Multumesc pentru linkuri, Adi ! Evident ca le-am citit inainte de a posta intrebarea. Am formulat aceasta intrebare in linii generale deoarece ma gandeam ca vor exista dezabateri mai ample pe aceasta tema.
Ca sa fiu mai explicit o sa postez in continuare ce anume inteleg si ce nu din radiatia Hawking.
Inteleg ca in vid (in termenii teoriei cuantice), permanent, se creaza perechi particula - antiparticula datorita fluctuatiei vidului. Banuiesc ca aceasta fluctuatie a vidului este consecinta principiului de incertitudine: daca impulsul unei particule ar fi exact 0, atunci si pozitia ar fi cunoscuta cu exactitate, ceea ce ar incalca principiul mentionat. Prin urmare, vidul trebuie sa aiba o fluctuatie a energiei. Sper sa fiu corectat daca gresesc.
Daca aceasta materializare din "nimic" s-ar produce in apropierea orizontului evenimentelor unei gauri negre, una din particule ar putea fi atrasa de gaura neagra, iar cealalta ar avea sanse sa scape si sa fie vazuta de un observator (aflat in afara orizontului evenimentelor) ca fiind emisa de gaura neagra sub forma de radiatie.
Ce nu inteleg: Din cate stiu, atat particulele cat si antiparticulele au masa (pozitiva ?) nenula si, doar, sarcini electrice diferite (pozitive si negative). Care este mecanismul prin care gaura neagra pierde masa ?
Mai mult, de ce nu se incalca principul conservarii energiei si/sau masei in acest caz ?