În postările #57 și #58 sunt mai multe idei, însă nu pot fi abordate toate la grămadă, fiecare dintre acestea probabil necesitând și un dialog pentru a fi clarificată. Mă voi referi acum la problema decalajului temporal, despre care în raspunsul #57 zici că nu-l contești și îl consideri un decalaj în sens clasic. Pentru a ne putea sprijini pe un exemplu concret, am să reiau mai în amănunt exemplul prezentat în postul precedent. Presupun că originea O a sistemelor de coordonate S, T este pe Pământ și axa lor comună trece pe lângă Lună, aceasta fiind descrisă de o rază laser R. Mai presupun că un astronaut A pornește de pe Pământ și se deplasează spre Lună pe traiectoria descrisă de raza laser:
O -------------------------A---------------------------------------------------------------------------R
Cum am mai precizat, unitatea de măsură pentru spațiu în S este metrul și este parcursă de raza laser într-un interval de timp de mărime 1/292.792.758 dintr-o secundă, iar unitatea de timp în T este secunda și este parcursă de raza laser pe o distanță de de 292.792.758 metri. Pentru simplitate, voi admite că astronautul A se deplasează rectiliniu și uniform cu viteza constantă v=16.000 m/s, ceea ce înseamnă că A va putea parcurge distanța x
1=384.400.000 metri de la Pământ la Lună într-un timp egal cu t=24.025 secunde. Așadar pot să scriu relațiile (1), (2), (3):
(1) x = ct, t = (1/c)x = 24.025s
(2) x
1 = vt = 384.400.000m, t
1 = (v/c
2)x = 1.28s
(3) x
2 = x – vt, t
2 = t – (v/c
2)x
unde x și t sunt distanța și timpul parcurse de raza R în raport cu Pământul, x
1 și t
1 sunt distanța și timpul parcurse de astronautul A de la Pământ la Lună, iar x
2 și t
2 sunt distanța și timpul parcurse de raza laser R în raport cu astronautul A, distanțele x, x
1, x
2 fiind parcurse în S, așadar în spațiu (în timpul t!), iar intervalele de timp t, t
1, t
2 fiind parcurse în T, așadar în timp (pe distanța x!). Am văzut că există mai multe întrebări cu privire la relațiile (1), (2), (3), dar deocamdată să analizăm doar decalajul temporal t
1=1.28s care se calculează conform (2). Acesta este de fapt un timp indicat pe axa temporală T cu originea O. Deci când mă refer la timpul t
1=1.28s, de fapt văd o anume porțiune a axei temporale T, respectiv acea parte a axei T care pornește de la Pământ și se oprește pe Lună. Cea de a doua parte am notat-o cu t
2 și reprezintă porțiunea rămasă a acestei axe. Remarcăm că, atât timp cât astronautul se află pe Lună, decalajul temporal t
1 (așadar intervalul de timp dintre Pământ și Lună specificat pe axa temporală T) rămâne fix, nu-și schimbă valoarea. Ne putem întreba însă ce s-ar fi întâmplt cu acest decalaj dacă astronautul, în loc să se oprească pe Lună, și-ar fi continuat deplasarea mai departe de Lună, sau ce se va întâmpla cu decalajul temporal t
1 dacă astronautul se va decide să se întoarcă pe Pământ. Evident, în primul caz se va mări, iar în cazul al doilea se va micșora. Astronautul va putea sesiza aceste modificări ale valorii decalajului t
1 chiar și fără a face calcule pe baza relației din (2), ci pur și simplu privind axa T a coordonatelor de timp (axa temporală). Cu alte cuvinte, astronautul va constata că se deplasează în timpul T, dovada deplasării lui în timp fiind tocmai variația acestui decalaj temporal t
1 pe care astronautul îl sesizează pe axa T. Ai înțeles, acum, ce legătură este între decalajul temporal t
1 pe care îl consideri decalaj de timp în sens clasic și deplasarea în timpul T despre care zici că ”nu e compatibilă cu timpul clasic, ea permițând oprirea în timpul T și întoarcerea înapoi în timpul T”? Ai înțeles că deplasarea astronautului în timpul T se identifică cu decalajul temporal t
1? Ai înțeles ce înseamnă staționarea – starea de repaus în timp și deplasarea într-un sens sau în altul și că
în realitate acestea nu au legătură cu îmbătrânirea (vârsta)? Într-adevăr, astronautul ar putea afirma despre soția sa, care tocmai i-a trimis un selfie, că pare mai tânără ca de obicei cu un timp t
1=1.28 secunde. Însă această ”întinerire” nu este în genul celei cunoscute, adică nu este reală. Deci când astronautul se va întoarce pe Pământ, afectul de ”întinerire” va dispărea (soția astronautului va ”re-îmbătrâni” cu timpul t
1=1.28s), tocmai pentru că întoarcerea în timpul T este posibilă. Și mai adaug că deplasarea în timpul T nu este posibilă fără o anume viteză - e vorba de o viteză în timp, nu în spațiu. De exemplu, în cazul de față astronautul s-a deplasat, de la Pământ la Lună, cu viteza (v/c
2) secunde pe metru în timpul T. La întoarcere se poate deplasa cu aceeași viteză în timp sau cu alta. Viteza maximă posibilă în timp este viteza cu care se deplasează lumina (în vid), respectiv 1/c metri pe secundă, sau (1/c) secunde pe metru.
