Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Primul obiect macroscopic adus intr-o stare cuantica

Creat de morpheus, Iunie 15, 2011, 08:53:51 AM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

virgil 48

Citat din: 07Marius din Noiembrie 12, 2012, 01:16:51 PM
In anumite conditii (descrise in experiment) un obiect macroscopic - o lamela de otel - este adusa intr-o stare de superpozitie: vibreaza si nu vibreaza in acelasi timp.
Asta inseamna ca atunci cand intervalul de timp tinde la zero, lamela nu mai vibreaza, sau
este vorba despre ceva mai subtil? Asa ceva intalnesti la tot pasul in calculul infinitezimal.

07Marius

Citat din: virgil 48 din Noiembrie 13, 2012, 09:56:12 AM
Asta inseamna ca atunci cand intervalul de timp tinde la zero, lamela nu mai vibreaza, sau
este vorba despre ceva mai subtil? Asa ceva intalnesti la tot pasul in calculul infinitezimal.

...nu prea. Este mai mult decat subtil. Imagineaza-ti un electron (unul singur) care trece simultan prin doua fante distincte. Cam asta ar fi pe scurt principiul superpozitiei particulelor, desi ele pot fi peste tot simultan, si doar cand le observi ele sunt intr-o anumita pozitie.
The imagination is the prisoner of our mind.

valangjed

Citat din: 07Marius din Noiembrie 13, 2012, 09:13:29 AM
Un argument experimental ptr. asta, ar putea fi materialele supraconductoare, care au ajuns sa-si pastreze proprietatile la temperatura camerei.
Cand s-au descoperit aceste materiale?
Filosofia este abuzarea sistematica de un limbaj creat anume cu acest scop.

07Marius

#18
Primele observatii au fost facute in 1911. De atunci au fost mereu imbunatatite performantele acestor materiale, in prezent recordul mondial se pare ca este la 28 grd. Celsius.

mai multe despre istoricul acestor descoperiri: http://superconductors.org/history.htm
iar aici, despre ultimele materiale descoperite: http://www.superconductors.org/28c_rtsc.htm

Meisner Effect
The imagination is the prisoner of our mind.

valangjed

Filosofia este abuzarea sistematica de un limbaj creat anume cu acest scop.

Sieglind

#20
Citat din: HarapAlb din Noiembrie 13, 2012, 12:27:43 AM
Starile acelea de superopozitie la nivel macroscopic sunt foarte fragile insa nu trebuie subestimata inventivitatea experimentalistilor, de exemplu un articol mai nou pe tema detectiei micro-macro entaglement-ului: http://arxiv.org/abs/1210.1514. Eu cred ca e o problema deschisa si chiar daca nu se va ajunge la intelegerea vietii sau a constiintei plecand de la mecanica cuantica cu siguranta tehnicile experimentale derivate vor fi utile.

Inspiraţie şi creativitate ...  Nu experimentaliştii (cu gândul sau fapta) ar putea duce lipsă de aşa ceva! ci mai degrabă "profanii" care, oricât de mult şi-ar dori, nu vor fi capabili să priceapă teoria, conceptele şi semnificaţiile lumii cuantice, metodele de cercetare şi experimentare, deci nici performanţele celor ce-o gândesc şi scotocesc (ceea ce nu-i valabil şi în sens invers) altfel decât ca "joc". Iar aici joc înseamnă funcţie ludică, în formele ei superioare, sub două aspecte: o luptă pentru ceva, sau o exhibare a ceva, la care noi, ceilalţi, cel mult putem asista; o întrecere între "cine poate înfăţişa mai bine ceva" (J. Huizinga). De aceea, când e să ni le explice (presupunând că am putea înţelege chiar şi numai atât), specialiştii recurg ades la transferul analogic, cum ar fi în celebrul exemplu cu masa de biliard. Însă limita (aşa cum o văd eu) este conştiinţa: pentru că, deşi naturii umane nu-i poţi nega structura macrofizică şi substratul său cuantic, ca "structură de adâncime" (cum ar zice Chomsky), ea este totuşi mai mult.  

Deci care este jocul? Metaforic vorbind, ar fi să smulgi, precum Sigurd-Siegfried, mantia care-ţi face adversarul invizibil. Cum? Încercând să descifrez câte ceva din articol ar reieşi că:  

Asta presupune un salt experimental, de la observarea fenomenelor cuantice la scară micro (câteva particule), la crearea corelării cuantice (entanglement) într-un sistem combinat, bipartit (micro-macro), dar astfel încât starea iniţială de entanglement să fie semnificativ prezervată (şi detectabilă) în regim macroscopic, în ciuda pierderilor în procesul de măsurare (decoerenţă?). De aici, ar urma ca starea de entanglement să fie observabilă şi cu ochiul liber, pe post de detector. [Oare cum ne-ar apărea? Pete de lumină? Am putea percepe vreo diferenţă între şi între?]  

Tehnici şi strategii (în domeniul opticii neliniare): înţeleg că De Martini, Sciarrino şi Vitelli [9] s-au situat în avanpost, susţinând că au reuşit să combine, într-o parte, un foton singular, iar de cealaltă parte, mii de fotoni, sistem generat printr-un proces de amplificare parametrică optică a unuia dintre fotonii entanglaţi în pereche.

A venit însă echipa de la [10], între ei Gisin şi Simon, care arătau cu degetul înspre faptul că, deşi iniţial prezentă, starea de entanglement nu mai putea fi probată şi după amplificare – observarea directă, la scară macro, necesitând tehnologii mult prea sofisticate pentru actualul stadiu (detectări de ultraînaltă rezoluţie, la nivel de foton singular, respectiv pierderi extrem de mici la numărătoare).

Cei de la [15] (cu Simon, desigur) şi-au propus să împingă lucrurile mai departe şi să readucă porţiunea macro a sistemului bipartit la nivelul unui foton singular. Aşadar, mai întâi să cloneze un foton prin conversie parametrică "în jos" (amplificare) pentru a obţine un număr de cópii (imperfecte, neputându-i duplica şi starea cuantică), pe care mai apoi să le distrugă printr-o transformare în sens invers (dezamplificare?). Dar cum informaţia cuantică nu se pierde prin copiere, ar fi posibilă recuperarea originalului (în starea cuantică iniţială). În felul ăsta s-ar putea demonstra că, odată ce starea corelată (non-local) este detectabilă într-un foton singular, atunci ea trebuie să fi existat şi în etapa de după amplificare, în sistemul micro-macro. Ceea ce ar rezolva convenabil problema măsurătorii finale, care s-ar face pe un foton detectat, în loc să se numere nu ştiu câte mii şi încă la ce nivel de rezoluţie! Din punct de vedere practic, ar fi mai uşor de minimalizat pierderile de fotoni survenite în răstimpul dintre cele două transformări (amplificare şi dezamplificare) decât pierderea per ansamblu. Aşa zic ei.

Spre deosebire de ce s-a realizat până acum cu ajutorul polarizării fotonilor, de data asta Ghobadi, Lvovsky şi acelaşi Simon îşi propun să folosească procesul de amplificare-dezamplificare pentru a crea o altfel de corelare, inedită: micro-macro entanglement cu număr diferit de fotoni. Prin urmare, în loc să pornească de la o pereche de fotoni entanglaţi datorită polarizării, vor începe cu un singur foton, dar adus "în stare entanglată" – pe care o vor genera făcându-l să lovească un separator de fascicule (beam splitter), stare care poate fi detectată (cu tehnici optice homodine ori interferometrice). După care se procedează la amplificarea parametrică stimulată, însă doar pe unul din cele două ramuri emergente (celălalt fiind măsurabil direct!), urmată de transformarea în sens invers. Ar rezulta o stare de superpoziţie a două componente, dar având un număr mediu de fotoni sensibil diferit (de exemplu, ca factor de 3, însă nu de ordinul miilor, ci pe la vreo 100 şi ceva). În paranteză fie spus, iarăşi o turnură faţă de o altă recentă propunere [21].  

Cam atât am fost în stare să citesc din articol. Restul, conţinut şi terminologie ... mi-ar fi practic imposibil.  :)

P.S. Un citat:
Ce vrem să spunem prin "a înţelege" ceva? Ne putem imagina că această reţea complicată de lucruri în mişcare ce constituie "lumea" e asemănătoare cu un mare joc de şah jucat de zei, iar noi suntem observatori ai jocului. Nu ştim care sunt regulile jocului; tot ce ni se permite să facem este să urmărim jocul. Desigur, dacă îl vom urmări destul de mult timp, putem în cele din urmă pricepe câteva dintre reguli. Regulile jocului sunt ceea ce înţelegem prin fizică fundamentală. ("Şase lecţii uşoare", Humanitas, 2007, pag. 58)

Nu ştiu dacă Feynman l-a citit pe Huizinga (sau invers). Ar conta?

 

ariel55

@07Marius: Totusi sa nu exageram....pana la +grd C mai este http://en.wikipedia.org/wiki/High-temperature_superconductivity
Poate ai informatii mai noi, te rog argumenteaza.
Lipsa umorului , pentru un om de stiinta este un dezastru personal!

07Marius

Citat din: ariel55 din Noiembrie 14, 2012, 09:14:33 AM
@07Marius: Totusi sa nu exageram....pana la +grd C mai este http://en.wikipedia.org/wiki/High-temperature_superconductivity
Poate ai informatii mai noi, te rog argumenteaza.

pai in interventia mea anterioara, am dat un link in care sunt descrise materiale supraconductoare la temperatura camerei (28 grd. C). Poate l-ai scapat din vedere, dar oricum sunt si alte articole care trateaza acest subiect.
Mai dau o data link-ul de care povesteam: http://www.superconductors.org/28c_rtsc.htm
The imagination is the prisoner of our mind.

07Marius

Citat din: Sieglind din Noiembrie 13, 2012, 11:40:09 PM
P.S. Un citat:
Ce vrem să spunem prin "a înţelege" ceva? Ne putem imagina că această reţea complicată de lucruri în mişcare ce constituie "lumea" e asemănătoare cu un mare joc de şah jucat de zei, iar noi suntem observatori ai jocului. Nu ştim care sunt regulile jocului; tot ce ni se permite să facem este să urmărim jocul. Desigur, dacă îl vom urmări destul de mult timp, putem în cele din urmă pricepe câteva dintre reguli. Regulile jocului sunt ceea ce înţelegem prin fizică fundamentală. ("Şase lecţii uşoare", Humanitas, 2007, pag. 58)

Nu ştiu dacă Feynman l-a citit pe Huizinga (sau invers). Ar conta?  

Daca nu se supara nimeni, eu as completa cele spuse in citat cu citeva precizari:

1. Noi suntem parte din joc si in acelasi timp observam ce se intampla in joc.
2. Din joaca se nasc lucruri serioase.
3. Zeii sunt actori virtuali ai jocului, ptr. a explica de ce exista pina la urma "jocul"...
4. Ar fi pacat sa urmarim jocul, fara sa ne chinuim sa-l intelegem. Am pierde toata distractia.
5. Poate pina la urma esential nu este sa castigi jocul, ci macar sa participi. De aceea probabil sunt unele persoane care ne descriu jocul ptr. a ne bucura si noi de perspectiva, sa-l intelegem cat mai mult chiar daca nu contibuim in vreun fel (direct) la acumularea de "puncte"...

In materialul urmator Brian Cox (mie imi place f. mult de el) explica printre altele entanglementul cuantic. A fost chiar criticat ptr. unele simplificari, dar eu cred ca tocmai asta uneori te ajuta ca sa mergi mai departe...

Pauli Exclusion Principle - Everything is Connected to Everything (by Prof. Brian Cox)

iar aici analiza/completarea la materialul de mai sus:

Was Brian Cox wrong? - Sixty Symbols
The imagination is the prisoner of our mind.

andy02

interesant dar stiam stirea de ceva timp.ei spun ca au pus un obiect in stare de suprapunere dar ca asta sa fie posibil trebuie ca acel obiect sa fie neobservat. deci,teoretic nimeni nu poate vedea efectiv acel obiect in stare de suprapunere.