Welcome, Guest. Please login or register.

Autor Subiect: Teoria vortex a materiei  (Citit de 165351 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #435 : Februarie 14, 2019, 12:25:14 p.m. »
Electron (alias don Pasquale)

Dar poti sa-mi raspunzi daca admiti ca la dimensiunile particulelor elementare, din cauza intensitatii gigantice a campului electric, nu mai poate functiona simetria sferica si functioneaza doar simetria cilindrica. Si atunci toate particulele elementare ar fi de forma cilindrica inelara.

In primul rand, argumentarea rationala nu se face pe baza de "admisiuni" ci pe baza de argumente.

--Intr-adevar aceasta idee apare ca un postulat sau ca o axioma care nu poate fi demonstrata. Mie mi s-a parut ca ceva de bun simt logic, am acceptat-o imediat si nu am avut nevoie de nici-o demonstratie. Fiindca mi s-a parut foarte clar ca printr-o particula sferica, masiva, compacta, nu ar putea exista circulatia intensa a eterului care sa creeze campurile electrice cu intensitati de  10^25 V/m.

In al doilea rand, ce argumente ai tu sa pretinzi ca "la dimensiunile particulelor elementare, din cauza intensitatii gigantice a campului electric, nu mai poate functiona simetria sferica si functioneaza doar simetria cilindrica"?

--Pai ce argumente sa am? Eu am preluat ideea din fisiere, fiindca mi s-a parut idee originala si de bun simt logic.
--Si fiind cilindrice inelare, particulele elementare, prin rotatia lor foarte rapida ar genera perechi de turbioane, turbioane care ar putea fi chiar vortexurile bipolare, presupuse sau imaginate de dl profesor Vasile Tudor.

Despre "vortexurile bipolare" ale lui Vasile Tudor nu ma pot pronunta pentru ca dumnealui, exaltat fiind de providenta dialecticii bipolare, nu a binevoit sa le descrie aici pe forum intr-o forma coerenta. Faptul ca tu crezi ca elucubratiile tale sunt compatibile cu incoerentele vortexuri este cel mult amuzant.

--Parerea mea este ca dl profesor Vasile Tudor, a vazut ca dumeata ai o cuprindere indecenta a fenomenelor fizice si a considerat ca este sub integritatea intelectuala a dumnealui sa raspunda la astfel de provocari.

--Vreau sa mai adaug ca dl profesor, care asta vara parea ca sustine, la fel ca mine teoria d-lui inginer, m-a dezamagit, sustinand exact ca dumneata, ca afirmatiile din fisiere ar fi doar axiome si postulate care nu sunt demonstrate de loc.  Eu nu am avut indrazneala sa-l contrazic, dar nici nu mi-a venit in minte la momentul respectiv. Mie mi se pare ca dl professor, nu a citit toata lucrarea. Eu am retinut ca, dl inginer, a dedus cumva densitatea masica a neutronului, pornind de la inductia magnetica Bn gasita la echilibrul dintre forta de inertie si forta electromagnetica de la nivelul fiecarei semiunde din sistemul unei stationare a neutronului. Si pornind de la aceasta densitate a gasit densitatea medie a substantei Pamantului. Mie asta mi se pare o demonstratie foarte clara si de netagaduit, care sustine categoric teoria d-lui inginer.  Dl profesor m-a lamurit ca acel savant care a indraznit sa contrazica relativitatea este Ruggero Maria Santili. Acest personaj are intr-adevar un CV impresionant. A fost profesor de fizica, matematica si chimie nucleara la mai multe universitati din America si din Canada si a condus cateva laboratoare de cercetari fizice si ar avea si cateva descoperiri stiintifice personale. Dumnealui este un profesionist si a publicat mai multe lucrari stiintifice de fizica, de matematica si de chimie.  Si cu toate astea, in momentul in care a criticat relativitatea, a fost cenzurat si editurile nu i-au mai publicat lucrarile. Iar numerosi critici l-au trecut la pseudo-stiintifici.  Rasfoind cateva articole ale dumnealui, am vazut ca si dumnealui ca si dl Tudor Vasile, ca si Laurentiu Iliescu, sau Miles Mathis, a cautat sa dea o explicatie, sa modeleze cumva sarcina electrica si interactiunea electrica. Mie mi se pare ca toti bajbaiesc in modelarea sarcinii electrice si a campului electric, atat timp cat nu folosesc identitatea dimensionala masa-sarcina. De aceea sunt convins ca numai modelul d-lui inginer pentru sarcina electrica si pentru campul electric, modeleaza corect realitatea fizica.
--Am reluat aceasta chestiune, fiindca mi se pare importanta si fiindca am impresia ca  dumneata eviti sa dai un raspuns transant la aceasta chestiune.

Am sa vin cu argumente legate de subiect cand o sa vad ceva argumente cu care iti sustii elucubratiile. La "sentinte" si "revelatii" de speta religioasa nu raspund ca nu are niciun rost.

--Presupun ca astepti parerea altor specialisti, ca sa ai o baza de sustinere.

Inca o data presupui gresit. Iti repet ca stiinta nu se face pe baza de voturi, ci pe baza ratiunii.

--Si totusi si acum te eschivezi in permanenta de la raspunsuri clare, pana nu afli parerea vre-unui specialist.
« Ultima Modificare: Februarie 14, 2019, 04:57:15 p.m. de calahan »

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8172
  • Popularitate: +237/-214
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #436 : Februarie 14, 2019, 05:33:28 p.m. »
Dar poti sa-mi raspunzi daca admiti ca la dimensiunile particulelor elementare, din cauza intensitatii gigantice a campului electric, nu mai poate functiona simetria sferica si functioneaza doar simetria cilindrica. Si atunci toate particulele elementare ar fi de forma cilindrica inelara.

In primul rand, argumentarea rationala nu se face pe baza de "admisiuni" ci pe baza de argumente.

--Intr-adevar aceasta idee apare ca un postulat sau ca o axioma care nu poate fi demonstrata.
Prea-bine, daca acesta este cazul, atunci cel putin trebuie sa precizezi acest lucru cand introduci aceasta idee. De la inceput te-am intrebat care sunt "bazele" ideilor tale, de la ce pornesti, ca sa vedem daca avem veun punct comun de plecare. Si se pare ca, pe masura ce iti dezvalui "axiomele", e tot mai greu sa gasim puncte comune.
Pe de alta parte, axiomele pot sa fie si ele evaluate, prin consecintele logice la care se ajunge, nu doar cele explicite cat si cele implicite.

Mie mi s-a parut ca ceva de bun simt logic, am acceptat-o imediat si nu am avut nevoie de nici-o demonstratie.
Din pacate, anumite "axiome" care par de "bun simt" (cum erau notiunile de timp si spatiu "absolute" din modelul lui Newton de exemplu) se dovedesc a fi descrieri incorecte ale realitatii. Deci, acesta nu e un criteriu prea bun de selectie al axiomelor, pentru ca realitatea e complet neafectata de preferintele noastre "intuitive".


Fiindca mi s-a parut foarte clar ca printr-o particula sferica, masiva, compacta, nu ar putea exista circulatia intensa a eterului care sa creeze campurile electrice cu intensitati de  10^25 V/m.
Pai vezi, tocmai aici este problema cu "axioma" cea noua! Ca tu consideri "de bun simt" ideea de simetrie cilindrica, dar asta pentru ca ai considerat (implicit si nu explicit) ca exista circulatia "eterului" cel ... indetectabil, consideratie care fiind nefalsificabila este complet ne-stiintifica (si desigur inutila).

In al doilea rand, ce argumente ai tu sa pretinzi ca "la dimensiunile particulelor elementare, din cauza intensitatii gigantice a campului electric, nu mai poate functiona simetria sferica si functioneaza doar simetria cilindrica"?

--Pai ce argumente sa am? Eu am preluat ideea din fisiere, fiindca mi s-a parut idee originala si de bun simt logic.
Da, am vazut clar ca nu ai argumente. De aceea tot acest teatralism cu "domnul inginer" este absolut ridicol. Daca ai avea alte argumente decat elucubrantele ineptii si minciuni din scripturile tale, ti le-ai asuma si le-ai putea sustine aici public. A spune "asta nu e ideea mea", dar "eu am crezut-o fara demonstratie" este absolut inutil si nu demonstreaza decat futilitatea abordarii pseudo-stiintifice a oricarui subiect de fizica.

Rasfoind cateva articole ale dumnealui, am vazut ca si dumnealui ca si dl Tudor Vasile, ca si Laurentiu Iliescu, sau Miles Mathis, a cautat sa dea o explicatie, sa modeleze cumva sarcina electrica si interactiunea electrica. Mie mi se pare ca toti bajbaiesc in modelarea sarcinii electrice si a campului electric, atat timp cat nu folosesc identitatea dimensionala masa-sarcina. De aceea sunt convins ca numai modelul d-lui inginer pentru sarcina electrica si pentru campul electric, modeleaza corect realitatea fizica.
Inclusiv aceasta idee, ca o eventuala "indentitate dimensionala" (intre sarcina electrica si masa) ar putea aduce informatii suplimentare (originale) in descrierea realitatii este complet ne-stiintifica. Asa cum am tot repetat, nimeni nu te impiedica sa-ti definesti un sistem de dimensiuni in care dimensiunile fizice ale oricaror marimi fizice sa coincida, alegand corespunzator dimensiunile de baza. Dar, acea coincidenta nu te ajuta la nimic, atata timp cat natura marimilor cu acele dimensiuni este in mod empiric diferita. Ti-am dat exemplul dimensiunii fizice pentru energie si momentul fortei in S.I. De aceea, iti recomand sa studiezi mai indeaproape domeniul analizei dimensionale in fizica, sa vezi cat de irelevanta este acea mult propavaduita (si contrazisa empiric) "identitate dimensionala".

--Si totusi si acum te eschivezi in permanenta de la raspunsuri clare, pana nu afli parerea vre-unui specialist.
Nu ma eschivez de la nimic. Iti spun direct ca resping "axioma" ta cu simetria cilindrica, din cauza elucubrantei consideratii pe care o accepti implicit si anume ca exista fabulisticul "eter" indetectabil.


e-
Don't believe everything you think.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #437 : Februarie 16, 2019, 04:13:31 p.m. »
Electron (alias don Pasquale)

--Dar poti sa-mi raspunzi daca admiti ca la dimensiunile particulelor elementare, din cauza intensitatii gigantice a campului electric, nu mai poate functiona simetria sferica si functioneaza doar simetria cilindrica. Si atunci toate particulele elementare ar fi de forma cilindrica inelara.

In primul rand, argumentarea rationala nu se face pe baza de "admisiuni" ci pe baza de argumente.

--Intr-adevar aceasta idee apare ca un postulat sau ca o axioma care nu poate fi demonstrata.

Prea-bine, daca acesta este cazul, atunci cel putin trebuie sa precizezi acest lucru cand introduci aceasta idee. De la inceput te-am intrebat care sunt "bazele" ideilor tale, de la ce pornesti, ca sa vedem daca avem vre-un punct comun de plecare. Si se pare ca, pe masura ce iti dezvalui "axiomele", e tot mai greu sa gasim puncte comune.
Pe de alta parte, axiomele pot sa fie si ele evaluate, prin consecintele logice la care se ajunge, nu doar cele explicite cat si cele implicite.

--Ei si atunci, care sunt dupa dumneata consecintele logice pe care le produce modelul (axiomatic) cilindric inelar, al particulelor elementare si totodata de unde stationare de tensiune de foarte mare amplitudine, care in propagarea lor pe circomferinta de diametrul particulei, se comporta ca si motoare electrice rotative de foarte mare putere si turatie?
--Mie mi s-a parut ca ceva de bun simt logic, am acceptat-o imediat si nu am avut nevoie de nici-o demonstratie. Din moment ce mi-a dat listele cu parametri fizici ai particulelor elementare si cu formulele de calcul al parametrilor.

Din pacate, anumite "axiome" care par de "bun simt" (cum erau notiunile de timp si spatiu "absolute" din modelul lui Newton de exemplu) se dovedesc a fi descrieri incorecte ale realitatii. Deci, acesta nu e un criteriu prea bun de selectie al axiomelor, pentru ca realitatea e complet neafectata de preferintele noastre "intuitive".

--Asta este parerea dumitale care esti impregnat de dogmele relativiste. Mie mi se pare ca relativitatea este doar metafizica, departe de realitatea fizica. Fiindca nu poate explica entitatie fizice reale, nici sarcina, nici masa, nici forta, nici energia, nici densitatea masei, nici presiunea. Si utilizeaza niste relatii matematice absolut neintuitive. Si ca sa le aduca la domeniul realitatilor fizice, considera ca formulele clasice sunt doar cazuri particulare, valabile doar pentru viteze foarte mici in raport cu viteza luminii in vid c. Iar viteza luminii c se masoara in vid, dar nu este in raport cu vidul. Dar atunci in raport de ce se masoara viteza luminii in vid c?
--Fiindca mi s-a parut foarte clar ca printr-o particula sferica, masiva, compacta, nu ar putea exista circulatia intensa a eterului care sa creeze campurile electrice cu intensitati de  10^25 V/m.

Pai vezi, tocmai aici este problema cu "axioma" cea noua! Ca tu consideri "de bun simt" ideea de simetrie cilindrica, dar asta pentru ca ai considerat (implicit si nu explicit) ca exista circulatia "eterului" cel ... indetectabil, consideratie care fiind nefalsificabila este complet ne-stiintifica (si desigur inutila).

--Pai circulatia eterului prin structurile dinamice ale particulelor elementare, face sa existe campurile fizice din jurul particulelor elementare. Fiindca particulele elementare sunt sursele campurilor fizice si deci sunt surse de miscare in universul fizic.

In al doilea rand, ce argumente ai tu sa pretinzi ca "la dimensiunile particulelor elementare, din cauza intensitatii gigantice a campului electric, nu mai poate functiona simetria sferica si functioneaza doar simetria cilindrica"?

--Pai ce argumente sa am? Eu am preluat ideea din fisiere, fiindca mi s-a parut idee originala si de bun simt logic.

Da, am vazut clar ca nu ai argumente. De aceea tot acest teatralism cu "domnul inginer" este absolut ridicol. Daca ai avea alte argumente decat elucubrantele ineptii si minciuni din scripturile tale, ti le-ai asuma si le-ai putea sustine aici public. A spune "asta nu e ideea mea", dar "eu am crezut-o fara demonstratie" este absolut inutil si nu demonstreaza decat futilitatea abordarii pseudo-stiintifice a oricarui subiect de fizica.

--Toate aceste idei , sunt minciuni si ineptii elucubrante numai pentru dumneata, care nu ai nici ce mai mica cuprindere sau intuitie a fenomenului fizic. Eu nici nu sunt in stare de idei originale, fiindca nu am nici-un orizont in domeniu. Dar au fost unii care mi-au trimis admonestari ca imi insusesc ideile altora.
--Rasfoind cateva articole ale dumnealui, am vazut ca si dumnealui, ca si dl Tudor Vasile, ca si Laurentiu Iliescu, sau Miles Mathis, a cautat sa dea o explicatie, sa modeleze cumva sarcina electrica si interactiunea electrica. Mie mi se pare ca toti bajbaiesc in modelarea sarcinii electrice si a campului electric, atat timp cat nu folosesc identitatea dimensionala masa-sarcina. De aceea sunt convins ca numai modelul d-lui inginer pentru sarcina electrica si pentru campul electric, reflecta realitatea fizica.
 
Inclusiv aceasta idee, ca o eventuala "indentitate dimensionala" (intre sarcina electrica si masa) ar putea aduce informatii suplimentare (originale) in descrierea realitatii este complet ne-stiintifica. Asa cum am tot repetat, nimeni nu te impiedica sa-ti definesti un sistem de dimensiuni in care dimensiunile fizice ale oricaror marimi fizice sa coincida, alegand corespunzator dimensiunile de baza. Dar, acea coincidenta nu te ajuta la nimic, atata timp cat natura marimilor cu acele dimensiuni este in mod empiric diferita. Ti-am dat exemplul dimensiunii fizice pentru energie si momentul fortei in S.I. De aceea, iti recomand sa studiezi mai indeaproape domeniul analizei dimensionale in fizica, sa vezi cat de irelevanta este acea mult propavaduita (si contrazisa empiric) "identitate dimensionala".

--Pai identitatea dimensionala masa gravifica-sarcina electrica, duce la semantica exacta a marimilor fizice si a constantelor fizice universale. Si cu astea se patrunde in intimitatea structurilor dinamice ale substantei. Ceeace nu este putin lucru, dupa mine. Stii dumneata vre-o teorie care sa produca modele structurilor dinamice ale substantei?
--Iar identitatea dimensionala  energie-moment reflecta tot asa, ca si in cazul identitatii dimensionale masa-sarcina, o coincidenta dimensionala care apare din structuri dinamice diferite. Si am mai aratat ca momentul este marime statica si vectoriala, pe cand energia este marime scalara si evolutiva. Nu am dreptate?

--Si totusi si acum te eschivezi in permanenta de la raspunsuri clare, pana nu afli parerea vre-unui specialist.

Nu ma eschivez de la nimic. Iti spun direct ca resping "axioma" ta cu simetria cilindrica, din cauza elucubrantei consideratii pe care o accepti implicit si anume ca exista fabulisticul "eter" indetectabil.

--Asa imi place cand vii cu un raspuns clar transant. Dar fiindca nu vii cu nici-o argumenare pentru aceasta respingere, presupun ca esti fixat in modelul de bilute rigide pentru particulele elementare. Fiindca asa este dat in toate reprezentarile din stiinta oficiala, din stiinta cea adevarata.



Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8172
  • Popularitate: +237/-214
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #438 : Februarie 18, 2019, 02:43:44 p.m. »
--Ei si atunci, care sunt dupa dumneata consecintele logice pe care le produce modelul (axiomatic) cilindric inelar, al particulelor elementare si totodata de unde stationare de tensiune de foarte mare amplitudine, care in propagarea lor pe circomferinta de diametrul particulei, se comporta ca si motoare electrice rotative de foarte mare putere si turatie?
In primul rand, ar genera o simetrie care nu e sferica, ceea ce contrazice experimentele de pana acum. Ai tu vreo referinta la vreun experiment fizic in care sa se fi detectat o simetrie cilindrica pentru vreuna din particulele elementare, in acord cu modelul propavaduit de tine?

In al doilea rand, repet ca, premisa acceptata implicit de tine a existentei unui "eter" indetectabil care "circula" este inadmisibila, atata timp cat modelele actuale descriu atat de bine realitatea fara nevoia unei astfel de elucubratii.

Din pacate, anumite "axiome" care par de "bun simt" (cum erau notiunile de timp si spatiu "absolute" din modelul lui Newton de exemplu) se dovedesc a fi descrieri incorecte ale realitatii. Deci, acesta nu e un criteriu prea bun de selectie al axiomelor, pentru ca realitatea e complet neafectata de preferintele noastre "intuitive".

--Asta este parerea dumitale care esti impregnat de dogmele relativiste.
Mda, spui tu, prea-credinciosule, care habar nu ai despre ce vorbesti in domeniul relativitatii.  ::)

Mie mi se pare ca relativitatea este doar metafizica, departe de realitatea fizica.
Si de ce crezi ca are vreo relevanta ce ti se pare tie, prea-credinciosule, data fiind ignoranta in care te complaci?

Fiindca nu poate explica entitatie fizice reale, nici sarcina, nici masa, nici forta, nici energia, nici densitatea masei, nici presiunea.
Si tu crezi ca elucubratiile tale ridicole din scripturile tale explica ceva in mod relevant?

Si utilizeaza niste relatii matematice absolut neintuitive.
Mda, dar ce ai vrea sa facem, daca realitatea nu este intuitiva? Macar acele "relatii absolut neintuitive" au confirmari experimetale, in timp ce elucubratiile tale sunt complet irelevante, nefiind nici macar falsificabile.

Si ca sa le aduca la domeniul realitatilor fizice, considera ca formulele clasice sunt doar cazuri particulare, valabile doar pentru viteze foarte mici in raport cu viteza luminii in vid c.
Nici vorba, prea-credinciosule. Faptul ca formulele din relativitate se reduc la cele clasice in cazul vitezelor mici in raport cu viteza luminii in vid este o chestiune care nu e deloc arbitrara, ci este o realitate care se poate verifica destul de usor, cu un nivel elementar de cunostinte matematice. Cand faci astfel de afirmatii nu faci decat sa dovedesti cat de putin intelegi ceea ce debitezi pe aceste subiecte.

Iar viteza luminii c se masoara in vid, dar nu este in raport cu vidul. Dar atunci in raport de ce se masoara viteza luminii in vid c?
Cand s-a determinat (masurat) experimental viteza luminii (o aproximare desigur), s-a folosit ca referential Pamantul. Dupa aceea, acum cateva decenii, s-a stabilt exact viteza luminii in vid prin alta metoda, o metoda pe care te las sa o descoperi singur (e o informatie publica, desigur). Eu nu o sa ti-o dau mura in gura, tocmai pentru ca se vede ca-ti place sa fii ridicol in public, asa ca te las sa fii ridicol.

--Fiindca mi s-a parut foarte clar ca printr-o particula sferica, masiva, compacta, nu ar putea exista circulatia intensa a eterului care sa creeze campurile electrice cu intensitati de  10^25 V/m.
Si tu de unde stii, prea-credinciosule, ca acea "circulatie intensa a eterului" chiar exista in realitate?

--Pai circulatia eterului prin structurile dinamice ale particulelor elementare, face sa existe campurile fizice din jurul particulelor elementare. Fiindca particulele elementare sunt sursele campurilor fizice si deci sunt surse de miscare in universul fizic.
Tu poti sa tot declari ca acea "circulatie" face sa existe campurile fizice, dar cum demonstrezi asta? Chiar atat de greu iti este sa intelegi ca afirmatiile nejustificate nu sunt relevante?

--Toate aceste idei , sunt minciuni si ineptii elucubrante numai pentru dumneata, care nu ai nici ce mai mica cuprindere sau intuitie a fenomenului fizic.
Vanind de la tine, prea-credinciosule, acestea sunt adevarate complimente pentru mine.

Eu nici nu sunt in stare de idei originale, fiindca nu am nici-un orizont in domeniu.
Da, asta e foarte evident.

--Pai identitatea dimensionala masa gravifica-sarcina electrica, duce la semantica exacta a marimilor fizice si a constantelor fizice universale. Si cu astea se patrunde in intimitatea structurilor dinamice ale substantei. Ceeace nu este putin lucru, dupa mine.
Tu tot promiti asta, prea-credinciosule, dar nu ai prezentat niciodata acea "semantica exacta". Si daca continutul scripturilor tale elucubrante constituie pentru tine acea "semantica" atunci n-ai decat sa fii ridicol in continuare. Ti-am indicat destule erori, elucubratii, ineptii si chiar minciuni continute in scripturile tale, asa ca insistenta ta in ignoranta e doar ridicola.

Stii dumneata vre-o teorie care sa produca modele structurilor dinamice ale substantei?
Pana una alta, prea-credinciosule, nu ai demonstrat ca exista acele fabulistice "structuri dinamice".  Tu crezi ca pentru orice elucubratie scornita de cineva, trebuie sa existe teorii oficiale care sa le presupuna automat relevante si sa "le produca", doar asa ca vor prea-credinciosi asa ca tine?

--Iar identitatea dimensionala  energie-moment reflecta tot asa, ca si in cazul identitatii dimensionale masa-sarcina, o coincidenta dimensionala care apare din structuri dinamice diferite.
Da mai prea-credinciosule, dar acea coincidenta dimensionala nu "dezvaluie" nicio informatie suplimentara despre acele marimi fizice, exact din motivul ca dimensiunile acelea sunt rezultatul unor conventii umane, si realitatea e complet neafectata de acele conventii.

Si am mai aratat ca momentul este marime statica si vectoriala, pe cand energia este marime scalara si evolutiva. Nu am dreptate?
Si ce-i cu asta, prea-credinciosule? Crezi cumva ca au dimensiuni fizice diferite (in S.I.) din aceasta cauza?

Si de ce consideri doar energia ca fiind o marime "evolutiva"?

Nu ma eschivez de la nimic. Iti spun direct ca resping "axioma" ta cu simetria cilindrica, din cauza elucubrantei consideratii pe care o accepti implicit si anume ca exista fabulisticul "eter" indetectabil.

--Asa imi place cand vii cu un raspuns clar transant. Dar fiindca nu vii cu nici-o argumenare pentru aceasta respingere, presupun ca esti fixat in modelul de bilute rigide pentru particulele elementare. Fiindca asa este dat in toate reprezentarile din stiinta oficiala, din stiinta cea adevarata.
Prea-credinciosule, tu chiar atat de putine intelegi ceea ce citesti? Cum adica nu vin cu nicio argumentare pentru aceasta respingere? In fragmentul preluat de tine mai sus exista deja un argument. Ai cumva orbul gainii ? Nu ai vazut ce urmeaza dupa "din cauza" ? Orice elucubratii care se bazeaza pe ceva "indetectabil" sunt complet irelevante pentru descrierea realitatii.


e-
Don't believe everything you think.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #439 : Februarie 19, 2019, 04:43:03 p.m. »
Electron(alias don Pasquale)

--Ei si atunci, care sunt dupa dumneata consecintele logice pe care le produce modelul (axiomatic) cilindric inelar, al particulelor elementare si totodata de unde stationare de tensiune de foarte mare amplitudine, care in propagarea lor pe circomferinta de diametrul particulei, se comporta ca si motoare electrice rotative de foarte mare putere si turatie?

In primul rand, ar genera o simetrie care nu e sferica, ceea ce contrazice experimentele de pana acum.

--Aici chiar imi place ce spui.
--Doar nu vrei sa spui ca experimentele de pana acum sustin modelul de bilute rigide?

 Ai tu vreo referinta la vreun experiment fizic in care sa se fi detectat o simetrie cilindrica pentru vreuna din particulele elementare, in acord cu modelul propavaduit de tine?

--Pai experimentele de anihilare a particulelor cu generarea perechilor de fotoni gama, cred ca demonstreaza exact structura inelara, de unde stationare a particulelor elementare.

In al doilea rand, repet ca, premisa acceptata implicit de tine a existentei unui "eter" indetectabil care "circula" este inadmisibila, atata timp cat modelele actuale descriu atat de bine realitatea fara nevoia unei astfel de elucubratii.

--Vrei sa spui ca forta de inertie si presiunea care striveste corpurile (sistemele) la impact sunt nedetectabile?

Din pacate, anumite "axiome" care par de "bun simt" (cum erau notiunile de timp si spatiu "absolute" din modelul lui Newton de exemplu) se dovedesc a fi descrieri incorecte ale realitatii. Deci, acesta nu e un criteriu prea bun de selectie al axiomelor, pentru ca realitatea e complet neafectata de preferintele noastre "intuitive".

--Asta este parerea dumitale care esti impregnat de dogmele relativiste.
--Sunt destui savanti de seama, care au semnalat descrierea incorecta a universului pe baza ecuatiilor relativiste.

Mda, spui tu, prea-credinciosule, care habar nu ai despre ce vorbesti in domeniul relativitatii.
 
--Mie mi se pare ca relativitatea este doar metafizica, departe de realitatea fizica.

Si de ce crezi ca are vreo relevanta ce ti se pare tie, prea-credinciosule, data fiind ignoranta in care te complaci?

--Pai daca explica simplu  si translatia si forta si inertia si sarcina si masa si energia si lumina si gravitatia si formula lui Fresnel si experimentul M-M si experimentul Pound-Rebka si structurile dinamice ale particulelor elementare, cum sa nu fie relevanta?
--Fiindca relativitatea nu poate explica entitatie fizice reale, nici sarcina, nici masa, nici forta, nici energia, nici densitatea masei, nici presiunea.

Si tu crezi ca elucubratiile tale ridicole din scripturile tale explica ceva in mod relevant?

--Eu cred ca doar pentru dumneata, care habar nu ai, ce este translatia, ce este forta, ce este densitatea, ce este presiunea, ce este lumina, ce este energia, ce este gravitatia, se este campul electric, magnetic si gravific, orice explicatie fenomenologica simpla si coerenta ti se pare a fi elucubratie, fiindca nu este ca in manuale, ca in fizica oficiala, care nu si-a stabilit inca semantica conceptelor cu care lucreaza, fizica clasica conservatoare, fixata rigid in dogme care  franeaza in prmanenta progresul rationamentelor stiintifice. 
--Si utilizeaza niste relatii matematice absolut neintuitive.

Mda, dar ce ai vrea sa facem, daca realitatea nu este intuitiva? Macar acele "relatii absolut neintuitive" au confirmari experimetale, in timp ce elucubratiile tale sunt complet irelevante, nefiind nici macar falsificabile.

--Realitatea fizica este perfect intuitiva. Numai relativitatea este neintuitiva.
--formulele clasice sunt doar cazuri particulare, valabile doar pentru viteze foarte mici in raport cu viteza luminii in vid c.

Nici vorba, prea-credinciosule. Faptul ca formulele din relativitate se reduc la cele clasice in cazul vitezelor mici in raport cu viteza luminii in vid este o chestiune care nu e deloc arbitrara, ci este o realitate care se poate verifica destul de usor, cu un nivel elementar de cunostinte matematice. Cand faci astfel de afirmatii nu faci decat sa dovedesti cat de putin intelegi ceea ce debitezi pe aceste subiecte.

--Pai tocmai verificarea in permanenta a formulelor clasice, demonstreaza metafizica formulelor relativiste.
--Iar viteza luminii c se masoara in vid, dar nu este in raport cu vidul. Dar atunci in raport de ce se masoara viteza luminii in vid c?

Cand s-a determinat (masurat) experimental viteza luminii (o aproximare desigur), s-a folosit ca referential Pamantul. Dupa aceea, acum cateva decenii, s-a stabilt exact viteza luminii in vid prin alta metoda, o metoda pe care te las sa o descoperi singur (e o informatie publica, desigur). Eu nu o sa ti-o dau mura in gura, tocmai pentru ca se vede ca-ti place sa fii ridicol in public, asa ca te las sa fii ridicol.

-Aici iar indrugi demagogie seaca. Vrei pasamite sa spui ca dumneata ai sti ceva ce nu vrei sa spui. Pai asta este exact ca si cand nu ai sti nimic. Adica este doar demagogie seaca.
--Fiindca mi s-a parut foarte clar ca printr-o particula sferica, masiva, compacta, nu ar putea exista circulatia intensa a eterului care sa creeze campurile electrice cu intensitati de  10^25 V/m.

Si tu de unde stii, prea-credinciosule, ca acea "circulatie intensa a eterului" chiar exista in realitate?

--Pai daca particulele elementare sunt inconjurate de campurile fizice, care sunt explicate ca fiind circulatii ale eterului, pompat de structurile dinamice ale particulelor elementare
.--Pai circulatia eterului prin structurile dinamice ale particulelor elementare, face sa existe campurile fizice din jurul particulelor elementare. Fiindca particulele elementare sunt sursele campurilor fizice si deci sunt surse de miscare in universul fizic.

Tu poti sa tot declari ca acea "circulatie" face sa existe campurile fizice, dar cum demonstrezi asta? Chiar atat de greu iti este sa intelegi ca afirmatiile nejustificate nu sunt relevante?

--Ce spui? Adica particulele elementare nu ar fi inconjurate de campuri fizice si nu ar fi surse de miscare in universul fizic?
--Toate aceste idei , sunt minciuni si ineptii elucubrante numai pentru dumneata, care nu ai nici ce mai mica cuprindere sau intuitie a fenomenului fizic.

Vanind de la tine, prea-credinciosule, acestea sunt adevarate complimente pentru mine.

--Dar nici nu gasesc intotdeauna complimentele bine meritate, pentru stralucitoarele dumitale postari.
--Eu nici nu sunt in stare de idei originale, fiindca nu am nici-un orizont in domeniu. Si de aceea nu ma dau a tot cunoscator ca dumneata.

Da, asta e foarte evident.

--Pai stiinta mea de fizica este doar din fisierele studiate si din cateva lucrari de popularizare. Eu doar nu sunt specialist si nu pot sa am nici-o viziune originala asupra fenomenelor fizice.
--Pai identitatea dimensionala masa gravifica-sarcina electrica, duce la semantica exacta a marimilor fizice si a constantelor fizice universale. Si cu astea se patrunde in intimitatea structurilor dinamice ale substantei. Ceeace nu este putin lucru, dupa mine.

Tu tot promiti asta, prea-credinciosule, dar nu ai prezentat niciodata acea "semantica exacta". Si daca continutul scripturilor tale elucubrante constituie pentru tine acea "semantica" atunci n-ai decat sa fii ridicol in continuare. Ti-am indicat destule erori, elucubratii, ineptii si chiar minciuni continute in scripturile tale, asa ca insistenta ta in ignoranta e doar ridicola.

--Cum poti sa spui asa ceva? Nu am postat fisierul cu –sistemul bidimensional al marimilor fizice-, sistem care ar fi concretizarea semanticii exacte a marimilor fizice, asa cum rezulta pe baza identitatii dimensionale masa-sarcina?
--Stii dumneata vre-o teorie care sa produca modele ale structurilor dinamice ale substantei?

Pana una alta, prea-credinciosule, nu ai demonstrat ca exista acele fabulistice "structuri dinamice".  Tu crezi ca pentru orice elucubratie scornita de cineva, trebuie sa existe teorii oficiale care sa le presupuna automat relevante si sa "le produca", doar asa ca vor prea-credinciosi asa ca tine?

--Eu am vazut ca pe baza structurii dinamice a fotonului se deduce simplu formula lui Fresnel  de combinare a miscarii luminii cu miscarea mediului transparent. Si atunci experimentul Fizeau apare ca o confirmare experimentala a structurii dinamice a fotonului. Si nu da o explicatie a camplui electric pe baza structurii dinamice a electronului?. Si nu se da o explicatie a mecanismului gravitatiei pe baza structurii dinamice a nucleonilor?. Pai astea sunt lucruri extraordinare, pe care le-am retinut foarte bine.
--Iar identitatea dimensionala  energie-moment reflecta tot asa, ca si in cazul identitatii dimensionale masa-sarcina, o coincidenta dimensionala care apare din structuri dinamice diferite.

Da mai prea-credinciosule, dar acea coincidenta dimensionala nu "dezvaluie" nicio informatie suplimentara despre acele marimi fizice, exact din motivul ca dimensiunile acelea sunt rezultatul unor conventii umane, si realitatea e complet neafectata de acele conventii.

--Pai ce informatii suplimentare sa mai produca?. La nivel macroscopic lucrurile sunt arhicunoscute, nu mai este nici-un mister de evidentiat.
--Si am mai aratat ca momentul este marime statica si vectoriala, pe cand energia este marime scalara si evolutiva. Nu am dreptate?

Si ce-i cu asta, prea-credinciosule? Crezi cumva ca au dimensiuni fizice diferite (in S.I.) din aceasta cauza?

--Pai este exact ca in cazul identitatii masa-sarcina. Sunt structuri dinamice diferite, dar produc acelasi efect fizic in spatiul din jur si din acest motiv se masoara cu aceleasi dimensiuni fizice.

Si de ce consideri doar energia ca fiind o marime "evolutiva"?

--Pai fiindca in procesul transferarii miscarii de la un sistem la altul, componentele energiei sunt variabile. Volumul creste continuu catre infinit, iar presiunea variaza pulsatoriu (periodic) de la zero la maxim si de la maxim la zero. Fiindca presiunea nu poate sa creasca la infinit.

Nu ma eschivez de la nimic. Iti spun direct ca resping "axioma" ta cu simetria cilindrica, din cauza elucubrantei consideratii pe care o accepti implicit si anume ca exista fabulisticul "eter" indetectabil.

--Asa imi place cand vii cu un raspuns clar transant. Dar fiindca nu vii cu nici-o argumenare pentru aceasta respingere, presupun ca esti fixat in modelul de bilute rigide pentru particulele elementare. Fiindca asa este dat in toate reprezentarile grafice din stiinta oficiala, din stiinta cea adevarata.

Prea-credinciosule, tu chiar atat de putine intelegi ceea ce citesti? Cum adica nu vin cu nicio argumentare pentru aceasta respingere? In fragmentul preluat de tine mai sus exista deja un argument. Ai cumva orbul gainii ? Nu ai vazut ce urmeaza dupa "din cauza" ? Orice elucubratii care se bazeaza pe ceva "indetectabil" sunt complet irelevante pentru descrierea realitatii.

--Deci nu ai inteles ca translatia si inertia substantei, care sunt foarte detectabile, sunt explicate de interactiunea structurilor dinamice din adancul substantei, cu spatiul fizic, materializat de acel fluid perfect, inponderabil, nestructurat dinamic si de aceea insesizabil, pe care relativitatea il respinge, tinand in loc cunoasterea rationala a fenomenelor fizice si care nexplicand nici-o esenta fizica, are pretentia ca explica tot. 


Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8172
  • Popularitate: +237/-214
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #440 : Februarie 19, 2019, 06:49:27 p.m. »
Dat fiind ca o dai iar prin balarii pe langa subiect, voi raspunde (cand voi avea timp) la elucubratiile astea in topicul acela cu varza de idei, deschis special pentru tine.


e-
Don't believe everything you think.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #441 : Februarie 21, 2019, 04:56:38 p.m. »
Electron (alias don Pasquale)

--Pai toata discutia a pornit de la starea de miscare a componentelor sistemului solar. Daca sunt sau nu  in translatie? Daca sunt sau nu purtate de inertie? Daca la impact apare presiunea dinamica, aceea care striveste corpurile in momentul ciocnirilor? Acestea sunt chestiuni la care ai evitat in permanenta sa dai un raspuns transant. Si ai venit cu vagoane de fraze de demagogie seaca. Si crezi ca tot spanacul asta al dumitale este altceva decat balarii?

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8172
  • Popularitate: +237/-214
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #442 : Februarie 21, 2019, 06:02:01 p.m. »
Acestea sunt chestiuni la care ai evitat in permanenta sa dai un raspuns transant.
Nu prea-credinciosule, nu evit sa dau raspunsuri transante. Problema este ca e foarte dificil sa discut cu propagatori de pseudo-stiinta asa ca tine, care nu dau doi bani pe rigurozitatea in exprimare. Schimbi mereu intrebarile si te miri ca raspunsurile mele se schimba. Uite, mai incerc o data:

--Pai toata discutia a pornit de la starea de miscare a componentelor sistemului solar.
La asta ti-am raspuns de fiecare data: starea de miscarea a componentelor sistemuli solar depinde de referentialul ales. Iata: fata de Soare, Soarele este in repaus, iar fata de Pamant, Soarele se misca (descrie o traiectorie complicata in jurul Pamantului). Ce nu e transant in aceast raspuns?

Daca sunt sau nu  in translatie?
La intrebarea asta nu se poate rapsunde, prea-credinciosule, pana nu specifici referentialul. Cum sa raspund mai transant la o intrebare care nu precizeaza la ce se refera?

Daca sunt sau nu purtate de inertie?
Ce inseamna "a fi purtat de inertie" ? Te referi cumva la prima lege a dinamicii? La intrebari care nu sunt clare, nu e normal sa cer lamuriri?

Daca la impact apare presiunea dinamica, aceea care striveste corpurile in momentul ciocnirilor?
Nu, nu apare o "presiune dinamica" ce striveste corpurile la ciocnire. Presiunea dinamica exista (este definita) doar in fluide (cu densitate nenula). Deci incercarea ta e a sugera ca "un fluid (fabulistic) cu densitate nula" ar genera o "presiunea dinamica" nu are pentru mine niciun suport logic sau fizic.

Si ai venit cu vagoane de fraze de demagogie seaca. Si crezi ca tot spanacul asta al dumitale este altceva decat balarii?
Faptul ca tu, prea-credinciosule, califici rapsunsurile mele in acest fel, este un compliment pentru mine. Multumesc!


e-
Don't believe everything you think.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #443 : Februarie 23, 2019, 10:03:42 a.m. »
Electron (alias don Pasquale)



--Acestea sunt chestiuni la care ai evitat in permanenta sa dai un raspuns transant.

Nu prea-credinciosule, nu evit sa dau raspunsuri transante. Problema este ca e foarte dificil sa discut cu propagatori de pseudo-stiinta asa ca tine, care nu dau doi bani pe rigurozitatea in exprimare. Schimbi mereu intrebarile si te miri ca raspunsurile mele se schimba. Uite, mai incerc o data:

--Pai toata discutia a pornit de la starea de miscare a componentelor sistemului solar.

La asta ti-am raspuns de fiecare data: starea de miscarea a componentelor sistemului solar depinde de referentialul ales. Iata: fata de Soare, Soarele este in repaus, iar fata de Pamant, Soarele se misca (descrie o traiectorie complicata in jurul Pamantului). Ce nu e transant in aceast raspuns?

--Pai si daca Soarele este in miscare fata de Pamant, cum zici dumneata, nu inseamna ca este in translatie?
--Si fata de centrul galaxiei, luat ca referinta, tot sistemul solar, este sau nu in translatie?. Iti repet ca nu ma intereseaza intensitatea sau magnitudinea vitezei de translatie. Ma intereseaza sa precizezi exact care este starea sistemului solar fata de centrul galaxiei. Este in repaus sau este in translatie?

Daca sunt sau nu  in translatie?

La intrebarea asta nu se poate rapsunde, prea-credinciosule, pana nu specifici referentialul. Cum sa raspund mai transant la o intrebare care nu precizeaza la ce se refera?

--Intrebarea se refera clar la faptul daca componentele sistemului solar sunt sau nu in translatie? Exista sau nu translatia fizica in sistemul solar?
--Daca sunt sau nu purtate de inertie?

Ce inseamna "a fi purtat de inertie" ? Te referi cumva la prima lege a dinamicii? La intrebari care nu sunt clare, nu e normal sa cer lamuriri?

--Inseamna ca translatia sistemelor cosmice se produce sub actiunea fortei de inertie?. Aceea data de asa zisa lege a 2-a a dinamicii.


--Daca la impact apare presiunea dinamica, aceea care striveste corpurile in momentul ciocnirilor?

Nu, nu apare o "presiune dinamica" ce striveste corpurile la ciocnire. Presiunea dinamica exista (este definita) doar in fluide (cu densitate nenula). Deci incercarea ta e a sugera ca "un fluid (fabulistic) cu densitate nula" ar genera o "presiunea dinamica" nu are pentru mine niciun suport logic sau fizic.

--Pai acel fluid cu densitate nula, in care sunt scufundate structurile dinamice ale substantei, la interfata cu substanta capata densitatea substantei, fara ca acel fluid perfect si nestructurat dinamic, sa aiba o densitate proprie.
--Pai si daca presiunea dinamica exista doar in fluide, existenta presiunii dinamice nu dovedeste existenta fluidului in care apare presiunea?
--Deci afirmi hotarat ca la ciocnirea corpurilor nu apare nici-o presiune care sa le striveasca cumva?
--Si in formula energiei cinetice nu apare de loc presiunea dinamica  pd=ro*v2
--Si ai venit cu vagoane de fraze de demagogie seaca. Si crezi ca tot spanacul asta al dumitale este altceva decat balarii?

Faptul ca tu, prea-credinciosule, califici rapsunsurile mele in acest fel, este un compliment pentru mine. Multumesc!

--Inteleg ca esti foarte magulit de complimentele cu care te gratulez.

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8172
  • Popularitate: +237/-214
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #444 : Martie 01, 2019, 04:36:37 p.m. »
Ti-am raspuns la elucubratiile astea in topicul cu varza de idei. Aici esti off-topic.


e-
Don't believe everything you think.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #445 : Martie 02, 2019, 03:19:40 p.m. »
Electron (alias don Pasquale)

Citat
Nu, nu apare o "presiune dinamica" ce striveste corpurile la ciocnire. Presiunea dinamica exista (este definita) doar in fluide (cu densitate nenula). Deci incercarea ta e a sugera ca "un fluid (fabulistic) cu densitate nula" ar genera o "presiunea dinamica" nu are pentru mine niciun suport logic sau fizic.
--Aici contrazici cu hotarare fenomenul de strivire a corpurilor la ciocnire. Strivire care se produce sub actiunea unei presiuni si este un fenomen observat si cunoscut de toata lumea.  Si doar am repetat de cateva ori ca la suprafata care limiteaza particulele cu spatiul fizic (interfata), densitatea particulei apartine si spatiului din imediata vecinatate. Iar in spatiul fizic materializat de fluidul perfect care compune oceanul eteric apare presiunea dinamica  pd= ro*v2. Presiune care este direct proportionala cu patratul vitezei de translatie a substantei prin vid, prin spatiul eteric. Unde ro apartine substantei, nu eterului. Fiindca eterul nefiind structurat dinamic  ca si substanta, nu poate sa aiba proprietatea de densitate a substantei. Si ca sa eviti raspunsurile cerute in postare, spui ca ai raspuns in alta parte. Mie imi este foarte clar ca eviti, adica nu vrei sa raspunzi la niste chestiuni simple.

Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #446 : Martie 06, 2019, 06:46:58 p.m. »
Domnul profesor  Tudor Vasile

La linkul de mai jos este postata o lucrare ampla, cred de o viata, a lui Ioan N Popescu, in care se face pomenire de o teorie a gravitovortexului.  Lucrare din care am extras cu greutate un scurt pasaj, in care se pomeneste de legatura intre mecanica fluidelor, gravitatie, electrostatica si electromagnetism.

https://www.scribd.com/document/92365302/1982-Ioan-N-Popescu-Gravitatia

Nu este deci surprinzător faptul că fenomenele dinamicii fluidelor de care ne ocupăm aici au servit ca model initial şi pentru elaborarea actualei teorii a electromagnetismului, incepind cu lucrările lui Faraday şi Wollaston şi terminind cu cele ale lui W. Thomson şi Maxwell. In lucrarea On Faraday'sLines of Force (1855) Maxwell arată explicit că legile campului electrostatic au o analogie completa cu legile mişcării irotaţionale a unui fluid incompresibil intre surse (izvor pozitiv) şi put (izvor negativ); de asemenea, liniile de forţă magnetice generate de un curent electric (pe care îl Înconjură circular) sînt analoage cu liniile de curent din mişcarea turbionară (de vîrtej) a fluidului incompresibil. In cursul pledoariei noastre vom folosi pe larg această posibilitate a ecuaţiei fundamentale (7.9} a gravitovortexului de a descrie atit procese mecanice, cit şi procese de tip electromagnetic. Pentru că, aşa cum vom vedea in capitolele 11 şi 12 ale acestei lucrări, forţele "suplimentare"introduse de gravitovortex se vor dovedi a fi pină la urmă forte de tip electromagnetic. Dacă la toate acestea adăugăm faptul că ecuaţiile mecanicii fluidelor in general şi ecuaţia (7.9} in special, pot fi transcrise cu uşurinţă in notaţie relativistă, astfel incit să fie valabile.

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 8172
  • Popularitate: +237/-214
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #447 : Martie 14, 2019, 10:47:28 a.m. »
Si ca sa eviti raspunsurile cerute in postare, spui ca ai raspuns in alta parte. Mie imi este foarte clar ca eviti, adica nu vrei sa raspunzi la niste chestiuni simple.
Am raspuns in topicul cu varza de idei pentru ca aici esti off-topic.


e-
Don't believe everything you think.

Offline protelisav

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 223
  • Popularitate: +7/-73
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #448 : Aprilie 08, 2019, 07:26:46 a.m. »
                                                      Cunoaștere și comunicare
   Prin intermediul organelor de simț, omul primește diverse  informații despre Existență, pe care le procesează prin mecanisme psihice pentru a acționa conștient și a se adapta la condițiile din mediul socio-cultural în care trăiește.
    Procesele psihice conştiente presupun reflectarea cu înţeles, orientarea către un scop sau finalitate, construcţie creativă sau proiectivitate. Pe lîngă nivelul conștient al psihicului, stările afective, imaginația și creativitatea  implică într-o anumită măsură și  nivelele subconștient și inconștient.
   Cunoașterea umană avansează prin diferite forme și metode cognitive: generale, particulare și singulare, calitative și cantitative, empirice și teoretice, întemeiate pe un suport bogat de noțiuni, concepte și inferențe logice. Cert este că numai prin antrenarea întregii activităţi psihice (senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, afectivitate, imaginaţie, gândire, creativitate)  reflectarea capătă semnificaţie şi devine trăsătura dominantă a omului.
    Aptitudinile   caracterizează    latura   instrumental - operaţională    a  personalităţii, organizată în sisteme  operaţionale  superior dezvoltate, relativ  stabile, care  mijlocesc  performanţe  deasupra  mediei  în  activitatea teoretică, tehnico-aplicativă, organizatorică, artistică sau sportivă.
    Prin fuzionarea şi combinarea specifică a aptitudinilor, se  ajunge la talent  în  măsura în care permit realizarea  de  produse originale cu o înaltă cotă de creativitate.
    Aptitudinile sunt  condiţionate  de zestrea ereditară dar şi de mediul educaţional în care se dezvoltă individul. Ele sunt diversificate şi marchează profund destinul fiinţei umane, deoarece fiecare om porneşte în viaţă cu o zestre ereditară singulară şi străbate o  traiectorie  socio-culturală specifică.
   Inteligenţa  poate fi privită ca un sistem unitar şi armonios de aptitudini care se manifestă prin mecanisme de asimilare şi adaptare de natură funcţională dar mai ales prin inovare şi creativitate. 
   După  Horward Gardner,  autorul lucrării “Frames of Mind:The Theory of Multiple Intelligences”, inteligenţa reprezintă “abilitatea omului de a-şi rezolva problemele în viaţă sau de a crea produse care sunt valorizate în unul sau mai multe contexte  culturale”, iar celebrul savant Stephen Hawking afirmă: “Inteligența reprezintă capacitatea de a  te adapta  la  schimbări ”.
      Înțelegerea pe deplin a ființei umane  necesită raportarea la cele trei ipostaze ale sale:
 ▪ subiect epistemic (homo sapiens) - al cunoașterii, care asimilează și procesează informații despre sine și despre realitatea înconjurătoare;
 ▪ subiect pragmatic (homo faber) -  al acțiunii, care transformă lumea și tinde să o stăpânească;
 ▪ subiect axiologic (homo valens) -  purtător și creator de valori, care dau sens acțiunilor sale.
    Esența omului se manifestă prin  conștiința sa, care îi permite să înțeleagă structurile  și fenomenele din realitatea obiectivă prin receptarea de informații, procesarea acestora și adoptarea unor decizii pentru transformarea mediului ambiant conform unor scopuri și idealuri.
    S-ar putea crede că noțiunea de informație se reduce la cea de  mesaj despre evenimentele legate de un sistem oarecare (fizic, biologic, social etc.), care permite determinarea stării sale reale dintr-o multitudine de stări posibile. Însă, după unii specialiști, noțiunile de informație și mesaj sunt noțiuni primare, adică nedefinibile prin alte noțiuni. Un argument în acest sens îl constituie faptul că același mesaj poate fi interpretat diferit de persoane diferite.
    Corespondența (c) dintre mulțimea mesajelor (M) și mulțimea informațiilor (I) este o aplicație c : M → I, numită regulă de interpretare, iar, uneori, cifru sau cheie.
    Limba este un mijloc esențial de exprimare a gândirii, de fixare a ideilor și de  comunicare între oameni. Cunoașterea unei limbi înseamnă cunoașterea regulii de interpretare a mesajelor scrise sau enunțate prin cuvinte.
    Procesul comunicării se poate reprezenta schematic, astfel:
 mesaj emițător → codificare → semnal → decodificare → mesaj receptor.
     O analiză profundă a semnificației unei limbi ca mijloc de comunicare se face în cadrul semioticii (gr. semeiotike -“semn”), disciplină care se ocupă cu studiul general al semnelor.
    Semiotica, numită și semiologie, cuprinde trei părți principale:
  *semantica – pune în evidență relațiile dintre semne și obiectele desemnate;
  *sintaxa – cercetează raporturile dintre semne în construcțiile formale;
  *pragmatica – analizează modul în care omul înțelege și folosește semnele.
     Ferdinand de Saussure, autorul “Cursului de lingvistică generală”, afirmă: “Limba este un sistem ai cărui termeni sunt solidari și în care valoarea unuia din termeni rezultă din prezența simultană a celorlalți ”.
    În procesul de semnificare (semiosis),  specialiștii fac distincție între obiectul sau entitatea desemnată  (referentul sau denotatul), semnificația sau informația transmisă (sensul), elementul material prin care se redă semnificația (semnul – vehicul), precum și subiectul logic sau interpretul care ține seama de semn și de semnificația sa în cursul comunicării.
     Utilizarea limbii de către diverși subiecți, capabili  să comunice oral sau în scris, constituie limbajul, care, după Pavlov,  reprezintă cel de-al doilea sistem de semnalizare.
    În istoria comunicațiilor se pot menționa două etape importante, și anume inventarea tiparului în 1440 de către Gutenberg, dar mai ales, apariția relativ recentă a Internetului, tehnologie  care permite schimbul de informații la scară planetară.
     Spre deosebire de limbajele umane, caracterizate printr-o mare bogăție de semnificații, în tehnica  de  calcul se utilizează limbajele de programare, alcătuite după reguli precise care nu admit interpretări nuanțate. 
   Primul pas în elaborarea teoriei informaţiei (disciplină care studiază producerea, transmisia, prelucrarea şi stocarea informaţiei) a fost făcut în anul 1927 de către R. Hartley, prin studiile sale referitoare la posibilităţile de cuantificare a informaţiei.
    Însă, bazele teoriei informaţiei au fost puse de către C.E.Shannon, prin publicarea în 1948  a lucrării  “O teorie matematică a comunicaţiei”, în care a definit o măsură a informaţiei şi a analizat transmiterea informației prin canalele de comunicaţie, oferind unele soluţii pentru reducerea perturbaţiilor care afectează mesajele transmise.
    Între informaţie şi nedeterminare există o legătură directă. Un experiment conţine informaţie atunci când  nu este cunoscut aprioric (dinainte), iar rezultatul obţinut înlătură o anumită nedeterminare.
     Se poate afirma că între noțiunile de informație  și probabilitate  există legături profunde, așa cum se constată  în dezvoltarea științei.
      Realitatea obiectivă se manifestă  printr-o conexiune complexă de procese și fenomene, fiind structurată pe diverse nivele de organizare, de la microcosmos, la macrocosmos și megacosmos, imposibil de abordat sub toate aspectele mai mult sau mai puțin semnificative.
    La început,  cercetarea științifică  a explorat cu precădere  realitatea prin analiza separată  a părților  componente și a încercat  apoi prin sinteză să explice comportamentul ansamblurilor organizate. 
    Un salt calitativ în istoria  științei a fost abordarea sistemică a realității prin recunoașterea influenței întregului asupra părților componente.   
   Teoria generală a sistemelor  a fost initiată de Ludwig von Bertalanffy prin considerarea ansamblurilor organizate de elemente (fără să intereseze natura acestora), care au  proprietăți diferite față de cele ale părților componente.
    Sistemul este definit ca un ansamblu  de  elemente interdependente care se comportă ca un întreg cu proprietăți distincte de cele ale părților componente.
     În prefața la volumul “Sisteme în științe sociale”, M. Malița afirmă:  “Prin proprietatea de ierarhizare înțelegem capacitatea unui sistem  de a fi în același timp suprasistem pentru părțile sale și subsistem în componența  altor sisteme”.
    După modul de interacțiune cu mediul exterior, se pot menționa trei categorii importante:
- sisteme materiale cu organizare internă invariantă;
- sisteme adaptive a căror organizare internă se adaptează la condițiile mediului exterior; 
- sisteme inventive care își schimbă organizarea internă pentru a atinge un optim funcțional.
    Comportarea sistemelor poate fi constantă în timp (sisteme staționare) sau variabilă în timp (sisteme dinamice), poate fi precizată în timp (sisteme deterministe) sau se poate modifica întâmplător (sisteme aleatoare).
     Un rol important în tehnică îl au sistemele cibernetice, care au capacitatea de a-și regla funcționarea prin mecanisme proprii, conform unor obiective prestabilite.
     Cibernetica a fost inițiată în anul 1931 de către H. S. Black și fundamentată de către  savantul american Norbert Wiener, care a publicat în 1948 lucrarea “Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine”.
    Analogia dintre om și unele mașini complexe are la bază proprietatea comună de autoreglare,  care constă în obținerea unei stări de echilibru între mărimile de intrare și cele de ieșire prin realizarea conexiunii inverse (feedback).
    O descriere interesantă a organismelor vii aparține lui N. Botnariuc, care afirmă: “sistemele biologice sunt sisteme  deschise, informaționale care, datorită organizării lor, au capacitatea de autoconservare,  autoreproducere, autoreglare și autodezvoltare;  ele au un comportament antientropic și finalizat, care le asigură stabilitatea în relațiile lor cu alte sisteme”.
    Dezvoltarea sistemelor biologice este rezultatul interacțiunii dintre ereditate și mediul în care trăiesc.  La nivel molecular, informația genetică este codificată biochimic prin intermediul acizilor nucleici (ADN,  ARN).  În procesul de sinteză a proteinelor, informația genetică din moleculele de ADN este transferată inițial într-o macromoleculă de ARN mesager, prin mecanismul de transcripție,  după care este decodificată  și transformată într-o secvență de aminoacizi  prin mecanismul de translație.
     Având în vedere complexitatea sistemelor din natură și societate, în cercetarea teoretică și aplicativă se utilizează procedeul modelării, care presupune  schematizarea realității după anumite criterii bine alese. 
    În acțiunea de modelare se utilizează diverse metode  cognitive, precum: echivalența, analogia, similitudinea etc.
    Modelul este deosebit de util pentru studiul unor structuri și fenomene, deoarece oferă o imagine simplificată, posibil de analizat, prin selectarea aspectelor esențiale și neglijarea celor nesemnificative.
    Experimentarea pe model se poate face atât  direct, cât și prin simulare numerică pe calculator.  Concluziile desprinse din analiza modelului au caracter probabilistic  în privința adevărului, cu mențiunea că șansa de a obține informații corecte crește pe măsură ce relațiile de similitudine structurală și funcțională dintre sistem  și modelul corespunzător  include un număr cât mai mare de aspecte esențiale.
    În concepția lui Bennedetto Croce, “cunoașterea are două forme: este sau cunoaștere intuitivă, sau cunoaștere logică;  cunoaștere prin imaginație, sau prin intelect; cunoașterea individualului, sau cunoașterea universalului; a lucrurilor considerate fiecare în parte sau cunoașterea relațiilor lor; ea este, în sfârșit, sau producătoare de imagini, sau producătoare de concepte ”.
    Un salt calitativ în raportarea omului la Existență l-a avut  dialectica, termen care are o semnificație multiplă:
- în accepția ontologică desemnează o concepție generală despre mecanismele devenirii Existenței;
- în accepția epistemologică reprezintă o teorie generală a cunoașterii;
- în accepția metodologică este un instrument general de organizare și evaluare a cercetării în diverse domenii.
    Spre deosebire de metafizică, viziune perimată care prezintă   sistemele și fenomenele fără legături între ele și lipsite de contradicții interne, dialectica ia în considerare diversitatea calitativă, interdependența și interacțiunea sistemelor din perspectiva unor legități fundamentale, mai precis: unitatea și opoziția contrariilor, trecerea schimbărilor cantitative în schimbări calitative și negarea negației. 
    Este cunoscut că, în istoria științei, mecanica newtoniană  a reprezentat o etapă importantă, însă la viteze apropiate de viteza luminii în vid și în domeniul microcosmosului își pierde valabilitatea, fiind înlocuită în aceste cazuri  de teoria relativității, respectiv de teoria cuantică.
    Referitor la procesul evolutiv al științei, filosoful Karl  Popper a formulat două criterii raționale de progres, și anume:
a) “pentru ca o nouă teorie să constituie o descoperire sau un pas înainte, ea trebuie să intre în conflict cu predecesoara ei; adică, ea trebuie să ducă cel puțin la unele rezultate care o contrazic”;
b) “o nouă teorie, oricât de revoluționară, trebuie întotdeauna să fie capabilă să explice complet succesul predecesoarei ei; în toate acele cazuri în care predecesoarea ei a avut succes, ea trebuie să producă rezultate la fel de bune ca cele ale predecesoarei  și,  dacă este posibil, mai bune”.
    Contrariile apar ca laturi sau tendințe interne opuse ale sistemelor, care coexistă, dar se exclud reciproc, fiind cauzele devenirii Existenței.
    Pentru exemplificare, este suficient să amintim că materia se prezintă ca unitate a continuului și discontinuului, în organismele vii predomină două procese fundamentale opuse (asimilația și dezasimilația),  activitatea  psihică este rezultatul excitației și inhibiției, nașterea și moartea se repetă necontenit în manifestarea și devenirea vieții, iar la nivelul microcosmosului, mișcarea  microparticulelor este descrisă  în dialectica undă-corpuscul, traiectoria pierzându-și semnificația din mecanica clasică.
     În cadrul mecanicii cuantice, comportamentul  microparticulelor se exprimă în termeni de probabilitate și mediere statistică, pătratul amplitudinii funcției de undă normate fiind egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor  în unitatea de volum din spațiul configurațiilor, iar valoarea medie a unei mărimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.   
    În fizica statistică, pe lângă probabilitatea matematică , s-a introdus noțiunea de probabilitate termodinamică , care permite analiza sistemelor termodinamice pe baza analizei mișcării particulelor componente.
    Fizica statistică stabilește relații între parametrii macroscopici și cei microscopici  ai sistemelor termodinamice formate dintr-un număr foarte mare de particule, mai precis,  mărimile fizice macroscopice se obțin prin medierea statistică a efectelor produse de mărimile microscopice corespunzătoare particulelor componente. 
   O stare macroscopică a unui sistem termodinamic este realizată prin diverse microstări, caracterizate prin coordonatele şi impulsurile generalizate ale particulelor componente. Totalitatea microstărilor compatibile cu o stare macroscopică dată formează un colectiv statistic sau un ansamblu virtual.
    Datorită numărului mare de particule, cunoaşterea completă a unei microstări este practic imposibilă, mai ales că acestea se schimbă de la un moment de timp la altul, fără ca macrostarea să sufere vreo transformare.   Însă,  localizarea  cu precizie în spațiul fazelor a fiecărei  stări microscopice nu este  necesară în fizica statistică, deoarece în demersul cognitiv interesează doar numărul de microstări corespunzătoare unei stări macroscopice care are energia cuprinsă în intervalul infinitezimal centrat pe o valoare  dată a energiei sistemului.  Acest număr, deși nu are semnificația de probabilitate matematică, a fost denumit probabilitate termodinamică  sau pondere statistică a stării macroscopice.
   În istoria științei, există diverse opinii despre granițele cunoașterii Existenței de către om, de la determinism la impredictibilitate.
    Determinismul este o concepție introdusă de Newton și promovată de Laplace, care consideră că starea unui sistem poate fi cunoscută la orice moment, atunci când sunt cunoscute condițiile inițiale și legea de evoluție.
    Atât legile mecanicii clasice, cât și legile mecanicii analitice permit la viteze relativ mici  predictibilitatea comportamentului unor sisteme macroscopice, atunci când modelul fizic este riguros și există metode matematice pentru rezolvarea exactă a ecuațiilor diferențiale corespunzătoare.
    De exemplu, mișcarea a două puncte materiale care interacționează gravitațional poate fi determinată cu precizie, însă nu se cunoaște în prezent o metodă exactă pentru rezolvarea ecuațiilor diferențiale pentru un sistem de trei sau mai multe particule care interacționează gravitațional. În prezent, pentru a depăși această dificultate, se utilizează rezolvarea numerică pe calculator, care conduce la rezultate aproximative.
    Încercarea matematicianului Feigenbaum de a rezolva pe calculator o ecuație neliniară  aproximată printr-o  relațea de recurență  a condus la un comportament, denumit “haos determinist”,  în care predicția este dificilă.     Rezultatele surprinzătoare obținute au permis introducerea în știință a teoriei haosului, concepție care abordează dinamica sistemelor descrise prin ecuații diferențiale neliniare.
    Teoria haosului reprezintă o provocare pentu fizicieni, pentru că un sistem macroscopic cu un număr mic de grade de libertate poate avea un comportament haotic,  fiind  sensibil la condiții inițiale apropiate, deși ecuațiile de mișcare sunt deterministe.
    Haosul determinist are altă semnificație decât noțiunea de haos molecular concepută la sfârșitul secolului al XIX-lea de către Ludwig  Boltzmann.
    O măsură a haosului molecular este entropia  introdusă de Rudolf Clausius, care ia valori maxime în stările de echilibru ale unui sistem termodinamic, altfel spus, maximizarea entropiei în stările macroscopice de echilibru  înseamnă minimizarea cunoștințelor despre  comportamentul sistemului la nivel microscopic - în care numărul gradelor de libertate este foarte mare.
     Un sistem termodinamic,  aflat în apropierea stărilor de echilibru,  poate evolua pe un ciclu limită relativ stabil, iar, dacă se află departe de stările de echilibru, este instabil, fiind sensibil la mici influențe exterioare.  Tranzițiile de fază ale sistemelor termodinamice sunt exemple de trecere de la un regim de evoluție la altul prin variații mici ale condițiilor exterioare.
    Formal, orice sistem fizic poate fi descris  printr-un sistem de ecuații diferențiale, cu mențiunea că sistemele  de ecuații  liniare admit o rezolvare exactă, iar cele neliniare pot fi  rezolvate doar prin metode aproximative. Altfel spus, sistemele dinamice liniare sunt deterministe, iar sistemele dinamice neliniare  pot avea o comportare haotică, evoluția acestora fiind uneori impredictibilă.
     Este meritul lui Poincaré  de a fi inițiat teoria sistemelor dinamice, care are la bază următoarele noțiuni: spațiul fazelor, atractori, bazine de atracție, portret de fază, repulsori.
    Spațiul fazelor este un spațiu multidimensional  având ca dimensiuni coordonatele și derivatele acestora, în care atractorul reprezintă setul de puncte spre care tinde să evolueze  sistemul,  iar bazinul atractorului este definit prin mulțimea stărilor inițiale din care sistemul dinamic evoluează către zona atractoare.
    Spre deosebire de sistemele dinamice liniare care  evoluează spre atractori clasici (un punct, un cerc, o elipsă etc.), sistemele dinamice neliniare pot avea o evoluție impredictibilă.
     În cazul  sistemelor  dinamice liniare, atractorul poate fi static sau periodic, după cum sistemul tinde  către un punct limită, respectiv evoluează către un ciclu limită.
   Un sistem poate avea mai mulți atractori, zonele dintre bazinele acestora fiind denumite zone separatoare.
     Fiecărei stări inițiale din spațiul fazelor îi corespunde o singură traiectorie, iar mulțimea acestora formează portretul de fază al sistemului.
     În anumite situații,  există stări inițiale, numite repulsoare,  din care sistemul părăsește  spațiul fazelor. Sistemele dinamice neliniare pot evolua către atractori stranii, care conduc la traiectorii impredictibile în spațiul fazelor.
      Abordarea haosului determinist se rezumă la identificarea configurației bazinelor și atractorilor spre care tinde sistemul.
    O aplicație interesantă pentru prognoza seismelor este abordarea teoriei tectonicii plăcilor scoarței terestre, bazată pe identificarea amprentei fiecărei zone seismice din lume prin analiza permanentă în spațiul fazelor a semnalelor  seismice.  Academicianul Florin Munteanu, directorul Centrului pentru Studii Complexe, susține ideea constituirii  unui spațiu abstract al fazelor și pentru zona seismică Vrancea din România.
    Structuri și fenomene complexe, precum plăcile tectonice, țărmurile, valurile sau descărcările electrice , deși au un aspect neregulat,  pot fi reprezentate sugestiv în geometria fractală.
   Geometria fractală, concepută de matematicianul Benoid Mandelbrot și dezvoltată de Michel Barsley și  John Elton, face trimitere la posibilitatea descrierii structurilor și fenomenelor cu proprietăți de autosimilaritate după un algoritm, orice imagine putând fi reprezentată cu ajutorul unor fractali.
     Este dificil de  prezentat  o definiție riguroasă pentru noțiunea de fractal, dar semnificația acestuia poate fi dedusă din  proprietățile structurale următoare:
- are o structură fină ale cărei detalii se regăsesc la toate scările;
- prezintă neregularitate care este dificil de exprimat în cadrul geometriei euclidiene;
-dimensiunea fractală este mai mare decât dimensiunea topologică.
    În termeni matematici, fractalii  pot  fi generați  iterativ printr-un algoritm aplicat unei funcții sau pot fi generați recursiv prin repetarea unor forme geometrice, așa cum se procedează cu fractalul van Koch sau fractalul Sierspinski.
    Gradul de de neregularitate și de fragmentare a unei structuri fractale formată din N elemente este definit prin relația D = log N/log k , unde k =1/r este este factorul de micșorare.   Pentru fractalul  Koch,  D = log 4/log 3,  iar pentru fractalul Sierspinski, D = log 3/log 2.
    Teoria complexității reprezintă o provocare pentru modelarea și simularea  sistemelor complexe, care evoluează departe de starea de echilibru, la marginea haosului, într-o stare critică bazată pe  istoria unor evenimente imprevizibile și neașteptate. 
    O cale de abordare  a sistemelor complexe este teoria rețelelor care deplasează  accentul pe modul în care relațiile dintre părțile componente generează comportamentul colectiv al sistemului și felul în care acesta se relaționează cu mediul exterior.
    După D. Colander, spre deosebire de haosul determinist, care este rezultatul unui număr relativ mic de interacțiuni neliniare, comportamentul complex presupune un număr mare de relații dinamice având ca numitor comun istoria acestora.
    Friedrich Hayek,  laureat al  premiului Nobel, face distincție între posibilitatea de a folosi modele pentru a prezice comportamentul sistemelor simple și modelarea fenomenelor complexe, care permite doar presupuneri de model.
     Pe de altă parte, spre deosebire de teoria algoritmilor, care oferă soluții la o problemă în limitele unor resurse,  teoria complexității arată ce lucruri nu pot fi făcute atunci când resursele sunt insuficiente.
    În concluzie, prezentarea în acest capitol a unor repere ale evoluției cunoașterii și comunicării informațiilor, pune în evidență dialectica  dintre determinism și probabilitate, obiectiv și subiectiv, armonie și dezordine, posibilitate și actualitate etc.
    Pentru mai multe informații, cei interesați pot accesa link-urile următoare:
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2712563
https://vasiletudor6.academia.edu/.

    Bibliografie
1. Bodnariuc N.,  Biologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
2. Enescu Gh., Fundamentele logice  ale  gândirii, Ed. Științifică şi Enciclopedică, București,
    1980
3. Mihoc Gh.,  Micu N., Teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Ed. Didactică şi
    Pedagogică, Bucureşti, 1980
4. Miloșescu M., Tehnologia informației și a comunicațiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
     Bucureşti, 2006
5. Rusu O., Dinică L., Trăistaru C., Gavrilă C., Fizică, Editura  Corint, București, 2006
6. Tudor V., Alma Lux, Ed. Agora, Călăraşi, 2001
7. Tudor V., Teoria dipolilor vortex, Simpozionul Internaţional "Universul Ştiinţelor", 2015


Offline calahan

  • Experimentat
  • ***
  • Mesaje postate: 388
  • Popularitate: +0/-216
Re: Teoria vortex a materiei
« Răspuns #449 : Aprilie 11, 2019, 11:42:22 a.m. »
Dl Tudor Vasile.

Dumneavoastra ati postat aici un eseu filozofic legat de cunoasterea deplina a fiintei umane. Dar nu era vorba de cunoasterea fiintei umane. Nu era vorba de filozofia existentei omenesti. Era vorba de ceva fizic concret din universul fizic.  Era vorba sa ne explicati cum apar acele vortexuri bipolare in universul fizic, despre care pledati intr-un articol al dumneavoastra.  Puteti sa ne explicati cum se produce translatia corpurilor (a substantei) prin spatiul cosmic? Exista fenomenul fizic al translatiei,? Sau nu exista ? Asa cum incearca sa ne convinga -Eelectronul-. Ce parere aveti? Exista presiunea dinamica a spatiului asupra substantei? Presiunea care face forta de inertie si striveste corpurile la impact? Fiindca -Electronul- nihilist, spune hotarat ca nu exista nici-o presiune dinamica a spatiului asupra substantei. Si ce parere aveti? Este gresita modelarea nucleonilor ca si colivii cilindrice, care prin rotatia lor foarte rapida ar da nastere la cate o pereche de turbioane (vortexuri) eterice de aspiratie, la nivelul fiecarui nucleon. Votrexuri eterice de aspiratie care ar genera fluxul eteric de aspiratie catre substanta. Flux care ar genera atractia (forta) gravifica dintre masele de substanta neutra electric. Si despre constanta atractiei universale  G , puteti sa ne spuneti ce reflecta aceasta?.  Este gresita semnificatia, argumentata de dl inginer, ca  G-ul ar reflecta raportul dintre suprafata integratoare a campului gravific si suprafata generatoare a campului gravific? Ati gasit pe undeva explicatie pentru semnificatia fizica a constantei gravitationale (G)? . Presupun ca daca sunteti relativist convins, respingeti hotarat vortexurile (turbioanele) eterice de aspiratie si deci nu o sa raspundeti la aceasta intrebare. Si atunci trebuie sa admitem ca interactiunea gravifica, dintre corpuri se transmite printr-un vid gol sec, fara sa existe un purtator (suport) al miscarii in vidul cosmic. 
« Ultima Modificare: Aprilie 26, 2019, 08:29:05 a.m. de calahan »