Ar putea fi gravitatia un fenomen mecanic?

[puriu]

 Mai vin cu doua consecinte, nu sunt ultimele, si mai discutam dupa ce termin cu toate.

  c) Transferul de moment cinetic.
  Consideram un corp sferic, masiv si extins, in miscare de rotatie si un corp de proba fix in apropierea sa si in planul ecuatorial. De pe corpul de proba corpul in rotatie este vazut ca doua corpuri emisferice dintre care unul se apropie si celalalt se indeparteaza. Fluxul de gravini ce traverseaza emisfera ce se indeparteaza intalneste in drumul sau o cantitate mai mare de substanta decat fluxul simetric ce trece prin emisfera ce se apropie. Cum centrele de masa ale celor doua emisfere sunt distincte, rezultanta fortelor lor de atractie gravitationala nu trece prin axul de rotatie al corpului sferic, ci este deviata cu un unghi catre corpul ce se indeparteaza. Din calcule rezulta ca unghiul  de deviere este proportional cu momentul de inertie si cu viteza unghiulara (produsul lor fiind momentul cinetic) a corpului si invers proportional cu distanta pana la corp.
  Consideram corpul de proba in miscare de revolutie pe o orbita circulara ecuatoriala. De pe corpul de proba se vede corpul in rotatie cu o viteza unghiulara aparenta, suma vitezei unghiulare proprii si a vitezei unghiulare orbitale. Devierea fortei de atractie gravitationala fata de raza orbitei este proportionala cu viteza unghiulara aparenta. Forta de atractie are o componenta radiala, egala cu forta centrifuga, si o componenta tangentiala ce modifica viteza orbitala avand ca efect cresterea sau scaderea razei orbitei, dupa cum rotatia aparenta este in sensul miscarii pe orbita sau in sens invers. Daca orbita este inclinata are loc si o precesie a axei orbitei. Un corp in rotatie transfera astfel moment cinetic unui corp satelit si isi reduce corespunzator propriul moment cinetic. Momentul cinetic poate fi transferat si prin miscari mareice pe unul sau pe ambele corpuri.
  Precesia orbitei planetei Mercur a fost observata, iar diferenta fata de calculele conform mecanicii clasice a fost explicata prin TRG.

[puriu]

  d) Efecte optice.
  Propagarea luminii intr-un mediu optic gazos este afectata de modificari ale densitatii (indicelui de refractie) si ale vitezei mediului. Lumina unei stele masive trece initial printr-un flux de gaz gravinic ce se deplaseaza in sens contrar propagarii. Efectul asupra unui observator aflat la distanta mare, in spatiu liber, este deplasarea liniilor spectrale ale luminii stelei catre rosu. Reciproc, spectrul unei raze luminoase ce se indreapta catre stea, in sensul de deplasare a gazului gravinic, va fi observat de pe suprafata stelei cu o deviere spre albastru. Devierea creste in ambele cazuri cu masa stelei. Daca steaua se apropie sau se indeparteaza fata de observator apare si o deviere prin efect Doppler.
  Cand lumina unei surse indepartate trece pe langa o stea masiva este antrenata de gazul gravinic ce se deplaseaza transversal catre stea. Efectul este curbarea unei raze in sensul apropierii de stea. Un fascicul paralel de lumina ce trece pe langa stea este focalizat undeva la mare distanta.
  Cele doua efecte, devierea gravitationala spre rosu si efectul de lentila gravitationala au fost observate si au fost explicate prin TRG.

[virgil 48]

 Din ultimul rand al  #390, inteleg ca raspunsul meu(# 314), dat intrebarii urmatoare a lui
valangjed a fost superficial:

Ai putea explica , cu aceasta  teorie , avansul periheliului planetei Mercur?TRG calculeaza cu precizie acest lucru.Sau trebuie sa ne intoarcem la ipoteza existentei unei noi planete in apropiere de Mercur si sa aruncam la gunoi TRG?

Nu stiu daca acceptarea gravitatiei ca impingere, ar presupune negarea TRG.

[valangjed]

Asta ,daca luam "de buna" toata teoria domnului puriu  dar , ca orice teorie , se bazeaza pe niste ipoteze.
Chiar daca teoria ar fi perfecta (e clar ca nu e) , incearca sa o "aduni" cu mecanica cuantica si vezi ce iese.
Gravinii ar fi singurele particule cu impuls si pozitie determinate.Cunoscand pozitia si impulsul gravinilor putem determina pozitia si impulsul altor particule.De ac?ord

[puriu]

Mai vin cu o consecinta teoretica, nu e o teorie. Nici nu-i locul de scris o teorie. Calculele si formulele plictisesc, iar ecuatiile diferentiale alunga cititorii.

  e) Inertia.
  Principiul inertiei, tendinta corpurilor de a se opune accelerarii, a fost formulat de Galilei si a fost preluat de Newton in mecanica clasica si de Einstein in teoria speciala a relativitatii. Fortele asociate: forta de inertie, centrifuga, Coriolis, Euler, sunt proportionale cu masa corpului si sunt numite forte masice, forte fictive, sau pseudoforte. Natura acestor forte a fost considerata a fi o proprietate intrinseca a materiei. S-a stabilit experimental (Eotvos) ca masa gravitationala a unui corp (F/g) este egala in toate cazurile cu masa inertiala a aceluiasi corp (F/a).
  Einstein a formulat, in cadrul TRG, principiul echivalentei intre forta inertiala si cea gravitationala intr-un sistem de referinta neinertial si a introdus forta gravitationala intre fortele fictive. Natura acestor cinci forte a fost atribuita curburii continuumului spatiu-timp de catre corpurile cu masa de repaus.
  Conform modelului nostru miscarea accelerata (dv/dt) a unui corp poate fi privita ca o deplasare in sensul acceleratiei cu viteza dv in raport cu referentialul inertial propriu la inceputul intervalului dt. Aceasta deplasare poate fi privita ca o deplasare a gravinilor cu viteza medie dv in sens contar acceleratiei. Ca urmare asupra corpului se exercita o forta similara fortei gravitationale, proportionala cu masa si acceleratia corpului si cu densitatea gravinilor.
  In toate cazurile in care asupra unui corp actioneaza simultan o forta gravitationala si o forta inertiala raportul lor ramane constant la variatia densitatii gravinilor. Astfel orbitele planetelor, perioada pendulului simplu, etc., sunt invariante la modificarea constantei G, respectiv la expansiunea Universului. Perioada unui pendul de torsiune, folosita indirect la determinarea constantei G (se masoara constanta de elasticitate a firului), depinde doar de fortele inertiale si este sensibila la variatia G. Din acest motiv metoda lui Cavendish, folosita si astazi, apare ca fiind incorecta.
  Pe de alta parte, definirea unitatii de forta (N) in raport cu una dintre fortele fictive nu este corecta, deoarece densitatea gravinilor nu este o constanta. Ar fi de preferat o forta reala, cum ar fi forta electrostatica.

[Electron]

puriu, la intrebarile adresate cand o sa raspunzi?

e-

[virgil 48]

   Cand lumina unei surse indepartate trece pe langa o stea masiva este antrenata de gazul gravinic ce se deplaseaza transversal catre stea. Efectul este curbarea unei raze in sensul apropierii de stea.
 

Regasim gazul gravinic implicat in curbarea unei raze de lumina in mod similar actiunii fluxului
concentric la # 151. Este posibil sa nu mai fie nevoie de curbarea spatiului? Atunci problema cu
avansul periheliului planetei Mercur se poate relua in alte conditii.
Cred ca puriu nu se va sustrage de la discutii!

[puriu]

Mai am de gandit si de scris cateva consecinte ale modelului. Senzationale! Nici nu stiti ce pierdeti!

f) Gaurile negre.
  Un corp gazos, o stea, este supus pe de o parte presiunii gazului intern si a fotonilor si, pe de alta parte, gravitatiei. Functie de clasa si de masa stelei fortele isi fac echilibrul la un anumit diametru al acesteia. Cand fortele interne cresc sau raman constante si densitatea gravinilor scade, ca urmare a expansiunii, diametrul creste continuu si se formeaza o giganta rosie. Cand fortele interne scad gravitatia produce contractarea stelei pana la atingerea unui nou echilibru si se formeaza o pitica alba. In cazul incetarii reactiilor interne steaua se raceste si colapseaza sub actiunea gravitatiei.
  Mecanica clasica si cea relativista nu limiteaza intensitatea campului gravitational. Ipotetic, se presupune ca o stea colapsata poate ajunge, intr-un camp gravitational intens, intr-o stare in care colapseaza si atomii, totul transformandu-se intr-o masa de neutroni (stea neutronica). Tot ipotetic, s-a imaginat si limita colapsarii, cand si structura neutronilor este distrusa, iar toata materia stelei se concentreaza intr-un corp mic numit "gaura neagra" de unde nici lumina nu poate iesi din cauza unui camp gravitational enorm. Dimensiunea unei gauri negre corespunde volumului insumat al elementelor constitutive ale materiei stelei.
  Conform modelului P de mai sus intensitatea campului gravitational este limitata de densitatea locala a gravinilor si are valoarea maxima atunci cand viteza medie a gravinilor este viteza limita c. Sa presupunem un corp ce are la suprafata campul gravitational maxim posibil, sa-l numim gaura neagra, care este ciocnit de toti gravinii incidenti si nici un gravin nu-l paraseste. Dimensiunea unei gauri negre depinde de masa ei astfel incat aria gravinica sa nu fie mai mica decat aria geometrica. Pe suprafata corpului gravinii exercita o presiune gravitationala maxima determinata de densitatea gravinilor.
  Efectele optice, conform consecintei d), sunt extreme. Curbarea gravitationala a razelor tangente le transforma in raze circulare. Deplasarea spre rosu a spectrului luminii ce provine din corp este absoluta, adica spre negru. Reciproc, spectrul luminii ce se indreapta spre gaura neagra este deplasat spre X si spre gamma.
  Ce se intampla cu materia gaurii negre depinde de presiunea gravitationala maxima, respectiv de densitatea gravinilor.

[virgil 48]

Mai am de gandit si de scris cateva consecinte ale modelului. Senzationale! Nici nu stiti ce pierdeti!

Dece ar trebui sa pierdem ceva? Poti fi sigur ca sunt destui cei care asteapta urmarea.
Si nu numai de dragul lecturii.
Punctul f. exclude posibilitatea ca gaurile negre sa fie si generatoare(cosmice) de gravini?
Era vorba si despre niste emisii concentrate ale gaurilor negre.

[puriu]

Sa ne limitam la model si sa-l exploatam. Mai vin cu o consecinta cam arida, dar care poate fi interesanta.

  g) Limita Universului  Conform modelului Universul este intreg spatiul ocupat de gravini. Incepand cu Marea Explozie gravinii s-au indepartat cu viteza c ciocnindu-se intre ei si schimbandu-si directia. Cei care nu au suferit ciocniri s-au indepartat continuu de punctul de pornire si au ajuns la cea mai mare distanta, limita Universului. Distanta (dimensiunea Universului) creste continuu si are valoarea R = cT unde T este varsta Universului in fiecare moment. Volumul Universului creste cu puterea a treia a varstei T, iar densitatea medie a gravinilor, respectiv constanta G, scade cu puterea a treia a varstei T a Universului.
  In prezent se considera drept limita a Universului distanta pana la cei mai rapizi quasari observati (cu cea mai mare deplasare spre rosu). Stiind ca quasarii sunt galaxii foarte compacte, se poate considera ca deplasarea spre rosu a luminii acestora se datoreaza partial efectului Doppler, partial deplasarii gravitationale spre rosu. Deoarece varsta corpurilor materiale este mai mica decat varsta gravinilor si viteza corpurilor este mai mica decat c, limita Univesului este mai departe, iar varsta acestuia este mai mare decat cea evaluata in prezent.
  Ar fi interesant sa reprezentam limita Universului in spatiul-timp Minkowski, metrica utilizata in teoria relativitatii. Pentru cine nu stie, sau a uitat, este un spatiu 4D cu trei coordonate spatiale reale (x,y,z) si o coordonata temporala imaginara (ict). Toate sunt lungimi si se pot masura in metri sau in secunde-lumina. Punctele acestui spatiu poarta numele de evenimente.
   Sa consideram evenimentul-origine al sistemului, de coordonate x = y = z = t = 0, si sa-l denumim Big Bang. Distanta D de la orice alt eveniment pana la origine rezulta din relatia D² = x² + y² +z² - c²t² (Pitagora in 4D). Toti termenii sunt reali. Putem calcula distanta spatiala cu r² = x² + y² + z² (Pitagora in 3D) si relatia devine D² = r² - c²t². Pentru limita Universului r = R = cT si t = T, iar relatia devine D² = c²T² - c²T² = 0 sau D = 0. Toate evenimentele de la limita Universului coincid cu Big Bang, daca puteti sa credeti.
  Intr-un moment oarecare T evenimentele din interiorul Universului (r < cT) au distanta pana la originea Universului imaginara. Cele din exterior (r > cT), daca le putem imagina, au distanta pana la evenimentul Big Bang reala. Totul in spatiul Minkowski, desigur.

[virgil 48]

Sa presupunem un corp ce are la suprafata campul gravitational maxim posibil, sa-l numim gaura neagra, care este ciocnit de toti gravinii incidenti si nici un gravin nu-l paraseste.

Este posibil ce ai scris? Pentru ca un gravin sa nu paraseasca un corp, ar trebui ca lungimea
traseului rectiliniu de parcurs, sa fie mai mare decat o anumita lungime L min, functie
numai de compozitia si starea corpului. Dar sunt trasee pe coarda(cercului) sau aproape
de tangenta, care oricum sunt mai mici decat L min. Conform modelului P, "campul
gravitational" pare a fi produs de gravini, nu le dicteaza el comportamentul.

[virgil 48]

Ma bucur ca exista preocupari pentru un domeniu atat de dificil al fizicii cum este asocirea interactiunii gravitationale cu mecanica.
  Marea dificultate a unui model mecanic al gravitatiei este ca niciuna din cele doua categorii de ciocniri nu poate explica satisfacator interactiunea gravitationala. In cazul unor ciocniri elastice intre un corp si un flux izotrop de particule, particulele se reflecta si rezulta acelasi flux izotrop de particule ca si in lipsa corpului. In cazul unor ciocniri plastice ar aparea, ce-i drept, un camp gravitational, dar toata energia particulelor absorbite de corp s-ar transforma in caldura.
Aceasta dificultate, si nu numai, l-a impins pe Einstein sa conceapa un model nemecanic al gravitatiei si nu i-a fost usor. A rezultat o teorie relativ simpla (pentru unii), consistenta cu rezultatele experimentale si capabila de predictii ce s-au dovedit ulterior corecte, dar au ramas si unele probleme deschise. Noi observatii si teorii (materia neagra, energia neagra, etc.) sugereaza ca TRG este incompleta si ca ar fi necesara abordarea in continuare a problemei.
Cum spuneam, conform unui bun model, gravitatia ar putea fi un fenomen mecanic

Sper ca pana la sfarsitul topicului sa inteleg si eu dece atunci cand incerci sa demonstrezi ca
gravitatia se produce prin impingerea de catre un flux de particule, mai ai nevoie de notiunea
de camp gravitational. Utilizezi o notiune care tocmai cauti sa o desfiintezi?

[puriu]

 Notiunea de camp gravitational e consacrata, e o notiune de baza si nu poate fi inlocuita. In continuare am trecut o consecinta mai atractiva.

  h) Ecranarea gravitationala
  Ecranarea gravitationala este un procedeu ipotetic prin care un corp poate fi scos de sub influenta campului gravitational al altui corp. Se presupune ca este necesar un ecran adecvat asezat intre sursa campului gravitational si corp, iar efectul ar fi pierderea greutatii corpului. Unele experimente neconfirmate (Podkletnov) raporteaza reducerea cu pana la 2% a greutatii unui corp deasupra unui supraconductor in rotatie. Teoreticienii considera ca reducerea prin ecranare a masei gravitationale violeaza principiul echivalentei, verificat experimental.
  Conform modelului P prin ecranare gravitationala se intelege reducerea densitatii gravinilor ce trec prin ecran si prin corp prin degenerarea artificiala a unora dintre gravini. Daca ecranul inconjoara complet corpul, acesta este supus unor forte gravitationale si inertiale mai mici si are loc o reducere aparenta a masei sale. Daca ecranarea are loc pe o anumita directie apare un camp, o forta gravitationala si o acceleratie indreptata catre ecran. Prin ecranare controlata un corp poate levita, poate accelera si frana rapid, isi poate schimba brusc directia, etc. Un observator din interiorul corpului este supus aceluiasi camp controlat si nu sesizeaza efectele ecranarii. Efectul apare si in spatiul liber, in lipsa unui camp gravitational datorat altui corp.
  Este o veste buna pentru cei pasionati de fenomenul OZN.
  Cu ecrane gravitationale se pot construi si motoare rotative. Cine poate controla gravinii poate controla energia Universului.

[virgil 48]

 Prin ecranare controlata un corp poate levita, poate accelera si frana rapid, isi poate schimba brusc directia, etc. Un observator din interiorul corpului este supus aceluiasi camp controlat si nu sesizeaza efectele ecranarii. Efectul apare si in spatiul liber, in lipsa unui camp gravitational datorat altui corp.
 Este o veste buna pentru cei pasionati de fenomenul OZN.
 Cu ecrane gravitationale se pot construi si motoare rotative. Cine poate controla gravinii poate controla energia Universului.

Ca sa leviteze este suficient efectul de antigravitatie. Dar ca sa accelereze si franeze rapid si sa
isi poata schimba brusc directia, cum se spune ca fac OZN urile, ar trebui sa anuleze si efectul de
masa al materiei(inertia). Asta mi se pare a fi o etapa superioara si mult mai dificila. Cum ar
putea sa dirijeze si sa amplifice fluxul de gravini din Univers in directia OZN ului, pentru a obtine
efectele enumerate? Mai ales ca acest jet ipotetic de gravini ar trebui sa vina uneori din directia
planetei.

[virgil 48]

h) Ecranarea gravitationala
  Ecranarea gravitationala este un procedeu ipotetic prin care un corp poate fi scos de sub influenta campului gravitational al altui corp. Se presupune ca este necesar un ecran adecvat asezat intre sursa campului gravitational si corp, iar efectul ar fi pierderea greutatii corpului.

Ai botezat gravini particulele ce ar putea realiza impingerea gravitationala, dar tot la camp te
gandesti. Pentru a feri un corp(un avion) de efectul de impingere(in jos) exercitat de gravinii           
ce vin intr-o cantitate mai mare de sus, ar fi nevoie de un ecran deasupra avionului, nu
intre avion si planeta. Cum s-ar putea face asta, sper ca vom avea prilejul sa discutam.