Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Teoria vortex a materiei

Creat de Scientia, August 30, 2011, 04:53:57 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

atanasu

Foarte posibil sa nu fie o legaura dar cum Nassim Haramein in filmuletele indicate mai inainte  se ocupa si el de probleme la care foloseste cuvantul cheie 'vortex" l-am citat. Personal nu m-am aplecat suficient asupra acestor sustineri ale dlu dar cred ca cine foloseste in limbajul sau de specialitate acest cuvant poate fi interesat de ce spun altii care si ei au astfel de cuvinte cheie in discurs.
Atat si nimic mai mult.

protelisav

Invitaţie la reflecţii despre existenţă
     Este meritul lui Einstein de a fi încercat unificarea câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, dorinţă pe care genialul savant nu a finalizat-o până la moartea sa, însă  a rămas în istoria ştiinţei ca o mare provocare pentru cercetarea fundamentală şi aplicativă. 
    De aproape un deceniu am fost preocupat de un model gnoseologic transdisciplinar care să permită abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, precum şi a conceptelor de  sarcină electrică,  inducţie electrică, masă, intensitate a câmpului gravitational etc.  Punctul de plecare în demersul cognitiv l-a reprezentat  expresiile similare pentru forţele electrice şi gravitaţionale – exprimate prin legea lui Coulomb, respectiv legea atracţiei universale descoperită de Newton. 
   În fig. 1 este prezentat un  dispozitiv experimental simplu, format din două sfere goale cu pereţii perforaţi, racordate prin tuburi flexibile - din cauciuc sau alt material impermeabil şi flexibil - la o conductă comună prevăzută cu un robinet (pentru reglarea debitului de fluid) şi o pompă pentru circularea forţată a fluidului prin sistem, într-un sens sau celălalt. Prin scufundarea dispozitivului  în apă şi efectuarea de măsurători, s-a constatat că sferele se reping sau se atrag, după cum apa este evacuată  prin acestea, respectiv, este  absorbită. Mai mult, în limita erorilor experimentale, forţele de interacţiune sunt aproximativ direct proporţionale cu produsul debitelor şi invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre sfere. 
    Formal, acest experiment este sugestiv pentru introducerea - prin similitudine şi aprofundare - a  conceptului de  "vortex",  care permite explicarea unitară a interacţiunilor electrice şi gravitaţionale la nivelul structurii materiei.   Într-o primă etapă, am emis ipoteza că particulele elementare din modelul standard care au masă de repaus sunt configuraţii de  tip "vortex" de particule universale primordiale.
    Se pune firesc întrebarea: ce sunt particulele universale primordiale?  Evident, fotonii sunt  particulele universale primordiale, deoarece  sunt "particule mesager"  pentru  câmpul electromagnetic, nu au masă de repaus, ci doar masă de mişcare, nu au antiparticule, au un timp mediu de viaţă infinit (sunt indestructibile) şi se deplasează cu viteza luminii în vid. Aceste caracteristici confirmă faptul că fotonii au un statut special în cadrul modelului standard al particulelor elementare.
    Într-o a doua etapă a demersului cognitiv, se impune introducerea unor noi concepte, având în vedere că fotonii sunt particule primordiale indestructibile, care  "nu pot să apară din nimic sau să dispară fără urmă" în vortexuri. Pentru a depăşi această contradicţie, este necesar să redefinim vortexurile  ca dipoli vortex - cu semnificaţia de "punţi de legătură"  prin care se face schimb de particule primordiale  între Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar ( format din antimaterie).
   Faptul că  proprietăţile  particulelor elementare  sunt  reflexia "în  oglindă" a  proprietăţilor antiparticulelor  corespunzătoare,  poate  fi  explicat  prin  raportare  la dipolul  vortex  în cele două  universuri,  în  care  particulele universale  implicate  intră / ies   printr-un  pol  şi  ies / intră  prin celălalt pol cu sensuri  de  mişcare opuse.  De fapt,  dipolul vortex  corespunde unităţii dialectice "particulă-antiparticulă" în cadrul unei existenţe lărgite. Pe  de  altă  parte, se  deduce  că  particulele elementare  şi  antiparticulele corespunzătoare au aceeaşi pondere în Universul dual, ceea ce reprezintă o concluzie firească în structurarea primordială a existenţei.
    În esenţă, un dipol vortex este un model fizic  asociat unităţii dialectice "particulă-antiparticulă", având două stări posibile, şi anume:
-starea  normală, în  care  particula  se  află  în Universul  nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în  Universul complementar;
-starea  inversată, în care polii  vortexului  au locaţia  schimbată  faţă de cazul  normal.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puţin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare. Cele două stări nu pot exista  împreună în Universul nostru pentru că dispar simultan - transformându-se  în fotoni prin  procesul de anihilare.
    Universul nostru şi Universul complementar "nu sunt paralele", ci coexistă în sens dialectic, având  în  comun axa timpului, întreaga existenţă fiind un Univers cvadridimensional dual.  Afirmaţia este în concordanţă cu faptul că dipolii vortex asociaţi unităţilor dialectice "particulă-antiparticulă"  sunt punţi de legătură între cele două universuri, altfel spus, conexiunile sunt pretutindeni.
   Deşi schimbul de particule universale se desfăşoară în ambele sensuri, la nivel global fluxul de particule primordiale este preponderent spre Universul nostru şi determină expansiunea acestuia şi modul de structurare pe diverse nivele de organizare, iar Universul complementar se află în contracţie. Pe de altă parte, expansiunea Universului nostru  sugerează faptul că particulele universale primordiale sunt cuante, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informaţie, ci şi "cuante spaţio-temporale", ipoteză care ar justifica pe deplin  manifestarea  existenţei ca "unitate în diversitate" la graniţa dialectică dintre cauzalitate şi întâmplare, libertate şi necesitate, actualitate şi potenţialitate.
    În ultimă instanţă,  conceptul de  "dipol vortex" nu a fost  introdus arbitrar, fiind sugerat  de  teoremele lui Gauss  pentru  câmpul electric  şi câmpul gravitaţional, care pun în evidenţă surse de tip  divergent (izvoare)  respectiv  convergent (puţuri)    pentru  particulele universale  primordiale.  Pe lângă dipolii vortex simpli – de tip convergent,  divergent sau mixt – există combinaţii ale acestora mai mult sau mai puţin stabile, rezultate prin interacţiuni fundamentale ( electromagnetice, gravitaţionale, tari, slabe) în procesul de structurare a materiei pe diverse nivele de organizare.
    Un alt  argument în favoarea teoriei dipolilor vortex  este identificarea gravitonului - "particula mesager" pentru interacţiunile gravitaţionale.  Deoarece la nivelul structurii materiei forţele gravitaţionale sunt forţe de atracţie dintre paticulele elementare, rezultă că gravitonii sunt particule universale primordiale care intră în dipolii vortex. Mai mult, având  în  vedere  că  gravitonii  intră  într-un  dipol vortex prin  polul  din  Universul nostru şi  ies ca fotoni  prin celălalt pol din Universul complementar,  rezultă că fotonii şi gravitonii, precum şi antiparticulele acestora, coincid, deci  pot  fi  identificaţi  prin  conceptul  unitar  de  particulă  universală primordială.    Într-o  exprimare concisă, fotonii  sunt  particule  primordiale care  ies  dintr-un  vortex  din  Universul  nostru,  iar  gravitonii  sunt  particule  primordiale care  intră  într-un  vortex  din  Universul  nostru.  Răspunsul  la  întrebarea  firească "de ce gravitonii nu au fost descoperiţi până în prezent?" este că  nu  au  fost  identificaţi cu fotonii  care  intră  în  vortexurile  din  Universul nostru.
    În acest cadru conceptual, mărimile fizice cunoscute capătă o profundă  încărcătură de semnificaţii. De  exemplu, sarcina  electrică  şi  inducţia  câmpului electric  pentru  o  particulă elementară sunt proporţionale cu  intensitatea fluxului de fotoni,  respectiv cu densitatea intensităţii fluxului de  fotoni  printr-o  suprafaţă  închisă  în  care  se  află  dipolul vortex  asociat, iar  masa  şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu  intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv cu  densitatea  intensităţii  fluxului  de  gravitoni  printr-o  suprafaţă  închisă  în care  se  află  dipolul vortex  asociat.  Chiar şi semnificaţia conceptului clasic de "vid absolut" trebuie revizuită  prin  admiterea configuraţiilor de particule universale primordiale, care sunt nestructurate în  cazul vidului  şi structurate  prin dipoli vortex  în cazul organizării materiei pe diverse nivele, de la micocosmos la megacosmos.   
   Referitor la apariţia şi evoluţia Universului, astronomia contemporană  reţine în circulaţie două  ipoteze,  şi anume:  ipoteza "Big Bang" (Marea Explozie) şi  ipoteza "expansiunii-contracţiei". Prima  ipoteză  aparţine  astronomului  american Edwin  Hubble, care  a  studiat  deplasarea  spre  roşu  a  radiaţiilor primite  de  Terra  de  la galaxiile îndepărtate  ale Universului. Pe  baza  efectului Doppler, Hubble  a tras concluzia că sursele  de  lumină se îndepărtează una faţă  de alta, viteza  expansiunii Universului fiind  exprimată analitic prin celebra relaţie 
                                                                 v= Hr
unde  H reprezintă constanta  lui Hubble, iar  r  este distanţa faţă  de  un  observator  terestru  a galaxiei  în  mişcare.
    Adepţii  acestei  teorii  presupun că  apariţia  materiei, spaţiului  şi  timpului  au  la  origine  o singularitate  primordială, deosebit  de  fierbinte  şi  densă,  din  care  a  apărut  Universul  nostru prin Big Bang, în urmă cu circa 13,7 miliarde de ani.  Stephen W. Hawking  se află în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare pentru explicarea întregului Univers.  Împreună cu Roger Penrose a   explicat semnificaţia găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate  cu  relativitatea  generală, spaţiul şi  timpul  trebuie să  fi  avut un  început  în  Big Bang.  De menţionat că  premiul Nobel pentru Fizică în 2011 a fost decernat cercetătorilor Brian Schmidt, Adam Riess şi Saul Perlmutter pentru descoperirea expansiunii accelerate a Universului, fapt care a condus la introducerea în ştiinţă a termenului de "energie întunecată".
    Teoria dipolilor vortex oferă o nouă viziune asupra devenirii existenţei,  prin luarea în considerare a interferenţei undelor progresivă şi regresivă, corespunzătoare expansiunii Universului nostru,  respectiv contracţiei Universului complementar.  Unda staţionară rezultată  se caracterizează prin  ventre şi noduri succesive în zonele pentru care amplitudinea are valori maxime, respectiv se  anulează. Distanţa dintre  două  ventre  consecutive este egală cu distanţa dintre două noduri consecutive, valoarea comună fiind egală cu o semilungime de undă.  De  remarcat că  oscilaţiile  sunt în fază între două  noduri  succesive, iar  faza  acestora  se  schimbă cu  π rad  la  trecerea  printr-un  nod.
    Pentru punerea în evidenţă a undelor staţionare la nivel intuitiv, se poate utiliza un dispozitiv simplu format din doi cilindrii coaxiali, cel interior fiind prevăzut cu o sursă de oscilaţie şi  având peretele perforat. Un  participant pe forum.edu.ro a avut amabilitatea să realizeze un model pe calculator, fig. 2, pentru acest experiment cu unde  staţionare, cilindrul  interior fiind  prevăzut cu găuri distribuite  regulat şi având diametru de  5 mm .  Mediul este  aer  în  condiţii normale de  presiune şi  temperatură,  iar  sursa de oscilaţii este un piston cu  frecvenţa  de  700 Hz  situat  la  extremitatea  cilindrului  interior.
    Se poate afirma că, deşi Universul nostru se află în prezent  într-un stadiu  de expansiune accelerată, este  posibil ca după  foarte  mult  timp  să  treacă  într-un  stadiu  de  contracţie, prin inversarea dipolilor vortex şi transformarea  materiei  în  antimaterie. Mai mult, devenirea exisistenţei este  dialectică,  deoarece   tot  ce  există "in actu"  şi "in potentia" se  manifestă  într-un  Multivers dual, Universul nostru împreună cu Universul  complementar  fiind  doar  o componentă duală  a  unei  existenţe  fără  limite  spaţio-temporale, aflată în permanentă mişcare şi transformare. Altfel  spus, Universul nostru împreună cu Universul complementar, reprezintă doar  una dintre  posibilităţile  infinite  de  manifestare  dialectică  a  existenţei  prin  universuri  duale  paralele.   
    În concluzie, este fascinant că teoria dipolilor vortex  permite   scheme  de   raţionament explicative şi predictive  care pun în evidenţă  legătura profundă dintre  configuraţiile de particule universale primordiale cu  spaţiul, timpul şi materia în mişcare şi transformare. Se poate astfel realiza o "scientia nova" cu deschidere largă către filosofie şi religie.

HarapAlb

Citat din: protelisav din August 03, 2015, 11:23:08 AM
Invitaţie la reflecţii despre existenţă
     Este meritul lui Einstein de a fi încercat unificarea câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, dorinţă pe care genialul savant nu a finalizat-o până la moartea sa, însă  a rămas în istoria ştiinţei ca o mare provocare pentru cercetarea fundamentală şi aplicativă.
Au fost multi cercetatori care au incercat unificarea celor doua campuri, nu e numai meritul lui Einstein cum s-ar putea intelege din afirmatia ta. Vezi aici.

mircea_p

Da, dar numai Einstein se ridica la nivelul teoriei vortex.
Doar nu ne comparam asa, cu oricine.  :D

protelisav

Citat din: HarapAlb din August 04, 2015, 02:49:43 PM
Citat din: protelisav din August 03, 2015, 11:23:08 AM
Invitaţie la reflecţii despre existenţă
     Este meritul lui Einstein de a fi încercat unificarea câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, dorinţă pe care genialul savant nu a finalizat-o până la moartea sa, însă  a rămas în istoria ştiinţei ca o mare provocare pentru cercetarea fundamentală şi aplicativă.
Au fost multi cercetatori care au incercat unificarea celor doua campuri, nu e numai meritul lui Einstein cum s-ar putea intelege din afirmatia ta. Vezi aici.

Einstein a fost primul care a intuit posibilitatea unificării câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, altfel spus,  a lansat o nouă direcţie în cercetarea ştiinţifică teoretică şi aplicativă.

HarapAlb

Citat din: protelisav din August 04, 2015, 05:46:05 PM
Einstein a fost primul care a intuit posibilitatea unificării câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, altfel spus,  a lansat o nouă direcţie în cercetarea ştiinţifică teoretică şi aplicativă.

Primii care au intuit ceva despre orice au fost grecii in Antichitate si asa au lansat directii noi in cercetare pentru 2000 de ani incoace.

protelisav

#381
Citat din: HarapAlb din August 04, 2015, 06:35:07 PM
Citat din: protelisav din August 04, 2015, 05:46:05 PM
Einstein a fost primul care a intuit posibilitatea unificării câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, altfel spus,  a lansat o nouă direcţie în cercetarea ştiinţifică teoretică şi aplicativă.

Primii care au intuit ceva despre orice au fost grecii in Antichitate si asa au lansat directii noi in cercetare pentru 2000 de ani incoace.

Într-adevăr, grecii au pus bazele culturii şi civilizaţiei împreună cu alte popoare din antichitate, dar şi Albert Einstein rămâne un punct de referinţă în evoluţia cunoaşterii ştiinţifice.  După părerea unora, este cel mai mare savant al tuturor timpurilor.

protelisav

Stimaţi cititori,
Dăcă vă interesează cum am conceput teoria dipolilor vortex, vă invit să accesaţi
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2460685 .

protelisav

Cum am conceput teoria dipolilor vortex

În orizontul axiologiei, cunoaşterea este considerată o dimensiune a condiţiei umane, în cadrul căreia se înscrie şi problematica adevărului, a valorii şi a valabilităţii cunoştinţelor. Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar tipurile de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de diverse, altfel spus, asupra comprehensibilităţii lumii.
Orice teorie novatoare are la bază ipoteze verosimile, care trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
-să aibă coerenţă logică şi generalitate maximă;
-să nu contrazică total rezultatele anterioare ale ştiinţei;
-să explice calitativ şi cantitativ relaţiile cauză–efect din realitatea obiectivă;
-să aibă valoare predictivă, altfel spus, să anticipeze evoluţia unei game variate de fenomene;
-să fie testabilă, adică să dea naştere la enunţuri empirice verificabile în practică.
Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar diversitatea tipurilor de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de variate, altfel spus, asupra unui model gnoseologic transdisciplinar.
Pentru verificarea unei teorii ştiinţifice, M. Bunge indică patru categorii de teste:
a) teste interteoretice (examinarea compatibilităţii unei teorii cu restul cunoaşterii ştiinţifice acceptate la un moment dat);
b)teste metateoretice (analiza critică a unor principii logice, cum ar fi noncontradicţia, dar şi raportarea la criterii semantice, cum ar fi posibilitatea interpretării în termeni empirici);
c) teste filosofice (judecarea teoriei prin prisma filosofiei dominante în cercurile ştiinţifice);
d) teste empirice (verificarea acordului cu experienţa a unor concluzii ce decurg din ipotezele de bază ale teoriei ştiinţifice).
Subscriu la părerea lui Hegel că "adevărul este un cuvânt mare, şi un lucru şi mai mare...Dacă spiritul omului este sănătos, inima trebuie să-i bată mai tare ori de câte ori este vorba despre adevăr".
De aproape un deceniu am fost preocupat de un model gnoseologic transdisciplinar care să permită abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional. Pentru a afla cum am conceput teoria dipolilor vortex, vă invit să accesaţi link-ul la fişierul ataşat.
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2463564


protelisav

Invitaţie în viitor
Am ales acest titlu sugestiv, pentru că reprezintă o provocare pentru cei pasionaţi de enigmele cunoaşterii, care se primenesc de mentalităţile trecutului şi folosesc "oglinda magică a prezentului" pentru a se proiecta în viitor. Ca punct de plecare în demersul cognitiv accesaţi link-ul  http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2463825 .

protelisav

Un participant pe forumul de cercetare a pus următoarea întrebare pertinentă: de ce sarcina electronului este egală în valoare absolută cu sarcina protonului?
Răspunsul la această enigmă poate fi dat în cadrul teoriei dipolilor vortex.
   Configurarea dipolilor vortex - asociaţi unităţilor dialectice "particulă-antiparticulă" - are la bază diferenţa concentraţiei de particule universale primordiale dintre Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar(format din antimaterie).  Fotonii sunt cuantele pentru sarcina electrică (pozitivă sau negativă), fiind  de două feluri ( f(+) şi f(-)),  în funcţie de orientarea spinului, având aceeaşi pondere în cele două universuri.
   În acest cadru conceptual,  egalitatea în valoare absulută dintre sarcina electronului şi sarcina protonului se explică prin egalitatate intensităţilor fluxurilor de fotoni f(-), respectiv f(+), prin dipolii vortex  corespunzători acestor  particule.  Deşi electronul şi protonul sunt particule stabile în zona din Galaxia noastră (Calea Lactee) în care se află Sistemul solar, ele devin instabile în alte zone din Univers în care concentraţiile de fotoni sunt diferite, caz în care structurarea materiei pe diverse nivele de organizare este diferită (materie întunecată, energie întunecată, găuri negre, găuri albe, quasari, pulsari).
   Faptul că în centrul Căii Lactee se află o gaură neagră (denumită Sagitarius A), la distanţa de 26.000 ani lumină de Terra, constituie un argument pentru ipoteza că această zonă asigură "neutronizarea substanţei" conform schemei devenirii existenţei pe baza diferenţei de concentraţie a particulelor universale din cele două universuri. În acest context se poate afirma că structura şi evoluţia stelară concepută de astronomii E. Hertzsprung şi H. N. Russell, poate fi explicată prin apropierea progresivă a stelelor de centrul galaxiei sub acţiunea forţelor gravitaţionale. Pe de altă parte, se oferă o viziune fascinantă a corelării universale a proceselor din Univers prin schimbul de microparticule între diverse surse cosmice, mai mult sau mai puţin îndepărtate.
   Se pune firesc întrebarea: care sunt şansele ca fiinţa umană să intre în contact direct cu fiinţe inteligente extraterestre? Se poate afirma că există posibilitatea interacţiunii directe doar a civilizaţiilor relativ apropiate din Univers, având în vedere că cele îndepărtate sunt separate nu numai prin distanţe foarte mari, ci şi prin bariere cosmice legate de structura materiei în diverse zone ale Universului. Aceste impedimente nu împiedică însă stabilirea unor relaţii în cadrul Biouniversului prin schimb de informaţii pe canale electromagnetice. Se confirmă astfel că, în ultimă instanţă, "fotonul este totul în devenirea Universului", având în vedere că gravitonii pot fi identificaţi prin fotoni care intră în dipolii vortex.

atanasu

Deci existenta altor inteligente adica a unor fiinte dotate cu ratiune este o certitudine.
Si daca suntem singuri singurei in tot acest UNIVERS de 10 ^cat vrei dta si in spatiu si in timp? :)

protelisav

Citat din: atanasu din August 24, 2015, 05:08:57 PM
Deci existenta altor inteligente adica a unor fiinte dotate cu ratiune este o certitudine.
Si daca suntem singuri singurei in tot acest UNIVERS de 10 ^cat vrei dta si in spatiu si in timp? :)

Dacă acceptăm că evoluţia este principiul suprem al evoluţie materiei, atunci este absurd să considerăm că oamenii sunt singurele fiinţe inteligente din Univers.

valangjed

Probabilitatea ca noi sa fim singurele fiinte inteligente din univers este foarte mica dar nu este zero deci este mult spus "absurd".
  Nu inteleg afirmatia:"evolutia este principiul suprem al evolutiei materiei ...".Imi pare un fel de a spune:"Piatra e piatra."
Filosofia este abuzarea sistematica de un limbaj creat anume cu acest scop.

protelisav

#389
Citat din: valangjed din August 25, 2015, 01:33:21 PM
Probabilitatea ca noi sa fim singurele fiinte inteligente din univers este foarte mica dar nu este zero deci este mult spus "absurd".
 Nu inteleg afirmatia:"evolutia este principiul suprem al evolutiei materiei ...".Imi pare un fel de a spune:"Piatra e piatra."

        Subscriu la afirmaţia că,  la scară astronomică relativ redusă,  "probabilitatea ca noi sa fim singurele fiinte inteligente din univers este foarte mica dar nu este zero",  dar negarea principiului evoluţiei materiei  mi se pare o exagerare. Cred că nu consideraţi  că fiinţa umană  este privilegiată în devenirea existenţei, care înseamnă  TOTUL, atât ca realitate cât şi ca posibilitate. Cu siguranţă, în această logică negativistă veţi  ajunge la absurdul manifestării vieţii prin limitare spaţio-temporală. După părerea mea, facem parte dintr-un Biounivers pe care nu-l înţelegem.
        Vom  înţelege cine suntem, de unde am venit şi  încotro ne îndreptăm,  atunci când vom aduce la numitor comun ştiinţa, filosofia şi religia, repere care au marcat în istorie evoluţia culturii şi civilizaţiei.   Înţelepciuna şi creativitatea sunt posibilităţi veritabile de a ne justifica existenţa în Univers. Numai aşa menirea fiinţei umane  va tinde  asimptotic către adevărul absolut.