Dar cum auestimat numarul lor?cu o forumula,sau?
Nu este chiar *o* formulă

.
Ceea ce se face întâi este să se estimeze ponderea fiecărui tip de stele (O, B, A, F, G, K, M) pe baza distanței până la galaxia respectivă, a puterii radiațiilor și a componentelor spectrale de pe fiecare tip de radiație. Asta pentru că se poate face ulterior o estimare destul de bună a maselor fiecărei stele din această categorie (de regulă ele au mase cam de același ordin de mărime -- legătura dintre luminozitate și temperatura suprafeței depinde în mod direct de compoziția fiecărei stele și de masă). Distanța până la galaxie se estimează prin diverse metode -- dacă galaxia e suficient de apropiată ca să se poată observa măcar câteva stele variabile individuale, se face de regulă pe baza acestora, dacă nu măcar prin comparație pe baza unor stele foarte mari. Altfel estimarea masei și a numărului de stele nu se poate face decât foarte grosier, după componența spectrală (cât emite în fiecare parte a spectrului -- radio, IR, fiecare culoare din domeniul vizibil, UV, X ș.a.m.d.)
Apoi se estimează masa totală a galaxiei pe baza vitezei cu care se rotesc cele mai îndepărtate zone ale ei (de regulă asta se măsoară indirect pentru că durează cam mult până apuci să vezi efecte observabile -- viteza este obținută prin diverse măsurători, pe baza efectului Doppler de exemplu).
Cunoscând apoi care e masa totală a stelelor din galaxie și care e proporția între stelele de fiecare tip, se poate în principiu estima destul de bine cam câte stele sunt. Estimarea nu se face, ce-i drept, numai pe baza acestor două elemente -- mai intervin și altele (forma galaxiei, vârsta, dispunerea spațială a fiecărui tip de stele ș.a.m.d.) însă principiul de bază cam acesta e.
Edit: ah, numărul galaxiilor, de ăsta uitasem. Numărul galaxiilor se estimează în mod asemănător, aplicând cam același tip de raționament dar cu galaxii în loc de stele și roiuri de galaxii în loc de galaxii. Estimarea de aici e mult mai grosieră însă pentru că unele sunt atât de departe încât nu se pune problema de a face măsurători pentru a le putea afla masa, însă în principiu roiurile de galaxii de fiecare tip tind să aibă cam la fel de multe galaxii și cam de același fel, astfel încât studiindu-le pe cele mai apropiate de noi putem estima câte galaxii și cât de grele se află în roiurile mai îndepărtate, dar care seamănă în ceea ce privește forma și tipul de galaxii din ele.