@protelisav
Care sunt postulatele teoriei tale?
Scuză-mă dacă le-ai prezentat deja, dar nu mă pot apuca să-ţi citesc tot topicul. Te rog să-mi răspunzi strict la obiect, fără prea multă vorbărie. Fii cât mai concis. Mulţumesc!
Cu sinceritate, mă bucur că iniţiaţi un dialog constructiv pe această temă. Încerc să vă răspund succint în limita posibilităţilor de care dispun, având în vedere că nimeni nu deţine adevărul absolut.
Vă propun să reflectaţi la câteva contradicţii existente în concepţia ştiinţifică actuală despre structurile şi interacţiunile fundamentale ale materiei:
1) Se ştie că fotonul este o particulă elementară având timpul mediu de viaţă infinit, în consecinţă, trebuie să explicăm ce se întâmplă cu acesta în efectul fotoelectric extern, tranziţiile cuantice ale atomilor şi moleculelor între nivelele energetice ( absorbţia şi emisia radiaţiei), reacţii fotonucleare, dezintegrări radioactive, procese de anihilare etc. De exemplu, în efectul fotoelectric extern un foton incident este absorbit de un electron din interiorul unui metal, căruia îi cedează întreaga lui energie, o parte fiind necesară pentru a compensa lucrul mecanic de extracţie, iar restul se regăseşte ca energie cinetică a fotoelectronului emis - relaţia lui Einstein. Este firesc să ne întrebăm: ce se întâmplă cu fotonul ?!
2) Se consideră că forţele nucleare sunt forţe de saturaţie - mult mai intense decât forţele electrice şi gravitaţionale - care se exercită prin atracţie între nucleoni, indiferent de sarcina electrică a acestora. Atunci, de ce nu există nuclee, cu număr de masă mai mare decât unu, formate doar din protoni?!
3) Ce se întâmplă cu materia absorbită de o gaură neagră (“black hole”) ?
4) De ce materia şi antimateria au ponderi diferite în cadrul existenţei?
5) Cum justificăm enigma că proprietăţile antiparticulelor sunt “reflexia în oglindă” a proprietăţilor particulelor corespunzătoare?
6) Cum putem explica la nivel intuitiv dualismul corpuscul-undă şi formalismul mecanicii cuantice?
Constarea că masele inerţială şi gravifică ale unei microparticule concid face trimitere la existenţa unor particule universale primordiale responsabile pentru structurile şi interacţiunile fundamentale ale materiei, mai precis, gravitonii pentru interacţiunile gravitaţionale şi fotonii pentru cele electromagnetice.
Este sugestiv faptul că, intensitatea câmpului gravitaţional şi intensitatea câmpului electric produse de o particulă electrică sunt invers proporţionale că pătratul distanţei faţă de sursa de câmp, iar fluxul acestora printr-o suprafaţă închisă sunt proporţionale cu masa, respectiv sarcina electrică din interior.
Aceste considerente au reprezentat punctul de plecare pentru elaborarea teoriei dipolilor vortex.
Ipotezele de bază sunt:
*Existenţa este duală şi se manifestă prin materia din Universul nostru şi antimateria din Universul complementar;
*Structurile elementare şi interacţiunile fundamentale pot fi explicate prin dipoli vortex, prin care se face schimb de particule universale primordiale între Universul nostru şi Universul complementar;
* Dipolii vortex convergenţi se atrag iar cei divergenţi se resping.
În esenţă, un dipol vortex este un model fizic asociat unităţii dialectice particulă-antiparticulă, având două stări posibile, şi anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortex-ului au locaţia schimbată faţă de cazul normal.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai puţin stabilă, cea inversată este instabilă, având o probabilitate foarte mică de realizare. În cursul reacţiilor nucleare la energii mari pot să apară pentru scurt timp şi antiparticule în stări metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. De fapt, procesele de anihilare sau de generare de particule exprimă descompunerea, respectiv refacerea configuraţiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale.
După părea mea, ştiinţa actuală a deplasat accentul pe diverse interpretări abstracte în încercarea de a da o explicaţie unitară şi coerentă enigmelor existenţei. Cred că se impune un model gnoseologic transdisciplinar bazat pe ipoteze novatoare, cu conotaţii ştiinţifice, filosofice şi religioase.
Desigur, nu pretind că teoria dipolilor vortex este perfectă, dar reprezintă un nou mod de raportare la existenţă.
Nu vă ascund faptul că, dorinţa lui Einstein de abordare unitară a câmpurilor gravitaţional şi electromagnetic este posibilă în teoria dipolilor vortex şi reprezintă un argument de a persevera în susţinerea acestei concepţii, indiferent de criticile la care mă expun atunci când îmi asum responsabilitatea de postare pe Internet.
