Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Despre cercetare

Creat de Teodor Sarbu, Aprilie 27, 2012, 07:01:51 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Teodor Sarbu

Abel. Cred că trebuie să perseverezi, chiar dacă deseori vei greşi. Vei fi făcut în toate felurile de către anumite persoane. Să presupunem prin absurd că tu şi o persoană imaginară, pe care să o numim nulitatea vă aflaţi în ţară aflată la rândul ei într-o situaţie de criză profundă. Probabil că tu ai fi într-un laborator de cercetări iar nulitatea nu, indiferent de numărul de diplome obţinute. Aceasta pentru că tu ai idei noi iar el are idei puţine, dar fixe.

Abel Cavaşi

Salut, Teo! Fii liniştit, mai sunt mulţi oameni care gândesc ca tine, doar că tu ai avut curajul să te exprimi aşa direct. Va fi bine... în curând, cu atât mai repede cu cât vor fi mai mulţi oameni curajoşi ca tine capabili să-şi exprime gândurile şi să acţioneze în conformitate cu ele. Iar eu voi face tot ce pot până atunci.

Electron

Citat din: Teodor Sarbu din Aprilie 27, 2012, 07:01:51 PM
Abel. Cred că trebuie să perseverezi, chiar dacă deseori vei greşi.
Da Abel Cavasi (si nu doar tu, dar ci ceilalti propagatori de pseudostiinta), perseverati, stiinta si ratiunea sunt disponibile tuturor, nu are nimeni monopol asupra lor. Nu sunt ascunse in secret, accesul e liber!
Iar daca vei (veti) gresi deeseori, nu e nici o problema, dar sa nu insistati in aceeasi eroare la nesfarsit. Invatati din greseli, corectati-vi-le, si mergeti mai departe. Acesta este spiritul stiintific.
A insista in ignoranta si in (aceeasi) eroare, este o atitudine pseudo-stiintifica.

CitatSă presupunem prin absurd că tu şi o persoană imaginară, pe care să o numim nulitatea vă aflaţi în ţară aflată la rândul ei într-o situaţie de criză profundă. Probabil că tu ai fi într-un laborator de cercetări iar nulitatea nu, indiferent de numărul de diplome obţinute.
Din pacate, Abel Cavasi promoveaza ideea (gresita) ca a cerceta inseamna a putea spune oricate aberatii, a gresi oricat de des si a insista in eroare desi ti se arata unde si de ce gresesti si cel mai grav, a insista in ignoranta. Si asta pe motiv ca pentru el, in cercetare rigurozitatea nu e necesara (si nu vorbim aici de "rigurozitate infinita" pe care nimeni nu o pretinde, ci de orice urma de rigurozitate). Pentru el si cei ca el, definirea termenilor nu e necesara, fiecare intelege ce poate (si toti au impresia gresita ca inteleg acelasi lucru) si vorbesc aiurea fara nici un rost, avand pretentia ca prin asta fac, nici mai mult nici mai putin decat "cercetare". Chiar ma intreb, Teodor Sarbu, de ce-ti mai pierzi vremea pe acest forum? Sunt convins ca Abel Cavasi te primeste cu bratele deschise, ca si pe clonatul cu 100 de clone, la el pe forumul de cercetare cavasiana, adica de fabulare gratuita.

CitatAceasta pentru că tu ai idei noi iar el are idei puţine, dar fixe.
Cu alte cuvinte, ai inventat o persoana imaginara, pe care o numesti nulitate, iar acum ai decis ca ea (persoana), are idei fixe si putine. Exceptional. Cam ce ai dorit sa demonstrezi cu aceasta inventie a ta?


e-
Don't believe everything you think.

AlexandruLazar

Citat din: Teodor Sarbu din Aprilie 27, 2012, 07:01:51 PM
ai fi într-un laborator de cercetări iar nulitatea nu, indiferent de numărul de diplome obţinute. Aceasta pentru că tu ai idei noi iar el are idei puţine, dar fixe.

Poate o fi utilă experienţa unuia care a fost într-un laborator de cercetări fără cine ştie ce diplome:

1. Cramponarea de diplome e un simptom al mediocrităţii. Doi ani de zile, cât am făcut cercetare la un nivel competitiv (e.g. inclusiv articole publicate în reviste IEEE, împreună cu parteneri industriali), nimeni nu mi-a cerut, nu m-a întrebat şi în general nu mi-a cerut niciun fel de informaţie legată de vreo diplomă sau de vreun nivel de studii. Se mai uitau unii strâmb la mine când le spuneam câţi ani am şi că încă nu sunt la doctorat, dar am primit doar felicitări pentru asta.  Nici nu am auzit pe cineva lăudându-se cu ele -- nici măcar pe cei care aveau cu ce.

2. Ideile noi sunt desigur cele care definesc cercetarea, dar nu pune nimeni preţ pe idei noi netrecute prin filtrul raţiunii. Calitatea reală a unei informaţii stă în capacitatea ei de a reprezenta corect lumea sau de a ne da posibilitatea de a o înţelege mai bine ori de a o exploata mai eficient, nu în cât de nouă e şi câte alte lucruri contrazice.

3. Noutatea unei idei nu e cu nimic mai importantă decât rigurozitatea cu care e exprimată. O idee corectă care nu poate fi comunicată din cauza formulării necorespunzătoare nu are nicio valoare pentru umanitate în general. Ştiinţa devine importantă numai atâta vreme cât toată lumea are acces la ea.