Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

SpaceAlliance.ro : Primul portal romanesc de tehnologii aerospatiale

Creat de Adi, August 06, 2008, 11:33:55 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

b12mihai

Am pus pe site si acest articol din urma, insa datorita unei erori s-ar putea sa apara mai tarziu, nu stiu daca in cursul zilei de astazi.
Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

s.p.a.c.e

Coreea de Sud rateaza prima lansare a rachetei sale orbitale

In articolul de saptamana trecuta relatam despre intentia Coreei de Sud de a se alatura clubului de 9 tari capabile sa isi transporte singure satelitii pe orbita.
La acea data dupa mai multe amanari, lansarea fusese suspendata cu cateva minute inainte de ora stabilita-datorita unei erori constate in secventa de zbor.
Saptamana aceasta problema a fost rezolvata, iar racheta a fost repusa pe rampa pentru o noua incercare de zbor. Astfel, marti 25 august ora 09 :00GMT racheta coreeana KSLV1 a parasit baza spatiala Naro cu intentia de a plasa incarcatura experimentala de la bord-satelitul STSAT2 intr-o orbita eliptica inalta cu apogeul la 1500km si perigeul la 300km.
Teoretic prima treapta propulsata de motorul rusesc RD191 ar fi trebuit sa aduca satelitul pana la o inaltime de 196 de km in aproximativ 232 secunde, iar ceva mai tarziu la T0+395s, dupa atingerea altitudinii de 303km, treapta a doua sud coreeana ar fi trebuit sa porneasca si sa imprime satelitului viteza necesara pentru inscriere. La momentul T0+453s si altitudinea de 306km satelitul ar trebui sa fie deja intr-o orbita stabila. Separarea ar fi trebuit sa aiba loc la T0+540s urmata apoi de desfacerea panourilor solare si stabilirea comunicatiei cu solul.
Din pacate insa zborul de test s-a dovedit un esec sau mai exact un semiesec asa dupa cum a fost declarat oficial. Dupa lansare statiile de sol au incercat sa ia legatura cu satelitul dar nu a fost primit nici un fel de semnal ceea ce a condus la verdictul final : pierderea lui.
Mai mult, controversele au fost alimentate si de lipsa informatiilor oficiale si mai tarziu de abordarea diferita a celor doua parti. Astfel compania ruseasca Khrunichev a tinut sa precizeze din start ca din datele colectate de la treapta intai, aceasta a functionat nominal fara nici un fel de probleme, ceea ce ii indreptateste sa declare ca zborul de test a fost un success. Secundar, partea coreeana a fost sugerata voalat ca fiind singura responsabila de esecul treptei a doua si a misiunii satelitului.
In spatele acestor declaratii oficiale este interesant de aflat ce s-a intamplat cu adevarat si de ce satelitul nu a mai ajuns pe orbita.
Datorita configuratiei si parametrilor lansatorului, in mod normal, capsula care protejeaza satelitul la trecerea prin atmosfera ar fi trebuit sa se detaseze automat la sfarsitul arderii treptei intai adica atunci cand acceleratia este maxima (mai exact la o altitudine de 177km). Aceasta capsula protectoare este compusa din doua calote ancorate in structura rachetei printr-un sistem de bolturi. La momentul desprinderii capsulei de corpul rachetei, aceste bolturi sunt distruse automat printr-un sistem explozibil, dezvelind astfel satelitul.
In zborul de marti insa inginerii au observat o rasucire necontrolata a treptei a doua imediat dupa momentul cand capsula ar fi trebuit sa se desprinda. Calculatorul de bord a incercat sa compenseze acest moment de rotatie prin arderi suplimentare de corectie dar se pare ca nu a reusit. Daca informatiile sunt corecte o posibilitate logica pentru acest moment de rotatie ar fi ca una din calotele care compun capsula protectoare nu s-a desprins corect de racheta-ramanand atasata acesteia si inducand o perturbatie majora in aerodinamica zborului- perturbatie care a condus la imposibilitatea realizarii orbitei dorite, satelitul reintrand in atmosfera. Exista chiar sansa  ca tot momentul sa fi fost surprins de mini-camerele amplasate la bord si astfel echipa de ingineri sa aiba o perspectiva mai corecta asupra functionarii anormale. 
In lipsa acestor date se poate insa presupune ca cel mai probabil unul din bolturile componente nu a fost distrus corect, dar luand in calcul ca intreg sistemul pirotehnic a fost realizat in Coreea de Sud de companii cu traditie in domeniu acest gen de eroare pare surpinzatoare.
Deocamdata nu exista un raport oficial- ambele parti atat cea rusa cat si cea sud coreeana convenind pentru crearea unei comisii de experti care ar trebui sa se reuneasca pentru investigarea in amanunt a cauzelor esecului zborului. Ramane de vazut daca si concluziile comisiei vor marsa pe aceste ipoteze.
Oricare ar fi cauzele si avand in vedere ca se afla atat de aproape de realizarea acestui obiectiv, probabil  ca in final Coreea de Sud va reusi sa depaseasca problemele tehnice si sa isi lanseze cu succes prima racheta orbitala. Oricum urmatorul zbor de test nu va fi programat mai devreme de primavara lui 2010.


SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

b12mihai

Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

s.p.a.c.e

Perioada nefasta pentru misiunile lunare

Ultimele saptamani au fost unele nefericite pentru doua din misiunile ce au ca scop studierea suprafetei satelitului natural al Pamantului-in speta pentru proiectele american LCROSS si indian Chandrayaan1.

Dupa intalnirea echipelor stiintifice de la centrul Ames Research Center al NASA pe data de 19 august pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la incheierea misiunii LCROSS-intalnire ce avea in principal ca scop alegerea unei liste de cratere candidate dintre care tinta finala ar fi trebuit anuntata la inceputul lui septembrie, echipa operationala a avut neplacuta surpriza sa constate in dimineata de 22 august la reluarea comunicatiei cu satelitul, ca acesta, in perioada petrecuta intre doua contacte cu statia de sol trecuse printr-o grava problema tehnica- consecinta direct vizibila fiind o intensa activitate a motoarelor de la bord si scaderea dramatica a nivelului de combustibil ramas in rezervoare.

Satelitul cu o lungime de 1.8m era intr-o manevra orbitala de rotatie a modulului rachetei Centaur care ii este atasat in calatoria spre suprafata lunara. Acesta, in lungime de 12.5m era rotit spre Soare pentru a evacua in spatiu gheata depusa. Era cea de a doua manevra de acest fel efectuata de la inceputul misiunii. Inginerii au estimat un cost de aproximativ 50kg/manevra deci in total aproximativ 100kg de combustibil fusesera folositi pentru aceste operatiuni.

Exista doua motivatii pentru aceste manevre de evacuare a ghetii depuse: primul-acela ca echipa stiintifica nu doreste sa contamineze suprafata lunara si citirile de date pe care urmeaza sa le faca cu gheata adusa de pe Pamant si al doilea-ca aceste substante contaminante pot modifica viteza de rotatie a modulului Centaur in traiectoria sa descendenta.

Racheta-ghidata in coborarea finala de motoarele satelitului- urmeaza sa se desprinda de acesta cu aproximativ 9 ore inainte de impact. Se asteapta ca impactul treptei Centaur cu suprafata lunara sa disloce o parte din rocile de la suprafata si sa ridice in atmosfera un nor in care oamenii de stiinta spera sa gaseasca hidrogen sau apa cu ajutorul satelitului care va traversa atmosfera 4 minute mai tarziu.

In cazul defectiunii de sambata unul din senzorii folositi de sistemul de mentinere a pozitiei orbitale, senzor care ajuta la masurarea orientarii satelitului-asa numitul IRU (Inertial Reference Unit), in fapt o unitate giroscopica complexa, s-a defectat si a inceput sa furnizeze date gresite catre calculatorul care mentine pozitia orbitala. Anomalia a fost detectata automat de algoritmii de calcul de la bord, iar in mod autonom sistemul de mentinere a pozitiei orbitale a inhibat masuratorile de la IRU comutand pe cele furnizate de camerele stelare (asa numitele "star tracker assembly").

Acestea sunt in mod obisnuit extreme de precise, dar in cazul de fata se pare ca performantele masuratorilor realizate nu au fost cele nominale. Astfel, datorita calitatii scazute a masuratorilor (concretizate prin procente mari de eroare fata de solutia de navigatie) calculatorul de bord, in incercarea de corectare a acestor probleme de orientare semnalate de camerele stelare a incercat sa intervina pentru restabilirea stabilitatii platformei si a activat succesiv motoarele de la bord. In urma acestei actiuni si datorita faptului ca defectiunea a intervenit in perioada in care satelitul nu era vizibil echipei de operare de la sol, aproximativ 140kg de combustibil au fost folositi inutil. Pe baza temperaturilor si presiunilor citite la bord se estimeaza ca au ramas disponibili 50±12kg de combustibil ceea ce pune in pericol evolutia ulterioara a experimentelor stiintifice- multe dintre ele necesitand probabil sa fie suspendate avand in vedere ca bugetul minimal pentru finalizarea misiunii pe Luna este de 26kg.

Imediat dupa constatarea anomaliei, asa cum este procedura standard in astfel de cazuri, echipa NASA a declarat starea de urgenta primind timpi suplimentari de folosinta a retelei DSN (Deep Space Network) pentru a avea o vizibilitate extinsa asupra satelitului.

In urma acestor actiuni de recuperare a platformei si revenire la o situatie nominala, senzorul IRU a fost repornit, consumul de combustibil a revenit intre limitele normale si pana la finalizarea anchetei oficiale pentru determinarea cauzelor ce au condus la aceasta perturbatie, proceduri automate au fost instalate in software-ul de bord pentru a scadea sensibilitatea algoritmilor si a impiedica aparitia unei alte anomalii similare atunci cand satelitul este in afara perioadei de vizibilitate a statiei de sol. Pentru ca situatia este in acest moment critica, cu rezerva de combustibil la limita, in cazul unei defectiuni la senzorii sistemului de mentinere a pozitiei orbitale se va prefera lipsa unei actiuni automate si intrarea platformei intr-o miscare de rotatie necontrolata (cu consecinte pentru calitatea observatiilor stiintifice, dar acestea trec in acest moment pe planul doi) pana la interventia operatorilor de la sol.

In pofida acestui incident echipa LCROSS a carei principala misiune era sa confirme prezenta apei sub forma de gheata in apropierea polului sudic lunar, a ramas increzatoare in sansele satelitului de a finaliza cu succes ultima faza, adica prabusirea controlata la suprafata selenara pe 9 octombrie 2009. Chiar si in cazul cel mai defavorabil cand LCROSS nu va reusi sa indeplineasca in totalitate observatiile fotografice si masuratorile stiintifice ramase, satelitul nu va putea scapa atractiei gravitationale si se va prabusi pe Luna (aflandu-se deja intr-o orbita cu aceasta destinatie), iar evenimentul va putea fi observat de pe Pamant sau de catre observatorul lunar Lunar Reconnaissance Orbiter LRO.

Din pacate situatia este si mai mult complicata de o scurgere de combustibil din rezervoarele treptei orbitale Centaur, aceasta scurgere, desi mica inducand o perturbatie suplimentara asupra stabilitatii satelitului.

Pe de alta parte, problemele acestea tehnice nu sunt chiar surprinzatoare, la selectia proiectului LCROSS ca misiune complementara a proiectului LRO, NASA asumandu-si constient riscul trimiterii acestui satelit pe orbita in conditiile in care bugetul alocat a fost de numai 79 milioane de dolari, perioada de proiectare si executie sub 2 ani, iar satelitul a fost catalogat ca unul de clasa D-similar cu cele dezvoltate de universitati (aceasta insemnand ca sistemele avionice de la bord nu sunt dublate in caz de defectiuni).

Organizatia indiana ISRO a adoptat acelasi concept "low cost" pentru satelitul indian Chandrayaan1 estimat la un cost de aproximativ 79-83 milioane de dolari. Acesta este rodul unei largi colaborari internationale si a fost lansat pe 22 Octombrie 2008 cu o racheta PSLV-C11 ("Polar Satellite Launch Vehicle") de la baza Sriharikota, India.

Satelitul cu o masa la lansare de 523kg si cu dimensiunile unui cub cu latura de 1.5m era destinat unei misiuni de explorare a satelitului natural al Pamantului cu o durata de minim 2 ani.

Iata insa ca sambata 29 august 2009 la ora 01:30 statia Byalalu parte a complexului spatial din Bangalore a pierdut brusc contactul cu satelitul dupa o sesiune reusita de comunicatie in orbita anterioara la ora 00:25.
Acest eveniment a redeschis mai vechea disputa a oamenilor de stiinta indieni asupra faptului ca misiunea a fost supralicitata ca una de doi ani desi se stia de la inceput ca echipamentele electronice fusesera proiectate pentru o operare de numai un an in conditiile defavorabile din spatiu.

Seria defectiunilor a inceput in noiembrie 2008 cand din cauza supraincalzirii excesive instrumentele stiintifice au fost dezactivate temporar, si a continuat pe 26 aprilie atunci cand camerele stelare de la bord s-au defectat aparent din cauza unei doze masive de radiatie solara. Pentru a suplini aceasta lipsa, inginerii indieni au aplicat o tehnica noua-folosind in conjunctie masuratorile de la giroscoape, orientarea antenei si recunoasterea automata a locatiilor lunare survolate pentru a determina orientarea in spatiu a satelitului. Mai tarziu, o alta unitate aflata la bord a cedat-este vorba de asa numitul "Bus Management Unit" fiind inlocuita cu unitatea de rezerva.

Deasemenea pe data de 19 mai, ISRO a dublat altitudinea la care satelitul survola suprafata de la 100km la 200km pentru a putea studia perturbatiile orbitale, variatiile de camp gravitational al Lunii dar si pentru a putea obtine imagini cu arii mai largi (chiar daca aceasta inseamna micsorarea rezolutiei si pierderea masuratorilor de la "Laser Ranging Instrument"-acesta fiind proiectat sa opereze de la o altitudine de 100km cu o acuratete de 5m). Cel putin aceasta a fost explicatia oferita publicului insa neoficial se poate specula ca aceasta schimbare facea parte probabil din noua strategie de operare asigurand o stabilitate mai mare si o manevrare mai usoara.

Deocamdata nu este cunoscuta exact cauza pierderii complete a telemetriei satelitului- o investigatie care va analiza ultimele date receptionate urmand sa stabileasca exact starea sistemelor de la bord inainte de aparitia acestei anomalii. Aparent, o doza mare de radiatie ar fi afectat computerul de bord care a generat autonom comenzi ce au provocat defectiunea sistemului de putere al satelitului.

Desi sansele de "resuscitare" sunt minime in urmatoarea perioada ISRO va continua sa incerce restabilirea controlului-in acest scop apeland deja la puternicele radare americane si ruse pentru localizarea satelitului.

Cu 312 zile petrecute pe orbita, 3400 de orbite efectuate in jurul Lunii si peste 70000 de imagini realizate, ISRO a declarat ca misiunea a fost un succes, 95% din obiectivele initiale fiind atinse.
Desi abandonat, Chandrayaan1 va continua sa orbiteze Luna de la altitudinea de 200km pana cand, atras de forta gravitationala se va prabusi in mod natural -acest eveniment fiind asteptat in aproximativ 1000 de zile din acest moment, adica sfarsitul lui 2012 exact inaintea lansarii misiunii Chandrayaan2.

SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Satelitul indonezian Palapa-D reuseste sa se inscrie pe orbita dupa o lansare semi-esuata

Intr-un comunicat de presa din urma cu cateva zile, compania Thales-Alenia Space anunta ca satelitul indonezian Palapa-D1 a fost in cele din urma adus in pozitia orbitala dorita dupa ceva emotii la lansare.

Satelitul fusese ridicat pe 31 august 2009 de o racheta chinezeasca Long March 3B (CZ-3B) avand ca tinta o orbita geostationara la pozitia 113 grade est unde ar fi trebuit sa inlocuiasca mai vechiul satelit de telecomunicatii Palapa-C2 lansat in mai 1996 si a carui resursa de zbor ar fi expirat in 2011. Satelitul de 4.1 tone dispune de o capacitate mult mai mare decat predecesorul sau avand active 24+11 transpondere in banda C si 5 transpondere in banda Ku si asigurand acoperire pentru Orientul Mijlociu, Australia, India, Indonezia si tarile asiatice.

In anul 2007 compania indoneziana PT Indosat a lansat propunerea constructiei unei noi serii de sateliti Palapa (seria D) catre companiile constructoare din intreaga lume. Ofertantii finali au fost Space Loral Systems din SUA si Thales Alenia Space din UE.
In cele din urma licitatia a fost atribuita companiei franco-italiene care a venit cu o dubla propunere: o varianta standard bazata pe platforma Spacebus 4000 dar care era supusa embargoului international asupra transferului de tehnologie ("international traffic in arms regulations") continand tehnologie "sensibila" si care nu ar fi putut fi lansata decat cu o racheta europeana, americana sau ruseasca si o varianta mai ieftina bazata pe platforma Spacebus 4000B3 care nu continea tehnologie supusa embargoului si astfel putea opta pentru o lansare mai ieftina folosind serviciile puse la dispozitie de exemplu de China.

In final indonezienii de la Indosat au mers pe aceasta a doua varianta, iar contractul cu Thales-Alenia Space a fost semnat in iulie 2007 cu obligatia din partea companiei constructoare de a isi asuma responsabilitatea pentru transferul satelitului in orbita. Contractul estimat undeva intre 200-300 milioane de dolari, a fost finantat prin listarea actiunilor companiei la bursa locala Indonesia Stock Exchange si prin 3 imprumuturi efectuate la HSBC France, PT Bank Lippo of Indonesia si Bank of China.

In ideea reducerii costurilor proiectului, compania Thales-Alenia Space a ales pentru lansare racheta de origine chineza Long March 3B-principalul lansator pentru sateliti de telecomunicatie de care dispune China. Era vorba de al 12-lea zbor al rachetei care nu mai inregistrase probleme de la cel inaugural din 14 februarie 1996 cand satelitul Intelsat 708 fusese distrus in timpul lansarii-racheta deviind de la traiectorie si prabusindu-se peste o regiune populata, eveniment in urma caruia au fost inregistrate 6 victime umane. Seria pozitiva de 13 ani, 10 lansari de succes pentru versiunea 3B si un total de 75 de lansari de succes pentru intreaga serie Long March indreptatea asadar alegerea chinezilor de la China Great Wall Industry Corporstion of Beijing pentru aceasta lansare de pe 31 august.

La 09:28 GMT racheta propulsata de 3 trepte s-a desprins de la baza Xichang Satellite Launch Center din provincia Sichuan zburand fara probleme in primele minute. Tinta dorita era inscrierea intr-un interval de 26 de minute intr-o orbita eliptica de transfer geostationara cu apogeul la 50000km si perigeul la 200km.

Aparent primele doua trepte au functionat corect, dar la 20 de minute de la lansare, treapta a treia propulsata de doua motoare YF75 folosind o combinatie de hidrogen si oxygen lichid, care ar fi trebuit sa porneasca pentru a doua oara pentru a muta satelitul din orbita de parcare atinsa anterior, intr-una geostationara de transfer, a subperformat. Din ultimele detalii unul din motoarele componente ale acestei a treia trepte a pierdut o parte din tractiune astfel incat viteza atinsa pentru modificarea de orbita a avut o valoare mult mai mica decat cea preconizata.

Desi partea chineza a refuzat sa comenteze situatia satelitului, US Air Force, in urma masuratorilor radar, a facut public ca Palapa-D a fost lasat intr-o orbita eliptica cu apogeul la 21162km, perigeul la 209km si o inclinatie de 22grade adica o orbita complet nefolositoare pentru un satelit de telecomunicatii care se presupune ca ar trebui plasat in jurul ecuatorului intr-o orbita circulara.

In ciuda situatiei nefavorabile, expertii de la Thales-Alenia au preluat rapid controlul satelitului si folosind statiile din Beijing-China si Fucino-Italia, in jurul orei 15:00 GMT au intervenit activ si prin 3 manevre efectuate cu motoarele proprii ale satelitului au reusit sa creasca altitudinea si sa inscrie satelitul pe data de 3 septembrie in orbita geostationara dorita initial.

In continuare vor urma o serie de verificari de rutina si pregatirea satelitului pentru operarea nominala in cadrul unei perioade de tranzitie-asa numita "Launch and Early Operation Phase". Totusi, in ciuda optimizarii manevrelor efectuate de inginerii de la Thales-Alenia Space, se preconizeaza ca efortul depus pentru corectarea orbitei satelitului a scazut substantial rezerva de combustibil la bord si implicit durata de viata de la estimarea initiala de 15 ani undeva la 10 ani- ceea ce presupune o regandire a strategiei pe termen lung pentru compania indoneziana Indosat.

orbita satelitului

SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

s.p.a.c.e

Echipa de experti NASA anunta locul unde se va incheia misiunea LCROSS

Intr-unul din articolele trecute relatam despre problemele intampinate de echipa de operatiuni care coordoneaza misiunea LCROSS pentru NASA. La acea data se punea in discutie daca, datorita consumului excesiv de combustibil indus de aparitia unor anomalii in sistemul de mentinere a controlului satelitului, acesta va mai fi capabil sa execute partea finala a misiunii si anume prabusirea modulului Centaur pe Luna si toate experimentele stiintifice programate cu aceasta ocazie.
Acesta ar trebui sa fie ghidat pe traiectoria corecta de motoarele satelitului, iar prin exlozia de la suprafata selenara ar trebui sa creeze in atmosfera un nor care ar urma sa fie studiat 4 minute mai tarziu de satelitul aflat deasemenea in traiectorie descendenta.
Se estimeaza ca in momentul impactului modulul Centaur in greutate de 2 tone va avea o viteza de 8980 km/h si va disloca intre 350 si 1000 tone de roca (echivalentul unei explozii cu 1.5 tone TNT), provocand o depresiune cu diametrul de 30m si o adancime de 5m.
O secventa complexa de zbor dar in urma careia oamenii de stiinta spera sa confirme prezenta apei la polul sud al satelitului natural al Pamantului.
Temerile au fost risipite recent cand intr-un comunicat oficial impactul a fost reconfirmat pentru data de 9 octombrie ora 11 :30 GMT avand ca tinta craterul Cabeus A. Alte posibile coordonate au inclus craterele Cabeus B, Newton, Newton A, Newton E, Short, Moretus si Casatus, Shackleton, Shoemaker si Hayworth dar in decizia finala-luata pe baza ultimelor observatii realizate de sondele lunare LRO, Kaguya si Chandrayaan 1- a cantarit esential suprafata plana a craterului fara aglomerari de roci si concentratia mare de hidrogen masurata in sol. Acest crater are 40 km diametru, se afla la 81 de grade sud, iar temperatura medie scade sub -200 grade Celsius astfel incat desi atmosfera lunara este practic inexistenta, particulele sunt capturate in interior pentru lungi perioade de timp.
Trebuie reamintit ca aceste depozite de hidrogen au fost semnalate de cativa ani (prima data de Clementine1 in 1994 si apoi de sonda Lunar Prospector in 1999) in interiorul craterelor lunare acolo unde datorita faptului ca Soarele rasare numai cateva grade deasupra orizontului, lumina solara este obturata. Insa chiar daca predecesoarele sonde lunare au confirmat prezenta hidrogenului, ar fi pentru prima data cand s-ar merge mai departe si s-ar dovedi stiintific prezenta apei.
La momentul impactului norul de particule ridicate in atmosfera va fi iluminat de Soare facand astfel facila observarea evenimentului atat pentru observatoarele aflate in spatiu (LRO, Hubble) cat si pentru cele de pe Pamant (Hawaii, Arizona, New Mexico). Astronomii amatori vor avea si ei parte de un spectacol unic astfel ca se spera ca numarul observatiilor active sa fie cu mult mai mare.
In ciuda pretului scazut de numai 79 milioane de dolari (mai ales daca luam in considerare ca in pofida distantei mici Pamant-Luna poate fi considerata o misiune interplanetara) LCROSS a fost inca de la inceput contestata de sceptici. NASA a afirmat insa ca aceasta forma de explorare (trimiterea unei probe care sa ciocneasca suprafata lunara) este cea mai ieftina dintre toate variantele posibile. Chiar daca solutia nu este noua, LCROSS se distinge fata de restul incercarilor prin amplasamentul ales si amplitudinea exploziei provocate (tradus prin masa mare si unghiul de incidenta ridicat cu suprafata lunara) ceea ce ii sporeste sansele de reusita.
In plus o matematica foarte simplista arata ca la o masa construita de 650kg a satelitului (990kg incarcat cu combustibil) rezulta un pret de aproximativ 121.000 dolari/kg (pentru dezvoltarea tehnologiei si trimiterea pe orbita in jurul Lunii) in conditiile in care numai lansarea la momentul actual costa de la 4000 pana la 40000 dolari/kg in functie de tipul de orbita, incarcatura etc. Altfel spus, la un pret mediu de 20000 dolari/kg lansat, pretul misiunii LCROSS ar fi acoperit fie si de descoperirea unei mici resurse de apa de 4000 de litri.
Pentru viitor confirmarea prezentei apei pe Luna ar fi un ajutor major pentru urmatoarele misiuni spatiale mai ales daca se ia in considerare-asa cum aminteam inainte- pretul ridicat pentru fiecare kilogram de incarcatura ridicata de pe Pamant. In acest fel viitoarele baze lunare ar putea fi folosite pe post de realimentare atat pentru oameni cat si pentru combustibilul (hidrogen/oxigen) necesar rachetelor in calatoriile lor mai departe spre alte planete, iar lansarile terestre ar scadea semnificativ ca greutate.
Oricum, in asteptarea rezultatelor acestui experiment, fie ca se va gasi sau nu apa, probabil ca in viitorul apropiat omul va reveni el insusi pe Luna si nu numai cu ajutorul robotilor – pentru ca stabilirea unor baze permanente acolo va usura explorarea spatiala si calatoriile viitoare spre Marte.
SpaceAlliance

credit foto NMSU/MSFC/Tortugas Observatory
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

b12mihai

Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

s.p.a.c.e

India efectueaza cu succes o noua lansare comerciala

Miercuri 23 septembrie Indian Space Research Organization (ISRO) a efectuat o noua lansare comerciala de la baza Satish Dhawan Space Center. O racheta de tip PSLV a ridicat cu succes pe orbita o incarcatura complexa formata din satelitii Oceansat2, Rubin 9-AIS si o serie de sateliti Cubesat: UWE2, SwissCube1, BeeSat si ITUpSat1.

PSLV sau Polar Satellite Launch Vehicle este o racheta de 294 tone, cu patru trepte ce combina combustibil solid si lichid si este capabila sa lanseze o incarcatura de 3200kg intr-o orbita joasa LEO sau 1600kg intr-o orbita "sun-synchronous" SSO. Din aprilie 2008 detine recordul in materie de lansari simultane-cu 10 sateliti lansati in acelasi timp, iar la un pret mediu de lansare situat sub 20000euro/kg (care poate merge chiar si peste 30% mai jos decat concurenta) este atractiva in raport cu restul competitorilor internationali.

In zborul de astazi –al 16-lea de la intrarea in operare a lansatorului (pentru conformitate trebuie amintit ca unul din ele au fost esuat complet iar celalalt a fost un semi-esec) ISRO a anuntat si o noua configuratie pentru avionica de bord, care se pare a functionat fara pobleme la aceasta prima incercare.

Prima treapta, una dintre cele mai mari din lume a ars 139tone de combustibil solid intr-un interval de 101 secunde, dezvoltand 4817kN. A doua treapta a functionat timp de 147 secunde dezvoltand 799kN, urmata de treapta a treia ce a folosit 7.6tone de combustibil solid timp de 112secunde dezvoltand 238kN si treapta a patra formata din doua motoare identice si care a ars 2.5tone de combustibil lichid (hidrazina) timp de 497secunde dezvoltand in total 14.6kN.

Pentru ca in acest zbor de 15 minute initiat la 11:51 AM incarcatura centrala a fost satelitul Oceansat2 parte a programului "remote sensing data" in care India joaca un rol major pe plan international cu 15 sateliti lansati dintre care 9 sunt operationali, tinta aleasa a fost o orbita "sun synchronous" la 720km altitudine si 98.28 grade inclinatie in asa fel incat noul satelit va traversa zilnic ecuatorul la ora 12 in apropierea teritoriului Indiei. Perioada orbitala va fi astfel de aproximativ 99 de minute.

Cu o greutate de 952kg acest Oceansat2 este o continuare a misiunii de success Oceansat1 lansat in 1999 si care inca este activ, tintind la randul sau o operare de minim 5 ani pe orbita. Satelitul va studia vanturile de suprafata, aerosolii din atmosfera si sedimentele din apa totul in cadrul unui program mai amplu numit Ocean Monitor.
Pentru a atinge aceste obiective, satelitul este dotat cu 3 instrumente stiintifice:
-OCM (Ocean Color Monitor)
-SCAT (Scanning scatterometer)
-ROSA (Radio occultation sounder for atmospheric studies)

Ceilalti 6 nanosateliti aflati la bord au cantarit in total 20kg, respectiv cate un kg pentru fiecare din cei 4 Cubesat si cate 8kg pentru ceilalti 2 sateliti Rubin.

Satelitii Rubin 9.1 si 9.2 au fost construiti de compania germana OHB-Systems in parteneriat cu Luxspace si Angstrom-aceeasi care mai construise si Rubin 7 si 8.
Cei doi sateliti vor fi folositi pentru aplicatii maritime ca parte a programului Automatic Identification System.

Cum spuneam mai devreme, acestor 2 nanosateliti li se vor adauga si 4 sateliti Cubesat.
UWE2 este cel de al doilea satelit din seria UWE (Üniversität Würzburgs Experimentasatellit) venind dupa UWE1 lansat pe 27octombrie 2005 din Plesetsk-Rusia.
Un al treilea satelit, UWE3 caruia i-am dedicat un articol individual pe SpaceAlliance este si el pregatit si a fost plasat ca incarcatura de rezerva pentru zborul inaugural Vega (acelasi in care ar trebui sa zboare si Goliatul romanesc).

Swisscube1 este primul satelit din aceasta serie Cubesat trimisa in spatiu de Elvetia- axat pe studierea fenomenului de "airglow"-o foarte slaba emisie luminoasa care apare la altitudinea de 100km din cauza proceselor din atmosfera (cum ar fi recombinarea ionilor fotoionizati de Soare in timpul zilei, traversarea atmosferei de catre razele cosmice si combinatiile chimice ale oxigenului si nitrogenului cu ioni de hidroxil).
Cel de al doilea Swisscube despre care am relatat intr-un articol special in urma cu ceva timp asteapta si el zborul Vega de anul viitor.

BeeSat este un alt satelit german-dezvoltat de universitatea din Berlin de aceasta data (Berlin Experimental and Educational Satellite). Isi propune sa testeze in zbor o noua generatie de micro roti volante de dimensiunea unor monezi-proiect la care universitatea lucreaza de cativa ani. Aceste componente miniaturizate vor fi folosite mai departe pe platforme mai complexe pentru stabilizarea lor.

ITUpSat1 este un Cubesat dezvoltat de universitatea din Istanbul, echipat cu o camera cu rezolutia de 640x480 pixeli si stabilizat pasiv prin interactiunea cu campul magnetic al Pamantului .

In urma acestei lansari reusite, organizatia Indiana ISRO a trecut peste episodul mai putin placut din urma cu cateva saptamani, atunci cand a fost nevoita sa abandoneze misiunea satelitului Chandrayaan-1 pe Luna.

video lansare

SpaceAlliance
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

b12mihai

Fiecare are scopul lui in lumea asta nebuna.

s.p.a.c.e

Razboiul stelelor merge mai departe

Saptamana trecuta a fost una foarte activa in planul mutarilor strategice desi cel putin la nivel declaratiilor politice situatia provocata de instalarea scutului de aparare antiracheta in Europa parea detensionata dupa anuntul SUA de renuntare, politica administratiei Obama fiind diferita cel putin la nivel oficial de cea a administratiei anterioare.

In spatele usilor inchise insa, tensiunea persista, mai ales ca guvernul iranian a continuat testele balistice sambata cand au fost lansate doua rachete-Fateh110 si Tondar69 si luni 28 septembrie atunci cand au fost lansate alte doua rachete- Shahab3 si Shejil, rachete care potrivit ultimelor date au o raza de actiune de 2000km. Conform estimarilor acestea ar putea lovi si o parte din Balcani adica orase ca Bucuresti, Sofia, Atena sau Istanbul.

Cum era de asteptat, Rusia, principala beneficiara dupa renuntarea la scutul american de protectie antiracheta a adoptat o pozitie concilianta indemnand la prudenta in actiuni.

Se pare insa ca administratia americana a ales sa joace in continuare activ in domeniul supravegherii testelor balistice efectuate de tari considerate potential periculoase pentru securitatea internationala.

Intr-o lansare efectuata pe 25 septembrie U.S. Missile Defense Agency a ridicat pe orbita de la baza Cape Canaveral doi sateliti in cadrul programului 'Space Tracking and Surveillance System' (STSS) proiectat ca o constelatie de sateliti zburand in orbita joasa echipati cu senzori optici ce functioneaza in domeniul vizibil si infrarosu si care sunt capabili sa detecteze si sa urmareasca evolutia rachetelor balistice.

STSS este singurul sistem de detectie global fiind capabil sa urmareasca tintele in toate fazele traiectoriei si la orice locatie geografica spre deosebire de predecesoarele DSP (Defense Support Program) si SBIRS High (Space-Based Infrared System).

Prin prelucrarea informatiilor obtinute de la o formatie de sateliti va fi astfel posibila urmarirea 3D a unor potentiale tinte. Senzorii sunt capabili sa detecteze, sa urmareasca si sa identifice automat tipul rachetei. Deasemenea o diagnoza automata permite evaluarea gradului de pericol al lansatorului precum si performantele de ordin dinamic din timpul zborului. Se pot urmari astfel 'boosterele' auxiliare folosite la lansare si chiar reintrarea in atmosfera a vehiculelor spatiale.
Datele sunt transmise 'online' centrului de comanda si chiar sistemului de rachete interceptoare marind astfel acuratetea si micsorand timpul de interventie-un factor cheie in interceptarea unei potentiale tinte.

Programul a costat 1.5 miliarde de dolari si a fost initiat pentru prima data in timpul administratiei Reagan ca parte a celebrului 'Star Wars'.
Desi primele lansari erau programate pentru 2006-2007, ele au fost amanate si in final satelitii STSS au ajuns sa zboare abia in 2009.

Prima parte a programului a fost efectuata pe 5 mai 2009 sub numele STSS-ATRR (Space Tracking and Surveillance System Advanced Technology Risk Reduction) atunci cand satelitul STSS-ATTR (USA 205) in valoare de aproximativ 400 milioane de dolari a fost lansat pe orbita.

A doua parte a programului, cunoscuta sub denumirea STSS-Demo a inclus dubla lansare STSS 1 (USA 208) si STSS 2 (USA 209) al caror cost s-a ridicat la 868 milioane de dolari. Satelitii vor avea o durata de viata de la 2 pana la 4 ani.

Pe baza datelor colectate de la acesti sateliti demonstrativi se vor lua deciziile de arhitectura a viitoarei retele operationale STSS si se vor impune cerintele de proiectare pentru urmatorii sateliti.

In lansarea de saptamana trecuta a fost folosita o racheta Delta2 in versiunea 7920-10C care a plecat de la baza Cape Canaveral la ora 12 :20 GMT marcand astfel cel de al 90-lea zbor reusit din mai 1997 intr-o lunga istorie de 145 de zboruri dintre care 143 au fost reusite.

Prima treapta a rachetei a functionat timp de aproximativ 4 minute si jumatate. Dupa alte 6 minute treapta a doua s-a oprit din functionare lasand incarcatura intr-o orbita intermediara la 205km altitudine si o viteza de croaziera de 29185km/h.
Dupa aproximativ alte 32 de minute, la T0+42 :32 treapta a doua a repornit pentru a circulariza orbita, iar ceva mai tarziu la T0+47 :49 primul satelit STSS aflat in varful capsulei de transport s-a separat intrand pe orbita dorita.
La T0+55 :18 cel de al doilea satelit a parasit si el lansatorul confirmand astfel o lansare reusita.

Satelitii cu indicativele NORAD 35937 si 35938, au fost dezvoltati pentru Missile Defense Agency sub coordonarea Northrop Grumman Space Technology partea de senzori fiind proiectata de Raytheon.
Este vorba de o platforma de 2268kg zburand in orbita joasa LEO cu altitudinea de 1351km si inclinatia de 58 de grade (fata de orbitele geostationare clasice alese pentru Defense Support Program) de unde cei doi senzori-'acquisition sensor'si 'track sensor' cu un camp vizual extins pot privi atat sub linia orizontului cat si deasupra ei scanand permanent in spectre multiple de la lungimi de unda mari pana la infrarosu. In timp ce asa numitul 'acquisition sensor' este fix, celalalt senzor este mobil pe doua axe fiind astfel capabil sa urmareasca tinta in zbor, iar planul focal si optica sunt racite criogenic marind astfel sensibilitatea lucru important in special in cazul lansatoarelor cu raza lunga de actiune a caror operare este dificil de urmarit in perioadele de parcare orbitala atunci cand motoarele nu functioneaza si cand emisia termica este redusa.

Nu este inca foarte clar daca echipa de operatiuni MDA a fost capabila sa porneasca cei doi sateliti in timpul scurt de cateva zile scurs intre lansare si testele iraniene si daca cele doua platforme si-au facut debutul urmarind aceste teste sau ele isi vor incepe activitatea ceva mai tarziu.
Oricum pana la punerea in functiune completa a sistemului vor mai trece probabil cativa ani si dupa cum arata lucrurile Iranul nu este deloc dispus sa se opreasca din activitatea sa in ciuda eforturilor diplomatice internationale.

credit images: Missile Defense Agency & Northrop Grumman

http://www.youtube.com/watch?v=9rwwbN3Vb8s&feature=player_embedded
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

cdan18po

<Adi> Am eliminat mesajul care era in engleza, nici in engleza nu spunea nimic concret si era al unui om care a scris prima data pe forum. </Adi>

s.p.a.c.e

Compania DigitalGlobe isi mareste capacitatea de prelucrare de date lansand un nou satelit

Joi 8 octombrie, compania DigitalGlobe reusea sa plaseze pe orbita cea mai noua platforma de achizitie de imagini-satelitul WorldView2 parte a constelatiei Earthwatch si care a costat 283 de milioane de dolari.
Intr-o lansare de la baza Vandenberg Air Force Base din California, o racheta Delta 2 aflata la cel de a 146-a misiune, a zburat in directia sud pe o orbita polara reusind 62 de minute mai tarziu sa finalizeze cu succes traiectoria ascendenta. Lansarea a avut loc la 18 :51 GMT cu o usoara intarziere cauzata de aparitia unei defectiuni la o baterie a treptei a doua a rachetei (initial ora de lansare era 18 :37).
Din programul Earthwatch al companiei DigitalGlobe initiat in 1997 mai fac parte satelitii Earlybird, Quickbird 1 si 2, si WorldView1.
Precedentul WorldView1 in greutate de 2500kg a fost lansat pe 18 septembrie 2007 de o racheta Delta 2 versiunea 7920 intr-o orbita sun-synchronous cu altitudinea de 450km. Satelitul care avea o rezolutie la sol de 50cm era capabil sa scaneze o suprafata de 500.000km patrati pe zi. Durata de viata estimata era de minim 7.5 ani.
Fata de acesta, noul satelit WorlView2 este o versiune imbunatatita care a castigat in performante dar in aceeasi masura este si mai greu cantarind 2800kg.
Platforma de baza pe care Boulder, o subsidiara a lui Ball Aerospace-contractorul principal a construit noul satelit este aceeasi BCP5000 dezvoltata special pentru programele 'Synthetic Aperture Radar' (SAR) care presupun mai multa putere generata la bord si mai mult control pe orbita. Telescopul insa a fost furnizat de ITT Corporation, iar lansarea suportata de un al treilea investitor compania Centenial componenta a lui United Launch Alliance.
In cazul de fata altitudinea orbitei a crescut la 770km (din nou sun-synchronous) dar rezolutia s-a pastrat practic in aceleasi limite (46cm pentru guvernul SUA si 50cm pentru sectorul comercial) pentru observatii monocrome si in plus fiind completate de observatii cu rezolutie de 1.8m in 8 spectre aditionale.
Volumul de date colectate de constelatia DigitalGlobe se va dubla, noul satelit fiind capabil sa scaneze 975.000km patrati pe zi. La o perioada orbitala de aproximativ 100 de minute aceasta se traduce in maximum 524Gb/orbita stocati in memoria interna (care are o capacitate de 2199Gb). Rata de achizitie variaza intre 4,16,32 si 524kbps.
Comunicatia se realizeaza in banda X pentru telemetrie (800Mbps) si in banda S pentru telecomenzi (cu 2 posibilitati de uplink la 2 si 64kbps).
Satelitul este inalt de 4.3m si lat de 2.5m, cu o anvergura de 7.1m atunci cand panourile solare sunt desfacute complet-acestea generand o putere de pana la 3.2kW. Energia este folosita pentru alimentarea platformei de baza sau instrumentelor, surplusul fiind inmagazinat in baterii NiH2 cu capacitatea de 100Ah ce asigura autonomia in timpul eclipselor. 
Stabilizarea se face pe trei axe folosind pentru pozitionare motoare giroscopice foarte precise ("control moment gyros") pe baza informatiilor furnizate de camere stelare, IRU (Space Inertial Reference Unit) si GPS. De fapt, acuratetea pozitionarii coordonatelor de sol este anuntata intre 4.6 si 10.7m in modul autonom si 2m in cazul ghidarii de la sol (Ground Control Point) in timp ce abaterea de aliniere a satelitului catre tinta nu va depasi 500m la momentul inceperii sau terminarii scanarii.
Agilitatea in zbor este deasemenea o componenta foarte importanta, noul satelit fiind capabil sa se roteasca cu o viteza unghiulara de 3.5 grade/secunda si la o acceleratie de 1.5grade/s2. Constructorul Ball Aerospace anunta astfel ca platforma este capabila sa se intoarca catre o tinta aflata la 300km departare in mai putin de 9secunde, ceea ce inseamna de 2 ori mai repede decat celelalte platforme concurente.
Unghiul maxim de vizualizare pentru telescop va fi de +/-45 grade fata de nadir ceea ce inseamna o suprafata cu lungimea de 1355km, iar la o latime de 16.4km pentru fiecare linie de observatie realizata si o scanare bidirectionala WorldView2 isi depaseste din nou concurenta. Vor fi oferite de fapt 4 scenarii de scanare a suprafetei terestre : asa numitul scenariu 'long strip' (cand suprafata de scanare are dimensiunile de pana la 250 x 16.4km), 'large area collect' (cand suprafata de scanare are dimensiunile pana la 110 x 65.6km), 'stereo area collect' (cand se scaneaza o suprafata de pana la 110 x 48km) si 'multiple point targets' (cand se scaneaza mai multe suprafete individuale, fiecare cu dimensiunea de 16.4 x 16.4km).
Frecventa de revizitare a obiectivelor de la sol este anuntata la 1.1 zile pentru obiectivele aflate pe directia nadirului si la 3.7 zile pentru cele aflate la +/-20 grade fata de nadir, aceasta marind practic sansele de colectare de imagini, permitand actualizarea permanenta a datelor si detectarea rapida a oricaror modificari la sol.
Telescopul de 110cm cu care este dotat noul satelit va scana fie in asa numitul mod 'panchromatic'-alb/negru (450-800nm) cat si aditional in 4 spectre normale (rosu 630-690nm, albastru 450-510, verde 510-580, infrarosu apropiat 770-895) si 4 spectre extra (infrarosu 2 -860 - 1040 nm, galben 585 - 625 nm, rosu2 705 - 745 nm, 'coastal'-400 - 450 nm), insemnand ca va fi capabil sa ia imagini foarte clare in culori naturale.
Acestea vor ajuta la realizarea unor harti mult mai precise, la clasificarea mai buna a constructiilor, a zonelor de vegetatie, a intelegerii fenomenului de incalzire globala, la determinarea impactului cataclismelor naturale, la mai buna gestionare a resurselor etc.
In perioada urmatoare WorldView2 va trebui sa treaca primele teste de dupa lansare si calibrarea instrumentatiei, prima poza asteptandu-se in aproximativ 90 de zile.
Datele sunt mai tarziu vandute de companie catre guvernul SUA (National Geospatial Intelligence Agency) sau catre operatori comerciali privati-de la dezvoltatori imobiliari, companii ce prospecteaza solul in cautare de gaz sau petrol si mergand mai departe catre produse mult mai cunoscute cum este GoogleEarth.
DigitalGlobe nu este singura companie ce activeaza in domeniul colectarii de imagini, principalul competitor din SUA fiind GeoEye. Compania cu sediul in Longmont si fondata in 1993 sub numele de WorldView Imaging Corporation (din 2002 cu actualul nume) are 460 de angajati, fata de rivala din Dulles,Virginia cu mai mult de 500 de angajati si o flota formata din satelitii Ikonos, OrbView2 si GeoEye1 (OrbView5) lansat in septembrie 2008.
In 2008 DigitalGlobe a raportat incasari de 275 milioane de dolari, in timp ce GeoEye de 147 milioane de dolari.
In plus trebuie amintit ca dezvoltarea DigitalGlobe nu a fost intotdeauna liniara, in noiembrie 2000 avand de suferit o pierdere importanta atunci cand satelitul QuickBird1 a fost distrus la lansare

credit imagini: DigitalGlobe

orbita satelit
video lansare
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Ne scuzati de intarziere. Am pus acum articolul pe site la Stiinta Azi.

Am avea o rugmainte pentru viitor. Sa lasati cate un spatiu intre numar si unitatea de masura. Vad ca scrieti mereu fara spatiu si ne ia foarte multe timp sa corectam asta peste tot in articol. Va multumim de intelegere.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

s.p.a.c.e

Un nou satelit meteorologic din seria DMSP pe orbita

Duminica 18 octombrie baza spatiala Vandenberg a fost gazda unei noi lansari pentru programul "Defense Meteorological Satellite Program".

DMSP cunoscut initial ca DSAP ("Defense System Applications Program") si ca DAPP ("Defense Acquisition and Processing Program") este un program spatial dezvoltat de US Air Force inca din 1965 intr-un efort de a monitoriza din punct de vedere meteorologic (de la imagini in spectrul vizibil pana la infrarosu al plafonului de nori, investigatii asupra compozitiei solului, investigatii asupra temperaturii la suprafata terestra etc), oceanografic si al interferentelor din atmosfera (de ex perturbatiile cauzate de fluxul solar) operatiunile zilnice ale propriei flote de sateliti precum si a aviatiei militare.

In decembrie 1972 programul DMSP a fost declasificat astfel ca datele colectate au putut fi accesate si de comunitatea stiintifica civila.

Noul satelit F18 este parte a blocului 5D-3 construit pe baza aceluiasi bus pe care s-a realizat si satelitul NOAA TirosN, o platforma capabila sa genereze mai multa putere decat satelitii anteriori si implicit sa integreze senzori mai performanti. In lansarea de duminica s-a folosit o racheta Atlas5 in versiunea 401 adica o racheta cu doua trepte-un motor RD180 in prima treapta si un motor RL10A4-2 in treapta a doua – capabile sa propulseze o masa de pana la 9050 kg intr-o orbita LEO, 6670 kg intr-o orbita "sun synchronous" sau 4950 kg intr-o orbita de transfer geostationara.

Racheta s-a desprins de sol la ora 16:12 GMT, iar 18 minute mai tarziu satelitul s-a separat de treapta a doua Centaur confirmand succesul noii misiuni.
Ceea ce este insa interesant este ca in afara de lansarea satelitului propriu zis, treapta Centaur a fost supusa ulterior unor teste in zbor. Dupa o manevra de 17 minute in care aceasta s-a indepartat de incarcatura trimisa pe orbita pentru a evita o posibila ciocnire, timp de 3 ore au avut loc o serie de experimente cu privire la imbunatatirea performantelor motorului (incluzand experimente la 0 g asupra combustibilului din rezervoare si un nou algoritm de coordonare a pulsurilor motorului ce ar trebui sa reduca consumul de combustibil pe viitor).

La sfarsitul secventei de lucru motorul a fost repornit si a ars timp de 3 minute si 40 de secunde pana la terminarea completa a combustibilului din rezervoare scotand racheta din orbita din jurul Pamantului si trimitand-o in spatiul cosmic intr-o orbita heliocentrica.

Acest experiment, spre deosebire de o deorbitare clasica in atmosfera, urmata de prabusirea in ocean, a permis masurarea foarte precisa a eficientei noului algoritm (tradusa in nivelul de combustibil economisit).

Zborul de duminica a fost unul aniversar si a marcat lansarea cu numarul 600 pentru programul Atlas de la prima racheta Atlas A care a plecat in decembrie 1957 de la baza Cape Canaveral.

Satelitul construit de Lockheed Martin Space Systems (al 37-lea in lunga cooperare cu US Air Force) are o masa de aproximativ 1200 kg si gazduieste la bord urmatoarele instrumente stiintifice:
-SSF ("Special sensor F-Laser threat warning sensor")
-OLS ("Operational linescan system weather imager")
-SSMIS ("Special sensor microwave imager sounder")
-SSULI ("Special sensor ultraviolet limb imager")
-SSJ/5 ("Special sensor precipitating particle spectrometer")
-SSI/ES-3 ("Special sensor ion and electron sensor")
-SSUSI (,,Special sensor ultraviolet spectrographic imager and nadir airglow photometer")

Intregul program a costat 500 milioane de dolari, iar orbita anuntata este una circulara "sun synchronous" cu altitudinea de 857 km si inclinatia de 98.9 de grade, avand o perioada orbitala de 101.9 minute si realizand zilnic o dubla scanare a Pamantului.
Astfel satelitul va putea tranzita aceeasi zona a Pamantului la acelasi interval orar in fiecare zi.

Noul satelit va inlocui pe orbita mai vechiul DMSP16 lansat pe 18 octombrie 2003 si care zboara astfel de peste 6 ani. Momentan din constelatia DMSP sunt operationali satelitii F15 si F16 in prima orbita si satelitii F13 si F17 in cea de a doua orbita, primul cu o durata de viata extraordinara de 14 ani si al doilea lansat relativ recent in 2006.

Pentru operarea nominala sistemul american are nevoie de cate un satelit in fiecare din cele doua orbite functionale (una cu inclinatia de 98.8 grade si altitudinea nominala de 833 km si cealalta cu inclinatia de 98.9 grade si altitudinea nominala de 850 km), dar cum nu se poate estima cu precizie cand un satelit devine neoperational, se prefera ca platformele vechi sa fie schimbate periodic cu altele noi. Cu toate acestea, atata timp cat ele sunt functionale, vor continua sa opereze ca back-up pentru noii sateliti.
Urmatoarele "piese de schimb" ale sistemului sunt programate la lansare in octombrie 2012 (F19) si in mai 2014 (F20).

credit Lockheed Martin

video lansare
http://www.spacealliance.ro
Primul portal din Romania dedicat tehnologiilor aerospatiale

Adi

Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro