Ce inteleg eu (fara a lua in considerare deloc teoria cuantica): o concluzie a Teoriei Relativitatii Speciale este faptul ca timpul nu “curge” ci exista (trecut, prezent si viitor simultan) bazat pe relativitatea simultaneitatii in
spatiutimp. Din moment ce consideram spatiutimpul un singur sistem (4 dimensiuni), si luam in considerare spatiul in totalitatea lui, atunci trebuie sa acceptam si ca timpul exista in totalitate (adica trecut, prezent si viitor simultan). Accentuez ca este vorba de spatiutimp si nu spatiu sau timp luate separat. Se pare ca Einstein avea astfel convingerea ca diferenta dintre ce percem noi ca trecut, prezent si viitor este doar o iluzie. (“For we convinced physicists, the distinction between past, present, and future is only an illusion, however persistent” – Albert Einstein and Michele Besso: Correspondence 1903-1955, P. Speziali, ed. Paris: Hermann, 1972). Practic spatial si timpul este perceput diferit de fiecare observator in relatie fata de miscarea relative dintre ei.
Viteza cu care ne deplasam in spatiu timp se descompune pe doua axe, axa timpului si cea a spatiului!
Daca eu ma misc cu 100 km/ora cu o masina bineinteles atunci eu ma misc astfel:
»100km/h in spatiu si
»300,000kmps*3600s/h-100km/h(viteza din spatiu) in timp
Corect?
‘Osmiumbin’ a incercat sa explice/verifice ceva mai sus dar cred ca s-a exprimat/inteles putin gresit si a fost inteles gresit de asemenea. Astfel, cred ca putem sa ne imaginam ca ne deplasam fata de un alt observator cu anumita viteza. Pentru acest observator timpul nostru va incetini, iar daca am merge cu viteza luminii s-ar opri. Astfel ca exista o relatie intre viteza noastra relativa fata de observator si timpul parcurs pentru noi perceput de observator (cu cat avem viteza mai mare fata de observator cu atat timpul nostru incetineste) Cred ca asta incerca ‘Osmiumbin’ sa descrie. Am citit o descriere asemanatoare care face referire la descompunerea “vitezei” (in sensul descris mai sus, adica un fel de viteza+timp pentru spatiutimp) in planul spatial si in cel temporal in “The Fabric of the Cosmos” de Brian Greene, astfel explicand viteza luminii ca fiind constanta pentru ambii observatori.
Potrivit fizicii clasice orice fenomen fizic se poate produce si exact invers decat consideram noi normal din punct de vedere al cauzalitatii, toate formulele fiind perfect valabile si in directie inversa). Se pune atunci problema de ce fenomene care au o cauzalitate clara nu se intampla si invers (un ou se sparge cand pica pe podea dar nu se rentregeste). Se pare ca singura explicatie ar fi legea a doua a termodinamicii care spune ca entropia unui sistem tinde sa creasca in timp (exprimat mai simplu, lucrurile au cauzalitatea pe care o percepem pentru ca e mai usor sa se intample asa decat invers) Asta indica ca universul a avut o entropie extrem de mica la formare (Big Bang), astfel permitand continua crestere a entropiei pe parcursul expansiunii sale.
Toate observatiile de mai sus nu iau in calcul teoria cuantica care complica mult aceste interpretari.
Inainte de a fi luat prea in serios trebuie sa precizez ca sunt un umil amator de stiinta, fara educatie specializata in fizica si fara a lucra in domeniu, in schimb fascinat de fizica.
