Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

TIMPUL SI SPATIUL IN UNIVERS

Creat de atanasu, Decembrie 16, 2023, 12:46:04 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

atanasu

Acest topic a fost anuntat in postarea mea anterioara.
El se va construi pe masura ce voi posta si  de aceea eu personal nu astept si nu voi raspunde deocamdata la comentarii lucru pe care il voi face dupa ce voi termina  de redactat acest eseu pana la o prima forma care va putea suporta discutii folositoare .

In consecinta voi continua sa postez in acest spatiu sub forma unor completari cu specificarea datei cand au fost postate.

Deasemnea probabil ca vor fi reundante involuntare cu texte  anterioare scrise pe acest site si poate si pe altele dar cand vor fi postate voluntar va fi specificat acest aspect.
Voi folosi fara a cita sau poate citand si elemente gasite in cautari pe net sau in literatura scrisa pe suport fizic.

Asadar introductiv:
Spatiul si timpul reprezinta cele doua categorii filozofce fundamentale date aprioric omului prin intuitie
Kant(1724-1804) spune ca: Sensibilitatea are două forme a priori (independente de lumea experienţei): forma simţului extern: spaţiul şi forma simţului intern: timpul
https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/08/10/spatiu-si-timp-abordari-filosofice/
Categoria de spaţiu reflectă raporturile de coexistenţă in simultanitate dintre obiecte sau fenomene sau dintre părţile lor, respectiv întinderea, distanţa, poziţia  iar categoria de timp reflectă durata de existenţă a obiectelor şi fenomenelor, simultaneitatea sau succesiunea lor.
Timpul fizic exprimă măsurarea desfășurării temporale dintre două momente. El este împărțit de gândirea abstractă în segmente egale, nediferenţiate calitativ.
Timpul uman constituie rezultatul reflexiei raţionale şi meditaţiei asupra raportului existenţă – timp – finitudine. Alte caracteristici: inerent subiectului (prezent numai în perimetrul interiorităţii/al sufletului uman); structurează demersul cunoaşterii; se dezvăluie ca dimensiune esenţială şi originară a existenţei; este constitutiv naturii umane (omul există odată cu timpul şi în timp îşi va cunoaşte sfârşitul, moartea).
Pentru Aristotel, timpul este ,,numărul mişcării privitor la înainte şi după, deoarece distingem surplusul şi minusul prin număr, iar surplusul şi minusul mişcării prin timp". ,,Deoarece timpul este măsura mişcării, el este şi măsura repausului; doar lucrurile care sunt fie în repaus, fie în mişcare (adică cele care se mişcă sau care se pot mişca) sunt în timp. (...) Timpul nu se va diminua niciodată, deoarece mişcarea nu se va diminua niciodată şi fiecare clipă este prin natura sa atât începutul unui viitor, cât şi sfârşitul unui trecut. " (Sir David Ross, Aristotel, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 89).

Din http://repository.utm.md/bitstream/handle/5014/3378/Conf_UTM_2011_I_pg198-200.pdf?sequence=1&isAllowed=y :
Kant numea aceste întrebări contradicţii ale raţiunii pure deoarece el simţea că există argumente egale pentru a crede teza, că Universul are un început, şi pentru a crede antiteza, că el a existat dintotdeauna.
Argumentul său în favoarea tezei era că Universul nu a avut început, şi că ar fi existat o perioadă infinită de timp înaintea oricărui eveniment, ceea ce filosoful considera că e absurd.
Argumentul pentru antiteză era că dacă Universul avea un început, ar fi existat o perioadă infinită de timp înainte de aceasta, astfel încât de ce ar începe Universul la un anumit moment?
De fapt ambele reprezintă acelaşi argument şi se bazează pe ipoteza sa că timpul exista dintotdeauna, indiferent dacă Universul a existat sau nu dintotdeauna.
Kant susţine că noţiunile de timp, spaţiu şi cauzalitate, care fundamentează legile ce guvernează relaţiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natură ci, dimpotrivă, ca pure forme apriorice, stau la baza capacităţii de cunoaştere a subiectului, fiind astfel transferate realităţii obiective.
Spaţiul, timpul şi cauzalitatea sunt prin urmare forme care funcţionează în procesul de percepţie ca tipare, cu scopul de a ordona şi structura toate impresiile senzoriale.

Einştein a emis ipoteza revoluţionară că gravitaţia nu este o forţă ca celelalte, ci este o consecinţă a faptului că spaţiul nu este plan.
Dacă pentru Newton timpul era liniar, pentru Einştein timpul era relativ, timpul are bucle, trece diferitîn funcţie de locul unde ne aflăm. Timpul este influenţat de prezenţa materiei, chiar mai mult, timpul este o manifestare a materiei. Teoria relativitaţii a renunţat la timpul absolut.
Un exmplu simplu: Să considerăm o pereche de gemeni.
Să presupunem că unul dintre gemeni se duce să trăiască pe vârful unui munte, iar celălalt locuieşte la malulmării. Primul va îmbătrâni mai repede decât al doilea.
În acest caz, diferenţa de vârstă va fi foarte mică, dar ea ar fi mult mai mare dacă unul dintregemeni pleacă într-o călătorie lungă cu o navă spaţială care se deplasează cu viteză apropiată de viteza luminii. Atunci când el se întoarce va fi mult mai tânăr decât cel care a rămas pe Pământ. Acesta se numeşte
paradoxul gemenilor, dar el este un paradox numai dacă se consideră că timpul este absolut.
În teoria relativităţii nu există timp absolut unic, dar în schimb fiecare individ are propria sa măsură a timpului care depinde de locul către care se deplasează şi de modul în care se deplasează.
Spaţiul şi timpul sunt mărimi dinamice: atunci când un corp se mişcă sau o forţă acţionează, aceasta afectează curbarea spaţiului şi timpului şi la rândul său structura spaţiu-timp afectează modul în care corpurile se mişcă şi forţele acţionează. Spaţiul-timpul nu numai că afectează, dar şi este afectat de orice se
întâmplă în Univers.
Astfel vechea idée despre Universul în esenţă neschimbător care a existat a fost înlocuită pentru totdeauna cu noţiunea de Univers dinamic în expansiune care părea să fi început la un moment finit în trecut şi care ar putea să se termine la un moment finit în viitor.
Relativitatea timpului a fost testată în 1962, cu ajutorul unei perechi de ceasuri foarte precise montate în vârful şi la baza unui turn de apă. S-a descoperit că ceasul de la bază, care era mai aproape de pământ, mergea mai încet. În prezent această diferenţă de viteză a ceasurilor la diferite înălţimi deasupra Pământului este ceva deja cunoscut în practică datorită apariţiei sistemelor de navigaţie foarte precise bazate pe semnalele de la sateliţi.
Relativitatea timpului e cauzată la fel de viteza mişcării prin spaţiu. Cu cât mergem mai repede prin spaţiu cu atât mai încet ne deplasăm prin timp.
Teoria relativităţii ne cere să vedem spaţiul şi timpul, nu cantităţi separate, ci sub forma unui concept numit spaţiu-timp. Timpul devine cea de a patra dimensiune ce se adaugă la celelalte dimensiuni ale spaţiului cu care suntem obişnuiţi.
De regulă ne gândim la timp ca fiind continuu un şir de evenimente.
Dar teoria "gravitaţiei cuantice" serioasa dar nedemonstrata, susţine că timpul şi spaţiul au unităţi minime. Există o teorie a mecanicii cuantice care
sugerează că timpul este format din particule numite crononi.
Cea mai mică durată de timp teoretic posibilă se numeşte timp Planck şi este echivalentă cu 10 la puterea -43 sec.
Dacă această teorie este corectă, atunci percepţia noastră temporală ar putea fi asemenea unui film, iar filmele nu sunt continue: dacă le încetinim suficient de mult, constatăm că sunt un simplu set de fotografii prezentate rapid.

Daca ne referim la imaginatia noastra constatam ca  desi ne putem imagina destule despre spre mobilarea spatiului  nu ne putem imagina, fiind noi asa cum suntem, lipsa spatiului  caci ar insemna sa ne putem imagina nimicul si asa cea nu  poate realiza  intuitia umana.
In ce priveste timpul adaugam ca lipsa miscarii nu poate fi nici ea imaginata rezultand astfel ca nici lipsa timpului nu poate fi imaginata.

Dar odata ajunsi aici cu aceasta introducere filosofica in subiect,  preluand si gandind elemente rasdiscutate pana acum, in cele ce vor urma vom pleca  de la la elementele care se pot sustine cu certitudine filozofica si vom incerca sa mobilam camera  initial goala, infinita in spatiu si timp asa cum se prezinta ea rational sensibilitatii noastre, cu ipoteze, analize sau teorii care se sustin  in acest cadru adica fara sa apelam la lung utilizata diversiune a lui "ce ar fi daca nu ar fi "


Virgil

La cererea lui Atanasu am mutat acest comentariu aici.
Toata lumea vorbeste despre Big-Bang de parca ar fi o certitudine. Eu consider ca universul a fost, este, si va fi, fara inceput si fara sfarsit dar in continua framantare pe care unii o numesc evolutie. De fapt pe ce dovezi se bazeaza teoria Big- Bang ? pe faptul ca s-a descoperit fenomenul de expansiune a galaxiilor, si pe faptul ca s-a pus in evidenta radiatia de fond cu lungimea de unda de 1,9 mm, fiind considerata ca o amprenta a hidrogenului care s-a nascut imediat dupa "explozia" energiei condensate in punctul adimensional numit singularitate.
Universul observabil cu dimensiunile de cca 14 miliarde de ani lumina se dilata in toate directiile, dar acest lucru desi il observam in prezent informatia (imaginea) a ajuns la noi dupa 14 miliarde ani, adica inca de atunci galaxiile existau in forma pe care le vedem acum ceia ce presupune ca ceia ce dispare acum din campul vizual a disparut de fapt acum 14 miliarde de ani, atunci cand s-a produs Big-Bang-ul in realitate, tot acum 14 miliarde de ani ? inseamna ca varsta universului observabil este cu mult mai mare.
  Pe de alta parte se spune ca radiatia de fond a hidrogenului initial avea o frecventa  corespunzatoare spectrului vizibil cu lungimea de unda cuprinsa intre ;
"
{\displaystyle H_{\alpha }}(656,3 nm), situată în roșu;
{\displaystyle H_{\beta }} (486 nm) situată în albastru;
{\displaystyle H_{\gamma }} (434 nm),
{\displaystyle H_{\delta }}(410 nm),
{\displaystyle H_{\epsilon }}(397 nm), situate în violet."

adica cca 10^-10 metri, iar dupa perioada de 14 miliarde de ani a ajuns la lungimea de unda de 1,9 mm devenind radiatia de fond de azi, datorita dilatarii spatiului impreuna cu undele respective. Deci spatiul nu a existat inainte de B-B, si s-a nascut si a continuat sa se dilate si continua si in zilele noastre. Intrebarea care ramane, cum de radiatia hidrogenului s-a dilatat odata cu spatiul timp de 14 miliarde de ani, dar noi primim imagini de la galaxiile indepartate de la marginea universului care au spectrul normal al hidrogenului nedilatat.
   Din cate am citit recent s-au descoperit si galaxii mai indepartate la 20 miliarde de ani lumina, si cred ca universul creste pe masura dezvoltarii tehnologice a mijloacelor de observatie, si ca o pulsatie a universului observabil poate fi posibila dar un B-B al acestuia este greu de crezut.