Frumoase argumentari şi raţionamente.
Din pacate, s-a pierdut din vedere fondul întrebarii. Hai sa vedem:
Daca acceptam existenţa timpului, atunci acceptam si faptul ca este relativ sau mai direct ....fiecare il percepe cum vrea. În acest caz, avem deaface cu o nedeterminare, altfel spus cu un adevar multiplu, holografic, aparent ca real, infinit ca valori masurabile. Daca mai acceptam si faptul ca viteza este finita atunci chiar ajungem în impas, din simplul motiv ca nimic nu mai este masurabil în termenii actuali.Shakespeare a fost mai direct, "A fi sau a nu fi,...." Din moment ce operam cu valori nule, evident si existenţa este nulă, singurul fapt al inexistenţei unei valori este doar momentul de echilibru dintre doua limite, acolo unde se echilibrează ori incetează miscarea. ........
Aşadar, timpul nu exista, el este o noţiune euristică introdusă pentru ordonarea evenimentelor in raport de subiect.
În acest caz, afirmaţia titlului este corectă, semnificaţia insă are valori, atât semantice cât şi perceptive, pe baza criteriilor cunoaşterii individuale. De aici putem ajunge usor in mistic şi trebuie atenţie.
În prezent avem teorii frumoase......chiar "elegante". Nu o accept pe niciuna in totalitate, evident datorită limitelor personale.
Dacă vom privi prin ochii altora, nu vom vedea niciodată ceea ce trebuie sa vedem noi si astfel adevarul nu il vom cunoaste. Poate de aceea sloganul "crede si nu cerceta" a avut sens, nu oricine trebuie sa poată purta povara cunoasterii. Pentru ca adevărata bogatie este cunoasterea iar posesia ei este o responsabilitate enormă din prisma folosirii ei, pentru sau impotriva omenirii.
dem