Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

SpaceAlliance.ro : Primul portal romanesc de tehnologii aerospatiale

Creat de Adi, August 06, 2008, 11:33:55 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

s.p.a.c.e

A doua lansare a anului 2010 apartine Rusiei

Cosmodromul Baikonur din Kazahstan a gazduit pe 28 ianuarie de la hangarul 81 a doua lansare a anului 2010.

La ora 00:18 GMT (03:18 ora locala la Moscova) o racheta Proton Breeze M s-a ridicat de la sol pentru o misiune complexa de 9 ore ce a vizat punerea pe orbita a satelitului militar Raduga 1M-2 Globus. Satelitii Raduga (in traducere exacta "curcubeu") sunt parcati in orbite geostationare in jurul Pamantului (constelatie numita Globus) si sunt folositi de oficialii guvernamentali si de trupele militare stationate in teritoriu pentru a putea comunica securizat.

Uplinkul se desfasoara in benzile UHF si SHF de pe platforme mobile in cele mai extreme conditii geografice, iar downlinkul este deservit in benzile C si Ku.

In conjunctie cu ceilalti sateliti Molniya operand in orbite eliptice inalte satelitii Globus vor asigura o acoperire globala pentru aplicatiile militare ale Rusiei in cadrul sistemului JeSSS-2 (Jedinnaja Sistema Sputnikovoj Svjazi/ECCC-2 sau in engleza Unified Satellite Communication System) pornit in anul 1972.

Seria Raduga are o lunga istorie incepand cu primul satelit lansat pe 22 decembrie 1975. Acesta facea parte din prima versiune numita si Gran care a continuat pana in 1999. Dupa disparitia URSS in paralel cu varianta Gran a aparut o a doua varianta imbunatatita Raduga-1 a carei prima lansare a fost pe 21 iunie 1989.
Mai tarziu, la sfarsitul lui 2007 a aparut cea de a treia versiune Raduga-1M.

Momentan reteaua Globus este deservita de 4 sateliti: Raduga 1-5 lansat pe 28 august 2000 si parcat la pozitia orbitala 99.6 grade est, Raduga 1-7 lansat pe 27 martie 2004 si parcat la 84.8 grade est, Raduga 1M-1 lansat pe 9 decembrie 2007 si parcat la 69.9 grade est si Raduga 1-8 lansat pe 29 februarie 2009 si parcat la 11.4 grade est.
Despre acesta din urma relatam intr-un articol din  februarie 2009.

Lansarea de pe 28 ianuarie marcheaza prima incercare realizata de Rusia in 2010. Ea trebuia sa aiba loc initial in iulie 2008 dar a fost ulterior amanata pentru sfarsitul lui decembrie 2009. Aceasta intarziere a creat diferende intre Ministerul rus al apararii si subconstructorul Polyot primul cerand returnarea sumei platite initial de 79.6 milioane de ruble si platirea unei penalitati in valoare de 126.4 milioane de ruble. Dupa medierea realizata de ministerul de armament consortiul industrial a platit inapoi cele 79.6 milioane de ruble si o penalizare simbolica de 10000 de ruble.

Noul satelit, ca si predecesorul, este bazat pe platforma MSS-2500-GSO si are o masa de 2420 kg. Este stabilizat triaxial iar sistemul de panouri solare sunt capabile sa genereze pana la 1600 W. Durata de viata se mentine ca si in celelalte cazuri la 3 ani. A fost construit de NPO Prikladnoi Mechaniki (divizie a lui Reschetnjew Information Satellite System).

Cum aminteam mai devreme, pentru lansare s-a folosit o racheta Proton in versiunea Breeze M. Lansatorul are 4 trepte, o inaltime de 42.3 m, un diametru de 7.4 m si o masa la plecare de 700 de tone. Conditiile meteo au fost ideale in lansarea de pe 28 ianuarie, cu vizibilitate totala si fara vant, in pofida temperaturilor extrem de reduse si a zapezii cazute.

Initial satelitul a fost plasat intr-o orbita de transfer geostationara cu perigeul la 409 km, apogeul la 35671 km si inclinatia de 46.48 grade. La ora 9:19 GMT (12:19 ora locala a Moscovei) satelitul s-a separat de treapta finala a rachetei. Ulterior, in urma unor manevre orbita a fost circularizata intr-una geostationara, satelitul ocupand pozitia orbitala 55 de grade est.
Rusia a confirmat succesul misiunii astfel ca noul satelit a primit indicativul 2010-002-A si identificatorul NORAD 36358.

Racheta Proton sub coordonarea International Launch Services are programata viitoarea lansare pentru data de 12 februarie avand ca pasager satelitul de telecomunicatii Intelsat 16.

orbita satelit
video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

NASA a lansat un nou satelit pentru studierea Soarelui

Acum cateva ore (11 februarie 2010 ora 15:23 GMT) NASA a lansat un nou satelit pentru studierea Soarelui.

Lansarea care era initial programata pentru 9 februarie, a fost succesiv amanata de zborul navetei spatiale Endeavour catre ISS si ieri 10 februarie de vantul puternic, iar in cele din urma a avut loc astazi de la Cape Canaveral, hangarul 41, la bordul unei rachete Atlas 5 versiunea 401, marcand zborul cu numarul 20 al lansatorului si zborul cu numarul 602 al programului Atlas.

Rachetele de tip Atlas 5 se lanseaza fie de la Cape Canaveral (hangarul 41) fie de la baza Vandenberg (hangarul 3C). Atlas 5 a carei lungime ajunge la 58.3 m si diametrul la 3.81 m vine in doua variante constructive (heavy si light) si este capabila sa execute misiuni pentru orbite LEO sau GTO avand in componenta un numar variabil de boostere la pornire, o treapta intai bazata pe motorul RD-180 si o treapta a doua bazata pe motorul Centaur RL 10 (in functie de incarcatura se pot monta unul sau doua motoare).

Zborul inaugural al lui Atlas 5 a avut loc la data de 21 august 2002 atunci cand a fost lansat satelitul HotBird 6, iar de atunci racheta a inregistrat un numar de 19 zboruri dintre care unul singur a subperformat in luna iunie a anului 2007 atunci cand motorul treptei a doua s-a oprit cu 4 secunde mai devreme, dar satelitii aflati la bord au reusit sa atinga orbita finala folosind sistemul de propulsie propriu de la bord.

Trebuie amintit deasemenea ca precedentul zbor a fost pe 23 noiembrie 2009 atunci cand a fost lansat Intelsat 14.

Secventa de lansare a fost specifica orbitei geostationare inclinate care s-a dorit a fi atinsa: arderea treptei intai-motorul de inspiratie ruseasca RD180 pana la T0+00:04:09, urmata de dubla activare a treptei Centaur RL10 (T0+00:04:19 – T0+00:15:17 si T0:01:42:43 – T0+01:45:57) care a adus satelitul intr-o orbita de transfer geostationara. La T0+01:48:46 a avut separarea satelitului de lansator, acesta ramanand intr-o orbita de transfer geostationara care a fost mai apoi circularizata folosind motoarele de la bord.

Solar Dynamics Observatory sau pe scurt SDO este prima misiune lansata de NASA in cadrul programului "Living with a star" (LWS) si isi propune sa studieze cauzele variatiilor solare si impactul lor asupra Pamantului si tehnologiei umane (de la schimbarile climatice si pana la influenta directa asupra satelitilor, la intreruperea comunicatiilor, afectarea retelelor de distriibutie electrice sau perturbarea semnalelor GPS).

Satelitul al carui cost estimat este de 850 milioane de dolari, va avea o durata de viata de minim 5 ani (cu o posibila extensie pana la 10 ani daca nu vor fi probleme majore) timp in care va sta la dispozitia la mai mult de 2000 de cercetatori.

Noul telescop va lua imagini solare la fiecare 0.75 secunde cu o rezolutie pana la de 10 ori mai mare decat cea folosita de tehnologia HDTV. Prin comparatie predecesorii SOHO (Solar and Heliospheric Observatory) si STEREO (Solar Terrestrial Relations Observatory) au realizat imagini solare la fiecare 12 minute, respectiv 90 de secunde, cu o rezolutie mult mai scazuta.
In plus unul din senzori va trece de bariera vizuala a suprafetei si va studia interiorul solar cel care este responsabil de toate fenomenele care au loc, incercand sa descifreze mecanismul ciclului solar si implicit sa imbunatateasca modelele folosite de oamenii de stiinta pentru a prognoza activitatea solara.

Satelitul are o masa totala la lansare de 3200 kg din care aproximativ 1400 kg alocate combustibilului si 270 de kg instrumentatie stiintifica. Dimensiunile sunt de 2.2 x 2.2 x 4.5 m. La bord sunt instalate doua panouri solare pe baza de Si cu eficienta de 16%, in lungime de 2 m fiecare (astfel ca extinse aduc satelitul la o anvergura de 6.25 m) si au o arie de 6.5 metri patrati asigurand producerea a 1540 W.

Este vorba de o platforma stabilizata triaxial cu ajutorul unui sistem de control bi-propelant folosind MMH (monomethyl hydrazine) pe post de combustibil si NTO (nitrogen tetroxide) pe post de oxidant.

Pentru ca rata de achizitie a datelor stiintifice este una mare (transmisia catre sol se face la 130 Mbps/26 GHz si in medie se asteapta 1.4 TB/zi) si pentru ca misiunea beneficiaza doar de o singura statie de sol dedicata (2 antene de 18 m diametru instalate la Las Cruces/New Mexico), s-a preferat plasarea satelitului intr-o orbita GEO inclinata la 28.5 grade (la 102 grade W) care in comparatie cu una LEO elimina necesitatea stocarii unor volume mari de date pe perioada eclipselor permitand contactul aproape continuu cu centrul de comanda.

Ca dezavantaj plasarea satelitului in afara centurii de radiatii a Pamantului a impus o mai buna izolare a echipamanetelor electronice pentru a le proteja de doza de radiatii din spatiu. In plus caracteristicile orbitale conduc la perioade de eclipse (2 cauzate de Pamant si 3 de Luna in fiecare an de operare) care impun intreruperea observatiilor solare si implicit necesitatea unui echipament robust care sa asigure perioadele de stand by.

Satelitul poarta 3 instrumente dezvoltate de 3 consortii industriale diferite: HMI (Helioseismic and Magnetic Imager) aflat sub coordonarea Stanford University, AIA (Atmospheric Imager Assembly) al carui contractor principal este Lockheed Martin si EVE (Extreme Ultraviolet Variability Experiment) condus de Colorado University.

HMI va studia undele campului magnetic solar si pe baza statisticilor va realiza o harta detaliata a acestuia folosind asa numita tehnica "helioseismology". Principiul de observatie este simplu, bazat pe efectul Dopler al unei linii spectrale (schimbarea frecventei undei purtatoare atunci cand sursa emitenta se misca in raport cu observatorul) si pe efectul Zeeman (care permite interpretarea polarizarii linii spectrale si implicit masurarea campului magnetic solar pe fata vizibila a Soarelui). Conditile interne ale Soarelui influenteaza in mod direct propagarea undelor radio dand o buna indicatie aspra temperaturii, compozitiei chimice, presiunii, densitatii si miscarii materialului solar.

AIA este un instrument bazat pe 4 telescoape cu o rezolutie de 725 x 725 km si care produc la fiecare 10 secunde imagini simultane ale coronei in 8 din cele 10 benzi de frecventa care sunt disponibile (variind de la 9 benzi ultraviolete pana la o banda in spectrul vizibil). In acest fel cercetatorii spera sa inteleaga mecanismul care conduce la declansarea furtunilor solare si mai departe cum campul magnetic local influenteaza propagarea lor in atmosfera spre restul sistemului solar.

EVE este un instrument care va realiza in premiera masurarea luminozitatii solare in spectrul cel mai variabil si mai greu predictibil-banda ultraviolet extrem (0.1-105 nm) cu o precizie record de 0.1 nm si la o frecventa record de 10 secunde. Fotonii cu lungimea de unda extrem ultraviolet sunt cauza principala a incalzirii straturilor superioare ale atmosferei Pamantului avand in plus o influenta directa in rata de decadere a satelitiilor aflati pe orbita (datorita rezistentei la inaintare si presiunii solare esercitate) si in perturbarea comunicatiilor radio si a semnalelor GPS folosite de utilizatorii de la sol. Atunci cand Soarele este activ, emisia de fotoni in banda extrem ultraviolet poate creste pana la de 100 de ori intr-un interval foarte scurt si datorita efectelor amintite mai devreme este foarte important ca cei afectati de eveniment sa primeasca avertismentele practic in timp real.

Satelitul va fi operat de centrul Goddard Space Flight Center din Greenbelt/Maryland sub coordonarea NASA Heliophysics Division.

Credit NASA

video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale


s.p.a.c.e

Un nou satelit Intelsat pe orbita

Dupa lansarea de la sfarsitul lui 2009 (29 decembrie) la care faceam referire intr-un articol de la acea data, International Launch Services are un inceput de an 2010 promitator reusind ridicarea pe orbita vineri 12 februarie a unei noi platforme HDTV, respectiv satelitul Intelsat 16.

Noul satelit va intra in serviciul SKY Mexic si SKY Brazilia subsidiare ale companiei americane DirectTV.

Asa cum aminteam in articolul din luna decembrie o data cu lansarea satelitului DirectTV 12, DirectTV cea care va folosi noul satelit, a fost fondata in anul 1990 in El Segundo California, dar si-a lansat serviciile comerciale abia in anul 1994. Din anul 2008 portofoliul majoritar apartine grupului Liberty Media, compania aflandu-se in ciuda crizei mondiale intr-o semnificativa crestere economica.

Aceasta noua platforma IS-16 va ramane in proprietatea Intelsat dar capacitatea de comunicatie va fi subcontractata firmei DirectTV care vizeaza in continuare cresterea numarului de canale TV in tehnologia HD pe care le ofera clientilor sai.
Initial satelitul Intelsat 16 trebuia sa fie lansat de o racheta Zenit 3SLB, dar dupa falimentul operatorilor SeaLaunch si LandLaunch, ILS a preluat contractele acestora.

Compania ILS (International Launch Services) cu sediul in Virginia, SUA, si al carei actionar majoritar este compania ruseasca Khrunichev Space Center-constructorul rus al rachetei Proton, are drepturi de exclusivitate pentru comercializarea serviciilor de transport catre operatori de sateliti comerciali din intreaga lume.

Proton este o racheta de 58.2 m lungime si cantarind 705 tone in configuratie normala. Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere, cu lungimea de 42.3 m si diamentrul variind intre 4.1 si 7.4 m. Acestora li se adauga sistemul aditional Breeze M care dezvolta o forta suplimentara de pana la 20 kN si care este echipat cu un sistem de stabilizare triaxiala, un sistem de navigatie si un calculator de bord, fiind direct raspunzator de calitatea injectiei orbitale a transportului. In cazul acestuia, cantitatea de combustibil incarcata depinde de specificul misiunii si este variata pentru a optimiza performanta zborului.
Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 276 care furnizeaza un total de 11 MN. Treapta a doua este alimentata de 3 motoare de tip RD 210 plus un motor de tip RD 211 furnizand o forta totala de 2.4 MN. Treapta a treia este propulsata de un motor de tip RD 213 cu forta de tractiune 583 kN, iar controlul si dirijarea zborului sunt realizate cu un sistem de avionica triplu redundant care comanda un motor de 31 kN cu 4 ajutaje. In aceasta echipare racheta este capabila sa inscrie intr-o orbita de transfer geostationara o masa de pana la 6360 kg.

Satelitul IS-16 este al zecelea din constelatia geostationara Intelsat STAR GEO comandata in cadrul celei mai mari investitii din istoria companiei, alaturi de Galaxy 14, Galaxy 12, Galaxy 15, Intelsat 11, Intelsat 15, Intelsat 18, Intelsat 23, Horizons 2 si New Dawn.

Amplasat la 58 de grade vest, IS-16 va fi un backup pentru mai vechiul Intelsat 11 si va completa Intelsat 9 care are deja 9 ani de operare. Este construit ca si predecesorii de compania Orbital Sciences Corporation pe o platforma STAR 2 considerata de producator mai usoara, mai compacta si mai ieftina fata de cele oferite de companiile concurente si nu in ultimul rand cu capacitate modulara-fiind capabila sa gazduiasca cele mai multe din configuratiile de comunicatie existente astazi pe piata.
Satelitul are o greutate de 2450 kg, beneficiind de aportul a doua panouri solare amplasate de o parte si de alta a platformei, fiecare alcatuit din 4 elemente bazate pe tehnologia Ga-As. Energia generata este inmagazinata in doua sisteme de baterii Li-Ion cu capacitatea de 4840 Wh.
Stabilizarea se realizeaza triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie monopropellant bazat pe hidrazina.
Comunicatia se face folosind puternicele transponderele in banda Ku (in numar de 24) sau cu ajutorul celor doua antene de 2.3 m diametru si a antenei eliptice cu diametrul de 1.2 m.

Ca si in cazul lansarii de pe 29 decembrie, si aceasta s-a petrecut dupa miezul noptii (mai precis ora 00:39 GMT) de la hangarul 39 al bazei spatiale din Baikonur in conditii meteo extreme cu zapada si temperaturi mult sub zero.
Prima treapta a ars pentru aproximativ 2 minute, iar treptele a doua si a treia, dupa o ardere de 10 minute au injectat satelitul intr-o traiectorie balistica.
Ceva mai tarziu, modulul Breeze M a ars pentru prima data timp de 4 minute (incepand cu T0+00:11:17), aducand satelitul intr-o orbita de parcare circulara cu altitudinea de 193 km. O ora mai tarziu a avut loc o noua corectie orbitala sub actiunea unei a doua arderi a modulului, corectie care a crescut altitudinea si a redus inclinatia orbitala.

Datorita greutatii reduse in comparatie cu alte platforme, lucru care a facut posibil acest scenariu, doua alte manevre de corectie au adus in final satelitul intr-o orbita aproape geostationara si cu inclinatie a planului orbital aproape nula, evitand plasarea acestuia intr-o orbita de transfer geostationara si necesitatea consumului de combustibil pentru motoarele orbitale de la bord asa cum se intampla de obicei cu satelitii de telecomunicatii. In aceste conditii resursa de combustibil ramasa la bord este conform aprecierilor oficiale Intelsat suficienta pentru cel putin 25 de ani adica mult peste durata de viata prognozata a satelitului (de 15 ani).

Separarea satelitlui de racheta purtatoare s-a realizat la 10:14 GMT fiind ulterior confirmata de statiile de sol si oficializand succesul misiunii.

Urmatorul zbor al rachetei Proton este programat pentru 2 martie atunci cand la bord se vor afla 3 sateliti de navigatie rusesti, parte a sistemului Glonass, urmat la mijlocul lunii martie de un zbor comercial ce va viza plasarea pe orbita a lui EchoStar 14. In plus ILS are semnate pentru anul in curs 8 contracte comerciale pentru lansari folosind rachete Proton.

Intelsat este una dintre cele mai mari companii de profil si un pionier in domeniu (trebuie amintit ca in 1965 Intelsat a lansat primul satelit comercial de telecomunicatii din lume) ce furnizeaza inca de la fondarea in anul 1964 servicii prin satelit, incluzand aici telecomunicatii, media - servicii video, de date si de voce in aproximativ 200 de tari, pentru aproximativ 1800 de clienti.
De atunci Intelsat si-a inscris numele de mai multe ori in istorie prin realizarile tehnice- spre exemplu in 1969 cand se stabilea prima transmisie tv directa la nivel global a aselenizarii misiunii Apollo 11 sau in 1974 cand se puneau bazele primei retele internationale de comunicatii digitale prin satelit.

Cu o flota moderna ce numara aproape 50 de sateliti si 8 statii de sol, cu un personal de 1100 de oameni si cu birouri in Brazilia, China, Franta, Germania, India, Singapore, Africa de sud, Emiratele arabe unite, Anglia si Statele Unite, Intelsat a inregistrat incasari de 2.4 miliarde de dolari la sfarsitul anului 2008, consolidandu-si pozitia pe piata telecomunicatiilor globale.

credit Intelsat

video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

ESA amana lansarea satelitului Cryosat 2

Lansarea satelitului Cryosat 2 anuntata de ESA pentru data de 25 februarie a fost inca o data amanata la cererea companiei ruso-ucrainene Kosmotras cea care coordoneaza zborurile comerciale ale lansatorului Dnepr. Racheta, construita de compania ucraineana Yuzhnoye pe baza vechii versiuni balistice SS18 trebuia lansata de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, dar lansarea a fost suspendata datorita suspiciunii ca rezerva de combustibil pentru treapta a doua a rachetei este mai mica decat limita pe care inginerii s-ar simti comfortabil sa o aiba in acest zbor.

Aceasta masura de precautie pare justificabila avand in vedere ca satelitul de acum este de fapt o continuare a misiunii Cryosat 1 pierduta intr-o lansare nereusita pe 8 octombrie 2005, cand racheta purtatoare Rokot KM a subperformat distrugand satelitul incarcat la bord. Atunci, la momentul separarii treptelor doi si trei la o altitudine de 200km acestea au ramas cuplate in loc sa se detaseze si ca o consecinta intregul ansamblu a capatat o traiectorie balistica reintrand in atmosfera cu o viteza de aproximativ 5km/s si distrugand in totalitate satelitul (resturile acestuia cazand undeva la 100km de Polul Nord).

Initial ESA a vizat mentinerea aceluiasi tip de racheta, dar datorita agendei incarcate si a limitarii serviciilor si capabilitatilor personalului implicat in lansare, lansatorul a fost schimbat in favoarea lui Dnepr1.

Racheta propulsata de 3 trepte este compusa dintr-un motor de tip RD264 pentru treapta intai, un motor de tip RD255 pentru treapta a doua si un motor de tip RD869 pentru treapta a treia, fiind folosita in special pentru lansarile satelitilor LEO (cu o masa utila de pana la 3.7 tone) si doar in cazuri speciale pentru inscrierea in orbite geostationare GEO (incarcaturi pana la 500 kg).
Acesta ar fi zborul cu numarul 16 pentru racheta Dnepr1, primul zbor fiind efectuat pe 21 aprilie 1999 atunci cand a fost ridicat pe orbita satelitul UoSat 12 un satelit englezesc pentru comunicatii radio intre amatori.

Asa cum spuneam Cryosat 2 este o continuare a misiunii din 2005 platforma fiind identica cu cea a satelitului pierdut in accidentul de atunci. Instrumentele stiintifice au fost in schimb upgradate. Misiunea supranumita "ESA's ice mission"al carei cost se ridica la 189 milioane de dolari va orbita in jurul Pamantului de la o altitudine de 717 km avand o orbita aproape polara cu o inclinatie de 92 de grade si care impreuna cu miscarea de rotatie naturala a Pamantului ii asigura o acoperire totala pentru colectarea datelor.
Construit sub un contract principal cu Astrium GmbH din Germania si avand subcontractori in toata Europa, Cryosat 2 isi propune sa masoare pentru un minim de 3 ani (avand o posibila extensie pana la 5 ani in cazul unui scenariu pozitiv) cu o acuratete de pana la 10% din variatia anuala grosimea stratului de gheata aflat pe sol sau in largul oceanelor. In termeni concreti aceasta inseamna o acuratete de 1.5 cm/an in cazul intinderilor mari de gheata din Oceanul Arctic si o acuratete de 3 cm/an pentru ghetarii de pe continente. In cazul Groenlandei se va ajunge spre exemplu la o precizie de pana la 0.7 cm/an.

Pentru atingerea acestor obiective satelitul are instalate la bord urmatoarele instrumente stiintifice: "SAR Interferometric Radar Altimeter" (SIRAL), "Doppler Orbit and Radio Positioning Integration by Satellite" (DORIS) si "Laser Retro-Reflector" (LRR).

Tehnologia LRR folosita pana acum de ESA si in alte misiuni (ERS, Envisat etc) are origini vechi (primul satelit folosind aceasta tehnologie a fost lansat de NASA in 1964 Beacon B, mai tarziu metoda fiind folosita in programul Apollo pentru masurarea evolutiei dinamicii sistemului Pamant-Luna) si consta din 7 capete de observatie montate in partea inferioara a satelitului spre Pamant , formand un camp vizual de 57.6 grade si lucrand impreuna cu dispozitivul special laser al statiei de sol SLR "satellite laser ranging" in gama 310-1450nm. Este practic un radar altimetru care foloseste pulsurile emise de statia de sol pentru a masura timpul necesar acestora pentru a strabate atmosfera. Aceste masuratori pot fi folosite deopotriva pentru a furniza date cu privire la altitudinea de zbor si orbita sau pot fi folosite in mod statistic pentru studiul gravitatiei terrestre, a distributiei de masa sau a variatiilor sezoniere din atmosfera.

SIRAL sau "SAR interferometric radar altimeter" este un radar altimetru ce foloseste o singura frecventa in banda Ku inspirat fiind de instrumentul Poseidon2 de pe mai vechea platforma Jason. Instrumentul este unul robust, ideea de baza fiind siguranta si dublarea tuturor componentelor electronice ce s-ar putea strica pe orbita. Exista asadar doua unitati (una principala si una secundara) fiecare formata din doua componente DPU sau "digital processing unit" si RFU "radio frequency unit" conectate la un al treilea sistem format din doua antene Cassegrain de forma eliptica si dimensiuni 1.15 x 1.4 m. La un anumit moment doar una dintre antene este folosita pentru receptie si transmisie, iar cealalta doar pentru receptie (configuratia poate fi insa schimbata invers).
SIRAL este capabil sa functioneze in 3 moduri sau scenarii diferite in functie de perioada pulsurilor emise:
• LRM sau "low resolution mode" este utilizat deasupra oceanelor si in general acolo unde suprafetele de gheata sunt plane si foloseste un singur canal de receptie. Pulsurile sunt emise cu o frecventa de 1970 Hz, la un interval de 508µs intre pulsuri. La altitudinea de zbor a satelitului timpul necesar unui puls pentru a fi reflectat inapoi de gheata de la sol este de aproximativ 4.8 ms astfel ca intotdeauna un ciclu complet de masurare va include 9 pulsuri
• SAR foloseste ca si in modul precedent un singur canal de receptie dar in plus face uz de efectul Doppler al ecoului venit de la sol. Pulsurile sunt emise in grupuri de cate 64 urmate de o perioada de asteptare pentru receptia ecourilor apoi emisia unui alt grup etc, in total un numar de 4 grupuri de pulsuri pentru fiecare ciclu de masurare la o frecventa de 85.7 Hz.
• SARIn sau "SAR interferometric mode" se foloseste la marginea suprafetelor glaciare unde exista denivelari semnificative si unde in principiu reflectia semnalului emis poate fi distorsionata ca directie. In acest mod se folosesc ambele canale de receptie cu un ciclu compus de o combinatie de 1 grup de pulsuri emis, receptia acestuia urmata apoi de emisia si receptia unor pulsuri individuale.

DORIS este un instrument mostenit de la misiunea SPOT4 si care foloseste reteaua IDS "International Doris service" formata din peste 50 de emisii de semnale specifice intre statiile distribuite pe glob si satelitii aflati pe orbita.
Statiile de sol din aceasta retea trimit un semnal radio stabil pe frecventele S si VHF (la 2036.25 MHz si 401.25 MHz), iar la fiecare 10 secunde receptorul aflat la bordul satelitului masoara efectul Doppler folosind pulsurile generate de un oscilator ultra stabil instalat in interiorul sau (pulsurile acestuia sunt folosite si pentru SIRAL acesta neavand un oscilator propriu).
Folosirea a doua frecvente diferite compenseaza efectele propagarii semnalelor in ionosfera si permite deasemenea estimarea nivelului de electroni.
Mai mult DORIS instalat pe Cryosat 2 poate gestiona simultan semnale venind de la doua statii de sol diferite. Se poate astfel estima pozitia orbitala si mentine sincronizarea timpului de bord fata de timpul atomic international.

Cu meste asadar construit satelitul Cryosat 2?
Structura este una rigida cu dimensiuni de 4.6 x 2.4 x 2.2 m si cantareste 720 kg la lansare din care 37 kg combustibil. Este echipata cu doua panouri solare pe tehnologie Ga-As cu eficienta de 27.5% si care livreaza fiecare minim 850W (valoare minima pe care se mizeaza la sfarsitul misiunii cand degradarea celulelor solare este maxima). Pe timpul eclipselor electronica de bord este alimentata de sistemul de baterii in tehnologie Li-ion a carui capacitate se ridica la 78Ah la inceputul misiunii si nu va scade sub 53Ah la sfarsitul ei dupa mai mult de 5 ani de activitate. In comparatie cu tehnologia Ni-Cd acestea sunt mai tolerante la cicluri de reincarnare successive in conditiile specifice din spatiu si mai usor de mentinut pe perioda testelor dinaintea lansarii.

Magistrala de putere este nestabilizata si permite pastrarea dimensiunilor panourilor solare in limite rezonabile, cu un voltaj nominal de 28 V dar care poate varia intre 22 V si 34 V fiind alimentat direct de panourile solare (eventual si cu aportul bateriilor daca exista un consum mai mare) in timpul expunerii solare si exclusiv de baterii pe timpul eclipselor.

Sistemul de control termic urmareste o arhitectura clasica facand uz de o combinatie de control pasiv (prin straturi speciale izolatoare si radiatoare) si control activ prin termistori. O atentie speciala s-a acordar asigurarii stabilitatii termice a instrumentelor stiintifice precum si unor aspecte specifice misiunii. Astfel panourile solare care sunt expuse un timp mai indelungat actiunii razelor solare au implicit o variatie mare a temperaturii in functie de aspectul solar. De fapt diferitele sectiunii ale lor pot fi cuplate sau decuplate automat de la sistemul de putere in functie de necesarul de energie electrica de la bord. In momentul in care o sectiune este cuplata ea genereaza firesc energie electrica in sistem dar cand este decuplata, energia solara este acumulata si temperatura celulelor solare creste substantial. Din aceasta cauza s-a preferat o solutie in care nu exista izolarea panourilor solare fata de compartimentale inferiore ale platformei, aceasta energie inmagazinata putand fii radiata mai departe spre interiorul satelitului.

In opozitie, partea orientata spre Pamant va fi cea mai rece astfel ca toate echipamentele ce prin functionare radiaza energie termica au fost montate pe aceasta fata, in conjunctie cu un sistem de radiatoare si termistori/termostate care controleaza evolutia temperaturii.
Platforma este stabilizata triaxial si zboara sub o inclinatie de 6 grade. Pozitionarea in zbor este masurata cu ajutorul camerelor stelare (inertial) si a magnetometrelor (referitor la directia campului magnetic local al Pamantului) si realizata activ cu ajutorul asa numitelor "magnetotorquers" si a unui sistem de motoare monopropelant in final rezultand o precizie de pozitionare sub 0.25 grade.

Sistemul AOCS (Attitude and orbit control system) responsabil cu pozitionarea corecta a satelitului, cu mentinerea pozitiei orbitale si cu efectuarea tuturor manevrelor de corectie nu are un procesor dedicat rutinelor SW specifice ci imparte resursele cu celalalt sistem vital de la bord CDMU cu care interactioneaza pe o magistrala de date de tip 1553. Exista in total 4 moduri distincte de operare in functie de scenariul in care se gaseste satelitul: RRM sau "rate reduction mode" (atunci cand se incearca reducerea excesului de viteza de rotatie), CPM sau "coarse pointing mode" (care este de fapt un "safe mode" in care satelitul isi mentine pozitionarea catre Pamant intre niste limite nu foarte stricte +/- 15 grade), FPM sau "fine pointing mode" (de fapt modul nominal de functionare atunci cand toate echipamentele functioneaza fara probleme si capacitatea satelitului este maxima) si in sfarsit OCM sau "orbit control mode" (atunci cand satelitul efectueaza manevre orbitale).

Cum aminteam mai devreme, la bord sunt instalate 3 camere stelare masurand pozitia satelitului in mod complet autonom fata de un sistem de referinta inertial cum este cel stelar. Ele functioneaza ca orice camera clasica prin compararea unui catalog de stele preinstalat la bord cu observatiile facute in timp real si identificarea stelelor din campul vizual pe baza acestor date. Ca in cazul tuturor camerelor stelare exista doua scenarii de operare: "attitude acquisition mode" atunci cand nu exista nici o referire la pozitia satelitului –acest algoritm de cautare fiind mai greoi si luand 2-3 secunde pentru stabilirea unei solutii si "attitude update mode" atunci cand se poate propaga o pozitie predeterminata si algoritmul de cautare este mai rapid (1.7Hz). Ele sunt echipate cu un CCD 1024x1024 pixeli si au un camp vizual de 22x22 grade. Conul de protectie le asigura un unghi de excludere de 30 de grade in cazul interferentei solare si de 25 de grade in cazul interferentei provenite de la Pamant si Luna.
Pozitionarea lor pe platforma satelitului este facuta de asa natura incat sa nu poata exista interferente luminoase simultane in mai mult de una din cele trei camere.

Informatiile inertiale de la camerele stelare sunt folosite impreuna cu cele de la instrumentul DORIS (ce masoara in timp real pozitia si viteza satelitului) si astfel pot fi convertite in sistem ECI (Earth centered inertial).

Suplimentar satelitul foloseste si un asa numit "coarse Earth-Sun sensor" CESS o idee simpla si robusta mostenita de la satelitul Champ, care masoara distributia de temperatura a unor suprafete optice si ruland un algoritm special poate determina directia pamantului si Soarelui raportat la satelit (un set de sase capete optice sunt montate in perechi in lungul celor 3 axe ale satelitului fiecare echipat cu doua suprafete cu proprietari optice cunoscute una de culoare alba si alta neagra cuplate la un set de 3 termometre de platina).

Magnetometrele sunt folosite pentru masurarea aliniamentului satelitului cu directia Pamantului si pentru masurarea vitezei de rotatie istantanee.

Cryosat2 va testa in zbor si un alt senzor experimental. Masuratorile acestuia nu vor fi folosite activ de algoritmii AOCS ci vor fi inregistrate in telemetria esentiala a satelitului si vor fi reconstruite la sol pentru a completa modelul dinamic al satelitului.
Senzorul se numeste MRS (MEMS "micro-electro-mechanical-system" rate sensor) si consta din 3 unitati montate perpendicular si masurand asemenea unui giroscop clasic viteza de rotatie a satelitului.

Pentru mentinerea pozitiei in zbor satelitul foloseste in general un sistem pe baza de 3 "magnetotorquers" al caror camp magnetic generat prin alimentarea infasurarii electrice interactioneaza cu campul magnetic local al Pamantului generand un moment de rotatie. In general acest moment este mic, dar suficient pentru mici corectii orbitale. Dezavantajul este ca intotdeauna va exista o pozitie in care satelitul va fi in imposibilitatea sa mai genereze moment de rotatie (acolo unde directiile celor doua campuri-cel generat si cel al Pamantului sunt aliniate).

Pentru aceste situatii si pentru cele in care se doreste o corectie orbitala mai mare (spre exemplu corectii de altitudine) se foloseste un sistem RCS "reaction control system" pe baza de nitrogen stocat intr-un rezervor cu capacitatea de 132 litri si la o presiune de 276 bar. Mai departe un regulator de presiune coboara valoarea la 1.5 bar in asa fel incat sa alimenteze constant sistemul compus din 16 motoare de control al pozitiei (generand 10mN) si 4 motoare de control al orbitei (generand 40mN).
Celalalt sistem vital de la bord CDMU sau "control and data management unit" monitorizeaza conditiile de functionare ale echipamentelor de la bord intervenind automat in cazul unor defectiuni cu ajutorul mecanismului standard FDIR "fault detection isolation and recovery", decodeaza comenzile primite de la statia de sol si le trimite spre executie mai departe, interactioneaza cu electronica de bord trimitandu-le comenzi, controleaza sistemul termic al satelitului si in final executa algoritmii sistemului AOCS. CDMU este de fapt "creierul central" al satelitului si ruleaza un procesor ERC32 echipat cu 4Mb RAM si o memorie ROM pentru stocarea unei copii a software-ului de bord.

Datele generate de satelit sunt stocate la bord in doua zone de memorie (una principala si una de rezerva) cu capacitatea de 128Gbit. Pentru ca volumul de date ce se asteapta a fi generat de instrumentele de la bord este de 400Gbit/zi inseamna ca memoria instalata la bord este suficienta doar pentru a acoperi intervalul de non-vizibilitate a satelitului, iar in cazul in care datele nu sunt descarcate la timp (din varii motive) acestea urmeaza sa fie rescrise si deci pierdute. Memoria este conectata cu restul echipamentelor folosind interfete de tip IEEE1355 si MIL-Bus-1553.

Satelitul are o singura statie dedicata –cea din Kiruna/Suedia cu care va comunica de 11 ori pe zi (din cele 14 orbite efectuate zilnic) fie in banda X (la frecventa de 8.1 GHz si o rata de 100Mbs atunci cand sunt descarcate datele stiintifice) si in banda S (comunicatie bidirectionala cu 16kbs la o frecventa de 2201.0000 MHz pentru descarcarea datelor vitale ale satelitului si 2kbs la o frecventa de 2026.7542 MHz pentru uplinkul telecomenzilor).

Pentru operarea satelitului vor fi implicate mai multe parti: centrul de comanda se va afla in Darmstadt/Germania la European Space Operations Centre, planificarea observatiilor si coordonarea tuturor serviciilor catre utilizatorii datelor se vor face din ESRIN Frascati/Italia, procesarea datelor se va face la statia de sol din Kiruna, iar arhivarea la CNES in Toulouse/Franta.

Credit ESA
video Cryosat2
articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Misiunea IceSat a ajuns la final

Misiunea IceSat a ajuns oficial la final dupa anuntul agentiei americane NASA de miercuri 24 februarie.

Cu Europa pregatind propria sa misiune de monitorizare a distributiei calotelor glaciale la nivel global, NASA va continua trendul observatiilor in acest domeniu, grupate sub numele generic de EOS ("Earth Observation System") planuind sa construiasca o a doua platforma IceSat 2 ce urmeaza sa fie lansata undeva in 2015. In acest program de observatie au fost incluse in decursul timpului EOS A si B (ulterior abandonati), Terra, Aqua, Aura, Jason 1 si 2, ACRIMSat, QuikScat,SORCE.
Intre timp o campanie extinsa de observatii din avion numita "Operation Ice Bridge" va asigura continuitatea datelor stiintifice pana la lansarea noului satelit.

IceSat sau "Ice Cloud and Land Elevation Satellite" a fost lansat de la baza Vandenberg din California pe 13 ianuarie 2003 la bordul unei rachete Delta 2 tip 7320-10C impreuna cu un al doilea satelit numit CHIPSat o misiune de tip "university class explorer" sponsorizata de NASA. Tintind o campanie de observatii de 3 ani cu o posibila extensie pana la 5 ani, satelitul a reusit in final sa supravietuiasca pe orbita 7 ani.

Cu o perioada orbitala de aproximativ 100 de minute, satelitul de 970 kg se afla intr-o orbita eliptica cu apogeul la 594 km, perigeul la 586 km si inclinatie de 94 grade.
La aceste caracteristici orbitale perioada de repetabilitate este de 183 de zile asigurand o vizibilitate optima asupra latitudinii 86 grade si implicit asupra fluxului de gheata topit din zona Antarctica.

Platforma de baza este BCP 2000 (Ball Aerospace Commercial Platform). Satelitul este stabilizat triaxial (are o precizie de aliniere de +/- 10 arcsec) cu un sistem pe baza de hidrazina care realizeaza corectiile necesare pastrarii orientarii satelitului pe orbita. In completarea sistemului activ de control exista si 4 "reaction wheels".

La bord sunt 2 instalate camere stelare, 2 receptoare BlackJack GPS, 15 senzori solari, un giroscop, 3 magnetometre, 3 "magnetotorquers" si un dispozitiv "retro laser reflector" rezultand o precizie de determinare a pozitiei de zbor de pana la 2 arcsec.
Are instalata o memorie de 54 Gb asigurand o capacitate de stocare de pana la 24 de ore pentru datele stiintifice colectate.
Satelitul are o greutate de 970 kg si dimensiunile 2 x 2 x 3.1 m.

Puterea electrica maxima generata la bord este de 640 W (instrumentul principal consuma pana la 330W) realizata cu ajutorul a doua panouri solare articulate in jurul unei singure axe si fiecare format din 3 elemente.

Comunicatia cu statia de sol se face in banda S pentru uplinkul comenzilor si downlinkul telemetriei in modul de operare "low rate" si in banda X pentru downlinkul telemetriei in modul de operare "high rate". La o rata de descarcare de 40Mbps si la o durata medie a unui contact cu statia de sol de 5-10 minute, satelitul reuseste sa descarce echivalentul a 4 ore de date stiintifice colectate.

Instrumentul principal aflat la bord se numeste GLAS (Geoscience Laser Altimeter System) si este un laser Nd:YAG (neodymium-yttrium-garnet) de 300 kg inspirat dupa solutia dezvoltata de McDonnell Douglas in cazul Mars Observer Laser Altimeter (MOLA) pentru masurarea nivelului de gheata de pe Marte. Acesta emite doua tipuri de pulsuri: in infrarosu (120mJ si lungimea de unda 532 nm) pentru masurarea inaltimii si topografiei calotelor de gheata si pulsuri verzi (60 mJ si 1064 nm) pentru masuratori ale fotonilor ce traverseaza atmosfera Pamantului, pe baza acestora putandu-se realiza statistici cu privire la nivelul aerosolilor sau a plafonului de nori. Datele sunt produse la o rata de 450 bps. Telescopul care acompaniaza instrumentul are o lungime de 175 cm si un diametru de 100 cm, este intotdeauna orientat spre Pamant atunci cand este activ si are un camp vizual de 375 mrad.
Operatiunile de sol s-au desfasurat folosind statiile de sol EPGS (Earth Observing System Polar Ground Stations) Poker Flat Alaska, Datalynx Alaska, Mc Murdo Antarctica, Svalbard-Kongsberg Norvegia, Wallops Flight Facility si centrul de comanda la laboratorul LASP (Laboratory for Atmospheric and Space Physics) al universitatii din Colorado, avand numeroase alte centre implicate in analiza datelor stiintifice.

In cele 15 campanii de observare, GLAS a emis mai mult de 1.9 miliarde de pulsuri dar pe 11 octombrie anul trecut laserul instalat la bord a incetat sa mai functioneze. De atunci NASA a incercat de mai multe ori repornirea instrumentului, fara folos insa astfel ca in final s-a decis abandonul misiunii.

Conform unor regulamente pe care agentia americana le-a adoptat cu privire la de-orbitarea misiunilor sale ("NASA policy for limiting orbit debris generation"), acestea ar trebui sa reintre si sa arda in atmosfera terestra intr-o perioada de pana la 25 de ani. In cazul IceSat va fi vorba de o reintrare necontrolata in atmosfera in circa 15 ani (insemnand ca satelitul va fi lasat liber pe orbita si inaltimea orbitala se va reduce progresiv datorita factorilor naturali pana cand satelitul va arde in atmosfera). Suprafata totala a resturilor orbitale care vor supravietui trecerii prin atmosfera nu va depasi conform analizelor efectuate 8 m2.

credit NASA
video
articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Reteaua Glonass se mareste cu inca trei sateliti

Reteaua Glonass de navigatie prin satelit se mareste in urma lansarii de luni 1martie cu inca trei sateliti astfel ca potrivit agentiei spatiale ruse va ajunge la un numar de 18 sateliti operationali.

Ca si la precedenta lansare de pe 14 decembrie 2009 este vorba de o racheta de tip Proton-M care a avut pe post de incarcatura 3 sateliti de tip Glonass-M –echivalentul rusesc al sistemului American GPS. Atunci au fost ridicati pe orbita satelitii Kosmos 2456, 2457 si 2458 pentru planul orbital 1 (sloturile 1, 4 si 5) iar acum seria a fost continuata cu 2459,2460 si 2461 care vor merge in planul orbital 3.

Deasemenea, intr-un articol mai vechi care descria lansarea de pe 25 decembrie 2008 aminteam de alti trei sateliti, Kosmos 2447,2448 si 2449 care au innoit la randul lor planul orbital 1 (pozitiile 2,3 si 8).

Intre timp pe 30 ianuarie 2010 seria Block 41 adica cei trei sateliti lansati in decembrie 2009 a fost setata ca "healthy" insemnand ca platformele au trecut de primele teste din spatiu si sunt perfect operationale.

Trebuie spus insa ca pe parcursul anului trecut sistemul Glonass a avut mai multe probleme. Glonass 2404, lansat in 2003 a fost setat "unhealthy" pe 18 iunie 2009, ulterior satelitul fiind abandonat. Pe 13 mai Glonass 2435, un satelit lansat in 2007 a avut deasemenea probleme tehnice dar a fost recuperat partial in august;totusi semnalele sale sunt in continuare afectate de perturbatii astfel ca satelitul nu este in intregime utilizabil. Pe 31 august Glonass 2444 a fost scos deasemenea din operare desi era lansat relativ recent, in 2008, si in sfarsit pe 2 noiembrie reteaua l-a mai pierdut si pe Glonass 2418.

Urmatoarea lansare va avea loc in august 2010 cand un ultim trio din clasa M va fi trimis pe orbita, pe viitor acesta urmand sa fie inlocuit cu sateliti din clasa K.

Noii sateliti urmeaza sa devina operationali in maximum 45 de zile si au o durata de operare estimata la 7 ani.
Au dimensiuni de 2.4 m x 3.7 m si pana la 7.2 m pentru panourile solare desfacute si cantaresc 1480 kg. Sunt stablizati traixial cu panourile solare desfasurate in directia razelor solare si satelitul aliniat spre Pamant.

Lansarea a avut loc de la hangarul 81 al bazei spatiale din Baikonur la ora 21:19 GMT folosind asa cum spuneam mai devreme o racheta Proton M-Blok DM2.

Racheta Proton, intrata in operare sub indicativul UR500 si-a facut debutul intr-un zbor din 16 iulie 1965. De atunci a reusit sa efectueze 350 de zboruri cu scenarii dintre cele mai complexe: a fost folosita pentru lansarea misiunilor rusesti interplanetare catre Luna, Marte, Venus si cometa Halley, a transportat incarcaturi catre statiile Mir in trecut si catre ISS azi si nu in ultimul rand a transportat sateliti comerciali si militari pe orbita.
Versiunea Proton M este o racheta de 53 m lungime si cantarind 712 tone in configuratia nominala.
Este echipata cu trei trepte motoare si un sistem de boostere cu lungimea de 42.3 m si diametrul variind intre 4.1m si 7.4 m.
Acestora li se adauga sisteme suplimentare de control al injectiei orbitale, diferite in functie de specificul misiunii. In cazul de fata a fost vorba despre un sistem de tip Blok DM 2 echipat cu un motor RD 58M cu tractiunea de 85 kN.
Prima treapta a rachetei este propulsata de 6 motoare de tip RD 275 cu o forta de 10.5 MN, treapta a doua este alimentata de 4 motoare de tip RD210 cu o forta de 2.3 MN si treapta a treia de un motor de tip RD212 cu o tractiune de 0.6 MN.
In aceasta configuratie racheta este capabila sa ridice pe orbita o incarcatura de 22 tone in cazul unei misiuni LEO sau 6 tone pentru o misiune GTO (orbita de transfer geostationara).

Pentru lansarea de luni prima treapta a rachetei a zburat timp de aproximativ 2 minute, iar dupa aproape 10 minute de la desprinderea de sol treapta a treia a lasat ansamblul Block DM 2 impreuna cu satelitii intr-o orbita intermediara de transfer. Doua activari succesive ale acestuia (21:55-22:02 GMT si 00:49-00:51) au adus satelitii la o inaltime de 19100 km si o inclinatie de 64.8 grade, iar mai tarziu la 00:52 GMT acestia au fost injectati pe orbita.

Sistemul Glonass ar avea astazi conform informatiilor oficiale 18 sateliti operationali adica numarul de care este nevoie pentru o acoperire completa a teritoriului Federatiei Ruse (pentru extinderea serviciilor la nivel global trebuie sa opereze in schimb 24 de satelliti). In precedentul raport al agentiei spatiale ruse de la inceputul anului 2009 se vorbea insa de o capacitate a sistemului ce acoperea aproximativ 95% din teritoriul Federatiei Ruse si 83% global.

Sistemul Glonass ("Globalnaya Navigationnaya Sputnikovaya Sistema" sau "Global Orbiting Navigation Satellite System") a fost pus in functiune pentru prima data in septembrie 1993 cu un grup de 12 sateliti si a ajuns la numarul proiectat de 24 de sateliti pentru o acoperire globala, in decembrie 1995. Totusi datorita problemelor financiare din acea perioada si datorita lipsei unor noi investitii, o parte din sateliti au fost retrasi din activitate, fara a fi inlocuiti.

Sistemul consta din 3 planuri orbitale, separate la 120 de grade si satelitii din acelasi plan orbital separati la 45 de grade. Fiecare satelit efectueaza o orbita circulara la o inaltime de 19100 km si o inclinatie de 64.8 grade si are o perioada orbitala de 11 ore si 15 minute. Satelitii sunt identificati unic de asa numitul 'slot number' : primul plan orbital contine sloturile 1-8, al doilea sloturile 9-16 iar al treilea sloturile 17-24.

Fiecare satelit transmite doua tipuri de semnale unul standard accesibil aplicatiilor comerciale si unul codificat de inalta precizie folosit de aplicatiile militare.
Este vorba de fapt de 25 de canale separate de 0.5625 MHz in asa numitele benzi de frecventa L1: 1602.5625 - 1615.5 MHz si L2: 1240 - 1260 MHz.

Conform informatiilor oficiale, atunci cand sistemul va fi complet, se va ajunge la o eroare maxima de pozitionare de pana la 70 m atat pe orizontala cat si pe verticala, iar eroarea de viteza se va situa la valoarea de 15cm/s (in cazul sistemului civil), eroarea scazand pana la 10-20m in cazul sistemului militar.

Pentru a tine pasul cu evolutia sistemelor concurente de navigatie prin satelit sistemul Glonass urmeaza sa beneficieze de o investitie de 2.6 miliarde de dolari sperandu-se sa se ajunga la nivelul anului 2011 la un numar de 30 sateliti operationali.
Aceasta schimbare de conceptie a sistemului urmeaza unor studii efectuate in 2007, cand s-a decis modificarea numarului de sateliti de la 24 la 30- insemnand astfel 8 sateliti operationali plus 2 de rezerva pentru fiecare plan orbital.
Noua generatie de sateliti Glonass-K care urmeaza sa fie lansati incepand cu 2010 (undeva in a doua jumatate) beneficiaza de un design imbunatatit care ar trebui sa le mareasca perioada de operare (10 pana la 12 ani) si fiabilitatea, precum si de dimensiuni si greutate mai mica (750 kg) care ar permite inlocuirea lansatorului Proton-M cu Soyuz-2 (si aproape o injumatatire a costului de lansare).

video lansare
articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Racheta Delta 4 lanseaza un nou satelit GOES

Ieri joi, 4 martie 2010 organizatia meteorologica americana NOAA-"National Oceanic and Atmospheric Administration" si-a marit flotila de sateliti in urma lansarii unei noi platforme intitulata GOES-P.

In anul 1998 compania Boeing Satellite Systems a castigat ca prim contractor un proiect organizat de centrul de zbor Goddard in numele NOAA urmand sa construiasca 2 pana la 4 sateliti in cadrul asa numitului program "Geostationary Operational Environmental Satellites". Primii doi, GOES N si GOES O aveau un contract ferm de proiectare si constructie in timp ce ultimii doi GOES P si GOES Q erau doar optionali in functie de planurile manageriale ale NOAA (dupa ultimele informatii furnizare presei GOES Q a fost anulat).

Primul satelit din serie, GOES N (sau GOES 13 dupa alte indicative), bazat pe platforma BSS-601 stabilizata pe trei axe, a fost lansat pe 24 mai 2006, cu intentia de a imbunatati procesul de localizare a furtunilor si fenomenelor meteo extreme in acest fel sperandu-se ca se va eficientiza sistemul de alerta si evacuare a populatiei din zonele ce urmeaza a fi afectate de calamitati.

A doua lansare a avut loc pe 27 iunie 2009 de la complexul 37 din Cape Canaveral cu satelitul GOES O (redenumit GOES 14 dupa instalarea finala) injectat pe orbita.

In sfarsit aceasta a treia lansare a implicat satelitul GOES P o platforma care a costat 500 de milioane de dolari. Lansarea a avut loc de la hangarul 37B al bazei Cape Canaveral, un hangar cu o lunga istorie inca de pe vremea rachetelor Saturn I.

Racheta folosita pentru aceasta lansare a fost Delta 4 intr-o configuratie medie 4M (4.2) capabila sa execute misiuni de injectie orbitala LEO (cu mase pana la 10430 kg), GEO (cu mase pana la 1611 kg) si GTO (cu mase pana la 5845 kg).
Este vorba de o racheta in doua trepte cu un sistem de 2 motoare solide GEM 60 pe post de boostere la initializare . Treapta intai este propulsata de un motor RS 68 alimentat cu hidrogen lichid si oxigen lichid. Treapta a doua este tractata de un motor cu hidrogen si oxigen lichid de tip RL10B2.

Secventa de zbor a fost una complexa inceputa cu desprinderea de sol la ora 23:57 GMT.

Motoarele solide si-au indeplinit misiunea pana la T0+00:01:40 atunci cand s-au desprins de corpul rachetei lasand tractarea ansamblului in sarcina treptei intai. Aceasta a ars pana la T0+00:04:26 si s-a desprins 6 secunde mai tarziu. La momentul T0+00:04:47 treapta a doua s-a activat pentru prima data, urmata de indepartarea conului protector al satelitului la T0+00:04:57.
Ea si-a finalizat prima secventa de ardere la T0+00:12:37 lasand satelitul intr-o orbita intermediara cu inclinatia 28.4 grade, apogeul la 553 km si perigeul la 186 km.
A doua corectie orbitala a durat intre T0+00:23 :05-T0+00 :27 :07 si a vizat cresterea altitudinii pentru inscrierea intr-o orbita de transfer geostationara.
Dupa aceasta a doua corectie satelitul a fost plasat intr-o orbita cu inclinatia 26.7 grade, apogeul la 34219 km si perigeul la 201 km.
A treia corectie orbitala a vizat cresterea altitudinii perigeului si scaderea inclinatiei orbitei si a durat intre T0+04:10:01 si T0+04:10:56 lasand satelitul intr-o orbita cu inclinatia de 12.1 grade, apogeul la 35173 km si perigeul la 6569 km.
Separarea finala a avut loc ceva mai tarziu la momentul T0+04:21:26.

Satelitul care cantareste 3133 kg-dintre care 1671kg de hidrazina, are 3.37 m lungime si 2.25 m latime si este alimentat de un panou construit din celule solare Ga-As ce pot furniza pana la 2.3kW. La randul ei energia este mai departe stocata intr-un sistem de baterii Ni-H2 compus din 24 de celule cu o capacitate de 123Ah. Propulsia este realizata folosind un motor de corectie orbitala ce genereaza 490N si motoare de corectie de orientare (12) cu o forta dezvoltata de 9.25N. Ambele functioneaza folosind monomethylhydrazine (MMH) pe baza de combustibil propriu zis si nitrogen tetroxide (NTO) ca oxidant. Sistemul de determinare si control al orbitei si orientarii satelitului este completat de asa numitele 'reaction wheels' sau roti volante, camere stelare pentru determinarea inertiala a pozitiei in spatiu a satelitului, un asa numit 'hemispherical inertial reference unit' (HIRU), giroscoape, senzori solari si senzori pentru determinarea pozitiei Pamantului. Controlul termic este asigurat in ambele directii- pasiv prin constructia folosind multiple straturi izolatoare si activ prin termistori alimentati de la circuitul electric al satelitului si radiatoare termice.

Noul satelit dispune de o serie de echipamente:

-un radiometru care foloseste datele obtinute de la cele 5 canale de investigatie pentru a produce in mod continuu imagini ale suprafetei Pamantului, oceanelor, ale formarii furtunilor tropicale, ale distributiei de nori, temperaturii si inaltimii plafonului de nori, temperatura la suprafata si a vaporilor de apa

-un instrument care colecteaza datele dintr-o zona circulara definita intre 60 de grade latitudine nordica si 60 de grade latitudine sudica, oferindu-le meteorologilor posibilitatea sa deduca temperatura atmosferica si distributia de ozon

-o colectie de instrumente dedicate monitorizarii conditiilor din spatiu ("space environment monitor") constand din EPS ("energetic particle sensor") care masoara particulele energetice-protoni, electroni si particule alfa din orbita geostationara, 2 magnetometre care masoara directia si variatia campului magnetic al Pamantului, XRS ("solar X-ray sensor") si EUVS ("extreme ultraviolet sensor") care masoara emisiile de radiatie

-un instrument de monitorizare in raze X a activitatii solare (SXI sau "solar X-ray imager") care foloseste un ansamblu telescopic pentru a observa emisiile solare in raze X si pentru a detecta si localiza perturbatiile care pun in pericol echipamentele electronice

Separat de instrumentatia stiintifica satelitul furnizeaza servicii si pentru sistemul COSPAS-SARSAT care colecteaza semnale de urgenta transmise de avioane si nave si le transmite mai departe unui centru de comanda de unde se coordoneaza operatiunile de salvare.

Urmatoarele 3 saptamani vor fi folosite de compania Boeing pentru a realiza corectiile orbitale finale. NASA va prelua controlul de la subcontractorul Boeing pe data de 24 martie, apoi va urma o perioada de 5 luni de testari intensive ale echipamentelor electronice de la bord si pregatirea lor pentru operare nominala, abia pe urma satelitul putand fi definit ca pregatit pentru intrarea oficiala in reteaua NOAA (atunci cand va lua indicativul oficial de GOES 15).
Ulterior va fi parcat aproape de predecesorul GOES-O in asa numitul "storage mode" in asteptarea unui plan viitor ce vizeaza inlocuirea mai vechilor GOES-11 si GOES-12 a caror resursa de hidrazina se apropie de sfarsit dupa 10 ani de operare pe orbita.
Actualmente NOAA intentioneaza sa mute GOES-14 in zona de acoperire vestica (135 grade vest) a satelitului GOES-11 si sa il retraga din activitate definitiv pe acesta undeva la sfarsitul lui 2011, pe GOES-12 sa il mute in aprilie din zona sa de acoperire estica (la 75 de grade vest) spre zona Americii de Sud (60 de grade vest) pierduta in 1 decembrie 2009 dupa retragerea lui GOES-10, slotul lasat liber de acesta urmand sa fie completat de GOES-13.
Reteaua NOAA mai dispune inca si de mai vechile platforme GOES-3 si GOES-7 ale caror instrumente stiintifice au incetat sa mai opereze datorita defectiunilor suferite intre timp, platforme care pot fi insa folosite ca sateliti de comunicatie.

Urmatorul zbor al unei rachete Delta 4 este programat pentru 17 mai atunci cand pasager la bord va fi un satelit militar din constelatia GPS, iar urmatorul satelit GOES ce va fi lansat este unul din clasa "GOES NEXT" purtand indicativul GOES-R., dar nu mai devreme de octombrie 2015.

credit NOAA
video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

China din nou activa in domeniul satelitiilor de observatie

In urma cu circa o saptamana pe 5 martie 2010, China reusea o noua lansare de la baza Jiuquan situata in nord vestul tarii. O racheta de tip Long March 4C (cunoscuta si sub indicativul ChangZheng CZ-4C) a plecat de la sol la ora 04:55, in cel de al doilea zbor orbital al anului 2010 in contul Chinei, al 124-lea zbor al programului spatial chinez si al 43-lea de la baza spatiala Jiuquan.

Este pentru prima data cand pentru astfel de lansari se foloseste o racheta CZ 4, pana acum de la baza Jiuquan fiind preferata solutia CZ 2, acest lucru aratand inca o data versatilitatea centrelor sale spatiale pe care mizeaza China pentru sustinerea unui program atat de ambitios si incarcat cum este cel anuntat pe viitor.

Desi initial s-a crezut ca este vorba ca si pana acum de o lansare individuala, folosirea unui lansator mai puternic care a avut si o treapta a treia restartabila adica care a inclus mai multe servente de ardere in timpul zborului, precum si dimensiunea neobisnuit de mare a capsulei protectoare continand incarcatura, a indicat faptul ca este vorba de un scenariu neobisnuit pentru satelitii Yaogan.
Desi nu exista confirmarea officiala, in final lucrurile par sa fie explicabile prin aceea ca de fapt China a realizat o tripla lansare plasand pe orbita trei sateliti din clasa Yaogan 9, respectiv 9A, 9B si 9C.

Aparent clasa Yaogan Weixing ce grupeaza toti satelitii "remote sensing" chinezesti a fost impartita in doua mari grupuri: o parte din sateliti din categoria "electro optical digital imaging" sunt lansati de la baza JSLC (Jiuquan) la bordul rachetelor CZ-2C/D pe cand cei din categoria "synthetic aperture radar imaging" sunt lansati de la baza TSLC (Taiyuan) la bordul rachetelor CZ-4B/C.

Lansatorul chinez LongMarch (ajuns acum la seria 4) are o capacitate de 4200 kg transferabile pe orbite LEO si 1500 kg pentru orbitele geostationare, dar in viitoarea varianta 5 ar trebui sa mareasca masa lansata pana la 25000kg pentru o orbita joasa si 14000kg pentru o orbita geostationara (in configuratia cea mai puternica).

Prima categorie de sateliti Yaogan a derivat din mai vechea platforma FSW4 inlocuind captura de imagini pe suport film cu cea pe suport digital si asigurand o rezolutie la sol de 0.6-1 m.

Cea de a doua categorie este o platforma mare de peste 2.5 tone echipata cu panouri solare retractabile si un instrument SAR activ in domeniul microundelor ce produce imagini de inalta calitate indiferent de conditiile meteo de operare.

Seria "remote sensing" Yaogan a fost dezvoltata de China incepand cu 2006. Atunci, pe 27 aprilie 2006 China lansa Yaogan 1 de la baza Taiyuan. Intre timp au mai fost lansati Yaogan 2 (pe 25 mai 2007), Yaogan 3 (pe 12 noiembrie 2007), Yaogan 4 (1 decembrie 2008), Yaogan 5 (15 decembrie 2008) si Yaogan 6 (22 aprilie 2009) despre care am relatat intr-un alt articol. In sfarsit, pe 15 decembrie anul trecut era plasat pe orbita Yaogan 8.

Oficial, satelitul construit de Academia de stiinte spatiale a Chinei, va fi destinat observatiilor stiintifice din spatiu- in principal supravegherea fenomenelor de la sol si prevenirea dezastrelor naturale, dar datorita capacitatii optice instalate la bord si faptului ca este operat in exclusivitate de armata chineza, expertii cred ca va fi deopotriva folosit pentru achizitia de imagini, cu alte cuvinte un satelit de spionaj.
In plus, desi China a pastrat discretia totala cu privire la acest satelit, prezenta in fruntea proiectului ca directori de program a unor specialisti cu vechi state in domeniul 'Synthetic aperture radar satellite' nu a facut decat sa alimenteze suspiciunile legate de caracterul militar al noii misiuni.

video lansare

articol original SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale