Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

SpaceAlliance.ro : Primul portal romanesc de tehnologii aerospatiale

Creat de Adi, August 06, 2008, 11:33:55 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Adi

Multumesc pentru confirmare si pentru noile vesti. Vom crea un articol din aceste doua texte.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

Adi

Multumim pentru texte, cum am promis, le-am pus in un articol la noi pe site si v-am citat ca si autori, cu link spre dumneavoastra. In paranteza fie spus, un articol frumos pe aceasta tema a scris si doamna Dana Jalobeanu la Hotnews. Sa ne mai trimiteti astfel de texte, le vom publica de asemenea. Sunt foarte frumoase si educative. Va multumim.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Multumesc si eu pentru interesul aratat si pentru publicarea articolului. A iesit ceva foarte interesant impreuna cu sectiunea media adaugata de dumneavoastra. In masura timpului disponibil voi incerca sa comentez dpdv tehnic stirile (pt ca de cele mai multe ori se ofera doar traduceri ale stirilor internationale si se pierde sensul tehnic al faptelor).
O completare necesara se refera la faptul ca misiunea nu s-a incheiat inca. Astfel de momente critice sunt inevitabile in viata unei misiuni, dar nu trebuie uitat ca cei care lucreaza acolo sunt cei mai buni specialisti. Date fiind costurile de lansare a misiunii si importanta cruciala a experimentelor, NASA nu va renunta la robot atata timp cat acesta va continua sa functioneze (indiferent cat de greu va fi de operat). Asa cum am mai spus, probabil va fi analizata o noua strategie adaptata la noile conditii externe (reducerea numarului de experimente stiintifice si concentrarea pe minimizarea consumului de energie). 
Trebuie spus ca toate aceste probleme de energie vor disparea in viitoarea misiune catre Marte. Noua generatie de rover care va fi lansata (probabil in 2009) nu va mai fi dependenta de panouri solare ca pana acum, ci va contine un mini reactor nuclear care ii va asigura independenta totala de energia solara. Nu va mai depinde de furtunile de praf de la suprafata, nu va mai depinde de eclipse si mai ales va avea o durata de viata mult mai extinsa. In mod direct nu vor mai fi nici limitari cu privire la experimentele realizate -deci se va permite realizarea unui numar mai mare de experimente stiintifice (spre ex inclusiv noaptea).
Montarea unui mini reactor pe o platforma atat de mica este o realizare tehnica de exceptie, la limita cunostiintelor de azi ale omenirii.
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Buna ziua, multumesc mult pentru completare si corectare. Nu stiam ca misiunea din 2009 va rezolva tocmai aceasta problema nemaiavand doar panouri solare pentru energie, ci si un mic reactor nuclear. Am adaugat completarea dumneavoastra ca si partea a treia a articolului. Va multumim pentru completari, speram si in viitor sa aduceti corecturi la articole, pentru a fi clare si corecte pentru publicul roman.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

Adi

De asemenea, am adaugat semnul intrebarii la titlul articolului.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Lansarea satelitului romanesc Goliat va fi inca o data amanata pentru noiembrie 2009. ESA a anuntat aceasta data ca data probabila de lansare in conditiile in care testele efectuate la viitoarea racheta Vega vor fi pozitive.
Pe data de 24 Octombrie 2008 a avut loc primul dintre cele doua doua teste planificate pentru treapta a treia a rachetei, urmatorul urmand sa se desfasoare in februarie 2009. Este vorba de motorul cu combustibil solid Z9-A, o versiune imbunatatita a lui Z9.
Motoarele din treapta intai P80 si treapta a doua Z23 -ambele folosind combustibil solid, au trecut deja toate testele. Deasemenea calculatorul de bord al rachetei a obtinut acceptul pentru lansare.
Teoretic noua racheta, cu o inaltime de 30 de metri si o greutate la lansare de 137 tone va putea sa lanseze o incarcatura de pana la 1500 kg intr-o orbita polara circulara cu inaltimea de 700km.
Pentru primul zbor, pe langa incarcatura principala LARES (LAser RElativity Satellite) vor fi atasati si cei 9 sateliti Cubesat selectati, intre care si Goliat.
Se anunta astfel si o modificare de orbita in sensul ca cei 9 sateliti atasati platformei de sustinere a satelitului LARES vor fi pusi intr-o orbita eliptica cu inaltimea variind intre 350km si 750km si o inclinatie de 71 de grade. Trebuie amintit acest lucru in contextul in care orbita anuntata initial de ROSA era polara circulara cu inaltime de 500km, deci o modificare majora pentru operarea viitoare a satelitului. Daca orbita propusa de ESA se va mentine, practic datele culese de Goliat vor fi incomplete (nu va mai putea colecta date de deasupra polilor Pamantului).
link Space Alliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Multumim pentru stirea foarte interesanta, o sa o publicam pentru maine pe siteul nostru.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

Adi

Am pus stirea pe site nemodificata, cat sa fie la cald. Alta data voi pregati si un articol mai pe larg, cu background in acest sens ... Multumim mult pentru informatii.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Va anuntam aparitia unei noi sectiuni pe SpaceAlliance si anume o sectiune dedicata locurilor de lansare de pe mapamond.
Puteti gasi informatii utile cu privire la coordonatele geografice, operatorul si codul locatiei.
SpaceAlliance link

Secundar remarc preluarea stirii despre amanarea lansarii lui Goliat de catre ziarele romanesti-interesul manifestat este de bun augur. Din pacate si de data aceasta citarea a fost superficiala, in sensul ca s-a preluat doar partea spectaculoasa a stirii, pierzandu-se din vedere aspectul cel mai important si anume modificarea substantiala a orbitei.
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

In primul rand, foarte utila a doua sectiune. Vom incerca sa o promovam in viitorul apropiat.

In al doilea rand ... wow ... chiar a preluat presa din tara stirea. Felicitari! Dumneavoastra ati adus stirea in Romania! Iar prin intermediul nostru au aflat-o! Pe langa faptul ca intr-adevar nu au insistat asupra modificarii de orbita (aici e vina noastra, cred ca nu am insistat suficient), mai e faptul ca nici macar nu au citat sursa, macar cu numele, adica pe dumneavoastra si poate si pe noi.

Ziua a luat efectiv cu copy paste. Nu imi vine sa cred. Este doar un ziar mare. (link)

Antena3 a anuntat si ea stirea, dar pe scurt, si e facut sinteza de ei. (link)

Hmm, incerc sa scriu la Ziua in mod politicos sa le atrag atentia ...
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Va punem la dispozitie un nou articol publicat pe SpaceAlliance:

O idee cel putin ciudata pentru cei de la Warsaw University of Technology acolo unde se construieste "fratele geaman" al lui Goliat, respectiv PW-Sat:
CitatThe experiment to conduct will enable future low cost commercial de-orbiting of satellite debris in space. There are presently countless remains of satellites and their rockets circling our globe. We want to test this possibility with the application of a balloon, which would bring them closer to Earth and naturally burn this space debris in the atmosphere.
The goal is to check influence of a balloon on a trajectory of the satellite.For some time cubesat will fly freely at a speed of about 8 km/s. The one wall of the cube will open and a balloon will be released. It will be slowly filled by a gas. We expect that it will slightly slow down the satellite and the attitude will be lower and lower. Of course it will be very slow process. After a few months cubesat's attitude will be so low that it will burn in the atmosphere.

link1
link2

Proiectul aduce in discutie o idee nu tocmai noua dar care este extrem de simpla si se vrea a fi demonstrata ca practica. Este vorba de echiparea standard inca de la lansare cu acest dispozitiv simplu (un balon special gonflabil), acesta urmand sa fie activat doar la momentul cerut. Datorita modificarii coeficientului aerodinamic, acest balon va actiona ca o frana urmand sa scada altitudinea satelitului si sa il forteze la o reintrare si ardere in atmosfera. In felul acesta s-ar elimina posibilitatea aparitiei unor noi deseuri pe orbita Pamantului.
Astazi sunt in derulare si alte studii mai complicate (de realimentare pe orbita si implicit de prelungire a vietii unui satelit ceea ce ar putea salva bugete consistente), dar pentru moment polonezii nu isi propun asa ceva.
Pretul scazut justifica experimentul, iar in cazul unui succes se poate miza pe atragerea ulterioara de fonduri pentru studii mai serioase.
In aceasta ecuatie singura necunoscuta este rezistenta balonului :)
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Multumim pentru noul articol, il vom promova pentru maine. De asemenea, suntem bucurosi sa anuntam ca Ziua au raspuns prompt si pozitiv la cazul de plagiat, care fusese realizat de un colaborator al lor (si ei nu pot verifica fiecare caz in parte). Au adaugat prompt la sursa articolului lor SpaceAlliance.ro citat de StiintaAzi.ro, iar pe viitor sunt deschisi sa preia stiri de la noi, maxim 80%, cu link spre articolul original. Ar fi minunat, caci atunci mai multi romani ar putea beneficia de stirile pe care noi le scriem.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

Adi

Minunata stire si filme youtube. Am facut propriul rezumat si am adaugat stirea dvs si filmele. Arata foarte frumos.

În noiembrie 2009, Agenţia Spaţială Europeană va lansa cu ajutorul rachetei Vega o serie de mini sateliţi realizaţi de studenţi europeni. Alături de primul satelit românesc, Goliat, care va studia regiunile polare de la Polul Nord, despre care v-am vorbit în articole anterioare, va fi lansat şi primul satelit polonez. Denumit PW-Sat, acesta nu va conţine instrumente ştiinţifice ce monitorizare a Pământului (cum conţine Goliat). În schimb, satelitul va testa un mod inedit şi ieftin de a distruge satelitul, la momentul dorit. În prezent, sateliţii ieşiţi din uz rămân în orbită în jurul Pământului, formând deşeuri periculoase.

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Multumim pentru publicarea articolului. In aceeasi nota despre deseurile spatiale si problemele pe care ele le cauzeaza va oferim urmatorul articol:

Experimentele Chinei creeaza probleme altor sateliti
In ianuarie 2007, in urma unui experiment de demonstrare a tehnologiei necesare unei interceptari a unui satelit pe orbita, China reusea sa distruga satelitul meteorologic Fengyun-1C cu o masa de 750kg si aflat pe o orbita la 865km, cu o racheta DF21 (cu focos activ) lansata de pe o rampa mobila de la sol. Din pacate acest experiment a avut mai mult un caracter politic sau un impact pentru presa decat o valoare tehnica, China atragandu-si nenumarate critici cu privire la deseurile rezultate, cu atat mai mult cu cat experimentul a fost efectuat fara o pregatire prealabila si fara nici un fel de evaluare a consecintelor ulterioare.
Problema a fost transata rapid de USA pe 28 februarie 2008, printr-un contratest efectuat cu o racheta simpla navala SM3 de pe o platforma mobila-nava USS Lake Erie aflata in misiune in oceanul Pacific. De data aceasta tinta a fost satelitul de spionaj USA-193 lansat in decembrie 2006 si aflat in deriva in urma unei defectiuni care a fortat reintrearea in atmosfera a satelitului. Motivul oficial invocat a fost ca rezervoarele satelitului defect erau aproape pline si o reintrare in atmosfera, urmata de o eventuala prabusire intr-o zona populata ar fi ridicat riscuri mari datorita toxicitatii combustibilului-hidrazina.
Cert este ca spre deosebire de experimentul chinezesc, cel american a fost controlat, racheta nu a avut focos activ-fiind suficienta energia cinetica rezultata la impact, iar satelitul a fost interceptat la o inaltime de 247 km , US Navy dand asigurari ca resturile rezultate in urma ciocnirii urmeaza sa reintre in atmosfera si sa arda intr-o perioada intre 24 de ore si 40 de zile.
Consecintele experimentului chinez se vad pana astazi cand NASA anunta ca doi sateliti de observare a Pamantului care ii apartin respectiv Aura si Aqua au trebuit sa efectueze manevre de evitare a resturilor orbitale care provin din satelitul chinez. CNES anunta deasemenea ca satelitul sau Parasol a trebuit redirectionat pe orbita datorita riscului crescut de ciocnire cu fragmente metalice.
Aceste trei manevre sunt ultimele anuntate public dintr-o serie inceputa in iunie 2007 cu satelitul NASA-Terra si continuata de satelitul de telecomunicatii Orbcomm.
Istoria experimentelor anti-satelit incepe inca din anii 50 cand atat rusii cat si americanii, pe masura dezvoltarii programelor spatiale, au inceput sa studieze si posibilitati de contracarare si sa dezvolte programe specializate pentru acest lucru. Trebuie amintit in acest context experimentul mult mai spectaculos efectuat in 1989 de USAF cand un avion de lupta a reusit sa distruga un satelit pe orbita folosind o racheta aer-aer.
Un lucru pozitiv este faptul ca acest gen de experimente au inceput sa fie condamnate tot mai mult la nivel international, mai ales in ultimii ani cand orbita Pamantului a inceput sa se aglomereze ridicand tot mai multe probleme cu privire la capacitatea de operare a satelitilor. In 1999 ONU a elaborat asa numitul "Technical report on space debris":
Technical report on space debris
Astazi tot mai multe solutii vizand fie reducerea numarului de deseuri de pe orbita, fie extinderea vietii satelitilor sunt luate in considerare si finantate pentru cercetare. Probabil ca urmatoarea decada va aduce noi tehnologii cu privire la acest aspect.

link articol SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Si pentru conformitate- se pare ca misiunea Phoenix a atins finalul:

Se pare ca misiunea Phoenix se apropie de sfarsit. Inginerii de la JPL au recunoscut ca s-a pierdut din nou comunicatia cu Phoenix inca din 2 noiembrie. Probabilitatea ca robotul sa se resusciteze si sa trimita semnale catre satelitii de pe orbita este foarte scazuta in conditiile inaspririi constante a conditiilor externe, cu toate acestea JPL va incerca zilnic sa asculte semnalele de la suprafata planetei.
Ca o ironie a sortii, norocul nu a fost de partea misiunii, pe langa temperaturile in continua scadere care au pus la grea incercare sistemele de la bord, vremea de pe Marte s-a schimbat brusc si de cateva zile vizibilitatea este scazuta in plus de furtuni la suprafata planetei.
Aceste temperaturi foarte scazute sunt la limita proiectata a echipamentelor putand cauza fisurarea panourilor solare, sau chiar dezlipirea circuitelor electronice.
Concluzia este insa ca cei 475 de milioane de dolari cheltuiti pe misiune au intors un mare volum de date stiintifice (25000 de fotografii, studii geologice, confirmare prezentei apei pe Marte, studii despre compozitia solului si studii cu privire la conditiile meteo extreme de la polii planetei)-deci misiunea este un succes. Acum va incepe aprofundarea datelor colectate- adica este randul oamenilor de stiinta sa preia initiativa.
In articolul complet de pe SpaceAlliance puteti vedea si raportul complet furnizat de statia meteo canadiana de la bordul robotului, si cum temperaturile au scazut constant.
link
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale