Welcome, Guest. Please login or register.

Autor Subiect: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe  (Citit de 40914 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

gheorghe adrian

  • Vizitator
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #15 : August 26, 2008, 09:10:15 a.m. »
Deducerea dimensiunii fizice a masei.
Pentru deducerea dimensiunii fizice a masei avem in vedere ipoteza de la care am pornit aceea a identitattii dimensiunii fizice a sarcinii electrice  q  cu dimensiunea fizica a masei 
  m (a sarcinii gravifice mg care este dovedit ca este egala cu masa inerta mi; mg=mi=m). din egalitatile  Fi=m·a; si  Fe=q·E ; daca (doar dpdv dimensional)  q≡m  , rezulta identitatea   E ≡ a (unde Fi este forta de inertie, m este masa inerta,    Fe este forta electrica q este sarcina electrica, E este intensitatea campului electric). Adica  intensitatea campului electric are dimensiunea fizica a acceleratiei. Sarcina electrica se calculeaza cu legea lui Gauss:   q=εo·E·So (unde: εo este permitivitatea electrica a vidului, iar  So este soprafata inchisa, in general sferica, pe care se face integrarea campului electric normal la acea suprafata). Asta inseamna ca si masa gravifica se poate determina cu aceeasi lege in care lui E ii corespunde acceleratia gravitationala normala la suprafata corpului  agn=g  iar lui εo ii va corespunde un  εg gravitational ; adica: mg = εg· agn·So . Cum masa inerta este egala cu masa gravifica si  εo este adimensional fizic (deoarece  Farad/m= l/l =adim) rezulta ca:  mi = mg =m = ad·a·So  care dimensional inseamna  (l/t²)·l²=l³/t²=(m³/s²) Chiar masa Pamantului s-a calculat cu legea lui Gauss cunoscandu-se  dimensiunile geometrice ale Pamantului din observatii astronomice si acceleratia gravitationala normala la suprafata Pamantului din masuratori directe si apoi s – a determinat densitatea medie a Pamantului prin raportarea masei gasite la volum . O argumentatie a identitatii intre dimensiunea fizica a sarcinii electrice si dimensiunea fizica a sarcinii gravifice (a masei  gravifice) se gaseste in capitolul 20 din lucrarea expusa pe site-ul “ipoteza.com”
 Si fiindca discutam aici despre dimensiunea fizica a masei am sa postez capitolul in care tratez despre ; Structura de masa a electronului, care este capitolul 9 al lucrarii . Principalele marimi fizice exprimate in sistemul bidimensional al marimilor fizice (s.b.m.f.) se gasesc in capitolul 11 din cuprinsul lucrarii. (Este regretabil ca nu pot fi postate in pagina de forum nici tabele nici formulele care ar inlesni intelegerea celor spuse. Astfel ca utilizatorii sunt nevoiti sa puna mina pe ceva de scris si sa reconstitue formulele.) 

   Structura masei electronului

Pentru a descifra structura masei electronului pornim de la energia eliberată în reacţia de anihilare a electronului cu pozitronul  Wa, energie data de legeile (formulele) lui Einstein şi Planck ;  Wa=me· c² =h·ffae   
unde :  me  este masa de repaus a electronului
      c²   este viteza luminii (în vid) la puterea a doua = potenţialul de translaţie   al
            fotonului în vid.
      h    este constanta de acţiune (constanta lui Planck).
     ffae  este frecvenţa fotonului gama generat la anihilarea electronului.
Din această relaţie putem exprima masa electronului;  me= (h · ffae)/c²
cum  c²=1/(εo·μo)→me=(h · ffae)/( 1/(εo·μo))= h · εo·μo·ffae=ko·ffae ;(Kg)
unde;  εo   este permitivitatea electrică a vidului.
           μo   este permeabilitatea magnetică a vidului.
Aşadar masa elactronului poate fi exprimată ca produsul unei constante fizice (ko) (care fiind un produs de constante este tot o constantă) cu frecvenţa fotonului de la anihilarea electronului  ffae. Cercetăm în continuare dimensiunile fizice al constantei   ko  rezultată din produsul constantei de acţiune  h  cu permitivitatea electrică a vidului εo  şi cu permeabilitatea magnetică a vidului  μo.  Întrucât  εo   este adimensional fizic,  μo  are dimensiunea fizică a inversului vitezei la pătrat iar constanta de acţiune  h  poate fi scrisă ca produsul cuantei de energie  Wh   cu  o cuanta de timp  tk, şi energia  W  poate fi scrisă ca lucru mecanic  L : W=L=F·l = (v exp 4) ·l   putem scrie că :
ko= h · εo·μo=Wh·th· εo·μo = v exp 4·l·t·(1/v²)=
= (l exp 4/t exp 4) · l·t·(l²/t²)=l³/t=Q ;(m³/s) 
Deci am obţinut că dimensiunile fizice ale constantei  ko  rezultată din raportarea constantei de acţiune  h  la pătratul vitezei luminii  c² sunt acelea ale unui debit volumic  Q.  Aşadar masa electronului  me  este dată de produsul unui debit (specific masei electronului)  Qme  cu frecvenţa  ffae  a fotonului  γfae de la anihilarea electronului.  me=Qme·ffae (Kg) . Cum între sarcina electrică si masa gravifică (egală cu masa inertă) avem identitatea dimensiunilor fizice, rezultă ca şi sarcina electrică a electronului este dată de de produsul unui debit specific structurii de sarcina a electronului  Qqe  cu frecvenţa   ffae.  qe=Qqe·ffae (C).  Dacă generalizăm această constatare pentru toate particulele elementare (deoarece fiind demonstrată existenţa antiparticulelor pentru toate particulele elementare, există susceptibilitatea reacţiei de anihilare pentru toate particulele elementare), ajungem la concluzia foarte importantă, că sursele câmpurilor fizice (electric  E  şi gravific   ) sarcina electrică  q  şi masa gravifică  m   = particulele elementare pulsează în eter cu frecvenţe  f  şi debite  Q  specifice, generând unde de presiune în eter. Din însumarea (interferenţa) acestor unde de presiune (pulsaţii) în eter apar (iau naştere) forţele fizice care se manifestă (se constată experimental) ca presiune a eterului asupra surselor (asupra particulelor). Relaţiile de structură dimensională ale masei şi sarcinii se pot scrie (la nivel macroscopic) şi ca produsul dintre suprafaţa închisă în jurul sarcinii  q   sau masei  m  şi acceleraţia normală la acea suprafaţă. Adică avem :   m=a·So ; sau q=E·So . Deci din punctul de vedere al  dimensiunilor fizice masa şi sarcina se scriu identic :  m≡q=l³/t² (m³/s²).   Acum apare problema comportării parametrilor fizici ai electronului accelerat spre viteza luminii. În sistemul de referinţă al  electronului teoria relativităţii (T R) spune că spaţiul relativist din structura masei electronului în translaţie cu  viteză apropiată de viteza luminii (lungimea  lr) suferă numai pe direcţia de translaţie o contracţie cu coeficientul relativist :; √(1-(v²/c²))= √(1-β²) ; (√ =radical) ;  adică : lr=lo·√(1-β²) ; (lo este spaţiul = lungimea din structura masei electronului în repaus, v  este viteza de translaţie a electronului, c este viteza luminii), timpul din structura masei electronului în translaţie cu viteză apropiată de viteza luminii suferă o dilatare (o majorare) cu coeficientul relativist :  1/·√(1-β²)  la puterea a doua; adică avem : (tr)²=(tr=to/·√(1-β²))² ; (to este timpul din structura masei electronului în repaus), iar masa electromului accelerat spre viteza luminii ar trebui să crească, să sufere o majorare cu acelaşi coeficient  relativist dar la puterea întîi ; adică :
 mr=(mo/√(1-β²)) > mo  . Creşterea masei electronilor acceleraţi până la viteze apropiate de vitreza luminii este un fapt dovedit experimental.  Ceşterea masei înseamnă (implică) creşterea inerţiei (a forţei de inerţie, a rezistenţei la creşterea vitezei). Adică este un proces inerţial. Dar inerţia (forţa de inerţie) se manifestă (apare) doar la acceleraţie (în cazul de faţă la creşterea vitezei de translaţie a electronilor). Aşadar creşterea  masei particulelor accelerate spre viteza luminii are loc (se produce) numai pe durata accelerării şi se datorează mecanismului (procesului) de accelerare, şi nu se produce în cursul (pe durata) translaţiei uniform rectilinii.   Dacă în structura dimensională a masei electronului (accelerat spre viteza luminii) punem parametrii fizici relativişti obţinem : 
mr=(lo)²·lr/(tr)²=((lo)²· lo·/√ (1-β²) )/ ((to/·√(1-β²))²=
=((lo)³· (1-β²) · √(1-β²))/(to)²=mo·(√(1-β²))³<mo
.  Acest rezultat este în total dezacord cu prevederile teoriei relativitaţii. Fapt ce poate duce la concluzia falsităţii structurii de masă la care am ajuns.
Dacă în  relaţia de structură a masei electronului înlocuim constantele prin relaţiile de explicitare a lor ; (h=k·(qe)²/re·ffae ; εo=1/4·π·k ; μo=c²/4·π·k )  obţinem  că :
me=h· εo·μ·ffae=((qe)²/re·ffae)·(1/4·π·k) · (4·π·k/c²)·ffae ; si fiindca  qe=(c²·de)/k avem

me=((k·(c²·de)²/re ·k²·c²)=((cexp 4) ·(de)²/re·k· c²)=((c²·(de)²)/(re·k)) =
=(4·π²·(ffae)² · (re)² ·(nα)² ·(de)²)/k·re=(4·π²·(ffae)² · (nα)² ·(de)² ·re)/k (Kg)
cum  de≈re/2· π²·k ; →me≈((4·π²·(ffae)² · (re)² ·(nα)² ·re)/4·(π exp 4) ·k²·k)=
=(c²·re/(4·(π exp 4) ·k³)=16· c²·re/(4· π·k)³ · π (Kg)   
               


Offline cristi

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 260
  • Popularitate: +9/-0
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #16 : August 26, 2008, 09:20:33 a.m. »
Eu, fidel principiului meu de raspuns la obiect, de prezentare a esentei unui argument (ca un fel de abstract) , va las pe voi sa continuati discutia de aici daca credeti ca e necesar... Raspunsul domnului Gheorghe nu urmeaza linia argumentatiei de pe Forum, si nu raspunde sumar intrebarilor esentiale, cele legate de dimensionalitate. Esenta porneste insa de aici:
Citat
ipoteza de la care am pornit aceea a identitattii dimensiunii fizice a sarcinii electrice  q  cu dimensiunea fizica a masei 
S-ar putea ca teoria dansului sa contina ceva, insa mie imi este greu sa aflu ce. Asa ca, pe curand, prin alte locuri :)
 Numai de bine,
cristi
« Ultima Modificare: August 26, 2008, 09:23:40 a.m. de cristi »
autor Fizica povestită,
www.stiinta.club

ionut

  • Vizitator
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #17 : August 26, 2008, 10:23:26 a.m. »
Citat
Teoria relativitatii nu are nici o treaba cu conventia c=1.
Eu raman la parerea mea  :), ca forma compacta a spatiu-timpului ne permite sa folosim c=1 pe buna dreptate. Tot asa cum inaltimea si lungimea se masoara in aceeasi unitate, tot asa se va masura si timpul, caci face parte din spatiu-timp. Cu restul ramane de vazut (vezi ideeile mele precedente). P.S. Sper ca nu am suparat pe nimeni daca am ramas putin incapatanat  :)
     Cristi poti sa crezi ce vrei dar c=h=1 este doar o conventie nu o concluzie. Cum crezi ca se poate ca o viteza sa fie egala dimensional cu actiunea (h are dimensiune de actiune) si ambele sa fie egale cu 1?
     Nu ma supar ca ai ramas incapatanat (asta cred ca e bine intr-o anumita masura :) ), m-as supara doar daca dupa discutia asta nu ai cauta o sursa de informatie ca sa te convingi cum stau lucrurile. Dar asta te priveste pana la urma.

ionut

  • Vizitator
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #18 : August 26, 2008, 11:06:16 a.m. »
Deducerea dimensiunii fizice a masei.
Pentru deducerea dimensiunii fizice a masei avem in vedere ipoteza de la care am pornit aceea a identitattii dimensiunii fizice a sarcinii electrice  q  cu dimensiunea fizica a masei 
  m (a sarcinii gravifice mg care este dovedit ca este egala cu masa inerta mi; mg=mi=m). din egalitatile  Fi=m·a; si  Fe=q·E ; daca (doar dpdv dimensional)  q≡m  , rezulta identitatea   E ≡ a (unde Fi este forta de inertie, m este masa inerta,    Fe este forta electrica q este sarcina electrica, E este intensitatea campului electric).
    Salut Adrian,
   Egalitatea dimensionala E=a este adevarata doar daca q=m. Atunci trebuie sa intelegi ca tu lucrezi intr-un alt fel de Univers, cel putin pana cand teoria ta o sa calculeze ceva din natura. Mai trebuie sa intelegi ca in fizica actuala sarcina electrica nu este egala cu masa (dimensional si cantitativ) si totusi fizica actuala prezice o gama larga de fenomene din natura. Deci daca in ipoteza in care q difera de m, fizica explica fenomenele din natura, atunci in ipoteza q=m (care este exact contrariul) ar trebui sa prezica cu totul alte fenomene, care nu exista in natura. Este o concluzie cat se poate de logica, nu-i asa?
     Sarcinile si masele inertiale ale corpurilor au fost determinate la inceput din experimente simple ca niste constante de proportionalitate. Vad ca tu pornesti cu aceste formule empirice in teoria ta, ca apoi sa introduci alte lucruri in discutie fara demonstratie. De exemplu, sari imediat de la masa inertiala (pe care ipoteza ta se bazeaza) la masa gravifica. In ipoteza ta pornesti de la stiinta de pe vremea lui Newton, strecori ceva ipoteze de ale tale, si apoi ignori toata evolutia stiintei oficiale din secolele ce urmeaza ca in cele din urma sa accepti principii de-ale lui Einstein si Planck dar le folosesti in mod dubios.

     
   Structura masei electronului
Pentru a descifra structura masei electronului pornim de la energia eliberată în reacţia de anihilare a electronului cu pozitronul  Wa, energie data de legeile (formulele) lui Einstein şi Planck ;  Wa=me· c² =h·ffae   
      Uite, aici folosesti niste relatii intr-un mod absurd. Suntem cativa oameni aici care mai stim cate ceva despre fizica particulelor elementare. Dumneata ignori complet reguli de conservare. Ce proces folosesti aici? Ce intelegi prin anihilarea electronului? In fizica actuala, electronul are nevoie de un pozitron ca sa anihileze si din reactia asta rezulta nu un foton, ci doi. Ai luat in considerare asta? Cum justifici pozitronul? De ce pozitronul ar avea aceeasi masa ca si electronul, in teoria ta? Se stie ca pozitronul are toate sarcinile opuse electronului, doar masa e aceeasi. Deci daca exista sarcina si anti-sarcina, si avand in vedere echivalenta intre sarcina electrica si masa (pe care tu le presupui egale dimensional) de ce nu exista si anti-masa (masa negativa) in teoria ta?
    Oricum, daca ignoram criticile pe care le-am adus in paragraful precedent, mai ramane o mica problema. Masa electronului este o constanta universala. Dumneata incerci sa calculezi masa electronului in functie de frecventa fotonilor obtinuti prin anihilarea electron-pozitron. Fotonii pe lumea asta au o infinitate de frecvente si nu poti sa zici ca frecventa unui anumit foton este constanta universala, asa ca calculul masei electronului pe care o faci dumneata nu tine. Daca ai studia putin electrodinamica cuantica ai vedea ca niste persoane au calculat masa electronului stand la birou, fara sa masoare nimic. Masa electronului este o constanta si prin urmare daca vrei sa o calculezi trebuie sa o exprimi numai in functie de alte constante universale. Ceea ce incerci sa faci tu este calcularea empirica (din masuratori) a masei electronului. Te rog spune-mi daca ma insel.
« Ultima Modificare: August 26, 2008, 11:10:16 a.m. de ionut »

Offline cristi

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 260
  • Popularitate: +9/-0
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #19 : August 26, 2008, 02:59:08 p.m. »
Citat
Cristi poti sa crezi ce vrei dar c=h=1 este doar o conventie nu o concluzie.
Nu am zis nimic de h=1, dupa cate imi amintesc ... Despre faptul ca c=1 este poate mai mult decat o conventie as vrea sa zic cateva cuvinte. Desigur ca mult timp a fost o conventie... Dupa cum si h=1, si G=1 este o conventie, si tot asa... Desigur ca unele constante universale le putem pune egale cu 1, pentru ca fizica ne permite. La fel a fost si cu c.
Dupa Minkovski, cred eu, ceea ce parea doar o conventie s-a dovedit a fi (dupa parerea mea) o cheie de intelegere, ceva mai mult decat o conventie. Dupa cum , daca masuram lungimea cu stanjeni si inaltimea cu prajini este doar o conventie. Ca le putem masura pe amandoua cu prajina este mai mult de o conventie, este posibil pentru ca spatiul are 3 dimeniuni, si ca deci e compact, si are o metrica. Asa cred eu si cu Teoria relativitatii, care vorbeste de spatiu-timp, si de o metrica asociata ei, ori metrica se defineste pe un spatiu unde unitatea de masura a vectorilor de baza ce contruiesc spatiul este aceeasi. Unirea spatiului cu timpul (partiala, desigur, clar...) sugereaza ca spatiul are aceeasi structura ca si timpul (ori invers), si ca atare ele pot fi masurate cu aceeasi rigla (in afara de sens, de aceea am zis partial...). Ideea ca spatiul si timpul sunt de aceeasi esenta, deci ca practic pot fi puse împreuna, a aparut  înainte de Einstein . In cartea sa, "Masina timpului", H.G. Wells a scris (m-am documentat, ce e drept doar cu Wells...), cam cu 10 ani înaintea lui Einstein: "Nu este nici o diferenta intre timp si cele trei dimensiuni ale spatiului, exceptand ca constiinta noastra se misca de-a lungul directiei timpului...". El adauga: "Oamenii de stiinta stiu ca timpul este un fel de spatiu...". Acuma, daca sunt de aceeasi esenta, inseamna ca se pot masura cu aceeasi rigla, si deci valoarea lui c nu este intr-adevar numai o conventie, cum a fost raportul dintre stanjen si prajina, ci mai mult. Acum, desigur, lucrurile astea sunt doar partial dreptate, si aici iti dau dreptate. Cum ar putea fi masurata cu o rigla timpul, cand evenimentele de la capatul riglei sunt spatiale? Cum as putea masura distanta cu ceasul, cand el masoara mereu numai evenimente temporale? Sigur, sunt diferente, dar faptul ca pot face transformari Lorentz imi da mie increderea ca spatiul si timpul au mai mult in comun decat simpla conventie c=1. Dar da, asa este, c=1 a inceput cu o conventie, insa acum a devenit ceva mai mult... Parerea mea...
« Ultima Modificare: August 26, 2008, 03:13:48 p.m. de cristi »
autor Fizica povestită,
www.stiinta.club

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8404
  • Popularitate: +245/-217
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #20 : August 26, 2008, 03:24:50 p.m. »
Legat de conventia : "c=1". Nu inteleg cum se face saltul de la "conventie utilizata pentru a simplifica formulele" la "timpul si spatiul se masoara cu aceeasi rigla". Ne intoarcem la marimile fundamentale ale S.I.

cristi, pentru tine secundele si metrii sunt acelasi lucru? In transformarile Lorentz timpul e mereu inmultit cu o viteza (dimensional vorbind), pentru a fi pus in ecuatiile cu spatiul, chiar daca c=1.

Sau ca sa fiu mai clar: consideri ca diferenta dintre stanjeni si prajini e aceeasi cu cea dintre metri si secunde?

e-
Don't believe everything you think.

Offline cristi

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 260
  • Popularitate: +9/-0
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #21 : August 26, 2008, 03:40:57 p.m. »
Citat
consideri ca diferenta dintre stanjeni si prajini e aceeasi cu cea dintre metri si secunde?
Numai jumatate, care jumatate este greu de definit, desigur. Cred insa ca diferenta dintre metri si secunda este mai mare decat intre stanjeni si prajini dar mai mica decat intre amperi si metri...  :) Sper ca e inteligibil ce am "scos" aici...
autor Fizica povestită,
www.stiinta.club

Offline cristi

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 260
  • Popularitate: +9/-0
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #22 : August 26, 2008, 03:45:38 p.m. »
Citat
In transformarile Lorentz timpul e mereu inmultit cu o viteza (dimensional vorbind), pentru a fi pus in ecuatiile cu spatiul, chiar daca c=1.
Corect, doar ca nu exista transformari Lorentz intre timp si curent electric, intre temperatura si greutate, intre intensitate luminoasa si moli... Cumva, transformarile Lorentza intre spatiu si timp, metrica spatiului si timpului, imi sugereaza si mie, ca si lui Wells (si CRED ca si lui Minkovski) ca spatiul si timpul au o esenta mai apropiata decat o au curentul electric si temperatura...
autor Fizica povestită,
www.stiinta.club

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8404
  • Popularitate: +245/-217
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #23 : August 26, 2008, 04:04:06 p.m. »
Principalele marimi fizice exprimate in sistemul bidimensional al marimilor fizice (s.b.m.f.) se gasesc in capitolul 11 din cuprinsul lucrarii.
Multumesc pentru referinta, dar ea nu raspunde complet la intrebarea despre Unitatile S.I.

Astept in continuare exprimarea marimilor "mol" si "cd" (candela) in sistemul "s.b.m.f." :)

e-
Don't believe everything you think.

Offline Adi

  • Global Moderator
  • *****
  • Mesaje postate: 11298
  • Popularitate: +15/-7
    • Site personal Adrian Buzatu
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #24 : August 27, 2008, 06:23:13 a.m. »
Parerea mea este ca faptul ca viteza luminii c nu este unu, ci este foarte mare (3 ori 10 la a 8-a metri pe secunda) este foarte important in natura!

a. Campul magnetic este mult mai slab decat campul electric (exact cu 3x10^8), exact cum vedem in viata de zi cu zi.
b. Energia continuta de o masa mica de materie este foarte mare (E=mc^2)

In alta ordine de idei, in relativitatea restransa distantele se masasoara cu ajutorului ceasului, presupunand viteza luminii fixa pentru orice sistem de referinta. E firesc ca distanta sa fie c inmultita cu intervalul de timp. De aceea e o corelatie intre spatiu si c inmultit cu intervalul de timp. Dar spatiul se masoara in o unitate, timpul in alta.

Apoi, cum spunea si Ionut, cand treci rezultatul final in SI, trebuie sa pui la formula finala factori de c si de h la puterea potrivita. Asta e primul capitol in orice carte de fizica particulelor.

c=1 si h=1 e doar o conventie, sa facem rationamente calitative mai usor. Asta e parerea mea ...
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

ionut

  • Vizitator
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #25 : August 27, 2008, 11:50:41 a.m. »
     Cred ca de fapt nu avem nici un diferend cu Cristi aici. Din cate vad el e de acord ca c=1 este o conventie. Deasemenea banuiesc ca toti am citit ceva relativitate restransa macar si suntem de acord ca spatiul si timpul sunt 2 notiuni fizice intim legate. :)

Offline Adi

  • Global Moderator
  • *****
  • Mesaje postate: 11298
  • Popularitate: +15/-7
    • Site personal Adrian Buzatu
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #26 : August 27, 2008, 03:33:52 p.m. »
Intr-adevar, asa este. Cred totusi ca zice Cristi ca c=1 este mai mult decat o conventie, tocmai pentru sa spatiul si timpul sunt legate cumva ... Eu zic ca spatiul timpul nu e format din spatiu si timp, ci din spatiu, spatiu, spatiu si timp inmultit cu c, sau din spatiu impartit la c, spatiu impatit la c, spatiu impartit la c si timp, pentru a avea toate aceleasi unitate de masura.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro

Offline cristi

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 260
  • Popularitate: +9/-0
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #27 : August 27, 2008, 06:10:43 p.m. »
Daaaa, oricum am vazut ca discutia a ramas la acest punct c :) Discutia originala era insa daca noile dimensiuni ale domnului Adrian Gheorghe au semnificatie fizica... Aici insa domnul Adrian Gheorghe nu ne-a lamurit... Problema acestui subiect de forum ramane deschisa deci...
autor Fizica povestită,
www.stiinta.club

gheorghe adrian

  • Vizitator
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #28 : August 28, 2008, 10:54:19 a.m. »
Deoarece in articolul anterior am folasit o relatie de structura a constantei de actiune sunt dator sa arat cum am ajuns la ea. Si pentru asta am sa postez articolul in care tratez despre descifrarea constantei de actiune h.

         
       Descifrarea  constantei  de  acţiune  h  (constanta lui Planck)

   Constanta de acţiune (constanta lui Planck)  h  este considerată cea mai mică acţiune din universul fizic. Fiind acţiune este dată de produsul unei energii  Wh cu un timp  τh. Adică h=Ah=W·τh= constant. Pentru ca acest produs să fie constant, d.p.d.v. logic sunt două posibilităţi: Ori amândoi factorii sunt variabili şi în opoziţie, astfel încât, când unul creşte, celalalt să scadă proporţional; Ori amândoi factorii sunt constanţi în permanenţă. Prima posibilitate presupune un mecanism complicat care să controleze cei doi factori în cursul fenomenelor fizice (cuantice). De aceea admitem (postulăm) numai a doua posibilitate. Dacă am admis varianta factorilor constanţi trebuie să admitem că de fapt constanta universală  h  este compusă din alte două constante universale, şi rămâne să determinăm cele două componente ale constantei de acţiune  h. Pentru identificarea celor două componente (cuanta de energie Wh  şi cuanta de timp τh) 
 ale constantei de acţiune  h  facem următorul raţiomament. Ştim că produsul  h·ff=Wf     este energia unei cuante de lumină (energia unui foton). În acest produs factorul  ff  (frecvenţa fotonului) reflectă ceeace se întâmplă în unitatea de timp, într-o secundă. Dar produsul tot  h·ff  reflectă ceeace se petrece într-o fracţiune de secundă, adică exact pe durata emisiei fotonului. Înseamnă de aici că informaţia asupra duratei fotonului este conţinută în constanta de acţiune  h. Această informaţie este chiar durata fotonului τh   care este o cuantă de timp şi este o constantă universală ca şi constanta h. Înseamnă în continuare că avem şi o cuantă de energie Wh  tot ca o constantă universală. Urmează să identificăm această cuantă de energie. Deoarece fotonul este emis (se naşte) la interacţiunea dintre electron şi nucleu, energia implicată în această interacţiune este numai energia potenţială (totală, sau de repaus) a electronului. Fiindcă numai această energie putem spune că rămâne constantă pe durata emisiei fotonului. Putem să admitem pentru început că energia constantă Wo  componentă a constantei de acţiune este tocmai energia potenţială (totală, de repaus) a electronului (deşi este o energie mult prea mare pentru a fi componentă a celei mai mici acţiuni). Wpe=me·c²= k·(qe)²/re  ;  Dacă determinăm timpul cu care ar trebue înmulţită această energie ca să obţinem constanta h ,
τho= h/Wpe = h/ me·c²= h·re/ k·(qe)²= tfae= 8,082437·10exp –21 (s)  găsim că acest timp este chiar perioada  tfae  a fotonului γfae de la anihilarea electronului. Cu acest timp putem scrie constanta de acţiune sub forma;
 h= Who·tfae= (k·(qe)²/re) ·tfae = k·(qe)²/re ·ffae ;  Dar acest timp  tfae care este şi el o constantă universală  nu este durata fotonului  Δtf = τh  fiind mult prea mic. Trebuie să căutăm în structura (formula) constantei h un adimensional fizic (un număr) care să multiplice timpul (perioada)  tfae  astfel că să obţinem durata fotonului τh.  Factorul

 (qe)²/re este energie. Mai ramâne doar  k,  constanta interacţiunilor electrice. Dar   ;  k= 1/4·π·εo  în care εo  este permitivitatea electrică a vidului, şi se măsoară în farazi/metru. Dar faradul   F  ca unitate de măsură a capacitaţii electrice  (C) are dimensiunea fizică a lungimii (l) ca şi metrul  m , care este unitate de măsură a lungimii. Aşadar  εo  este un adimensional fizic. Stabilind adimensionalitatea lui εo   rezultă adimensionalitatea fizică a lui  k,  şi totodată dispare separaţia (ruptura dogmatică) dintre electromagnetism şi mecanică. (Fiindcă din formula vitezei luminii se vede că
 μo = permeabilitatea magnetică a vidului este invers de viteză la pătrat;
μo = 1/v² = 4·π·k/c² (H/m) ;  iar inductivitatea  L  este invers de acceleraţie
L(H) = 1/a (s²/m)  etc. Rezultă că multiplicatorul timpului (perioadei)  tfae  este chiar constanta interacţiunilor electrice  k. Aşadar durata fotonului este  τ = tfae  , şi este tot o constantă universală. Înseamnă de aici că trenul de unde al fotonului  γfae  de la anihilarea electronului conţine  k ≈ 9 · 10 exp 9  unde, fiecare undă conţinând (purtând) o cuantă de energie  Wh  şi o cuantă de masă  mh ;
Wh = Wλfv = (qe)²/re =(me/k) · c² . Cuanta de masă este deci masa unei singure unde a fotonului aflat în propagare (translaţie) prin vid mλfv
 mh = mλfv =me/k = 1,01211· 10 exp –40 (Kg). Când fotonul  γfae  este structurat ca electron (ca sarcină electrică elementară)  factorul  k  este multiplicatorul energiei unei singure unde a fotonului în vid. Din însumarea energiei tuturor undelor fotonului  γfae   (printr-un mecanism de interferenţa constructivă) rezultând energia potenţială (de repaus) a electronului  Wpe.
 (Wpe = k ·Wλfv = k·(qe)²/re = k·(me·c²/k) = me·c² = h·ffae). Putem prin urmare putem să spunem că sarcina electrică este forma de existenţă a fotonului în repaus, şi prin generalizare că particulele elementare sunt forma de existenţă a fotonilor (de anihilare corespunzători) în repaus.  Având durata fotonului  putem determina imediat şi lungimea fotonului în vid, care va fi de aseamenea o constantă universală
lfv = τh · c = k · tfae · c = k·λfae = 2,18· 10 exp –2 (m) = 2,18 (cm) .    În cazul unui foton oarecare putem scrie energia fotonului;  Wf = h·ff = (k·(qe)² · ffae)/re·ffae,  în care raportul  (ff/ffae) = θ   este gradul de interferenţă a pulsaţiei fotonului oarecare cu pulsaţia fotonului gama electronic iar adimensionalul  k·θ = k·(ff/ffae)    este chiar numărul de unde al fotonului care se propagă liber în spaţiu purtând în fiecare undă aceeaşi cuantă de energie  Wh şi aceeaşi cuantă de masă  mh ;
 Wh = Wλfv = (qe)²/re = mh· c² = (me/k) · c²      Formula de mai sus poate fi pusă sub forma;   Wf = h·ff = (k·(qe)²·tfae)/re·tfae = (qe/re) ·(qe/tf) ·k· tfae ;  în care  qe/re    este tensiunea electrică a fotonului în vid ;
 Ufv = qe/re = (1,602· 10 exp –19)/(2,87473· 10 exp –15) =5,686·10 exp –5 (V); qe/tf     este curentul fotonului (curent specific, plecând de la sarcina electrică, generat sau indus de sarcina electrică, dar fară sarcina electrică, curent care la nivel ultra ultra microscopic ar produce aceleaşi efecte ca şi curentul electronic la nivel macroscopic) în vid , şi 
 k·tfae =Δtfv = τh  este durata fotonului. Factorul  qe/re  este  de asemenea o constantă universală, şi anume este cuanta de tensiune Uh. Prin însumarea potenţialelor (tensiunilor) de undă ale celor  k  unde ale fotonilor  γfae   rezultă potenţialul electrostatic al electronului  Uese = k · (qe/re) = 5,17 · 10 exp 5 (V), potenţial la care electronii acceleraţi (în acceleratoare), ajung la energie cinetică egală cu energia potenţială, şi pot genera prin interacţiune cu nucleele fotoni  γfae  care la rândul lor pot genera sarcinile electrice elementare (perechile pozitron-electron). De asemene obţinem o cuantă de impuls Gh înmulîţind cuanta de masa mh cu viteza luminii  c;
Gh = mh· c = (me/k) · c = 3,03633 · 10 exp –32 (Kg · m/s)  . Putem spune că produsul 
 h· ff este eticheta (de produs) a fotonului, care conţine principalii parametri fizici ai fotonului. Prin coroborarea acestor  parametri cu legile (formulele) electromagnetismului şi ale mecanicii se pot determina toţi parametri fizici ai structurii dinamice a fotonului oarecare (structură similară motorului electric liniar) aflat în propagare (translaţie) în vid. Din considerentele de mai sus putem defini (şi scrie) constanta de acţiune  h  ca produsul energiei potenţiale a electronului  Wpe  cu perioada pulsaţiei  tfae   a fotonului  γfae  de la anihilarea electronului, sau (ceeace este echivalent şi pare perfect adevărat) că produsul între energia unei unde a fotonului (unei singure unde a unei cuante de energie)  γfae Wλfv = Wh   şi durata fotonului  τh  .  Constanta de acţiune  h  se mai poate scrie şi sub forma   h = k·me·qe/de·ffae ;   în care  (me/de) = (qe/re); de = 1,602· 10 exp –26 (m)  şi     rezultă din formula pentru viteza de propagare a undelor transversale, întrun mediu pe care îl modelăm ca o coardă alcătuită numai din sarcini electrice, în care forţa de tensionare  T  între două sarcini vecine la distanţa  de  este egală cu forţa electrostatică   Fes , iar în  locul masei unităţii de lungime  μ   avem sarcina unităţii de lungime.

 



Avem astfel;  vutr = c =√T/μ ; T = Fes = k·(qe)²/de ; μ = qe/de ;
 → c²=(k·(qe)²/(de)²)·(de/qe) = k·qe/de ;  → qe =(c²·de)/k ; si
de = (k·qe)/c² = (9·10 exp 9 · 1,602·10 exp –19)/9· 10 exo 16 =
=1,602·10 exp –26 (m) ; si  de ≈ re/2· π²· k     
Având în vedere că electronul se mişcă pe orbită asemănător unei unde (se propagă), şi ţinând cont că  α (=constanta de structură fină)  este raportul între viteza electronului pe prima orbită permisă (prima orbită Bohr; α = veo1/c = 1/137) şi viteza luminii în vid  c , putem asimila inversul constantei de structură fină ca pe un indice de refracţie al mediului atomic (mediu cu densităţi ale energiei câmpului electromagnetic foarte mari)
  nα = 1/α = 137. Dacă raportăm lungimea de undă a fotonului  γfae    în vid  λfae = c·tfae     la acest indice de refracţie, găsim o circumferinţă cu raza egală cu raza electronului  re = 2,87473·10 exp –15 (m). Acest  rezultat  ne arată că electronul (sarcina electrică elementară  qe) este o undă staţionară a fotonului  γfae   refractat la   după un  cerc cu raza egală cu raza electronului  re.  În această situaţie putem să scriem viteza luminii în vid în legatură cu parametrii fizici (cu constantele) ai electronului; avem astfel că
vl = vfv = c = 2· π· re· ffae· nα = √εo·μo      Utilizând această formă de scriere (structurare) a constantei de acţiune  h   şi a  vitezei luminii  c  în formulele în care acestea apar, se ajunge la scrierea simplificată a formulelor de mecanică cuantică, şi pentru aceasta ar putea constitui un mijloc de lucru foarte util cercetătorilor în domeniu.
În încheiere facem observaţia că în interacţiunile cuantice parametrii fizici ai electronului (constantele electronului; me, qe, Wpe, ffae, c) sunt referinţe (adică sunt parametri constanţi la care se raportează alţi parametri variabili). Chiar constanta efectului Compton   Λo  se vede ca este lungimea de undă a fotonului  γfae  de la anihilarea electronului ;
Λo = h/me·c =λfae = c·tfae ; fiindca  h = k·me·qe/de·ffae ; si  qe = c²· de/k .
   



Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8404
  • Popularitate: +245/-217
Re: O ipoteza a domnului Adrian Gheorghe
« Răspuns #29 : August 28, 2008, 11:06:50 a.m. »
Astept in continuare exprimarea marimilor "mol" si "cd" (candela) in sistemul "s.b.m.f." :)

e-
Don't believe everything you think.