Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Teoria vortex a materiei

Creat de Scientia, August 30, 2011, 04:53:57 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

protelisav

Pe forumul profesorilor, un participant (Oratorul Gendibal) a solicitat lămuriri în legătură cu unele aspecte ale teoriei dipolilor vortex.
Citat din: Oratorul Gendibal,24 Aug 2015, 07:02 PMSpuneati mai demult, cand va refereat la cum ar trebui sa arate o teorie stiintifica:
Citat din: Vasile Tudor,22 Aug 2015, 05:13 PM...
-să fie testabilă, adică să dea naştere la enunţuri empirice verificabile în practică.
...
Cum se impaca aceasta afirmatie cu multele dumneavoastra mesaje despre "universul complementar" pe care-l folositi sa explicati toate?
De exemplu, pentru coincidenta valorilor sarcinii electrice ale electronului si protonului sunt multe explicatiii. Unele explicatii sunt de natura teoretica, legate de proprietatile de simetrie ale grupurilor folosite pentru exprimarea Lagrangeanului in modelul standard care descrie unificarea fortelor electronagnetice, slabe si tari.
Alte explicatii sunt mai practice remarcand faptul ca neutronul este o particula instabila in stare libera care se dezintegreaza intr-un proton si un electron.
Mai sunt si alte explicatii legate de modelul particulelor elementare si de compozitia in quarks a protonului si a electronului.
Daca nu aveti nici un mod de a testa existenta universului complementar, de ce sa inlocuim explicatii testate prin legaturi cu modele si experimente existente cu o explicatie care contine afirmatii despre un univers complementar?
Mai mult, afirmati in mesajul din 22 august ca o noua teorie stiintifica ar trebui sa
Citat din: Vasile Tudor,22 Aug 2015, 05:13 PM...
-să nu contrazică total rezultatele anterioare ale ştiinţei;
...
Dar pe de alta parte spuneti ca "fotonii sunt cuantele pentru sarcina electrică".
Cum ati testat aceasta afirmatie?
Ce se intampla cand un electron absoarbe un foton. In viziunea dumneavoastra se modifica sarcina electronului?

În continuare, vă prezint răspunsul pe care i l-am oferit.
   Evident, nu  avem acces la Universul complementar (format din antimaterie), pentru că trăim în Universul nostru (format din materie).  Ipoteza  existenţei Universului complementar a fost introdusă  pe baza următoarelor considerente:
-  fotonii sunt particule primordiale indestructibile (au timp mediu de viaţă infinit), care  "nu pot să apară din nimic sau să dispară fără urmă"  în  vortexuri;
- faptul că  proprietăţile  antiparticulelor  sunt  reflexia "în  oglindă" a  proprietăţilor particulelor  elementare  corespunzătoare,  poate  fi  explicat  prin  raportare  la dipolul  vortex  în cele două universuri, în care particulele primordiale  implicate  intră / ies   printr-un  pol  şi  ies / intră  prin celălalt pol cu sensuri de mişcare opuse;
- este firesc să presupunem că în cadrul unei existenţe lărgite materia şi antimateria au aceeaşi pondere.
   Referitor la explicarea egalităţii în valoare absolută a sarcinilor electrice ale electronului şi protonului, vă propun să analizaţi modul diferit de abordare a acestui aspect în teoria dipolilor vortex şi alte teorii mai mult sau mai puţin formale, ca de exemplu, mecanica cuantică.
   Conceptul de  "dipol vortex", asociat unităţii dialectice "particulă-antiparticulă", nu a fost  introdus arbitrar, fiind sugerat de teoremele lui Gauss  pentru  câmpul electric  şi câmpul gravitaţional, care pun în evidenţă surse de tip  divergent (izvoare)  respectiv  convergent (puţuri) pentru  particulele universale primordiale de tip fotoni,  respectiv gravitoni. Chiar şi semnificaţia conceptului clasic de "vid absolut" trebuie revizuită prin admiterea configuraţiilor de particule universale primordiale, care sunt nestructurate în  cazul vidului  şi structurate  prin dipolii vortex în cazul organizării materiei pe diverse nivele, de la micocosmos la megacosmos.   
   În cadrul teoriei dipolilor vortex,  mărimile fizice cunoscute capătă o profundă  încărcătură de semnificaţii. De  exemplu, sarcina  electrică  şi  inducţia  câmpului electric  pentru  o  particulă elementară sunt proporţionale cu valorle medii pentru  intensitatea fluxului de fotoni,  respectiv cu densitatea intensităţii fluxului de  fotoni  printr-o  suprafaţă  închisă  în  care  se  află  dipolul vortex  asociat, iar  masa  şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorle medii pentru  intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv  cu densitatea intensităţii fluxului de gravitoni  printr-o  suprafaţă  închisă  în  care se află  dipolul vortex  asociat.  Evident, există fluctuaţii ale acestor fluxuri, dar  ele nu pot fi puse în evidenţă prin tehnica actuală. Pentru comparaţie, fac trimitere la formalismul mecanicii cuantice, în care valorile medii ale mărimilor fizice (observabile) sunt exprimate prin valorile medii ale operatorilor corespunzători. Pentru a avea semnificaţie fizică, valorile medii ale operatorilor trebuie să fie reale,  condiţie îndeplinită de operatorii hermitici (autoconjugaţi).
   În concluzie, teoria dipolilor vortex este un model gnoseologic transdisciplinar cu fascinante valenţe explicative şi predictive, care permite abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, precum şi a conceptelor de  sarcină electrică,  inducţie electrică, masă, intensitate a câmpului gravitaţional etc.

protelisav

#391
Un participant pe forumul profesorilor (Oratorul Gendibal) a solicitat  lămuriri la unele aspecte ale teoriei dipolilor vortex.
Citat din: Oratorul Gendibal,27 Aug 2015, 02:01 AMPoate o fi buna la ceva si construirea unui model gnoseologic - cum il numiti dumneavoastra - dar filozofia e una si stiinta e alta:
FILOZOFIE  ≠  STIINTA
Asimetria barionica (motivul pentru care Big Bang a produs mai multa materie decat antimaterie) nu este deplin inteleasa dar exista modele care o explica fara a apela la notiuni filozofice, netesatabile.
De exemplu, se considera ca forta slaba nucleara violeaza simetria paritatii sarcinii electrice, exista experimente LHC care cauta indicii ale unei astfel de asimetrii si care deocamdata au confirmat modelul standard pana pe la a douazeci si saptea zecimala, exista oscilatii spontane observate experimental intre starea de materie si antimaterie a unor particule cu putin timp inaintea dezintegrarii lor si multe altele.
Modelul dumneavoastra "gnoseologic" arunca la cos munca a zeci de mii de oameni de stiinta folosind notiuni filozofice. Asa ca haideti sa lasam un pic filozofia si sa revenim pe teritoriul stiintei.
Spuneti ca fotonii sunt de doua feluri si ca ei sunt cuantele purtatoare de sarcina electrica.
Bine.
Atunci eu va spun ca exista multe experimente simple in care un electron absoarbe un foton, consecinta fiind trecerea electronului pe un nivel de energie mai ridicat. Ulterior se pot intampla mai multe chestii dar sa ne referim doar la doua cazuri:
1. revine pe nivelul initial cedand un foton cu aceleasi caracterisitici energetice cu primul, sau
2. revine pe nivele de energie mai joase prin diverse mecanisme (ati auzit cu siguranta de fluorescenta si de toata discutia cu nivele metastabile asa ca nu insist) ulterior coborand de pe nivelul metastabil pe nivelul de baza emitand un foton cu caracteristici diferite de primul.
In aceste ipoteze imi pun cateva intrebari simple:
- Cum putem sti daca fotonul absorbit initial era de tip "+" sau de tip "-"?
- Fotonul emis trebuie neaparat sa fie de acelasi tip cu cel absorbit?
- Cum se modifica sarcina electronului in momentul cand absoarbe fotonul? Dar cand emite?
- Ce se intampla cu functiile de unda si, in general, cu toata interpretarea ondulatorie? Mai avem nevoie de Schrödinger? Daca da, cum se potriveste acolo un foton purtator de sarcina electrica?
Hadeti deocamdata sa lamurim aceste intrebari in limitele modelului dumneavoastra.

În continuare, vă prezint răspunsul pe care l-am ooferit.
    Afirmaţia că teoria dipolilor vortex este un model gnoseologic transdisciplinar se referă la faptul că această concepţie ştiinţifică oferă  o deschidere  fascinantă către filosofie şi religie. Fac trimitere la dialectică, dar şi la trei  exemple, şi anume:
- devenirea existenţei concepută de  filosoful  german  Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831). Marele gânditor a pus la baza întregii existenţe  conceptul universal de "Idee absolută", din care derivă lumea cu întreaga bogăţie de determinări, aspecte şi manifestări concrete. În automişcarea ei, Ideea absolută începe de la o abstracţie nedeterminată (teza), parcurge un proces de  degradare  prin care se exteriorizează sub formă de  natură (antiteza) şi se ridică apoi la abstracţia finală (sinteza), etapă în care spiritul, ca unitate a ideii şi naturii, a depăşit contradicţia şi, odată cu ea, realitatea;
- posibilitatea interpretării în viziune religioasă a Universului complementar - în care orice fiinţă umană are un Alter Ego – ca fiind "Lumea de dincolo";
- viaţa nu poate fi înţeleasă pe deplin decât în dialectica materie-spirit.
   Referitor la Big Bang, Universul dual nu este limitat spaţio-temporal, ci doar se transformă  permanent  sub semnul principiului suprem al evoluţiei. Nu cred că sunteţi convins că apariţia  materiei, spaţiului  şi  timpului  au  la  origine  o singularitate  primordială, deosebit  de  fierbinte  şi  densă, care a generat totul printr-o "Mare Explozie".  În teoria dualităţii existenţei  schimbul de particule universale primordiale prin dipolii vortex se desfăşoară în ambele sensuri, însă la nivel global fluxul de particule primordiale este preponderent spre Universul nostru şi determină expansiunea acestuia şi modul de structurare pe diverse nivele de organizare a materiei, iar Universul complementar se află în contracţie. Pe de altă parte, expansiunea Universului nostru  sugerează faptul că particulele universale primordiale sunt cuante, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informaţie, ci şi "cuante spaţio-temporale", ipoteză care ar justifica pe deplin  manifestarea  dialectică a existenţei ca "unitate în diversitate" la graniţa dintre cauzalitate şi întâmplare, libertate şi necesitate, actualitate şi potenţialitate.
   Referitor la raportarea teoriei  dipolilor vortex  la cunoaşterea actuală, vă pot spune că  nu "aruncă la coş munca a zeci de mii de oameni de ştiinţă", pentru că a fost construită pe "fundamental eforturilor acestora", cu scopul de a aduce la numitor comun diversitatea modelelor de abordare a existenţei.  
   Aşa cum am mai precizat, în funcţie de orientarea spinului, fotonii sunt de două feluri –notaţi simbolic prin f(+) şi f(-) – şi corespund cuantelor pentru sarcina electrică pozitivă, respectiv negativă.  Fotonii  f(+) sunt  implicaţi în vortexurile asociate particulelor elementare pozitive, iar fotonii f(-) sunt  implicaţi în vortexurile asociate particulelor elementare negative.
    În cazul absorbţiei unuia sau mai multor fotoni de către un electron în stare liberă, un atom sau o moleculă, se modifică vortexurile asociate acestora, care  trec în stare excitată instabilă, revenind în starea fundamentală după un anumit interval de timp. Altfel spus, stările excitate pot fi considerate perturbaţii ale dipolilor vortex faţă de starea normală, care este determinată de diferenţa concentraţiilor de particule universale primordiale dintre Universul nostru şi Universul complementar.      
Revenirea  microparticulelor în starea fundamentală se poate face şi prin nivele energetice intermediare, caz în care fotonii emişi diferă de cei absorbiţi. Este evident că absorbţia sau emisia fotonilor de către electroni, fiind  perturbaţii ale vortexurilor asociate, modifică sarcina electrică a acestora cu valori insesizabile de către mijloacele tehnice actuale. Vă amintesc că sarcina  electrică a unei  particule elementare este  proporţională cu  valoarea medie a intensităţii fluxului de fotoni printr-o  suprafaţă  închisă  în  care  se  află  dipolul vortex  asociat.
   Avem nevoie de Schrödinger, şi chiar de Dirac, pentru  că teoria cuantică - în varianta ondulatorie, respectiv matriceală – este un model eficient de abordare a fenomenelor şi proceselor  din microcosmos.  De fapt, teoria dipolilor vortex oferă o interpretare aprofundată a dualismului corpuscul-undă şi a relaţiilor de incertitudine ale lui Heisenberg, prin asocierea microparticulelor cu dipoli vortex  imprecis de localizat spaţio-temporal. În această concepţie,  funcţia de undă pentru o microparticulă este corelată cu distribuţia spaţio-temporală a particulelor universale primordiale implicate în dipolul vortex asociat. Altfel spus, comportamentul unei microparticule este determinat de configuraţia dipolului vortex asociat.  Se ştie că modulul la pătrat al  funcţiei de undă  este  proporţional cu probabilitatea de localizare a microparticulei în unitatea de volum din spaţiu.  
În concluzie, sper să vă fiu util în descifrarea teoriei dipolilor vortex, mai ales atunci când  vă veţi  dezvălui  identitatea  - din motive deontologice. Altfel rămâne o "umbră de îndoială" în schimbul de informaţii  pe care îl dorim într-un dialog civilizat şi constructiv - pus sub semnul valorilor perene de bine, frumos, dreptate şi adevăr. Cred că nu vă cer prea mult...
Cu cele mai bune gânduri,
Prof. Vasile Tudor

P. S.
Dialogul nostru este urmărit şi pe alte forumuri.

protelisav

#392
Evrika!
Astăzi, 29.08.2015, am găsit o confirmare fascinantă a teoriei dipolilor vortex în domeniul interacţiunilor radiaţiilor cu substanţa.
Cei interesaţi pot să acceseze link-ul http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2465869 .

protelisav

#393

protelisav

Un participant pe forumul profesorilor a solicitat lămuriri despre mecanismele interacţiunii fotonilor cu dipolii vortex. Răspunsul pe care l-am oferit se poate obţine prin accesarea link-ului  http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2465996 .

protelisav

Stimaţi participanţi pe forum,
Cei interesaţi de un dialog constructiv pe tema  teoriei dipolilor vortex sunt invitaţi să acceseze link-ul
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2466763 .

protelisav

Universul complementar - format din antimaterie - nu a fost introdus pe baza religiei, ci prin considerente ştiinţifice. Desigur, poate fi asociat cu "Lumea de dincolo" din mentalul colectiv, iar în filosofia lui Hegel, cu "Ideea absolută" în stadiul de abstracţie nedeterminată. Dvs. cum explicaţi faptul că în concepţia actuală fotonii, deşi sunt consideraţi particule elementare cu timp mediu de viaţă infinit (sunt indestructibili), pot să apară din nimic şi să dispară fără urmă în interacţiunile cu materia?! Mai mult, în modelul standard al particulelor elementare doar masa fotonilor poate avea orice valoare...
Teoria dipolilor vortex nu contrazice modelele ştiinţifice actuale despre existenţă, ci doar le aprofundează pentru aducerea acestora la un numitor comun. În acest cadru conceptual se explică "enigma gravitonilor" - identificaţi prin fotonii care intră în dipolii vortex. Este fascinant că teoria dipolilor vortex permite redefinirea unor concepte fundamentale din ştiinţa actuală. Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat.
Este firesc să presupunem că fotonii reprezintă particule universale primordiale ale căror configuraţii sunt "cheia" pentru explicarea structurării materiei pe diverse nivele de organizare - de la microcosmos la megacosmos. Pe de altă parte, expansiunea Universului nostru sugerează faptul că fotonii sunt cuante, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informaţie, ci şi "cuante spaţio-temporale", ipoteză care ar justifica pe deplin legăturile profunde dintre spaţiu, timp şi şi materia aflată în transformare permanentă. De fapt, devenirea Universului ca "unitate în diversitate", face trimitere la unificarea teoriei câmpurilor de forţe (electromagnetic, gravitaţional, tari şi slabe) cu matricea universală de manifestare structurală a materiei.
În demersul cognitiv, se pune firesc întrebarea: dacă fotonii sunt "cărămizile Universului", atunci de ce nu sunt definiţi prin constante universale?! Pentru a depăşi acest impas, m-am raportat la semnificaţia undelor fotonice şi a modului de interacţiune a radiaţiei cu substanţa. Rezultatele obţinute confirmă faptul că fotonul este o veritabilă particulă universală primordială cu masă, energie şi impuls bine definite. Până în prezent nu am reuşit să determin pe cale teoretică valorile posibile pentru masa de mişcare şi sarcina electrică de mişcare ale fotonilor, ci doar sarcina specifică (raportul dintre sarcina electrică de mişcare şi masa de mişcare), care reprezintă o veritabilă constantă universală.
Se poate afirma că electrodinamica cuantică este un model ştiinţific extrem de formalizat şi abstract care poate fi corelat cu teoria dipolilor vortex pentru descifrarea enigmelor existenţei. Desigur, este nevoie de colaborarea unor specialişti în fizica teoretică şi matematică pentru prezentarea axiomatică a teoriei dipolilor vortex, având ca repere ipotezele de bază.
Cu sinceritate, este trist pentru mine că unele personalităţi de referinţă din mediul academic nu şi-au exprimat până în prezent opiniile despre această concepţie, dar nu voi renunţa să susţin teoria dipolilor vortex în care am deplină încredere. Aşă că fiţi mai indulgent cu ironiile, pentru că motivele pot fi diverse. În România există reţinere în promovarea ideilor novatoare, spre deosebire de SUA, unde interesul pentru creativitate este stimulat prin investiţii materiale şi financiare considerabile. Sper că în viitor lucrurile se vor schimba în bine, pentru a valorifica eficient potenţialul creativ românesc şi a impune respect în competiţia pe piaţa valorilor spirituale.

protelisav

   La nivel microscopic se disting patru tipuri de interacţiuni fundamentale între particulele elementare.  Cele mai intense sunt  interacţiunile tari  sau  nucleare, cu  rază  scurtă  de  acţiune, care  asigură  stabilitatea  nucleelor şi se exercită în general  între  hadroni(nucleoni, mezoni şi hiperoni), particule care sunt  formate  din  quarcuri(concepute de Gell-Mann în 1964, pentru care au primit premiul Nobel).  Interacţiunile electromagnetice au practic raza de acţiune infinită şi se exercită între particulele încărcate electric, forţa de interacţie fiind dată de legea lui Coulomb. Interacţiunile slabe se manifestă în procese de de transmutare a particulelor elementare şi a nucleelor, în care intervin leptoni, ca de exemplu dezintegrarea  .  Interacţiunile gravitaţionale sunt de intensitate neglijabilă şi se exercită între toate particulele cu masa de repaus nenulă, forţa de interacţie fiind dată de legea atracţiei universale(Newton). 
   Referitor la structura şi interacţiunile materiei, modelul standard se raportează la două tipuri de particule elementare, şi anume:
- particule mesager, care transmit interacţiunile fundamentale – fotonul, pentru  interacţiunile electromagnetice, bosonii vectoriali intermediari, pentru interacţiunile slabe, gluonii, pentru interacţiunile tari, gravitonul, pentru interacţiunile gravitaţionale;
- particule generatoare de câmp, din care fac parte quarcurile (up, down, charm, strange, top, beauty) şi leptonii(electronul,  miuonul,  tauonul,  neutrinul  electronic,  neutrinul  miuonic, neutrinul  tau).
Alte particule, deşi sunt cosiderate elementare, au o structură complexă, ca de exemplu:
-nucleonii proton şi neutron sunt sisteme de trei quarcuri p(uud) respectiv n(udd);
-hadronii, sunt particule elementare complexe, care interacţionează electromagnetic, tare şi slab, de tipul mezonilor (formaţi din două quarcuri) şi al barionilor (formaţi din trei quarcuri).
În teoria dipolilor vortex fotonii  sunt "cărămizile Universului", dar şi "liantul" acestora, având în vedere că microparticulele  sunt modelate prin configuraţii de fotoni, iar interacţiunile electromagnetice şi gravitaţionale sunt abordate unitar prin forţele de respingere dintre dipolii vortex divergenţi  şi forţele de atracţie dintre dipolii vortex convergenţi. Este fascinant că teoria dipolilor vortex oferă  "cheia " pentru  unificarea teoriei câmpurilor de forţe  cu matricea universală de manifestare structurală a materiei pe diverse nivele de organizare  - de la microcosmos la megacosmos.

protelisav

Stimaţi participanţi pe forum,
Lucrarea transdisciplinară Teoria dipolilor vortex a obţinut PREMIUL ŞI TROFEUL DE EXCELENŢĂ la Simpozionul Internaţional "UNIVERSUL ŞTIINŢELOR", ediţia a VI-a din 6 septembrie 2o15. Prof. Vasile Tudor

atanasu

Felicitari sincere dle Vasile Tudor dar poate ne prezentati si o lista cu participantii la aceasta prestigioasa intrunire stiintifica.

protelisav

Stimaţi participanţi pe forum,
La cumpăna dintre ani, vă doresc:
sănătate, fericire, primenirea sufletului în sărbătoare şi împlinirea tuturor dorinţelor!

atanasu

PS.Cunoasteti lucrarile lui Nassim Haramein?

protelisav

Citat din: atanasu din Ianuarie 04, 2016, 03:26:36 PM
PS.Cunoasteti lucrarile lui Nassim Haramein?
Cu sinceritate, nu... Dacă fac trimitere la o nouă abordare a existenţei, atunci vă rog să prezentaţi detalii.

protelisav

#403
De mai bine de un deceniu am fost preocupat de abordarea interdisciplinară şi transdisciplinară a cunoaşterii Existenţei - pentru integrarea ştiinţei cu filosofia şi religia.
Teoria dipolilor vortex a fost concepută pe baza teoremele lui Gauss pentru câmpul electric şi câmpul gravitaţional care pun în evidenţă surse de tip divergent (izvoare) şi convergent (puţuri) pentru fotoni, respectiv gravitoni, particule universale primordiale cu timp mediu de viaţă infinit.
S-a ajuns astfel la conceptul de "dipol vortex" pentru particulele elementare, prin care se face schimb de fotoni şi gravitoni între Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar (format din antimaterie).
Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat.
Particulele universale primordiale sunt cuante, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informaţie, ci şi "cuante spaţio-temporale", ipoteză care justifică pe deplin legăturile profunde dintre spaţiu, timp şi materie.
Faptul că proprietăţile particulelor elementare sunt reflexia "în oglindă" a proprietăţilor antiparticulelor corespunzătoare, poate fi explicat prin raportarea dipolului vortex în cele două universuri, în care particulele primordiale implicate intră / ies printr-un pol şi ies / intră prin celălalt pol cu sensuri de mişcare opuse. Altfel spus, dipolul vortex corespunde unităţii dialectice "particulă-antiparticulă" în cadrul unei existenţe lărgite.
Având ca repere ale demersului cognitiv ipotezele de bază ale acestei concepţii, în prezent am obţinut următoarele rezultate:
- abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional;
- identificarea gravitonului ca particulă universală primordială;
- exprimarea metricii Existenţei într-o formă care explică expansiunea Universului şi este corelată cu metricile Minkowski şi Riemann din teoria relativităţii;
- descifrarea formalismului teoriei cuantice, cu aplicaţii în configurarea dipolilor vortex.
Teoria dipolilor vortex nu contrazice ştiinţa actuală, ci o aprofundează, având valenţe explicative şi predictive care permit abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, descifrarea enigmei gravitonului, justificarea dualismului undă – corpuscul şi cuantificarea mărimilor fizice, generarea antiparticulelor şi fenomenul de anihilare, emisia şi absorbţia radiaţiei de către microparticule, structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, expansiunea Universului etc.
Această concepţie despre realitatea obiectivă pune în evidenţă legăturile intrinseci dintre spaţiu, timp şi materia în mişcare şi transformare, făcând trimitere la manifestările existenţei ca unitate în diversitate la graniţa dintre cauzalitate şi întâmplare, actualitate şi potenţialitate.
Cei interesaţi de teoria dipolilor vortex pot obţine mai multe informaţii prin accesarea link-ului
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2544709.
Prof. Vasile Tudor

atanasu

Daca inteleg bine ipoteza ta de baza este ca Universul este format din doua parti complementare (tu le spui Universuri) cel material si cel antimaterial legatura fiind un "vortex".
Intreb : Dl Nassim Haramein are la baza teoriei sale tot unificatoare un singur Univers asta in care materia asa  cum o concepem noi este efectul electromagnetismului si universul acesta este cf Hubble in dilatare continua dar ca el sa se dilate este nevoie ca partea care revine vidului (peste 99% di Univers sa revina unei energii virtuale cu o enorma masa tot virtuala conf legii lui Einstein. Si la el apare fenomenul de vortex(torsiune si Coriolis)  in integrarea ec lui Einstein ale TGR.
Exista vre-o legaura intre aceste doua teorii(ipoteze) ?