Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

temă de discuţie

Creat de tudor, Iunie 27, 2010, 09:20:49 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

tudor

Introducere în neconvenţional                   (Exerciţiu de gîndire)

Teistul : la început a fost cuvîntul.                                                                                          Ateistul: la început a fost convenţia.                                                                                              Teistul: Dumnezeu a creat totul.                                                                                                         Ateistul: pentru noi totul este paradox în timp ce pentru univers paradoxul este o normalitate.                                                                                                                                                     
Exerciţiu de gîndire este o dorinţa primară de a vă introduce prin cîteva pagini într-o nouă filozofie (un nou sistem filozofic) care pleacă de la noţiuni clasice cum ar fi materie, idée, metafizică sau transcendental, ca apoi să devină simultaneitate paradox cum ar fi materieidee, fizicmeatfizic, sau transcedentalnetranscedental. Să nu credeţi că este aşa complicat, mai ales dacă veţi privi din început această teorie ca pe un caz general, în timp ce omul şi umanitatea rămîn cazuri particulare care păstrează binenţeles proprietăţile generalului. Să nu încercaţi să vă imaginaţi că doar noi sau umanitatea sîntem generatori de filozofii, sau că dacă am zis individ mă refer doar la oameni, în filozofia aceasta orice formă de existenţă (entitate) este un individ şi un grup în acelaşi timp, doar noi pentru că nu putem prelua simultan acest lucru  (individgrup)  convenţionalizăm cînd individ cînd grup, pentru a ne întelege şi pentru că limbajul nostru  este limitat de propria noastră formă de existenţă la convenţie . Să nu credeţi că pomii  sau o florile  sau planetele  nu au limbajul lor, dacă nu-l înţelegem nu înseamnă că este vina lor, este limita noastră, aşa  deci şi tu ai o filozofie şi omul primitiv  avea o filozofie, dacă ei nu te înţeleg, sau eu nu te înţeleg,  nu înseamnă decît că primitivul, sau eu sau tu avem una sau mai multe limite de înţelegere, sau de exprimare, de ce nu spirituale?.  Această filozofie încearcă să dea răspuns întrebărilor simple umane, convenţionale la care nu se poate da un raspuns în convenţional, ba chiar şi întrebarilor  aşazise fără răspuns, cum ar fi: exist cînd nu exist, sau ce există dincolo de dumnezeu, sau ce există dincolo de transcedentalul lui Kant, sau cine este prioritară  materia sau idea, etc?.  Pentru aceste întrebări omul sau plantele, sau universul nostru nu poate formula un răspuns convenţional, este ca şi căutarea libertăţii absolute sau a adevarului absolut, universal, o vorbă simplă spune că dacă nu găseşti ceva, caută-l lînga tine, sau dacă te blochezi revin-o la început, eu aş completa referitor la aceste răspunsuri, caută în propria-ţi filozofie, sau cum multe religii spun " cauta-l pe dumnezeu şi în interiorul tău nu doar în afară" pentru că şi tu eşti parte din el.                                                                                                                             Gîndeşte-te puţin la faptul că omul primitiv  pentru a-şi determina  limitele l-a descoperit pe "dumnezeu" în timp ce ateistul  din acelaşi om primitiv  a creat o convenţie "infinitul" şi unul şi celalalt au convenţionalizat o limită ce nu poate şi nu trebuia depăşită, una în teism alta în gîndira umană ateistă.  Fără să-şi dea seama au creat două paradoxuri sinonime pentru limitele universului său. Orice depăşire a acestor limite ducea  teistul la "om fără nici un  dumnezeu", sau la univers fără limite pentru ateist, dezorientare totală,  respectiv  nebunie  sau cum voi spune mai tîrziu la trecerea în altă formă de organizare.  Să încercăm împreună să înţelegem ce nu se poate întelege şi de ce, cît şi faptul că întrebarea şi răspunsul sînt simultane, dacă noi nu putem reflecta simultanul lor, nu putem convenţionaliza  decît separat  răspunsul de întrebare este altceva.  Reflectăm,  uneori întîi raspunsul, (cum se constata uneori la Heidegger) alteori întîi întrebarea, alteori nu există întrebarea, cum este în cazul în care vrei să te întrebi dacă exişti cînd nu exişti, alteori nu există răspunsul şi totuşi răspunsul şi întrbarea sînt simultane.  Un exemplu de răspuns înaintea întrebării este reflectarea aşazisei realităţi, sau a universului din jurul nostru, este ca atunci cînd ne naştem, mai întîi ne naştem şi abia apoi punem întrebări. Chiar dacă pentru noi nu există întrebarea, ea, există, dar nu putem noi pune întrbarea cînd nu mai existăm, pentru că şi întrebările şi raspunsurile sînt legate de sistemul de coordonate în care se pot pune sau nu întrebarile, sau pot fi răspunsuri sau nu.     De  exemplu te-aş întreba pe tine cititorule crezi că există materie fără idée sau idée fără materie?.  Este ca şi cînd neexistînd nimic, acestui nimic să-i  cerem să  emită  idei, e o glumă, sau ca şi cînd după ce ai murit să te întreb dacă-ţi place mîncarea, devine absurd. Oare dacă nu există nimic, aşa cum e dincolo de dumnezeu sau dincolo de infinit, îţi poţi face o idée despre ce este?.  La fel de absurd.  Acest sistem  folozofic este aplicabil la orice formă de existenţă (entitate)  sau inexistenţă (entitate), cu cît veţi găsi mai multe excepţii cu atît mai prfecţionat va deveni sistemul, exact ca un paradox.  Pe parcursul cărţii vom încerca să clarificăm lucrurile prin exemple particulare, exemple ce fac parte din noi sau din filozofia fiecaruia, (toate sistemele filozofice, inclusiv  cele individuale, sînt cazuri particulare care însumate în generalul acestei filozofii tind spre o filozofie într-adevăr neconvenţională, mai exact convenţionalneconvenţională) sau din marile filozofii ale universului nostru  uman, toate fiind cuprinse în acest convenţionalneconvenţional.  Sper că veţi constata destul de uşor pe parcursul cărţii propriile legaturi cu universalitatea, cu propria voastră existenţă universală (care este tot o filozofie, caz particular al celei convenţionalneconventională)  sau a celorlalte entităţi din jur, faţă de care anulăm  acum superioritatea asumată dea lungul timpului de către filozofiile strict umane  faţă de cele ale altor entităţi din jur. Dacă veţi fi mai insistenţi  veţi constata o suprapunere totală a sistemului propriu de filozofie în sistemul convenţionalneconvenţional în care toate elementele individuale  pe care le presupuneaţi superioare sau inferioare altora, au legatura cu noua filozofie. Vă dau un exemplu, în convenţionalneconvenţional ca şi în convenţional după noua filozofie  "libertateaconstrîngere  este dreptul formei de existenţă  (entitate)  la convenţionalneconvenţional" formulă valabilă la orice individ  (indiferent dacă este om, plantă sau animal, sau planetă sau atom, etc.) sau grup (planetă, om, umanitate, atom, etc.)  în particularul tău este dreptul tău de a fi convenţionalneconvenţional (convenţionalul este contrariul neconvenţionalului şi neconvenţionalul lui)  de a nu respecta convenţiile sau de a le respecta, respectiv  "dreptul omului la convenţionalneconventional". Ceea ce nu se compară cu noţiunea clasică de libertate  (care se referă strict doar la libertate, neglijind constrîngerea fără de care noţiunea de libertate dispare)  care este "dreptul omului de aface ceva conform conştiinţei sale", sau "dreptul de a face ce vrea fără a deranja pe ceilalti".   Şi aceste formule aderă la dreptul la convenţionalneconvenţional, doar că se referă strict la om (la un anumit om) şi uită constrîngerea sau spaţiul concentraţionar al lui Steinhardt, apoi sînt condiţionate  de ceilalti.  Apar excepţii, asta însemnînd clar că libertatea fără constrîngere nu are sens.  V-aş întreba în aceste cazuri cum arata libertatea dumneavoastră într-un spaţiu concentraţionar de orice tip, cum să fii liber în condiţii impuse de alţii sau de un sistem, sau chiar de lipsa ta de voinţă?.  Cum arată libertatea unui criminal sau a unui pedofil, sau homosexual, nu vi se pare de o logică deosebită dreptul la non convenţie la care dacă ţinem cont de individ şi de grup se limpezeşte treaba?.  Adică apare libertatea ta ca individ dar şi libertatea ta ca element al unui grup sau sistem, ba mai mult dreptul tău la convenţionalneconvenţional trebuie legat de constrîngere mai exact de libertateconstrîngere,  este dreptul tău la convenţionalneconvenţional, pentru că libertatea pentru unii chiar este un dezastru, iar constrîngerea pentru alţii, chiar  o fericire. Chiar pentru aceiaşi entitate la momente diferite.  Cred că am lămurit oarecum simplitatea  libertaţiiconstrîngere ca o formulă suficient de generală  care deşi generală îţi şi aparţine.  Detaliie reprezintă particularul cel mai particular şi depinde de fiecare formă de organizare (entitate,  acest lucru nu include doar omul). A fost doar un exemplu şi nu definitiv  elucidat, dar să mai luăm un exemplu raportat la întrebarea daca vă puteţi întreba dacă existaţi cînd nu mai existaţi.  În limbajul nostru  şi puterea noastră de înţelegere întrebarea devine absurdă,  în convenţional, pentru că întrebarea este pusă de spiritul tău existent, dar dorim un raspuns al  spiritului  formei de existenţă  care va fi, adică al altui spirit.  Este ca şi cînd mă întrebi pe mine ce  am mîncat dar vrei să-ţi raspundă florile sau cîinele, nu este corect, pentru că dacă mă întrebi pe mine dacă voi exista şi doreşti raspunsul tot de la mine, indiferent care este raspunsul, acesta există, dar nu mă întreba pe mine ce va răspunde  atunci alt spirit.     Materia  fără spirit nu poate să-şi pună întrebari şi nici să dea  răspunsuri, pentru că spiritul şi existenţa  sînt simultane  (o să vedem acest lucru altă dată).  Dacă materia are continuitate spiritul  nu are continuitate, respectiv existenţa  are continuitate transformindu-se dintr-o formă în alta şi reflectînd existenţa anterioară, spiritul se transformă dar nu mai poate reflecta existenţa  anterioară.  Din punct de vedere convenţional nu există identitate în univers, doar universul neconvenţional însăşi  dar fără posibilitate de reflectare a acestei proprietăţi. În contextul acestei teorii existenţa  trebuie înţeleasă nu ca materie (caz particular) ea reprezintă tot ce există şi nu există în acelaşi timp.  De ce spun asta, pentru că şi vidul există atîta  timp cît are efecte, ca şi dumnezeu, ar fi o mare greşeală să nu luăm în consideraţie efectele existenţei lor, dar nu numai atît, transcedentalul sau metafizica lui Kant unde o încadrăm, nu există şi nu o luăm în seama?.  Mare greşeală am face, atît pentru existenţă  cît şi pentru spirit, spiritul nu trebuie înţeles ca o entitate separată  a existenţei ele  sînt simultane şi inseparabile, tot aşa cum  eşti tu şi spiritul tău,  el este o entitate  a existenţei fiecărei entităţi  exprimată  de simultaneitatea gîndire/memorie/instinct/sentiment/intuiţie/simţ, cu precizarea că spiritul  în cazul unei entităţi este conştient şi inconştient în acelaşi timp.  Toate aceste elemente sînt de mărime infinită  (un infinit mic, limitat de existenţa entităţii respective) de la negativ  la pozitiv.  După cum vedeţi nici unul din aceste elemente nu reprezintă ceva material, sînt doar proprietati ce definesc spiritul. Pentru a ne apropia de această filozofie şi înţelegerea ei şi de fiecare din noi, gîndiţi-vă  la cele şase  elemente ca şase calităţi şi defecte în acela şi timp, ( simultaneitate  calitatedefect) pe care fiecare din noi le percepem cînd calităţi, cînd defecte (neputîndu-le  percepe simultan). În raport de împrejurări, în raport de condiţiile interioare sau exterioare nouă.  Să nu credeţi că dacă nu le remarcăm ele nu există în toţi şi în toate, doar evidenţierea lor convenţională  este diferită de la om la om sau de la existenţă  la existenţă, de la entitate la entitate.  Aşa cum spunea  Brîncuşi  el nu creeaza frumosul,  el doar dă la o parte materialul inutil ca să iasă la suprafaţă frumosul şi în filozofie este la fel, nu inventăm, noi nu sîntem creatori, sîntem doar cei care transformăm şi reflectăm existenţa, sîntem descoperitori dar nu creatori, creator este doar dumnezeu în formele lui diverse  pentru teişti şi universul neconventional pentru ateişti.  Nici măcar universul convenţional sau intuitivconvenţional  nu este creator.  Acest univers convenţional este al unor forme diverse de existenţă (cazuri particulare: om, natură, animale, planete,etc.) atît convenţional cît şi  intuitivconvenţional. Nu doresc să intrăm în detalii în aceste pagini, în aceste pagini vreau doar o apropiere de noi înşine, ca individ şi grup în acelaşi timp, în particular mai aproape de fiecare din noi  care sîntem cazuri particulare, atît de particulare că sîntem unici în univers   (unicitatea fiind doar posibilitatea universului, care paradoxal este unic şi multiplu simultan, ca şi noi ) alcatuiţi din forme de existenţă  unice. (să nu credeţi că doi atomi sînt identici în univers, faceţi o mare greşeală, cel putin spaţiul  şi timpul lor, ca şi forma lor sînt diferite, în plus ei nu sînt în vid perfect, tot timpul parametrii din ei şi din jurul lor sînt diferiţi de la un atom la altul, doi atomi de fier pot fi de la doi oameni diferiţi, sau de la organe diferite sau pomi sau flori sau planete diferite)  Noi sîntem atomul care compune molecula, care alcatuieşte organele care formeză omul, care formează umanitatea,  ş.a.m.d.  Atomul iniţial  din care sistem face parte, nu din toate?. Trebuie să adaptaţi această teorie la propria voastră teorie, să găsiţi asemănările şi deosebirile fundamentale sau mai puţin fundamentale ale existenţei proprii (convenţii) şi cele descrise de mine în aceste rînduri, ca şi altele, ca să constataţi că sîntem pe aceiaşi lungime de undă doar că particularitatea ta este unică, desigur ca şi a mea ca şi a oricărei entităţi din univers, sau efectelor entităţilor inexistente.  Trebuie să fim atenţi la transformări pentru că dacă la transformarea omului în altceva (alta formă de existenţă, entitate) spunem că este paradox, (naştere sau moarte) la trecerea atomului în moleculă, a moleculelor în om, sau a materiei în cîmp şi invers de ce nu spunem paradox?.  Pentru că asta este reflectarea convenţională  a  spiritului nostru  în raport de propria existenţă?.     Înseamnă că spiritul uman  este egoist în timp ce spiritul neconvenţional nu este egoist, oricum altruismul şi egoismul sînt simultane, dar să nu credeţi că pomii, sau florile nu au şi un spirit egoist, dacă nu-l remarcăm noi nu înseamnă  că nu există.  Orice casă   este cuprinsă de iarbă şi vietăţi, chiar  şi cînd omul locuieşte în ea, asta nu înseamnă instinctul ierburilor şi vietăţilor?. Oare de ce credem că recolta nu este un paradox, sau sămînţa sau mersul pe lună, sau arta de orice gen, sau pur si simplu orice clipă din existenţa  ta,  cînd ştim că infinite  boli, viruşi, duşmani umani sau de alta natură universală  sînt în jurul nostru infiniţi  în fiecare clipă, limba româna, s-a născut în 2000 de ani ca şi orice limbă, chiar dacă are variante infinite (ca formă, ca existenţă, ca spirit) şi va dispare o dată cu noi, orice cuvînt sau orice regulă orice şi oricine are în el o simultaneitate care nu-i permite să fie doar convenţional, este acea simultaneitate dintre el ca entitate (convenţional) şi el ca particule infinit de infinit de mici, (neconvenţionale, care stau la baza universului)  simultaneitatea  unicului (individul)  şi mai mulţi ( grupul) din univers, normal un paradox. Aşa cum încerc să vă  spun  nu există nimic mai puţin paradox decît noi sau decît atomul din noi, sau decît metafizicul, sau transcedentalul lui Kant, nu este nimic mai paradox decit unicitatea noastră în univers (infinit de infinit) sau a oricărei entităţi  şi ca frumos şi ca urît şi ca bun şi ca rău.  Doar noi facem, în mod convenţional, o evaluare a acestor lucruri fiecare în felul lui şi toate entităţile în felul lor, stabilind puncte de echilibru (zero, sau începuturi) relative de la care plecăm sau ne întoarcem, elemente de comparaţie (unu, secunda, banul, etc.) tot relative ce ne permit măsurarea convenţiei în sine sau în afara ei, (masurarea binelui, răului, frumosului, urîtului, normalului sau paranormalului, etc.)  dar şi un  domeniu de definiţie al entitatii,  la fel de relative, ce variază de la negativ  la pozitiv pe un infinit,  pe care îl denumesc infinit mic, pentru că deşi este infinit el este limitat de existenţa  entităţii respective, existenţa fizică, a formei,  sau a spiritului acesteia.  Chiar şi efectele vidului sau lui dumnezeu sînt limitate în raport de entitatea cui aparţine, neputînd  reflecta nimic dincolo de aceste limite, deşi dincolo de aceste limite există nelimitatul (paradox al limitei) pe care îl denumesc infinit de infinit. Eliminaţi pentru orice cuvînt limitele şi o să constataţi că există posibilităţi infinite, dar dacă duceţi limita la infinit de infinit ce credeţi că se va întîmpla,  veţi ieşi din sfera umanului riscînd  o cedare psihică ceea ce nu este de dorit, deşi realitatea este aceasta dincolo de noi, din fericire, dar şi din păcate spiritul nostru are doar covenţii şi nu realităti.  Din fericire pentru că aşa am putut descoperi  infinitul şi pe dumnezeu sau ştiinţa ca limite, dar din păcate am descoperit şi că existăm şi nu existăm în acelaşi timp, adică am descoperit existenţa  de sine şi de efect.  În primul caz am descoperit stabilitatea universului nostru, universal uman, care este simultan cu multe alte universuri şi entităţi, (vid, dumnezeu, iarbă, animale, plante, etc.) în al doilea caz descoperim paradoxul existenţei de sine  (neconvenţionalul ei)  şi o dată cu asta finitul nostru infinit de infinit. Pentru om totul este paradox în timp ce pentru universul neconvenţional paradoxul este o normalitate. Prin convenţional trebuie să întelegem, plecînd de la sensul de "ceva acceptat de una sau mai multe persoane", la " ceva acceptat de unul sau mai multi indivizi sau grupuri".  Trebuie să înţelegem că pîna la un punct şi florile sau animalele ne acceptă sau nu.  Individul de orice natură este o convenţie cu el însăşi în primul rînd, cu el însăşi atît ca individ cît şi ca grup, dar şi la nivel de umanitate sau univers uman, care este obligat  sau nu, să- şi accepte existenţa deocamdată, atît cu ea însăşi cît şi cu comunităţile sau indivizii din care este alcatuită.  Trebuie să înţelegem în cazul filozofiei convenţionalneconvenţionale că orice excepţie pe care o vom găsi sau o veţi găsi este o ieşire din convenţia anterioară şi ca atare ajută neconvenţionalul ei.  Orice excepţie este clar că întăreşte regula filozofiei convenţionalneconvenţionale.                                                                                                                                                                                                       

AlexandruLazar

Două observații am:

1. Dacă vrei să mă provoci la vreun fel de gândire, definește-ți termenii în mod riguros și fii consistent în aplicarea lor. Dacă într-adevăr tu vrei să comunici vreo idee, o ascunzi cu dibăcie în spatele unor puhoaie de termeni lipsiți de semnificație. De asemenea, ilustrează-ți concluziile, dacă nu cu argumente, măcar cu un exemplu concret. Exemplu doțent:

Citat
Gîndeşte-te puţin la faptul că omul primitiv  pentru a-şi determina  limitele l-a descoperit pe "dumnezeu" în timp ce ateistul  din acelaşi om primitiv  a creat o convenţie "infinitul" şi unul şi celalalt au convenţionalizat o limită ce nu poate şi nu trebuia depăşită, una în teism alta în gîndira umană ateistă.

Asta arată foarte bine pe hârtie, dar dacă studiezi fie si nu mai puțin istoria filosofiei o să vezi că ordinea de fapt a fost inversă; concepții de tip ateist au apărut mai înainte ca oamenii să poată conceapă ideea cu infinitul -- la vremea când se elaborau primele încercări de a "scoate" zeii din ecuația naturii grecii încă dezbăteau dacă zero e număr sau nu. În alte locuri ordinea a fost corectă, dar faptele te contrazic -- de exemplu indienii n-aveau nicio jenă în a integra conceptele despre infinit în religia lor.  Nu te poți aștepta ca cineva să îți ia în serios ipotezele dacă nu te deranjezi măcar să îți verifici argumentele.


2. Nu mai pune ideile tale în gura altora:

CitatTeistul : la început a fost cuvântul
Ateistul: la început a fost convenţia.
Teistul: Dumnezeu a creat totul.
Ateistul: pentru noi totul este paradox în timp ce pentru univers paradoxul este o normalitate.

Dacă o să iei la plezneală 100 de atei de pe stradă, o să vezi că în mod consistent or să se uite strâmb la tine. O să li se pară absurd să spui că la început a fost convenția, când o convenție (indiferent ce înțelegi tu prin asta, că înca nu m-am prins) este un element uman, deci nu poate să fie decât cel mult la fel de veche ca oamenii. În plus, îți vor spune cu siguranță că afirmația că pentru noi "totul este paradox" e cel puțin forțată, când sunt destule fenomene care nu sunt paradoxale pentru noi.

florin_try

Interesant subiect, as adauga insa 2 lucruri:

1. Un ateist adevarat nu neaga existenta lui D-zeu (nu il neaga explicit intrucit nici macar nu il intereseaza D-zeu in asa masura incit sa mearga pina acolo incit sa il nege explicit). Un ateist doar spune ca fenomenele naturii pot fi explicate prin cauze naturale, ce pot fi intelese stiintific, fara a fi necesara interventia divina. Tot ce face un ateist este o incercare onesta (repet: onesta) de a explica ce e in jur folosind epistemologia mai degraba decit misticul. Spun ca ateul este onest pentru ca joaca cu cartile pe fata (vezi si poti intelege premizele, vezi si poti intelege legile de inferenta). In comparatie, misticul iti da axioma de plecare (cauza universului este externa si tarnscede universul) dar iti cere explicit sa renunti la rationament si legi de inferenta si sa te bazezi pe 'crede si nu cerceta'. Acest discurs e ne-onest in comparatie cu discursul deschis al ateului.

2. Multi vin cu argumente de ordin metafizic, si multi se lasa impresionati de rezonanta cuvintului 'metafizic'. In opinia mea metafizica este un cheat intelectual ieftin care nu poate avea validitate si rigoare in ochii unui om de stiinta.



Electron

Citat din: florin_try din Iunie 27, 2010, 09:52:39 PM
[...] de a explica ce e in jur folosind epistemologia mai degraba decit misticul.
Poate voiai sa spui "ratiunea" in loc de termenul subliniat de mine cu rosu.

A "cunoaste pe cale mistica" e si ea o epistemologie, oricat de departe se gaseste ea de metoda stiintifica.

e-
Don't believe everything you think.

florin_try

O diferenta majora intre epistemologie si misticism ar fi urmatoarea: epistemologia cauta obsesiv sa justifice caci ceea ce credem este adevarat si just, si adreseaza in mod direct daca ceea ce stim este cu adevarat cunostinta sau doar iluzie, aparenta. Dimpotriva, misticismul,  cere explicit 'crede si nu cerceta' ori asta e tocmai opusul lui 'cerceteaza inainte de a crede si cerceteaza daca ce crezi e justificat' din epistemologie.

Eu nici macar nu cred ca e posibil sa "cunosti pe cale mistica". Din punctul meu de vedere "a cunoaste pe cale mistica" e o contradictie in sine. 

AlexandruLazar

florin_try, epistemologia este o ramură a filosofiei care studiază natura și marginile cunoașterii. Una dintre metodele epistemologice (deci una dintre metodele prin care oamenii încearcă să își lărgească sfera cunoașterii) este cunoașterea pe cale mistică; desigur că are dezavantajele binecunoscute față de metoda științifică, dar există oameni pentru care este o metodă cât se poate de validă.

Cred că în loc de "epistemologie" vroiai să te referi la cunoașterea științifică sau la naturalism.

florin_try

#6
Dar metoda mistica e considerata chiar de epistemologi o ramura peiorativa a ei.

Ma refeream nu numai la metoda stiintifica in particular, dar la acel aspect din epistemologie care in mod explicit intreaba daca suntem siguri ca ce cunoastem e cu adevarat cunostinta. Iar acest mod de abordare imi pare contrar misticismului.

AlexandruLazar

Eh, cunoscând atitudinea uzuală a misticilor, nu e de mirare, dar să știi că tot lucrări de epistemologie sunt considerate, de exemplu, cele ale lui Rene Guenon despre "știința" sacră (ghilimelele îmi aparțin). Mă rog, e o chestie de semantică până la urmă, eu am înțeles ce vroiai să zici.

ICS

Citat din: AlexandruLazar din Iunie 28, 2010, 01:26:23 AM
Eh, cunoscând atitudinea uzuală a misticilor, nu e de mirare, dar să știi că tot lucrări de epistemologie sunt considerate, de exemplu, cele ale lui Rene Guenon despre "știința" sacră (ghilimelele îmi aparțin). Mă rog, e o chestie de semantică până la urmă, eu am înțeles ce vroiai să zici.
Stiinta sacra este data de Dumnezeu cui vrea El si fericit este cel care are parte de o mica parte macar din acea stiinta sacra.De exemplu unui om i se arata unele adevaruri altuia ise arata alte adevaruri;unuia i se da puteri vindecatoare altuia i se da puterea de materializare a diferitelor obiecte si toate aceste sunt cu un scop si anume dezvaluirea discreta a existentei lui Dumnezeu insusi.Desigur ca cercetarea materialista a universului pare a fi cea mai sigura cale a gasirii sensului existentei in ansamblu si in detaliu la o scara microcosmica si macrocosmica a tuturor celor vazute si mai ales a tuturor celor aparent nevazute.

tudor

dă-mi şi mie un exemplu de fenomen neparadox şi nu fabulaţie.

ICS

Citat din: tudor din Iunie 28, 2010, 11:10:21 AM
dă-mi şi mie un exemplu de fenomen neparadox şi nu fabulaţie.
Ce vrei sa spui?Nu inteleg!

tudor

simplu spune ceva ce nu este paradox şi mai discutăm.

AlexandruLazar

Citatunuia i se da puteri vindecatoare altuia i se da puterea de materializare a diferitelor obiecte si toate aceste sunt cu un scop si anume dezvaluirea discreta a existentei lui Dumnezeu insusi.

Dacă o să văd vreodată un om făcând oricare din lucrurile astea, pe cuvânt că mă convertesc la religia lui. Până una-alta s-ar părea că Dumnezeu nu prea le are nici rugile simple ale mamelor care își pierd copii de câteva luni, deja daruri de care zici tu sunt SF-uri.

Citat din: tudor din Iunie 28, 2010, 11:10:21 AM
dă-mi şi mie un exemplu de fenomen neparadox şi nu fabulaţie.

Trecerea curentului electric printr-un conductor. Ce e paradoxal în asta? Dă-mi un paradox (dar nu fabulație)

tudor

stii cîte condiţii îi trebuie ca să treacă curentul printr-un conductor? stii cind s-a inventat conductorul, stii cite tipuri de conductori exista, curentul care trece poate fi de la aproape zero la nemaipomenit de mare, poate chiar infinit conductorul este un paradox descoperit destul de greu si are variante finitinfinite de la negativ la pozitiv la fel si curentul din el oare un  finitinfinit nu este un paradox ce daca noi simplificam lucrurile ele nu exista? oare gaura neagra este buna conducatoare de curent, la ce curenti te-ai referit pentru ca desi se cunoaste curentul el se studiaza de mult timp si nu se va termina niciodata. oare ce ste ceva care nu se cunoaste niciodata in totalitate si totusi simplu, trece sau nu trece printr-un conductor, este limitat de existenta conductorului, sa continui ca s-ti arat ca ceva cunoscut va vi necunoscut pentru totdeauna am mai spus nu exista subiect unchis doar daca convenim noi sau ne opreste altcineva si copilul mic stie asta adu-ti aminte de intrebarile tale cind erai mic. De ceste sore, da sorele ce este da lumina ce este da fotonul ce este si nu sau terminat nici astazi si nu se vor termina niciodata ca orice paradox. doar ca tu si eu nu vom mai fi sa continuam. Am fost clar?

AlexandruLazar

Citat din: tudor din Iunie 28, 2010, 05:22:57 PM
stii cîte condiţii îi trebuie ca să treacă curentul printr-un conductor? stii cind s-a inventat conductorul, stii cite tipuri de conductori exista

Dap

Citatcurentul care trece poate fi de la aproape zero la nemaipomenit de mare, poate chiar infinit

Infinit te asigur că nu poate fi, ar necesita o sursă de energie infinită ceea ce cu siguranță nu există în Univers (pe motiv că și energia lui e finită). În rest, da, știam toate astea.

Citatconductorul este un paradox descoperit destul de greu si are variante finitinfinite de la negativ la pozitiv la fel si curentul din el oare un  finitinfinit nu este un paradox ce daca noi simplificam lucrurile ele nu exista?

Ce finitinfinit? Eu văd un conductor pe seama căruia inventezi niște lucruri care nu există (ca finitinfinitul ăsta).

Citatoare gaura neagra este buna conducatoare de curent

Nu este.

Citatla ce curenti te-ai referit pentru ca desi se cunoaste curentul el se studiaza de mult timp si nu se va termina niciodata.

Electric, evident... am și precizat asta.

Citatoare ce ste ceva care nu se cunoasteniciodata in totalitate si totusi simplu, trece sau nu trece printr-un conductor

Curent electric. Nu e nimic misterios în asta, este o deplasare ordonată a unor purtători de sarcină.

CitatAm fost clar?

Și cât se poate de elocvent. Mirarea filosofică de care dai dovadă e admirabilă. Neadmirabil e că pui necunoașterea ta pe seama unor așa-zise paradoxuri proprii naturii.