Welcome, Guest. Please login or register.

Autor Subiect: Valenţele psihanalizei  (Citit de 5094 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline protelisav

  • Junior
  • **
  • Mesaje postate: 223
  • Popularitate: +7/-73
Valenţele psihanalizei
« : Septembrie 28, 2011, 08:25:54 p.m. »
În evoluţia materiei vii, creierul a atins cea mai înaltă formă de organizare, fiind sediul proceselor psihice. O activitate specifică a creierului uman este conştiinţa, la care se daugă procesele psihice subconştiente şi inconştiente, a căror relaţionare este analizată de către psihanaliză (fr. psychanalyse). Psihanaliza este, nu numai o disciplină pentru studiul proceselor psihice, ci şi o metodă de tratament a unor  boli psihice, care utilizează diverse probe (asociaţii de cuvinte, relatări de vise, interpretări de figuri şi scheme confuze) să descopere cauzele nevrozelor şi psihozelor pentru a putea să le vindece.
Este meritul celebrului neurolog şi psiholog vienez Sigmund Freud (1856-1939), de a fi iniţiat o tratare unitară şi integrativă a psihicului uman în opere, ca : „Interpretarea viselor” (1900), „Psihologia vieţii cotidiene” (1904), „Totem şi Tabu” (1913). S-a născut astfel psihanaliza, o ramură a psihologiei cu implicaţii multiple în medicină, sociologie, literatură şi artă. Postulatul de bază al doctrinei psihanalitice constă în subordonarea mecanismelor psihice unor forţe de motivaţie inconştientă.Trăirile neplăcute şi tendinţele care intră în conflict cu normele sociale şi principiile morale ale persoanei sunt excluse din conştiinţă printr-un mecanism de represiune (refulare) şi alungate în subconştient de unde tind să reapară sub formă travestită. Amplificarea caracterului conflictual al refulării duce la nevroze şi psihoze, a căror vindecare se bazează pe conştientizarea pentru bolnav a impulsurilor reprimate. Iniţial, Freud a considerat că izvorul energiei şi forţei psihice, în jurul căruia se centrează comportamentul uman este libidoul, termen care desemnează capitalul instinctual dominat de impulsul sexual. Dezvoltarea ontogenetică a individului, de la naştere la pubertate, este concepută stadial, pe etape psihoerotice, marcate de formarea unor complexe cu rezonanţe profunde în conduita adultului. Un rol însemnat pe traiectoria afectivă îl are „complexul lui Oedip”, care face trecerea de la autoerotism la exteriorizarea obiectului iubirii. Sistemul conceptual al lui Freud s-a aprofundat şi diversificat, pe parcursul celor aproape patru decenii de activitate ştiinţifică şi medicală.Un salt calitativ s-a produs ăn anul 1920, când a remarcat antagonismul dintre instinctele de viaţă (autoconservare şi sexual, desemnate prin libidou) şi instinctul  morţii, denumit „mortido”.  În  aceeaşi  perioadă,  psihicul  uman  a  fost  structurat pe trei nivele : Id (Sinele), Ego (Eul)  şi  Superego (Supraeul). Sinele este nivelul inconştient al capitalului instinctual, complet dezorganizat şi supus principiului plăcerii, fiind rezervorul de energie primar. Eul este o unitate coerentă şi conştientă care reglementează manifestările Sinelui, în conformitate cu cerinţele lumii externe (principiul realităţii). Supraeul este forţa inconştientă care modelează Sinele şi Eul după scheme morale însuşite din mediul socio-cultural în care individul trăieşte. În timpul viselor, cenzura conştientă dispare, iar Sinele se manifestă liber. De aceea, în concepţia lui Freud, visul capătă o deosebită valoare metodologică, fiind considerat „calea regală” de analiză a inconştientului. Deşi unii dintre discipolii lui Freud au rămas fideli maestrului, altii, ca Jung şi Adler, au început prin formularea de critici şi au sfârşit prin întemeierea de şcoli separate, etichetate ca „disidente”.
Carl Gustav Jung (1875-1961), psihatru elveţian, a elaborat un sistem psihologic personal (psihologia complexă) care cuprinde ,între altele, teoria inconştientului colectiv şi teoria complexelor psihologice.  După Jung, omul la naştere nu este un fel de „tabula rasa”, ci fiecare moşteneşte inconştientul colectiv, ancestral, considerat ca un model original şi aprioric de motivaţie, care se dezvoltă progresiv şi se relevă printr-un limbaj inconştient (simboluri, imagini, vise), mai puternic decât nivelul conştient bazat pe concepte.  El neagă deci rolul determinant al sexualităţii în viaţa psihică, în favoarea inconştientului colectiv, ca entitate autonomă şi precedentă, care nu este o parte a eului, ci invers, eul este o parte incompletă şi relativ inadecvată a totalităţii vieţii psihice. Inconştientul personal, contrabalansat de inconştientul colectiv, reprezintă acel material psihic, care nefiind compatibil cu eul propriu, este reprimat (refulat) de acesta. Din relaţia inconştient personal-inconştient colectiv şi eul „conştient”, autorul derivă noţiunile de introversiune şi extroversiune. Tipul psihic introvertit raportează sensul realităţii la lumea sa subiectivă, pe când cel extrovertit este legat de lumea externă, materială. Exagerarea introversiunii ar avea drept consecinţă o adaptare inadecvată, în timp ce exagerarea extroversiunii ar putea duce la o depersonalizare conformistă. Elementele de bază ale inconştientului colectiv sunt arhetipurile şi complexele. Arhetiputile reprezintă moştenirea vie din trecutul umanităţii, care se exprimă prin imagini, emoţii şi modele de comportament (om bun, erou, divinitate, diavol etc.), în jurul cărora se organizează personalitatea conştientă. Complexele se dezvoltă ulterior ca structuri afective şi motivaţionale care sunt condiţionate de modele arhetipale. Astfel, complexul „mamă” se formează pe arhetipul „mamă”, ca imagine mitologică pe care individul o proiectează în femeia care joacă acest rol. Conform concepţiei lui Jung, factorii arhetipali (neraţionali) ai psihicului orientează funcţionarea şi scopurile eului conştient, constituind nucleul de integritate morală (Self) în devenirea personalităţii. Calea vieţii umane este o „luptă dreaptă” între conştient şi inconştient, care ar juca rolul ciocanului şi nicovalei între care se forjează individul.Libidoul are la Jung un sens larg, de energie psihică, care înseamnă nu numai sexualitate şi putere, ci multe alte semnificaţii, inclusiv tendinţa religioasă sau impulsul de a găsi un sens vieţii.  Inadaptarea individului la cerinţele arhetipurilor se manifestă ca o forţă distructivă pentru personalitatea conştientă, putând duce la obsesii şi psihoze. Metoda psihoterapeutică preconizată de Jung constă în ghidarea inconştientului observabil în vise, fantezii şi produse artistice, care reprezintă mesajul inconştient ce se impune integrat în viaţa conştientă. Mai mul, Jung a căutat să găsească conexiuni între fenomenele observate în nevroze şi psihoze, cu trăsături caracteristice din miturile popoarelor.
Alfred Adler (1870-1937), psihiatru austriac, a fost iniţial unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Freud, care l-a promovat de altfel în anul 1907, ca preşedinte al Societăţii Psihanalitice din Viena, unde s-a dovedit dotat cu un ascuţit spirit critic. Ruptura a intervenit în anul 1911, când Adler a emis propria teorie asupra personalităţii, prilej de redefinire a inconştientului şi de contestare a teoriei lui Freud asupra libidoului. Autorul „Psihologiei individuale” consideră omul ca un sistem organic, cu sens, care are scopul autorealizării şi supravieţuirii individuale. Unitatea individului este rezultatul interacţiunii proceselor dinamice, somatice, psihologice şi sociale. După Adler, cursul vieţii individului nu este determinat de instincte obiective, preformate, ci de scopurile şi valorile subiective, proprii. Pentru el, inconştientul este motivat în principal, nu de libidou, ci de tendinţele de superioritate, perfecţiune, adaptare socială şi aspiraţie către putere. Inspirat de filozofia lui Nietzsche şi a lui Schoppenhauer, Adler priveşte diferit complexele care marchează fiinţa umană. Forţa care stimulează fiecare activitate umană este impulsul către perfecţiune şi totalitate, care compensează complexul de inferioritate, definit ca „orice inadaptare reală sau imaginară, fizică, psihologică sau socială”. Lupta pentru autorealizare dă sens vieţii, în tendinţa omului de a înlătura anxietatea şi insecuritatea prin perfecţiune şi completitudine. Asemenea tendinţe pot face din „voinţa de putere”, în condiţii sociale favorabile, un mobil al acţiunilor pozitive. Experienţele primare din primii cinci ani de viaţă conduc la o schemă pe care se va construi „stilul de viaţă” al persoanei adulte. Un rol deosebit în formarea personalităţii umane revine familiei, care oferă copilului optimism şi responsabilitate socială, dacă este întemeiată pe dragoste şi iubire. În aceste formulări regăsim, de altfel, fundamentată importanţa celor 6-7 ani de acasă. Adler a susţinut colaborarea familie-şcoală şi promovarea unui optimism pedagogic care stă la baza sistemului educaţional austriac. În acest sens, Adler a creat „echipa terapeutică”, formată din medic, părinţi şi profesori, pentru îndrumarea copilului. Conceptul de sănătate mentală se bazează pe un stil de viaţă activ şi creator cu o motivaţie dinamică, deschisă pentru viaţa socială.
După  1933,  confruntarea  de  idei  se mută din Europa  în  SUA, unde  pătrunde  în  toate  domeniile socio-culturale. Mai influent decât freudismul ortodox devine neofreudismul, care susţine că s-a eliberat de greşeala lui Freud asupra instinctelor şi ţine seama de factorii socio-culturali. Astfel, Karen Hornei reproşează lui Freud că a neglijat factorii culturali, iar Erich Fromm pretinde că omul nu este produsul instinctelor, ci al istoriei. Neopsihanaliştii, deşi foarte diferiţi între ei, păstrează cadrul general stabilit de Freud, dar introduc ipoteze noi cu privire la rolul pulsiunilor, structura eului şi dinamica relaţiilor dintre conştient şi inconştient. Uneori se lansează în critici ascuţite la adresa societăţii capitaliste, pe care o consideră generatoare de înstrăinare şi alienare umană. De remarcat că unele idei ale neopsihanalizei îşi găsesc aplicabilitate practică în tratamentul unor nevroze sau psihoze. În concluzie, o retrospectivă în psihanaliză este fascinantă şi deosebit de utilă pentru cunoaşterea psihicului uman dar şi ca metodă de tratament a unor afecţiuni ale acestuia.