Bacovia ori extraordinarul Nichita Stănescu, evident ai probleme cu limba română şi atât mai mult cu imaginaţia.
--- Terminare citat ---
Cat si cum inteleg eu poeziile e ceva absolut irelevant aici. Si asta intra la atac la persoana, deci evita pe viitor asemenea nerusinari.


--- Citat ---Nu o spun la modul peiorativ ci din respectul pentru un dialog constructiv.
--- Terminare citat ---
Nu poti lansa insulte si apoi sa spui ca nu o spui la modul peiorativ. Aici nu ai de-a face cu imbecili.


--- Citat --- Nu am nicio vină că vrei musai să vorbesc sec.
--- Terminare citat ---
Daca tu consideri ca limbajul stiintific ce foloseste termenii definiti clar si nu aiurea este "sec" si e cumva sub demnitatea ta, esti invitat sa vorbesti cum doresti, in alta parte. Acest forum nu e locul unde sa-ti bati tu joc de stiinta.


--- Citat --- Aşa mă exprim eu, cei care au un handicap la modul meu de comunicare, au dreptul firesc de a mă evita.
--- Terminare citat ---
Aceste exprimari nu sunt compatibile cu scopul acestui forum. Daca nu-ti convine, nu te obliga nimeni sa te "chinui" folosind un limbaj coerent si relevant pe aici.


--- Citat ---Încearcă să vezi dincolo de cuvinte, citeşte ideile şi păstrează doar informaţia utilă.
--- Terminare citat ---
Tocmai asta este problema: cand folosesti aiurea termenii consacrati, nu doar pierzi capacitatea de a transmite informatie utila, dar faci si o dezimformare nerusinata pentru cei care inca nu cunosc suficient termenii pe care ii deformezi pana dincolo de orice legatura cu sensul lor consacrat.
Cu atat mai mult esti nerusinat cu cat refuzi sa prezinti clar definitiile pe care le folosesti, fie ele si personale. Daca nu le precizezi, atunci aberezi la modul cel mai irelevant pe aici. Daca ai preciza macar definitiile, am putea comunica la modul relevant. Daca nu doresti sa comunici ci doar sa fabulezi aiurea fara sa te poata intelege nimeni, atunci ti-ai ales gresit locul de manifestare.


--- Citat --- Dacă nu o descoperi, nu-i bai, fie o vei înţelege mai târziu, fie niciodată, pământul se va roti în continuare, mâine va fi o altă zi.
--- Terminare citat ---
Daca vei fabula in alta parte de acum inainte, nu-i bai, pamantul se va roti ... etc


--- Citat ---Ai grijă de gândurile tale şi nu ţi pierde timpul să îmi arăţi ce incorect ştiinţific gândesc eu,
--- Terminare citat ---
Nu stiu cum gadesti, grija mea este cum te exprimi pe acest forum.


--- Citat --- totul are un scop şi vreau să sper că nu ţi-ai propus să mă "corijezi" ori să mă aduci pe "calea cea dreaptă" în calitate de moderator.
--- Terminare citat ---
Poti sa vrei orice, deocamdata e de datoria mea sa te informez ca nu te exprimi in mod compatibil cu scopul si rolul acestui spatiu.


--- Citat ---Nu ştiu câţi ani ai, nu ştiu ce pregătire ai, nu ştiu cu ce te ocupi sau ce vise te animă. Şi nici nu mă interesează.
--- Terminare citat ---
Si atunci de ce iti pierzi vremea facand asemenea remarci irelevante?


--- Citat --- Valabil reciproc.
--- Terminare citat ---
Ai fi surprins cate se pot afla pe internet despre userii care participa pe mai multe siteuri.


--- Citat --- Activitatea forumistică este utilă întotdeauna celorlalţi, cei care au ce învăţa, afla sau dezavua polemica în interiorul subiectelor.
--- Terminare citat ---
Nu e nevoie sa-mi dai indicatii legate de utilitate pe acest forum.


--- Citat ---Suntem off topic, subiectul referitor la apă este epuizat, însă prin virulenţa lui a ridicat "la fileu" alte câteva posibile subiecte, pe care cred că trebuie să le privim din prisma dorinţei de cunoaştere şi nu al orgoliilor unora dintre noi.
--- Terminare citat ---
Acest subiect nu este inchis, el va continua in mod natural daca exista interes pentru el.


--- Citat ---Încă te mai poţi schimba ca şi comportament, spre binele tuturor.
--- Terminare citat ---
Peste cinci zile vom vedea daca esti in stare sa te comporti (adica sa te exprimi) in mod compatibil cu acest forum. Daca nu, nu-i bai, poti sa o faci cat vrei in alta parte.


e-

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[*] Pagina precedentă

Du-te la versiunea completă