Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Avem un nou ministru al Educatiei, cum comentati?

Creat de Adi, Octombrie 07, 2008, 04:23:57 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Adi

Citat din: tavy din Februarie 10, 2011, 07:07:30 PM
Citat din: Adi din Februarie 10, 2011, 06:05:30 PM
De aia e greu ca cei din tara (precum tine) sa accepte ca cei din afara chiar stiu mai bine si chiar sunt mai buni ca cei din tara si chiar merita cariera ce o au (desigur, sunt si exceptii, dar mult mai putine ca in tara).
Pentru că ai lovit oarecum în mine care sunt în țară și pentru că te-ai ridicat atât în slavi pentru că ești din afară pot atunci să spun și eu următoarele. Când am terminat eu fizica nu cred că vre-un coleg de-al meu ar fi spus că ,,fotonul nu trebuie tratat diferit de electron sau alta particula elementara", orice coleg de-al meu, de aici din țară, știa că fotonul este o particulă elementară specială, neavând masă de repaus. Eu în nici un caz nu aveam nevoie să dau fuga la vreun coleg să-l întreb cum e cu ,,sistemul de referință al fotonului" cu toate că nu făceam un ,,doctorat (PhD) in fizica experimentala a particulelor elementare". Când am intrat eu la facultate sunt convins că mâncam pe pâine la orice oră peste 50% din candidații la fizică la MIT. Asta ca să întelegi cum e cu oamenii ,,formați în țară" vs. oamenii ,,formați în afară".

Confuzi lucrurile. In stiinta este o onoare sa spui ca nu stii si ca te duci sa te informezi, in nici un caz nu este o rusine. Nu ne intrecem aici in cine stie mai multe. Vorbim aici nu de cunostiinte teoretice de stiinta, ci de cine stie ce e mai bine pentru tara, cei din tara sau cei din afara. Asta e polemica. Si eu zic ca cei din afara tarii, din vest, care au vazut si trait si lucrat in sisteme corecte sunt cei care stiu cum ar trebui sa fie si in tara, iar nu cei care s-au format intr-un sistem in care se plagiaza, se da spaga si profesorii universitari nu fac cercetare si doar asa avansezi in cariera.

Nu dau in tine ca esti in tara in general, ci in faptul ca esti reticent la schimbare ca sa fie si Romania ca in vest. Culmea e ca si tu iti doresti ca fie salariile in Romania ca in vest, dar nu vrei sa fie schimbarile ca in vest. De aia e greu sa se faca schimbari in tara. Dar in ciuda ta si a altora, Funeriu se straduieste. Si urmaresc atent cum il trateaza tara pe Funeriu si pe asta voi judeca daca va merita ca eu sa vin in tara la un moment dat sau nu.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

AlexandruLazar

Citat din: Adi din Februarie 10, 2011, 06:09:13 PM
Legea va prevedea cand va fi gata metolodogia. Deocamdata e prima data cand spune ca in principiu trebuie evaluate dupa criterii ca in vest si chiar de oameni din afara tarii (fie straini, fie romani din strainatate), independenti de sistemul din tara. E un mare progres.

Tu ai citit legea ;D? Niciunul din lucrurile astea nu e prevăzut. Legea educației nu face niciun fel de reformă în privința evaluării performanțelor, care se face după alte legi care nu au fost modificate. Evalurea performanțelor profesorilor și cercetătorilor se va face la fel ca și până acum. Ce amintești tu sunt declarațiile tov. Funeriu care sunt trase la un indigo destul de prost după intențiile lui Andrei Marga de acum 15 ani.

Lasă-mă să mai subliniez asta o dată: bătutul tobei cu reforma e o perdea de fum, regulile de evaluare și de promovare sunt neschimbate. Legea nu prevede niciun fel de modificare a modului în care se evaluează performanțele conducătorilor de doctorat, de exemplu: evaluarea se va face la fel ca și până acum, așa-zisa reformă constă numai în coborârea barierei de rezultate minime de la care poți conduce la doctorat, pentru a acoperi lipsa acută de cadre și de finanțare. Dar în ceea ce privește modul în care se evaluează rezultate nu se schimbă nimic și legea nici nu prevede că se vor schimba.

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

florin_try


Adi

Asta e o veste minunata, dupa parerea mea. Avem nevoie de politicieni profesionisti, care stiu ce trebuie schimbat in tara, care au activat profesional la nivel inalt in domeniu in care apoi activeaza (el student eminent, cercetator eminent, cunoscator al sistemului din afara) ca apoi sa fie ministru al educatiei si cercetarii, adica chiar pe domeniul lui. Daca Funeriu ramane in politica este un castig major pentru tara, dupa parerea mea. De altfel, el nu a negat asta niciodata, a spus-o si in interviul din revista Nature de acum cateva luni. Legea educatiei a trecut, a fost un succes major. Acum este randul PDL sa decida daca apreciaza munca lui sau nu, daca il vor alaturi de ei de cursa lunga sau nu. Daca se face acest nou partid, despre care se zvoneste, oameni integri de la mai multe partide cica ar merge acolo. Atunci e bine sa mearga si el, nu e musai sa stea la PDL. Asta e parerea mea.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

florin_try

#365
 Sa nu fim naivi: Alba ca zapada nu face politica ci are grija de vre-o 7 pitici.

Senzatia mea e ca a plusat mult. More than he can chew? Nu stiu - ramine de vazut.

EDIT: Oricum, in mesajul sau nu s-a adresat omului de rind (adica, in definitiv, poporuui) ci elitelor. Nu m-a surprins, data fiind insensibilitatea sociala (ca sa zic asa) fata de paturile sociale cu putine citari sau fara articole in Nature.

EDIT2: Cit despre interviul din Nature: A fost foarte nepotrivit mai ales dat fiind contextul. Titlul a fost si mai nepotrivit. Serios acum, unii chiar nu au decenta? Acel interviu m-a lasat confuz: subiectul ce conta in acel interviu era sa se sublinieze (inca o data) personalitatea ministrului, sau situatia actuala a invatamintul romanesc? Era un disconect total intre ce spunea el, si situatia reala din invatamant!
Iar cu bulgarii ce a avut? - chiar nu am inteles care a fost poanta cu bulgarii....zau asa.

AlexandruLazar

#366
CitatLegea educatiei a trecut, a fost un succes major.

Huh? De unde știi că a fost un succes major când nici nu a început să fie aplicată ;D?

Edit: cât privește ambițiile politice ale lui Funeriu, eu nu am prea mari emoții fiindcă după gafele repetate și incapacitatea evidentă de dialog constructiv (sau în general, de orice altceva în afară de slugărnicia clasică în PD-L), omul nu are niciun fel de credibilitate.

Adi

Citat din: florin_ din Februarie 12, 2011, 08:00:56 AM
EDIT2: Cit despre interviul din Nature: A fost foarte nepotrivit mai ales dat fiind contextul. Titlul a fost si mai nepotrivit. Serios acum, unii chiar nu au decenta? Acel interviu m-a lasat confuz: subiectul ce conta in acel interviu era sa se sublinieze (inca o data) personalitatea ministrului,

Nu poti separa reforma intr-o tara de ministrul care o face. Asa ca  interviul in Nature era despre amandoua.


Citat din: florin_ din Februarie 12, 2011, 08:00:56 AM
Iar cu bulgarii ce a avut? - chiar nu am inteles care a fost poanta cu bulgarii....zau asa.

El nu a zis absolut nimic de bulgari. In acelasi numar a fost inca un articol al Nature, de sinteza, doar despre invatamant, in Romania si Bulgaria, si editorialistii de la Nature au dat Romania exemplu Bulgariei.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

florin_try

Citat din: AlexandruLazar din Februarie 12, 2011, 04:52:44 PM
Edit: cât privește ambițiile politice ale lui Funeriu, eu nu am prea mari emoții fiindcă după gafele repetate și incapacitatea evidentă de dialog constructiv (sau în general, de orice altceva în afară de slugărnicia clasică în PD-L), omul nu are niciun fel de credibilitate.

Asta e si senzatia mea despre el ca politician.

Nu am sa inteleg niciodata de ce nu a ramas in stiinta, caci a avut un succes destul de mare judecind dupa articolele sale si citari. 

Adi

De acord ca este un politician mai timid, care mai face gafe si greseste. Dar nici nu speram sa fie altfel, pentru ca este nou in politica, dupa ce a activata o viata intreaga in stiinta, pe un alt sistem de valori, pe un alt sistem de mecanisme (munca privata in laborator, nu socializare si dat cu gura ca in politica). Asadar da, fiind nou in politica face greseli, dar nu vad asta o problema, e destept si va invata repede.

De ce nu a ramas in stiinta e clar. Ca sa ajute Romania. Romania avea nevoie de cineva caer tocmai a facut stiinta in afara. Cei din tara nu au fost in stare singuri sa isi interzica sa fie parlamentari si rectori in acelasi timp, sau sa impuna evaluarea rezultatelor stiintifice de catre cei din afara, sau sa interzica in mod explicit plagiatul.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

AlexandruLazar

CitatDe ce nu a ramas in stiinta e clar. Ca sa ajute Romania.

Mie unuia mi s-a acrit de sutele de politicieni care au zis că nu au rămas în știință, jurnalistică, avocatură, educație, poliție, afaceri sau orice altceva ca să ajute România. Până una-alta n-am văzut nicio dovadă că ar fi așa.

florin_try

S-au dus in politica pentru ca ii interesa politica si puterea suficient de mult cit sa o urmeze.
Cine e interesat de cercetare face cercetare, cine e interesat de avocatura e avocat iar cine e interesat de politica si putere apoi face politica. Simplu - ce tot atita filosofie.

Chestia cu ajutatul imi suna a demagogie fara nici un rost.

Adi

Citat din: AlexandruLazar din Februarie 12, 2011, 08:17:04 PM
CitatDe ce nu a ramas in stiinta e clar. Ca sa ajute Romania.

Mie unuia mi s-a acrit de sutele de politicieni care au zis că nu au rămas în știință, jurnalistică, avocatură, educație, poliție, afaceri sau orice altceva ca să ajute România. Până una-alta n-am văzut nicio dovadă că ar fi așa.

Tocmai, asa se intampla cand traiesti in Romania. Te lovesti de superficialitatea oamenilor si politicienilor la fiecare pas incat ajungi gresit sa crezi ca tot sunt asa, iar cand vine unul, exceptie, format in alt sistem, nu il mai crezi.

De aceea eu ma bucur ca traiesc in afara, nu sufar de foame, de lipsa de medicamente, de caini pe strada, de manele, de mita, de spaga, de birocatie, si ma uit la stirile pozitive, care chiar exista si chiar tara creste de la an la an. Da, creste mai lent decat ne-am dori toti, dar creste. Iar cand te uiti la nivel macro si la reforme globale, atunci se vad clar reformele facute in ultimul an de guvernul actual. Cand insa te lovesti de mancatori de seminte in tramvai, iti amintesti ca traiesti in Romania si uiti ca se fac schimbari acum care nu iti schimba viata acum, dar peste 10 ani. Ei bine, eu pot sa vad vederea de ansamblu, tocmai pentru ca nu ma lovesc greutatile din prezent. Si asta pentru ca nu traiesc in tara. Am repetat si repet: chiar nu ii inteleg pe cei care aleg cu mintea lor intreaga sa traiasca ACUM in tara, cand tara mai are de trecut prin reforme grele, DURE, inca cativa ani, pana sa devina prospera. Eu unul am ales sa fiu in afara, sa nu ma afecteze reformele DURE, dar nu am nici un pic de MILA de cei care le sufera. Tara are nevoie de ele si ei au ales sa fie in tara cand ele au loc. Pe viitor oricum se vor bucura, asa cum acum se bucura ca traiesc mai bine ca acum 10 ani si multumesc reformelor dure luate de CDR.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

Adi

Citat din: florin_ din Februarie 12, 2011, 08:22:32 PM
Chestia cu ajutatul imi suna a demagogie fara nici un rost.

Iti respect opinia, dar nu sunt de acord cu ea. Eu unul stiu ca scihmbarea vine de jos in sus si de sus in jos, ca e nevoie de amandoua. Din pacate, sunt multi romani care cred ca ea trebuie sa vina de sus in jos doar, adica sa fie politicieni corecti, seriosi. Cu atat mai mult atunci, atunci cand vine un politician onest cu experienta in domeniul lui sa devina politician in domeniul lui, in loc sa se bucure lumea ca iata, in sfarsit incepe schimbare si de sus in joc, il acuza de demagogie, ca iubeste puterea, ca ii place politica. Pai da, trebuie sa iti placa politica, altfel nu te bagi, dar daca nu iti place atunci nu poti contribui la schimbarea tarii de sus in jos. Si repet, majoritatea romanilor nu ar vrea sa schimbe si ei de jos in sus, ci asteapta doar schimbarea de sus in jos. Ei bine, Funeriu de aia a venit, sa faca scihmbarea in educatie de sus in jos. Si o face.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

b12mihai

Citat din: Adi din Februarie 12, 2011, 08:37:21 PM
Din pacate, sunt multi romani care cred ca ea trebuie sa vina de sus in jos doar, adica sa fie politicieni corecti, seriosi. (...)il acuza de demagogie, ca iubeste puterea, ca ii place politica. Pai da, trebuie sa iti placa politica, altfel nu te bagi, (...)

Si cu banii si tot castigul material pe care il ai din "reforme", din politica?! Cu astea cum ramane?! Ii place politica datorita avantajelor materiale pe care le are...

Da, politicienii trebuie sa fie corecti si seriosi, ori, iarta-ma ca iti spun, vino 2-3 luni in tara sa vezi cam ce prostii fac astia si ce repercusiuni au prostiile pe care le fac. Iti formulez numai o intrebare: cati bani s-au cheltuit de la buget pe "autostrazi"? Romania are autostrazi? Da? Cate? Cate facute de guvernele de dupa '89  ??? ???

Cati bani vor fi cheltuiti pentru punerea in aplicare a deciziilor luate de Funeriu (bune sau rele cum or fi, sume uriase de bani vor fi cheltuite: trebuie infrastructura pentru clasele pregatitoare, pentru trecerea clasei a noua la generala si tot asa...Astea cu ce bani si cand se fac??? ) ... pe bune...gandeste-te un pic la implicatiile deciziilor luate...nu zice nimeni ca-s rele sau bune, dar inca nu pot fi aplicate aici, trebuie facute alte schimbari!!!

Mai intreb: o scoala generala are de obicei clase de la 1 la 8. In medie, scolile au cam 4-5 clase pentru fiecare an (sunt unele care au chiar 6-7, daca nu mai mult). O clasa are, in general, si in special in mediul urban, vreo 30 de elevi. 8*5 = 40 ; 40 * 30 = 1200 elevi!!! Daca vin si aia de a noua mai adaugam la cei 1200 de elevi inca 30*5 , adica 1350 elevi!!! Bun, o sa se zica unii invata dimineata, altii la pranz...dar toate scolile au fost proiectate pentru a suporta 1350 / 2 = 675 elevi? Au toate scolile atatea locuri? Profesorii de generala sunt toti in stare sa predea materia de clasa a noua? Cei care erau la liceu vor trebui sa faca naveta pana in provincie? E un lant intreg de lucruri la care Funeriu pun pariu ca nici nu s-a gandit...Masura suna bine: dai sansa tuturor sa faca sigur sigur 9 clase...da...corect...dar fa frate ceva chiar sa o poti aplica...

Clasa pregatitoare...bun aia unde se face? La gradinita? La scoala generala (iar?!?!) ? Unde? La licee? Unde? In ce loc, eu asta nu am inteles din tot ce spunea domnul cercetator pe la tv...

Legea a fost aprobata...bun...profii de 65 de ani sa se pensioneze? Pai si in locul lor cine vine daca nu sunt suficiente resurse umane sa suplimenteze pana la incheierea anului scolar locurile ramase libere de catre cei pe care ii "fortam" sa se pensioneze? Si tot asa...

Directorul poate da afara pe cine vrea...Iarasi...suna foarte frumos, e o lege care ajuta directorii intr-adevar buni gospodari sa faca curatenie...Dar directorul? Cum ajunge cineva director? Il numeste cineva? Cam nasol...Daca se da concurs pentru postul de director discutam un pic altfel...Dar asta inseamna organizarea unui concurs gen titularizare...alti bani, alte resurse umane, alt timp de investit, alte lucruri de facut...Altfel daca e numit de consiliul local pe criterii politice...e clar ca vor ajunge fiii de barosani sau cei cu multe pile...pe bune acum, traim cu iluzia ca politicienii ne vor binele  ??? ???
Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.