Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Filozofia adevărului

Creat de protelisav, Septembrie 28, 2011, 06:26:20 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

protelisav

Dacă adevărul piere , atunci rămâne minciuna în existenţa noastră...  Istoria este plină cu exemple de eroi care s-au sacrificat pentru triumful adevărului.Este suficient să ne gândim la Giordano Bruno,ars pe rug de către Inchiziţie pentru ideile sale filozofice,sau la Constantin Brâncoveanu,ucis de turci,împreună cu fiii săi, pentru credinţa creştină.
În  Dicţionarul Explicativ  al Limbii Române se menţionează: "Adevăr, adevăruri. 1.Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă, oglindire fidelă a realităţii obiective în gândire;  ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.*Adevăr obiectiv=conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ= reflectare justă, însă aproximativă, limitată a  realităţii.  2. Justeţe, exactitate.  Lat. ad+de+verum."
Este necesar ca utilizatorii unei limbi să cunoască sensul  comun al cuvintelor, pentru a putea comunica, însă semnificaţiile profunde ale conceptelor sunt dezvăluite de filozofi. În orizontul axiologiei, cunoaşterea este considerată o dimensiune a condiţiei umane, în cadrul căreia se înscrie şi problematica adevărului, a valorii şi a valabilităţii cunoştinţelor. Pentru Hegel "adevărul este un cuvânt mare, şi un lucru şi mai mare...Dacă spiritul omului este sănătos, inima trebuie să-i bată mai tare ori de câte ori este vorba despre adevăr". Conceptul de adevăr a cunoscut o mare diversitate de interpretări în evoluţia gândirii omeneşti. Pentru unii filozofi, a exista se identifică cu a fi adevărat, altfel spus, atributele de adevărat şi fals se aplică doar lucrurilor şi proceselor înseşi. Alţii,dimpotrivă, au susţinut că obiectele şi fenomenele nu sunt prin ele însele, nici adevărate, nici false, ci pur şi simplu există. Se poate constata că însăşi tema gnoseologică a adevărului, a concordanţei cunoştinţelor cu obiectul cunoaşterii, nu putea fi desprinsă ca atare şi supusă reflecţiei filozofice decât pe măsură ce se realiza o dublă şi progresivă depăşire - pe de o parte a orizontului, a mentalităţilor şi culturilor arhaice, dominate de mituri, simboluri şi imagini, în care nu încăpeau speculaţii sistematice şi analize conceptuale, pe de altă parte, a încrederii spontane a omului în autenticitatea percepţiilor, reprezentărilor, noţiunilor şi raţionamentelor sale. A fost nevoie de o îndelungată maturizare reflexivă a spiritului uman pentru ca problema adecvării cunoştinţelor la obiectul cunoaşterii să poată fi pusă din perspectiva elaborării şi criticii filozofice.  Acest proces de maturizare cognitivă a condus la formularea unor probleme şi soluţii ,,paradigmatice", privind mijlioacele, modalităţile, întinderea, garanţiile şi valoarea cunoaşterii de care omul este capabil.  Cu toate că nu răspunsurile singure contează, ci temele şi problemele culturale puse în discuţie, se grupează totuşi tipurile de soluţii în două mari categorii. Soluţiile negative-sceptice, relativiste sau agnostice, care se caracterizează : fie prin considerarea problemei de adevăr al cunoştinţelor noastre ca o problemă indecidabilă (datorită lipsei unor criterii sigure care să permită identificarea adevărului şi deosebirea lui de fals), fie prin negarea în diverse grade şi modalităţi a posibilităţii unei cunoaşteri adecvate (datorită dependenţei insurmontabile a cunoaşterii de particularităţi biopsihice, socio-istorice şi culturale ale subiectului epistemic, ori datorită unei impermeabilităţi profunde-,,mister, cifru"- a lumii la eforturile umane de comprehensiune). Dimpotrivă, soluţiile pozitive, în cadrul unor interpretări ireductibil diferite, stabilesc accesul omului la adevăr, definit şi asociat unor criterii de aşa natură, încât dobândirea lui să fie realizabilă. După cum sunt mai apropiate de un stil realist şi descriptiv sau de unul criticist şi normativ, în cadrul soluţiilor, numite generic pozitive, se pot distinge două tipuri : unele care identifică  în demersul cognitiv, modelele, mijloacele şi criteriile adevărului, şi altele, care urmăresc reconstrucţia întregii cunoaşteri (sau numai a unor domenii ale acesteia), astfel încât demersul cognitiv să satisfacă exigenţele adevărului (sau cel puţin al testării). Desigur, s-ar putea diversifica şi nuanţa clasificarea convenţională prezentată prin considerarea, în ordinea implicaţiilor privind adevărul, a unor cupluri de felul : empirism (care privilegiază autenticitatea cunoaşterii empirice şi a testelor empirice ale confirmării sau respingerii cunoştinţelor dobândite) şi raţionalism (care privilegiază autenticitatea cunoaşterii intelectual discursive şi a testelor teoretice); monism (un singur adevăr corespunzător lumii unice şi unitare, o singură cale justă care duce la el, un singur criteriu de recunoştere sau de validare) şi pluralism (mai multe tipuri de adevăr corespunzătoare unei pluralităţi, ierarhizate sau nu, de domenii ale existenţei, de forme şi genuri ale cunoaşterii, de discipline ştiinţifice şi facultăţi ale subiectului epistemic, mai multe căi de acces, o pluralitate de criterii); metafizică (de inspiraţie statică, esenţialistă sau cumulaţionistă) şi dialectică ( cu accentuarea procesualităţii, corectării şi puterii de integrare a adevărului).
În linii mari, se poate spune că în gnoseologie s-au constituit trei teorii asupra naturii adevărului :
    - teoria corespondenţei, după care adevărul desemnează  concordanţa dintre cunoştinţele subiectului epistemic cu obiectul exterior la care se referă;
    - teoria coerenţei, conform căreia adevărul exprimă consistenţa reciprocă a ideilor, a propoziţiilor unui sistem de gândire, a unei teorii;
    - teoria operaţional-pragmatică, pentru care adevărul semnifică valoarea operaţională a unor cunoştinţe.
Părerea că adevărul exprimă concordanţa cunoştinţelor subiectului cunoscător cu obiectul cunoaşterii, a fost exprimată încă din antichitate de către Aristotel : ,,o enunţare adevărată este aceea prin care spui că este eea ce este şi că nu este ceea ce nu este". În contrast cu filozofii empirişti (Francis Bacon, John Locke, David Hume) care au susţinut că la baza cunoaşterii se află ,, impresiunile simţurilor", filozofii  raţionalişti  (R. Descartes, B. Spinoza, G. W. Leibniz) au considerat  că numai  raţiunea  poate oferi legitimitate unor opinii. În lucrarea sa ,,Discurs asupra metodei ", R. Descartes, scrie : ,,Am socotit că pot să iau drept regulă generală că lucrurile pe care le concepem foarte clar şi foarte distinct sunt toate adevărate...". Încercări de a depăşi alternativa metafizică, conform căreia cunoaşterea este un proces ori senzorial ori raţional, a existat în filozofia clasică germană  (Kant, Hegel). Kant afirmă ,,În critica raţiunii pure": ,,dar dacă orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa, aceasta nu înseamnă că ea provine toată din experienţă". El face distincţie între cunoştinţele empirice ,, care îşi au izvoarele lor aposteriori, adică în experienţă", de cunoştinţele apriori care ,,sunt independente absolut de orice experienţă", fiind rezultatul structurilor cognitive ale subiectului epistemic. Prin analiza critică a ,,condiţiilor de posibilitate" ale cunoaşterii, Kant ajunge la contestarea  capacităţii intelectului de a cunoaşte ,,lucrul în sine", care există independent şi în afara subiectului cunoscător. În ,,Fenomenologia spiritului", Hegel se preocupă de strategia urmată în ,,mişcarea gândirii...care îşi produce şi parcurge momentele sale", deoarece ,,metoda nu este altceva decât structura întregului, înfăţişat în pura sa esenţialitate". În felul acesta, el subliniază unitatea dintre teorie şi metodă, interdependenţa între explicare (interpretare) şi modul de abordare  a ,,universului ca totalitate" pentru a obţine despre el cunoştinţe autentice. Metoda sa dialectică de gândire şi cunoaştere va fi preluată de Marx şi Engels dar de pe o poziţie marxistă. Definirea adevărului drept corespondenţă cu realitatea, dar fără să conţină criterii de validare a afirmaţiilor, a fost considerată nesatisfăcătoare de unii filozofi. Un astfel de criteriu ar putea fi cel al coerenţei, care ,,presupune adevărul legilor logicii"(B.Russel). Conform acestui criteriu, o opinie este adevărată atunci când este concordantă şi coerentă logic cu celelalte opinii pe care le susţinem.  Pragmatiştii au ales criteriul utilităţii pentru validarea adevărului, iar marxiştii considerau practica drept criteriul suprem al adevărului. În viziunea celor dintâi, o propoziţie nu este prin ea însăşi adevărată, ci devine adevărată dacă se dovedeşte că ea este funcţională şi utilă în activitatea noastră. W.James, unul dintre fondatorii pragmatismului afirmă :"Tot ce vă pot spune este că ceea ce este adevărat intră în ceea ce este bine, sau că adevărul este un bun de un fel oarecare şi nu cum se presupune de obicei, o categorie în afara binelui ,,.
În mod tradiţional, gnoseologia plasează problema adevărului în cadrul restrâns al relaţiei dintre subiectul epistemic şi lume, ca obiect al cunoaşterii. În epoca contemporană, s-a simţit nevoia unor reconsiderări a conceptelor tradiţionale pe măsura amplificării şi diversificării cunoaşterii.  Referitor la adevăr s-au constituit noi contexte de abordare, relativ distincte, cum ar fi :
   - contextul logico-semantic (reconstrucţia conceptului de adevăr în cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate ; elaborarea conceptului de adevăr formal; studierea condiţiilor formale de atribuire a valorilor de adevărat şi fals);
  - contextul metodologic (studierea aspectelor pragmatice ale adevărului, a regulilor şi procedurilor de confirmare sau infirmare a diferitelor componente şi niveluri ale cunoaşterii umane);
  - contextul epistemologic(elaborarea unui concept integrator al adevărului,ţinând seama de specificul cunoaşterii considerate şi de relaţiile ei cu alte forme de cunoaştere; stabilirea unei tipologii cuprinzătoare a adevărului pentru ştiinţă, filozofie, artă; poziţia valorii de adevăr în configuraţia ansamblului valorilor cunoaşterii ştiinţifice).
Cercetările de epistemologie şi logica ştiinţei pun în evidenţă criterii şi procedee tehnice de testare a validităţii enunţurilor şi teoriilor ştiinţifice. În ştiinţele logico-matematice prevalează procedurile numite demonstraţie, modelare, utilizarea contraexemplelor etc. În ştiinţele factuale, de tipul fizicii, prevalează testele experimentale.
Pentru verificarea unei teorii ştiinţifice, M. Bunge indică patru categorii de teste :
    a) teste interteoretice (examinarea compatibilităţii unei teorii cu restul cunoaşterii ştiinţifice acceptate la un mement dat);
    b) teste metateoretice (analiza critică a unor proprietăţi formale, cum ar fi noncontradicţia sau semantice, cum ar fi posibilitatea interpretării în termeni empirici);
    c) teste filozofice (judecarea teoriei prin prisma filozofiei dominante în cercurile ştiinţifice);
    d) teste empirice (verificarea acordului cu experienţa a unor concluzii ce decurg din ipotezele de bază ale teoriei ştiinţifice).
În concluzie, problematica adevărului este foarte complexă, semnificaţiile acestui concept au provocat şi mai provoacă încă mari dispute filozofice printre gânditori. Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar tipurile de adevăr (analic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de diverse, altfel spus, asupra comprehensibilităţii lumii.

Electron

Care e scopul acestei postari a tale? E pur informativa? Ai ceva probleme de ridicat? Ceva intrebari la care astepti raspuns?

e-
Don't believe everything you think.

protelisav

Citat din: Electron din Septembrie 28, 2011, 06:40:00 PM
Care e scopul acestei postari a tale? E pur informativa? Ai ceva probleme de ridicat? Ceva intrebari la care astepti raspuns?

e-
Consider ca un subiect important care merita discutat este concepul de adevar, abordarea filozofica dar si stiintifica a acestuia, bogatia de semnificatii, evolutia sa istorica etc.

Electron

Citat din: protelisav din Septembrie 29, 2011, 06:48:20 PM
Consider ca un subiect important care merita discutat este concepul de adevar, [...]
De acord cu tine. Ce-ti lipseste este insa capacitatea de a lansa o discutie. Tu crezi ca poliloghia de mai sus invita la discutie?


e-
Don't believe everything you think.

protelisav

Citat din: Electron din Septembrie 29, 2011, 07:25:05 PM
Citat din: protelisav din Septembrie 29, 2011, 06:48:20 PM
Consider ca un subiect important care merita discutat este concepul de adevar, [...]
De acord cu tine. Ce-ti lipseste este insa capacitatea de a lansa o discutie. Tu crezi ca poliloghia de mai sus invita la discutie?


e-
Desigur, daca exista interlocutori interesati, nu doar sa critice, ci sa puna in valoare valentele adevarului.

A.Mot-old

Citat din: protelisav din Septembrie 30, 2011, 08:19:29 AM
Citat din: Electron din Septembrie 29, 2011, 07:25:05 PM
Citat din: protelisav din Septembrie 29, 2011, 06:48:20 PM
Consider ca un subiect important care merita discutat este concepul de adevar, [...]
De acord cu tine. Ce-ti lipseste este insa capacitatea de a lansa o discutie. Tu crezi ca poliloghia de mai sus invita la discutie?


e-
Desigur, daca exista interlocutori interesati, nu doar sa critice, ci sa puna in valoare valentele adevarului.
Marturisesc ca nu am citit postarea ta initiala si subiectul este intr-adevar foarte interesat.Exista adevaruri?Cate tipuri de adevaruri exista?Ce fel de adevar este teoria big-bang de aparitie a universului?Ce fel de adevar este teoria lui Einstein?Ce fel de adevar este ca viteza luminii este constanta indiferent de sistemul de referinta?
Adevărul Absolut Este Etern!

protelisav

Catre A. Mot,
Ai sesizat un aspect esential - raportul dialectic dintre adevarul relativ si adevarul absolut. In istoria stiintei exista numeroase afirmatii considerate adevarate la momentul respectiv dar care s-au dovedit false. Nimeni nu detine adevarul absolut. Dar nu trebuie sa fim pesimisti...

A.Mot-old

Citat din: protelisav din Septembrie 30, 2011, 09:33:13 AM
Catre A. Mot,
Ai sesizat un aspect esential - raportul dialectic dintre adevarul relativ si adevarul absolut. In istoria stiintei exista numeroase afirmatii considerate adevarate la momentul respectiv dar care s-au dovedit false. Nimeni nu detine adevarul absolut. Dar nu trebuie sa fim pesimisti...
Daca nimeni nu detine adevarul absolut atunci care este rolul filozofiei privind adevarul?
Adevărul Absolut Este Etern!

protelisav

Fiinta umana este o fiinta ganditoare, asa cum a afirmat Pascal: "Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie cugetatoare". Rolul si statul sau in Univers este ca prin adevaruri relative sa tinda asimptotic catre adevarul absolut.

A.Mot-old

Citat din: protelisav din Octombrie 01, 2011, 05:50:39 PM
Fiinta umana este o fiinta ganditoare, asa cum a afirmat Pascal: "Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie cugetatoare". Rolul si statul sau in Univers este ca prin adevaruri relative sa tinda asimptotic catre adevarul absolut.
Adevarul abvsolut elimina orice adevar relativ si in concluzie prin adevaruri relative ajungem tot la un adevar relativ caci nu putem cunoaste adevarul absolut oricat de aproape suntem de adevarul absolut.Adevarul absolut este unul singur iar adevaruri relative pot fi mai multe.Ce fel de adevar este afirmatia 1+1=2?Ce fel de adevar este 1+2=1?
Adevărul Absolut Este Etern!

zodiak

Citat din: protelisav din Septembrie 30, 2011, 09:33:13 AMCatre A. Mot,
Ai sesizat un aspect esential - raportul dialectic dintre adevarul relativ si adevarul absolut. In istoria stiintei exista numeroase afirmatii considerate adevarate la momentul respectiv dar care s-au dovedit false. Nimeni nu detine adevarul absolut. Dar nu trebuie sa fim pesimisti...

Poate fi si altfel, "cam toata lumea poseda adevarul absolut".

In logica se ajunge la un singur tip de adevar, de la care a plecat Aristotel initial, adevarul corespondenta /evidenta, "daca vad ceva in fata ca exista atunci el exista", altfel este discutabil.

In realitate se poate ajunge la un adevar extins la infinit prin compararea sistemelor EX: din moment ce exista viata pe Pamant stiind conditile ..., atunci din infinitatea de planete vor exista o "infinitatea" de lumi similare Pamantului, viata, civilizatie, ...

Daca ne referim la tehnologie, atunci adevarul se testeaza experimental prin eroare vorba lui K. Popper.
Daca ne referim la adevarul existentei, la D-zeu, atunci el este inteles prin prisma infinitului, el trancende realitatea fragmentara a momentului.
Infinitul cuprinde suma tuturor posibilitatilor, de aceea este infinit, iar existenta implica intotdeauna un precedent.
Deci religile antice cunosteau adevarul absolut, lumea materiala este o himera, dar probabil ea este mai importanta decat esenta infinita ce o genereaza, deoarece dupa cum spuneau filosofii, aceasta lume cu toate tarele ei este miscatoare, este vie, nu este monotona asemenea esentei absolute, doar aici putem descoperi, doar aici avem mistere, esenta absoluta nu are viata, nu are trecere, nici mistere, nici miscare.