Ok, răspunsul pe care îl promiteam despre măsurarea constantei lui Hubble vine
. Îmi cer scuze pentru postarea consecutivă; mesajul meu de mai sus nu mai poate fi editat acum.
Măsurarea constantei lui Hubble porneşte de la legea aceluiaşi Hubble privind viteza de recesie. Precum ştiți, dilatarea spațiului face ca obiectele îndepărtate să pară a se îndepărta toate de noi, cu o viteză tot mai mare pe măsură ce distanța dintre ele şi noi este mai mare. Aceasta cu precizarea că efectul se face simțit numai la scară foarte mare. La nivel local, unde există corpuri masive ce curbează spațiul, expansiunea acestuia nu se mai face simțită (ca urmare a acreției: tendința naturală a spațiului este aceea de a se extinde, însă influența gravitației îl "strânge" la un loc. Efectul e cunoscut sub numele de "the finger of God". Da, Sfinxule?).
Legea lui Hubble arată cam aşa: v=H
0*D, unde:
* v este viteza de recesie (viteza cu care se îndepărtează) un obiect,
* D este distanța până la obiectul respectiv la un moment t,
* H
0 este constanta lui Hubble la un moment t.
De notat este faptul că, în realitate, constanta lui Hubble nu e chiar constantă, ci depinde de timpul considerat. Dar, pentru un moment anume, ea are aceeaşi valoare în tot Universul.
Măsurarea constantei lui Hubble se face deci destul de uşor ca principiu. Pe scurt, se măsoară viteza de recesie pentru un număr de obiecte (cât mai mare, pentru a anula efectul erorilor de măsură) şi se coroborează cu distanța până la ele. Ordinea în care aceste două determinări se fac nu contează, pentru că vorbim de distanțe de ordinul kiloparsecilor sau megaparsecilor, față de care viteze de expansiune de 70, 80 de km/s sunt nesemnificative şi nu afectează rezultatul final. De fapt, distanțe atât de mari nici măcar nu pot fi măsurate cu precizie de ordinul miilor sau zecilor de mii de kilometri, aşa că nu-i niciun bai.
Există deci două probleme foarte spinoase în materie: măsurarea vitezei de recesie şi măsurarea distanței. Distanțele mari nu se pot măsura cu acuratețe foarte mare, decât în puține cazuri. De aici şi eroare mare din constanta lui Hubble.
Cam aşa se măsoară viteza de expansiune a universului, în sensul că constanta lui Hubble oferă o bună măsură a acesteia. Mențiunea obligatorie este aceea că observațiile pe care noi le facem sunt întârziate (lumina are nevoie de timp să ajungă la noi). De aceea, măsurătorile nu sunt consistente, în sensul că, din obsevațiile actuale, constanta Hubble pare să fi fost (surprinzător) mai mică la un moment dat în trecut. Asta implică faptul că expansiunea universului nostru este, de fapt, accelerată, de unde întreaga dezbatere actuală privind energia întunecată şi diverşii parametri la care se referea şi Adi. În particular, problema stă în faptul că majoritatea astronomilor se aşteptau la un univers plat aflat într-o expansiune constantă sau tot mai lentă (gravitația tinzând să o oprească). Dacă gravitația e suficient de mare, totul s-ar sfârşi într-un big crunch (universul ar începe să se contracte). Dacă gravitația ar fi prea mică, el ar continua să se extindă la nesfârşit. Aşteptarea era să vedem o constantă a lui Hubble mai mare în trecut, indicând faptul că universul se extinde tot mai încet -- dar de fapt, e de-a-ndoaselea, ceea ce implică faptul că există "ceva" al cărui efect de inflație e mai puternic decât efectul de contracție al gravitației.
Determinarea constantei lui Hubble ne-ar permite şi să aflăm cu precizie vârsta Universului. De asemenea, ar avea importanță şi în determinarea topologiei exacte a Universului. Dar mai multe despre asta poate într-un alt post, sau poate într-un material mai lung
.
Oricum, capcana de evitat este următoarea: expansiunea metrică a universului nu implică o modificare a vitezelor. Obiectele care se află la 15, 20, 30 de miliarde de ani lumină de noi sau mai mult nu se află acolo pentru că au o mişcare proprie superluminică, ci pentru că spațiul însuşi s-a dilatat. Lucrul acesta nu contravine teoriei relativității, pentru că în interiorul sistemului de referință care este Universul, viteza lor e cât se poate de ok. Măsurarea distanțelor, timpului şi implicit a vitezei în afara Universului este nu numai lipsită de sens, ci şi imposibilă în contextul teoriei relativității.
